Arhive pe categorii: motivational

Viaţa lui Pi / Life of Pi

Filmul ,,Viața lui Pi” este ecranizarea  best-seller-ului , cu același titlu , scris de Yann Martel, în regia lui Ang Lee . Acest film- poem , pentru  care am  doar superlative,   îmbină  în  mod  inedit  dar  fericit suspansul  brut și  cel gradat cu lirismul sublim . O aventură cinematografică epopeică , împletită cu o călătorie emoțională și spirituală inițiatică, presărată cu hopuri .

Într-o Indie a anului 1977, plină de frământări politice și economice, condusă de Indira Gandhi,  familia lui  Pi se hotărăște să emigreze în Canada . Urmărim în film  aventurile incredibile  ale tânărului Piscine Molitor Patel, care  supraviețuiește în mod miraculous,timp de 227 de zile unui naufragiu teribil  în mijlocul Oceanului, după ce vaporul în care călătorea din  India  spre Canada alături de familia  s-a scufundat.  Pi trebuie să învețe să supraviețuiască capriciilor imensului ocean.
*Piscine Molitor Patel  își însușeste o spiritualitate bogată pe care o sintetizează în mod strălucitor într-un sistem de credință personală și într-o viață de devoțiune copleșitoare prin profunzime și cu bătaie lungă. Aflat la limita psihică și morală  și pentru  a supraviețui  și a rezista atâta timp unui naufragiu  el are nevoie să nu cadă pradă apatiei ,să nu abandoneze nici o formă de rezistență care să-i țină mintea trează.  Iată, partenerul său, redutabilul tigru bengalez pe care-l numește Richard Parker , după câteva personaje notorii din istorie, este răul necesar care-i va ține toate simțurile în priză. Și   începe o ruletă rusească , jocul de noroc cu potențial mortal. Pi  ne dezvăluie prin metafore  fascinația și  misterele lumii,  formulează teorii proprii despre credință, convingeri și natura umană  și animală , despre înstinctul de supraviețuire,  Această odisee ieșită din comun, pe  parcursul căreia Pi  își va dezvoltă  ingeniozitatea , va face dovada  curajului său incredibil  care are o bază de cunoaștere solidă a lumii animale, a relațiilor între dominant și celălalt, ceilalți   E bine să-ți ții dușmanul aproape, să-l descifrezi și să-l supui , cum altfel,  decât luând  locul masculului alfa, delimitându-i teritoriul și  condiționarea  porțiilor de mâncare! Filmul este o poveste profund filozofică despre toleranță și prietenie care ne transportă  într-o altă lume concretizată prin  imagini onirice ne dau senzația că ne-am trezit după un vis minunat.
Actorul debutant Suraj Sharmaintra  a intrat cu naturalețe în pielea personajului (pentru vârsta din timpul naufragiului).  Pi se bucură de lucruri simple, precum un vechi manual de supraviețuire, și găsește alinare  în frumusețea magică a oceanului : nuanțele multicolore, bioluminescențe ale grandioaselor   bancuri de pești zburători, licărirea albastră a talazurilor oceanului și frumusețea unei balene cu cocoașă, care țâșnește spre suprafața oceanului . Dar natura nu este doar  fascinantă  ci și cruntă : irezistibil de frumoasă și în formele ei cele mai întunecate incredibil de nepăsătoare la suferințele micului Pi.
*Piscine Molitor Patel
Piscina Molitor a fost inaugurată la Paris  în 1929 şi a fost încă de atunci admirată pentru decoraţia somptuoasă. Johnny Weissmüller, viitorul Tarzan, de cinci ori medaliat olimpic, a dat aici lecţii de înot înainte de a deveni celebru la Hollywood. Personajul central al filmului ar fi fost botezat astfel de părinții săi.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Scenografia  este de o frumusețe vizuală copleșitoare: fotografia, alegerea culorilor cadrajele, totul este perfect ales pentru a vrăji spectatorul , câteva scene marine care ne taie respirația , precum imaginea nocturnă cu meduzele, sosirea balenelor, insula mangustelor, tonurile pastelate și atmosfera onirică a panoramelor, momente de o frumusețe rarisimă.
 

Ne ajută să  înțelegem  rolul terapeutic al inchipurii, al imaginației, al poveștii, în esentă, într-o situație de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care incearcă să dezgroape din subconștient cele mai ascunse gânduri,  ”Viata lui Pi” spune simplu că dacă vrei poți trăi într-o (și cu o) poveste: în felul acesta nu-ți pierzi mințile și poți trece mai departe peste o traumă. În același timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare, povestind despre atrocitățile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian și despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eșuarea pe  țărmul Mexicului. Se descifrează, astfel,  și episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigasă în timpul nopții: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în plantă carnivoră și fosforescentă. Așa că este nevoit să plece mai departe, până când reușește să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărtirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive-semnifică ieșirea din vis și intrarea în realitate. ”Alege ce poveste vrei să crezi”

Această prezentare necesită JavaScript.

Un moment superb de cinema ,o fabulă epică și fermecătoare de o bogăție nemaiauzită,o poezie de o subtilitate și emoție transcedentale.   Scenariul pe cât de abil pe atât de minunat este servit de o scenografie și o tehnică cinematografică la cote înalte pentru a ne îmbarca în vârtejul spectaculos al spiritualității și  în ciuda unor scene cam lungi   ne transpune  în mijlocul decorului în care un adolescent ,,liber”,dar forțat  să ia de unul singur  decizii
Forța și interesul filmului consta uin faptul că ne invită să credem sau nu povestea,care are două fațete, depinde cum privim ,,realitatea” . Muzica orchestrată de Mychael Danna,incredibilă și sublimă  este antrenantă și corespunde ambianței filmului   .

O combinatie de filmări reale și imagini de sinteză,o minunată poveste teologică de o putere emoționantă de excepție se deschide cu un generic drăguț cântă în tamila*

Mi s-a părut însă  supărător  că filmul are atâtea flash-back-uri, deasemenea voice-  off făcut când Pi este adult, parcă, sparge ritmul narativ atunci când conversează cu scriitorul  Filmul are un  sfârșit zdruncinător și un epilog  surprinzător .
Reclame

Legea Pământului / The Cider House Rules

*Lasse Hallström, un regizor care are un palmares de invidiat, a fost  curajos  să realizeze acest film după best-seller-ul  cu același titlu ,, The Cider House Rules a lui  John Irving , un roman epopeic, care în ciuda numărului mare de pagini nu ne obosește, pe atât de profund și serios tratează un ansamblu de probleme sociale, psihologice, politice : un portret subtil al SUA între anii 1940-1950 , avorturile clandestine, nou-născuții părăsiți în  orfelinate, rasismul, dorințele neîmplinite, iubirile interzise. Deși  scenariul  filmului îi aparține tot lui John Irving, filmul (m-a ) a  dezamăgit (mai ales pe cei care au citit cartea) pentru că narațiunea nu este bine orchestrată , toate temele sunt tratate cam superficial, centrul de greutate mutându-se pe relația dintre protagoniști și evoluția celor doi.  A rezultat  un film , chiar dacă spre mediocru, totuși, emoționant datorită interpreților ,Tobey Maguire și  Michael Cain.
*Lasse Hallström (n.1946 ,Stockholm,Suedia) a regizat câteva capodopere, din păcate eu am văzut puține dintre filmele sale, nu chiar toate pe gustul meu : Necazurile lui Gilbert Grape , în care l-am remarcat pe Leonardo Dicaprio (avea cam 18-19 ani), Viața mea de câine, Subiect de conversație , Ciocolată cu dragoste.
 Sinopsis
Acțiunea filmului începe în anul 1943, în  Statul  Maine, la orfelinatul  din St. Clouds  Personajul central pare să fie  medicul Wilbur Larch  învestit cu o dublă misiune,conform unei morale foarte personale : să aducă pe lume copii nedoriți sau/și să  practice avorturi. Între  timp   își alungă blazarea , oboseala, rutina , frământările sufletești drogându-se cu ce are la îndemână *, eterul ! El găsește un discipol  în persoana lui  Homer Wells , un orfan pe care l-a îndrăgit si pe care de-a lungul anilor l-a inițiat în tainele medicinei. Homer este un tânăr inteligent, fin, obedient, politicos care face cam ceea ce fac cei  mai  mulți  copii  când devin adulți și când simt că există și altceva, mult mai interesant, dincolo de zidurile casei părintești : cu prima ocazie, Homer părăsește acest loc, pe care îl iubește și unde e iubit de asistentele medicale și de copii, pentru a descoperi  complexitatea vieții,  munca, prietenia iubirea, trădarea, rasismul, nedreptatea.
*eterul  este un lichid clar, incolor și  foarte inflamabil, cu punctul de fierbere scăzut și mirosul caracteristic în trecut a fost  folosit că anestezic general. Este suficient să spunem că descoperirea anesteziei a făcut posibilă o cu totul nouă eră în chirurgie. Există nenumărate proceduri chirurgicale, care nu ar fi posibilă fără ea. Anestezia a diminuat suferința și salvat viețile a milioane de oameni. Eterul etilic combinat cu alcoolul a fost folosit cu frecvență în secolul al XlX-lea ca un drog pentru divertisment. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eter
Michael Caine, a cărui prestație foarte nuanțată i-a adus un Oscar, îl întruchipează pe Dr.Wilbur Larch, un  ,,latifundiar” cu puteri  depline în rolul  unui profesionist care poate și știe să decidă dacă să fie bunul Dumnezeu  sau  Necuratul, în funcție de împrejurări. Pentru el este un motiv de a se menține la nivelul…de plutire, dorința  de a face din Homer un medic (chiar așa,fără acte) care să-i continue munca cu aceeași dăruire pe care bătrânul medic a dovedit-o de-a lungul anilor și împrejurărilor. Dr.Wilbur Larch este stăpânul generos și derizoriu al conacului de o blândă obscuritate, aproape mereu în doliu după câte un suflețel luat de pe această lume, datorită frigului, hranei insuficiente și bolilor .  Da, Dr.Wilbur Larch a fost mereu sufletist, un adevărat părinte pentru copiii de vârste foarte diferite , pe care i-a ocrotit cu puținele mijloace materiale de care dispunea . După plecarea lui Homer, bătrânul își pierde orice speranță de a-l mai vedea. El nu știe câte lucruri esențiale i-a transmis învățăcelului său care îl vor ajuta pe acesta să răzbată în viață.
Tobey Maguire este în rolul principal  jucându-l excepțional  pe Homer Wells , orfanul pe care în copilărie nu vrusese nici o familie să – l adopte
 Full movie
 https://www.youtube.com/watch?v=zEarDJoX0LU

The Sisters brothers-2018

,,The Sisters brothers” este o comedie neagră bazată pe romanul cu același nume scris de Patrick Dewitt,în 2011.
Filmul marchează debutul  american al regizorului francez Jacques Audiard, recunoscut pentru filme  ca  ..A Prophet”, ,, Rust and Bone” și ,,Dheepan”, câștigător Palme d’Or la Cannes, în 2015. ,,The Sisters brothers” a primit zilele acestea Leul de Argint la Festivalul de la Veneția .
Deși acțiunea filmului „The Sisters brothers” se petrece în Oregon, Statele Unite ale Americii, filmările s-au făcut, în special, în Spania, câteva săptămâni  în  România  și în Franța.
Am citit undeva un fel de aforism  ,,Există western-urile și …celelalte filme”.  Și da,  westernul a apărut  odată cu  cinemaul  în 1895, inspirându-se din literatura și picturile americane care au imortalizat cucerirea Vestului Sălbatic. De-abia  pe la mijlocul  sec.XX  acest gen a atins  apogeul  la Hollywood, fiind reinventat  după 1960  de regizori europeni.

Un  western francez?  Nu e deloc o premieră.  Franța și-a făcut pionieratul european  între anii 1909 – 1914 . Folco de Baroncelli,  și colaboratorii săi  au  realizat  peste 20  de western-uri,  desigur cu subiecte standard: indieni și cowboys atacând trenuri. Personajele , mai ales șefi sioux și văcari, erau prezențe mai mult decât pitorești. Locul pentru filmări era în Camargue sau Delta Ronului , o regiune  din sudul  Franței, cu mlaștini,  pășuni, pǎduri, dune de nisip  și  sǎrǎturi  populate cu tauri , cu  frumoșii săi  cai  albi, o rasă endemică prezentă aici din antichitate. Zona încă nu fusese protejată prin lege.

Câteva titluri la întâmplare The Big Trail (1931  ); Fort Dolorès,1939 a continuat cu alte pelicule de gen Le Soleil rouge (1971 ) Another Man, Another Chance 1977;   Don’t Touch the White Woman! ; The Homesman, 2014 Let the Corpses Tan, 2017.

Regăsim în  filmul  ,,The Sisters brothers”   o paletă de emoții : surpriză, compasiune, stupefacție, tristețe, râs, empatie, curiozitate, nerăbdare și nu în ultimul rând optimism (mi-aduce aminte de ,,Tragedia optimistă” Emoji a comunistului Vsevolod Vișnevski ! ).
Această  frescă istorică care concurează cu renumele western-urilor americane are o ușoară tușă… à la française  dar și  amprenta autorului care ne prezintă o societate în zorii marilor transformări care lovesc din plin protagoniștii. Datorită avântului  industriei, a emigrației în general, dar și al exodului rural, satele  se transformă vertiginos în așezări urbane.
Jacques Audiard a reușit cu filmul său un mare western…american, sumbru și violent, aducându-și aportul la înnobilarea genului prin intimitatea tematicilor .
„The Sisters Brothers” subliniază  lipsa de comunicareînclinația genetică a Omenirii spre violență, prezintă  dualismul  la nivelul comportamentului , al perceperii justiției,  tradiționalismul cvasi- arhaic al unor personaje versus  tendința spre modernism  al altor personaje. Filmul este un subgen nou care ar putea fi calificat drept  western neo-clasic.
Explorările cinematografice ale lui Jacques Audiard sunt exemplul perfect și demonstrația conceptului  kantian  despre o „insociabilă sociabilitate” a indivizilor, concept  care confruntă  două  idealuri: al  omului instinctiv  care duce o existență  marginală în care se bucură de o libertate absolută, cum e cazul  fraților Eli și  Charlie Sisters  și al cosmopolitului  umanist, civilizat,  care are  drumul trasat , dar mai rectiliniu cum sunt ,,prospectorul” de aur si chimistul  Hermann Kermit Warm, un tip idealist  și urmăritorul său,  detectivul John  Morris Ambele arhetipuri sunt într-o simbioză care formează cele două fațete ale naturii umane și, prin extrapolare, definesc paradoxul relațiilor strânse între natură și civilizație. Este  un film intens,  l-aș numi , chiar,  filozofic, cu reflecții  mai puternice decât par, despre  banalitatea răului, violența  oarbă  si  arbitrară  .
Scenariul este specific road-movie -ului pe teren ostil, în care călătoria este mai importantă decât căutarea/găsirea. Fiecare etapă permite personajelor o aprofundare a relațiilor dintre ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

În  rolurile principale  Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix,  John C. Reilly,Riz Ahmed  Rutger Hauer

.

Maud Lewis: „Privesc printr-o fereastră viața înrămată„

Un film care m-a impresionat prin realizarea sobră, de bun simț, deloc ostentativă ori melodramatică, chiar dacă ne prezintă o dramă reală, este Maudie.

Biopicul tratează viața creatoarei de pictură naivă Maud Lewiscare a murit  în 1970, săracă și a cărei operă artistică a reintrat  în atenția  publicului și  criticilor de artă datorită  acestui film,  încât  azi  operele sale sunt vândute la  licitație.  Maud Lewis a trăit între anii 1903-1970  în Noua Scoție, Canada, cu un handicap  fizic grav și evolutiv datorat unei artrite juvenile degenerative.

Filmul ne prezintă traseul neobișnuit al destinului acestei femei firave, sensibile, vulnerabile, a cărei familie a tratat-o prea protector, sufocând-o cu mila prin care era oprită de la orice încercare de a-și depăși condiția. La vârsta de 34 de ani  ea rămâne  fără părinți,  iar fratele ei o plasează la o mătușă care nu o primește cu brațele  deschise.

Maud este umilită mereu  de mătușă,  de frate, de  vecini, încât  răspunde  fără ezitare  la un anunț , aflat la magazin,  în care un fermier caută o menajeră.  În ciuda a toți  și a toate  Maud Dowley  (pe numele de fată) dorește  enorm să se emancipeze  intelectual și fiind foarte determinată va reuși  chiar și  în căsuța izolată  de lume să  îmblânzească  un bărbat needucat, ursuz, rece și mitocan – care o va lua de nevastă.

Dorința ei cea mai mare – de a iubi  și de a  fi iubită  ,,oricât de puțin”  – se împlinește, reușind să treacă cu tact peste momentele de criză  inerente unei căsnicii atât de singulare. Nu vreau să insist prea  mult pe  analiza psihologică, o face  documentarul  Maud Lewis:  A World Without Shadows din 1976. Imagini din documentar

 

Regizoarea  irlandeză  Aisling Walsh  ne poartă în  universul  intim al  artistei care (în ciuda aparențelor) nu este deloc proastă. O anumită doză  de naivitate nu o împiedică să  distingă falsitatea oamenilor și are chiar curajul să-i pună la punct: mătușa,  fratele, chiar și viitorul soț primesc replici tranșante.

Femeie independentă, Maud se exteriorizează prin picturile ei, creația fiind un refugiu și un balsam pentru rănile existenței.  ,,Privesc printr-o fereastră viața înrămată” cugetă ea. Subiectele sale  sunt în același timp naive și frumoase:  flori, animale,  natură,  peisaje  maritime.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul câștigă pentru că nu încearcă să romanțeze viața acestei  femei atât de diferite  de mediul  în care a evoluat artistic, poate a prins mai multă încredere în sine, poate a simțit că nu toți oamenii sunt din același aluat: unii sunt fățarnici dar nu prea buni la suflet, alții sunt dintr-o bucată care mai trebuie șlefuită puțin! Emoji  Un film care, vrem / nu vrem, ne va lăsa o urmă nepieritoare în suflet…

În privința subiectului vreau să subliniez că personajul din film interpretat de Sally Hawkins  are o prezentă  fizică mai agreabilă decât adevărata Maud care era, însă, la fel de zâmbitoare  și plină de viață. Ethan  Hawke este  surprinzător  pentru rolul  unui  tip  butucănos (în toate rolurile era un frumușel finuț) și am impresia că-și exagerează interpretarea de morocănos.

Adevăratul domn Everett Lewis pare și el un bătrânel zâmbitor, chiar dacă nu știm cum arăta în momentele de furie Emoji. În film, relația de acceptare reciprocă,  de toleranță, nu  pare să fi  devenit o mare iubire – ci mai mult obișnuința de a nu mai fi  singur și de a avea  un ajutor.  Deci, un  cuplu  mai diferit, nu o relație ieșită din comun. Maud a învățat să deseneze  și să picteze  de la  mama ei car e voise să-i dea  o preocupare.

Presupun că nu bănuise că fiica ei va  deveni astfel celebră. Căsuța lor avea  o singură cameră, fără utilități elementare (apa, lumina, focul cu lemne fiind o treabă foarte anevoioasă pentru cineva cu sănătatea atât de fragilă),  dar cu un spațiu mare, de 10m x 11 m, care a devenit și / mai ales studioul artistei. Everett Lewis  (1893-1979) a  fost ucis  în 1979,  când  niște tâlhari  i-au devastat  locuința (probabil, presupuneau că ar fi avut valori în casă).

După 1990 s-a  pornit o promovare intensă a operei  lui Maud, începând cu strămutarea casei  în Halifax și transformarea clădirii în muzeu permanent.  Comemorarea vieții și a artei  lui Lewis a devenit  obiect  de  dispută  între  comunitate,  guvern  și  interesele corporatiste  pentru a modela ceea ce ea însemna pentru locația  (nu localitatea)  și provincia ei.

S-a promovat termenul de folk artist – artist popular, s-a încurajat acest gen de artă. Maud Lewis a intrat, post-mortem, în  istoria Artei canadiene pentru că a reprezentat, la un moment dat,  o imagine care putea  fi  exploatată, servind  diferite interese.

,,Gol pușcă”- The Full Monty

Gol pușcă
,,The Full Monty” este un film cult care tratează cu inteligență și sensibilitate un subiect serios și delicat, în gama umorului britanic descătușat, adică, nu doar cu umorul sec care îi este caracteristic, ci cu scene ilariante , spumoase, fără a deveni patetic sau grotesc.

Sinopsis

Orașul *Sheffield, mândria, până nu demult, a metalurgiei engleze, se pomenește că această industrie a ajuns falimentară și șomajul în masă a lăsat de ceva timp  mulți muncitori pe drumuri , fără perspectiva de a-și găsi un job.  Gaz ( Robert Carlyle, pe care l-am descoperit cu acesta ocazie! ) și amicii săi rămăși fără lucru se confruntă cu lipsuri financiare și încearcă cele mai insolite metode ca să-și ducă traiul de azi pe mâine. Într-una din zile, Gaz trece prin fața unui club unde are spectacol cea mai celebră trupă de striptease masculin din lume, Chippendales. Inspirat de afișul trupei, Gaz , împreună cu prietenul său Dave ( Mark Addy) hotărăsc să-și înființeze propria trupă ca să dea spectacole cu încasări de…vis. Adevărul este că Gaz e  disprețuit de fosta sa soție care îl consideră  o lichea care a făcut și pușcărie pentru  unele găinării și nu și-a asumat responsabilitățile de tată. Acum este strâns cu ușa și fosta lui soție îl presează cu plata alocației pentru fiul său și pentru a nu pierde mica parte din custodia asupra băiatului Gaz va trebui să găsească de lucru!

Certurile cu soția, limbajul din disputele pentru formarea trupei, caraghioslâcurile din timpul repetițiilor se petrec sub ochii copilului, care își va schimba atitudinea de dispreț față de tatăl său în atașament și apreciere admirativă a tenacității acestuia de a reuși ceva. Acest plan disperat pentru a face rost de bani va fi greu de pus în aplicare, pentru că la repetiții se lovește de pudoarea unuia, de lipsa de talent la dans  a altora și nici aspectul lor fizic nu ar prea impresiona o sală plină de femei. În final, băieții lui Gaz vor dovedi că pentru a apărea gol în fața atâtor  femei care au venit să vadă pentru ce dau banii, nu  e nevoie  doar de grație, îndemânare și formă fizică, ci,mai ales, de încredere în tine, de atitudine.
O comedie originală, pe fondul dramatic al crizei care a lovit Anglia în acei ani în care era greu să te …descurci ! Un film care atinge , pe lângă șomaj, și probleme socio-comportamentale :  indolența, nesinceritatea , teama de partenera de  viață , drepturile paterne, obezitatea , impotența, falsa pudoare, acceptarea de sine,  încrederea în celălalt, privirea celorlalți, toate pe un fond de precaritate socială.
 ,,The Full Monty ” nu pare un film machist chiar dacă  Gaz e îngrijorat: ,,pe viitor bărbații vor dispărea” dar Dave speră :,, Poate că fetele vor fi mai înțelegătoare cu noi decât suntem noi cu ele?!” În cele din urmă este un film psihologic și motivațional .
Actorii sunt excelenți, mai ales Carlyle în rolul derbedeului care pe măsură ce-și ,,dresează” trupa devine tot mai motivat și mai  responsabil. Scena de la agenția pentru ocuparea forței de muncă, pe muzica  Donnei Summer ,,Hot Stuff” este antologică.
La fel ,,casting-ul ” făcut  într-o magazie, repetițiile, scenele  finale de striptease sunt într-adevăr memorabile.

Avem parte de un regal muzical :  ,,Je t’aime, moi non plus” a lui Serge Gainsbourg ,,Flashdance – What a feeling” a lui Giorgio Moroder ,,You can leave your hat on” a lui Randy Newman
*Sheffield este un oraș în nordul Angliei în comitatul South Yorkshire. Populația orașului la recensămantul din 2004 era de 516.100 locuitori. Orașul a devenit faimos în secolul XIX că un centru important al producției de oțel.(Si ,totusi) orașul are 50 parcuri, fiind unul din orașele europene cu cel mai mare număr de copaci pe cap de locuitor .

Mie mi se pare foarte greu  să se facă filme comice bune ,pentru că e nevoie de multe ingrediente, combinate inteligent , în proporții bine gândite, evitând limbajul indecent , gesturile prea exagerate.Eu pun  Full Monty pe locul I, la  the best feel-good movie . Nu vreau să compar acest film cu inefabilul filmelor lui Charie Chaplin, care mi s-a fixat în suflet de decenii, nici cu umorul buf al năzdrăvanilor Stanley Laurel  &  Oliver Hardy!  Și, da, am o slăbiciune pentru comedia neagră ,, Arsenic și dantelă veche” (  Arsenic and Old Lace),un film american din 1944, regizat de Frank Capra cu Cary Grant .