Arhive pe categorii: sacralitate

filme despre credință

Fratello sole, sorella luna

Fratello sole, sorella luna este un biopic italiano-britanico-american realizat în 1972,  în regia lui Franco Zeffirelli, care se concentrează pe anii de tinerețe ai  sfântului Francisc de Assisi,  întemeietorul ordinului franciscan (unul dintre cele mai importante ordine călugărești din biserica catolică). Acest film de o rară frumusețe celebrează întâlnirea dintre realizatorul pasionat de Evanghelie și Francisc de Assisi care a scris ,,Cântarea fratelui soare” / ,,Cântarea făpturilor.” 

Un film nominalizat la Oscar 1973 pentru cea mai bună regie și cel mai bun decor. Într-un mod foarte original Zeffirelli transmite un mesaj clar anti-instituționalizare, anti-război, într-o adaptare foarte hippie a acestei vieți exemplare. Itinerariul inițiatic a lui Francisc se leagănă pe baladele duioase ale folk-istului Donovan  asemănător căutărilor mistico-naturiste ale anilor `60-`70, transmițând un mesaj de IUBIRE.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

La începutul secolului al XIII-lea Francesco Bernardone, în vârstă de 18 ani, fiul unui negustor prosper, pornește în război pentru a apăra orașul Assisi împotriva mai marii cetăți Perugia. La întoarcerea acasă este foarte bolnav și epuizat. Treptat se vindecă , dar nu mai este cel de odinioară, hedonistul care își petrecuse timpul, înainte de bătălie, prin taverne, în petreceri cu beții și femei! Credința în Cristos îi transformă total viata.

Francisc descoperă mizeria care îl inconjoară, suferința celor care muncesc pentru bogătași ca tatăl său. În fiecare manifestare a naturii vede mila lui Dumnezeu și Francisc are grijă să nu rănească niciun animal, insectă sau plantă. El renuntă la bogății, la familie,la prietenii de desfrâu și la prietenii de arme și pornește la reconstruirea Bisericii din postura de „cel mai sărac dintre săraci”. Curând, în jurul său se strâng mulți oameni care doresc să formeze un nou Templu Spiritual pe Pământ.

Prima parte a filmului e de-a dreptul seducătoare prin lirism, poezie și cântec, decoruri pale care reflectă o epocă în care frumusețea colinelor înverzite, măreția palatelor, eleganța costumelor, sinceritatea baladelor coexistau  în paralel sau se întretăiau cu mizeria ulițelor, foametea, sărăcia lucie .

Din păcate, filmul stagnează destul de repede și-și pierde subtilitatea, devenind destul de propagandist pro creștinismul catolic vis -a- vis de orice altă credință. Chiar l-aș bănui pe Zeffirelli de un renghi pe care-l joacă instituției bisericii, mai ales că abundența cântecelor bisericești devine greoaie și sunt denunțate opulența și bogățiile Bisericii, se menționează că Biserica face zile grele celor care se opun ordinii prestabilite și orice războaie (chiar și cele religioase) fac victime inocente.

Reclame

,,O inimă liniștită” -,, A quiet heart”

,,O inimă liniștită” 2016  (A quiet heart )

Naomi Sirad (Ania Bukstein ), o tânără  pianistă profesionistă a părăsit  Tel-Aviv-ul pentru a – și  începe viața de la zero și pentru a -și găsi propriul drum , în Ierusalim, orașul sfânt pentru credințele iudaică, crestină și musulmană ,  orașul  despre care știa că este o oază de toleranță multi-etnică și religioasă . Naomi  nu a mai rezistat presiunilor din partea părinților ei care își doreau ca ea să aibă o carieră de excepție , ceea ce a obosit-o atât fizic cât și moral pentru că nu a atins  încă standardele așteptate de tatăl său. Se pare că Naomi traversează o criză identitară și că nu va fi prea simplu să se autocunoască ,să se emancipeze, să -i dea vieții ei un sens, într-un oraș în care nu cunoaște pe nimeni și cu a cărui puls va trebui să se acomodeze.  Ea reușește să închirieze un apartament modest în cartierul  Kiryat Yovel care se dovedește a fi un nucleu de evrei ultraortodocși care sunt suspicioși față de  orice E.T.Emoji.  Imediat vecinii își dau seama că Naomi este  atee și nu o preocupă deloc ritmul de viață strict impus de anturaj. Când Noemi înțelege ce s-a întâmplat cu chiriașa dinaintea ei, ea simte că nu e dorită acolo, mai ales că prietenia ei cu Simcha (Lior Lifshitz ), băiețelul mut al unei familii habotnice din vecini căruia îi dă ore de pian și prietenia cu Fratele Fabrizio (Giorgio Lupano), un călugăr de la mănăstirea catolică din apropiere care o ajută să învețe să cânte la orgă sunt privite drept niște relații deplasate și scandaloase.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Și,totuși, muzica va  servi drept catalizator în confruntarea cu ostilitatea latentă , mai apoi destul de explicită,  a locatarilor ultraortodocși care o hărțuiesc sau  fac un pressing care o scoate din minți, de frică, pentru că nu știe unde s-ar putea refugia dacă ar părăsi acest cartier.
La sfatul călugărului de a-și  înfrunta dușmanii cu demnitate , Naomi va demonstra că nu are de ce să se lase intimidată , pentru că nu ea este dușmanul   nimănui..
Regizorul  Eitan Anner  vrea să demonstreze că o punte pentru depășirea  barierelor religioase, încrâncenării fundamentaliste, prejudecăților  bine inoculate în mințile … îngustate de limitele impuse/autoimpuse  unor credincioși …creduli  aflați dincolo de orice simț al frumosului, bunătății, toleranței , ar putea fi  asumarea și curajul de a lupta contra intoleranței.

Chiar dacă atmosfera încărcată din cartierul ultraortodox este  șocantă cu prostia, răutatea și prejudecățile medievale, cunoaștem și ne putem imagina scene incredibile de intoleranță religioasă în locații  diferite, între alte religii , chiar și între secte ale acelorași religii  și/sau între alte religii și ateiști .

Scenografia  insistă pe spațiul limitat (cele mai multe scene sunt în camera lui Naomi , în blocul de locuințe și pe aleea din fața blocului) sugerând îngustimea de vederi a locatarilor de aici.  Pentru Naomi  jogging-ul  zilnic prin împrejurimi și mersul la mănăstirea din apropiere, cu atmosfera ei pașnică și acordurile orgii  sunt clipe de relaxare. Imaginea contrastantă dintre griul blocului și luminozitatea splendidelor dealuri  de vizavi ne sugerează  că  în lume există, nu departe de noi,  lucruri minunate. Dialogurile  reci dintre Naomi și vecini spun mai mult decât o mie de cuvinte despre  zidul care o desparte de ei, spre deosebire de comportamentul ei plin de căldură, de adevărată prietenă cu Simcha  și mai ales cu Fratele Fabrizio, lipsit de prejudecăți.

Agora

Filmul *,,Agora” (2009)  este o ficțiune istorică hispano-malteză realizată în 2009  de cineastul Alejandro Amenábar care tratează  tema conflictului dintre știință și religie în Alexandria antică.

* Agora în limba greacă, forum în limba latină, era o piață publică , centru al activităților politice, comerciale, religioase, festive, juridice.

 

Spoiler

Filmul ne prezintă devotamentul total pentru filozofia agnostică și științe al  Hypatiei (Rachel Weisz) aflată în căutarea cunoașterii și conflictul intern al celor doi bărbați din anturajul ei, sclavul tatălui ei , Davus (Max Minghella ) care are dreptul să asiste la cursurile ei și  Oreste (Oscar Isaac) , elevul ei de la școala neoplatonică din Alexandria, pe care ea o conduce și unde este profesoară . Cei doi bărbați sunt prizonieri a unei situații fără ieșire, iubirea pentru o femeie inaccesibilă și fanatismul crescând al societății. Hypatia predă teoriile lui Euclid și încearcă să aprofundeze modelul geometric a lui Ptolemeu pentru  a- înțelege legile exacte care  guvernează  Universul. Sclavul egiptean Davus fabrică o machetă a sistemului ptolemeic pentru a-și impresiona dascălul  de care este în taină îndrăgostit. După  ce Hypatia îi refuză avansurile, el se convertește la creștinism.   

Tocmai când Hypatia e pe cale să facă un pas important în înțelegerea cosmosului, reabilitând modelul heliocentric a lui Aristarh din  Samos (n. 310  î.Hr. – d. 230  î.Hr., un astronom și matematician grec, primul care a susținut că Pămantul se rotește în jurul Soarelui fiind ridiculizat pentru convingerile sale) și intuind că orbita planetelor trebuie să aibă formă de elipsă , situația politică ia o  turnură  dramatică. În acest context soarta Hypatiei ( născută între anii 355/360 era noastră, a decedat în anul 415 ) este pecetluită și cei doi bărbați  nu reușesc să o salveze de la moarte.  

Această prezentare necesită JavaScript.

Există puține mărturii contemporane despre Hypatia care s-au păstrat, dar  afirmațiile autorilor sunt adevărate .  Ea a devenit primul martir pentru știință și este încă un simbol al libertăţii de gândire.

Fondat pe istorie, filmul își ia libertatea de a da  frâu liber fanteziei, de unde apar și unele inadverdențe mai mult sau mai puțin vinovate față de adevărul istoric. Iată câteva dintre ele:
•      Nu s-au mai păstrat scrierile Hypatiei și nici eventualele descoperiri științifice, deci  cade teoria conform căreia fusese adepta heliocentrismului lui Aristarh ( primul care a presupus că Pămîntul se rotește în jurul axei sale și în jurul Soarelui).
•      Linșajul  Hypatiei a fost mult mai crâncen decât în film, ea a fost târâtă pe străzi până a murit. Filmul nu vorbește despre faptul că rebeliunea creștinilor și ,,lectia” exemplară aplicată Hypatiei au fost considerate de teologii creștini  de atunci , de ex. Socrate Scolasticul  în ,,Istoria Bisericii” (și cu multe secole mai târziu, în sec.VII   în ,,Cronica universală” a episcopului  Ioan de Nikiou) o pată pe  conștiința Bisericii .
•   Solidară cu mediul său, elita alexandrină păgână și creștină, Hypatia poate fi considerată datorită  statutul său social mai degrabă victimă a unei revolte populare și nu a faptului că era femeie de știință (erau pe vremea aceea în Alexandria și alte femei…savante).
•    Enciclopedia bizantină ,,Suda” din secolul X nu menționează existența sclavului Davus
•    De asemenea, Oreste devenit mai târziu prefect/guvernator al Alexandriei  este menționat ca fiind un bun prieten, fără a fi îndrăgostit de Hypatia, nu este  menționat  nici faptul că ar fi fost unul dintre elevii ei. Scena în care  cineva din auditoriu îi spune public că o dorește se pare că a existat și ca și în film  l-a ,,lecuit” demonstrându-și  impuritatea .
•    Hypatia nu  era celibatară ca în film unde ne-ar face să credem că ar fi fost virgină. Ea era soția  lui  Isidor Filozoful.
Parabolanii ( în greacă  „cei ce iși riscă viața  ”, pentru că se ocupau de obicei de  îngrijirea bolnavilor și  îngroparea lor) nu erau nici pe departe atât de sângeroși cum apar în  film.
  Biblioteca din Alexandria  fusese deja distrusă în mare parte cu secole înainte, în timpul războaielor civile romane, dar și a unor calamități naturale. Istoricul Ammianus Marcellinus ( 332 – 395), autorul operei istorice ,,Res gestae “afirma în lucrarea sa că pe vremea lui Biblioteca era în ruine .

 

Există , desigur, unele  asemănări  între sursele istorice și scenariul filmului :  
– Socrate Scolasticul (care a trăit aprox  între  anii 380-450) confirmă prin  lucrarea sa ,,Istoria ecleziastică”  cartea a VII-a, capit.15 că în Alexandria  exista o femeie numită Hypatia, fiica filozofului Theon care preda într-o școală de -a lui Platon și Plotin.
 – Personajul  Cyril (Sami Samir) este prezentat drept episcopul Alexandriei care a poruncit uciderea Hypatiei, lucru care a întinat imaginea acestuia , a Bisericii din Alexandria și a celor care se considerau creștini și al căror comportament scandalos, crime și alte acte reprobabile au găsit susținerea și încurajarea lui Cyril .
Tot în această lucrare e menționat și personajul  Synesios  din Cyrena (Rupert Evans ) ajuns episcop de Ptolemais care mărturisește admirația nemărginită pentru aceea care l-a ghidat pe drumurile cunoașterii. S-au păstrat și câteva epistole care dovedesc schimbul de opinii între Hypatia și Synesios.
–Oreste, convertit la creștinism,  devine prefect al Alexandriei.

Până la urmă acest film foarte controversat nu pentru calitățile cinematografice ci pentru modul de reflectare al virtuților și păcatelor oamenilor fie că erau păgâni închinându-se idolilor , fie creștini sau evrei, fie agnostici (atmosfera epocii fusese desigur mereu pe un butoi cu pulbere) este bine realizat prin estetica sa , prin calitatea scenografiei , interpretarea actoricească iar Rachel Weiss este foarte bună în rol, cu figura elegantă, spiritualizată, jucând cu naturalețe rolul unei femei de iubit și de admirat.

 

The Killing of a Sacred Deer

Sacrul apare în viața omului contemporan doar atunci când acesta e obligat să-i sacrifice divinității ceva. Dacă în viața de zi cu zi, desacralizată, acesta ni pare o construcție absolut ficțională (a mâncat? întrebăm despre copil, sau a dormit?), există momente când sacrul își face simțită, pe neașteptate, prezența. Sunt acele momente critice când ordinea universală se cere restabilită. Regizorul Yorgos Lanthimos făcea câteva precizări la conferința de presă a filmului care avea să ia premiul pentru scenariu la Cannes:

Titlul filmului face referire la momentul dramatic din piesa „Ifigenia în Aulida”, scrisă de Euripide.

Ifigenia, fiica lui Agamemnon, e pe cale să fie sacrificată, așa cum spune oracolul, pentru că grecii aflați în Aulida nu pot ridica angora să plece spre Troia.

Agamemnon se zbate între suferința de părinte și datoria de a împlini dorință zeilor. În momentul sacrificiului, Ifigenia dispare de pe altar și în locul ei apare o căprioară cu gâtul tăiat.

Lanthimos îmbină în acest film profanul și sacrul, știinta cu supranaturalul, realismul cu suprarealismul, firescul cu bizarul și grotescul/violența cu sexualitatea, regizând un film destul de greu de urmărit chiar din prima sa jumătate (spre deosebire de precedentul Homar, care devenea criptic și chiar sufocant mai spre final).

Colin Farrell este din nou alegerea perfectă în rolul principal masculin și pare să fie actorul preferat al regizorului de la The Lobster încoace. Cu The Killing of a Sacred Deer, inspirat parțial de tragedia clasică a lui Euripide, regizorul grec revine în forță, refăcând aceeași atmosferă apăsătoare din filmele sale anterioare, doar că aici pare mai direct, transmițând cu dezinvoltură acea tristețe grea, apăsătoare – devenită aproape o marcă personală.

The Killing… este un film bizar, de un teatral extrem, aparent fără emoție, o tragedie contemporană traversată de teme clasice precum răzbunarea, regretul, echitatea. Sunt în schimb multe suprafețe vitrate în acest film, multe transparențe, interioare înalte sau dimpotrivă, cu tavane apăsătoare, fiecare scenă fiind compusă astfel încât să amplifice starea de neliniște sau claustrofobie livrată spectatorului.

Grecul Lanthimos se arată în acest film inspirat de regizori ca Polanski sau Haneke, însă cu stilul său aparte, tot mai atent la mesaj și parcă mai puțin preocupat de artificii sau metodă. Văzut în continuarea Homarului (odată cu care am acceptat acest joc sec, teatral, al actorilor), Colin Farell face un rol mai reușit dar și mai lejer, de vreme ce n-a mai fost nevoit să se-ngrașe și să-și lase burtică (o mai are, totuși), ci a fost de-ajuns să-mbătrânească și să-și lase o barbă ușor grizonată, care-i acoperă jumătate din față.

Bună și Nicole Kidman, mai misterioasă în comportamentul erotic cu soțul din film decât în scenele jucate cu fostul său soț Tom Cruise.  Aici i se oferă soțului într-un ritual sexual sec, drapat cu puține cuvinte. Dacă ținem cont și de surpriza produsă de tânărul actor irlandez Barry Keoghan, care reușește o performanta hipnotică în rolul lui Martin – adolescentul cu comportament ciudat, ce trădează inițial un sociopat modern, pentru ca să se transforme mai apoi în clasicul mesager, menit să transmită obligativitatea pedepsei – rezultă unul din cele mai puternice filme din ultima perioadă.

Voi reveni asupra sa după o altă vizionare, întrucât nu este genul de film ușor de decodat după prima impresie. Nu-l recomand celor neinteresați de tragedia greacă și de teatru în general, care nu-l vor gusta prea mult, după cum mărturisea Piratul cinefil. Dacă nu știi Ifigenia, piesa lui Euripide despre care învață fiica protagonistului, interpretată de Alicia Silverstone, este dificil să înțelegi mesajul filmului, drept pentru care am început recenzia citându-l pe regizor.

Water (2005)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă puteți imagina o societate  în care tradiții seculare sunt încă vii, încât femeile, chiar dacă sunt minore devin niște paria dacă rămân văduve?  Se spune despre India că este compusă din două Indii : țara  modernă,  cu crema savanților , cu rafinamentul cultural, vârful de lance în cursa înarmărilor nucleare din Asia  și o Indie …care nu contează decât  pentru a fi manipulată  religios : India celor mulți, săraci, infometați care nu ezită  să execute câte în lieder politic incomod.

2011-03-10-WaterDeepaMehta

 

Water (2005) este  un  film indo-canadian,  regizat de  Deepa Mehta , al treilea film  din trilogia  ,, Elements Trilogydin care fac parte ,, Fire” (1996)  și ,, Earth”(1998).

Acțiunea se desfășoară în 1938  , în India colonială, în momentul în care Gandhi părintele independenței  Indiei și inițiatorul miscărilor de revoltă nonviolente contra dominației britanice ajunge la putere  și denunță , printre altele, condiția văduvelor din India. Water a avut un succes  comercial internațional imediat și a fost bine primit de critică. Scriitorul de origine  indiană  Salman Rushdie a făcut și el o apreciere elogioasă la adresa regizoarei, pentru curajul de a aborda o astfel de temă cât și pentru mesajul filmului. El a marcat solidaritatea sa cu  Deepa Mehta în lupta contra forțelor oculte care  domină încă structurile mentale ale Indiei . Un succes  atât de mare a dus, în mod neobișnuit , la novelizarea  scenariului  lui  Deepa Mehta  în 2006  cât și la recrearea  în  2008  a  unui documentar ,, The Forgotten Woman”realizat de foto-jurnalistul Dilip Mehta.  

Apa, nume generic pentru râu  servește acestor femei să facă baie, să spele rufe, să-și spele morții,să se purifice de păcate,să se roage sau să-și găsească sfârșitul .

Imagini  superbe,  scene intense, adevăruri șocante și o zonă crepusculară  în relațiile interumane.

Sinopsis

Filmul începe cu scene incredibile: Chuyia o fetiță de 7 ani , cu o figură inocentă și liniștită  evident plictisită , urcată pe un căruț traversează o zonă rurală prăfuită. Ajunsă la destinație in orasul sfânt Banaras , micuța este anunțată  de tatăl ei că soțul de lângă ea (pe care nici   nu-l  cunoscuse  ) fiind mort , ea  va trebui de-acum să-și ducă zilele într-un  ashram (   mănăstire  hindusă) , alături de alte văduve de vârste diferite, între 18 și 80 de ani. Aici femeile umblă rase pe cap, îmbrăcate într-un fel de lințoliu alb (semn de doliu) , cerșesc pentru a avea o bucată de pâine și   în așteptarea morții se roagă mai tot timpul. Sosirea acestei  fetițe inocente și curioase  va tulbura spiritele în ashram  :  pensionarele stabilimentului având statutul lor în funcție de agresivitate și vârstă sunt invidioase pe văduvele tinere și mai ales sunt resemnate cu soarta lor cruntă.  Chuiya este simpatizată de Kalyani văduva cea mai frumoasă din casă și fetele se împrietenesc , povestesc și se joacă împreună aducând viață în atmosfera morbidă  din casă. Kalyani este trimisă cu regularitate peste podul râului, pe malul unde vin bărbații bogați să se …relaxeze și obligată să  se prostitueze pentru a contribui la întreținerea ashramului.Totul se schimbă însă , în momentul în care  Narayan , un tânăr avocat din casta superioară (precum era și Gandhi) , adept a lui Gandhi  se îndrăgostește de Kalyani , act care este împotriva tuturor regulilor și legilor vechi ale indienilor.Cele două prietene învață că trăiesc într-o societate misogină, a minciunilor, care reduce rolul femeii la acela de obiect la dispoziția bărbaților. Astfel sămânța nesupunerii și a revoltei pătrunde și în acest ,,templu”al umilinței feminine.

De remarcat calitatea  jocului actoricesc al femeilor  și faptul că văduvele nu sunt judecate, pentru că scopul filmului este să atace principiul inechității  în care răsare lumina speranței prin deșteptarea generației tinere.

E mare  și multă Mama India încât să mai aibă destule cotloane în care să ascundă multă vreme ipocrizia dogmatică prin care sunt încă vii și virulente discriminările sociale (de castă) și cele sexuale.

Filmul  deși nominalizat la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin a fost întâmpinat cu numeroase proteste în India ( a fost chiar interzis, s-a dat foc platoului de filmare).