Arhive pe categorii: istoric

Dunkirk (2017)

Din capul locului, filmul regizat de Christopher Nolan se anunță extenuant, greu de dus, menit să îţi facă creierii ţăndări și de aceea imi este dificil să îl recomand; l-aș așeza mai degrabă în categoria „exclusiv pentru amatorii genului”.

Un film despre Dunkerque (în limba franceză) și plajele din nordul Franței, la începutul celui de-al II-lea război mondial, istoria operațiunii Dynamo pentru evacuarea orașului în 1940 și exodul populației evacuate spre Anglia. Soldații belgieni, francezi și britanici prinși în ambuscadă de către trupele germane vor trebui să ducă o bătălie sângeroasă pentru supraviețuire

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă eşti în căutarea unui film de acţiune, sau aştepţi să găseşti un fir narativ, ori măcar o scenă de „captatio benevolentiae”, cu siguranţă n-o să o găseşti aici. Eu una nu sunt deranjată deloc de lipsa firului epic, nici de delirul perspectivelor multiple, ci dimpotrivă, sunt familiarizată de ani buni cu tehnicile filmului de artă. Dunkirk e un film de stare – nu de fapte, de atmosferă  – nu de acţiune, ce reconstituie din interior cadre din teatrul de operaţiuni, folosind o tehnică regizorală destul de obositoare (se filmează din perspective multiple ale mai multor personaje simultan, iar scenele sunt construite non-cronologic).

Intensitatea cadrelor e potenţată de sunet, (inclusiv distorsiunile şi nesincronicitatea sunetului cu imaginea cred că au fost deliberat aşezate) şi de aceea nu e cea mai bună idee să îl vezi online şi nu într-o sala de Multiplex. Cred iarăşi că e, precum caviarul, din categoria „love or hate” şi mi-ar fi greu să mă pronunţ acum de care parte mă aflu. Performanţa lui Nolan există clar, impactul emoţional e maxim: te trimite acolo, eşti acolo, simţi, auzi, urli şi tu simţind moartea la orice pas, trăieşti tu însuţi oroarea, de aceea nu resimţi acut absenţa unui personaj coerent, care să trăiască toate astea în locul tău.

O faci chiar tu.

Personal, aş spune că e însă uşor supraevaluat, e un film de nişă cu un subiect de nişă, si cu public de nișă. Legat de Oscar, de asemenea, nu aş fi foarte optimistă așa cum sunt prietenii mei, însă îi dau şanse majore pentru cel mai bun montaj, pentru mixaj de sunet sau pentru editare sonoră. Cu: Tom Hardy, Cillian Murphy, Mark Rylance.

Anunțuri

,,Ironweed” 1987

,,Ironweed” este un film despre care auzisem cândva, dar pe care l-am văzut de-abia zilele acestea la televizor și sunt uimită că nu a făcut prea mare vâlvă și nu a fost prezent în programele tv.mai des ,cum sunt filme care apar săptămânal pe vreun canal (Nothing Hill,   ). Filmul conține o mulțime de detalii vibrante care fac un summum excepțional .
Acest film prea puțin cunoscut de către public este adaptarea nuvelei scriitorului  William Kennedy care a fost recompensat în anul 1984 cu Pulitzer Prize for Fiction (până la editarea romanului i-au refuzat de trei ori manuscrisul) .
William Kennedy: ,,Bogăția limbajului scris se află în antiteză cu cinemaul , sunt diversiuni jenante”.  Desigur ,, dimensiunea irațională a unei opere literare”  este greu de tradus vizual, chiar dacă acest film , tocmai prin imagini,  își are punctele forte; dar mai avem și replicile adecvate , jocul nuanțat al actorilor !
,,Ironweed” (Iarba răului ), filmul  în regia lui Héctor Babenco, aruncă în joc diferite aspecte ale valorilor familiale, atracția călătoriei, alcoolul ca remediu contra mizeriei  dar, evocă și memoria colectivă a celor fără adăpost . Tragedia socială criza economică și  destinele individuale ale unor perdanți , nu doar din cauza marelui crah din 1929, ci și din motive  individuale ce țin de sărăcia afectivă, de lașitate, de sentimentul de vinovăție, de amoralitate, de alcoolism, de lipsa compasiunii, de comportamentul distructiv, de resemnare, tot atâtea stări care ne caracterizează pe cei mai mulți dintre noi . Este un film puternic, foarte realist , o  explorare a relațiilor interumane, a paradoxurilor  care ne ruinează ( sentimentul de vinovăție, relația încordată fiu /tată temut și disprețuit) sau consolidează anumite sentimente (poezia străzii, vagabondarea noaptea pe ulițe, depănarea de amintiri, coșmaruri, vise, solidaritatea  dintre oamenii străzii, fidelitatea de Penelopa a soției  )

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Imaginile  sunt  frumoase și foarte emoționante, indiferent că sunt diurne, crepusculare sau nocturne, indiferent că surprind noaptea  intrarea unui tren în gară, debarasarea unui individ din cutia de carton de la colțul străzii, lupta pentru resuscitarea în stradă a unei prostituate înghețate ). Nu voi uita niciodată scena cu  Francis Phelan  (Jack Nicolson), fost campion la baseball, ajuns vagabond,  acum mândru, fericit că și-a sacrificat banii pe băutură pentru a face un cadou scump și util, adică ceva de-ale gurii ( și la noi înainte de `89, papa era șperaclul pentru a deschide orice ușă) și anume curcanul ,, familist” de Halloween– pentru  a-și vizita familia pe care o părăsise cu 22 de ani  înainte; sau scena cu  fosta pianistă și cântăreață Helen Archer (Meryl Streep ) devenită o epavă de la atâta băutură și foamete, care  într-un bar de noapte,  îndemnată de niște clienți plictisiți  să se dea în spectacol, se însuflețește brusc își  si interpretează cu frenezie… ,,cântecul lebedei” !
Filmul a fost în cea mai mare parte cu locația în nordul statului New York:  acțiunea are loc în ultimii ani ai depresiunii, în 1938 , Albany.  Aspectul vizual  al filmului sporește realismul ,,spectacolului” străzii (cutiile de carton, misiunea care distribuie supa populară, predicatorul, cazanele de la colțul străzilor în care arde focul , revendicările muncitorești și confruntările  cu poliția ) . Jocul lui Jack Nickolson este foarte bun și în acest film  (parcă îl caută rolurile pe el,  nu invers!) făcând un personaj credibil, autentic și chiar emoționant , Francis Phelan , care după o absență îndelungată revine în orașul natal pentru a-și găsi liniștea, dar sentimentul de vinovăție pentru două vieți cu care și-a pătat conștința , pentru lasitatea de care a dat dovadă, din cauza precarității existenței , a lipsei de perspectivă și a halucinațiilor, simte nevoia de a se autoflagela.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Meryl Streep  în rolul  Helenei  Archer, cu un aer pierdut de alcoolică, poate părea artificială la începutul filmului, dar obstinația ei de a supraviețui , acceptând cele mai degradante umilințe pentru o  băutură sau un adăpost,  ne cutremură ; ea este singura din vechiul grup de vagabonzi care se bucură la reapariția lui Francis, vechi prieten de pahar, cu care acum mai poate depăna bucurii și tristeți din rămășițele trecutului și oricât este de decăzută are demnitatea ei cu care uneori (crede că ) se mai impune !

Full movie:  subtitrat  în limba română
 http://magazinweb.net/film-iarba-raului-ironweed-1987.html

 

L`Innocente (1976)

baab

L`Innocente este ultimul film al marelui regizor Luchino Visconti care și-a îndrumat echipa dintr-un scaun cu rotile. De fapt ultimele cadre ale filmului au fost trase după moartea acestuia, fapt care a influențat negativ critica de specialitate a vremii care  a considerat că maestrul „nu funcționase la întreaga lui capacitate” artistică făcând doar o melodramă romantică despre eleganța aristocrației.

După câțiva ani , cei mai mulți dintre ei și-au revizuit părerea regăsind în film o poveste intimistă, pe tema dragă lui Visconti (el însuși de obârșie aristocrată)chiar dacă  într-un fel autocritică și anume decăderea nobilimii  copleșită de alte cerințe ale unei lumi moderne, ale unei burghezii mult mai pragmatice și ale accesibilității la poziții sociale intelectuale și a celor de proveniență modestă. Filmul este o adaptare liberă după best-seller-ul omonim al scriitorului Gabriele D’Annunzio (Prinț de Montevoso, principal autor de romane despre decadentismul italian ) care reconstituie cu lux de amănunte (semnificative) anii 1900, film marcat  de amprenta marelui regizor: subiectiv cât îi cere nostalgia după lumea în care a copilărit, pe care cu durere o disecă cu multă obiectivitate.

Un film crepuscular în  ciuda tinereții protagoniștilor, a luminozității aproape idilice a satului italian și a opulenței balurilor high life-ului roman. Casa natală a lui Visconti:

Villa_Erba

Spre deosebire de scenografia monumentală cu care ne-au obișnuit filmele sale („Ghepardul”), acest ultim film este tot o construcție clasică, dar simplă, precisă, care pune mai mult accentul pe replici, pe ce ascund sau dezvăluie ele printre rânduri,  ajutându-ne să apreciem  profunda complexitate a narațiunii și a psihologiei personajelor care au pierdut simțul realității și alunecă pe panta autodistrugerii, inevitabila singurătate în care rămân doar cu ei înșiși.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

După ani de căsătorie în care soția nu a reușit să-i dea un moștenitor, timp în care el își vedea de afaceri și-și condimenta existența cu aventuri galante pasagere păstrând aparențele unei căsătorii fericite, Tullio Hermil, care altfel nu prea se pricepe  la nimic dar căruia îi place să le  pară superior tuturor, se află la un moment dat în situația în care, îndrăgostit de ultima amantă, descoperă că soția este apreciată de alți bărbați, are o frumusețe și o senzualitate mai provocatoare decât ultima ei rivală și iată vechea dilemă mereu… nouă: cu cine să rămână  în cele din urmă?

Cum îl va percepe soția (acum mai puțin naivă) după atâtea umilințe intime și publice pe acest monstru infatuat care se dovedește un om slab, manipulatorul oamenilor mai cumsecade asupra cărora își exersase voința de o vanitate nebună? Merită  văzut!

Personajul Tullio Hermil (actorul  Giancarlo Giannini ), exponent al aristocrației decadente se crede un om superior prin naștere, disprețuiește morala religioasă, se consideră un  liber -cugetător lipsit de prejudecăți dar nu e în stare să renunțe la aparențe ori să-și asume limitele și eșecurile, nu prea se pricepe la nimic, un  om de prisos sau lișnii celovec (simpatică traducerea engleză „superfluous man”) cum ar zice scriitorul rus Ivan Turgheniev.

,, Before the night falls “ 2000

În mai 1980, Fidel Castro  le face americanilor  un  ,,cadou” istoric  : permite  tuturor homosexualilor, alienaților mintali și persoanelor cu cazier  încărcat   să părăsească  Cuba. Acest act este numit ,, Exodul din golful  Mariel ” soldat cu ,,deportarea ”  în plin război rece,  prin  îmbarcarea spre Florida, a 125.000 de cubanezi  . Un procent ridicat al emigranților era compus din infractori  periculoși și criminali.  SUA  lui  Jimmy Carter  avea incă legi puritane care  marginalizau  homosexualii așa că alături de alți emigranți care s-au dovedit infractori /criminali periculoși,  homosexualii refugiați nu primeau  cetățenie numai după câțiva ani dacă  aveau o comportare exemplară .  
 Filmul ,, Before the night falls “ (tradus la noi complicat…de simplu ,,Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas”) este o adaptare fidelă a romanului pamflet autobiografic, cu același titlu (aici, original în spaniolă) ,,Antes de que anochezca” al scriitorului și poetului ,,blestemat” (prin analogie cu Verlaine,de exemplu ) Reinaldo Arenas  a cărui odisee surprinde principalele  etape din viața sa , marcată de sărăcie, de entuziasm revoluționar , deziluzii  ,, convertirea”?  la homosexualitate , mai apoi opoziția fată de regimul castrist  : convulsiile    țării sale care moștenise un tărâm al prostituției în care Fidel Castro a continuat să strângă  sistematic șurubul  până s-a ajuns la dictatură .  Reinaldo Arenas fusese mereu dominat de dorința de libertate , în special , artistică.   
 Filmul începe cu câteva scene uimitor de frumoase și sfâșietor de triste (un peisaj luxuriant, un luminiș, un copil de doi ani jucându-se în noroi)  însoțite ad litteram de primele fraze din romanul autobiografic toate acestea dau un ton direct și liric . Ar fi păcat să nu le contemplați !


 Filmul este în final o odă pentru Cuba și un pamflet  contra regimului castrist.
 Un film splendid sub aspect vizual în care adesea imaginile, contemplația și introspecția fac loc narațiunii .  O combinație de exaltare și neliniște ( scena  de pe plajă unde tineri ,,devianți” se hârjonesc și milițienii îi mitraliază , urmată de  groază, de perchizițiile în public și acasă, martori  falși și sperjururi, trimiteri la ocnă ) va domina atmosfera. Iar scena  tentativei de a evada cu un balon cu aer cald (montgolfier) din închisoarea  fortăreață  El Morro  (unde Arenas a fost  prizonier doi ani ) a unui deținut este  pe cât de  ilară  pe-atât  de sfâșietoare.


Javier Bardem își interpretează ireproșabil rolul,  și-a înțeles personajul (un amestec de candoare, amoralitate ) determinarea acestuia  de a scrie (,,această carte era singura dovadă că sunt viu” ),  identificarea scriitorului cu opera sa,  în ciuda unei vieți în care în afara unor relații erotice întâmplătoare, a excesului de euforizante , a rezistenței în timpul unor detenții, a vieții marginale în SUA   Arenas ,, a plutit  ” deasupra  celorlalți  oameni.

Scena imbarcării, compusă din montaje de actualităti, detalii de reconstituire, ne dau idee cam cum se emigrează din disperare. Memorabil este Reinaldo Arenas în metroul newyorkez cu ghiveciul în care ține o plantă verde (de-acasă din Cuba) de care nu se desparte,,nici mort” !

Acesta este un film bun, chiar dacă aș fi vrut ca momentele din istoria Cubei să fie mai detaliate nu doar trecute în revistă. Filmul este Reinaldo Arenas centrist și , de fapt, dictaturile și tirania au același algoritm indiferent de partea de lume unde se manifestă. Mesajul  filmului este  puterea eliberatoare a Artei,  Arta ca armă contra unui regim inuman.

Prezența unor guest stars este pe cât de neasteptată pe atât de plăcută: Sean Penn în rolul unui tăran cubanez și Johnny Depp mereu cu apariții inedite și extravagante, aici este un homosexual, travestit ,  prostituată ,,ciripitoare”,  mai apoi un locotenent al regimului

 

 Full movie

 

The Girl King (2015)

O altă afacere regală?

Spre deosebire de The Royal Affair (2012) propunerea Danemarcei la Oscar, a cărei acțiune avea loc în sec XVIII, regina Kristina a trăit în Suedia cu peste un secol mai devreme, în prima jumătate a sec XVII, în perioada Reformei religioase și a războiului dintre catolici și protestanți.

Subiectul filmelor este înrudit, de aceea mi-am permis legătura din subtitlu. Asemeni reginei Danemarcei din O afacere regală, tânăra regină a Suediei din Regina Kristina (titlu sub care rulează din această lună pe HBO) corespondează, fiind manipulată dar apoi ajunge să manipuleze bărbații la rândul ei.

Chiar dacă intriga propune și o afacere amoroasă între femei, având ca protagonistă o suedeză blondă, aceasta este mai mult o pată de culoare.

Firul narativ principal îl constituie formarea și maturizarea tinerei regine, care iese din scenă oarecum respectabil, lăsând câteva spectatorului suficiente semne de întrebare pentru a aprecia filmul la final.

Un film cu personaje puține, dar bine conturate, care lasă impresia că la curțile regale se țeseau intrigi lejere, cu mize personale.

Cu toate acestea, scenariul se pliază pe datele istorice cunoscute ale unui personaj istoric real, pe care brodează o dramă plauzibilă, a reginei-copil care se eliberează din chingile destinului familial, alegându-l pe cel personal. Fără a fi vreun film senzațional, va fi cu siguranță pe placul iubitorilor de drame istorice.