Arhive pe categorii: muzică

filme despre muzică sau cu temă muzicală puternică

,,One More Time With Feeling” 2016

Pe Nick Cave l-am remarcat pe vremea când  clipul   ,, Where The Wild Roses Grow “ era  ultradifuzat pe  MTV și îmi plăcuse ( îmi mai place) datorită imaginii (inspirate după tabloul  lui Sir John Everett Millais (1829-1896) ,, Ophelia”- cântând înainte să se înece într-un râu din Danemarca-vezi, Actul IV, scenA VII  din,, Hamlet” de Shakespeare ) contrastului dintre vocea suavă a lui Kylie Minogue și timbrul profund al vocii lui Nick Cave și bineînțeles, povestea !

john_everett_millais_-_ophelia

https://www.youtube.com/watch?v=lDpnjE1LUvE
Zilele acestea am urmărit la HBO, un film de o sinceritate și emoție autentice :
,,One More Time With Feeling” (tradus ,,Încă o dată, cu pasiune„) a fost  un eveniment cinematografic unic în  regia  lui Andrew Dominik (Chopper, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, Killing Them Softly), ocazie excepțională de a vedea în avanpremieră ,,Skeleton tree” al șaisprezecelea album de studio al cantautorului  Nick Cave & The Bad Seeds . Conceptul filmului se bazează la origine pe o performanță live a acestora,  evoluând spre a deveni mult mai semnificativ, în *contextul tragic al scrierii și  înregistrării albumului. Performanța muzicală a celor de la Bad Seeds este presărată cu interviuri, imagini inedite și intime de lucru, improvizații de text și acorduri/dezacorduri muzicale , însoțite de narațiunea intermitentă și amalgamul de frământări sufletești și mentale ale lui Nick Cave. Este un documentar  impregnat  de doliu și de creație artistică. Durerea , la început o frână, se transfigurează în modalitatea de a aduce  un omagiu, de a ,,deșerta „teama, confuzia, rătăcirea, în  malaxorul inspirației artistice.

Această prezentare necesită JavaScript.

*contextul tragic

Înregistrările au debutat cu câteva luni înaintea tragicului accident, în care a murit Arthur Cave, unul din cei doi fii ai săi gemeni (+Earl Cave) în vârstă de cincisprezece ani, care a căzut de pe o stâncă. Filmările au  început după şapte luni de la moartea lui Arthur.

Jesus Alone
(dedicat lui Arthur)
You fell from the sky
Crash landed in a field
Near the river Adur
Flowers spring from the ground
Lambs burst from the wombs of their mothers
In a hole beneath the bridge
She convalesce, she fashioned masks of twigs and clay
You cried beneath the dripping trees
Ghost song lodged in the throat of a mermaid
With my voice
I am calling you
You’re a young man waking
Covered in blood that is not yours
You’re a woman in a yellow dress
Surrounded by a charm of hummingbirds
You’re a young girl full of forbidden energy
Flickering in the gloom
You’re a drug addict lying on your back
In a Tijuana hotel room
With my voice
I am calling you
With my voice
I am calling you
You’re an African doctor harvesting tear ducts
You believe in God, but you get no special dispensation for this belief now
You’re an old man sitting by a fire, hear the mist rolling off the sea
You’re a distant memory in the mind of your creator, don’t you see?
With my voice
I am calling you
With my voice
I am calling you
Let us sit together until the moment comes
With my voice
I am calling you
With my voice, I am calling you
Compozitor : Nicholas Cave
Versurile cântecului Jesus Alone © Kobalt Music Publishing Ltd.
Reclame

The Only Living Boy in New York

Dacă vreți un exemplu de operă artistică postmodernă, recomand remake-ul Absolventului, intitulat (post-ironic) după o piesă de Simon & Garfunkel (cunoscuți și pentru coloana sonoră a filmului original), The Only Living Boy in New York. Filmul ar merita un soundtrack review (chit că n-am mai făcut așa ceva) pentru că acțiunea, deși te prinde da capo al fine, este una destul de simplă – iar muzica este cea care face filmul atractiv.

Pentru o operațiune de genul acesta, esențial este dozajul: prea multe referințe strică, prea puține îl sărăcesc. Așa că aici avem câteva mega-hituri (Lou Reed – Perfect Day, Whiter Shade of Pale sau Bob Dylan – Visions of Johanna), mixate pe o muzică scrisă de Rob Simonsen. Background music – Kevin MacLeod: On the passing of time (royalty free music). Farmecul celorlalte piese vine atât din textura lor cât și din atmosfera pe care o creează (pianul dă o notă de reverie potrivită textelor citite pe acest fundal) adică din mixajul cu textul, imaginea și modul în care le potențează.

Trecând de la muzica lui Rob Simonsen la ceilalți care fac filmul „The only living boy in New York”, țin să specific că nu este o comedie romantică obișnuită, ci, asemeni muzicii, o colecție de mici piese ori personaje care se intersectează și se despart aparent întâmplător pe portativ.  Jeff Bridges face ca de obicei un rol discret, ascunzând suferinţa personajului său sub pahare de whisky, inteligenţa şi blazarea fiind doar armura sub care se ascunde o inimă rănită.

Un rol simpatic și pentru Kate Beckinsale, care se achită cu brio, strălucind uneori din spatele măştii ce aduce pe obrazul său de marmură o lacrimă. Mi-a plăcut până și rolul făcut de Callum Turner, mai convingător în rolul de scriitor ratat decât de amorez. Spre deosebire de Absolventul original, nu se lasă cucerit, ci este chiar el cuceritorul, jertfindu-și potențiala mamă vitregă pe altarul iubirii. Merită enumerată o listă a pieselor, că doar o să veți să le fredonați după film:

Stop Seeing Him
The Poems Written in Life Lines Are Not Guaranteed
Slow Afternoons
The Party
Father
The One That Didn’t Run Away
Thomas Webb (String only version)

Filme care au lansat hituri muzicale I

Les feuilles mortes melodia cea mai celebră despre toamnă. Textul este compus de poetul suprarealist și simbolist  Jacques Prévert (1900-1977). Muzica aparține compozitorului francez  Joseph Kosma (născut la Budapesta 1905-1969). Actorul Yves Montand (1921-1991) lansează “Les feuilles mortes” în 1946 (împreună cu Irène Joachim), în filmul Les Portes de la Nuit (al regizorului francez  Marcel Carné-1946), inspirat de  baletul  ,,Le Rendez-Vous”  creat de coregraful  Roland Petit  în 1945. Varianta americană a cântecului ,,Automn leaves” aparține englezului Johnny Mercer.

În 1956 a urmat și replica americană a filmului regizat de Marcel Carné. La Columbia Pictures a fost turnat filmul Autumn Leaves”, cu Joan Crawford și Cliff Robertson în rolurile principale. Tema muzicală a fost interpretată de Nat King Cole. Tema lui Kosma a fost înregistrată și în numeroase variante orchestrale. În 1955, interpretarea pianistului Roger Williams a intrat în topul muzical din Statele Unite și s-a menținut pe prima poziție a clasamentului timp de șase luni.

Les Portes de la Nuit 1946

Sinopsis

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o noapte pariziană a iernii lui 1945, un vagabond, care se pretindea a fi vocea Destinului, orchestrează o poveste de iubire tragică între tânărul Diego (Yves Montand) luptător în Rezistență și frumoasa Malou (căsătorită cu George, al cărui frate era denunțător pentru Gestapo)

Un film realist-poetic specific realizărilor cinematografice ale lui Marcel Carné. Debut actoricesc a lui Yves Montand.

Autumn Leaves 1956

Este un film inspirat din filmul lui Marcel Carné, al cărui subiect e pur și simplu deturnat într-o manieră surprinzătoare spre ceva destul de pervers

Sinopsis
Milicent, o dactilografă de 40 de ani se îndrăgostește la nebunie de Burt Hanson. un veteran de război, care se va dovedi un mincinos patologic; vom asista la violențe conjugale, la tratamente de șoc în clinici psihiatrice. Acest film uitat a lui  Robert Aldrich nu ar fi rău în ciuda unor incoerențe ale scenariului.

 

De prin La La Land

În timp ce luam bilete la filmul „La La Land”, m-a atenționat Maria:
– Uite, The Great Wall, un alt film despre chinezi în care apar americani
La care tipul cu biletele:
– Să știi că e foarte tare, gen 300.
Publicitate de cinema de mall, am fost dat pe spate.
the-great-wall
Ajunși în sala de cinema, am asistat la primul muzical văzut pe marele ecran – nici unul dintre noi nefiind mari iubitori de acest gen. Ne-au împins de la spate recenziile pozitive şi topurile de anul trecut ce-l puneau în poziţii fruntașe. De-obicei filmele de Oscar la noi rulează târziu, spre februarie, când are loc marea festivitate. Se pare că a fost o premieră din multe puncte de vedere, dar un lucru a fost cert: am dat peste un film excelent care s-a desfășurat cu patos.
la-la-land-ryan-gosling-emma-stone
Filmul cântat a mers întotdeauna cu sezonul iernatic, un pic de muzică, de această dată jazz, reușește să-ţi încânte urechile, iar dansul să-ţi facă privirea să tresalte. Ryan Gosling şi Emma Stone fac o pereche perfectă pentru a scoate la suprafaţă romantismul unui trecut glorios: Hollywood-ul de altădată şi muzica jazz.

Scris de Piratul Cinefil. C-o altă recenzie se screme Marius aici.

Florence Foster Jenkins – puterea banului, automistificarea și succesul la public

Viața bate filmul! Personajul real: Florence Foster Jenkins (a trăit între 1886-1944) și-a permis datorită averii sale, să dea recitaluri private (la început acasă ori în sala de bal de la Ritz-Carlton, New York), apoi să înregistreze discuri, pentru ca în cele din urmă să-și împlinească visul „cel visat”: să se producă pe scenele operelor. La vârsta de 76 de ani a cântat la prestigioul Carneggie Hall (sala de concert în Midtown Manhattan, New York City, în Statele Unite) cu casa plină.

Această prezentare necesită JavaScript.

Florence a iubit muzica din copilărie, când a luat lecții de pian; și-a dorit să urmeze Conservatorul, dar bogatul său tată a refuzat-o, așa că după moartea acestuia în 1909 și-a putut permite lecții de canto: și-a completat veniturile ca profesoară particulară de pian și canto.

După moartea mamei sale în 1912, intrată în posesia unei averi de-a dreptul fabuloase, ea își poate exercita cu nonșalanță cele mai extravagante capricii. Convinsă că e o talentată cântăreață lirică, nu ezită să se dea în spectacol, masacrând arii celebre datorită interpretării false, a nerespectării ritmului, a tonului ridicat semănând a țipăt. Ea interpretează râsetele în public drept invidie chiar și atunci când presa dă cu ea de pământ. Soțul și profesorii nu au curajul să-i spună adevărul. Totuși, a fost un personaj apreciat.

Filmul Marguerite (2015) al regizorului Xavier Giannoli este o inspirație liberă după viața acestei femei devenite celebre. Cu : Catherine Frot, André Marcon, Michel Fau

Acțiunea este transmutată în Parisul anilor`20 și ne prezintă o femeie ultra-bogată, convinsă că e o cântăreată de top, pe simplul motiv că nimeni din anturajul ei (din interese financiare sau de teamă) nu a îndrăznit să o contrazică.  Ideea i-a venit lui Xavier Giannoli după ce a ascultat-o pe Florence Foster Jenkins la radio interpretând aria Reginei nopții din „Flautul fermecat“ al lui Mozart. Cineastul ne prezintă chiar esența acestei persoane care cu naivitate, sau dimpotrivă, cu o viclenie bine mascată se auto-mistifică, creându-și notorietatea împărțită între impostură și virtuozitate.

Filmul a fost selecționat pentru festivalul Mostra din Veneția.

Un nou film vine să completeze subiectul despre falsa cântăreață, dar într-un alt stil, mai aproape de viața ei, mai degrabă un biopic. Povestea Margueritei revine cu filmul din 2016, Florence Foster Jenkins al regizoruluii Stephen Frears. 

Această prezentare necesită JavaScript.

O poveste excepţională, plină de emoţie, umor şi muzică, în interpretarea spumoasă a lui Meryl Streep, alături de Hugh Grant și Rebecca Ferguson