Arhive pe categorii: TIFF Cluj

Nicolas Cage

Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalități din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola și-a dorit încă de mic să devină actor, inspirat fiind de idolul său, James Dean. După ce a urmat cursurile Școlii de Teatru, Film și Televiziune UCLA, nepotul lui Coppola și-a făcut debutul pe marele ecran în 1982, cu un rol minor în comedia Fast Times at Ridgemont High (în regia lui Amy Heckerling).

Un an mai târziu a jucat în primul său rol principal (Valley Girl, r. Martha Coolidge) și a început să apară în filmele unchiului său, legendarul regizor Francis Ford Coppola. Din dorința de a atinge faima pe cont propriu, fără a fi propulsat de renumele unchiului său, Nicolas a renunțat la numele de Coppola în favoarea celui de Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecția de benzi desenate Marvel Comics.

Tatăl său, August Coppola, a fost profesor de literatură iar mama sa, Joy Vogelsang, este dansatoare și coreograf; ei au divorțat în 1976. Mama sa era de origine germană iar tatăl său de origine italiană. Cage este văr cu regizorii Roman Coppola și Sofia Coppola. Personalitate atipică în peis ajul hollywoodian, Nicolas Cage este cunoscut pentru modul natural în care se poate transpune perfect în roluri foarte diverse, talent datorită căruia și-a câștigat rapid faima internațională.

„Vinovate” pentru acest succes sunt câteva comedii ultrapremiate, printre care Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola, un succes de box-office nominalizat la trei premii Oscar), Raising Arizona (1997), comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987, câștigătoare a trei Oscaruri), în care a jucat alături de Cher, dar și filmul-cult Wild at Heart (1990, r. David Lynch, care a câștigat Palme d’Or-ul la Cannes), în urma cărei colaborări Lynch l-a numit „muzicianul jazz al actoriei americane”.

Unul dintre rolurile sale de referință rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca în producții cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese de casă impresionante precum blockbusterele de acțiune The Rock (1996, r. Michael Bay), Face / Off (1997, în regia lui John Woo, a rulat aseară la Cluj), Con Air (1997, r. Simon West) și drama romantică City of Angels (1998, r. Brad Silberling), în care a jucat alături de Meg Ryan.

În 2002 a fost nominalizat pentru a doua oară la Oscar, cu Adaptation (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de data aceasta în dublu rol. În același an a debutat ca regizor cu Sonny, pe care l-a și produs, cu James Franco în rolul principal și selectat în competiția oficială a Festivalului de Film American Deauville. De-a lungul impresionan-tei sale cariere i-au fost acordate numeroase alte premii și distincții, iar pentru contribuția adusă industriei cinematografice a primit, în 1998, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

După o perioadă în care și-a îndreptat atenția aproape exclusiv spre filmele independente, Nicolas Cage a fost catalogat de mai mulți critici drept unul dintre cei mai subapreciați actori ai generației sale. Și-a reluat locul în lumina reflectoarelor anul trecut, când a dublat personajul lui Spider-Man Noir din hitul animat premiat cu Oscar, Spider-Man: Into the Spider-Verse, dar mai ales datorită rolului principal din Mandy, un horror arthouse de serie B care s-a bucurat de un succes enorm atât din partea criticilor cât și a publicului larg. (portret schițat de Laurențiu Paraschiv în AperiTIFF nr. 2/2019).

Nicolas Cage a făcut două filme în țara noastră, „The Dying of the Light” și „Ghost Rider – Spirit of Vengeance” și a declarat că „ambele experiențe au fost minunate. Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți cu Trofeul Transilvania. Am crezut întotdeauna în spiritul locului și cred că trebuie să mă las inspirat de acest spirit, iar aici în România am simțit un puternic și bun spirit care m-a influențat și pe mine în munca mea”.

Fie că a fost vorba de efectul țării dvs asupra imaginației mele datorită cărții <<Dracula>> al lui Bram Stoker, a istoriei lui Vlad Țepeș, ori a experienței prin care am înnoptat în Castelul lui Dracula și a minunaților Munți Carpați, toate m-au inspirat pe deplin astfel că aș dori să mai fac încă un film aici, cu voi.

„Vă mulțumesc încă o dată pentru Trofeul Transilvania, îl voi pune pe noptiera de lângă patul meu iar când mă voi simți singur la ora 3 dimineață, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania, la copiii nopții, la lupi și lilieci, la contele Dracula însuși – iar atunci inima mea se va încălzi”, a mai spus Cage la Cluj.

Reclame

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.

 

,,Aurora Borealis-Northern Light” (Aurora Borealis – Északi fény )


Regizoarea  Mészáros Márta  a permis ca pe parcursul carierei sale literare și cinematografice complexe și angajate să intrăm într-un mod intim și profund în frământările politice și sociale ale societății maghiare.  În ultimul său film ,, Aurora Borealis – Északi fény ” ea abordează prin intermediul vieții unei femei ,rănile ireparabile cauzate de război,  într-o Europa fărâmițată. De altfel  sunt temele care au preocupat-o  de-a lungul  întregii cariere: condiția femeii în societate,  explorarea originilor și a trecutului și efectele regimului stalinist asupra indivizilor .

Regizoarea Mészáros Márta  afirmă că filmul este inspirat din interviuri cu victime / martori , a unor fapte abominabile săvârșite în epoca stalinistă- în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică din anii`50 – dar și din experiențele traumatizante din propria-i tinerețe. Mă întrebam de ce familia regizoarei a plecat în 1935-1946 din Ungaria în URSS. Tatăl ei  fiind un  sculptor foarte talentat,  nu s-a simțit destul de apreciat în Occident? Și așa a plecat cu familia direct  în … ,, gura leului.”  Stalin se debarasa rapid de admiratorii săi din străinătate, considerând că au ales să vină în URSS ca spioni și fără explicații îi aresta și îi întemnița /executa  fără a stârni vâlvă. Tatăl,  Mészáros László  este considerat mort din 1945 (la vârsta de 40 de ani) dar e posibil să fi fost executat mult mai devreme, poate imediat după arestarea în 1938. Familia a revenit în Ungaria în 1946 (?)
Dacă a dorit să pună cărțile pe masă, regizoarea nu ar fi trebuit să înceapă, într-un jurnal / interviu, cu saga propriei familii ? Pentru că în timpul revoluției maghiare din 1956 își lua diploma de regizor în Moscova?
Nu m-ar fi interesat trecutul ei dacă nu ar fi venit la vârsta de 86 de ani cu un film confesie, în care așteptăm , vorba ungurului  ,,să toarne apă curată în pahar”!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai mult decât cercetarea secretelor din trecutul  lui  Pogány Mária important este că s-au spus lucrurile trecute sub tăcere atâtea decenii : cum întâmplări istorice care au avut efect asupra întregii societăți au obligat pe mulți indivizi să ia hotărâri morale traumatizante care au  influențat adânc destine, relații interumane. Astfel de pete negre din istorie au fost și violurile săvârșite de armata sovietică,, eliberatoare” . Mesajul filmului este universal : doar studiind trecutul, punându-l pe tapet cu cele mai dureroase și rușinoase episoade, confruntându-ne cu prejudecățile semenilor noștri, iertând si iertându-ne, ne eliberează de povara minciunii ,a falsității și doar așa putem spera la un nou început  în care să ne construim pas cu pas o viață normală, fără coșmaruri.

Scenariul  filmului , scris de Márta Mészáros, Éva Pataki și Zoltán Jancsó o are în centru pe  Olga  care află că trecutul familiei sale ascunde minciuni și secrete pe care vrea neapărat să le elucideze pentru a fi capabilă să-și facă ordine în viață .
Filmul face autopsia relațiilor mamă-fiică, a crizei identitare, a  dilemei de a ține secret fapte grave  sau a le confesa cu întârziere , după ce viața în neadevăr a marcat deja destinul.
Din păcate  filmul este împânzit de clișee care reflectă prea puțin generoasa viziune a realizatorilor:
– filmul are probleme de ritm și de dramaturgie, unele scene sunt prea lungi  și/sau  prea insignifiante și superflue(cum și-a schimbat caracterul fostul soț a lui Olga ,rol care dacă ar fi scos nici nu prea ar conta;
 – nu creează suficientă tensiune,deși material narativ este;
 – alternarea scenelor din prezent cu cele din trecut îmi pare stângace

Sinopsis
Olga, fiica lui Pogány Mária și-a dat seama în ultimul timp că ceva nu este în ordine legat de de viața ei,după ce îi trec prin mână fotografii vechi  făcute după al doilea Război Mondial, apoi, scrisori, desene. Dacă nu e adevărat că e fiica austriacului despre care a crezut toată viața că este tatăl ei ,oare ce mai ascunde Mária? Mama ei este foarte bătrână și bolnavă și Olga nu vrea să rămână cu atâtea semne de întrebare despre identitatea ei încât o descoase cu insistență pe mama sa .

Acțiunea  filmului se desfășoară alternativ în două perioade, prezentul cu cercetările Olgăi și trecutul, cu  tinerețea ,viața mamei sale, Maria în anii postbelici.  
 
Un film despre acele minciuni mai mari sau mai mici care apar probabil în fiecare familie; importantă este  granița unde acele adevăruri nu trebuie neapărat aduse la lumină ,  pentru a putea trăi o viață …normală și  acele adevăruri care  trebuie dezvăluite pentru ca minciunile să nu ne otrăvească existența. Este, metaforic  ,,efectul fluturelui „,câte vieți datorită unor condiții inițiale au marcat destinul unor oameni în întreaga lume și cum a schimbat total și profund  identitatea unora , încât ar părea că nu se mai pot schimba. Olga este foarte  reținută,probabil destinul ei  a fost  pecetluit de un trecut încă neelucidat,care o face să simtă că ceva nu este în ordine,să simtă obstacolde netrecut în a avea încredere în ceilalți,e închistată ,încordată,nu simte acea adiere a libertății care ne insuflă încrederea în noi și în ceilalți.Da,chiar și față de mama ei.De aceea și relația cu Antonio , soțul ei , un tip relaxat, cu temperament meridional nu a fost de durată .
  Olga (Tóth IldikóMária, bătrână (Törőcsik Mari)/Mária, tânără, Törőcsik Franciska .

Mefisto

,, Mefisto” ( 1981 ) a fost  un film de mare succes  la vremea lansării, constituind și pentru actorul  Klaus Maria Brandauer o trambulină în lansarea carierei sale. Dar nu a mai primit partituri la fel de incitante și a căzut cumva în uitarea noilor generații de spectatori.
Filmul este o adaptare a romanului  ,,Mephisto, Roman einer Karriere”. din  1936  a  lui Klaus Mann (München, 1906. nov  18. – Cannes, 1949.  mai 21)  care s-a sinucis în 1949,  fiul cel  mare a renumitului scriitor Thomas Mann (Lübeck, 1875 6 iunie – Zürich, 1955.  12 aug.), autorul romanului ,,Doktor Faustus .” Observ că fiul a scris , probabil primul din familie, despre acest mit.  Romanul lui Klaus s-a inspirat din viața cumnatului său Gustav Gründgens  ( 1899-1963), celebru actor în timpul celui de-al III Reich  căsătorit cu Erika Mann, sora lui Klaus.

După cum spune și titlul ne-am așteptat la o prezentare metaforică a mitului german  despre pactul făcut de Dr.Faustus cu Necuratul, Mephistopheles , care , bun cunoscător al slăbiciunilor omenești (fie ele și ale unor genii) este gata oricând să-și ofere ajutorul (deloc dezinteresat) în urma unui pact ,,cinstit” .
Capodopera regizorului maghiar  *Szabó István  tratează  temele libertății de exprimare,a independenței Artei față de politic,a soartei artistului într-un regim concentraționar, a limitei care este  granița subțire care îl desparte de a deveni aservit unei ideologii, unui partid, doar pentru a nu-și pierde poziția de vedetă,  în care sunt cuprinse  mai  multe  motive  literar-artistice recurente  la tratarea acestei teme : slăbiciunile omenești, vanitatea,  sfidarea limitelor omenești, cucerirea  unor coordonate dincolo de realitate, nemurirea prin creația artistică , succes infinit și cu ,compromisuri ,, coûte que coûte ” și de-aici, bineînțeles,  victoria forțelor malefice .
Klaus Maria Brandauer redă portretul psihologic al unui actor de teatru foarte talentat, obsedat de succes în carieră, gata să facă orice compromisuri etice și politice pentru a-și satisface ego-ul . Beția succesului i se va urca la cap, încât devine vulnerabil în fața forțelor obscure (naziștilor) care în cele din urmă se vor folosi de celebritatea vedetei pentru a-și atinge scopurile propagandistice.
Sinopsis

În anii `20 Hendrik Höfgen (Klaus Maria Brandauer) este  un actor care strălucește pe firmamentul unei modeste trupe teatrale din Hamburg. Din cauza vederilor de stânga și din invidie profesională intră în conflict cu Hans Miklas (Cserhalmi György ), un coleg mai arătos și la fel de talentat, membru al Partidului Național-Socialist. Höfgen vrea să urce pe scara gloriei , își abandonează iubita care  era de culoare, pentru a se însura cu Barbara, fiica consilierului Bruckner, apoi prin relațiile socrului este angajat la Teatrul de Stat din Berlin unde,  în sfârșit , va primi rolul lui Mephisto din piesa ,,Faust”a lui Goethe . Ascensiunea în carieră e fulminantă, dar cu ce preț!  O dată  cu venirea la Putere  naziștilor el își încalcă convingerile trecute și își supune Arta noului regim.  Nu mai are nevoie de vechii prieteni, pe drumul gloriei își neagă trecutul, își trădează prietenii și încetul cu încetul se inchină puterii naziste .

Decorurile sunt foarte potrivite pentru reconstituirea istorică. Dialogurile au un caracter intelectual care determină spectatorii să reflecteze cu pesimism asupra naturii umane, asupra profesiei de artist /creator într-o țară  totalitară  (n.n. și noi câți recitatori avurăm,pentru tovaaarășa și tovarășu….) .

Filmul nostru este consacrat acestui caracter a  unui om înzestrat, incapabil să suporte trecerea în umbră, care vrea cu orice preț să fie acceptat și iubit de toată lumea. Este obsedat de dorința de a-l juca pe Mephisto . El va ajunge actorul cel mai popular din Germania anilor `30  jucând în piese …de propagandă pentru naziști !  Cel mai rău nu este că devine un bufon  pe altarul național-socialismului, ci faptul că își dă seama de disprețul cu care este înconjurat de cei care cred cu adevărat în ascensiunea nazismului și vidul de prietenie, iubire, colegi pe care îi părăsise nu demult. Ce situație ironică, dacă pe scenă este Mephisto, în afara ei este Faustul regimului totalitar.  Filmul are un scenariu dens, captivant;  Klaus Maria Brandauer creează un personaj detestabil, uneori cam cabotin, dar pe care publicul cinefil nu rezistă să nu-l compătimească!

*Szabó István este un regizor maghiar care are la activ o bogată și prețioasă carieră cinematografică . El este primul regizor maghiar câștigător al unui premiu Oscar, pentru filmul ,,Mefisto”. Cu ocazia celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania,  Szabó István și  Mészáros Márta, autori de marcă ai cinematografiei maghiare, vor fi distinși cu Premiul pentru întreaga carieră .  Celor doi invitați de onoare de la TIFF 2018 li se alătură o delegație impresionantă de regizori veniți la Cluj-Napoca să-și prezinte cele mai noi producții în cadrul tradiționalei Zile Maghiare. 

Spicuiri din filmografia lui Szabó István

1963 : Tu(Te)
1965 : Vârsta iluziilor (Álmodozások kora)
1966 : Tatăl (Apa)
1970 : Un film de dragoste (Szerelmesfilm)
1973 : Strada Pompierilor,nr.25 (Tűzoltó utca 25.)
1977 : Povestiri din Budapesta (Budapesti mesék)
1980 : Încredere
1980 : Pasărea verde(Der grüne Vogel)
1981 : Mephisto
1985 : Colonelul Redl (Oberst Redl)
1988 : Hanussen (Hanussen)
1991 : Seducția lui Venus (Meeting Venus)
1992 : Scumpă Emma (Édes Emma, drága Böbe-vázlatok, aktok)
1999 : Sunshine
2001 : Taking sides, cazul Furtwängler (Taking sides)
2002 : Ten Minutes Older
2004 : Adorabila Julia
2006 : Rudenii
2012 : Ușa

Premii mai importante

1980 : Încredere -Silver Bear for Best Director 

1982 : Mephisto-Oscar, la Academy Award for Best Foreign Language Film 

1999: Sunshine- European Film Award for Best Screenwriter 

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.