Arhive pe categorii: filme americane

narațiuni pe stil hollywoodian

Norman The Moderate Rise and Tragic Fall of a New York Fixer

După Războiul de Treizeci de Ani* , capetele încoronate ale Germaniei acceptau / cereau ajutorul  financiar al  bancherilor evrei   în scopul revigorării  economice  a domeniilor  pe care le dețineau. Unul dintre aceștia, Joseph Süss Oppenheimer (1698–1738), condamnat pentru escrocherie și alte delicte a fost executat prin spânzurare.  Povestea acestei întâmplări  istorice  se  va  propaga  până  în  zilele  noastre.  Sub titlul ,,Jud Süß „, a fost în 1827, subiectul nuvelei lui Wilhelm Hauff  ; în 1925  a nuvelei  lui  Lion Feuchtwanger ,   care a fost ecranizată de britanici  în 1934regia  Lothar  Mendes și a unui  film  nazist  în 1940 ( Joseph Goebbels,  ministrul  propagandei a comandat realizarea  unui  film  de  propagandă  antisemită  pentru poporul german,  intitulat „Jud Süss, regizat de Veit Harlan, film  care  înfățișează ascensiunea  și  decăderea  evreului   Süss  Oppenheimer, care,  folosindu-se  de puterea  financiară, reușește  să  preia  conducerea  ducatului  Württemberg, șantajându-l  pe  ducele  Karl  Alexander).  În cadrul  competiției  Berlinalei  din 2010, a fost proiectată o nouă producție  „Jew Süss:  Film ohne Gewissenregizată de Oskar Roehle.  Filmul a fost huiduit , dar totuși proiectat în cinematografe.

joJoseph Süss Oppenheimer (1698–1738)

Războiul de Treizeci de Ani *a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost luptă pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul  Imperiului  romano-german  și puterii  Habsburgilor. (wikipedia)

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ,, Norman The Moderate Rise and Tragic Fall of a New York Fixer “de Joseph Cedar îl are protagonist  pe  Richard  Gere, care face, cred,  rolul vieții sale.  Un evreu ,,rătăcitor” pe străzile  New York-ului,  în vârstă,  singuratic, are o mare dorință de a ieși din anonimat, de a cuceri notorietate și putere. Unde?  în politică, bineînțeles, unde ține vrăjeala.  Norman Süss Oppenheimer, mitoman și escroc  este  un fel  de  antreprenor tupeist,un intermediar,  un fixator ,  în termeni  moderni.  El știe să fie insistent, abordează relaxat  persoane pe care le dibuieste , le aburește cu promisiuni de relații suspuse, cu  oferte  de poziții  înalte, de  donații  și  sponsorizări  și cam toate  se  agață  în  pânza țesută de  acest  șarlatan oportunist  ; nu mai poate fi ignorat pentru că e răzbunător și șantajist, nu se pot continua relațiile cu el  pentru că  înseamnă adâncirea  în  situații  compromițătoare,  fără scăpare. Norman ar  putea  fi  considerat  un tip amoral  sau  idealist , egoist sau altruist ? Soarta  lui  Norman  nu  va fi  atât de violentă ca a personajului care a  inspirat  rolul,  dar  drama lui  va  fi  că manipulările  sale au afectat  soarta a zeci de oameni.  Filmul se termină cu bine, pentru semnarea uni tratat de pace. Unii dintre cei  manipulați  vor strânge rândurile și-l vor  îndepărta  pe Norman, chiar  dacă  ar putea   fi  socotit  omul  Providenței!  Marele magician cade,   din  nou ,  în  anonimat.

Intenționat nu am detaliat intriga ,  pentru că este esențial  ca  filmul  să  fie văzut  pentru  a avea o imagine mai complexă  despre personaj, dar și alte merite  ale filmului:  suspansul, umorul fin, muzica.

Distribuția : Richard Gere, Lior Ashkenazi, Michael Sheen, Steve Buscemi, Dan Stevens, Harris Yulin, Charlotte Gainsbourg , Hank Azaria.

 

Reclame

Oscar muzical 2019

Cum despre „A Star Is Born” am mai scris, acest articol vine după știrea cum că Elton John și-a pariat casa  – mizând că Shallow (Lady Gaga și Bradley Cooper) va lua Oscarul pentru cea mai bună piesă de film. E cu semnul întrebării dacă și Lady Gaga va aduce acasă statueta pentru „Cea mai bună actriță”.

E cel mai probabil că starleta va fi devansată de către Olivia Colman (The Favourite) sau Glenn Close (The Wife), dar pentru ea este o realizare imensă până și nominalizarea, având în vedere că până acum a avut doar apariții extrem de scurte în filme de o calitate îndoielnică precum „Sin City: A Dame to Kill For”(2014) și „Machete Kills” (2013), respectiv o figurație nesemnificativă în serialul „Clanul Soprano” în 2001, la începutul carierei sale în muzică.

Pentru Lady Gaga însă„A Star Is Born” e o imensă evoluție în mod special datorită mesajului din film, o persiflare a stării jalnice în care a ajuns industria muzicală contemporană, în care valorile sunt uitate și o piesă despre fundul unui tip aduce premii Grammy cu nemiluita și, nu în ultimul rând, o industrie a cărei mascotă a ajuns chiar Lady Gaga. Dar „până aici!”, a zis Lady Gaga și… A Star Is Reborn!

Despre filmul nu ar fi prea multe de spus decât că se putea și mai bine. Montajul e puțin haotic, scenele sunt tăiate brusc (de parcă de acest lucru s-a ocupat cineva obișnuit cu videoclipuri), prima jumătate – cum spuneam – te face să adormi, iar pe a doua jumătate a filmului o salvează doar mesajul care scuipă obscen înspre industria muzicală. Elegant, cât de cât.

Actuala adaptare a fost plănuită timp de 16 ani, dar nu Lady Gaga și Cooper au fost în atenția producătorilor de la bun început – reia filmul castingului Special Arad.

„A Star Is Born” cu Lady Gaga și Bradley Cooper este, de fapt, al treilea remake după originalul din 1937, cu actrița Janet Gaynor și actorul Fredric March, cu o mică-mare diferență: în primul film nu a fost vorba de un cuplu de muzicieni, ci un actor aflat la apusul carierei și o tânără aspirantă la Hollywood. Celelalte două variante i-au avut în rol principal pe Judy Garland și James Mason (în 1954), respectiv Barbra Streisand și Kris Kristofferson (în 1976) și, de atunci, povestea s-a concentrat asupra muzicii.

Mai târziu, am fost cât pe ce să avem un „A Star Is Born” cu Will Smith și Jennifer Lopez, la un moment dat rolul feminin fiind oferit și cântăreței Alicia Keys. Producătorii s-au gândit ulterior la Beyoncé și Rihanna, iar regizorul Clint Eastwood chiar a convins-o pe Beyoncé. Pentru rolul masculin au fost luați în considerare Russel Crowe, Robert Downey Jr., Jon Hamm și chiar Eddie Murphy și Leonardo DiCaprio.

Eastwood a vrut să-l coopteze și pe Johnny Depp, dar pentru un rol secundar. După ce DiCaprio a refuzat rolul, conform zvonurilor, s-a arătat interesat Christian Bale, în schimb, Eastwood a vrut să-l coopteze mai bine pe Tom Cruise, ori pe… Eminem! Proiectul s-a amânat după ce Beyoncé a anunțat că e însărcinată exact când se fixase data pentru începerea filmărilor.

În 2016, Warner Bros. l-a contactat pe Bradley Cooper pentru regia și rolul principal în noul „A Star Is Born”. A fost contactată din nou Beyoncé (care nu a mai fost interesată), dar au fost luate în considerare și vedetele pop Selena Gomez, Demi Lovato, Kesha și Janelle Monáe. Însă tocmai atunci s-a nimerit ca Lady Gaga să câștige un Glob de Aur pentru „American Horror Story: Hotel”, la categoria „Cea mai bună actriță într-o miniserie de televiziune”, și… voilà!

The Ballad of Buster Scruggs (2018)

Nominalizat la Leul de aur și câștigător al premiului pentru scenariu al Festivalului de la Veneția (unde a rulat în premieră), cel mai recent film al fraților Coen, Balada lui Buster Scruggs, este de fapt o  mini-antologie a Vestului sălbatic, compusă din șase scheciuri; sau șase scurtmetraje, dacă vreți, diferite unul de celălalt ca subiect, dar în același stil puțin absurd, caracteristic lui Joel și Ethan Coen.

Piesa When A Cowboy Trades His Spurs For Wings a ajuns pe lista scurtă a celor 15 din care se vor alege 5 nominalizări pentru Cea mai bună piesă originală la Oscar, deși nu cred să aibă șanse reale la premiu, chiar dacă va prinde nominalizarea. Filmul este însă, per ansamblu, o realizare remarcabilă a fraţilor Coen, care se ridică la înălţimea aşteptărilor.

b1Interesant că pe măsură ce îmbătrânesc, regizorii devin capabili să exprime mai mult folosind mai puțină peliculă – ba chiar fiecare scurt-metraj are și momente de respiro. Buster Scruggs e un trubadur (poreclit Mizantropul – o greșeală, explică el) dat în urmărire, care deși într-un costum imaculat, aduce cu Don Quijote.

Pistolarul pare rătăcit într-un univers de mucava, iar acest prim episod dă filmului un iz de tragicomedie, amplificată de următoarele două, dar pe măsură ce înaintează, din a doua jumătate Balada… îşi pierde din tuşa comică (era doar o păcăleală) şi devine o veritabilă melodramă western.

2018 My Best Of… filme

2018 a fost un an foarte bogat pentru mine din punct de vedere cinefil. Netflix și Hbogo să trăiască!  Motivația mai puțin plăcută (un concediu medical neprevăzut) a făcut să pot ajunge la un număr de peste 600 de titluri urmărite. De unde știu? Una din listele pe care mi le-am făcut în contul pe imdb e numită ”2018” și am trecut acolo tot ce am văzut anul trecut. Iar câteodată, din exces de zel, am adăugat inclusiv episoadele separate din serialul la care eram (dar nu e asta regula). Câteva precizări:

Pentru că am multe seriale ”in progress”, nu am pus pe listă decât pe cele la care sunt la zi cu vizionarea sau terminate (nu se mai filmează nimic). Excepție fac cele care pentru mine sunt ”comfort food” și le-aș putea vedea a zilioana oară fără să mă plictisesc și să mă bucur de toate poantele, cum sunt de exemplu Friends sau That 70’s Show.

Stand up: deși mă uit foarte mult la așa ceva, nu am inclus nici un spectacol/serial/show de stand-up, pentru că răspunsul la umor e emoțional și degeaba zic despre un special că e bine lucrat, cu timing de excepție, glume originale și foarte reușite. Dacă o glumă nu te prinde, poți să ai toată bunăvoința din lume, să o auzi explicată/repetată, nu prea ai ce face. O știu pe pielea mea.

Documentare/reality show-uri: domenii relativ proaspete pentru mine, nu am acumulat suficientă expertiză pentru recomandări. Acestea fiind zise, sunt fan înfocat RuPaul Drag’s Race și pot discuta pe larg sezoanele care sunt pe netflix cu oricine e interesat J

Data apariției/distribuției: în afară de fix 2 titluri, absolut toate celelalte din lista asta sunt filme pe care eu le-am văzut în 2018. Nu apărute, nu distribuite (neapărat). Singurul impact al anului la tot ce menționez în articol e data vizionării de către mine.

Anti-recomandări: din-astea am prea multe, de la episoade pilot la care am cedat nervos după maxim 10 minute sau clarificarea intrigii, până la filme pe care nu am reușit să le termin din varii motive. Ain’t nobody got time for that. Și acum să încep cu datul cu părerea, astăzi în categoria filme.

SMS fur Dich (2016)

O tânără femeie are greutăți în a-și găsi un nou echilibru după moartea logodnicului ei și, încercând să depășească mai lin situația în care comunicarea directă cu el s-a tăiat brusc, continuă să trimită sms-uri pe numărul lui. Evident că noul posesor, chiar dacă nu e disponibil pentru o relație, este bărbatul perfect pentru ea, și fără să o știe nici unul se intersectează prin oraș, în activitățile zilnice. Film german, cumva anti-romantic dar perfect nuanțat pentru soluția destul de puțin probabilă pe care o dau la problemă.

Table 19 (2017)

Anna Kendrick joacă iar pe zăpăcita amuzantă, invitată la nunta surorii fostului prieten, o amică din copilărie. Exilați la ultima masă, cea la care adunătura de invitați e random și exprimă apropierea (sau lipsa de, mai degrabă) față de miri, nuntașii totuși stabilesc conexiuni autentice și încearcă să îmbunătățească până și infim viețile proprii și implicit ale celorlalți. Ce mi-a plăcut cel mai mult la Table 19 e că absolut la tot pasul mă așteptam să-l expediez ca pe un film ușurel, clișeic (”I knew it!”) dar momentul ăla nu a mai venit. Interesul meu a fost treaz până la sfârșit, neajutat de dramatisme ieftine.

The Meddler

Văduvia și vârsta a treia nu sunt niciodată o combinație bună, deși frecventă. Susan Sarandon și Rose Byrne joacă o mamă-fiică angrenate într-o dinamică mult prea cunoscută, probabil de majoritatea din noi. Din nou, fără să fie inovator, sau revoluționar, filmul arată cum o femeie puternică poate deveni ”prea mult” în viața celor apropiați, dar să reușească să deschidă noi perspective pentru alții, încercând să facă să fie bine pentru toți cei din jur, poate-poate s-or vindeca rănile interioare.

Aquaman (2018)

Încerc din răsputeri să articulez suficiente cuvinte care să-mi exprime părerea despre filmul Aquaman (drooling aside). E făcut clar după un cumul de matrițe destinate să scoată banu’ din buzunar; adică am simțit influențe din Star Wars (pe ici, pe colo), Tron(-ul ăla nou), orice film de acțiune + super-eroi, Avatar (? …maybe, will confirm after rewatching if needed). Dincolo de cârcoteli, mi-a plăcut mult. Aquaman e indubitabil mai cool decât versiunile lui luate atât de mult la mișto până la Momoa, iar vizualul din filmul are momente spectaculoase. E un pic prea mult CGI câteodată, dar în combinație cu mișcările camerelor ca la jocuri, bătăile la tot pasul și ștrengăreala lui Khal Drogo m-au făcut să trec peste niște clișee. Și-mi tot alegeam mental costumul pe care l-aș folosi pentru Comic-Con/Cosplay. Deci da, mi-a plăcut, l-aș revedea și mâine, anyone joining me?

Bohemian Rhapsody (2018)

Nu e un biopic standard pentru Freddie. Nu e film ”istoric”, nici documentar. E o scrisoare de dragoste către Queen și muzica lor, afecțiunea pe care au avut-o, o au și sper din tot sufletul să o mai aibă generații întregi față de oamenii ăia. La vizionarea numărul doi (prima a mers ca un fast food cantant, pe a doua am savurat-o mai bine) am prins și detalii oh, atât de fine și de bine plasate despre personaje.

Puteți citi și singuri cine ce a zis despre film (membrii, sora lui Freddie, criticul ăla, celălalt…). Pentru mine un film inimos, cald, care m-a propulsat instant în play-on-repeat ”A Night at the Opera”, albumul ascultat din copilărie pe benzile de magnetofon ale lu’ tata și la care știu toate versurile, toate riff-urile, succesiunile de melodii, you name it.

Filmul ăsta mi-a despachetat ”We are the champions” de toată repulsia acumulată de supra-abuzarea melodiei la orice flecușteț sportiv de mă zbârleam de la primele acorduri. Iar Rami Malek e la fel de ”cu nerv” ca Freddie, chiar dacă și-a păstrat culoarea naturală la iriși pentru rol (înțeleg că au fost voci nemulțumite de detaliu) sau câteodată ai impresia că dinții au rol separat în film. Nu știu dacă e de Oscar, că depinde cu ce e comparat. Dar sigur judecata asta e direct proporțională cu numărul crescând de vizionări.

Seriale și animații în zilele următoare.

A Star is (re)Born

A Star is Born e un musical atât pentru iubitorii, cât și pentru adversarii genului. Premizele poveștii sunt clare de la început, dar bine valorificate. Lady Gaga își construiește pe ecran o prezență mai caldă decât în videoclipurile care au consacrat-o și mai că se reinventează sau își relansează cariera.

Asta pentru că până și melomani care nu erau până acum fani ai ei îi admiră noul stil din piesele de pe coloana sonoră. Păcat că după Shallow nu mai pupăm vreun duet – ăla e momentul de maxim al filmului, care mai prinde pe coloana sonoră doar încă trei piese bune, toate solo: Always Remember Us This Way și Look What I Found ale Ladyei Gaga – și Maybe It’s Time, o piesă clasică pe versurile  celor de la Black Eyes, care face credibil și personajul jucat de Bradley Cooper (pentru că despre Ally știm și auzim că știe muzică).

Oricum e mare lucru și atât – o piesă bună și alte trei cinstite, ce rol are muzica aici e și că nu uzează povestirea – surprinde însă faptul că un actor care se lansează în muzică doar cu ocazia acestui film (în care joacă și pe care-l și regizează) le dă clasă multor muzicieni actuali. La fel și talentul actoricesc al artistei Lady Gaga, neașteptat de bună în rol, și chiar credibilă, până la piesa din final unde, cu toate lacrimile, emoția se diluează puțin.

Chiar dacă pare abrupt, sfârșitul validează personajul Jackson Maine, care iese mai bine decât Ally (și normal, fiind pe terenul lui) din acest film. A Star is Born sigur va lua cel puțin un Oscar ,pentru muzică originală sau coloana sonoră, poate și altele. Meritul acestui remake este că, pe lângă pledoaria pentru autenticitate, reușește să surprindă două aspecte esențiale din lumea artiștilor, care par să se contrazică ușor, dar de fapt se completează:

Primul, că oricât ai fi de talentat, nu e suficient ca să și performezi, contează cum pui asta în valoare – au protagoniștii o discuție într-un bar, pe la început.  Apoi, că mediul artistic este cel care te crește mare și te poate ajuta sau nu să reziști acolo sus, iar filmul e oarecum și o recunoaștere a celor din jurul unui artist – precum fratele impresar, Bobby (excelent supporting role făcut de Sam Eliot) sau soțul, cu ale cărui încurajări își începe Ally (alias-ul artistei Lady Gaga) cariera.

Care Lady Gaga nu e la prima apariţie pe ecran: a mai jucat în Machete Kills şi Sin City: A Dame to Kill For, și episodic în serialul de televiziune American Horror Story: Hotel iar partitura i-a adus un Glob de Aur. Miza filmului, pe lângă temă și mesajele amintite, e  omagierea musicalului clasic Hollywoodian. Dar în 2017, La La Land – un musical cu aceeași rețetă – pierdea titlul de cel mai bun film în defavoarea Moonlight. Poate acum?