Arhive pe categorii: seriale

Suits (serial TV)

Am început să mă uit la Suits (un serial al cărui spin-off se toarnă anul acesta) pentru că pur și simplu n-am găsit altceva interesant pe Netflix. Înainte de asta n-aș fi zis că filmele cu avocați pot fi mai bune decât cele cu detectivi, probabil din cauză de Ally McBeal și alte fițe.

Cert e că serialul produs de Universal Cable pentru USA Network e la alt nivel față de cel difuzat de Fox acum 2 decenii, poate și fiindcă a început când Ally McBeal și-a dat, cum se zice – obștescul sfârșit? Nu degeaba a fost nominalizat pentru mai multe premii încă din 2012, cu Gina Torres și Patrick J. Adams evidențiați pentru rolurile Jessica Pearson și Mike Ross.

Deși cei doi fac două personaje cât se poate de interesante, în plus Gina fiind soția mai-celebrului Laurence Fishburne, eu i-am remarcat pe Harvey Specter (în rolul fostului procuror Gabriel Macht, ajuns cel mai bun avocat din New Yorkk) și pe Meghan Markle. Spectacolul a fost nominalizat pentru Cea mai bună dramă în 2014 la TV Guide Awards și drama favorită la 2014 People`s Choice Awards. Dacă habar n-aveam despre ducesa de Sussex, pentru că nu mă uit la știrile mondene, am aflat abia acum de ce nu știa despre Meghan Markle ca actriță: pentru că a jucat doar roluri minore, iar cel al asistentei Rachel Zane din acest serial se pare că este cel mai consistent, din moment ce apare și pe generic.

Deși serialul se concentrează pe echipa de avocați (Harvey și Mike) ce reușește să închidă caz după caz menținând în același timp secretul (o să aflați urmărind serialul despre ce este vorba), nici Markle nu face un rol rău – și probabil că aici stă secretul serialului care a ajuns la cea de-a IX-a serie, în coerența rolurilor secundare.

Ok, să admitem că și subiectul are o contribuție, cu avocați specializați în litigii corporatiste – evitând restul proceselor banale de prin tribunale. Făcând o paralelă cu serialele cu medici gen Anatomia lui Grey, Costume e un fel de Dr. House, care diagnostica doar cazuri aparte, ca un pretext pentru a detalia probleme complexe.

Cum sunt doar la primul sezon, am dat o privire peste comentarii și am aflat că după primele două se mai diluează, chiar aș fi curios cum e posibil așa ceva – pentru că dincolo de toate poveștile corporatisto-avocățești, serialul nu pare despre avocatură, o replică sugestivă fiind cea din episodul VII, cum că….

Avocatura nu e despre a juca cinstit 😉

… ci mai degrabă despre a doua șansă, când, dacă mergi până la capăt, ai putea reuși. Totuși. Dincolo de mesajul subliminal transmis și de jocul excepțional făcut de actorii din rolurile secundare, cireașa de pe tort din Suits sunt referințele cinefile, cu replici din: Nașul, Top Gun sau Rocky, ca să enumăr doar câteva; sau aluzii la Spiderman, în fine – genul de chestii pe care le poți savura și în seriale mai noi ca Billions.

Reclame

Game of Thrones sezonul 8…

…sau când serialul o ia înaintea filmului. Să recunoaștem că nu acesta e traseul obișnuit.
Avem întâi o poveste – scrisă sau „povestită” – ecranizată apoi și abia în pasul trei lungită într-un serial.

Nu este cazul poveștii sau Cântecului de gheață și foc a lui George R. R. Martin, unde serialul nu numai că a luat fața filmului, dar a luat-o și înaintea cărții, care n-are încă un final, și a rămas în chiar și în urma seriei a VII-a. De ce viteza asta? La „cererea publicului” sau a producătorilor – ce credeți, oare cine n-a mai avut răbdare?

Reviewers Wanted!

Înainte de a răspunde la întrebarea (retorică) de mai sus, vreau să anunț reluarea activității pe CeFilmeVăd.blog, așa că suntem în căutare de recenzori (în traducere liberă), dar nu genul de revizori contabili (sic!), ci autori de recenzii, mai degrabă. Asta pentru că m-am uitat  puțin pe statistici și de prin 17 martie (adică de aproape o lună) vizualizările au scăzut puternic.

Și ce să vezi: o lună e chiar distanța de la penultimul articol de pe blog – postat de mine – până la ultimul, ceva mai recent, scris de Adriana Ortansa-Lazăr! Filme bune au fost destule în ultima perioadă, plus că au apărut și câteva sezoane noi din serialele mele preferate: Gomora, Miliarde și – chiar azi – Games of Thrones. Azi, despre ultimul din cele trei.

Game of Thrones blochează serverele HBO

Primul episod din al optulea și ultimul sezon al popularului serial Game of Thrones a reușit contra-performanța de a bloca serverele HBO care, între noi fie vorba, nici până acum nu se descurcau prea grozav. Nu mai puțin de 1 miliard de oameni s-au repezit să se uite, în același timp, la Winterfell. N-o să fac spoiler, dar câteva impresii personale tot o să las.

Noua serie arată grozav, în sensul că nu dă rateuri, la nivelul ăsta și la sumele investite sunt excluse erori de filmare. Problema e la scenariu, pentru că toate intrările și ieșirile din scenă, tipice lui George R.R. Martin, care nu ezită să-și killerească personajele, devin obositoare. Regulile story-tellingului sunt respectate, dar la un moment dat, simți un tipar.

Orice intrare în scenă e impresionantă. Personajul promite să-și dezvăluie o altă față, pe care abia i-o ghiceai. Apoi, de îndată ce și-o arată, intră în conflict cu un altul, în care n-ai fi ghicit un antagonist. Dar nici nu-ncepe bine conflictul, că harșt! pică un cap – și alt posibil „erou” se pregătește să ocupe cadrul.

Totuși, copiii și bastarzii din Nord supraviețuiesc cumva, și-n această ultimă serie ei se reunesc. De obicei intersecția asta de personaje venite din fire narative disparate naște situații care aproape că se scriu de la sine; ele vin firesc, parcă din „istoricul” personajului și îți dau senzația unei înțelegeri profunde a poveștii.

Cât despre Cântec de gheață și foc, viitoarele romane din serie, Aripile Iernii și Un Vis de Primăvară încă stau să apară. George R. R. Martin a spus doar că ultimele două cărți îi vor purta pe cititori mai mult spre nord decât oricare din precedentele volume și că în ele vor apărea Ceilalți.

Când autorul e tentat să joace în filmul făcut după propria carte – care încă nu a fost scrisă

Cert e că George R. R. o lungește de vreo 8 ani deja (din 2011) cu Winds of Winter. El recunoaște că David (Benioff) și Dan (Weiss) l-au invitat pentru o apariție cameo într-unul din episoadele ultimei serii – chestie de care a fost chiar tentat. Cea mai importantă remarca a sa mi se pare însă cea în care susține că scriitura sa nu este o serie, ci o singură poveste: „For what it’s worth, I do not consider A SONG OF ICE AND FIRE to be a series”.

It’s one story.

„A huge complicated story, admittedly, one that will take seven volumes to tell (once I finish the last two). And in any case, FIRE & BLOOD is not strictly speaking a part of A SONG OF ICE AND FIRE. It’s imaginary history set hundreds of years before any of the characters in SONG were born.”

Lie to me – povești de păcălit adulții

Serialul ăsta s-ar fi putut numi la fel de bine „Don`t lie for me, Argentina” sau stând strâmb și judecând la chițibușuri. Oricât mi-ar plăcea mie de Tim Roth, și orișicât aș putea înțelege importanța unui serial în cariera unui actor, tot n-am reușit să văd – cu multă bunăvoință – decât vreo 2 episoade din Lie to me.

Mă rog, spectatorii săi n-or fi ei primii naivi ce cad victime propriilor teorii. Limbajul corpului, hai să zicem!, dar microexpresiile sunt interpretabile. Tim Roth, un actor subtil, capabil altfel să stoarcă nuanțe chiar din roluri absurde, se pierde în lecțiile de pseudo-psihologie din acest serial. Ideea că poți ghici intențiile cuiva nu doar din vorbe, ci și din mimică e bună și cât se poate de reală, dar să nu exagerăm…

Toată tărășenia devine evidentă când cei doi protagoniști o angajează pe Ria Torres (Monica Raymund), care pare să aibă un talent înnăscut în detectarea minciunilor. Adică toată teoria cu microexpresiile devine doar un soi de fast-checking. Plus că după vreo câteva episoade dintr-astea o sa-ncepeți să va uitați suspect la persoanele din jur.

Iar aceștia, în consecință, or să creadă că sunteți cam dubioși. Chiar dacă sunt unele ticuri care dau de gol o minciună, trebuie sa fii destul de atent pentru a le observa, iar social-media nu încurajează deloc tendința asta, ci mai degrabă să fii zen. Apoi, în lumea asa trebuie ca abilitățile tale să te mai și ajute să vii cu ceva la fața de masă.

Ori, chițubușurile din acest film te pot ajuta doar în particular. În viața reală nu prea poți face zoom, nici măcar nu prea poți să te uiți insistent, darămite să faci poze și să pui lupa pe mutra interlocutorului. Așa că minciunile pe care, eventual, le poți depista după ce urmărești acest serial, nu pot face altceva decât să-ți strice viața personală.

Până să joace în „Șeriful”, nu credeam să văd ceva mai prost cu Tim Roth. Tipul mi-e așa de simpatic după Legenda pianistului de peste ocean și alte capodopere în care a jucat încât eram în stare să mă uit la orice film în care apărea pe afiș doar pentru mutrele lui. Sau cel puțin așa credeam până să aflu că poate (și el!) minți actoria.

Suburra: La Serie

La fel ca și Gomora – mă refer la serial, nu la filmul din 2008 cu același titlu, în care a jucat Toni Servillo – Suburra: Blood on Rome duce la un alt nivel filmele cu mafioți. Acest serial de televiziune italian, care aparține și genului polițist, este inspirat de romanul cu același nume scris de Giancarlo De Cataldo și Carlo Bonini.

Acțiunea are loc la Roma (încă nu am reușit să-mi dau seama dacă Suburra este numele unui loc din sau vechea denumire a cartierului Ostia) iar regia primului episod aparține lui Michele Placido, celebrul interpret al comisarului Cattani. Serialul a fost realizat de Daniele Cesarano și Barbara Petronio pentru Netflix, fiind primul serial de televiziune original italian produs de compania americană. Pe lista producătorilor mai apar și Cattleya în asociere cu Rai Fiction și Bartleby Film.

Episoadele din primul sezon au avut premiera la nivel mondial pe 6 octombrie 2017, fiind difuzate apoi și la televiziunea italiană Rai 2 începând cu 2018. Dacă subiectul general pare a fi puterea și corupția din Roma, în cardul crimei organizate – a politicienilor orașului și a Vaticanului – subiectul particular oferit publicului sunt complicațiile generate de un grup de tineri care își caută drumul în viață.

Doi dintre ei fac parte chiar din familii inamice – puternice, dar în care nu au loc să se dezvolte – iar pe parcursul serialului devin prieteni. Un personaj interesant este Samuraiul, mafiotul inteligent – o specie pe cale de dispariție – care arată ca un șef de scară ce a reușit până la un punct să-i folosească pe toți pentru interesele sale.

Chiar dacă a debutat mult mai târziu decât Gomora (care a anunțat deja sezonul al IV-a, chiar la sfârșitul acestei luni), serialul Subbura a scos deja două serii, ultima rulând chiar la finalul lunii februarie 2019.

Dynasty (serial TV)

Noua versiune (ceva mai modernă) a cunoscutului serial TV al anilor `80 relochează hyper-bogata familie Carrington din Denver în Atlanta și vine cu câteva mici ajustări a pânzei sociale. În centrul melodramei de familie sunt tot Carringtonii, evident, alături de familia Colby, și se păstrează rivalitatea dintre noua soție a lui Blake Carrington și fiica adultă a bossului.

Desigur că noua soție nu mai e fosta secretară a bogatului alfa, ci fosta PR-istă, iar afacerile familiei nu mai sunt limitate doar la petrol, ci la energie în general, inclusiv regenerabilă. Gașca de actori e credibilă, chiar demodată pe alocuri (Grant Show în rolul Blake), dar parcă anume aleasă astfel pentru a păstra „patina” timpului pe această soap-TV opera.

Fosta soție Alexis Carrington (interpretată de Joan Collins în serialul original) este menționată abia în cel de-al IV-lea episod al primului sezon, și nu se știe încă dacă va apărea în remake. Greul îl duce până atunci Fallon (Elizabeth Gillies), care își joacă perfect rolul de femeie de afaceri manipulatoare. De urmărit, dacă aveți răbdare cu atâtea episoade.

Ce dezvăluie serialul nu e doar că „și bogații plâng”, ci că grămada de bani vine la pachet cu o grămadă de intrigi și personaje ce roiesc în jurul lor. Iar partea glamour rămâne doar la micul dejun și în garderoba celor care nu par să se bucure de bani, cât, mai degrabă, să se lupte ca să-și păstreze influența – sau, dacă sunt noi veniți, să-și câștige locul la masă.