Arhive pe categorii: psihologic

Folles de Joie (2016)

 

 

Titlul original al filmului ,,La pazza gioia „

Like-Crazy.jpg

Punctul de pornire al filmului sunt două rezidente ale vilei Biondi ,din comuna Pistoia , regiunea Toscana, o clinică de tratare a femeilor instabile psihic.

În prima parte a filmului asistăm la o tragi -comedie istericoasă și burlescă care ne prinde și pe noi în vârtejul nebuniei, ca mai apoi, în partea a II-a , odată cu evadarea protagonistelor din regimul ,, concentraționar “ să înțelegem comportamentul lor …anormal în tonuri diferite : Beatrice Morandini Valdirana, aparținând marii burghezii are vise de grandoare și e mereu solară și euforică, Donatella Morelli, din clasa mijlocie, are un trecut tumultuos și este depresivă cu gânduri sinucigașe. Ambele femei doresc să redea un nou sens vieții lor, fac orice …nebunie ca să-și trăiască libertatea, iar mesajul filmului ar fi că femeile care au aspirații sunt considerate nebune și trebuie retrase din circuitul social ?!😇
O variantă (cam neinspirată ) cam inspirată de filmul ,, Thelma and Louise”  se vrea un road-movie galopant, totuși cele două americance nu erau scăpate , propriu-zis , de la balamuc ! Dar, oare , nebunia e totdeauna demență ?

Cel mai mult mi-au plăcut imaginile de sub cerul frumoasei și senzualei Italii, indiferent de furtunile care au îmbrățișat-o de-a lungul timpului și timpurilor , jocul tot mai bun al Valeriei Bruni, limba italiană atât de romantică și terapeutică, privirea caldă și tandră a obiectivului asupra celor două doamne care se pare că refuză să fie prea normale pentru că s-ar pierde șarmul poveștii? Filmul Italian redivivat: un film molto bellissimo !

Producție:franco-italiană
Regia Paolo Virzi
Distribuția:

Valeria Bruni Tedeschi: Beatrice Morandini Valdirana
Micaela Ramazzotti: Donatella Morelli
Valentina Carnelutti: Fiamma Zappa
Marco Messeri: Floriano Morelli
Anna Galiena: Luciana Brogi Morelli
Tommaso Ragno: Giorgio Lorenzini
Bob Messini: Avvocato Pierluigi Aitiani
Sergio Albelli: Torrigiani

Premii Donatello 2017

cel mai bun film

cea mai buna regie

cea mai bună interpretă Valeria Bruni Tedeschi

Anunțuri

Black Butterfly (2017)

Avancronică: Black Butterfly (2017) este un film regizat de Brian Goodman , scenariul aparține lui Marc Frydman și Justin Stanley , în rolurile principale cu Antonio Banderas și Jonathan Rhys-Meyers. Alți interpreți: Piper Perabo, Abel Ferrara, Vincent Riotta, Nathalie Rapti Gomez, Randall Paul și Katie McGovern.

Filmul este un remake după filmul francez de televiziune cu același titlu, realizat în 2008 de Christian Faure , unul dintre puținele filme bune în care a jucat fostul fotbalist și actor Éric Cantona; o adaptare a thriller-ului psihologic scris de Hervé Korian.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis: în adaptarea americană, acțiunea se petrece într-un orăsel de munte în care au loc câteva răpiri și crime: se bănuiește că e ,,opera” unui criminal în serie. Paul (Banderas ) un scenarist aflat în pană de inspirație este disperat să nu-și ruineze cariera. După ce îl cunoaște la crâșmă pe Jack ( Jonathan Rhys-Meyers ) un pierde-vară care nu are unde să înnopteze Paul care a început să-l simpatizeze îi oferă găzduire.

Jack începe să se amestece tot mai mult în munca lui Paul, forțându-l să scrie și situația va degenera, cei doi bărbați lansându-se într-un joc periculos al neîncrederii în care Paul va deveni prizonier în propria-i locuință. Cei doi se suspectează reciproc, iar finalul va fi neașteptat.

,,Chez nous”(2017)

,,Chez nous” un film francez cu angajament social care va rula din februarie 2017,în regia lui Lucas Belvaux, a stârnit exasperarea Frontului Național din Franța care acuză realizatorii de instigare a populației contra Dreptei chiar cu puțin timp înainte de alegerile municipale,un fapt intolerabil având în vedere că filmul a fost finanțat exclusiv din banii contribuabililor,dintre care mulți sunt membrii sau simpatizanți ai acestui partid extremist.
Sinopsis

Acțiunea are loc într-o localitate minieră fictivă,situată în departamentul Pas-de-Calais, una din zonele cele mai populate ale Franței. Pauline Duhez,o infirmieră sufletistă foarte devotată profesiei care își crește singură copiii și-și îngrijește tatăl fost metalurgist este racolată de conducătorii unui partid de extremă dreapta, care vrea să profite de popularitatea și simpatia locuitorilor pentru această femeie și să o desemneze candidata lor la alegerile municipale.Pauline , până acum cu convingeri comuniste se va lăsa sedusă de discursurile președintei acestui partid naționalist care promit că se vor ocupa de programe sociale în favoarea clasei muncitoare.
Este un film despre implantarea în partidele compromise a unor persoane care au credibilitate,naive,credule, care pot fi ușor manevrate . Titlul filmului este dat de sloganul FN ,, On est chez nous !” Actrita Catherine Jacob care o interpretează pe șefa partidului este blondă ,cu aceeași tunsoare și mod de a se îmbrăca cu al Marinei Le Pen (succesoarea tatălui său-azi de 88 de ani- la șefia partidului) care a avut mai multe mandate locale în aceste regiuni Nord-Pas-de-Calais și Hauts-de-France.

Filmul a fost dezavuat și de celelalte partide din Franța ,indiferent de culoare, pentru faptul că populația zonei Calais a fost identificată ca simpatizantă a extremei de dreapta.

Cléo de 5 à 7 (1962)

Cléo de la 5 la 7, filmul francez în regia lui Agnès Varda o are ca protagonistă pe frumoasa cântăreață yeye, Florence (cu numele de scenă Cléo) o tipesă egocentrică, narcisistă și frivolă. Ea așteaptă rezultatele unei biopsii și cu cât se apropie ora fatidică (19) în care va afla adevărul, e chinuită de gânduri negre (mai ales că a consultat și o ghicitoare în tarot): că nu a înregistrat ultimul cântec, că e prea tânără și frumoasă, că totul se va termina oribil.

Cléo caută sprijin în anturajul său, dar simte că nu e luată în serios, lovindu-se de indiferența colegilor și a amantului. Nu –și găsește locul, e nervoasă și țâfnoasă, pornește prin Paris să-și ocupe vremea cu ceva (magazinul cu pălării), simte că e privită cu curiozitate, parcă i-ar fi scrisă soarta pe frunte, toți și totul îi pare îndepărtat. Cléo decide să fie ea aceea care se va întoarce către ce o înconjoară, va privi și asculta; va avea întâlniri care îi vor deschide ochii asupra lumii, a altor drame și tragedii decât ale ei dar și asupra frumuseții stranii a primei zile de vară pariziană în care viața devine posibilă. O poveste marcantă a transfigurării din interior spre exterior.

Această prezentare necesită JavaScript.

Itinerariul femeii prin Paris este filmat (documentaristic) pe… viu, adică în timp real (21 iunie 1961). Trecerea protagonistei de la femeia care fusese o viață întreagă, la femeia care vrea să simtă că trăiește deplin, se face prin includerea între cele două părți ale filmului (fiecare de 45`) a unui scurt metraj burlesc și mut , marca Jean Luc-Godard,  Les fiancés du pont Mac Donald cu vedetele de cinema: Jean-Claude Brialy, Sami Frey, Eddie Constantine, Danielle Delorme, Yves Robert, Anna Karina și Jean-Luc Godard, fără (altfel) nelipsiții ochelari negri.

Preocupată să realizeze „un documentar subiectiv” Agnès Varda preferă lumina reală, dar recurge la artificii de filmare atunci când marchează atmosfera ireală (drumul în mașină a lui Cléo cu prietena ei, modelul unui sculptor, întâlnirea întâmplătoare în parcul Montsouris, cu un bărbat necunoscut, soldat înrolat forțat pentru Algeria, condamnat și el într-un fel, sosirea la spitalul Salpêtrière): peluze imaculate în parcul Montsouris, străzi în nuanțe estompate. Tot reale și în timp real sunt știrile transmise la radio; ele redau tensiunile socio-politice ale vremii. O promenadă filozofică și cumva (poate, prea târziu) inițiatică: un cinema de stradă, inventiv, poate cel mai îndrăgit film al Noului Val.

Film disponibil pe MUBI, aici.

The Fatherless (2011)

Die Vaterlosen sau Orfanii (de tată) este  filmul de debut scris și regizat de Maria Kreutzer cu care a câștigat o mențiune specială la Berlinala din 2011. Când leader-ul excentric al unui grup hippie dezmembrat în anii `80 moare, copiii săi (cei doi băieți – fiecare de la altă femeie, și fetele – de la o a treia femeie) se adună în casa natală pentru înmormântare.

Primul sosește Niki care este medic în Zürich și care îl mai prinde în viață pe tatăl său Hans; degeaba așteaptă de la acesta licăriri de dragoste paternă, sau cel puțin regrete că nu a fost un tată iubitor sau/si responsabil, Hans își deplânge în ultimele-i cuvinte propriile decepții pe care le-a trăit.

the-fatherlossx

Adulți, moștenitorii încearcă să ascundă unele întâmplări din viața lor în comun de odinioară. Kyra ,care  dispăruse a apărut de-abia acum după 20 de ani. Mezina Mizzi, cu sechele neurologice în urma unor întâmplări din copilărie  află cu surprindere că  mai au o  soră ținută secret  până atunci. Pentru Kyra este un șoc să constate că ea fusese un subiect tabu pentru  toată familia. Cuprinsă de bănuieli, începe să facă pe detectivul, prilej de  incursiune  în trecutul  încărcat al familiei.

Filmul este un studiu interesant despre responsabilitate, singurătate, dorința de apartenență, setea de libertate și nevoia de emancipare.De fapt, Kreutzer pare mai interesată în explorarea efectelor acestor forme educație ale oamenilor (sau lipsa acestora), mai degrabă decât de creșterea, dezvoltarea  în sine a indivizilor. Relația dintre Vito și Kyra, care sunt firi aproape total opuse, abordează aceste teme cel mai direct, deoarece ambii au  amintiri total diferite ale copilăriei lor comun. Vito, în cele din urmă, apare ca personaj principal, în parte pentru că el este cel mai asemănător tatălui său (alt protagonist al filmului, care uimește prin absența sa), în multe privințe. 

 Deși la prima vedere filmul este ticsit de clișee: ulciorul, vinul, vinilurile, scrisorile  din copilărie nedeschise vreodată, secrete de familie, Maria Kreuzer își construiește cu dibăcie personajele foarte credibile prin genele comune atât de diferențiat reclădite.

Full movie

https://mubi.com/showing/the-fatherless/watch