Arhive pe categorii: film european

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.

 

Reclame

Pecore in erba, 2015

Pecore in erba („Dragoste arzătoare”) este  primul lung-metraj al cineastului italian  Alberto Caviglia (31 de ani), prezentat la Mostra din Veneția 2015. Acțiunea filmului se derulează la Roma în cartierul Trastevere. Locuitorii de aici tocmai au aflat cu stupoare că un oarecare Leonardo Zuliani a dispărut fără urmă. Dar cine a fost acest tip carismatic care a înnebunit mulțimile atât de derutate și derutante care-l deplâng din motive diverse, uneori antagonice?

Un geniu, un  creator de succes de benzi desenate, un designer vestimentar vizionar, autor al unui best-seller pentru copii, activist pentru drepturile omului? Cu ajutorul experților și celebrităților din toată lumea, filmul  urmărește viața  lui Leonardo ajutându-ne în căutarea și interpretarea noastră a unui diagnostic psiho-social?!

,,Pecore in erba” este un *mocumentar suprarealist care tratează de o manieră satirică problema antisemitismului: un experiment extrem despre prejudecăți datorate ipocriziei și despre manipulările  ieftine  făcute  de mass-media.  Regizorul a recurs la stilul documentar-ironic pentru a da o notă de veridicitate unor întâmplări absurde. Filmul este  o viziune distopică a prezentului.

* pseudo-documentar, parodie

Titlul, care în limba italiană înseamnă  „Oi în iarbă”  este tradus în limba română „Dragoste arzătoare”  de la numele unei truse prin care , în filmoamenii își puteau exhiba public uraTitlul în italiană este anagrama unei expresii  umilitoare și grotești folosite de fasciștii italieni „Ebreo trippone crepa” (evreule gras crapă ) .

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Personajul principal este Leonardo Zuliani (interpretat de: Davide Giordano) un personaj naiv,  inconștient de amploarea consecințelor actelor sale. Viața lui aruncă o lumină clară asupra unui  personaj cheie al timpurilor noastre: antisemitul  (contra evreilor și arabilor) ale cărui idei se radicalizează promovându-l în poziția unui guru carismatic și venerat.  Subiectul atât de delicat este tratat pe tonul unui  umor subversiv în scopul de a crea o viziune originală asupra problemelor fundamentale ale societății noastre.

Alberto Caviglia a reușit să facă  un casting insolit  aducând în film actori, jurnaliști și alte personalități publice cunoscute în Italia pentru a sprijini cumva realismul acestui mocumentar . Filmul are o viziune distopică asupra realității actuale, dar regizorul a afirmat că de fapt așa stau lucrurile și el nu a făcut decât să accentueze, să amplifice această stare dându-i o alură de neverosimilitate, de absurd comic.

Full movie in italiano

L’ombre des femmes (2015)

L’ombre des femmes este un film în regia lui Philippe Garel (cunoscut pentru Les amants réguliers-2005, Le vent de la nuit-1999, Liberté, la nuit-1984) și care are în distribuție actori ca Stanislas Merhar (Pierre), Clotilde Coureau (Manon), Lena Paugam (Elisabeth). Filmul a fost prezentat în 2015 la Festivalul de la Cannes, în deschiderea Quinzaine des Réalisateurs.

Filmul înfățișează povestea lui Pierre, un realizator de filme documentare și Manon, soția sa care îl ajută să filmeze. Pierre o cunoaște pe Elisabeth, o stagiară care îi devine amantă în scurt timp după întâlnirea lor. Elisabeth descoperă că la rândul ei, Manon are un amant.

mv5bmjixoty4mdqzml5bml5banbnxkftztgwntiwmta2nte-_v1_sy1000_cr0014881000_al_

Este un subiect oarecum banal, însă este prezentat într-un mod poetic de către regizor. Pe parcursul filmului, este un narator care redă sentimentele personajelor, niște sentimente furtunoase atunci când vine vorba de trădări din partea celor două personaje.

mv5bmtgwmdc5mjyxm15bml5banbnxkftztgwodiwmta2nte-_v1_sy1000_cr0015021000_al_

Este o dramă care prezintă crizele unui cuplu și care arată până în ce punct se poate ajunge atunci când iubirea este înlocuită de nevoia de a fi alături de o altă persoană, atunci când egoismul și ipocrizia domină într-o relație. Care sunt motivele trădării în dragoste: o dorință trupească sau mai degrabă necesitatea de a fi observat, înțeles, apreciat de celălalt? Mai pot oamenii iubi la fel după o astfel de trădare? Cum este percepută femeia pe de o parte atunci când înșeală și cum este perceput bărbatul atunci când face acest lucru în societatea de astăzi?

Sunt câteva teme de reflecție pe care Garel le propune într-un film alb-negru, artistic, cu dialoguri naturale, cu o poveste ușor de urmărit și interesantă.

Sursă imagini: http://www.imdb.com/

Pierrot le Fou (1965)

Pierrot Nebunul pare a fi cel mai personal proiect al regizorului Jean-Luc Godard, un film realizat într-un moment de criză a relației sale cu muza și soția lui de atunci, Anna Karina.

Personajul central îl joacă de fapt pe Godard, rebelul permanent atât în viață cât și în artă, de unde tema esențială: evadarea dintr-o lume nebună, dominată de prostie, abrutizare, violență, oboseală. Ori, realitatea nu poate fi ignorată decât prin izolarea într-o lume proprie în care până la urmă funcționează aceleași pârghii – pentru că alienarea e în noi și putem schimba ceva doar mințindu-ne: lectura, arta, natura, iubirea devin monotone, nu sunt suficiente, inevitabil avem tangențe cu și ne lovim de ceilalți.

22507164785_b84447fac4_o.png
Ferdinand Griffon (poreclit de o fostă iubită Pierrot), căsătorit cu o femeie bogată și plictisit de mediul monden, găsește momentul să fugă cât mai departe pentru a trăi liber și a se ocupa doar de ce-i place: lectură, artă (reproduceri din albume).

Pe eterne teme iubire și moarte, Godard semnează un film excentric, colorat roșu/albastru, la propriu, și foarte poetic. Dialogurile devenite „cult”, șansonetele aparent improvizate, muzica pasională și tragică a lui Antoine Duhamel și imaginile puternice de la finalul filmului (care au azi o mai puternică rezonanță) duc în cele din urmă la tragedie.

Este unul din filmele lui Godard care oferă maximum de referințe la poezia modernă (multe citate din Rimbaud – „Un anotimp în infern”) și în același timp reflecții asupra picturii, de la Velasquez la Picasso. Unul dintre cele mai romantice filme din panoplia sa, combinat cu aventură, polițist, thriller, scene ludice, scene horror. Filmul este povestit în voice-off întrerupt mereu de dialogul celor doi eroi aflați undeva în alt spațiu/timp .

jean-luc_godard_anna_karina_belmondo_film_pierrot-le-fou-1965.jpg
Poate exista libertate în doi, poate dura iubirea în aceste condiții? Primul road-movie european în care urmărim ba ritmul frenetic al aventurilor, urmăririlor, ba comportamentul haotic al personajelor ,de-a lungul unui itinerariu bezmetic…

Godard folosește diferite tehnici de filmare: decupaje, montaje, telescopie, amestec de imagini-puburi, sloganuri publicitare – mult îndrăgite și regăsite mai târziu la Tarantino, schimbări de ritm; un film derutant, surprinzător, captivant, care nu te poate lăsa indiferent.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

La ieșirea sa în cinematografe, „Pierrot Nebunul” a fost interzis tinerilor sub 18 ani datorită „anarhismului intelectual și moral”.

Scurt metraje de la marele picnic ShortsUP, ediția 3 + unul via MUBI

Intensitatea conectării permanente la informație ne-a adus spre limita de jos a răbdării. Deja devine o virtute lăudabilă că cineva citește sau preferă filme mai lungi, să zicem, Pacientul englez? (2h42min, conform paginii imdb).

Scurt-metrajele par să rezolve dilema consumatorului modern de cinema. E drept, că după o zi de proiecții de scurt metraje, mai ales dacă sunt variate, pe teme interesante, te simți foarte sau chiar prea ”culturalizat”. Cam ca mine la prima seară de picnic în Grădina Botanică din București, la ediția a treia de ShortsUp. E prima oară când merg la ShortsUp, dar promit că la a patra ediție mă voi duce și în a doua seară.

Tigri la coadă (animație, r. Benoît Chieux, Franta, 2014) e o parabolă asupra muncii, iar morala pare a fi ”fă ce-ți place și nu o să mai muncești nici o zi din viață”. Bănuiesc că e vorba de ceva inspirat la bază de o poveste populară chineză, iar stilul de animație, foarte potrivit cu firul narativ, te duce cu gândul la ilustrațiile unei cărți.

97 % (r. Ben Brand, Olanda, 2013) – sau cât de mult lăsăm virtualul să ni se infiltreze în viață, inclusiv în capitolul amoros, riscând câteodată să nu mai trăim în prezent și să fructificăm ocaziile care ni se oferă.

Țărmul (r. Terry George, Marea Britanie, 2011) – de departe cel mai amuzant metraj, filmul irlandez arată regăsirea peste ani a doi prieteni buni, unul emigrat în America, venit cu fiica lui să reviziteze locurile din care se trage, iar celălalt, rămas acasă, la ”datorie”. E în stare legătura lor să arunce lumină peste ”păcatele tinereții” și să alunge demonii care au afectat-o?

Alergând (r. Matan Rochlitz & Ivo Gormley, Marea Britanie, 2013) – documentarul ăsta mi-a mers la suflet, și nu doar pentru că și eu sunt alergătoare. Ideea să adresezi întrebări existențialiste celor care trebuie să își gestioneze oricum efortul pe o perioadă mai lungă de timp aduce și un plus de onestitate interacțiunii, și o garanție că ce e transmis nu e tratat superficial. Dacă ești în stare să vorbești când alergi, și ce iese e coerent, e clar că nu e o temă tratată ”la prima vedere”. Pe scurt, o foarte frumoasă mostră concentrată de umanitate.

4:15 P.M. Sfârșitul lumii (r. Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga, Romania, 2016) – singura intrare românească din seara de sâmbătă de la ShortsUp, și clar cea mai deprimantă, cu trimiteri filosofice și religioase. Umorul negru și finalul deschis echilibrează întrucâtva temele tragice abordate.

Talismanul salvator (r. Matthew Moore, Australia, 2013) e cap-coadă un ”feel-good experience”.  Un copil pasionat de pietre și semnificațiile lor energetico-ezoterice compensează pentru viața ”de zi” unde e bruscat de colegi cu existența de noapte în care devine ”răzbunătorul mascat” și se străduie să aducă lucrurile în armonie și echilibru în propriul cartier. Nu toată lumea ajunge să-și piardă inocența copilăriei într-un mod dramatic, iar aici avem un exemplu de caz opus, în care tocmai reconectarea cu ce e aparent rătăcit demult odată cu vârsta te poate aduce la liman.

8 (r. Aćim Vasić, Serbia/Suedia, 2010) – cu tente din Monty Python, aduce tot absurdul situațiilor și umorul într-o frântură de război care încă se petrece prin reprezentații de bază, doi soldați din tabere diferite.

Ras (animație, r. Fernando Maldonado, Jorge Tereso, Argentina, 2012) – o meditație în culori explozive asupra degradării naturii, mediului și în cele din urmă a planetei, văzute din punctul de vedere al unei maimuțe, cea mai apropiată ”rudă” a noastră și cea mai facilă dintre metafore.

Summer vacation

Și pentru că am mai vrut scurt metraje dar nu atât de tare cât să mă duc și la a doua seară de picnic în Grădina Botanică, MUBI mi-a sărit în ajutor.

Summer Vacation (2012) e o producție israeliană cu un triunghi amoros, care m-a făcut să îmi doresc să văd lung metrajul concentrat pe oricare din cele 3 personaje principale. Mai aveți fix 29 de zile să îl vedeți pe mubi.com, care variază oferta și face disponibil un film fix o lună. Go, go, go!