Arhive pe categorii: horror

Povestiri extraordinare / Histoires extraordinaires

,,Povestiri extraordinare „ este un film bine realizat în 1968 după  povestirile ,,Spirits of the Dead” de Edgar Allen Poe. Producția cuprinde  trei sketch-uri  îndrăznețe realizate de regizori cu nume grele  și cu distribuții  de top, care ne prezintă răul  în  ipostaze diferite . Fiecare regizor și-a scris  scenariul  în  colaborare  cu alți scenariști .

Roger Vadim  (soțul vedetelor care… au cam abuzat de el Emoji ( -Brigitte Bardot , la vârsta de 22 de ani ; Annette Stroyberg  ; Catherine Deneuve , concubină, , Jane Fonda + încă vreo trei-patru neveste…) , un Pygmalion mereu îndrăgostit  de câte o tinerică aflată la început de drum ,,Și (el) Dumnezeu a creat femeia”,  începând cu  B.B.,  este regizorul primului sketch :,, Metzengerstein ” un film pentru proaspăta,  pe atunci,  Jane Fonda (vârsta de 19 ani) care  avea nevoie de o altă trambulină de  lansare  decât  numele și relațiile  ilustrului  ei  tată, pe care a fost supărată (aproape o viață) că-și părăsise familia pentru altă femeie decât Frances Ford Seymour, mama  Janei și a lui Peter, care s-a sinucis când a aflat  că soțul  vrea să divorțeze. ,, Metzengerstein: A Tale in Imitation of the German”, a fost prima povestire tipărită a poetului  și prozatorului  american  Edgar Allan Poe. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în 1832,  în paginile revistei Saturday Courier din Philadelphia.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Foarte bogata contesă  Frederica (Jane Fonda) , până nu demult cea mai  desfrânată și crudă femeie, are un comportament ciudat, dedicându-și timpul și  tandrețea unui splendid cal  în care ea vede  reîncarnarea  tânărului și  frumosului ei văr Wilhelm Von Berlifitzing  (Peter Fonda) care o disprețuise  și  pe care se  răzbunase dând  foc  grajdurilor  acestuia ,  fapt care a dus la moartea lui,  în timp ce încerca să  își salveze calul,  un armăsar negru .
Filmul  înlocuiește baza povestirii, rivalitatea seculară dintre două familii de aristocrați, personajul Frederick, baron de Metzengerstein este înlocuit cu Federica .  Un film care ar fi putut fructifica potențialul psihologic , horror /thriller al  povestirii  poeviene  a reușit  doar să deturneze tot înțelesul  ei, oferindu-ne  un poem cam pervers / un poem despre perversitate .

Regizorul Louis Malle,  care are o filmografie  cam inegală ca valoare,  înregistrând deopotrivă opere  incitante sau de rutină  dar  înnoitoare ca limbaj  limbaj cinematografic, a rămas totdeauna un  adevărat  profesionist.  Printre cele mai bine cotate filme ale sale se numără ,,Focul fatidic ” și ,,Ascensor pentru eșafod” ambele  avându-i protagoniști  pe Maurice Ronet și Jean Moreau  ,,Suflu la inimă ”  ,,Pretty Baby”  cu Brooke Shields  ,,Atlantic City” cu Burt Lancaster și  Susan Sarandon  ,,Pasiune fatală ” cu Jeremy Irons și Juliette Binoche.  Sketch-ul regizat de Louis Malle se numește  ,,William Wilson „, în distribuție  Brigitte Bardot și Alain Delon.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

William Wilson, un ofițer austriac despotic este hărțuit de ,,o clonă” a sa care  intervine  ori  de câte ori William se pregătește să comită niște  fapte de o cruzime  extremă . Acest alter ego poartă același nume, îl urmărește din copilărie , fapt foarte iritant . O fi, oare, constiinta? În Sketch  apar relații de dominare, detaliul psihologic și  suspansul fin , toate într-un  filmuleț cu o intrigă  complicată și condensată . Ultima ispravă a lui Wilson va fi partida  de cărți  pe care o joacă cu frumoasa Giuseppina, în care își dezvăluie public sadismul, dar și necinstea tipică trișorilor .

Filmul  a constituit sursa  de inspirație a cântecului omonim al   formației  rock Smithereens  de pe albumul „11” din 1989.  https://www.youtube.com/watch?v=8gQVJXFCGg0

Federico Fellini  nu mai are nevoie de prezentare pentru iubitorii filmelor bune ,,Toby Dammit „, a treia și ultima poveste, este regizată și  adaptată  după nuvela  Never Bet the Devil Your Head  scrisă de același  Edgar Allan Poe,  cu straniul  Terence Stamp  în rolul titular.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Fellini  transpune acțiunea  în lumea modernă  în care actorul  britanic  Toby Dammit vine la Roma  pentru un  proiect de film, primul western ,,catolic”.  La serata mediatică organizată în cinstea lui,  Toby , deja cam afumat cu droguri și băutură, nu prea este interesat de bizara ceremonie  la care  defilează cele mai excentrice personaje. Atenția lui este momopolizată de Ferrari-ul care i-a fost promis drept compensație materială dar și de o apariție stranie a unei fetițe despre care Tobey declară în interviuri că e Diavolul, pe care-l descrie drept simpatic și vesel .  Atenție ! Tobey are un nume predestinat Emoji ,,Damn`it”!  Un splendid poem cinematografic despre  vanitatea  actorilor  și  puterea ei  distructivă.
Filmul on-line cu subtitrare
https://oload.stream/embed/3naRlnS6qGU/?autoplay=yes

https://filmehd.net/histoires-extraordinaires-povestiri-extraordinare-1968-filme-online.html https://ok.ru/video/37452515847

http://magazinweb.net/film-povestiri-extraordinare-spirits-of-the-dead-1968.html

 

Reclame

Hereditary/Moștenire diabolică (2018) – Filmele horror nu vor mai fi niciodată la fel

În nici 6 ani de existență, studiourile independente americane A24 încep să își lase puternic amprenta în istoria cinematografiei, cu deja un câștigător de Oscar (Moonlight) și multe alte premii la activ, și cu producții din ce în ce mai neașteptate, rezultat al lipsei interferențelor între studio și realizatorii filmului, aceștia din urmă având mână liberă în viziunea pe care își doresc să o transpună pe marele ecran.

Poate părea gratuită introducerea, dar este relevantă pentru că sentimentul avut după film a fost similar cu cel de după vizionarea The Witch (2016) și It Comes at Night (2017), filme care nu au nimic în comun în ce privește producția în afara apartenenței aceluiași studio, A24. Toate cele trei filme „suferă” de aceleași mari particularități: atmosfera neliniștită, evenimentele neașteptate, personajele profund tulburate, răsturnările de situație și gândurile cu care rămâi mult timp după genericul de final.

mv5bodg1ywrhy2qtowjims00y2nhltgzzgutzdjjzge2mjrlm2y4xkeyxkfqcgdeqxvyntazmty4mda-_v1_sy999_cr00674999_al_Cu toate că încă din titlu am menționat genul horror, Hereditary nu este ceea ce numesc eu „horror de duzină”. Elementele de groază sunt mediul în care se derulează evenimentele și trăirile înfiorătoare prin care trec personajele și pe care regizorul reușește să te facă să le compătimești, și mult mai puțin ”gore-ul” sau sperieturile de moment, adică un film horror așa cum ar trebui să fie toate.

Am mers la film fară aproape nicio informație, fară vreun trailer urmărit sau recenzie citită și recomand același lucru, motiv pentru care nu voi vorbi despre poveste, mai ales că sunt foarte puține lucruri pe care aș putea să le spun fară să stric vreo surpriză. Încă din prima scenă am fost captivat, o scenă care setează perfect parametrii pentru tot restul filmului, o scenă care îmi amintește să laud regizorul de imagine Pawel Pogorzelski pentru toată munca depusă, pentru că se îmbină ideal cu regia și scenariul lui Ari Aster.

Ca să îmi justific subtitlul, Hereditary, alături de Get Out, sunt producții horror ce sfidează normele și ies din tipare, aduc o lumină nouă asupra genului și nu se tem să folosească exagerările pentru a-și spune punctul de vedere. Sunt conștiente de audiența lor și nu le subestimează inteligența, sunt atât filme dramatice cât sunt și filme „de groază”, și chiar abordând teme precum familia sau rasismul nu ți le trântesc peste cap, știu să fie subtile și în același timp să spună o poveste în care te poți regăsi cu ușurință cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau momentul în care el urmează să îi întalnească pe parinții ei excentrici.

Filme precum acestea sunt un pas înainte, și în ultima vreme sunt tot mai multe, lucru care nu poate decât să mă bucure. Încurajez pe oricine să vadă producții de genul, chiar și pe cei care nu sunt fani horror, pentru că numai așa numărul lor va continua să crească și competiția va fi mai atentă la calitatea filmelor lor.

Ca ultimă mențiune o să îmi spun o doleanță, cu pretenția de a fi predicție, deși șansele sunt slabe. Toni Collette (Little Miss Sunshine) merită numeroase nominalizări pentru interpretarea sa, iar dacă peisajul nu se va schimba masiv pană la sfârșitul anului, nu văd de ce nu ar putea fi o pretendentă puternică la Oscarul pentru actriță în rol principal de anul viitor.

 

Gerald’s Game (2017) – „Cătuşele astea sunt adevărate”

Bazat pe cartea omonimă a lui Stephen King, Gerald’s Game spune povestea lui Jessie Burlingame care, în urma unui joc erotic cu soţul său, se găseşte legată de pat cu cătuşe la ambele mâini, în casa acestora de vacanţă, fără o aparentă şansă de a se elibera, după ce soţul ei suferă un infarct chiar în mijlocul actului.

Carla Gugino (Jessie) face un rol surprinzător de bun, în condiţiile în care interacţiunile cu alte personaje sunt limitate, şi simpatizezi din ce în ce mai mult cu personajul ei pe măsură ce orele trec şi afli mai multe despre evenimentele din trecut care au plasat-o acum în această situaţie deosebită.

Acţiunea nu se îndepărtează foarte mult de la această singură locaţie, iar absenţa aproape totală a unei coloane sonore contribuie la sentimentele de claustrofobie şi teroare, meritele regiei lui Mike Flanagan, un regizor deja consacrat al genului horror prin filme precum Hush sau Ouija: Origin of Evil. Gerald’s Game se încadrează mai mult în genul thriller, dar sunt prezente câteva elemente de horror şi gore.

MV5BMzg0NGE0N2MtYTg1My00NTBkLWI5NjEtZTgyMDA0MTU4MmIyXkEyXkFqcGdeQXVyMTU2NTcyMg@@._V1_SY1000_SX675_AL_.jpgCarlei Gugino i se alătură în distribuţie Bruce Greenwood (Star Trek), care reuşeşte să facă din Gerald un om cu adevărat dezgustător, genul de persoană care insuflă deopotrivă teamă şi dispreţ cu fiecare cuvânt şi care este obsedat de control, toate acestea răsfrângându-se asupra lui Jessie.

Filmul este presărat de nenumărate referinţe către cărţile lui Stephen King şi atmosfera surprinde foarte bine stilul său, o dovadă de atenţie şi grijă faţă de materialul sursă şi nu doar o adaptare de dragul adaptării. Temele originale precum abuzul, nevoia de control şi groaza pură izvorâtă din acţiunile persoanelor pe care le credeam familiare nu sunt trecute cu vederea şi sunt abordate subtil, sub intriga şi aşa destul de captivantă, genul de intrigă care te face să te întrebi încontinuu tu cum ai fi procedat în acea situaţie.

Gerald’s Game este una dintre cele mai bune adaptări după King din ultimii ani, fiind şi prima după această carte, aşa că pentru cei care nu au avut ocazia să viziteze această poveste, filmul este disponibil pe Netflix, fiind şi o producţie proprie, cu buget redus, lucru care nu se obeservă însă în calitatea ei.

Monstrul din Martfű

Cum l-au avut bucureștenii pe Rîmaru în anii 70, iar clujenii pe Omul cu ciocanul, au avut și ungurii criminalul lor în serie, în anii 60, într-un mic orășel industrial(izat) din districtul Szolnok, Martfű. Filmul despre acest „monstru” nu este doar o recuperare târzie a serial-killerului în căutare de audiență, ci și un motiv de critică socială.

str2A martfüi rém (2016) evocă importanța sau percepția publică față de adevăr a acelor ani, când oamenii erau victime într-o lume sufocantă. În Ungariei socialistă, ca și în România, nu era posibil să existe criminali în serie, așa că existența lor era ascunsă locuitorilor lagărului printr-o rețea de complicități, de la polițiști la procurori dornici să fabrice vinovați pentru a promova în carieră.

strang1Denumirea cu care iese acest thriller horror pe piața internațională este „Strangled”. Făbricuța de pantofi unde lucrau victimele și criminalul s-a reorganizat, instalându-și „mijloacele fixe” în România (undeva pe lângă graniță) doar cartierul general și depozitele rămânând în Ungaria, la Martfű.

Marca speră să supraviețuiască grație „forța de muncă” românești, ceva mai rentabilă, în vreme ce în Martfű funcționează acum o fabrică de ulei ținând de managementul Bunge Romania; efectele globalizării. Scenariul acestui film a fost scris de dramaturgul Szeredás András, în vreme ce Gábor Szabó semnează imaginea iar Árpád Sopsits regia. Disponibil aici pe  hboGO. Un trailer, mai jos:

 

Kwaidan (1965)

Că japonezii fac o treabă bună, o știm cu toții. Că au făcut o treabă bună și cu filmele, s-ar putea să nu știm chiar toți. Eu sunt fan filme japoneze și mai ales fan Akira Kurosawa, de când am văzut clasicele The Seven Samurai, Ran sau Akahige (Barbă Roșie). Sunt filme reprezentative pentru cinematografia niponă dar și mondială, cel puțin din punctul meu de vedere.

La filmul de azi am ajuns printr-un gif văzut pe tumblr.com m-a condus către Kwaidan, un film premiat la festivalul internațional de la Cannes, din 1965 – a luat premiul juriului sau ceva de genul. Fără legătură cu subiectul nostru, vreau să menționez că în același an, Neamul Soimăreștilor a fost cel mai bun film la Cannes la capitolul imagine. Asta ca să ne amintim că am avut și noi filme bune, măcar în trecut.

Sinopsis Kwaidan (1965): este un film format din patru povești, sau mai degrabă patru legende japoneze cu stafii, puse în practică.

Bani sau fericire?

Nu este dilema unei fete ci dilema unui soț, un Ion, varianta japoneză. Este un samurai însurat ce își iubește soția dar nu-și dă seama. Sătul de sărăcie o lasă în plata domnului și pleacă în alt oraș. Se căsătorește acolo cu fata unui înalt funcționar și primește banii doriți.

Acum e fericit, nu? Vezi dacă te uiți la film. Deși este un film japonez, se potrivește și proverbul românesc, ăla cu să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Povestea transmite un mesaj clar decizii luate prea târziu și despre ce alegi: bogăție sau fericire? Dacă faci compromisuri pentru una sau pentru alta, trebuie să-ți asumi și consecințele. Ion al nostru se întoarce să-și repare greșeala dar nimic nu mai seamănă cu ce știa el. Îl pedepsește mintea sau zeii săi?

Este o poveste bine închegată din care poți trage învățăminte clare. Clar este transmis un mesaj anti-aroganță, lacomie, egoism șamd.

Omerta, dacă ai zis că taci, așa să faci

Povestea asta seamănă extrem de bine cu basmele românești. Cel puțin peisajul de iarnă de aici eu am reușit să-l transpun destul de bine în zona Subcarpaților buzoieni, unde aveam bunicii. Dar și ideea în sine îmi aduce aminte de basme precum Povestea porcului.

Doi tipi, unul bătrân și unul de vreo 18 ani, sunt în pădure, la tăiat de lemne. Îi cam prinde viscolul, că era iarnă și ce să facă, se adăpostesc într-o căsuță. Acolo primesc o vizita și din doi rămâne doar unul. Acesta primește viața  cu o condiție: mucles, nicio vorbă despre ce se întâmplă, nimănui.

Va putea să-și țină gura? N-avea facebook sa dea repede duma mai departe dar… cine poate să țină un secret? Ar fi bine să poată, dacă e vorba de viață și de moarte. Povestea transmite o lecție clară despre ce înseamnă să-ți respecți cuvântul, despre onoare, despre hotărâre, despre „caracter” cum ar zice fotbaliștii, dacă ar înțelege filmele de genul.

Pirații din Caraibe, varianta japoneză

A treia poveste mi se pare că aduce  cu Pirații din Caraibe. Nu de alta dar e vorba de niște războaie pe mare între clanuri, lupte ce se soldează cu mulți decedați. Conform japonezilor, dacă soții au decedat atunci și soțiile ar trebui să meargă după ei, din onoare. Când într-un loc mor însă grămadă de oameni, locul acela devine un loc bântuit vreo câteva sute de ani.

Un ajutor de preot orb este cel care pân` la urma înțelege ce se întâmplă în zonă, asta pentru că are darul muzicii și niște skilluri foarte interesante. Dintr-o eroare, mai pierde niște simțuri. Asta pentru că cine l-a vopsit ca să-l apere, nu l-a vopsit cum trebuie, ca pe cei de la Carla’s Dreams.

Mesajul acestei povestiri… este unul mai complex aș zice. Este un mesaj multiplu, o dată avem plăcerea și pasiunea pentru ceea ce vrei să faci și ai skilluri, apoi, dacă faci o treabă, fă-o cum trebuie și până la capăt; fă-ți datoria, indiferent care o fi aia. Apoi, fii bun, fii pozitiv și se vor întâmpla chestii bune.

Lupta cu morile de vânt

Ultima povestire aduce un pic a Don Quijote, dar o altă variantă. Este o poveste mai ciudățică pe care vă las să o descifrați singuri: într-o cazarmă sunt cantonați, desigur, niște samurai. Unul dintre ei, deoarece n-o are pe Maria Vindecătoarea la dispoziție, are niște probleme cu niște spirite. Acestea tot vin și îl tot provoacă iar samuraiul nostru trebuie să lupte singur.

Ceilalți îl cred nebun, desigur, pentru că asta s-ar întâmpla și dacă tu, la muncă, te-ai opri din ce faci și ai începe să lovești în aer, la propriu. Cu cine se bate? Păi o să vezi dacă te uiți la film.

Ochiul critic

Per total, Kwaidan, este un film interesant, cu povești bine închegate ca o piftie serioasă. Sunt foarte interesante legendele, bine construite, cu detalii ce le dau consistență. De asemenea, scenariul este bine pus la punct, iar regia și jocul actoricesc sunt și ele pe măsură. Deși erau în ’65 și nu prea aveau mijloace tehnice, mi-au plăcut efectele speciale. Ploaia, zăpada, toate chestiile astea erau foarte reale (poate chiar au fost). Am avut parte de tablouri vivide, de contraste puternice și toate au contribuit la crearea unui film bun.

În altă ordine de idei, nu prea știu la ce stil să-l încadrez. Eu nu prea am văzut nimic horror în filmul ăsta, prea puține elemente. Da, se lucrează cu stafii dar nu sunt genul ala de stafii bad ci niște stafii de treabă. Să zicem că este oarecum un thriller, deși mai degrabă l-aș încadra într-o categorie nouă care să poarte numele predică în imagini.

Articol scris de InfraSunete, pe care îl găsești pe cineMatol.ro.