Arhive pe categorii: seriale

Daenerys pe tronul din Dragonstone

Odată cu apariţia unui nou teaser trailer la sezonul 7 din Game of Thrones am aflat detalii pe care alţii le stiau de mult timp. Avem în prim plan 3 conducători ce se vor înfrunta: Jon Snow în Nord, Cersey în Sud şi în mod surprinzător o găsim pe Daenerys pe tronul din Dragonstone.

Această veste este una care merge departe în trecut: Dragonstone este locul unde la un moment dat  s-a refugiat membrii casei Targaryen, mai mult de atât aici s-a născut Daenerys. Strategic vorbind este un loc foarte bun de unde să pornesti ofensiva pentru cucerirea întregului ţinut Westeros.

Dragonstone fiind o fortăreaţă mică pe un vulcan este un loc propice pentru a-şi antrena cei 3 dragoni, cum au făcut în trecut şi familia sa. Stim bine că iarna este în toi iar războiul cel mare suflă în ceafa celor 3 conducători; ce loc mai bun de adăpostit decât un vulcan activ?

Anunțuri

La sfârșitul seriei a IV-a (care, nota bene, a fost difuzată și pe History Channel Romania) serialul Vikingii merită câteva concluzii. Chiar dacă sfârșitul personajului principal Ragnar Lothbrock este previzibil încă din debutul seriei, acesta pregătindu-se de noua invazie a Frankei bolnav, în condiții chiar umilitoare pentru un erou (este nevoit să-și dezgroape averile pentru a plăti mercenari) a cărui faimă depășise încă din cursul vieții granițele peninsulei Scandinavice, această serie are însă câteva atribute ce țin spectatorul în priză.

Întâi, panta descendentă a vieții și parcursului eroic a lui Ragnar este contrabalansată de ascensiunea fratelui său Rollo (în decursul timpului, un oponent al lui Ragnar – iar în uneori chiar un anti-erou sau mai degrabă un potențiator* al protagonistului) și a fiilor săi, vorbim în principal de fiul său (și al Lagerthei) Bjorn Ironside și a tinerilor purceluși – cei patru fii pe care-i are cu prințesa Aslaug. Chiar dacă pe parcursul celor 3 serii a câte 10 episoade, care au debutat acum patru ani deja, ne-am obișnuit ca Vikings să-l aibă pe Ragnar în vizor, această schimbare de perspectivă nu ar trebui să surprindă, și nici să dezamăgească.

Această a IV-a serie mi s-a părut, în ciuda aparentei simplificări a firului narativ (respectiv dublarea lungimii seriei față de precedentele, concomitent cu diluarea „întâmplărilor” eroice ale personajului) responsabilă cu punerea în legendă a lui Ragnar. Învins în cel de-al doilea asalt asupra Parisului (prin decisiva contribuție a fratelui său Rollo, ce supraviețuiește în șerpăria politicii europene tocmai datorită naturii sale cameleonice) Ragnar dispare la sfârșitul primei părți a seriei, ca să revină în debutul celei de-a doua, cu întrebarea: Cine vrea să fie rege?

După aproape 59 de episoade eroice, Ragnar își (re)începe tot aici, în Kategat, ascensiunea spre legendă, în cel de-al 60-lea episod care practic închide ciclul „aventurilor” sale. În ciuda tradiției regicide a clanului viking și a credinței păgâne că eșecul raidului semnifică o ieșire a conducătorului din grația zeilor, lui Ragnar i se mai permite o ultimă încercare, iar personajul este conștient de tot ceea ce urmează.

Acceptă inclusiv faptul că este părăsit de cei mai buni războinici, care vor urma traseul norocos, ascendent, al fiului său mai mare și-l ia cu el pe cel mai slab (aparent, chiar neputincios) fiu al său ca martor al ultimei sale încercări. Ivar află din această primă aventură cu tatăl său că Ragnar își scrie singur destinul (ocupație atribuită până acum doar zeilor), și că îndrăzneala sa este dublată de calcule precise, venite dintr-o minte a cărui cuprindere depășește granițele sălbaticei peninsule.

Discuția sa cu regele Egbert (cel mai subtil personaj englez) desăvârșește punerea în legendă de care aminteam. Cu acest episod, serialul creat de Michael Hirst pentru History își depășește condiția de film de aventuri televizate și de unde păruse o reușită reconstituire istorică și o completare fantezistă, devine o rescriere a legendei nordice. Iar ceea ce fac aceasta rescriere credibilă sunt elementele din Epopeea lui Ghilghameș și din Odiseea – grefate pe legenda lui Ragnar Lodbrok. Mai multe pe această temă, pe platforma noastră cefilmevad.com.

* în sensul în care este folosit acest termen în studiul lui Claude Bremond, Logica Povestirii comentat pe http://www.inimadecarte.ro

Un nou an, un nou serial

Dragi cititori și abonați ai blogului, vă dorim un Nou An 2017 cât mai liniștit și cu mai multe filme bune! Vă mulțumim pentru fidelitate și anunțăm reluarea activității de aici, odată cu achiziționarea domeniului .blog. Situl va rămâne deocamdată cu aceeași temă de la Automattic (firma care deține WordPress) și anume Gazette, la designul căreia vom umbla puțin pentru a face situl mai prietenos. Pentru aceasta, vă rugăm să ne sugerați ce îmbunătățiri ar mai trebui să aducem – atât la aspect, cât și la conținut.

Ultima problema întâmpinată de noi, înainte de a migra pe cele trei situri cefilmevad.eu, cefilmevad.com și cefilmevad.ro, a fost căutarea. Search-ul sau lupa acestei teme furnizează nu o listă, ci o serie de filme; cu o săgeată jos, pe care trebuie să toot dați click ca s-ajungeți la filmul căutat. Așadar, 1 pe listă este îmbunătățirea căutării pe site, urmată de 2. simplificarea categoriilor de filme, ca și a meniurilor și 3. configurarea paginilor sitului, care funcționează în prezent ca un blog. Apoi, ne-am propus să scriem ceva mai scurt, ce părere aveți despre asta?

Cam atât despre site – cât despre serialul pomenit, l-am văzut la recomandarea colegei noastre Olga Câmpeanu. Olga se ocupă de pagina de facebook Ce filme vad? care a ajuns chiar înainte de Anul nou la 1.500 like-uri reale, nu plătite – și a cărei apreciere crește cu 50 like-uri pe lună. Încep cu prima impresie a Olgăi, din postarea de pe pagină (este o scriitoare pe facebook, v-am zis?) prin care ne-a atras atenția asupra serialului de pe Netflix:

OA are un scenariu super cool, este un puzzle bizar care te păcălește, te surprinde, te face curios și te trimite mereu să cauți singur adevarul – o poveste în care ai de fapt ceva mereu ceva de anticipat.

De ce este OA așa de bun?

Pentru că a fost scris de două minți care s-au jucat cu ideile lor, s-au distrat și-au construit o rețea aproape perfectă, atipică serialelor clasice. Dacă veți da peste idei vechi (cum ar fi codul de acces la o altă lume) sau clișee văzute în alte filme SF, stați liniștiți, pentru că au fost atât de bine reinventate în OA încât nici nu-ți mai dai seama dacă le-ai văzut sau nu pe altundeva.

Ce am remarcat eu la OA – fără să spoilăresc – pentru că și acesta e un obiectiv important pe care ni l-am propus în noul format: să scriem despre film fără a vă răpi plăcerea de a-l vedea după ce ne citiți, este că nu se concentrează, ca orice alt serial, pe episodul pilot. Toți dau ce au mai bun în pilot, care începe ca un film, pentru ca apoi să lungească povestea în cât mai multe episoade. Aici filmul începe abia spre finalul primului episod, o găselniță demnă de laudă și un semnal că partea bună abia-ncepe, nu se termină aici. O recenzie ceva mai pe larg găsiți pe situl cefilmevad.ro

Westworld, retrospectivă actori și roluri

În curând vom încerca să găsim unele răspunsuri și să descâlcim (ar fi prea pretențios zis să elucidăm) câteva mistere din primul sezon al serialului „Westworld”. Pentru a-l înțelege cât mai bine este nevoie să cunoaștem actorii și rolurile lor, mai ales că vom da de avataruri, personaje interșanjabile sau trăind pe diferite timelines (în perioade diferite), sugerate de flasback-uri dar și de alte indicii.

Echipa tehnică

Această prezentare necesită JavaScript.

1 Anthony Hopkins – Dr. Robert Ford, creatorul și directorul parcului Westworld
2 Sidse Babett Knudsen –Theresa Cullen, directoarea operațiunilor
3 Simon Quarterman -Lee Sizemore, directorul narațiunilor
4 Luke Hemsworth – Ashley Stubbs, directorul securității parcului
5 Tessa Thompson – Charlotte Hale, director executiv

Gazde

Această prezentare necesită JavaScript.

1  Jeffrey Wright – Bernard Lowe, eminența cenușie a programatorilor, creator al androizilor și ,,avatarul” lui Arnold Weber, adevăratul creator al Westworld, numele Bernard Lowe fiind anagrama acestuia
2  Evan Rachel Wood – Dolores Abernathy / Wyatt? – cea mai veche gazdă
3  Thandie Newton – Maeve Millay, sex worker în saloon
4  Angela Sarafyan și Lili Simmons – Clementine Pennyfeather, fată care lucrează pentru Maeve
5  Ingrid Bolsø Berdal – Armistice, proscrisa rebelă

d8a8b1e2af562259c03d6a9dd973aa2a16fe500b
6 James Marsden –Teddy Flood
7 Shannon Woodward – Elsie Hughes, asistenta lui Bernard, strangulată  în ultimul episod

westworld_trombi_elsie

Oaspeți

1. Ben Barnes – Logan, celibatar bogat,vizitator fidel al parcului
2  Jimmi Simpson – William, un tânăr care vizitează pentru prima dată parcul, prieten cu Logan
3  Ed Harris – William?/ The Man in Black – un veteran oaspete /gazdă?

4  Louis Herthum și Bradford Tatum – Peter Abernathy, tatăl lui Dolores

Locație: Castle Valley, Utah

Remember: click pe fiecare imagine pentru a o mări

În acea noapte (mini-serie TV)

Serialul „The night of” traduce în limbajul cinemaului narativ rezultatele celui observațional din Court (2014). Acolo, după un cadru lung, pare că toată fiecare (cu excepția acuzatului) are dreptate  – și chiar pare să lupte pentru ea: de la judecător, la procuror, până la avocatul apărării.

Dar ocazia de a observa mecanismul justiției prin intermediul pieselor sale componente (nu doar prin spaima kafkiană a celui acuzat) nu ajută, aparenta imagine de ansamblu încărcând privirea cu multiplu de subiectivism. Doar atunci când camera rămâne să filmeze până la final, inclusiv cum toată lumea părăsește sala pe rând, observăm că din tribunal nu mai rămâne, în lipsa omului, decât o vorbă (ca și o cameră) goală.

The night of merge puțin mai departe cu investigația, până în lumea închisorii, de unde reușește să demonteze inclusiv prezumția de nevinovăție: nu este de-ajuns că toți își fac treaba așa cum știu și pot, ci până și pledoaria finală se bazează doar pe „imaginea” acestei prezumții, care se reduce la aspect, la o vagă impresie (tânărul are imaginea și mirosul inocenței). Asistăm la un simulacru de justiție, practicată de oameni aproximativi (polițiști, avocați și detectivi de ocazie) pe criminali de circumstanță.