Arhive pe categorii: psihologic

,,Altered Carbon” (Carbon modificat) 2018

Serialul ,,Altered Carbon” are parte de o campanie publicitară agresivă care încearcă să escaladeze audiența serialului  HBO,, Game of Thrones ” Emoji .

 Filmul ne propune o narațiune complexă, cum i se cuvine unui film despre incertul nostru ? viitor  în care se amestecă anchetă polițistă, lume futuristă, nemurire, violență. Adică, vai de Omenire care evoluează tehnologic , rămânând încă tributară agresivității si cruzimii, inechității sociale (vedem în film cum arată și ce simțim când ne plimbăm pe străzile din Bay City, megapolisul aglomerat de pe planeta Terra sau când privim de sus paradisul domeniului miliardarului) , pasiunilor și nemuritorului basic instinct  (de la glume sexiste răsuflate chiar și în prezent,  până la scene intime cu nuditate frontală și / sau din bordel – deci, meseria cea ,,mai” veche nu moare, nici nu prea se transformă).
Sinopsis  
 Takeshi Kovacs  este un fost soldat, singurul supraviețuitor al unui grup de războinici de elită  învinși într-o revoltă contra Noii Ordini Mondiale . Spiritul acestuia a fost criogenizat de 250 de ani și readus în funcțiune într-un alt corp datorită manevrelor lui Laurens Bancroft, cel mai bogat om al lumii , pentru a conduce o anchetă polițienească din care să se afle cine l-a ucis pe acesta . Kovacs este un adevărat vestigiu al trecutului , ultimul supraviețuitor al unei civilizații vechi de peste două milenii , care uneori ar fi preferat să rămână mort  decât să facă ancheta aceasta obositoare, decât să aibă de-a face cu  tot felul de creaturi și situații si sa lupte pentru un maths  (bogătan ) .  Kovacs este bântuit  chiar de mai multe întrebări (decât mineEmoji ) decât de uimitoare răspunsuri, ce s-a întâmplat cu femeia pe care a iubit-o, poate avea încredere în polițista Kristin Ortega și în robotul Poe, hotelier al unei clădiri care poartă numele unei nuvele de E.A.Poe. 

Un serial al cărui  scenariu  semnat  de Lanta Kalogridis,  producător  al filmelor ,, Shutter Island” ,,  Avatar”,  ecranizează  romanul  SF  omonim  al scriitorului   Richard K. Morgan.  Povestea reușește să fie destul de credibilă  prin temele  sale:  obținerea nemuririi spiritului, religia devenită cu totul opțională , comportamentul inteligențelor artificiale, natura tensiunilor dintre cyborgi , clone si roboți .
Serialului  i se pot reproșa unele concesii făcute pentru a-și spori rating-ul: scenele repetate de violență  , scenele explicite  de sex  , abundența flashback-urilor  și dialogurile într-un fel de (d)esperanto al viitorului  .
Aflăm ce sunt  ,,the stacks”, hard-discuri  în care sunt stocate  personalitatea și  amintirile oamenilor,  ,,the  sleeves”,  corpurile  în care se poate face la infinit  reîncarnarea , deschizând  ,,portalul”  spre nemurire .

Un serial în care ești  greu de ucis  pentru că de mici oamenii primesc… un cip în Emoji ceafă care îi ajută să se reintrupeze în alt corp indiferent dacă au fost  asasinați, accidentați. Condiția este ca  acel cip să nu fie deteriorat dar și să ai bani ca să ți-l permiți! Dacă vrei diverse plăceri, le poți obține cu ajutorul hiperrealitătii , mai tranșante decât orice afrodisiac, steroizi , droguri .

Această prezentare necesită JavaScript.

Se pun în mișcare dileme religioase, etice , psihice legate de  ,,ambalajul” care îți este străin. Temele și prezentarea lor sunt alegeri deliberate ale echipei de cineaști care cam bat șaua despre  SUA  zilelor  noastre  prezentându-ne un viitor bun doar pentru  pentru unii, așa cum este și  acum traiul pe Terra.

Un viitor ancorat solid în prezentul nostru. Cum să nu ne întrebăm la ce folosește această creștere exponențială a invențiilor, a trucurilor tehnologice ? Sunt ele un hobby necesar în evoluția creierului, un maraton pentru autodepășirea tehnologică a omenirii ?  Folosește cuiva această stocare de  date? Cum de nu sunt conectate creierele
în serie ? Vor mai exista criterii de apreciere socială legate de inteligență și cultură sau toate datele vor intra intr-un creier comun  ?  Oare așa s-a născut  Creația a toate , precum din masa plasmatică de pe ,,Solaris”?

A dispărut rasismul? NU.  Scena cam caricaturală, de la sindrofia  familiei Bancroft  este totuși marcantă, bine cusută cu ață albă: toți bogătanii (math) sunt albi și îmbrăcați în alb, pe când aliații de până acum ai lui Kovacs sunt latino și oameni de culoare. Acțiunea se derulează în 2384 . Deci  Kovacs a fost conservat in anul 2134 !

Dubito…ergo sum: dacă ne gândim la baza  potențialulului  genetic toate ,, ambalajele” viitoare ar putea fi de culoareEmoji !
A dispărut polarizarea societății care pentru unii e mumă pentru alții ciumă? NU.
Mai au oamenii suflet sau le-a rămas doar rațiunea ?

 Sunt stăpâni oamenii pe viață lor? NU. Dacă ești sărac nu devii nemuritor (un copil dintr-o familie modestă este găzduit într-un corp de moșneag). Nu prea se mai știe cine sunt cu adevărat persoanele care interacționează pentru că  pierderea identității pe care o bănuim a priori, prinde înțelesuri diverse, prizonieratul în corpuri necunoscute, pierderea legăturii intime între minte și corp, camuflarea poziției sociale ,căutarea Sinelui …

Este acest viitor o încercare disperată și ratată de a salva ceva?

A evoluat Omenirea sau s-a degradat? Pare începutul sfârșitului OMENIRII !
Efectele speciale sunt tulburătoare: suntem introduși în atmosfera unui megapolis suprapopulat în care plouă din belșug , plină de creaturi stranii, holograme uriașe,la sol mizerie, în stratosferă castele  gotice, arene , mașini , toate au învins gravitația . O voix off, câteva solo-uri melancolice de saxofon și un tip de viață aparte în văzduh: raiul celor bogați . Actorul americano-suedez  Joel Kinnaman  se dovedește încă o dată  un interpret subtil al scenelor intimiste și un tip convingător în scenele de acțiune.
 

 

 Takeshi Kovacs  ( Will Yun Lee / Joel Kinnaman )
Anunțuri

„Despre trup și suflet” – On Body and Soul, 2017

Nu-mi pot imagina că filmul Despre trup și suflet ar putea lăsa nepăsători cinefilii, fiind edificat cu multă acuratețe, sensibilitate aparte și frumusețe onirică: o fabulă, un poem, o simfonie.

Despre trup și suflet (Testről és lélekről) al regizoarei Enyedi Ildikó este încă un film maghiar realizat în 2017, după ,,Măcelarul, curva și chiorul ” a lui János Szász, care are locația principală într-un abator, acesta devenind o metaforă despre societatea de consum, în care viața angajaților decurge repetitiv și automat la fel ca sacrificarea cu sânge rece a vitelor.

În acest mediu închis între pereți, răsăritul soarelui dătător de viață este o gură de  prospețime, de energie și visare când cine poate își încarcă bateriile stând în fața ferestrelor. Este un film imprevizibil, cu o intrigă târzie care apare după … tatonarea terenului atât pentru spectator cât și pentru protagoniști: o poveste de iubire care se înfiripă la început în vis (da, subconștientul nostru, se pare, știe adevărul mai bine decât rațiunea Emoji). Bazat pe contraste – viață/moarte, vis/realitate, sublim/grotesc & horror- filmul șochează la început, ca mai apoi să se echilibreze  ,,naturalia non turpia” și viața, iubirea, trebuie apreciate.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Primele scene din film în care un cerb și o căprioară străbat o pădure  înghețată căutându-se reciproc, apropiindu-se și  îndepărtându-se unul de celălalt sunt de o frumusețe austeră. Mai apoi, scenele de un naturalism cutremurător, chiar dacă estetizat / transfigurat vizual, sunt firul roșu care face diferența între viață și moarte.

Protagoniștii sunt Endre, directorul  comercial  al  abatorului , un holtei  tomnatic , cu un braț paralizat, care trăiește singuratic cu tabieturi adânc  înrădăcinate și Maria, noul inspector al calității, o femeie tânără pe care Endre a angajat-o de curând deși nu prea a găsit-o agreabilă prin răspunsurile seci pe care i le-a oferit la interviu. Un incident intern (cineva a furat din afrodisiacul pentru viteEmoji) îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să testeze angajații și află cu stupoare că Maria are în fiecare noapte un vis identic cu al lui, fapt care o intrigă pe doamna psiholog care crede că cei doi se țin de glume. După un scenariu original al aceleiași Enyedi Ildikó, filmul este  preocupat să exploreze, dintr-un punct de vedere neașteptat, modul cum doi oameni se pot apropia unul de celălalt, pentru că și cei mai introvertiți oameni, sau tocmai de aceea, pot fi „o mină de aur,” bogată în… sentimente, doar că trebuie „săpat” mai adânc și prevenitor. Endre și Maria trăiesc ținând la distanță „anturajul” și nu sunt pregătiți să lase pe cineva să le deranjeze  confortul și intimitatea.

Interpretarea  actoricească este remarcabilă: Maria, fragilă și vulnerabilă în aparentă, are o inocență (se joaca cu  păpuși ) și o corectitudine principială care constituie „fortăreața” ei. Jocul nuanțat în tușe fine al interpretei Alexandra Borbély  se îngemănează cu al interpretului lui  Endre  (actorul Géza Morcsányi).  Endre  devine tot mai timid pe măsură ce își dă seama că Maria trebuie abordată cu totul altfel decât  era el obișnuit când fusese mai tânăr. Suferă  Maria  de un fel de *alexitimie? Scenarista afirmă că este vorba de o formă de autism. Eu mă gândesc că Maria are un comportament mai degrabă alexitimic.

*Alexitimie  înseamnă ad litteram ,,lipsa cuvintelor pentru emotii”. Alexitimia este o tulburare psihologică caracterizată prin inabilitatea de a identifica și de a descrie verbal emoțiile și sentimentele pe care le resimte o persoană  pentru că nu le conștientizează, nu poate să identifice, să înțeleagă și să descrie ceea ce simte.

Mulți știm din experiență că  un vis  comun ne apropie, iar visele diferite,  dacă sunt prost,, gestionate”,  ne îndepărtează.  În acest film visul identic care ar trebui să-l apropie pe Endre de Maria, nu face, la început,  decât să-i îndepărteze: antipatie, complexe de inferioritate, teamă de ridicol,  insensibilitate emoțională, obstacolele din suflet sau din minte? Oricum, piedicile sunt de natură intimă. Un vis atât de delicat îi transformă peste zi în doi ghețari!

Interesantă perspectiva în care visul comun, idealul,  este o apropiere delicată și firească între două ființe, dar abordarea reală e ca… distanța dintre teorie și practică.  Fabula, laitmotivul  pașilor în iubire, sunt întruchipate de un cerb și o căprioară și ne conduc la morala: depinde de noi să ne învingem zonele crepusculare. 

Mi-a plăcut inocența care se manifestă prin apropieri foarte precaute din motive care-i privesc pe amândoi; să nu fie răniți, să nu rănească? Dialogurile din film chiar și între personaje secundare au specificul lor, umorul fin dar și ridicolul, oricum ne ajută să pricepem repede cum stau lucrurile Emoji

 

„1945” (2017)

Drama istorică ,,1945″ explorează cu subtilitate și nuanțat o perioadă de tranziție din istoria maghiară . În august 1945, războiul s-a sfârșit cu aruncarea celei de-a doua bombe atomice asupra orașului japonez Nagasaki.

Sub umbra ocupației sovietice, într-o comună din Ungaria, pe când cei feriți de mersul pe front își continuă viața cu nonșalanță și fac pregătiri pentru nunta lui Árpád ( Bence Tasnádi), fiul notarului Szentes István (Péter Rudolf) care deține o drogherie-cică moștenire de familie-, cu Kisrózsi (Dóra Sztarenki), Jancsi (Szabó Kimmel Tamás), fostul logodnic al miresei, un fost prizioner de război, se întoarce din captivitate și mai arătos ca înainte și bine îndoctrinat cu idei socialiste.

La prima vedere, prin stilistică si teme filmul poate părea un western vechi si prăfuit. Cât de curând intrăm în atmosfera unui thriller psiho-social . Brusc o știre îi traversează pe săteni ca un curent electric pentru că din tren au coborât doi străini:

-Cine sunt?

-Cum cine: EI!

Sunt doi evrei ortodocși imbrăcați în negru, tata (Angelus Iván ) și fiul (Nagy Marcell) având asupra lor niște cutii în care au produse de drogherie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simpla  prezență  a celor doi ,,musafiri” trezește neliniște, tulbură conștiințe: nu or fi moștenitorii  celor care au fost duși de-a sila în lagăre? Toți se tem că bărbatii vor să solicite înapoi proprietățile dobândite ilegal de consătenii lor, proprietăți pierdute inițial în timpul celui de-al doilea război mondial. Începe un fel de cursă contra cronometru cu timpul și cu conștiințele: în câteva ore, totul se schimbă.

Oamenii din  comună, suspicioși, plini de remușcări, înfricoșați și înșelători se așteaptă la ce este mai rău, și se comportă în consecință. După ce  comunitatea este răscolită vor ieși la iveală adevăruri dureroase, mai mici sau mai grave, minciuni, complicități. Cei doi vor pune lucrurile la punct și vor dispărea așa cum au sosit.  Temele principale: trezirea conștiințelor, autocunoașterea, asumarea unor vine colective pot fi speranța unui viitor mai uman.

Filmul se remarcă prin minimalism și stilizare, începând chiar cu titlul ,,1945”, imaginea alb/negru este a lui Ragályi Elemér, pe fundalul muzicii disonante a lui Szemző TiborFilmul „1945” a debutat în cadrul secțiunii Panorama a Festivalului Internațional de la Berlin 2017 – unde a și primit un premiu al Publicului , iar de atunci a reușit să adune o mulțime de alte premii ale unor festivaluri prestigioase.

Regia Ferenc Török
 Scenariu Ferenc Török, Gábor T. Szántó (povestirea „Homecoming”)
 Actori Bence Tasnádi, Dóra Sztarenki, Péter Rudolf, Tamás Szabó Kimmel, Székely Miklós, Nagy Marcell

All the Money in the World

Ridley Scott ne oferă un nou film inspirat dintr-un fapt divers de o tristă notorietate care a ținut câteva luni primele pagini ale ziarelor: All the Money in the World 2017 este o realizare la confluența dintre thrillerul palpitant și o dramă de familie în care  BANUL este zarul.

O viziune asupra puterii banului dar și a ironiei sorții în care expresia „time is money” dovedește la modul cel mai concret că viceversa banul înseamnă mai mult: timp / viață. Acțiunea se desfășoară la Roma, în anul 1973, atunci când are loc  răpirea lui John Paul Getty III (Charlie Plummer), în vârstă de 16 ani, nepotul celui mai bogat om din lume în acea perioadă, magnatul petrolului, miliardarul John Paul Getty Sr. (Christopher Plummer) și tentativa disperată a lui Gail (Michelle Williams), mama băiatului, fosta noră a bătrânului, de a-l convinge pe bunic să plătească răscumpărarea.

Cum acesta refuză să  joace cum îi cântă răpitorii, Gail Harris se va alia cu  Fletcher Chace (interpretat de Mark Wahlberg) misteriosul șef al siguranței personale a miliardarului, ambii lansându-se într-o cursă contra cronometru pentru viața tânărului Getty, pe fondul unei negocieri șocante pătate cu sânge, vizavi de bandiții foarte determinați și brutali ai mafiei calabreze.

John Paul Getty III  nepotul, John Paul Getty Senior  //  Charlie Plummer, Christopher Plummer urmat de Kevin Spacey

 

Rolul bunicului bogat este interpretat cu distincția care îl caracterizează pe actorul Christopher Plummer, cu care a fost înlocuit „degrabă” (deși în post-producție)  Kevin Spacey, acuzat de abuz sexual. Ce n-a mai pomenit Hollywood-ul de când există el  EmojiChristopher  Plummer, în curând nonagenar, s-a achitat perfect de rolul încredințat. Nu vom ști niciodată cum s-ar fi descurcat Kevin Spacey, care fusese machiat în așa fel încât să fie mai aproape de urâțenia fizică a celebrului miliardar, spre deosebire de Plummer la ai săi 88 de ani, un bărbat cu înfățișare încă foarte plăcută.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Casting: Michelle Williams, Christopher Plummer , Mark Wahlberg, Romain Duris, Charlie Plummer,  Timothy Hutton. Regia: Ridley Scott. Scenariul : David Scarpa pe baza romanului scris de John Pearson 

Paul Getty Senior,  născut: 15 decembrie 1892, Minneapolis, Minnesota, Statele Unite, aici:

http://da.zf.ro/dupa-afaceri/arts-design/miliardarul-care-strangea-capete-de-ata-2902264

Bonus,de citit

https://caplimpede.ro/lectia-de-viata-de-la-un-miliardar-pentru-fiecare-nemultumit-30-de-ani-paralizat-orb-fara-o-ureche-alungat-de-famili

Trailere cu  1. Kevin Spacey

2. Christopher Plummer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The Killing of a Sacred Deer

The Killing of a Sacred Deer este un film controversat cu cronici cam extremiste, care îl consideră de la foarte bun și complex pană la o peliculă dezgustătoare, un fel de început al sfârșitului pentru marele regizor Yorgos Lanthimos.  Poate e nevoie de o anumită abilitate spirituală pentru a reuși distanțarea de cele petrecute pe ecran, dar, aparent  paradoxal, pentru a întoarce filmul pe toate fațetele, pentru a surprinde/inventa subtilitățile acestui film care crescendo intră în zona suprarealismului, oarecum mitic (mitul antic grec al Ifigeniei în Aulida), iar pentru mine și poetic (Moartea căprioarei a lui Labiș), cu diferența că în poemul lui Labiș nu e o dilemă sacrificiul, în timp ce Agamemnon & Steven trebuie să opteze pentru moartea prin sacrificare a unei persoane iubite, pentru a salva cetatea/familia.

În mod obișnuit înțelegerea filmului de către spectatori depinde mai puțin de raționamente decât de experiența subiectivă trăită de fiecare spectator: senzații de disconfort, de încremenire, simțite nu doar fizic, ci mai ales psihic .

Încerc să demontez câteva din tiparele (relațiile interumane artificiale, lipsa de compasiune, prizonieratul în rutină, răzbunarea care stă la pândă să lovească când te prinde cu garda jos) pe care ni le servește Lanthimos cu intenția de a șoca, prin a ne prezența cât de insuportabil de singuri ne simțim noi, chiar și atunci când suntem sănătoși (,aparent?Emoji), cu familie ok, cu profesii, cariere. Filmul este foarte controversat, unii fiind oripilați de modul în care Lanthimos  concretizează vizual, dar și lingvistic  micro-universul unei familii aparent foarte reușite. Voi comenta aproape scenă cu scenă o parte a acestui film pentru a-mi dovedi că e un film peste mediocru atât ca psihodramă, thriller, eventual un soft horror.

Filmul se deschide cu scena (pentru unii) șocantă a unei operații pe cord deschis, care mi-a conturat spre finele filmului cunoscutul aforism  pascalian „Le cœur a ses raisons que la raison ne connaît point”. Pe fond muzical ”Stabat Mater” de Schubert –  Stabat mater dolorosa, „stătea maĭca [Domnuluĭ] întristată” nu este o alegere întâmplătoare, ci are rolul unui corifeu care deja anunță subversiv finalul filmului. Care e mai mult decât o referință la mitul Ifigeniei în Aulida, e un fel de variațiune pe tema dilemei (în mitologia greacă, Agamemnon trebuie să ia o decizie pentru a-și salva poporul și va hotărî să sacrifice ceea ce are mai prețios, pe frumoasa și neprihănita sa fiică Ifigenia.

Conversația despre ceas nu–mi pare atât de deplasată, după concentrarea maximă, răspundere, efort fizic în timpul intervenției chirurgicale, desigur,  trebuie să fie relaxant să discuți despre nimicuri; nu cred că e dezumanizare, nici impasibilitate, mai degrabă o armură: faptul că Steven (de acum omniprezent, îi cumpără lui Martin (Barry Keoghan) un ceas cu curea metalică, cum îi place lui (Steven), nu e  anormal: cei mai mulți avem tendința să facem greșeala de a dărui ceea ce ne place nouă (o dovadă de tandrețe care din punctul de vedere al „beneficiarului” nu e ceea ce și-a dorit, nu-i face bucurie și noi ne simțim lezați); scenele de alcov nu văd de ce au produs așa un șoc, când în cupluri există diverse ritualuri, jocuri erotice, nimic obscen, iar partenera prin „anestezia generală” îi oferă partenerului femeia vie, care tace, foarte relaxant, probabil.

Vizita lui Martin la spital este desigur făcută fără tact, cu intenție pentru a-l face pe doctor să se simtă jenat (de aceea acesta  începe dea explicații anestezistului). Băiatul este insistent, enervant, genul despre care se spune adesea că dacă îl întâlnești pe cutare îți merge rău toată ziua. Blestemele lui Martin, redate cam buñuelian sunt un fel de dreptate divină. Pregătirea înainte de consfătuire, repartizarea muncilor casnice în familie este normală. Anna Murphy este  frumoasă, stilată, organizată , eficientă dar nu până la a fi maniacă. După conferință, la cocteil, Steven Murphy, întrebat despre familie, nu e chiar deplasat când spune despre fiica lui că e la primul ciclu (e o conversație între medici, știu cum vorbesc între ei, pentru noi, cam trivial). Paralizia e intruziunea fantasticului, la fel de absurd ca intruziunea lui Martin în familia Murphy ,un fel de blestem.
Imaginile cu culoarele clinicilor albe, sterile (care par abandonate), da pot înfricoșa dar nu atât cât imaginile din clinicile de la noi cu bolnavi îmbulzindu-se în fața ușilor cabinetelor medicale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru mine a fost o experiență oripilantă, dar captivantă prin atâtea simboluri,  metafore și alegorii chiar dacă destul de străvezii, dar mai ales scenografia inventivă, cu cadraje îndrăznețe, planuri apropiate inedite (scena cu cartofi prăjiți și ketchup), schimbarea profunzimii câmpului vizual (la spital, în sala de recepții), treceri abile din interioare la exterior și invers, folosirea constanța a oglinzilor, geamurilor a diferitelor transparente), toate fotografii superbe ale directorului de imagine Thimios Bakatakis.

Problema sacrificiului: în civilizația antică exista ideea de a sacrifica ceva, pe cineva, pentru a obține în schimb grația zeilor – noroc, iertare, prosperitate, victorie. Cu cât jertfa era mai prețioasă cu atât șansele de a fi gratificat găseau sorți de izbândă!