Arhive pe categorii: horror

Gerald’s Game (2017) – „Cătuşele astea sunt adevărate”

Bazat pe cartea omonimă a lui Stephen King, Gerald’s Game spune povestea lui Jessie Burlingame care, în urma unui joc erotic cu soţul său, se găseşte legată de pat cu cătuşe la ambele mâini, în casa acestora de vacanţă, fără o aparentă şansă de a se elibera, după ce soţul ei suferă un infarct chiar în mijlocul actului.

Carla Gugino (Jessie) face un rol surprinzător de bun, în condiţiile în care interacţiunile cu alte personaje sunt limitate, şi simpatizezi din ce în ce mai mult cu personajul ei pe măsură ce orele trec şi afli mai multe despre evenimentele din trecut care au plasat-o acum în această situaţie deosebită.

Acţiunea nu se îndepărtează foarte mult de la această singură locaţie, iar absenţa aproape totală a unei coloane sonore contribuie la sentimentele de claustrofobie şi teroare, meritele regiei lui Mike Flanagan, un regizor deja consacrat al genului horror prin filme precum Hush sau Ouija: Origin of Evil. Gerald’s Game se încadrează mai mult în genul thriller, dar sunt prezente câteva elemente de horror şi gore.

MV5BMzg0NGE0N2MtYTg1My00NTBkLWI5NjEtZTgyMDA0MTU4MmIyXkEyXkFqcGdeQXVyMTU2NTcyMg@@._V1_SY1000_SX675_AL_.jpgCarlei Gugino i se alătură în distribuţie Bruce Greenwood (Star Trek), care reuşeşte să facă din Gerald un om cu adevărat dezgustător, genul de persoană care insuflă deopotrivă teamă şi dispreţ cu fiecare cuvânt şi care este obsedat de control, toate acestea răsfrângându-se asupra lui Jessie.

Filmul este presărat de nenumărate referinţe către cărţile lui Stephen King şi atmosfera surprinde foarte bine stilul său, o dovadă de atenţie şi grijă faţă de materialul sursă şi nu doar o adaptare de dragul adaptării. Temele originale precum abuzul, nevoia de control şi groaza pură izvorâtă din acţiunile persoanelor pe care le credeam familiare nu sunt trecute cu vederea şi sunt abordate subtil, sub intriga şi aşa destul de captivantă, genul de intrigă care te face să te întrebi încontinuu tu cum ai fi procedat în acea situaţie.

Gerald’s Game este una dintre cele mai bune adaptări după King din ultimii ani, fiind şi prima după această carte, aşa că pentru cei care nu au avut ocazia să viziteze această poveste, filmul este disponibil pe Netflix, fiind şi o producţie proprie, cu buget redus, lucru care nu se obeservă însă în calitatea ei.

Reclame

Monstrul din Martfű

Cum l-au avut bucureștenii pe Rîmaru în anii 70, iar clujenii pe Omul cu ciocanul, au avut și ungurii criminalul lor în serie, în anii 60, într-un mic orășel industrial(izat) din districtul Szolnok, Martfű. Filmul despre acest „monstru” nu este doar o recuperare târzie a serial-killerului în căutare de audiență, ci și un motiv de critică socială.

str2A martfüi rém (2016) evocă importanța sau percepția publică față de adevăr a acelor ani, când oamenii erau victime într-o lume sufocantă. În Ungariei socialistă, ca și în România, nu era posibil să existe criminali în serie, așa că existența lor era ascunsă locuitorilor lagărului printr-o rețea de complicități, de la polițiști la procurori dornici să fabrice vinovați pentru a promova în carieră.

strang1Denumirea cu care iese acest thriller horror pe piața internațională este „Strangled”. Făbricuța de pantofi unde lucrau victimele și criminalul s-a reorganizat, instalându-și „mijloacele fixe” în România (undeva pe lângă graniță) doar cartierul general și depozitele rămânând în Ungaria, la Martfű.

Marca speră să supraviețuiască grație „forța de muncă” românești, ceva mai rentabilă, în vreme ce în Martfű funcționează acum o fabrică de ulei ținând de managementul Bunge Romania; efectele globalizării. Scenariul acestui film a fost scris de dramaturgul Szeredás András, în vreme ce Gábor Szabó semnează imaginea iar Árpád Sopsits regia. Disponibil aici pe  hboGO. Un trailer, mai jos:

 

Kwaidan (1965)

Că japonezii fac o treabă bună, o știm cu toții. Că au făcut o treabă bună și cu filmele, s-ar putea să nu știm chiar toți. Eu sunt fan filme japoneze și mai ales fan Akira Kurosawa, de când am văzut clasicele The Seven Samurai, Ran sau Akahige (Barbă Roșie). Sunt filme reprezentative pentru cinematografia niponă dar și mondială, cel puțin din punctul meu de vedere.

La filmul de azi am ajuns printr-un gif văzut pe tumblr.com m-a condus către Kwaidan, un film premiat la festivalul internațional de la Cannes, din 1965 – a luat premiul juriului sau ceva de genul. Fără legătură cu subiectul nostru, vreau să menționez că în același an, Neamul Soimăreștilor a fost cel mai bun film la Cannes la capitolul imagine. Asta ca să ne amintim că am avut și noi filme bune, măcar în trecut.

Sinopsis Kwaidan (1965): este un film format din patru povești, sau mai degrabă patru legende japoneze cu stafii, puse în practică.

Bani sau fericire?

Nu este dilema unei fete ci dilema unui soț, un Ion, varianta japoneză. Este un samurai însurat ce își iubește soția dar nu-și dă seama. Sătul de sărăcie o lasă în plata domnului și pleacă în alt oraș. Se căsătorește acolo cu fata unui înalt funcționar și primește banii doriți.

Acum e fericit, nu? Vezi dacă te uiți la film. Deși este un film japonez, se potrivește și proverbul românesc, ăla cu să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Povestea transmite un mesaj clar decizii luate prea târziu și despre ce alegi: bogăție sau fericire? Dacă faci compromisuri pentru una sau pentru alta, trebuie să-ți asumi și consecințele. Ion al nostru se întoarce să-și repare greșeala dar nimic nu mai seamănă cu ce știa el. Îl pedepsește mintea sau zeii săi?

Este o poveste bine închegată din care poți trage învățăminte clare. Clar este transmis un mesaj anti-aroganță, lacomie, egoism șamd.

Omerta, dacă ai zis că taci, așa să faci

Povestea asta seamănă extrem de bine cu basmele românești. Cel puțin peisajul de iarnă de aici eu am reușit să-l transpun destul de bine în zona Subcarpaților buzoieni, unde aveam bunicii. Dar și ideea în sine îmi aduce aminte de basme precum Povestea porcului.

Doi tipi, unul bătrân și unul de vreo 18 ani, sunt în pădure, la tăiat de lemne. Îi cam prinde viscolul, că era iarnă și ce să facă, se adăpostesc într-o căsuță. Acolo primesc o vizita și din doi rămâne doar unul. Acesta primește viața  cu o condiție: mucles, nicio vorbă despre ce se întâmplă, nimănui.

Va putea să-și țină gura? N-avea facebook sa dea repede duma mai departe dar… cine poate să țină un secret? Ar fi bine să poată, dacă e vorba de viață și de moarte. Povestea transmite o lecție clară despre ce înseamnă să-ți respecți cuvântul, despre onoare, despre hotărâre, despre „caracter” cum ar zice fotbaliștii, dacă ar înțelege filmele de genul.

Pirații din Caraibe, varianta japoneză

A treia poveste mi se pare că aduce  cu Pirații din Caraibe. Nu de alta dar e vorba de niște războaie pe mare între clanuri, lupte ce se soldează cu mulți decedați. Conform japonezilor, dacă soții au decedat atunci și soțiile ar trebui să meargă după ei, din onoare. Când într-un loc mor însă grămadă de oameni, locul acela devine un loc bântuit vreo câteva sute de ani.

Un ajutor de preot orb este cel care pân` la urma înțelege ce se întâmplă în zonă, asta pentru că are darul muzicii și niște skilluri foarte interesante. Dintr-o eroare, mai pierde niște simțuri. Asta pentru că cine l-a vopsit ca să-l apere, nu l-a vopsit cum trebuie, ca pe cei de la Carla’s Dreams.

Mesajul acestei povestiri… este unul mai complex aș zice. Este un mesaj multiplu, o dată avem plăcerea și pasiunea pentru ceea ce vrei să faci și ai skilluri, apoi, dacă faci o treabă, fă-o cum trebuie și până la capăt; fă-ți datoria, indiferent care o fi aia. Apoi, fii bun, fii pozitiv și se vor întâmpla chestii bune.

Lupta cu morile de vânt

Ultima povestire aduce un pic a Don Quijote, dar o altă variantă. Este o poveste mai ciudățică pe care vă las să o descifrați singuri: într-o cazarmă sunt cantonați, desigur, niște samurai. Unul dintre ei, deoarece n-o are pe Maria Vindecătoarea la dispoziție, are niște probleme cu niște spirite. Acestea tot vin și îl tot provoacă iar samuraiul nostru trebuie să lupte singur.

Ceilalți îl cred nebun, desigur, pentru că asta s-ar întâmpla și dacă tu, la muncă, te-ai opri din ce faci și ai începe să lovești în aer, la propriu. Cu cine se bate? Păi o să vezi dacă te uiți la film.

Ochiul critic

Per total, Kwaidan, este un film interesant, cu povești bine închegate ca o piftie serioasă. Sunt foarte interesante legendele, bine construite, cu detalii ce le dau consistență. De asemenea, scenariul este bine pus la punct, iar regia și jocul actoricesc sunt și ele pe măsură. Deși erau în ’65 și nu prea aveau mijloace tehnice, mi-au plăcut efectele speciale. Ploaia, zăpada, toate chestiile astea erau foarte reale (poate chiar au fost). Am avut parte de tablouri vivide, de contraste puternice și toate au contribuit la crearea unui film bun.

În altă ordine de idei, nu prea știu la ce stil să-l încadrez. Eu nu prea am văzut nimic horror în filmul ăsta, prea puține elemente. Da, se lucrează cu stafii dar nu sunt genul ala de stafii bad ci niște stafii de treabă. Să zicem că este oarecum un thriller, deși mai degrabă l-aș încadra într-o categorie nouă care să poarte numele predică în imagini.

Articol scris de InfraSunete, pe care îl găsești pe cineMatol.ro.

The Others (2001)

,,The Others”/ ,,Ceilalți” (2001) este un film fantastic hispano-franco-american  regizat de Alejandro AmenábarTemele majore ale filmului sunt moartea și  (ne)acceptarea ei, singurătatea, claustrarea, nebunia, culpabilitatea, denunțarea  îndoctrinării religioase.

Filmul este un horror mai special, fără scene sângeroase, departe de clișeele cu care suntem obișnuiți chiar dacă  conține ingredientele de bază ale genului: clădirea majestuoasă, lugubră, copii suferind de o boală ciudată, izolați în cameră, ceața permanentă, zgomote inexplicabile, voci și plânsete înfundate.

Suntem introduși într-o atmosferă halucinantă unică. Spațiul închis, claustrarea copiilor, sugerează niște sicrie. În plus, casa este bântuită și ascunde secrete nemărturisite care vor fi dezvăluite spre final. Scenariul condus cu abilitate de Amenabar preia o parte din codurile horror-ului, punând accentul mai mult pe ambianță.

Scenografia este clasică, elegantă și sobră. Un film de atmosferă tensionată care are și o dimensiune romantică (introspecția, trăirile intense, melancolia, misterul). Imaginea este de  calitate, cu scene-tablou de un clar-obscur rembrandtian.

 

Această prezentare necesită JavaScript.


Jocul actorilor este convingător. Nicole Kidman are rolul unei  femei  pioase, de o frumusețe stranie și glacială, cu o aură tulbure, care se ocupă personal de educația religioasă a odraslelor sale. Ea știe să fie autoritară dar și tandră. Copiii joacă impecabil: băiețelul (James Bentley) disperat să primească afecțiunea mamei, fetița (Alakina Mann) distantă, rebelă și răutăcioasă. Servitorii au un comportament ciudat, duplicitar.

Simbolurile obscurantismului: paloare, teama de lumină, momentele de detașare, izolarea și întunericul ascund  adevărul. Tehnica: grija pentru detaliu, dozarea efectelor, echilibrul instabil al comportamentelor, indicii false sau nu,  ambiguitatea personajelor ne poartă lent spre un  deznodământ  surprinzător. Titlul „Ceilalți” (The Others) este provocator,  mobilizându-ne din start să prindem șpilul  filmului.â

Muzica  eteric subtilă  ne taie respirația ,,Only Have Eyes for You,” compusă de Harry Warren  Al Dubin, interpretată a cappella  de Nicole Kidman  .. Vals Opus 69 No.1″  compus de Frederik Chopin, interpretat de Jean-Marc Luisada.

Dacă sesizați unele aspecte ale filmului, îl veți  decodifica de la prima vizionare:
– la ce se referă regula impusă de Grace: nici o ușă nu se va deschide înainte ca cealaltă să fie închisă?
 – de ce nu mai trece pastorul pe la doamna care are nevoie de alinare și de sprijin spiritual?
 – cine a tras draperiile când ambii copii se aflau în cameră?
 – de ce lumina puternică ce a  pătruns atunci prin geamuri nu a ars fețele copiilor?
 – de ce tatăl rătăcit prin pădure, comportându-se ca un zombi, se miră de întâlnirea cu familia?
 – de ce crede Grace că soțul vrusese inițial să o părăsească?
 – ce ascunde fraza rostită de tată referindu-se la faptul că fetița i-a povestit despre ...ceea ce se întâmplase în ziua aceea?
 – ce se observă când Grace deschide dulapul de haine care are oglinzi pe uși, în care se reflectă patul din dormitor
  – și, totuși, cine sunt The Others?

Alejandro Amenabar a fost recompensat  cu două premii Goya: pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun scenariu original.  Nicole Kidman a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un rol dramatic, premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță , premiul criticilor de film din Londra pentru cea mai bună actriță a anului 2001 și premiul Goya pentru cea mai bună actriță.

Mr. and Mrs. Kabal’s Theatre (1967)

Chiar merită văzut ! (pentru adulți)

Înaintea acestui lung-metraj de animație regizorul și ilustratorul de origine poloneză Walerian Borowczyk a creat doar short-uri ,dar memorabile prin tematică (represiunea personală,politică,sexuală) și un evantai de tehnici de animație;,Once upon the time”,1957,care a primit mai multe premii,.Home”,laureat al Marelui Premiu de la Bruxelles Experimental Film Festival , nominalizat la Bafta 1959 pentru cel mai bun film de animație.

 

 

Primul lungmetraj,,Mr.and Mrs Kabal’s Theatre”(1967) este dominat ,la fel ca și short-urile,de viziunea tragică asupra lumii,de perceperea instabilității lucrurilor și perversitatea fundamentală a voinței oamenilor de a impune ordinea în natură.Borowczyk a prins în Polonia atât ocupația lui Hitler cât și totalitarismul comunist,deci proliferarea imbecilității, a cruzimii, a autoritarismului care se va reflecta în povestea căsniciei Dl-ui și Dn-ei Kabal.Aceste două personaje par să-și tragă seva din piesa de teatru,,Ubu Roi”a scriitorului simbolist francez Alfred Jarry ,piesă considerată precursoare a Teatrului Absurd și a literaturii suprarealiste.

Un film considerat prea violent,bizar,grotesc,straniu, pentru cinemaul european,în care acte de cruzime ajunse la paroxism nu au puterea să ne facă să râdem,nici măcar cu sarcasm,nu ating scopul artistic de catharsis ,mai degrabă ne șochează!

În 1959 Walerian Borowczyk a emigrat în Franța.

Full movie:

https://mubi.com/showing/mr-and-mrs-kabals-theatre