Arhive pe categorii: psihologic

,,Ghepardul „

Filmul  ,,Ghepardul ” a fost mult timp socotit o capodoperă cinematografică (scena balului final, cea mai lungă scenă de bal din istoria cinemaului, cam  45`, considerată scenă cultă ), regizorul  Luchino Visconti ( care a trecut cu ușurință  de la neorealismul din ,,Rocco și frații săi ”, la fresce istorice, socio-politice ale unor epoci de tranziție, după care nimic nu va mai fi ca înainte ), forța și geniul cinemaului italian & Tomaso di Lampedusa, un monstru  al literaturii italiene. Iată ingredientele de bază pentru un film remarcabil, care , totuși, nu ar fi scăpat , în timp , prăfuielii .
Azi,  filmul original  din 1963, reconstituit color, a căpătat o viață nouă , nepierzând nimic din calitățile sale, dimpotrivă epatând prin somptuozitate, prin finețea detaliilor vizuale cât și a ansamblului epocii unei aristocrații rafinate și patinate.

Filmul, adaptarea primelor șase părți ale romanului ,,Il Gattopardo “ a lui Lampedusa, prezintă începutul declinului unei familii de nobili sicilieni în timpul unificării Italiei , pe la mijlocul secolului al XIX-lea și ascensiunea burgheziei pe scena politică a Italiei .
Noua clasă în ascensiune, prin comportamentul ei dezinhibat se ,, trădează “ nu doar prin respectul pentru titlurile nobiliare (deși, mai târziu, cam peste tot în Europa, aceste titluri se puteau cumpăra cu foarte mulți bani și relații ) și o anume neînțelegere a stilului de viață ultraconservator, ci și prin afișarea parvenitismului, impertinenței, lipsei de bun gust, preocupărilor excesive în a face afaceri.

Cum în film accentul nu se prea pune pe campaniile lui Garibaldi , campanii militare care au permis construirea unei Italii unite, vom avea un tablou mai complet al epocii prin prezentarea personajelor aparținând lumii vechi și lumii noi și a acelora care-și vor pregăti  viitorul chiar la această răspântie în istoria Italiei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Încep cu sfârșitul filmului , celebra scenă a balului care pentru unii spectatori pare nesfârșită, pentru alții, chintesența mesajului viscontian:

–scena finală a unui spectacol elegant în culori, costume, mișcări , muzică,  în care valsul prințului Don Fabrizio cu Angelica este un adevărat ,, cântec de lebădă ” după care se lasă cortina
– viziunea lucidă, crepusculară a  Prințului de Salina, observatorul tăcut și demn al abdicării unei părți a aristocrației istovite, pentru a ceda locul noii forțe dinamice, pragmatice, aceea a burgheziei
gh2
Prințul de Salina, Don Fabrizio (Burt Lancaster) este un nobil latifundiar aparținând epocii feudale în destrămare. Are 47 de ani, dar este un venerabil al clasei sale datorită carismei lui. Pentru el revoluția, idealurile tinerilor par prostești,chiar nefirești. El domină prin prestanță zona, familia și acum vede cu luciditate cum vechea sa scară a valorilor pierde din certitudini.

Această prezentare necesită JavaScript.

Don Calogero Sedara este primarul comunei  Donnafugata în care familia prințului avea o reședință vastă de vacanță și unde s-a retras pentru a fi departe de agitația politică din Palermo. Invitat la o cină dată de Prințul de Salina în cinstea notabilităților din regiune, Don Calogero vine însoțit de frumoasa lui  fiică Angelica, de care Tancredi , înconjurat aici de renumitele femei siciliene care poate au alte daruri decât frumusețea, se îndrăgostește lulea. Prințul chiar constatase ,, Frecvența mariajelor între verișori nu prea favorizează frumusețea”  înțelegând de ce Tancredi nu o încurajează pe verișoara   Concetta Salina care suferă de dragul lui , dar justificând și desele vizite ale Prințului la Casele de toleranță. Don Calogero  aproape că ar inspira milă , atât este de obtuz în fața rafinamentului aristocratic .
gh4
Tancredi Falconeri, nepotul Prințului de Salina  (Alain Delon) este un tânăr care deși provine din vechea familie nobiliară este entuziast la orice schimbări, se înrolează în ,,Cămăsile roșii”, numele dat voluntarilor lui Giuseppe Garibaldi din Italia de sud, mai apoi trădând revoluția intră în armata ducelui de Savoia și prin mariajul cu bogata fată a lui Don Calogero își consolidează poziția financiară și politică …sans gêne !

Această prezentare necesită JavaScript.

Angelica Sedara (Claudia Cardinale ),  frumoasa fiică a lui  Don Calogero Sedara este la fel de tupeistă ca și tatăl ei, bazându-se și pe faptul că strălucește în anturajul aristocratic , chiar dacă la un moment dat în timpul cinei râde franc, da, și cam… vulgar, când Tancredi îi descrie lupta de pe front, încât, câțiva meseni  părăsesc sala. Flatată de privirile și complimentele bărbaților , ea nu ezită să-l încurajeze pe unchiul lui Tancredi care are o slăbiciune pentru femeile senzuale, stârnind gelozia și  jena tânărului .

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuția: Burt Lancaster (Don Fabrizio , Prinț de Salina), Claudia Cardinale (Angelica Sedara  ), Alain Delon (Tancredi Falconeri,  nepotul prințului), Paolo Stoppa (Don Calogero Sedara, tatăl Angelicăi ),  Romolo Valli (Părintele Pirrone), Terence Hill (Contele Cavriaghi), Pierre Clémenti (Francesco Paolo ) , Giuliano Gemma ( general  garibaldian).
Full movie, subtitrat (servere 1-2)
Anunțuri

,,The Knick” 2014

 Serialul  ,,The Knick” este odiseea  medicinei de la începutul secolului XX,  în care se pun bazele medicinei de azi.  Este un serial deosebit  de suratele pe aceeași temă care au invadat în ultimii ani ecranele televizoarelor : sobru, fără accent pe umor (sau bășcălie!), realist, crud, cu multe sacrificii ale medicilor și ale personalului medical, dar și cu multe eșecuri  într-o perioadă în care nu prea era curent electric, nu se știau prea mult despre bacterii și viruși, nu au apărut încă antibioticele.  Operațiile chirurgicale se făceau cu public (ce de bacterii, viruși – în ciuda aerosolurilor antiseptice- stres  pentru operatori,  datorat adesea unor intervenții vocale a unor profi ,,scorțoși”,  dar mai rău, ale plânsetelor , țipetelor, leșinurilor spectatorilor mai vulnerabili !).

Această prezentare necesită JavaScript.


Serialul nu este un biopic deși  este inspirat (liber) din realitate :
Spitalul Knickerbocker a existat din 1862  ca dispensar în Harlem , Manhattan, pentru soldați, în timpul războiului de Secesiune, mai apoi servind oamenii săraci și imigranții.
 – La fel ca în serial , echipa de medici refuză tratarea pacienților afro-americani
–Spitalul a fost precursorul tratamentelor anti-polio, al afecțiunilor renale
– -Medicul  William Halsted , care a servit drept model pentru personajul doctorului   John Thackery  a fost un chirurg strălucit care a efectuat operații de urgență  în cele mai vitrege locuri :  a operat-o cu succes la vezica biliară pe mama  sa , noaptea , pe masa  din bucătărie, a făcut primele transfuzii de sânge , începând cu sora lui care făcuse hemoragie după naștere, a descoperit efectul anesteziant  și/sau euforizant al cocainei , devenind dependent.  Acest geniu toxicoman a introdus chirurgia modernă în SUA !
– -Personajul medicului de culoare  Algernon Edwards  este inspirat de doi chirurgici  afro-americani care au lucrat la acest spital : Daniel Hale Williams (a efectuat prima operație pe cord deschis  din SUA în 1883)  și  Louis T. Wright  (primul chirurg afro-american care a terminat Harward-ul, la fel ca și personajul  Algernon Edwards)
Spitalul a fost închis în 1979
 

Episodul pilot ne introduce fără menajamente  în ambianța  serialului, i-aș zice o zonă crepusculară , în care se dau lupte pe toate planurileîmpotriva  condițiilor chirurgicale precare , împotriva  bolilor, împotriva  septicemiei, împotriva  ratei mari a mortalității   , împotriva  limitelor cunoașterii, împotriva  dependențelor, împotriva  prejudecăților (antirasism, experimente ,,ilicite” pe cadavre, religie, teamă ) și corupției  , totul în scopul nobil de a crește speranța de viață , de a schimba  în bine calitatea vieții .

Regia serialului aparține lui  Steven Soderbergh (de asemenea fotografia și montajul), scenariul  Jack Amiel  & Michael Begler, decorurile  excelente ale lui  Henry Dunn ( strada din fața spitalului , casa de toleranță a lui Ping Wu). Muzica  synth-heavy a lui  Cliff Martinez este fascinantă În rolul  chirurgului   John Thackery  a fost inspirat  distribuit  actorul  Clive Owen.

Serialul a avut …deocamdată două sezoane a câte 10 episoade.

The Poughkeepsie Tapes 2007-2017

The Poughkeepsie Tapes  este un film care a  fost terminat în 2007 și a cărui distribuție în sălile de cinema a fost interzisă. Timp de câteva zile a fost proiectat ,pe ascuns,  în cluburi particulare, ca , mai apoi, să zacă un deceniu, până când zilele acestea s-a scos un DVD   în octombrie 2017 de Scream Factory, ocazie cu care m-am gândit să vă informez de existența lui.  Filmul a fost interzis din cauza unor imagini horror cutremurătoare,  de o cruzime insuportabilă și cu cele mai inimaginabile perversiuni  sadice. Greu își poate imagina spectatorul că nu asistă la un snuff*, fapt care are un impact emoțional care poate avea efect traumatizant  asupra  psihicului. Filmul este reușit din punct de vedere tehnic și artistic si-mi pare nedrept că a stat pe butuci atâta vreme, când ziua în amiaza mare rulează, la televiziuni , bine mersi  , filme odioase sub diverse forme!

*snuff -filmarea pe viu a unor torturi, crime, execuții; nu s-a putut demonstra dacă filmele sunt înscenate sau reale, dar, presupușii autori fiind  psihopați,criminali în serie,teroriști,nu se exclude această ipoteză.

Acest  horror scris și regizat de  John Erick Dowdle are un stil combinat de pseudo-documentar  cu found footage* tot mai des folosit, mai ales în filmele horror !

*found footage – termen  englezesc  care desemnează  reciclarea de pelicule cinematografice și de benzi video  în scopul de a crea o altă poveste, un alt film și pentru a induce impresia de  bază documentară .

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

În orășelul Poughkeepsie poliția descoperă într-o casă abandonată lucruri îngrozitoare, printre care câteva sute de casete video care conțin un fel de jurnal  intim al unor răpiri, torturi, crime dintre cele mai oribile,mutilări post-mortem și o ladă  în care este  închisă o fată despre care se credea de câțiva ani că a murit.
În jurul acestor obiecte se declanșează o anchetă  de anvergură,iar spectatorii vor afla   adevărate istorisiri din ziare vechi, fragmente din jurnale cinematografice ,emisiuni televizate , interviuri cu aparținătorii victimelor.
Sarcina  anchetatorilor se vede anevoioasă, dat fiind că apar cronologic pe casete, crimele și victimele, doar că nu se știe dacă e vorba de un criminal în serie sau de doi, deoarece  modus operandi  se schimbă des, locațiile idem,se deghizează , trece la alt tip de victime și e greu de stabilit  profilul criminalului  (criminalilor)  în ciuda numeroaselor detalii sordide cu caracter inedit deoarece chipul criminalului este mereu mascat. Finalul filmului ne aduce condamnarea la moarte a presupusului criminal ,  dar , după genericul de la  sfârșitul  filmului ,  vine dușul rece!

,,The Shawshank Redemption”- Închisoarea îngerilor 1994

,,Închisoarea îngerilor”este un film regizat de Frank Darabont, adaptare după nuvela lui  Stephan King ,, Rita Hayworth and Shawshank Redemption”.

 

Acest film, pe care l-am văzut de câteva ori din pură plăcere sufletească și intelectuală, îmi pare de fiecare dată tot mai bun,  mai captivant,  scenariu și interpretare, simplitatea cu care ne spune lucruri subtile, pentru că pune accent pe valorile umane de bază: compasiunea, verticalitatea,respectul de sine, atitudinea de perseverență pentru a demonstra nevinovăția, păstrarea umanismului în ciuda unor experiențe dure , umilitoare,  sentimentul bizar al libertății care zace în noi și care ne întreține aspirațiile,consimțirea zicalei ,,omul sfințește locul”. Niciodată nu a mai reușit Tim Robbins să mă surprindă în așa măsură ca în acest film în rolul lui Andy , deținutul pe viață, care părea că nu are nici o șansă cu figura lui de adolescent care s-a înălțat prea repede și care poate să fie un tip calm care a făcut cea mai mare greșală a vieții lui, fie un psihopat taciturn, rezervat, calculat care rămâne neclintit până la moarte. Tocmai unele din aceste trăsături îi vor servi să se adapteze, să evolueze, să-și închege relații de interes, apoi de amiciție (desigur,la început cu un pușcăriaș de culoare !).Un joc fin, natural, genial. Filmul ,, The Shawshank Redemption ” dă  substanță personajelor : Morgan Freeman joacă rolul bătrânului viețaș  Ellis Boyd „Red” Redding  a cărui  existență  a ajuns să se confunde cu închisoarea Shawshank și care a reușit să-și ia viața  de la capăt.   Stilul narativ, cu voice off  a lui  Morgan Freeman este surprinzător, dar aduce un plus de clarificări și emoție . Povestirea evenimentelor din punctul de vedere al lui Andy sau dintr-unul neutru nu ar fi avut același impact  !

 
 Filmul are ritm și chiar dacă acțiunea nu se precipită, el nu are timpi morți. Filmul conține mai multe secvențe memorabile despre clipele de libertate… spirituală (scena  în care protagoniștii beau berea pe acoperiș, existența bibliotecii , muzica lui Mozart )  sunt momente sfâșietoare.  Renaștere sau reinventare,toate sunt  mici semnale de speranță  și fulguranțe existențiale.
   Sinopsis

Viața tânărului bancher de succes Andy Dufresne se schimbă radical atunci când el este condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea soției sale și amantului ei.


 Deși filmul a fost doar nominalizat pentru numeroase premii el  este socotit  unul din cele mai bune filme ale lumii.   

Full movie subtitrat în românește 
  https://voxfilmeonline.net/the-shawshank-redemption-inchisoarea-ingerilor-1994/

E  înălțător  triumful spiritului uman asupra unui destin potrivnic.Și am admirat  întotdeauna supraviețuitorii, pe cei care au luptat până la sfârșit

Harmonium 2016

Încă un film japonez surprinzător de frumos ,,Harmonium “ (jap.,,Fuchi ni tatsu„).  Încă un lung metraj al  tânărului  și cunoscutului regizor japonez  Koji Fukada, care se preocupă de aceeași temă majoră  pe care o regăsim și în celelalte filme ale sale (dar , aici, cu o abordare foarte sobră, seacă și o tonalitate incomodă) : singurătatea  individului   într- o lume în care valorile tradiționale ale unor instituții precum biserica și familia și-au pierdut mult din influență , încât nu mai pot camufla singurătatea intrinsecă a omului .
 ,,Harmonium” revizuieste, decantează cotidianul cel mai banal  perturbat, clătinat, zdruncinat  până la tragism.  În acest film familia nu are valoarea  consolatoare așteptată , fiecare personaj  confruntându-se  cu  propria-i singurătate . Inevitabil ,  fenomenul ,,ușilor închise”
 Koji Fukada explorează fragilitatea relațiilor  interumane cu  subtilitate și sensibilitate, abordând , pe lângă tema singurătății  și temele  imprevizibilității vieții, a răzbunării , a violenței mute, a sentimentului intim de culpabilitate un thriller psihologic  dincolo de bine și de rău .
 Regizorul își asumă până la sfârșitul filmului, fără ezitare , cu o coerență surprinzătoare, această viziune radicală și disperată asupra lumii .

Această prezentare necesită JavaScript.

Titlul  filmului ,,Harmonium,” îmi pare ironic -se referă la instrumentul muzical care seamănă cu o orgă mai mică, dar gândul ne duce și la armonie (fiind vorba de muzicalitate) și la bună înțelegere între persoane. Bătăile metronomului , cu toată ritmicitatea lor planează de la început ca un avertisment. Titlul original ,,Fuchi ni tatsu din limba japoneză înseamnă ,,Ține-te bine de margine (a prăpastiei) !” 
 Scenariul & scenografia: Narațiunea este scrisă  de  însuși  regizorul  Koji  Fukada.  Ea este împărțită în două etape,  la distanță de câțiva ani . Deși câteodată este eliptică , totuși narațiunea rămâne complexă și subtilă.  Atemporalitatea  locurilor (cartier semiindustrial, râu, biserică, clasă mijlocie) dă o dimensiune universală.  Foarte puține elemente nipone, mai exact asiatice (bolurile din care se mănâncă cu chopsticks-uri ), poate o scăpare a scenografiei ?
 Imaginea culorile sunt simboluri: alb (moarte, doliu , fantome, puritate ) și roșu (înaintea momentelor   inevitabile).
 Distribuția: În acest film care ne seduce prin comportamentul straniu al  protagoniștilor ajungem să înțelegem logica comportamentală  . Excelentul actor Tadanobu Asano  (Yakasa) , rigid ca un mort,  îmbrăcat ,  de preferință  în alb, reprezintă revenirea  trecutului cu secretele sale , culpabilitățile sale și revanșele sale. Din personaj secundar câștigă ,,teren” pe măsura desfășurării evenimentelor . Adesea foarte politicos , în ciuda zâmbetului , privirea lui impasibilă este totuși sumbră și rău prevestitoare , ranchiunoasă . De fapt chiar îi mărturisește lui Toshio că îl invidiază , ar vrea să fie în locul acestuia. Acest personaj dezvăluie dorințele secrete ale mamei , amintește tatălui vicii uitate, elimină orice dorință a fetei de a duce o viață tihnită  .
Actrița  Mariko Tsutsui (Akié )  excelează în rolul femeii complexe, reținute,  dar pasionale, nefericite, cu credința religioasă zdrobită, cu sentimentul copleșitor al vinovăției care a transformat-o într-o  ființă obsesiv compulsivă, distrusă  în infernul iubirii pentru fetița ei.
 Kanji Furutachi  (Toshio ) este tatăl cu aer absent, taciturn , foarte interiorizat care va oferi soției ,,surprize” pe care noi le cam bănuim.