Arhive pe categorii: filme americane

narațiuni pe stil hollywoodian

Oscar Buzz 2018 (2): filme de pe Netflix

Continui seria despre Oscarurile de anul viitor, stiu că e devreme, dar să nu vă prindă nimic nepregătiți. De această dată vreau să scot în față un trend interesant din partea platformei Netflix. Dacă cel mai mult sunt cunoscuți pentru producțiile de televiziune unde au început să câstige la greu diferite premii din partea industriei respective, de  anul trecut au intrat și pe teritoriul festivalurilor de film. Beast of no Nation este o producție marca Netflix care  a forțat intrarea și a primit niște nominalizări la Golden Globes și Bafta.

De aceea în acest an se simte o presiune și mai mare, avem The Meyerowitz Stories (New and Selected) care și-a început traseul festivalier direct la Cannes. Îl văd cu sanse mari și la Golden Globes în categoria comedie, dar Netflix are ca țintă supremă Oscarurile. Aici este preconizat Adam Sandler ca o supriză, mulți specialisti consideră ca fiind unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa.

Mai departe este de remarcat achiziția celor de la Netflix: 12.5 milioane de dolari pentru filmul Mudbound. O senzație în cadrul festivalului de la Sundance și se pare că va fi pariul de anul viitor pentru Oscaruri, urmând o campanie de promovare intensă. Are un subiect care rezonează cu membrii votanți ai Academiei. Dealtfel într-un scurt timp am să-l vizionez, fiind disponibil pe Netflix.

Garrett Hedlund, Mary J. Blige and Rob Morgan appear in Mudbound by Dee Rees, an official selection of the Premieres program at the 2017 Sundance Film Festival. Courtesy of Sundance Institute |photo by Steve Dietl.

 

First They Killed My Father este o producție marca Netflix regizat de Angelina Jolie. O operă cinematografică ce reprezintă Cambodgia la Oscarurile de anul viitor, cu o poveste dură din interiorul acestui popor. Un film care cu siguranță are sanse să fie nominalizat la Oscaruri și prin acest fapt să atragă atenția asupra unor asemenea evenimente tragice.

Acestea sunt cele mai importante filme pe care se va baza cei de la Netflix pentru anul 2018 la Oscaruri. Desigur în trecut au avut un cuvânt de spus la nivel de documentare, dar sunt niste categorii care nu stârnesc interes mare. De aceea în acest an vânează categoriile de top: cel mai bun film, cea mai bună regie, pentru actori.

Anunțuri

Dunkirk (2017)

Din capul locului, filmul regizat de Christopher Nolan se anunță extenuant, greu de dus, menit să îţi facă creierii ţăndări și de aceea imi este dificil să îl recomand; l-aș așeza mai degrabă în categoria „exclusiv pentru amatorii genului”.

Un film despre Dunkerque (în limba franceză) și plajele din nordul Franței, la începutul celui de-al II-lea război mondial, istoria operațiunii Dynamo pentru evacuarea orașului în 1940 și exodul populației evacuate spre Anglia. Soldații belgieni, francezi și britanici prinși în ambuscadă de către trupele germane vor trebui să ducă o bătălie sângeroasă pentru supraviețuire

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă eşti în căutarea unui film de acţiune, sau aştepţi să găseşti un fir narativ, ori măcar o scenă de „captatio benevolentiae”, cu siguranţă n-o să o găseşti aici. Eu una nu sunt deranjată deloc de lipsa firului epic, nici de delirul perspectivelor multiple, ci dimpotrivă, sunt familiarizată de ani buni cu tehnicile filmului de artă. Dunkirk e un film de stare – nu de fapte, de atmosferă  – nu de acţiune, ce reconstituie din interior cadre din teatrul de operaţiuni, folosind o tehnică regizorală destul de obositoare (se filmează din perspective multiple ale mai multor personaje simultan, iar scenele sunt construite non-cronologic).

Intensitatea cadrelor e potenţată de sunet, (inclusiv distorsiunile şi nesincronicitatea sunetului cu imaginea cred că au fost deliberat aşezate) şi de aceea nu e cea mai bună idee să îl vezi online şi nu într-o sala de Multiplex. Cred iarăşi că e, precum caviarul, din categoria „love or hate” şi mi-ar fi greu să mă pronunţ acum de care parte mă aflu. Performanţa lui Nolan există clar, impactul emoţional e maxim: te trimite acolo, eşti acolo, simţi, auzi, urli şi tu simţind moartea la orice pas, trăieşti tu însuţi oroarea, de aceea nu resimţi acut absenţa unui personaj coerent, care să trăiască toate astea în locul tău.

O faci chiar tu.

Personal, aş spune că e însă uşor supraevaluat, e un film de nişă cu un subiect de nişă, si cu public de nișă. Legat de Oscar, de asemenea, nu aş fi foarte optimistă așa cum sunt prietenii mei, însă îi dau şanse majore pentru cel mai bun montaj, pentru mixaj de sunet sau pentru editare sonoră. Cu: Tom Hardy, Cillian Murphy, Mark Rylance.

,,Ironweed” 1987

,,Ironweed” este un film despre care auzisem cândva, dar pe care l-am văzut de-abia zilele acestea la televizor și sunt uimită că nu a făcut prea mare vâlvă și nu a fost prezent în programele tv.mai des ,cum sunt filme care apar săptămânal pe vreun canal (Nothing Hill,   ). Filmul conține o mulțime de detalii vibrante care fac un summum excepțional .
Acest film prea puțin cunoscut de către public este adaptarea nuvelei scriitorului  William Kennedy care a fost recompensat în anul 1984 cu Pulitzer Prize for Fiction (până la editarea romanului i-au refuzat de trei ori manuscrisul) .
William Kennedy: ,,Bogăția limbajului scris se află în antiteză cu cinemaul , sunt diversiuni jenante”.  Desigur ,, dimensiunea irațională a unei opere literare”  este greu de tradus vizual, chiar dacă acest film , tocmai prin imagini,  își are punctele forte; dar mai avem și replicile adecvate , jocul nuanțat al actorilor !
,,Ironweed” (Iarba răului ), filmul  în regia lui Héctor Babenco, aruncă în joc diferite aspecte ale valorilor familiale, atracția călătoriei, alcoolul ca remediu contra mizeriei  dar, evocă și memoria colectivă a celor fără adăpost . Tragedia socială criza economică și  destinele individuale ale unor perdanți , nu doar din cauza marelui crah din 1929, ci și din motive  individuale ce țin de sărăcia afectivă, de lașitate, de sentimentul de vinovăție, de amoralitate, de alcoolism, de lipsa compasiunii, de comportamentul distructiv, de resemnare, tot atâtea stări care ne caracterizează pe cei mai mulți dintre noi . Este un film puternic, foarte realist , o  explorare a relațiilor interumane, a paradoxurilor  care ne ruinează ( sentimentul de vinovăție, relația încordată fiu /tată temut și disprețuit) sau consolidează anumite sentimente (poezia străzii, vagabondarea noaptea pe ulițe, depănarea de amintiri, coșmaruri, vise, solidaritatea  dintre oamenii străzii, fidelitatea de Penelopa a soției  )

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Imaginile  sunt  frumoase și foarte emoționante, indiferent că sunt diurne, crepusculare sau nocturne, indiferent că surprind noaptea  intrarea unui tren în gară, debarasarea unui individ din cutia de carton de la colțul străzii, lupta pentru resuscitarea în stradă a unei prostituate înghețate ). Nu voi uita niciodată scena cu  Francis Phelan  (Jack Nicolson), fost campion la baseball, ajuns vagabond,  acum mândru, fericit că și-a sacrificat banii pe băutură pentru a face un cadou scump și util, adică ceva de-ale gurii ( și la noi înainte de `89, papa era șperaclul pentru a deschide orice ușă) și anume curcanul ,, familist” de Halloween– pentru  a-și vizita familia pe care o părăsise cu 22 de ani  înainte; sau scena cu  fosta pianistă și cântăreață Helen Archer (Meryl Streep ) devenită o epavă de la atâta băutură și foamete, care  într-un bar de noapte,  îndemnată de niște clienți plictisiți  să se dea în spectacol, se însuflețește brusc își  si interpretează cu frenezie… ,,cântecul lebedei” !
Filmul a fost în cea mai mare parte cu locația în nordul statului New York:  acțiunea are loc în ultimii ani ai depresiunii, în 1938 , Albany.  Aspectul vizual  al filmului sporește realismul ,,spectacolului” străzii (cutiile de carton, misiunea care distribuie supa populară, predicatorul, cazanele de la colțul străzilor în care arde focul , revendicările muncitorești și confruntările  cu poliția ) . Jocul lui Jack Nickolson este foarte bun și în acest film  (parcă îl caută rolurile pe el,  nu invers!) făcând un personaj credibil, autentic și chiar emoționant , Francis Phelan , care după o absență îndelungată revine în orașul natal pentru a-și găsi liniștea, dar sentimentul de vinovăție pentru două vieți cu care și-a pătat conștința , pentru lasitatea de care a dat dovadă, din cauza precarității existenței , a lipsei de perspectivă și a halucinațiilor, simte nevoia de a se autoflagela.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Meryl Streep  în rolul  Helenei  Archer, cu un aer pierdut de alcoolică, poate părea artificială la începutul filmului, dar obstinația ei de a supraviețui , acceptând cele mai degradante umilințe pentru o  băutură sau un adăpost,  ne cutremură ; ea este singura din vechiul grup de vagabonzi care se bucură la reapariția lui Francis, vechi prieten de pahar, cu care acum mai poate depăna bucurii și tristeți din rămășițele trecutului și oricât este de decăzută are demnitatea ei cu care uneori (crede că ) se mai impune !

Full movie:  subtitrat  în limba română
 http://magazinweb.net/film-iarba-raului-ironweed-1987.html

 

Steve Jobs 2015

Am văzut cândva filmul intitulat sobru ,, Jobs” cu drăguțul  Ashton Kutcher în rolul titular . Filmul a trecut cam neobservat deși este un biopic despre o personalitate importantă,  fondatorul celei mai bogate firme din Istorie care a adus lumii  printre altele Macintosh, NeXT, iMac, iPod, iPhone, iPad.…
Mi s-a părut  cu niscai calități cinematografice, dar, cu un scenariu mai degrabă didacticist, din care școlerii să afle pas cu pas cum umbla, ce (nu) mânca, cum înjura și cât de nesimțit fusese părintele Apple dând la o parte colegi și prieteni mai valoroși decât el, însușindu-și ideile acestora, cu care se putea mai încolo perfectiona , (re)inventa .
Și acum filmul ,,Steve Jobs ” în care mi-am pus speranțe, cu prea arătosul`telectual  Michael Fassbender în rolul lui Jobs, regia Danny Boyle, scenariul  lui Aaron Sorkin fiind adaptarea excelentei  biografii scrise  de  Walter Isaacson. Cam atât, chiar dacă filmul e curățel e departe de a fi un salt calitativ față de varianta cu Kutcher. Ingrediente bune, bucătăreasa slabă ! Regizorul nu a știut ,,cum să dreagă busuiocul” scris de Aaron Sorkin (care primise  Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat la filmul ..Rețeaua de socializare „) încât filmul rămâne sub așteptări, lipsit de nuanțări, de subtilități, de surprize , mai degrabă rezultând un film  de duzină.Cum să înțelegem personajele și  evoluția Apple dintr-un caleidoscop cu tăieturi din ziarele  Macworld  și Time, expediat în  mai puțin de un minut?  Rămâne un film în care Jobs ca părinte pică examenele de tată , în ciuda scenelor lacrimogene de certuri, împăcări.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ,,Steve Jobs”ne introduce în atmosfera febrilă a trei  evenimente esențiale din  cariera și (mai puțin) din viața  lui Jobs, fiecare cu momentele sale de pregătire, tensiuni, trădări, emoții, drame, reușite ale companiei de produse electronice Apple Inc ale cărei baze au fost puse în 1976 de  Steve Jobs și Steve Wozniak  : Macintosh,  NeXT,  iMac.  Chiar dacă așteptam ceva mai mult, mai sofisticat? de la un film despre una dintre cele mai importante personalități a tehnologiilor moderne, filmul nu e rău pentru că îl putem cunoaște cumva pe acest geniu megaloman, oportunist , egoist care avea totuși o inimă, prietenia tandră pentru Steve Wozniak pe care-l trădează că așa ,,trebuie”, recunoștința față de Joanna Hoffman poate singura persoană care l-a înțeles și sprijinit și sigur singura femeie pe care a stimat-o,  poziția delicată față de-John Sculley, CEO al Apple, omul care în mai multe ocazii l-a salvat dar l-a și concediat !Sunt convinsă că Steve Jobs a fost un om foarte complex și complicat, cu momentele lui de visare și iubire .
În loc să surprindă aspecte esențiale din lupta lui Jobs cu problemele și provocările personale ne scufundăm într- un ghiveci convențional, mustind de patos,de scene care iau o turnură ridicolă pe caracterul infect al  IT-istului, din care reiese că era un uzurpator megaloman , perseverent ,cu o capacitate incredibilă de a hipnotiza interlocutorii ?!
Alegerea scenaristului de a ne face să-l cunoaștem pe Jobs prin prisma culiselor de la grandioasele prezentări mondiale și în premieră ale noilor produse, împreună cu colegii, patronul, fosta iubită și fiica sa, intrările / ieșirile furioase din lojă sunt scene absolut teatrale.
Doar prezentarea părții întunecate a personajului îi minimalizează contribuția vizionară și comercială, care ne-a adus în buzunare telefoane inteligente,tablete ,internetul ,muzica,stirile, totul la purtător. Da , era numit regele consumerismului, pentru el a consuma, a cumpăra însemna progres!
Nu au fost abordate multe aspecte legate de modul în care a fost conceput Apple  sau dezvoltarea numeroaselor echipamente ale  companiei. Un film printre filme: nu  este o biografie edificatoare, nu e o documentare pentru specialist și mai puțin pentru începători în ale information technology. Chiar și titlul filmului e lipsit de cea mai modestă fantezie
Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu
2016 · Aaron Sorkin
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul Satellite pentru cel mai bun scenariu adaptat
2016 · Aaron Sorkin

Jaf cu stil (2017)

Cand Christopher Lloyd (Back To The Future) este cea mai buna parte intr-un film cu Morgan Freeman si Michael Caine este clar ca accentul nu se pune pe actorie, ci mai mult pe prezenta scenica a acestora. Iar cand trei nume ca ei decid sa faca o comedie despre oameni batrani à la The Intern sau Last Vegas asteptarile nu sunt foarte ridicate.

Dupa ce asista la un jaf armat, si in urma problemelor financiare cu bancile si taierea pensiilor de catre firma la care a lucrat o viata, Michael Caine (Joe) isi convinge vechii prieteni, Morgan Freeman (Willie) si Alan Arkin (Albert) sa dea o spargere sub pretextul ca nu au nimic de pierdut chiar daca ar fi prinsi, iar in urma unor mici ezitari acestia accepta.

Dintr-un motiv sau altul sunt un fan al filmelor cu spargeri de banci, dar nu atat de mult al comediilor, mai ales pentru ca majoritatea filmelor de gen ma dezamagesc dupa vizionare. Going in Style (Jaf cu stil) este o combinatie neinspirata intre cele doua stiluri, iar jaful reprezinta mai mult un motiv decat un scop real in cadrul scenariului. Majoritatea scenelor sunt sketch-uri cu cei trei facand glume despre batranete si avand reactii acide unul la adresa celuilalt, care surprinzator sunt amuzante in cele din urma, tot creditul fiind al actorilor, il locul carora daca ar fi fost alte nume din comedie probabil ca nu ar fi fost la fel de credibile.

Scena mea preferata ii surprinde pe cei trei „antrenandu-se” pentru marele jaf incercand sa fure dintr-un supermarket o intreaga lista de cumparaturi. Un motiv este probabil si faptul ca le da actorilor mai multa libertate sa se miste efectiv si sa iasa din monotonia de a sta jos si discuta banalitati (desi atunci cand urmaresc The Bachelorette – aur). Un element amuzant, dar putin folosit este, cum am mentionat mai devreme, Christopher Lloyd in rolul lui Milton, un batran senil cu replici atat de neasteptate si de senin livrate ca fura toate alea patru scene in care e prezent.

Momentele bune sunt prezente, dar prea putine si prea spatiate de scene de familie care nu te fac sa te atasezi de personajele secundare, scene ce nu avanseaza povestea si gag-uri care nu functioneza. Nu am regretat totusi vizionarea, probabil si pentru ca atinge doar o ora si 36 de minute, dar daca nimic din ce am spus nu v-a atras atentia nu este un film pentru voi.