Arhive pe categorii: fantezie

Blade Runner 2049

La treizeci și cinci de ani de la Sf-ul , devenit cult , Blade Runner 1982,  de  Ridley Scott , bazat pe romanul  lui  Philip Kindred Dick ,, Do Androids Dream of Electric Sheep? „s-a lansat filmul ,,Blade Runner 2049” cu Ridley Scott  producător, regia  Denis Villeneuve , distribuția  Ryan Gosling, Harrison Ford , pe post de ,,omologi”  din vremuri diferite .
Romanul a fost scris în 1968 când viitorul destul de apropiat în 1992 , părea cam fără …viitor  fiind prezentat într-un mod prăpăstios din cauza unor mari incertitudini geo-politice, a tensiunilor dintre cele două ,,lagăre”: capitalist și socialist .
Primele modele de androizi erau mai ușor de depistat datorită inteligenței lor limitate. Pe măsură ce tehnologia s-a  îmbunătătit, vânătorii de recompense au fost obligați să facă teste de empatie pentru a-i deosebi pe oameni de androizi . Rick Deckard urmărește androizii renegați care și-au luat identități umane (adică nu mai sunt obedienți).
Blad Runner 1982 a impus o viziune și o estetică a viitorului ,a unei lumi post apocaliptice oprimante , sumbre și reci. Mulți critici de specialitate consideră acest  film S.F.  unul dintre cele mai mari  din sec XX !

Cu ce să vină actualul realizator, încercând să rămână fidel cumva primului film. ! La ce s-a ajuns? La o copie onestă , dar săracă în idei, poate intenționat s-o fi renunțat la aspectul psihologic, social pentru că s-a ajuns în acea etapă a Omenirii -surogat în care sentimentele, compasiunea sunt eradicate? Ei, dar creierele sunt oare și ele setate pentru submediocritate? Pe lângă intriga alambicată, lentoarea inutilă a unor scene, lungimea filmului ,2h40, rămâne în esență, rețeta veche Villeneuve a pedalat atunci pe efecte vizuale:  urmărirea, vânarea replicantului vechi (om) de un vânător din nouă generație de replicanți , mai obedientă.

Ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” descoperă niște secrete, unul legat de o amintire din copilărie, altul de mult timp îngropat care îi  dă vagi speranțe dar și temeri deoarece are potențialul de a scufunda în haos această societate aflată în criză demografică. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scopul final de a-l găsi pe Rick Deckard , fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Scenografia  respectă și se inspiră, în mare, din prima versiune , desigur cu alte detalii, dar cam pe același calapod . Putem remarca o calitate a imaginii mult mai bună , decoruri mai infricosătoare și  muzică mai pătrunzătoare . Operatorul șef Roger Deakins, creează o ambianță memorabilă, opresivă,copleșitoare (luminile gălbui ale interioarelor, ploile urbane torențiale) și, totuși,…lipseste emoția și misterul tulburător din filmul de la 1982 ! Intriga , în mod paradoxal, mai plată , deși, e adesea pompoasă și cam imbârligată, în ceea ce privește coerența și credibilitatea Villeneuve ar fi dorit să rămână cât mai fidel operei originale al cărei scenariu din 1982 , îngrijit de  Hampton Fancher (același+), este mai problematizat, mai profund, cu o pondere mai mare acordată intrebărilor despre legitimitatea existenței și a drepturilor replicanților, dar și rolului  Rick Deckard, celebrul blade runner de atunci. Dincolo de dimensiunea socială și politică, adevăratul subiect al primei ecranizări este unul actual  de multă vreme : căutarea umanității într-un univers dezumanizat..

Personajele principale Ryan Gosling, care pare detașat dintr-un alt film, Harrison Ford, mult așteptat, apare spre sfârșitul filmului , marcat de vârstă ( în rol ). Frumosul Jared Leto (considerat , la ora actuală, actorul de cinema cu cei mai frumoși ochi) este Niander Wallace savant, producător de replicanți,  fondatorul Wallace Corporation. Aici are rol de orb care vede cu ajutorul unor aparate (optice?). Dar veți afla despre o iubire consumată trecut, ce păruse imposibilă și care nu a rămas fără urme, dar mai ales despre consecințele care pot fi hotărâtoare pentru viitorul coloniștilor din stațiile spațiale.

Reclame

Human, Space, Time and Human

thumbnail
În plin scandal „mitu-it”, iată că ,,Human, Space, Time and Human” un film excesiv de …excesiv în violențe de toate „jănurile” s-a strecurat la Berlinala 2018, după ce organizatorii festivalului au anunțat că au eliminat toate filmele ale căror realizatori au mărturisit că au comis abuzuri sau agresiuni. No, pelicula-i ficțiunea!

Dar, se pare că viața bate filmul încă o dată, deoarece regizorul sud-coreean  Kim Ki-duk a recunoscut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin că a pălmuit o actriță în 2013, în timpul filmărilor, asumându-și responsabilitatea, dar fără să regrete „absolut deloc” cele întâmplate. Asta-i fricțiunea!

Filmul Human Space Time and Human realizat în 2017 a fost lansat la ediția a 68- a   Berlinalei din 2018, pe podiumul căreia regizorul a luat în primire un  Urs de  Argint în 2004, pentru „Samaritan girl”. Noul film cu un titlu ușor poetic care trasează de fapt capitolele care structurează  filmul este  o metaforă politică actuală / perenă și o alegorie biblică, un fel de anticipare apocaliptică . Titlul original  îmi sună ca o incantație ,,Inkan, gongkan, sikan grigo inkan „aka ,,The Time of Humans”.

Foamete, pierderea demnității (cavalerism, mai există !)

Ce vrea să fie miracolul cu levitația? Mântuirea?  Un nou Paradis?  Bye, bye, de la această Lume?

Resimțim o sursă difuză de neliniște de la începutul filmului. Prima noapte de croazieră este una fatidică în care se deschide cutia Pandorei și nimic nu mai trebuie supus legitimității pentru că absurdul s-a declanșat și nu cere permisiunea nimănui.

Omul este pradă a basic instincs, animat și de o formă de egoism, care duc, inevitabil, la catastrofă și anarhism fatal. Încercați să descoperiți  „Arca”, pasagerii ei  (un senator și odrasla sa, niște vagabonzi, câțiva tineri cool, un bătrân tăcut și foarte original, o fată și iubitul ei) și cum se joacă cineastul  cu mintea spectatorilor!

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.

 

The Shape of Water (Forma Apei) 2017

Cei care aveau în 1977 cel puțin 10 ani  își amintesc cu siguranță de omul-amfibie jucat de Patrick Duffy (cunoscut și din Dallas) în serialul TV „Man from Atlantis”. Era Om, un tânăr frumușel cu degetele palmate, respira prin branhii, se simțea în elementul său sub apă, iar pe uscat îl așteptau pericole din partea tereștrilor, începând chiar cu laboratorul în care a fost dus spre cercetare.

Sau poate ați văzut filmul „Omul-amfibie”, un SF sovietic din 1962, regizat de Vladimir Cebotariov, după celebrul roman scris în 1927 de scriitorul rus Aleksandr Beleaev.  Este vorba despre un tânăr, numit omul-pește, căruia în timpul copilăriei i-a fost transplantat un set de branhii de rechin care i-au salvat viața. Operațiunea a fost efectuată de către tatăl său, doctorul Salvator, om de știintă și chirurg. Experimentul a fost un succes, dar a limitat capacitatea tânărului de a interacționa cu lumea din afara oceanului care a devenit casa sa.

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul SF al lui Guillermo del Toro are protagonist(ă)o creatură încă necatalogată, dotată cu inteligență, care va da peste cap viața laborantei Elisa, o femeie mută, dar și codul de etică și deontologie profesională a unor cercetători dintr-un laborator ultrasecret guvernamental. Este un film mai rafinat, mai complex decât serialul cu omul din Atlantis, dar mai aproape de omul-pește  și  de „E.T.” a lui Spielberg, prin tratarea delicatului subiect al toleranței, al acceptării acelora care sunt altfel.

Un film fantastic, ancorat într-o acțiune  reală,  în epoca  Războiului  Rece  când  SUA  efectuau cu disperare  experimente dintre cele mai insolite. The Shape of Water este și o poveste universală despre iubirea absolută. Filmul dă cu tifla basmelor clasice și  înlătură multe din clișeele lor dulcege: Elisa nu este teribil de frumoasă, nici de inocentă; ea are un zâmbet care farmecă pe cel care o îndrăgește și are dorințe senzuale.

Regizorul mexican ne invită să descifrăm noi coduri ale poveștii moderne cu ajutorul unor noi repere, a unor cheițe la îndemâna cinefililor pasionați. Mutismul Elisei este contracarat de splendida muzică a lui Alexandre Desplat; exacerbarea  simțului  tactil   și  al  mirosului redau viziunea apei,  a iubirii din acest film impresionant,  pe care-l votez pentru premiile Oscar 2018!

Mongolul

Chiar dacă este departe de rigoarea istorică (oricum adevărurile și mistificările de la  mongolii acelei epoci s-au transmis oral, triburile – de fapt hoardele lor – fiind nomade), chiar dacă  pune accent sau chiar de aceea, pe Omul (copilărie, suferințe, umilințe, stoicism, iubire, principii) care va deveni conducătorul unui imperiu mai mare decât acela a lui Alexandru Macedon, chiar dacă unele situații sunt de-a dreptul neverosimile, filmul Mongolul mi-a plăcut.

Îl consider o baladă, un poem contemplativ  în care natura sălbatică și viețuitoarele sunt  imagini de o copleșitoare frumusețe.  Dezlănțuirea elementelor naturii, stilul de viață  în stepele întinse, în zone deșertice sau în munți, în aer liber, toate au contribuit la formarea oamenilor căliți, dârji, neîndurători. O apropiere etnologică de modul de viață, de îmbrăcăminte, tradiții, prietenie, trădare, iertarea umilitoare, datorie, fidelitate = statornicie sunt bazele unui profil al  „Mongolului”

Costumele, armurile, scenele epice ale bătăliilor, multitudinea protagoniștilor completează această Genghiskhaniadă. Actorul japonez Tadanobu Asano/Genghis Khan are un rol foarte bine făcut, dar admirația mea specială este pentru Odnyam Odsuren (forța privirii acelui copil) interpretul viitorului han care în prima tinerețe se numea Temüjin. Interpreta lui Bőrte, nevasta lui Genghis Khan este actrița de o frumusețe exotică rară, Chuluuny Khulan.

Regizorul Sergei Bodrov ne propune să găsim cheia personajului Genghis Khan ascunsă în copilăria și tinerețea acestuia. Filmul se interesează de evoluția lui Temüjin până la unificarea triburilor turce și a celor mongole. Apreciez că regizorul s-a străduit să ne ofere cât mai puține scene de violență extremă, încât să nu denatureze frumusețea și simplitatea acestui film de atmosferă kurosawiană.

Această prezentare necesită JavaScript.

Culorile cel mai adesea sepia și pastel sunt extrem de clare, la fel și scenele nocturne la care vezi pe întuneric, atât de nuanțate sunt siluetele, cerul, apele , munții) câteodată pete de culoare fac un contrast care vrea să evidențieze (roșu, la nuntă, verdele de după ploaie). Filmările  din elicopter, cu ralenti-uri și accelerări epatante – cer nesfârșit, fluvii interminabile  taie răsuflarea spectatorilor.
Sinopsis
Filmul începe când Temüjin viitorul Genghis Han la vârsta de nouă ani – este dus de tatăl său într-o călătorie în care să-și aleagă fata cu care să se însoare peste cinci ani. El nu–și alege mireasă din tribul  cu care tatăl  său voia să se împace, ci pe Bőrte, o fetiță dintr-un trib unde au fost oaspeți. Temüjin îi promite lui Bőrte, aleasa lui, că se va întoarce după ea peste cinci ani.  Pe drumul de întoarcere tatăl său este otrăvit, iar băiatul, rămas singur, trece printr-o serie de grele  încercări, de la înfometare și umilințe până la sclavie. Mai târziu, cu ajutorul lui Bőrte, el reușește să depășească toate greutățile și să devină primul unificator al triburilor.

În realitate prima soție a fost a lui Temüjin a fost într-adevăr Börte Üjin Khatunar, după care au mai urmat unsprezece soții și vreo alte 500 de relații și paisprezece copii, dar i-a considerat urmași  la tron doar pe băieții făcuți cu Börte.