Arhive pe categorii: muzică

filme despre muzică sau cu temă muzicală puternică

A Star is (re)Born

A Star is Born e un musical atât pentru iubitorii, cât și pentru adversarii genului. Premizele poveștii sunt clare de la început, dar bine valorificate. Lady Gaga își construiește pe ecran o prezență mai caldă decât în videoclipurile care au consacrat-o și mai că se reinventează sau își relansează cariera.

Asta pentru că până și melomani care nu erau până acum fani ai ei îi admiră noul stil din piesele de pe coloana sonoră. Păcat că după Shallow nu mai pupăm vreun duet – ăla e momentul de maxim al filmului, care mai prinde pe coloana sonoră doar încă trei piese bune, toate solo: Always Remember Us This Way și Look What I Found ale Ladyei Gaga – și Maybe It’s Time, o piesă clasică pe versurile  celor de la Black Eyes, care face credibil și personajul jucat de Bradley Cooper (pentru că despre Ally știm și auzim că știe muzică).

Oricum e mare lucru și atât – o piesă bună și alte trei cinstite, ce rol are muzica aici e și că nu uzează povestirea – surprinde însă faptul că un actor care se lansează în muzică doar cu ocazia acestui film (în care joacă și pe care-l și regizează) le dă clasă multor muzicieni actuali. La fel și talentul actoricesc al artistei Lady Gaga, neașteptat de bună în rol, și chiar credibilă, până la piesa din final unde, cu toate lacrimile, emoția se diluează puțin.

Chiar dacă pare abrupt, sfârșitul validează personajul Jackson Maine, care iese mai bine decât Ally (și normal, fiind pe terenul lui) din acest film. A Star is Born sigur va lua cel puțin un Oscar ,pentru muzică originală sau coloana sonoră, poate și altele. Meritul acestui remake este că, pe lângă pledoaria pentru autenticitate, reușește să surprindă două aspecte esențiale din lumea artiștilor, care par să se contrazică ușor, dar de fapt se completează:

Primul, că oricât ai fi de talentat, nu e suficient ca să și performezi, contează cum pui asta în valoare – au protagoniștii o discuție într-un bar, pe la început.  Apoi, că mediul artistic este cel care te crește mare și te poate ajuta sau nu să reziști acolo sus, iar filmul e oarecum și o recunoaștere a celor din jurul unui artist – precum fratele impresar, Bobby (excelent supporting role făcut de Sam Eliot) sau soțul, cu ale cărui încurajări își începe Ally (alias-ul artistei Lady Gaga) cariera.

Care Lady Gaga nu e la prima apariţie pe ecran: a mai jucat în Machete Kills şi Sin City: A Dame to Kill For, și episodic în serialul de televiziune American Horror Story: Hotel iar partitura i-a adus un Glob de Aur. Miza filmului, pe lângă temă și mesajele amintite, e  omagierea musicalului clasic Hollywoodian. Dar în 2017, La La Land – un musical cu aceeași rețetă – pierdea titlul de cel mai bun film în defavoarea Moonlight. Poate acum?

Reclame

,,One More Time With Feeling” 2016

Pe Nick Cave l-am remarcat pe vremea când  clipul   ,, Where The Wild Roses Grow “ era  ultradifuzat pe  MTV și îmi plăcuse ( îmi mai place) datorită imaginii (inspirate după tabloul  lui Sir John Everett Millais (1829-1896) ,, Ophelia”- cântând înainte să se înece într-un râu din Danemarca-vezi, Actul IV, scenA VII  din,, Hamlet” de Shakespeare ) contrastului dintre vocea suavă a lui Kylie Minogue și timbrul profund al vocii lui Nick Cave și bineînțeles, povestea !

john_everett_millais_-_ophelia

https://www.youtube.com/watch?v=lDpnjE1LUvE
Zilele acestea am urmărit la HBO, un film de o sinceritate și emoție autentice :
,,One More Time With Feeling” (tradus ,,Încă o dată, cu pasiune„) a fost  un eveniment cinematografic unic în  regia  lui Andrew Dominik (Chopper, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, Killing Them Softly), ocazie excepțională de a vedea în avanpremieră ,,Skeleton tree” al șaisprezecelea album de studio al cantautorului  Nick Cave & The Bad Seeds . Conceptul filmului se bazează la origine pe o performanță live a acestora,  evoluând spre a deveni mult mai semnificativ, în *contextul tragic al scrierii și  înregistrării albumului. Performanța muzicală a celor de la Bad Seeds este presărată cu interviuri, imagini inedite și intime de lucru, improvizații de text și acorduri/dezacorduri muzicale , însoțite de narațiunea intermitentă și amalgamul de frământări sufletești și mentale ale lui Nick Cave. Este un documentar  impregnat  de doliu și de creație artistică. Durerea , la început o frână, se transfigurează în modalitatea de a aduce  un omagiu, de a ,,deșerta „teama, confuzia, rătăcirea, în  malaxorul inspirației artistice.

Această prezentare necesită JavaScript.

*contextul tragic

Înregistrările au debutat cu câteva luni înaintea tragicului accident, în care a murit Arthur Cave, unul din cei doi fii ai săi gemeni (+Earl Cave) în vârstă de cincisprezece ani, care a căzut de pe o stâncă. Filmările au  început după şapte luni de la moartea lui Arthur.

Jesus Alone
(dedicat lui Arthur)
You fell from the sky
Crash landed in a field
Near the river Adur
Flowers spring from the ground
Lambs burst from the wombs of their mothers
In a hole beneath the bridge
She convalesce, she fashioned masks of twigs and clay
You cried beneath the dripping trees
Ghost song lodged in the throat of a mermaid
With my voice
I am calling you
You’re a young man waking
Covered in blood that is not yours
You’re a woman in a yellow dress
Surrounded by a charm of hummingbirds
You’re a young girl full of forbidden energy
Flickering in the gloom
You’re a drug addict lying on your back
In a Tijuana hotel room
With my voice
I am calling you
With my voice
I am calling you
You’re an African doctor harvesting tear ducts
You believe in God, but you get no special dispensation for this belief now
You’re an old man sitting by a fire, hear the mist rolling off the sea
You’re a distant memory in the mind of your creator, don’t you see?
With my voice
I am calling you
With my voice
I am calling you
Let us sit together until the moment comes
With my voice
I am calling you
With my voice, I am calling you
Compozitor : Nicholas Cave
Versurile cântecului Jesus Alone © Kobalt Music Publishing Ltd.

The Only Living Boy in New York

Dacă vreți un exemplu de operă artistică postmodernă, recomand remake-ul Absolventului, intitulat (post-ironic) după o piesă de Simon & Garfunkel (cunoscuți și pentru coloana sonoră a filmului original), The Only Living Boy in New York. Filmul ar merita un soundtrack review (chit că n-am mai făcut așa ceva) pentru că acțiunea, deși te prinde da capo al fine, este una destul de simplă – iar muzica este cea care face filmul atractiv.

Pentru o operațiune de genul acesta, esențial este dozajul: prea multe referințe strică, prea puține îl sărăcesc. Așa că aici avem câteva mega-hituri (Lou Reed – Perfect Day, Whiter Shade of Pale sau Bob Dylan – Visions of Johanna), mixate pe o muzică scrisă de Rob Simonsen. Background music – Kevin MacLeod: On the passing of time (royalty free music). Farmecul celorlalte piese vine atât din textura lor cât și din atmosfera pe care o creează (pianul dă o notă de reverie potrivită textelor citite pe acest fundal) adică din mixajul cu textul, imaginea și modul în care le potențează.

Trecând de la muzica lui Rob Simonsen la ceilalți care fac filmul „The only living boy in New York”, țin să specific că nu este o comedie romantică obișnuită, ci, asemeni muzicii, o colecție de mici piese ori personaje care se intersectează și se despart aparent întâmplător pe portativ.  Jeff Bridges face ca de obicei un rol discret, ascunzând suferinţa personajului său sub pahare de whisky, inteligenţa şi blazarea fiind doar armura sub care se ascunde o inimă rănită.

Un rol simpatic și pentru Kate Beckinsale, care se achită cu brio, strălucind uneori din spatele măştii ce aduce pe obrazul său de marmură o lacrimă. Mi-a plăcut până și rolul făcut de Callum Turner, mai convingător în rolul de scriitor ratat decât de amorez. Spre deosebire de Absolventul original, nu se lasă cucerit, ci este chiar el cuceritorul, jertfindu-și potențiala mamă vitregă pe altarul iubirii. Merită enumerată o listă a pieselor, că doar o să veți să le fredonați după film:

Stop Seeing Him
The Poems Written in Life Lines Are Not Guaranteed
Slow Afternoons
The Party
Father
The One That Didn’t Run Away
Thomas Webb (String only version)

Filme care au lansat hituri muzicale I

Les feuilles mortes melodia cea mai celebră despre toamnă. Textul este compus de poetul suprarealist și simbolist  Jacques Prévert (1900-1977). Muzica aparține compozitorului francez  Joseph Kosma (născut la Budapesta 1905-1969). Actorul Yves Montand (1921-1991) lansează “Les feuilles mortes” în 1946 (împreună cu Irène Joachim), în filmul Les Portes de la Nuit (al regizorului francez  Marcel Carné-1946), inspirat de  baletul  ,,Le Rendez-Vous”  creat de coregraful  Roland Petit  în 1945. Varianta americană a cântecului ,,Automn leaves” aparține englezului Johnny Mercer.

În 1956 a urmat și replica americană a filmului regizat de Marcel Carné. La Columbia Pictures a fost turnat filmul Autumn Leaves”, cu Joan Crawford și Cliff Robertson în rolurile principale. Tema muzicală a fost interpretată de Nat King Cole. Tema lui Kosma a fost înregistrată și în numeroase variante orchestrale. În 1955, interpretarea pianistului Roger Williams a intrat în topul muzical din Statele Unite și s-a menținut pe prima poziție a clasamentului timp de șase luni.

Les Portes de la Nuit 1946

Sinopsis

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o noapte pariziană a iernii lui 1945, un vagabond, care se pretindea a fi vocea Destinului, orchestrează o poveste de iubire tragică între tânărul Diego (Yves Montand) luptător în Rezistență și frumoasa Malou (căsătorită cu George, al cărui frate era denunțător pentru Gestapo)

Un film realist-poetic specific realizărilor cinematografice ale lui Marcel Carné. Debut actoricesc a lui Yves Montand.

Autumn Leaves 1956

Este un film inspirat din filmul lui Marcel Carné, al cărui subiect e pur și simplu deturnat într-o manieră surprinzătoare spre ceva destul de pervers

Sinopsis
Milicent, o dactilografă de 40 de ani se îndrăgostește la nebunie de Burt Hanson. un veteran de război, care se va dovedi un mincinos patologic; vom asista la violențe conjugale, la tratamente de șoc în clinici psihiatrice. Acest film uitat a lui  Robert Aldrich nu ar fi rău în ciuda unor incoerențe ale scenariului.

 

De prin La La Land

În timp ce luam bilete la filmul „La La Land”, m-a atenționat Maria:
– Uite, The Great Wall, un alt film despre chinezi în care apar americani
La care tipul cu biletele:
– Să știi că e foarte tare, gen 300.
Publicitate de cinema de mall, am fost dat pe spate.
the-great-wall
Ajunși în sala de cinema, am asistat la primul muzical văzut pe marele ecran – nici unul dintre noi nefiind mari iubitori de acest gen. Ne-au împins de la spate recenziile pozitive şi topurile de anul trecut ce-l puneau în poziţii fruntașe. De-obicei filmele de Oscar la noi rulează târziu, spre februarie, când are loc marea festivitate. Se pare că a fost o premieră din multe puncte de vedere, dar un lucru a fost cert: am dat peste un film excelent care s-a desfășurat cu patos.
la-la-land-ryan-gosling-emma-stone
Filmul cântat a mers întotdeauna cu sezonul iernatic, un pic de muzică, de această dată jazz, reușește să-ţi încânte urechile, iar dansul să-ţi facă privirea să tresalte. Ryan Gosling şi Emma Stone fac o pereche perfectă pentru a scoate la suprafaţă romantismul unui trecut glorios: Hollywood-ul de altădată şi muzica jazz.

Scris de Piratul Cinefil. C-o altă recenzie se screme Marius aici.