Arhive pe categorii: istoric

Restoration-,,Restaurare”

,,Restaurație”  film  realizat în 1995  de  Michael Hoffman este o adaptare după romanul cu același titlu al prolificei scriitoare americane  Rose Tremain. Prima  parte a  filmului  ne prezintă într-o notă exuberantă ,cu lux de amănunte vizuale, măreția barocă a epocii în care revine la putere în Anglia, după ani de austeritate și tiranie ai regimului lui  Oliver Cromwell, puritan antiregalist  devenit  Lord Protector al Angliei,  Scoției  și  Irlandei. , Charles II. regele de drept,  un tip ,,luminat „, priceput la arhitectură,  inginerie,  arte și la… seducerea Doamnelor de la Curte. Și stilul de viață anterior, ajuns acum la alt nivel , este paradisul luxului, dezmățului pentru unii și infernul sărăcimii decimate de foamete, promiscuitate  și boli  pentru alții.

Această prezentare necesită JavaScript.


A doua parte a filmului  cade ca un trăsnet peste noi  transportându-ne cu rapiditatea unei mașini a timpului  nu prea departe de  proprietățile regale,`colo , la câteva cartiere unde se află ,,portalul” pătrunderii   în  ,,mărginime” și  filmul devine epic, sumbru, morbid  și șocant. Și , culmea, chiar existau aceste Lumi paralele (și mai există și azi)  doar că știința medicală era , pe atunci, încă tulburător de  primitivă,  încât nici  bogăția nu era întotdeauna Salvarea.
Vom urmări destinul  lui  Robert Merivel , tânăr medic (rezident) , nu prea incântat de profesia la care l-a obligat ambitia tatălui său și  care printr-o întâmplare fericită intră în grațiile regelui, care la început îl desemnează medic al celor 15 spanieli ai săi,  dar mai apoi, folosindu-se de protejatul  său pentru a distrage atenția Reginei  și a celorlalte amante,  îl însoară cu favorita lui,  cerându-i acestuia să nu  încalce  regula cardinală , aceea de a  rămâne un  ,,soț de paie” care să nu se atingă de soția lui. Și cum tot ce e prohibit este mai râvnit,  Merivel  cade  curând  în dizgrație și ajunge pe străzi.
Filmul conține câteva anacronisme care sunt, poate, voite sau chiar ne dovedesc cum și   în țări civilizate , lumea a cam lipsit de la cursurile de istorie.

Concluzii:

-viața poate aduce oricând surprize
-întâlnirea suferinței, trăirea ei, ne mai scoate gărgăunii din cap
-să fim prudenti la ce se ascunde în spatele bunăvoinței celor cu statut social superior nouă
-că,adesea,  ne descoperim calitățile profesionale și umane când suntem în situații limită
-să ne formăm o altă scară a valorilor
-să știm cine suntem cu adevărat pentru a nu ne lăsa călcați în picioare
Robert Downey Jr face un rol bun.

Reclame

,,The Knick” 2014

 Serialul  ,,The Knick” este odiseea  medicinei de la începutul secolului XX,  în care se pun bazele medicinei de azi.  Este un serial deosebit  de suratele pe aceeași temă care au invadat în ultimii ani ecranele televizoarelor : sobru, fără accent pe umor (sau bășcălie!), realist, crud, cu multe sacrificii ale medicilor și ale personalului medical, dar și cu multe eșecuri  într-o perioadă în care nu prea era curent electric, nu se știau prea mult despre bacterii și viruși, nu au apărut încă antibioticele.  Operațiile chirurgicale se făceau cu public (ce de bacterii, viruși – în ciuda aerosolurilor antiseptice- stres  pentru operatori,  datorat adesea unor intervenții vocale a unor profi ,,scorțoși”,  dar mai rău, ale plânsetelor , țipetelor, leșinurilor spectatorilor mai vulnerabili !).

Această prezentare necesită JavaScript.


Serialul nu este un biopic deși  este inspirat (liber) din realitate :
Spitalul Knickerbocker a existat din 1862  ca dispensar în Harlem , Manhattan, pentru soldați, în timpul războiului de Secesiune, mai apoi servind oamenii săraci și imigranții.
 – La fel ca în serial , echipa de medici refuză tratarea pacienților afro-americani
–Spitalul a fost precursorul tratamentelor anti-polio, al afecțiunilor renale
– -Medicul  William Halsted , care a servit drept model pentru personajul doctorului   John Thackery  a fost un chirurg strălucit care a efectuat operații de urgență  în cele mai vitrege locuri :  a operat-o cu succes la vezica biliară pe mama  sa , noaptea , pe masa  din bucătărie, a făcut primele transfuzii de sânge , începând cu sora lui care făcuse hemoragie după naștere, a descoperit efectul anesteziant  și/sau euforizant al cocainei , devenind dependent.  Acest geniu toxicoman a introdus chirurgia modernă în SUA !
– -Personajul medicului de culoare  Algernon Edwards  este inspirat de doi chirurgici  afro-americani care au lucrat la acest spital : Daniel Hale Williams (a efectuat prima operație pe cord deschis  din SUA în 1883)  și  Louis T. Wright  (primul chirurg afro-american care a terminat Harward-ul, la fel ca și personajul  Algernon Edwards)
Spitalul a fost închis în 1979
 

Episodul pilot ne introduce fără menajamente  în ambianța  serialului, i-aș zice o zonă crepusculară , în care se dau lupte pe toate planurileîmpotriva  condițiilor chirurgicale precare , împotriva  bolilor, împotriva  septicemiei, împotriva  ratei mari a mortalității   , împotriva  limitelor cunoașterii, împotriva  dependențelor, împotriva  prejudecăților (antirasism, experimente ,,ilicite” pe cadavre, religie, teamă ) și corupției  , totul în scopul nobil de a crește speranța de viață , de a schimba  în bine calitatea vieții .

Regia serialului aparține lui  Steven Soderbergh (de asemenea fotografia și montajul), scenariul  Jack Amiel  & Michael Begler, decorurile  excelente ale lui  Henry Dunn ( strada din fața spitalului , casa de toleranță a lui Ping Wu). Muzica  synth-heavy a lui  Cliff Martinez este fascinantă În rolul  chirurgului   John Thackery  a fost inspirat  distribuit  actorul  Clive Owen.

Serialul a avut …deocamdată două sezoane a câte 10 episoade.

Dunkirk (2017)

Din capul locului, filmul regizat de Christopher Nolan se anunță extenuant, greu de dus, menit să îţi facă creierii ţăndări și de aceea imi este dificil să îl recomand; l-aș așeza mai degrabă în categoria „exclusiv pentru amatorii genului”.

Un film despre Dunkerque (în limba franceză) și plajele din nordul Franței, la începutul celui de-al II-lea război mondial, istoria operațiunii Dynamo pentru evacuarea orașului în 1940 și exodul populației evacuate spre Anglia. Soldații belgieni, francezi și britanici prinși în ambuscadă de către trupele germane vor trebui să ducă o bătălie sângeroasă pentru supraviețuire

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă eşti în căutarea unui film de acţiune, sau aştepţi să găseşti un fir narativ, ori măcar o scenă de „captatio benevolentiae”, cu siguranţă n-o să o găseşti aici. Eu una nu sunt deranjată deloc de lipsa firului epic, nici de delirul perspectivelor multiple, ci dimpotrivă, sunt familiarizată de ani buni cu tehnicile filmului de artă. Dunkirk e un film de stare – nu de fapte, de atmosferă  – nu de acţiune, ce reconstituie din interior cadre din teatrul de operaţiuni, folosind o tehnică regizorală destul de obositoare (se filmează din perspective multiple ale mai multor personaje simultan, iar scenele sunt construite non-cronologic).

Intensitatea cadrelor e potenţată de sunet, (inclusiv distorsiunile şi nesincronicitatea sunetului cu imaginea cred că au fost deliberat aşezate) şi de aceea nu e cea mai bună idee să îl vezi online şi nu într-o sala de Multiplex. Cred iarăşi că e, precum caviarul, din categoria „love or hate” şi mi-ar fi greu să mă pronunţ acum de care parte mă aflu. Performanţa lui Nolan există clar, impactul emoţional e maxim: te trimite acolo, eşti acolo, simţi, auzi, urli şi tu simţind moartea la orice pas, trăieşti tu însuţi oroarea, de aceea nu resimţi acut absenţa unui personaj coerent, care să trăiască toate astea în locul tău.

O faci chiar tu.

Personal, aş spune că e însă uşor supraevaluat, e un film de nişă cu un subiect de nişă, si cu public de nișă. Legat de Oscar, de asemenea, nu aş fi foarte optimistă așa cum sunt prietenii mei, însă îi dau şanse majore pentru cel mai bun montaj, pentru mixaj de sunet sau pentru editare sonoră. Cu: Tom Hardy, Cillian Murphy, Mark Rylance.

,,Ironweed” 1987

,,Ironweed” este un film despre care auzisem cândva, dar pe care l-am văzut de-abia zilele acestea la televizor și sunt uimită că nu a făcut prea mare vâlvă și nu a fost prezent în programele tv.mai des ,cum sunt filme care apar săptămânal pe vreun canal (Nothing Hill,   ). Filmul conține o mulțime de detalii vibrante care fac un summum excepțional .
Acest film prea puțin cunoscut de către public este adaptarea nuvelei scriitorului  William Kennedy care a fost recompensat în anul 1984 cu Pulitzer Prize for Fiction (până la editarea romanului i-au refuzat de trei ori manuscrisul) .
William Kennedy: ,,Bogăția limbajului scris se află în antiteză cu cinemaul , sunt diversiuni jenante”.  Desigur ,, dimensiunea irațională a unei opere literare”  este greu de tradus vizual, chiar dacă acest film , tocmai prin imagini,  își are punctele forte; dar mai avem și replicile adecvate , jocul nuanțat al actorilor !
,,Ironweed” (Iarba răului ), filmul  în regia lui Héctor Babenco, aruncă în joc diferite aspecte ale valorilor familiale, atracția călătoriei, alcoolul ca remediu contra mizeriei  dar, evocă și memoria colectivă a celor fără adăpost . Tragedia socială criza economică și  destinele individuale ale unor perdanți , nu doar din cauza marelui crah din 1929, ci și din motive  individuale ce țin de sărăcia afectivă, de lașitate, de sentimentul de vinovăție, de amoralitate, de alcoolism, de lipsa compasiunii, de comportamentul distructiv, de resemnare, tot atâtea stări care ne caracterizează pe cei mai mulți dintre noi . Este un film puternic, foarte realist , o  explorare a relațiilor interumane, a paradoxurilor  care ne ruinează ( sentimentul de vinovăție, relația încordată fiu /tată temut și disprețuit) sau consolidează anumite sentimente (poezia străzii, vagabondarea noaptea pe ulițe, depănarea de amintiri, coșmaruri, vise, solidaritatea  dintre oamenii străzii, fidelitatea de Penelopa a soției  )

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Imaginile  sunt  frumoase și foarte emoționante, indiferent că sunt diurne, crepusculare sau nocturne, indiferent că surprind noaptea  intrarea unui tren în gară, debarasarea unui individ din cutia de carton de la colțul străzii, lupta pentru resuscitarea în stradă a unei prostituate înghețate ). Nu voi uita niciodată scena cu  Francis Phelan  (Jack Nicolson), fost campion la baseball, ajuns vagabond,  acum mândru, fericit că și-a sacrificat banii pe băutură pentru a face un cadou scump și util, adică ceva de-ale gurii ( și la noi înainte de `89, papa era șperaclul pentru a deschide orice ușă) și anume curcanul ,, familist” de Halloween– pentru  a-și vizita familia pe care o părăsise cu 22 de ani  înainte; sau scena cu  fosta pianistă și cântăreață Helen Archer (Meryl Streep ) devenită o epavă de la atâta băutură și foamete, care  într-un bar de noapte,  îndemnată de niște clienți plictisiți  să se dea în spectacol, se însuflețește brusc își  si interpretează cu frenezie… ,,cântecul lebedei” !
Filmul a fost în cea mai mare parte cu locația în nordul statului New York:  acțiunea are loc în ultimii ani ai depresiunii, în 1938 , Albany.  Aspectul vizual  al filmului sporește realismul ,,spectacolului” străzii (cutiile de carton, misiunea care distribuie supa populară, predicatorul, cazanele de la colțul străzilor în care arde focul , revendicările muncitorești și confruntările  cu poliția ) . Jocul lui Jack Nickolson este foarte bun și în acest film  (parcă îl caută rolurile pe el,  nu invers!) făcând un personaj credibil, autentic și chiar emoționant , Francis Phelan , care după o absență îndelungată revine în orașul natal pentru a-și găsi liniștea, dar sentimentul de vinovăție pentru două vieți cu care și-a pătat conștința , pentru lasitatea de care a dat dovadă, din cauza precarității existenței , a lipsei de perspectivă și a halucinațiilor, simte nevoia de a se autoflagela.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Meryl Streep  în rolul  Helenei  Archer, cu un aer pierdut de alcoolică, poate părea artificială la începutul filmului, dar obstinația ei de a supraviețui , acceptând cele mai degradante umilințe pentru o  băutură sau un adăpost,  ne cutremură ; ea este singura din vechiul grup de vagabonzi care se bucură la reapariția lui Francis, vechi prieten de pahar, cu care acum mai poate depăna bucurii și tristeți din rămășițele trecutului și oricât este de decăzută are demnitatea ei cu care uneori (crede că ) se mai impune !

Full movie:  subtitrat  în limba română
 http://magazinweb.net/film-iarba-raului-ironweed-1987.html

 

L`Innocente (1976)

baab

L`Innocente este ultimul film al marelui regizor Luchino Visconti care și-a îndrumat echipa dintr-un scaun cu rotile. De fapt ultimele cadre ale filmului au fost trase după moartea acestuia, fapt care a influențat negativ critica de specialitate a vremii care  a considerat că maestrul „nu funcționase la întreaga lui capacitate” artistică făcând doar o melodramă romantică despre eleganța aristocrației.

După câțiva ani , cei mai mulți dintre ei și-au revizuit părerea regăsind în film o poveste intimistă, pe tema dragă lui Visconti (el însuși de obârșie aristocrată)chiar dacă  într-un fel autocritică și anume decăderea nobilimii  copleșită de alte cerințe ale unei lumi moderne, ale unei burghezii mult mai pragmatice și ale accesibilității la poziții sociale intelectuale și a celor de proveniență modestă. Filmul este o adaptare liberă după best-seller-ul omonim al scriitorului Gabriele D’Annunzio (Prinț de Montevoso, principal autor de romane despre decadentismul italian ) care reconstituie cu lux de amănunte (semnificative) anii 1900, film marcat  de amprenta marelui regizor: subiectiv cât îi cere nostalgia după lumea în care a copilărit, pe care cu durere o disecă cu multă obiectivitate.

Un film crepuscular în  ciuda tinereții protagoniștilor, a luminozității aproape idilice a satului italian și a opulenței balurilor high life-ului roman. Casa natală a lui Visconti:

Villa_Erba

Spre deosebire de scenografia monumentală cu care ne-au obișnuit filmele sale („Ghepardul”), acest ultim film este tot o construcție clasică, dar simplă, precisă, care pune mai mult accentul pe replici, pe ce ascund sau dezvăluie ele printre rânduri,  ajutându-ne să apreciem  profunda complexitate a narațiunii și a psihologiei personajelor care au pierdut simțul realității și alunecă pe panta autodistrugerii, inevitabila singurătate în care rămân doar cu ei înșiși.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

După ani de căsătorie în care soția nu a reușit să-i dea un moștenitor, timp în care el își vedea de afaceri și-și condimenta existența cu aventuri galante pasagere păstrând aparențele unei căsătorii fericite, Tullio Hermil, care altfel nu prea se pricepe  la nimic dar căruia îi place să le  pară superior tuturor, se află la un moment dat în situația în care, îndrăgostit de ultima amantă, descoperă că soția este apreciată de alți bărbați, are o frumusețe și o senzualitate mai provocatoare decât ultima ei rivală și iată vechea dilemă mereu… nouă: cu cine să rămână  în cele din urmă?

Cum îl va percepe soția (acum mai puțin naivă) după atâtea umilințe intime și publice pe acest monstru infatuat care se dovedește un om slab, manipulatorul oamenilor mai cumsecade asupra cărora își exersase voința de o vanitate nebună? Merită  văzut!

Personajul Tullio Hermil (actorul  Giancarlo Giannini ), exponent al aristocrației decadente se crede un om superior prin naștere, disprețuiește morala religioasă, se consideră un  liber -cugetător lipsit de prejudecăți dar nu e în stare să renunțe la aparențe ori să-și asume limitele și eșecurile, nu prea se pricepe la nimic, un  om de prisos sau lișnii celovec (simpatică traducerea engleză „superfluous man”) cum ar zice scriitorul rus Ivan Turgheniev.