Arhive pe categorii: festivaluri

festivaluri de film

Nicolas Cage

Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalități din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola și-a dorit încă de mic să devină actor, inspirat fiind de idolul său, James Dean. După ce a urmat cursurile Școlii de Teatru, Film și Televiziune UCLA, nepotul lui Coppola și-a făcut debutul pe marele ecran în 1982, cu un rol minor în comedia Fast Times at Ridgemont High (în regia lui Amy Heckerling).

Un an mai târziu a jucat în primul său rol principal (Valley Girl, r. Martha Coolidge) și a început să apară în filmele unchiului său, legendarul regizor Francis Ford Coppola. Din dorința de a atinge faima pe cont propriu, fără a fi propulsat de renumele unchiului său, Nicolas a renunțat la numele de Coppola în favoarea celui de Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecția de benzi desenate Marvel Comics.

Tatăl său, August Coppola, a fost profesor de literatură iar mama sa, Joy Vogelsang, este dansatoare și coreograf; ei au divorțat în 1976. Mama sa era de origine germană iar tatăl său de origine italiană. Cage este văr cu regizorii Roman Coppola și Sofia Coppola. Personalitate atipică în peis ajul hollywoodian, Nicolas Cage este cunoscut pentru modul natural în care se poate transpune perfect în roluri foarte diverse, talent datorită căruia și-a câștigat rapid faima internațională.

„Vinovate” pentru acest succes sunt câteva comedii ultrapremiate, printre care Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola, un succes de box-office nominalizat la trei premii Oscar), Raising Arizona (1997), comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987, câștigătoare a trei Oscaruri), în care a jucat alături de Cher, dar și filmul-cult Wild at Heart (1990, r. David Lynch, care a câștigat Palme d’Or-ul la Cannes), în urma cărei colaborări Lynch l-a numit „muzicianul jazz al actoriei americane”.

Unul dintre rolurile sale de referință rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca în producții cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese de casă impresionante precum blockbusterele de acțiune The Rock (1996, r. Michael Bay), Face / Off (1997, în regia lui John Woo, a rulat aseară la Cluj), Con Air (1997, r. Simon West) și drama romantică City of Angels (1998, r. Brad Silberling), în care a jucat alături de Meg Ryan.

În 2002 a fost nominalizat pentru a doua oară la Oscar, cu Adaptation (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de data aceasta în dublu rol. În același an a debutat ca regizor cu Sonny, pe care l-a și produs, cu James Franco în rolul principal și selectat în competiția oficială a Festivalului de Film American Deauville. De-a lungul impresionan-tei sale cariere i-au fost acordate numeroase alte premii și distincții, iar pentru contribuția adusă industriei cinematografice a primit, în 1998, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

După o perioadă în care și-a îndreptat atenția aproape exclusiv spre filmele independente, Nicolas Cage a fost catalogat de mai mulți critici drept unul dintre cei mai subapreciați actori ai generației sale. Și-a reluat locul în lumina reflectoarelor anul trecut, când a dublat personajul lui Spider-Man Noir din hitul animat premiat cu Oscar, Spider-Man: Into the Spider-Verse, dar mai ales datorită rolului principal din Mandy, un horror arthouse de serie B care s-a bucurat de un succes enorm atât din partea criticilor cât și a publicului larg. (portret schițat de Laurențiu Paraschiv în AperiTIFF nr. 2/2019).

Nicolas Cage a făcut două filme în țara noastră, „The Dying of the Light” și „Ghost Rider – Spirit of Vengeance” și a declarat că „ambele experiențe au fost minunate. Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți cu Trofeul Transilvania. Am crezut întotdeauna în spiritul locului și cred că trebuie să mă las inspirat de acest spirit, iar aici în România am simțit un puternic și bun spirit care m-a influențat și pe mine în munca mea”.

Fie că a fost vorba de efectul țării dvs asupra imaginației mele datorită cărții <<Dracula>> al lui Bram Stoker, a istoriei lui Vlad Țepeș, ori a experienței prin care am înnoptat în Castelul lui Dracula și a minunaților Munți Carpați, toate m-au inspirat pe deplin astfel că aș dori să mai fac încă un film aici, cu voi.

„Vă mulțumesc încă o dată pentru Trofeul Transilvania, îl voi pune pe noptiera de lângă patul meu iar când mă voi simți singur la ora 3 dimineață, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania, la copiii nopții, la lupi și lilieci, la contele Dracula însuși – iar atunci inima mea se va încălzi”, a mai spus Cage la Cluj.

Reclame

The Pleasure Garden (1925)

Acum vreo doi ani au fost restaurate nouă  filme mute  realizate  între 1925 și 1929 de inegalabilul cineast  Alfred Hitchcock, care sunt dorite de fanii săi dar vizionate mai mult în cadrul unor festivaluri unde, în general, spectatorii sunt cinefili pricepuți! Aceste filme sunt prețioase, în primul rând, pentru că sunt o raritate, sunt foarte…vizuale și ne dezvăluie începuturile „în meserie” ale marelui regizor. 

În 26 mai 2018  publicul  TIFF  va putea viziona la  Castelul  Bánffy  de la Bonțida  pelicula  ,,Grădina plăcerilor” (1925), primul film oficial al  maestrului suspansului , regizorul  Alfred Hitchcock , după ce a avut câteva filme neterminate dar și un short și un lung-metraj  care s-au pierdut.  Filmul mut va fi acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties.

Cu titlul original The Pleasure Garden, filmul pe care îl voi prezenta pe scurt, are prea puține în comun cu mult mai  celebrul triptic ,,The Garden of Earthly Delights” a pictorului  Hieronymus Bosch (deși alegerea titlului nu-mi pare cu totul întâmplătoareEmoji…)  și face parte din primele  melodrame hitchcockiene, un stil pe care îl va abandona rapid pentru realizări mai robuste în care își va dovedi gustul pentru  creațiile horror !

,,Grădina plăcerilor” este adaptarea romanului lui  Oliver Sandys și ne poartă în lumea strălucitoare și pestriță a  music-hall-ului. Este o dramă  în jurul a două cupluri care cunosc trădarea,  minciunile, abandonul.  Pentru că filmul  nu are dialog vorbit,  iar decorurile sunt puține, îmi pare că și azi poate impresiona prin puterea sentimentelor!

Chiar dacă  filmul  e melodramatic și foarte moralist (,,se purtau” la acea vreme astfel de opere artistice), cu acțiunea ușor previzibilă, observăm, totuși, că sunt surprinse destul de complex  relațiile între personaje  iar acțiunea este bine stăpânită și destul de captivantă. Are și umor (uneori involuntarEmoji, datorită mijloacelor rudimentare, de pe atunci, ale scenografiei).

Musai să remarcăm câteva procedee de avangardă paralelismul divergențelor (evoluția și soarta cuplurilor),  punerea în abis (scenele de la început când trupurile fetelor sunt urmărite cu privirea hulpavă, prin lentilele ochelarilor domnilor cam… trecuți. Un voaieurism destul de ludic și cu atât mai pervers și în scena în care fetele se dezbracă înainte de culcare și   camera face un du-te vino  de la una la cealaltă interpretă.

Actorii chiar joacă bine,  într-o gamă  largă de  trăiri, tandrețe, erotism, disimulare și  se prefigurează câteva constante ale filmelor de mai târziu : nelipsita blondă diafană, scara spiralată care provoacă renumitul ,,vertigoEmoji,  ambianța tulbure. Remarcăm câteva planuri remarcabile și o idee  promițătoare de  montaj .

,,Aguirre, the Wrath of God” (Aguirre,mânia lui Dumnezeu)

 

Cineastul german Werner Herzog este cunoscut drept reprezentantul cel mai important al noului val german. În 1968 câștigă la Berlinala, trofeul Ursul de argint cu primul său lung-metraj ,, Lebenszeichen (Semne de viață)În 2017 ia* Carrosse d’Or , premiul anual decernat de Societatea Franceză a Realizatorilor de filme, pentru regizorii care au contribuit substanțial la  înnoirea şi evoluţia cinemaului recompensându-i pentru calităţile inovatoare ale filmelor  realizate de ei, pentru îndrăzneala artistică şi pentru intransigenţa   în arta regizorală şi în activitatea de producţie. Actorul fetiș a lui Herzog a fost Klaus Kinski pe care l-a distribuit din primele sale filme: ,,Aguirre, the Wrath of God”,, Nosferatu the Vampyre”,, Woyzeck,” ,,Fitzcarraldo” și ,,Cobra Verde„.  După moartea lui Kinski, în 1991,  i-a dedicat acestuia un documentar retrospectiv sub titlul ambiguu ..My Best Fiend (or My Favorite Enemy)”.

* Carrosse d`Or este un trofeu al cărui nume aduce un omagiu filmului omonim a lui  Jean Renoir.  ,,În 2018, pentru a 50-a sa aniversare şi a 50-a ediţie a secţiunii Quinzaine des Realisateurs, SRF este mândră să salute un cineast de excepţie şi o sursă de inspiraţie nepieritoare”, au anunţat într-un comunicat reprezentanţii SRF. Cu această ocazie va fi organizată în prezența lui Martin Scorsese la Cannes , pe 9 mai , o proiecție a filmului „Mean Streets”

                                       
Filmul ,,Aguirre, the Wrath of God”  (Aguirre, mânia lui Dumnezeu) este povestea conchistadorului basc , Lope de Aguirre, supranumit El Loco (Nebunul) inspirată în special din cronicile lui Gaspar de Carvajal , cu diferența că în film eroul se pierde pe Amazon  Celebru pentru cruzimea sa și rebeliunea contra autorității regelui Felipe al II-lea al Spaniei Aguirre este perfect întruchipat de prea puțin agreabilul Kinski, căruia astfel de roluri de nevricos îi veneau ca o mănușă ! Filmările au avut loc la Cuzco(Peru), iar pe Amazon au fost foarte riscante.

Această prezentare necesită JavaScript.

În anul 1560, un grup de conchistadori spanioli bărboși, îmbrăcați în armură, comandați de Don Pedro de Ursua, coboară de pe crestele amețitoare și abrupte ale Anzilor Cordilieri, pătrunzând în virgina junglă amazoniană înconjurat de lame, de șiruri de indieni legați în lanțuri,  niște femei,  cai, un servitor negru, porci, găini și tunuri . Ei își propun să cucerească miticul regat Eldorado, sfidând autoritatea regelui Felipe al II-lea ,dar si a detașamentului trimis de acesta sub conducerea lui Pizzarro . Foarte curând o nouă ,,aripă”a expeditiei va prelua autoritatea și gestiunea misiunii sub conducerea  uzurpatorului  Aguirre , a cărui sete de putere deviază rău de la aventura unor simpli căutători de aur.

Un trailer foarte frumos,click

https://content.video.imedia.ro/storage/movie/k3/lz/ue/1d2bk3lzue_ogg_720p_1384164576.ogv

 

Condițiile de lucru de atunci au fost dure: un film turnat în inima junglei, unde malaria este un lucru obișnuit, confortul precar, un regizor fanatic nepăsător la pericolele la care este expus întregul staff. Pericolele au fost realmente mari atât pentru actori cât și pentru operatori, iar ,,vajnicul” Kinski s-a isterizat la culme de teama vârtejurilor , refuzând să filmeze. Disputa s-a terminat cu un armistițiu doar după ce Herzog a amenințat că-și va împușca protagonistul. Francis Ford Coppola și Terrence Malick sunt adepții declarați ai acestei capodopere. Această afinitate este vizibilă atât în filmul ,, Apocalipsa acum” (1979) cât și în filmul regizorului Terrence Mallick ,, Lumea nouă” (2005 ).

 

Folosind jurnalul scris de preotul acestei expediții, călugărul Gaspar de Carvajal, filmul este o genială parabolă despre putere, despre fascinația și forța ei de distrugere, de autodistrugere. În fruntea cuceritorilor săi,  Aguirre nu merge (doar) spre aur, ci spre putere și glorie;  el își imaginează că la capătul încercării va dobândi puritatea sublimă și nu vede, orbit de nebunia sa, că nu va culege decât singurătate și neant. ,, Când eu, Aguirre, voi dori ca păsările să se prăbuşească moarte la pământ, păsările se vor prăbuşi moarte la pământ”.

Un film despre pedepsirea nesăbuinței de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, fie despre negarea Puterii Divine, despre negarea existenței sale , despre dorința orgolioasă a omului de a fi Supraomul !  Coborând ca niște zei din ceruri, pentru băstinașii neștiutori, trupa de gherilă a lui Aguirre va ajunge în infernul necruțător , fără glorie, doar o simplă materie pe care Natura urmează să o prelucreze.
„Nu există armonie în univers” – afirmă Werner Herzog, încercând să formuleze această filozofie în toată opera sa  în modurile cele mai poetice.  Rafinamentul acestei idei a fost indicat de șirul capodoperelor începând cu ,, Aguirre, mânia lui Dumnezeu ” până la filmul,,   Fitzcarraldo”.
 Full movie: https://www.youtube.com/watch?time_continue=499&v=8u2tooYxicE

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.

 

,,Aurora Borealis-Northern Light” (Aurora Borealis – Északi fény )


Regizoarea  Mészáros Márta  a permis ca pe parcursul carierei sale literare și cinematografice complexe și angajate să intrăm într-un mod intim și profund în frământările politice și sociale ale societății maghiare.  În ultimul său film ,, Aurora Borealis – Északi fény ” ea abordează prin intermediul vieții unei femei ,rănile ireparabile cauzate de război,  într-o Europa fărâmițată. De altfel  sunt temele care au preocupat-o  de-a lungul  întregii cariere: condiția femeii în societate,  explorarea originilor și a trecutului și efectele regimului stalinist asupra indivizilor .

Regizoarea Mészáros Márta  afirmă că filmul este inspirat din interviuri cu victime / martori , a unor fapte abominabile săvârșite în epoca stalinistă- în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică din anii`50 – dar și din experiențele traumatizante din propria-i tinerețe. Mă întrebam de ce familia regizoarei a plecat în 1935-1946 din Ungaria în URSS. Tatăl ei  fiind un  sculptor foarte talentat,  nu s-a simțit destul de apreciat în Occident? Și așa a plecat cu familia direct  în … ,, gura leului.”  Stalin se debarasa rapid de admiratorii săi din străinătate, considerând că au ales să vină în URSS ca spioni și fără explicații îi aresta și îi întemnița /executa  fără a stârni vâlvă. Tatăl,  Mészáros László  este considerat mort din 1945 (la vârsta de 40 de ani) dar e posibil să fi fost executat mult mai devreme, poate imediat după arestarea în 1938. Familia a revenit în Ungaria în 1946 (?)
Dacă a dorit să pună cărțile pe masă, regizoarea nu ar fi trebuit să înceapă, într-un jurnal / interviu, cu saga propriei familii ? Pentru că în timpul revoluției maghiare din 1956 își lua diploma de regizor în Moscova?
Nu m-ar fi interesat trecutul ei dacă nu ar fi venit la vârsta de 86 de ani cu un film confesie, în care așteptăm , vorba ungurului  ,,să toarne apă curată în pahar”!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai mult decât cercetarea secretelor din trecutul  lui  Pogány Mária important este că s-au spus lucrurile trecute sub tăcere atâtea decenii : cum întâmplări istorice care au avut efect asupra întregii societăți au obligat pe mulți indivizi să ia hotărâri morale traumatizante care au  influențat adânc destine, relații interumane. Astfel de pete negre din istorie au fost și violurile săvârșite de armata sovietică,, eliberatoare” . Mesajul filmului este universal : doar studiind trecutul, punându-l pe tapet cu cele mai dureroase și rușinoase episoade, confruntându-ne cu prejudecățile semenilor noștri, iertând si iertându-ne, ne eliberează de povara minciunii ,a falsității și doar așa putem spera la un nou început  în care să ne construim pas cu pas o viață normală, fără coșmaruri.

Scenariul  filmului , scris de Márta Mészáros, Éva Pataki și Zoltán Jancsó o are în centru pe  Olga  care află că trecutul familiei sale ascunde minciuni și secrete pe care vrea neapărat să le elucideze pentru a fi capabilă să-și facă ordine în viață .
Filmul face autopsia relațiilor mamă-fiică, a crizei identitare, a  dilemei de a ține secret fapte grave  sau a le confesa cu întârziere , după ce viața în neadevăr a marcat deja destinul.
Din păcate  filmul este împânzit de clișee care reflectă prea puțin generoasa viziune a realizatorilor:
– filmul are probleme de ritm și de dramaturgie, unele scene sunt prea lungi  și/sau  prea insignifiante și superflue(cum și-a schimbat caracterul fostul soț a lui Olga ,rol care dacă ar fi scos nici nu prea ar conta;
 – nu creează suficientă tensiune,deși material narativ este;
 – alternarea scenelor din prezent cu cele din trecut îmi pare stângace

Sinopsis
Olga, fiica lui Pogány Mária și-a dat seama în ultimul timp că ceva nu este în ordine legat de de viața ei,după ce îi trec prin mână fotografii vechi  făcute după al doilea Război Mondial, apoi, scrisori, desene. Dacă nu e adevărat că e fiica austriacului despre care a crezut toată viața că este tatăl ei ,oare ce mai ascunde Mária? Mama ei este foarte bătrână și bolnavă și Olga nu vrea să rămână cu atâtea semne de întrebare despre identitatea ei încât o descoase cu insistență pe mama sa .

Acțiunea  filmului se desfășoară alternativ în două perioade, prezentul cu cercetările Olgăi și trecutul, cu  tinerețea ,viața mamei sale, Maria în anii postbelici.  
 
Un film despre acele minciuni mai mari sau mai mici care apar probabil în fiecare familie; importantă este  granița unde acele adevăruri nu trebuie neapărat aduse la lumină ,  pentru a putea trăi o viață …normală și  acele adevăruri care  trebuie dezvăluite pentru ca minciunile să nu ne otrăvească existența. Este, metaforic  ,,efectul fluturelui „,câte vieți datorită unor condiții inițiale au marcat destinul unor oameni în întreaga lume și cum a schimbat total și profund  identitatea unora , încât ar părea că nu se mai pot schimba. Olga este foarte  reținută,probabil destinul ei  a fost  pecetluit de un trecut încă neelucidat,care o face să simtă că ceva nu este în ordine,să simtă obstacolde netrecut în a avea încredere în ceilalți,e închistată ,încordată,nu simte acea adiere a libertății care ne insuflă încrederea în noi și în ceilalți.Da,chiar și față de mama ei.De aceea și relația cu Antonio , soțul ei , un tip relaxat, cu temperament meridional nu a fost de durată .
  Olga (Tóth IldikóMária, bătrână (Törőcsik Mari)/Mária, tânără, Törőcsik Franciska .