Arhive pe categorii: TIFF Cluj

,,Aurora Borealis-Northern Light” (Aurora Borealis – Északi fény )


Regizoarea  Mészáros Márta  a permis ca pe parcursul carierei sale literare și cinematografice complexe și angajate să intrăm într-un mod intim și profund în frământările politice și sociale ale societății maghiare.  În ultimul său film ,, Aurora Borealis – Északi fény ” ea abordează prin intermediul vieții unei femei ,rănile ireparabile cauzate de război,  într-o Europa fărâmițată. De altfel  sunt temele care au preocupat-o  de-a lungul  întregii cariere: condiția femeii în societate,  explorarea originilor și a trecutului și efectele regimului stalinist asupra indivizilor .

Regizoarea Mészáros Márta  afirmă că filmul este inspirat din interviuri cu victime / martori , a unor fapte abominabile săvârșite în epoca stalinistă- în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică din anii`50 – dar și din experiențele traumatizante din propria-i tinerețe. Mă întrebam de ce familia regizoarei a plecat în 1935-1946 din Ungaria în URSS. Tatăl ei  fiind un  sculptor foarte talentat,  nu s-a simțit destul de apreciat în Occident? Și așa a plecat cu familia direct  în … ,, gura leului.”  Stalin se debarasa rapid de admiratorii săi din străinătate, considerând că au ales să vină în URSS ca spioni și fără explicații îi aresta și îi întemnița /executa  fără a stârni vâlvă. Tatăl,  Mészáros László  este considerat mort din 1945 (la vârsta de 40 de ani) dar e posibil să fi fost executat mult mai devreme, poate imediat după arestarea în 1938. Familia a revenit în Ungaria în 1946 (?)
Dacă a dorit să pună cărțile pe masă, regizoarea nu ar fi trebuit să înceapă, într-un jurnal / interviu, cu saga propriei familii ? Pentru că în timpul revoluției maghiare din 1956 își lua diploma de regizor în Moscova?
Nu m-ar fi interesat trecutul ei dacă nu ar fi venit la vârsta de 86 de ani cu un film confesie, în care așteptăm , vorba ungurului  ,,să toarne apă curată în pahar”!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai mult decât cercetarea secretelor din trecutul  lui  Pogány Mária important este că s-au spus lucrurile trecute sub tăcere atâtea decenii : cum întâmplări istorice care au avut efect asupra întregii societăți au obligat pe mulți indivizi să ia hotărâri morale traumatizante care au  influențat adânc destine, relații interumane. Astfel de pete negre din istorie au fost și violurile săvârșite de armata sovietică,, eliberatoare” . Mesajul filmului este universal : doar studiind trecutul, punându-l pe tapet cu cele mai dureroase și rușinoase episoade, confruntându-ne cu prejudecățile semenilor noștri, iertând si iertându-ne, ne eliberează de povara minciunii ,a falsității și doar așa putem spera la un nou început  în care să ne construim pas cu pas o viață normală, fără coșmaruri.

Scenariul  filmului , scris de Márta Mészáros, Éva Pataki și Zoltán Jancsó o are în centru pe  Olga  care află că trecutul familiei sale ascunde minciuni și secrete pe care vrea neapărat să le elucideze pentru a fi capabilă să-și facă ordine în viață .
Filmul face autopsia relațiilor mamă-fiică, a crizei identitare, a  dilemei de a ține secret fapte grave  sau a le confesa cu întârziere , după ce viața în neadevăr a marcat deja destinul.
Din păcate  filmul este împânzit de clișee care reflectă prea puțin generoasa viziune a realizatorilor:
– filmul are probleme de ritm și de dramaturgie, unele scene sunt prea lungi  și/sau  prea insignifiante și superflue(cum și-a schimbat caracterul fostul soț a lui Olga ,rol care dacă ar fi scos nici nu prea ar conta;
 – nu creează suficientă tensiune,deși material narativ este;
 – alternarea scenelor din prezent cu cele din trecut îmi pare stângace

Sinopsis
Olga, fiica lui Pogány Mária și-a dat seama în ultimul timp că ceva nu este în ordine legat de de viața ei,după ce îi trec prin mână fotografii vechi  făcute după al doilea Război Mondial, apoi, scrisori, desene. Dacă nu e adevărat că e fiica austriacului despre care a crezut toată viața că este tatăl ei ,oare ce mai ascunde Mária? Mama ei este foarte bătrână și bolnavă și Olga nu vrea să rămână cu atâtea semne de întrebare despre identitatea ei încât o descoase cu insistență pe mama sa .

Acțiunea  filmului se desfășoară alternativ în două perioade, prezentul cu cercetările Olgăi și trecutul, cu  tinerețea ,viața mamei sale, Maria în anii postbelici.  
 
Un film despre acele minciuni mai mari sau mai mici care apar probabil în fiecare familie; importantă este  granița unde acele adevăruri nu trebuie neapărat aduse la lumină ,  pentru a putea trăi o viață …normală și  acele adevăruri care  trebuie dezvăluite pentru ca minciunile să nu ne otrăvească existența. Este, metaforic  ,,efectul fluturelui „,câte vieți datorită unor condiții inițiale au marcat destinul unor oameni în întreaga lume și cum a schimbat total și profund  identitatea unora , încât ar părea că nu se mai pot schimba. Olga este foarte  reținută,probabil destinul ei  a fost  pecetluit de un trecut încă neelucidat,care o face să simtă că ceva nu este în ordine,să simtă obstacolde netrecut în a avea încredere în ceilalți,e închistată ,încordată,nu simte acea adiere a libertății care ne insuflă încrederea în noi și în ceilalți.Da,chiar și față de mama ei.De aceea și relația cu Antonio , soțul ei , un tip relaxat, cu temperament meridional nu a fost de durată .
  Olga (Tóth IldikóMária, bătrână (Törőcsik Mari)/Mária, tânără, Törőcsik Franciska .

Anunțuri

Mefisto

,, Mefisto” ( 1981 ) a fost  un film de mare succes  la vremea lansării, constituind și pentru actorul  Klaus Maria Brandauer o trambulină în lansarea carierei sale. Dar nu a mai primit partituri la fel de incitante și a căzut cumva în uitarea noilor generații de spectatori.
Filmul este o adaptare a romanului  ,,Mephisto, Roman einer Karriere”. din  1936  a  lui Klaus Mann (München, 1906. nov  18. – Cannes, 1949.  mai 21)  care s-a sinucis în 1949,  fiul cel  mare a renumitului scriitor Thomas Mann (Lübeck, 1875 6 iunie – Zürich, 1955.  12 aug.), autorul romanului ,,Doktor Faustus .” Observ că fiul a scris , probabil primul din familie, despre acest mit.  Romanul lui Klaus s-a inspirat din viața cumnatului său Gustav Gründgens  ( 1899-1963), celebru actor în timpul celui de-al III Reich  căsătorit cu Erika Mann, sora lui Klaus.

După cum spune și titlul ne-am așteptat la o prezentare metaforică a mitului german  despre pactul făcut de Dr.Faustus cu Necuratul, Mephistopheles , care , bun cunoscător al slăbiciunilor omenești (fie ele și ale unor genii) este gata oricând să-și ofere ajutorul (deloc dezinteresat) în urma unui pact ,,cinstit” .
Capodopera regizorului maghiar  *Szabó István  tratează  temele libertății de exprimare,a independenței Artei față de politic,a soartei artistului într-un regim concentraționar, a limitei care este  granița subțire care îl desparte de a deveni aservit unei ideologii, unui partid, doar pentru a nu-și pierde poziția de vedetă,  în care sunt cuprinse  mai  multe  motive  literar-artistice recurente  la tratarea acestei teme : slăbiciunile omenești, vanitatea,  sfidarea limitelor omenești, cucerirea  unor coordonate dincolo de realitate, nemurirea prin creația artistică , succes infinit și cu ,compromisuri ,, coûte que coûte ” și de-aici, bineînțeles,  victoria forțelor malefice .
Klaus Maria Brandauer redă portretul psihologic al unui actor de teatru foarte talentat, obsedat de succes în carieră, gata să facă orice compromisuri etice și politice pentru a-și satisface ego-ul . Beția succesului i se va urca la cap, încât devine vulnerabil în fața forțelor obscure (naziștilor) care în cele din urmă se vor folosi de celebritatea vedetei pentru a-și atinge scopurile propagandistice.
Sinopsis

În anii `20 Hendrik Höfgen (Klaus Maria Brandauer) este  un actor care strălucește pe firmamentul unei modeste trupe teatrale din Hamburg. Din cauza vederilor de stânga și din invidie profesională intră în conflict cu Hans Miklas (Cserhalmi György ), un coleg mai arătos și la fel de talentat, membru al Partidului Național-Socialist. Höfgen vrea să urce pe scara gloriei , își abandonează iubita care  era de culoare, pentru a se însura cu Barbara, fiica consilierului Bruckner, apoi prin relațiile socrului este angajat la Teatrul de Stat din Berlin unde,  în sfârșit , va primi rolul lui Mephisto din piesa ,,Faust”a lui Goethe . Ascensiunea în carieră e fulminantă, dar cu ce preț!  O dată  cu venirea la Putere  naziștilor el își încalcă convingerile trecute și își supune Arta noului regim.  Nu mai are nevoie de vechii prieteni, pe drumul gloriei își neagă trecutul, își trădează prietenii și încetul cu încetul se inchină puterii naziste .

Decorurile sunt foarte potrivite pentru reconstituirea istorică. Dialogurile au un caracter intelectual care determină spectatorii să reflecteze cu pesimism asupra naturii umane, asupra profesiei de artist /creator într-o țară  totalitară  (n.n. și noi câți recitatori avurăm,pentru tovaaarășa și tovarășu….) .

Filmul nostru este consacrat acestui caracter a  unui om înzestrat, incapabil să suporte trecerea în umbră, care vrea cu orice preț să fie acceptat și iubit de toată lumea. Este obsedat de dorința de a-l juca pe Mephisto . El va ajunge actorul cel mai popular din Germania anilor `30  jucând în piese …de propagandă pentru naziști !  Cel mai rău nu este că devine un bufon  pe altarul național-socialismului, ci faptul că își dă seama de disprețul cu care este înconjurat de cei care cred cu adevărat în ascensiunea nazismului și vidul de prietenie, iubire, colegi pe care îi părăsise nu demult. Ce situație ironică, dacă pe scenă este Mephisto, în afara ei este Faustul regimului totalitar.  Filmul are un scenariu dens, captivant;  Klaus Maria Brandauer creează un personaj detestabil, uneori cam cabotin, dar pe care publicul cinefil nu rezistă să nu-l compătimească!

*Szabó István este un regizor maghiar care are la activ o bogată și prețioasă carieră cinematografică . El este primul regizor maghiar câștigător al unui premiu Oscar, pentru filmul ,,Mefisto”. Cu ocazia celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania,  Szabó István și  Mészáros Márta, autori de marcă ai cinematografiei maghiare, vor fi distinși cu Premiul pentru întreaga carieră .  Celor doi invitați de onoare de la TIFF 2018 li se alătură o delegație impresionantă de regizori veniți la Cluj-Napoca să-și prezinte cele mai noi producții în cadrul tradiționalei Zile Maghiare. 

Spicuiri din filmografia lui Szabó István

1963 : Tu(Te)
1965 : Vârsta iluziilor (Álmodozások kora)
1966 : Tatăl (Apa)
1970 : Un film de dragoste (Szerelmesfilm)
1973 : Strada Pompierilor,nr.25 (Tűzoltó utca 25.)
1977 : Povestiri din Budapesta (Budapesti mesék)
1980 : Încredere
1980 : Pasărea verde(Der grüne Vogel)
1981 : Mephisto
1985 : Colonelul Redl (Oberst Redl)
1988 : Hanussen (Hanussen)
1991 : Seducția lui Venus (Meeting Venus)
1992 : Scumpă Emma (Édes Emma, drága Böbe-vázlatok, aktok)
1999 : Sunshine
2001 : Taking sides, cazul Furtwängler (Taking sides)
2002 : Ten Minutes Older
2004 : Adorabila Julia
2006 : Rudenii
2012 : Ușa

Premii mai importante

1980 : Încredere -Silver Bear for Best Director 

1982 : Mephisto-Oscar, la Academy Award for Best Foreign Language Film 

1999: Sunshine- European Film Award for Best Screenwriter 

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.

 

TPS se extinde

Festivalul Internațional de Film Transilvania organizează, în perioada 5 – 10 iunie, cea de-a patra ediție a Transilvania Pitch Stop (TPS). Începând cu 2017, programul TPS, care susținea primii pași către finanțarea celor mai promițătoare proiecte de film și care era dedicat până de curând doar cineaștilor din România și Republica Moldova, se extinde la nivel internațional.

TPS își propune să descopere și să susțină o selecție puternică de proiecte din România și țările vecine, precum: Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia și Georgia, să încurajeze cooperarea transfrontalieră atât între țările din zona Mării Negre, cât și la nivel european. Programul va avea astfel două componente:

– tradiționalul workshop de dezvoltare de proiect, dedicat exclusiv regizorilor români și basarabeni aflați la primul sau al doilea lungmetraj

– o platformă internațională de co-producții. Aproximativ 10-12 proiecte în dezvoltare, ale unor cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia și Georgia, vor fi prezentate profesioniștilor din industrie (producători, distribuitori, agenți de vânzări, reprezentanți ai fondurilor de film etc.) în cadrul platformei de co-producții TPS.

Un juriu format din experți internaționali și un reprezentant al Eurimages va acorda Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, unuia dintre proiectele prezentate în cadrul platformei de co-producții TPS.

Articolul, preluat de pe pagina tiff.ro, continua pe cefilmevad.ro. Pentru informații suplimentare: tps@tiff.ro

Cetățeanul universal Prunariu

Unul din cele mai emoționante momente de la TIFF.15 a fost prilejuit de întâlnirea cu Dumitru Prunariu. Primul cosmonaut român sărbătorea în luna TIFF-ului 35 de ani de la zborul său în spațiu.

002_Prunariu_Office_12July2004Am mers la discuția moderată de Mihnea Măruță la TIFF Lounge cu o senzație incertă, pentru că alături de gimnasta Nadia, cosmonautul Dumitru Prunariu fusese unul din idolii copilăriei mele (aveam timbre cu el) și nu voiam să alterez această percepție. Știam prea puține despre activitatea sa post-revoluționară, de ambasador al României în Federația Rusă, din care fusese chemat de Băsescu după un an.

După cum mi-am dat seama ulterior transcriind dialogul, emoția întâlnirii cu Dumitru Prunariu n-a venit din celebrarea vreunei măreții a zborului în cosmos, ori din cuvinte bine alese, cât din încărcătura pe care simpla sa prezență umană a reușit s-o adauge momentului. Spre deosebire de următorii invitați de la TIFF Lounge, care și-au pregătit diverse armuri pentru întâlnirea cu publicul (și care le-au fost de folos), secretarul și apoi președintele Agenției Spațiale Române – pentru a a cărei înființare a pledat din 1990 – a venit la întâlnirea cu publicul clujean complet dezarmat, vorbind cu o simplitate și sinceritate absolut covârșitoare.

Nici urmă de „dinozaur comunist” în comportamentul brașoveanului numit „erou al R.S.R.” pe timpul copilăriei noastre. Dimpotrivă, Dumitru Prunariu a lăsat impresia unui cetățean universal (nu întâmplător, domnia sa este și Cetățean de Onoare al câtorva orașe și municipii cum sunt Cluj sau Mediaș). În continuarea prezentării acestei întâlniri cinefile de luna trecută, am să intercalez transcrierea cu câteva din filmele SF pe care le-a comentat la TIFF, sub titlul Dumitru Prunariu recomandă: pentru primul episod, voi relua Interstellar, urmat de Gravity.