Arhive pe categorii: fantezie

Eastwatch – Game of Thrones VII

Dacă în episoadele precedente ale seriei a avut loc întâlnirea lui Jon Snow cu Daenerys Targaryen, prilej pentru fani să facă tot felul de presupuneri puse în montaje pe youtube, în „Eastwatch” regele Nordului pleacă într-o acțiune disperată. El beneficiază de ajutorul unui personaj care părea condamnat la dispariție lentă, dar a fost salvat de Samwell.

Rondul de noapte (the Nightwatch) capătă cu această ocazie o nouă denumire, datorită castelului din Est, se pare. Ce ridică semne de întrebare în acest episod este momentul în care Jon Snow mângâie dragonul și cel în care intrigantul Peter Baelish zis și Degețel, comandant al Cavalerilor din Vale, încearcă să bage zâzanie între surorile reunite Sansa și Arya. Citiți mai multe despre următorul episod, Beyond the Wall, aici.

Anunțuri

De ce „Game of Thrones”?

Fantezia medievală produsă de HBO după saga lui George R.R. Martin Cântec de gheață și foc place multora, dar îi lasă indiferenți pe mulți cinefili „adevărați” care încă nu au dat încă în boala serialelor pentru TV. Iată mai jos motivele pentru care mă uit – cu invidie, recunosc – la acest serial:

vsSuccesul său inițial, ca și decizia de a-l produce, se explică prin numărul mare de fani pe care l-au avut scrierile americanului, un amestec de fantasy, horror și science fiction. Asta deși bătrânul George nu este decât un epigon al lui Tolkien, cel care a impus în literatura de gen teritoriul mitic numit Pământul din mijloc, o lume fizică îngemănată cu lumile nevăzute.

Deja de la finalul seriei a VI-a, autorul nu a mai putut ține pasul cu succesul serialului și cu viteza de filmare a celor de la HBO. El a continuat să furnizeze „ponturi” în calitate de consultant pentru producătorii David Benioff și D.B. Weiss dar a anunțat, în același timp, că The Winds of Winter nu va urma neapărat linia serialului. Trebuie să recunosc că din acest motiv, nu am mai privit cu aceeași încântare finalul seriei a VI-a, supoziția mea fiind că producătorii ar putea recurge la unele cinematografice pentru a dilua serialul.

tolkien3Invidia cu care privesc serialul ține de patriotismul local: impresia mea încă de la prima serie este că istoria Transilvaniei medievale oferă un material cel puțin similar, iar din acest motiv nu puteam să nu remarc acest serial versus lipsa filmelor istorice (și în general a filmului de gen) din cinematografia română a ultimei perioade. Chiar dacă un film istoric n-ar aduce premii la Cannes, sunt convins că ar face săli (atâtea câte mai avem) pline, iar dacă HBO are deja un mega-hit și încearcă acum genuri conexe (vezi Westworld), măcar CNC ori vreun festival de film (Râșnov?) ar putea organiza un concurs de scenarii pe această temă.

Despre (pen)ultima serie Games of Thrones

tolkien1Câte ceva și despre seria a VII-a: dacă spuneam că finalul seriei a VI-a aproape m-a dezamăgit, dintr-un fel de solidaritate cu creatorul George R.R. Martin, trebuie să admit că seria nou începută este (cel puțin până acum) una reușită. Asta poate și datorită acelor trucuri de care aminteam anterior: dacă bătrânul George nu se sfia să-și omoare vreun personaj din cele 9 familii aflate în competiția pentru tron și supraviețuire, fiindcă se găseau altele – copii legitimi ori bastazi – care să le ia locul, nici producătorii nu se lasă mai prejos.

După ce l-au înviat pe Jon Snow în seria a VI-a, reușesc să-l resusciteze și pe Jamie Lannister în cea de a VII-a. Rămas fără o mână, cel poreclit „regicidul” este la fel de viteaz, ba parcă și oleacă mai isteț, plus că are un ajutor de nădejde care-l scoate basma curată din cele mai dificile situație. Cam atât despre noul sezon, atrăgător vizual și filmat destul de relaxat, cu peisaje frumoase în debutul fiecărui episod și scene largi. Asta doar în debut însă, pentru că în continuare avem parte de ceva mai puțină acțiune în afara castelelor și multe scene de interior.

 

Cu inima curată (2016)

Filmul Cu inima curată a lui Attila Till este un thriller comic  care abordează un subiect atipic într-o manieră personalizată: viața oamenilor cu dizabilități (aici) fizice , fără a le victimiza , ci din contra le prezintă ca pe niște ființe umane  autentice, cu dorințe, dureri, ambiții, cu calități și vicii, persoane care încearcă să dea un sens vieții, ca oricare dintre noi.

Regizorul pare să-și aroge dreptul de a se distanța de clișeele filmelor despre persoane cu dizabilități: nu e un film moralizator, nu melodramatizează, nu ironizează dar nici nu bagatelizează ci mai degrabă e un concentrat de energie și umor negru în care, la  granița între fantezie și realitate, nimic nu e ceea ce pare!

Filmul îi are protagoniști pe Zoli , un adolescent cu handicap motoriu încă din copilărie , care  este îndrăgostit de benzile desenate și vrea, ajutat de amicul său Barba papa să scoată un album BD . Băieții  speră ca  prin Artă să iasă din starea de prostație  datorată paraliziei si marginalizării sociale. La Centrul de Recuperare îl cunosc pe  Rupaszov, un fost pompier aflat și el în scaunul cu roțile. Acest Rupaszov este în solda  Mafiei și îi recrutează pe cei doi tineri formând un trio improbabil de asasini plătiți. De aici, totul o ia razna, fără a ne da timp să ne plictisim.      

Această prezentare necesită JavaScript.

Tonul filmului este dat de scena de deschidere , o scenă șocantă de bătaie generală între invalizi și gangsteri, potop de înjurături, un talmeș-balmeș de scaune răsturnate, de corpuri bătăioase,  de altele căzute pe jos sau inerte . Chiar dacă sau chiar de aceea unele scene ,,cam trase de păr”(scena  în care vedem cât de dificil e să părăsești discret locul crimei într-un scaun cu rotile) sunt condimentul necesar pentru a ne detașa de condiția specială a personajelor și pentru a urmări acțiunea.

Scenariul (scris tot de Attila Till care s-a ocupat într-o vreme de persoane cu handicap) și regia sunt mulțumitoare mai ales prin contrastul pe care îl oferă scenele de acțiune față de o anumită doză de melancolie în care domnesc criminalitatea, regretele, cunoașterea aproapelui.  Nu sunt prea bine dozate  elementele de comedie neagră, de dramă și de thriller (ritm  întrerupt, unele scene cam lungi).

Premii și festivaluri:
2016: Cairo IFF (Bronze Pyramid), Chicago IFF (Roger Ebert Award), Cottbus FF of Young East European Cinema (Award of the Ecumenical Jury, FIPRESCI Prize), Palic IFF (Special Mention), Thessaloniki IFF (Best Actor, Golden Alexander), BFI Londra, Karlovy Vary IFF

Wonder Woman (2017)

In Wonder Woman o revedem pe Gal Gadot in rol titular dupa scurta introducere a personajului pe marele ecran in Batman v Superman al anului trecut, probabil una dintre cele mai bune parti ale acelui film. Actiunea ne trimite cu 100 de ani in trecut, la apogeul Primului Razboi Mondial. Atunci cand pe insula amazoanelor ajunge soldatul britanic Steve Trevor, Diana decide sa se intoarca impreuna cu el in lumea exterioara si sa puna capat razboiului, convinsa fiind ca acesta se datoreaza zeului razboiului, Ares, iar menirea amazoanelor este intocmai infrangerea acetuia.

Wonder Woman cara povara de a readuce increderea in universul DC Comics, dupa ce BvS si Suicide Squad, desi succesuri la box office, au dezamagit fanii din punct de vedere calitativ. Acesta este si primul film cu o super-eroina in rol principal de la Elektra (2005) incoace, si este inedit prin faptul ca este regizat de o femeie, Patty Jenkins (Monster).

Ideea de a plasa actiunea in trecut (asemanator Captain America: The First Avenger) lasa loc pentru o poveste de sine statatoare, si desi legaturile cu intregul univers nu lipsesc, sunt prea putine si nu distrag atentia de la personajul principal al filmului. Iar cum Gal Gadot are misiunea de a duce in spate aceasta poveste, pot spune ca o face neasteptat de bine, si impreuna cu Chris Pine formeaza unul dintre cele mai carismatice cupluri din filmele de gen. Relatia lor este punctul pivot pentru primele doua acte ale filmului si datorita regiei si chimiei dintre actori concluzionez ca a fost o alegere potrivita.

Nu lipsesc scenele de actiune captivante (avem parte de 3 scene de amploare), ce se desfasoara pe fondul unei coloane sonore superbe, si nici umorul, de data asta reusit si nefortat (ma uit la tine Suicide Squad), care sustinut vizual de o paleta de culori aprinse, da un ton destins filmului si ne scoate din monotonia cu care Warner Bros. ne-a obisnuit de super-eroi seriosi si intunecati.

Asemanator lui Batman v Superman, filmul se incheie cu o scena de actiune de proportii, care desi este superioara aceleia, si as spune mai emotionanta, taie din elanul povestii de dragul exploziilor si efectelor speciale. Iar la fel ca in BvS, un alt punct slab este villain-ul sau villain-ii, cu scurte prezente pe parcursul filmului, reprezentand doar un obstacol peste care eroina noastra trebuie sa treaca, nicidecum o amenintare de proportii mitologice, asa cu ne este sugerat.

In cele din urma, Wonder Woman ramane o prezenta de bun augur in universul DC, cea mai buna de la Man of Steel incoace (sunt un sustinator al acelui film mai mult decat majoritatea), si desi nu reuseste sa dea pe spate, este un pas in directia buna si ma face mai curios de aparitia Justice League din toamna, unde fara indoiala Diana va avea un rol destul de important.

Kafka ,1992

Kafka , filmul regizat de  Steven Soderbergh după un scenariu de  Lem Dobbs  este o evocare a vieții lui Kafka prin opera sa .

Chiar dacă filmul e departe de biografia scriitorului , scenariul are marele merit de a fi recreat întregul univers kafkian din combinarea unor detalii din viața reală cu detalii din operele sale literare, din dezvoltarea temelor predilecte universului kafkian,  astfel Kafka devine un personaj fictiv trăind în lumea pe care și-a inventat-o.

Sinopsis
În Praga anului 1919 Kafka duce o viață, să-i zicem,  dublă: ziua este funcționar la o firmă de asigurări ,  noaptea un scriitor solitar și depresiv pradă unei societăți reci și absurde în care birocrația îi torturează existența.   După ce găsește trupul neînsuflețit a lui  Eduard Raban,  un coleg și cel mai bun prieten al său , el pornește în căutarea adevărului pătrunzând într-o lume marginală, periculoasă și misterioasă .

Această prezentare necesită JavaScript.


Filmul ne zugrăvește Praga gotică a misterelor,  angoaselor oprimării de toate felurile ( într-un splendid  alb-negru care amintește de ambianța operei lui Kafka) unde acesta bate drumurile,  bate la porți, vorbește cu personaje ieșite din imaginația sa și care poartă numele personajelor din scrierile sale.  Scopul lui Kafka este să pătrundă în straniul  Castel unde se fac experiențe secrete și dubioase.  Kafka are încredere doar în nihilista Gabriela , fosta prietenă a lui  Eduard și se pomenește implicat în gruparea anarhistă căreia îi aparține ea și care dorește să distrugă Castelul.  Kafka ajunge în misterioasa clădire, desoperind o lume suprarealistă , viu colorată.  Aici filmul e color!

Alegând titlul  Kafka Steven Soderbergh semnează un ,, biopic” original în care celebrează complexitatea operei literare a celebrului scriitor ceh Franz Kafka.  Acest film pare să fi deschis calea spre o nouă modă în cinema în care scriitorul devine personaj al ficțiunilor sale,  în care viața scriitorului se intersectează cu scrierile sale.  Mă gândesc în special la filmul The Hours”,,Orele”(2001) de Stephen Daldry unde Virginia Woolf  joacă într-un univers de triplă complexitate  : real, imaginar și opera literară .  Sau filmele  Swimming pool  (2003) ,,Piscina” de François Ozon și  Finding Neverland  (2005 ) ,,În căutarea Tărâmului de Nicăieri”.

Full movie

Umorul negru nu lipsește, nici emoția artistică: nu înțeleg cum un astfel de film nu a avut deloc succes comercial!