Arhive pe categorii: istoric

,, Before the night falls “ 2000

În mai 1980, Fidel Castro  le face americanilor  un  ,,cadou” istoric  : permite  tuturor homosexualilor, alienaților mintali și persoanelor cu cazier  încărcat   să părăsească  Cuba. Acest act este numit ,, Exodul din golful  Mariel ” soldat cu ,,deportarea ”  în plin război rece,  prin  îmbarcarea spre Florida, a 125.000 de cubanezi  . Un procent ridicat al emigranților era compus din infractori  periculoși și criminali.  SUA  lui  Jimmy Carter  avea incă legi puritane care  marginalizau  homosexualii așa că alături de alți emigranți care s-au dovedit infractori /criminali periculoși,  homosexualii refugiați nu primeau  cetățenie numai după câțiva ani dacă  aveau o comportare exemplară .  
 Filmul ,, Before the night falls “ (tradus la noi complicat…de simplu ,,Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas”) este o adaptare fidelă a romanului pamflet autobiografic, cu același titlu (aici, original în spaniolă) ,,Antes de que anochezca” al scriitorului și poetului ,,blestemat” (prin analogie cu Verlaine,de exemplu ) Reinaldo Arenas  a cărui odisee surprinde principalele  etape din viața sa , marcată de sărăcie, de entuziasm revoluționar , deziluzii  ,, convertirea”?  la homosexualitate , mai apoi opoziția fată de regimul castrist  : convulsiile    țării sale care moștenise un tărâm al prostituției în care Fidel Castro a continuat să strângă  sistematic șurubul  până s-a ajuns la dictatură .  Reinaldo Arenas fusese mereu dominat de dorința de libertate , în special , artistică.   
 Filmul începe cu câteva scene uimitor de frumoase și sfâșietor de triste (un peisaj luxuriant, un luminiș, un copil de doi ani jucându-se în noroi)  însoțite ad litteram de primele fraze din romanul autobiografic toate acestea dau un ton direct și liric . Ar fi păcat să nu le contemplați !


 Filmul este în final o odă pentru Cuba și un pamflet  contra regimului castrist.
 Un film splendid sub aspect vizual în care adesea imaginile, contemplația și introspecția fac loc narațiunii .  O combinație de exaltare și neliniște ( scena  de pe plajă unde tineri ,,devianți” se hârjonesc și milițienii îi mitraliază , urmată de  groază, de perchizițiile în public și acasă, martori  falși și sperjururi, trimiteri la ocnă ) va domina atmosfera. Iar scena  tentativei de a evada cu un balon cu aer cald (montgolfier) din închisoarea  fortăreață  El Morro  (unde Arenas a fost  prizonier doi ani ) a unui deținut este  pe cât de  ilară  pe-atât  de sfâșietoare.


Javier Bardem își interpretează ireproșabil rolul,  și-a înțeles personajul (un amestec de candoare, amoralitate ) determinarea acestuia  de a scrie (,,această carte era singura dovadă că sunt viu” ),  identificarea scriitorului cu opera sa,  în ciuda unei vieți în care în afara unor relații erotice întâmplătoare, a excesului de euforizante , a rezistenței în timpul unor detenții, a vieții marginale în SUA   Arenas ,, a plutit  ” deasupra  celorlalți  oameni.

Scena imbarcării, compusă din montaje de actualităti, detalii de reconstituire, ne dau idee cam cum se emigrează din disperare. Memorabil este Reinaldo Arenas în metroul newyorkez cu ghiveciul în care ține o plantă verde (de-acasă din Cuba) de care nu se desparte,,nici mort” !

Acesta este un film bun, chiar dacă aș fi vrut ca momentele din istoria Cubei să fie mai detaliate nu doar trecute în revistă. Filmul este Reinaldo Arenas centrist și , de fapt, dictaturile și tirania au același algoritm indiferent de partea de lume unde se manifestă. Mesajul  filmului este  puterea eliberatoare a Artei,  Arta ca armă contra unui regim inuman.

Prezența unor guest stars este pe cât de neasteptată pe atât de plăcută: Sean Penn în rolul unui tăran cubanez și Johnny Depp mereu cu apariții inedite și extravagante, aici este un homosexual, travestit ,  prostituată ,,ciripitoare”,  mai apoi un locotenent al regimului

 

 Full movie

 

Anunțuri

The Girl King (2015)

O altă afacere regală?

Spre deosebire de The Royal Affair (2012) propunerea Danemarcei la Oscar, a cărei acțiune avea loc în sec XVIII, regina Kristina a trăit în Suedia cu peste un secol mai devreme, în prima jumătate a sec XVII, în perioada Reformei religioase și a războiului dintre catolici și protestanți.

Subiectul filmelor este înrudit, de aceea mi-am permis legătura din subtitlu. Asemeni reginei Danemarcei din O afacere regală, tânăra regină a Suediei din Regina Kristina (titlu sub care rulează din această lună pe HBO) corespondează, fiind manipulată dar apoi ajunge să manipuleze bărbații la rândul ei.

Chiar dacă intriga propune și o afacere amoroasă între femei, având ca protagonistă o suedeză blondă, aceasta este mai mult o pată de culoare.

Firul narativ principal îl constituie formarea și maturizarea tinerei regine, care iese din scenă oarecum respectabil, lăsând câteva spectatorului suficiente semne de întrebare pentru a aprecia filmul la final.

Un film cu personaje puține, dar bine conturate, care lasă impresia că la curțile regale se țeseau intrigi lejere, cu mize personale.

Cu toate acestea, scenariul se pliază pe datele istorice cunoscute ale unui personaj istoric real, pe care brodează o dramă plauzibilă, a reginei-copil care se eliberează din chingile destinului familial, alegându-l pe cel personal. Fără a fi vreun film senzațional, va fi cu siguranță pe placul iubitorilor de drame istorice.

Ca de obicei între seriile Vikingilor de pe History, cei de la BBC America ies și ei cu o serie istorică paralelă, o adaptare a lui Stephen Butchard după nuvelele lui Bernard Cornwell – The Saxon Stories, a căror acțiune se desfășoară în secolele IX – X. Aproape la fel de reușit ca Vikings, din care împrumută jocul ușor crazy al personajelor din nord, ca și comportamentul imprevizibil al acestora, The Last Kingdom este un serial ceva mai simplu (în ceea ce-și propune) despre care am mai scris aici.

Ca subiect, acest nou serial istoric prezintă legenda formării Țării Anglilor sau a Pow Sows (Țara saxonilor) de cealaltă parte a baricadei – a eroilor oponenți nordicilor invadatori. Spuneam că serialul britanic nu-și propune așa multe ca Vikingii, respectiv o rescriere a legendelor nordice cu elemente din Odiseea sau Epopeea lui Ghilgameș, după cum notam recent pe-aici.

El pornește de la premisa simplă (ca să nu zis simplistă sau fatalistă) cum că destinul este totul, folosind evenimentele istorice cunoscute (bătălii, morți și încoronări de regi) ca simple jaloane între care elemente ficționale cu iz contemporan, care să ne facă să putem privi (cu ochii de azi) lumea de altădată.

Interesantă este la acest serial mai ales combinarea vechilor denumiri istorice cu cele noi, și modul oarecum diferit în care sunt văzuți vikingii, strict din perspectiva europeană: ca potențial convertiți la creștinism, ori ca având printre ei și eroi „de cuvânt”, cu care războinicii saxoni pot face aranjamente cavalerești. Oricum ar fi, remarcăm continuarea primului sezon și ne bucurăm să putem privi istoria și din alt unghi (contemporan),

The Promise (2017?) este un film care înainte de a fi distribuit în cinematografe a obținut un record de comentarii negative, fiind vorba despre cel mai delicat subiect pentru turci și anume genocidul armenilor care a avut loc în perioada 1915-1916 (până în 1923,  când lucrurile s-au mai liniștit după expulzarea și a numeroși greci)!

Nici un film pe această temă nu a primit undă verde. De exemplu, în anii 1970 la Hollywood, MGM a început turnarea unui film cu Clark Gable în rolul principal, o adaptare a best-seller-ului lui Franz Werfel „Die vierzig Tage des Musa Dagh” 1933. În urma presiunilor diplomației turce, drepturile filmului au fost revândute, realizându-se în 1980 un film cu buget mic, care se găsește și azi pe youtube, aici:

Realizatorul armean Atom Egoyan a crezut că a găsit soluția cu filmul său ,,Ararat” în 2002. Studiourile Miramax au refuzat să distribuie filmul în urma presiunilor de pe Internet, trebuind să-și închidă site-ul. În 2015, canalul de televiziune France24 a difuzat un documentar comemorativ:

Armenia.png

Filmul hispano-american,,The Promise” realizat de irlandezul Terry George (căruia îi datorăm și cutremurătorul ,,Hotel Rwanda” 2004) este perceput de pro-turci, fără referire la calitățile artistice ale filmului, drept o sfruntată minciună istorică.

Sinopsis: Oscar Isaac, Charlotte Le Bon și Christian Bale formează un triunghi amoros incarnat de Michael, un medicinist armean (căsătorit cu o conațională bogată) care se îndrăgostește de Ana, de origine armeană, stabilită la Paris,o femeie sofisticată , iubita jurnalistului american Christopher.

Cei trei se întâlnesc pe timp de război, când Imperiul Otoman își agonizează ultimele zile și începe să ucidă armenii. Astfel, Michael ajunge într-un lagăr din care va evada .El se întoarce în satul lui natal, își ia soția însărcinată și se refugiază împreună în munți. Când află că Ana și Christopher sunt într-o unitate a Crucii Roșii din apropiere, Michael le cere să îi ajute familia să fugă, însă prea târziu, pentru că turcii incepuseră deja să treacă prin sabie armenii din satul său natal.

Se spune că în Turcia cine recunoaște genocidul armenilor e pasibil de închisoare. În alte țări nerecunoașterea Holocaustului evreiesc poate duce la același rezultat. Cât suntem de manipulați, chiar și cu istoria modernă !

Voces inocentes (2004)

,,Voci inocente” prezintă copilăria lui Chava, un băiat de 12 ani ce trăiește în miezul lipsurilor, atrocităților, învățând să se călească la durere și oboseală

Știați că sunt în jur de 40 de țări (de ex. Liberia, Sierra Leone) ce s-au aflat sau se mai află în război civil care recrutează cu forța copii, pe care, după un instructaj sumar, înarmați și drogați, îi aruncă în toiul luptelor?

Anii 80 sunt marcați de sângeroasa confruntarea dintre militanții Frontului Farabundo Martí (de stânga) și Junta Militară sprijinită de SUA. Lovitura militară de stat din octombrie 1979 e urmată de represiune, teroare și asasinate organizate de „Escadroanele Morții”. Printre primele victime ale acestora: arhiepiscopul de San Salvador, Oscar Romero.

Asasinarea arhiepiscopului Romero în 24 martie 1980 a dus la escaladarea violențelor. Dictatura militară a propagat sloganul „Fii patriot, ucide un preot!”

Chiar la înmormântarea lui Oscar Romero, la care au participat circa un milion de oameni, a avut loc un masacru în care și-au pierdut viață peste 40 de persoane. În războiul civil care a urmat și care a durat pană în 1992 au murit peste 75.000 de persoane, dintre care 70.000 de civili. Voci inocente prezintă copilăria lui Chava, un băiat de 12 ani care va trăi în miezul lipsurilor, al atrocităților, învățând să se călească la durere, oboseală, înrăire.

O maturizare în care trebuie să ia decizii, să-și îngrijească mama deoarece tatăl a fugit din țară ca să scape de iadul de acolo.

Această prezentare necesită JavaScript.

Voci inocente e o adaptare după copilăria lui Oscar Torres, scenaristul filmului Torres și-a petrecut anii copilăriei între schimburile de focuri dintre guerrileros și junta militară, trăind cu groaza din bidonviluri, asistând la incendierea satului, înrolat cu forța în armata salvadoriană, de la școală, pentru a participa activ la războiul civil, va asista chiar și la execuția unor copii „rebeli”.

Rolul lui Chava este interpretat de Carlos Padilla aflat la primul său lung-metraj. Copilul este un obișnuit al reflectoarelor, deoarece de la vârsta de 5 ani a început să prezinte publicitatea la televizor.

Filmul este întrucâtva de-dramatizat prin scene care ne deconectează brusc de la ororile care se repetă tot mai des și mai feroce

Aceasta se întâmplă prin zoom-uri neașteptate și prin mișcări inopinate ale camerei de filmat. Astfel îi vedem pe copiii care nu sunt încă înrăiți de război (cu excepția recruților, care sunt la uniformă, înarmați și trag destul de repede cât să-și sperie foștii vecini, foștii colegi de școală).

Lui Chava – chiar dacă muncește, a devenit mai puțin naiv și a prins diverse tertipuri de la adulți – îi place să se joace, iubește o fetiță, își răsfață frații, dar îl bate gândul să treacă de partea „opozitiei”, fiind admirator al unui unchi de-al său „guerillero”, după ce își dă seama cum o armă poate intimida, da forță, ori distruge.

Subiectul este foarte tare, cu o scenografie nu prea subtilă care chiar ne lovește brutal: metafora pierderii copilăriei (copii care scăpa din mâini jucăriile când sunt chemați de militari sau fac pe ei la recrutare, copii asistând la răpirea de pe stradă de către militari a femeilor mai drăguțe)a incredibilei rezistente omenești la sărăcie lucie, foame, violentă, moarte, vis-a-vis de fragilitatea aproape ridicolă a vieții (câte morți subite ale inocenților, victime ale unor gloanțe rătăcite, ale unor executanți fără pardon, totul aparținând zonei absurdului).

Satul care fusese când teren de joacă când câmp de luptă va fi ras de pe fața Pământului. Un film de război, printre cele mai bune!

Cea mai memorabilă scenă mi s-a părut aceea în care copiii se întind pe acoperișuri, unde stau până la lăsarea nopții, pentru a nu fi văzuți de militari!