Arhive pe categorii: fantezie

Povestiri extraordinare / Histoires extraordinaires

,,Povestiri extraordinare „ este un film bine realizat în 1968 după  povestirile ,,Spirits of the Dead” de Edgar Allen Poe. Producția cuprinde  trei sketch-uri  îndrăznețe realizate de regizori cu nume grele  și cu distribuții  de top, care ne prezintă răul  în  ipostaze diferite . Fiecare regizor și-a scris  scenariul  în  colaborare  cu alți scenariști .

Roger Vadim  (soțul vedetelor care… au cam abuzat de el Emoji ( -Brigitte Bardot , la vârsta de 22 de ani ; Annette Stroyberg  ; Catherine Deneuve , concubină, , Jane Fonda + încă vreo trei-patru neveste…) , un Pygmalion mereu îndrăgostit  de câte o tinerică aflată la început de drum ,,Și (el) Dumnezeu a creat femeia”,  începând cu  B.B.,  este regizorul primului sketch :,, Metzengerstein ” un film pentru proaspăta,  pe atunci,  Jane Fonda (vârsta de 19 ani) care  avea nevoie de o altă trambulină de  lansare  decât  numele și relațiile  ilustrului  ei  tată, pe care a fost supărată (aproape o viață) că-și părăsise familia pentru altă femeie decât Frances Ford Seymour, mama  Janei și a lui Peter, care s-a sinucis când a aflat  că soțul  vrea să divorțeze. ,, Metzengerstein: A Tale in Imitation of the German”, a fost prima povestire tipărită a poetului  și prozatorului  american  Edgar Allan Poe. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în 1832,  în paginile revistei Saturday Courier din Philadelphia.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Foarte bogata contesă  Frederica (Jane Fonda) , până nu demult cea mai  desfrânată și crudă femeie, are un comportament ciudat, dedicându-și timpul și  tandrețea unui splendid cal  în care ea vede  reîncarnarea  tânărului și  frumosului ei văr Wilhelm Von Berlifitzing  (Peter Fonda) care o disprețuise  și  pe care se  răzbunase dând  foc  grajdurilor  acestuia ,  fapt care a dus la moartea lui,  în timp ce încerca să  își salveze calul,  un armăsar negru .
Filmul  înlocuiește baza povestirii, rivalitatea seculară dintre două familii de aristocrați, personajul Frederick, baron de Metzengerstein este înlocuit cu Federica .  Un film care ar fi putut fructifica potențialul psihologic , horror /thriller al  povestirii  poeviene  a reușit  doar să deturneze tot înțelesul  ei, oferindu-ne  un poem cam pervers / un poem despre perversitate .

Regizorul Louis Malle,  care are o filmografie  cam inegală ca valoare,  înregistrând deopotrivă opere  incitante sau de rutină  dar  înnoitoare ca limbaj  limbaj cinematografic, a rămas totdeauna un  adevărat  profesionist.  Printre cele mai bine cotate filme ale sale se numără ,,Focul fatidic ” și ,,Ascensor pentru eșafod” ambele  avându-i protagoniști  pe Maurice Ronet și Jean Moreau  ,,Suflu la inimă ”  ,,Pretty Baby”  cu Brooke Shields  ,,Atlantic City” cu Burt Lancaster și  Susan Sarandon  ,,Pasiune fatală ” cu Jeremy Irons și Juliette Binoche.  Sketch-ul regizat de Louis Malle se numește  ,,William Wilson „, în distribuție  Brigitte Bardot și Alain Delon.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

William Wilson, un ofițer austriac despotic este hărțuit de ,,o clonă” a sa care  intervine  ori  de câte ori William se pregătește să comită niște  fapte de o cruzime  extremă . Acest alter ego poartă același nume, îl urmărește din copilărie , fapt foarte iritant . O fi, oare, constiinta? În Sketch  apar relații de dominare, detaliul psihologic și  suspansul fin , toate într-un  filmuleț cu o intrigă  complicată și condensată . Ultima ispravă a lui Wilson va fi partida  de cărți  pe care o joacă cu frumoasa Giuseppina, în care își dezvăluie public sadismul, dar și necinstea tipică trișorilor .

Filmul  a constituit sursa  de inspirație a cântecului omonim al   formației  rock Smithereens  de pe albumul „11” din 1989.  https://www.youtube.com/watch?v=8gQVJXFCGg0

Federico Fellini  nu mai are nevoie de prezentare pentru iubitorii filmelor bune ,,Toby Dammit „, a treia și ultima poveste, este regizată și  adaptată  după nuvela  Never Bet the Devil Your Head  scrisă de același  Edgar Allan Poe,  cu straniul  Terence Stamp  în rolul titular.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Fellini  transpune acțiunea  în lumea modernă  în care actorul  britanic  Toby Dammit vine la Roma  pentru un  proiect de film, primul western ,,catolic”.  La serata mediatică organizată în cinstea lui,  Toby , deja cam afumat cu droguri și băutură, nu prea este interesat de bizara ceremonie  la care  defilează cele mai excentrice personaje. Atenția lui este momopolizată de Ferrari-ul care i-a fost promis drept compensație materială dar și de o apariție stranie a unei fetițe despre care Tobey declară în interviuri că e Diavolul, pe care-l descrie drept simpatic și vesel .  Atenție ! Tobey are un nume predestinat Emoji ,,Damn`it”!  Un splendid poem cinematografic despre  vanitatea  actorilor  și  puterea ei  distructivă.
Filmul on-line cu subtitrare
https://oload.stream/embed/3naRlnS6qGU/?autoplay=yes

https://filmehd.net/histoires-extraordinaires-povestiri-extraordinare-1968-filme-online.html https://ok.ru/video/37452515847

http://magazinweb.net/film-povestiri-extraordinare-spirits-of-the-dead-1968.html

 

Reclame

Viaţa lui Pi / Life of Pi

Filmul ,,Viața lui Pi” este ecranizarea  best-seller-ului , cu același titlu , scris de Yann Martel, în regia lui Ang Lee . Acest film- poem , pentru  care am  doar superlative,   îmbină  în  mod  inedit  dar  fericit suspansul  brut și  cel gradat cu lirismul sublim . O aventură cinematografică epopeică , împletită cu o călătorie emoțională și spirituală inițiatică, presărată cu hopuri .

Într-o Indie a anului 1977, plină de frământări politice și economice, condusă de Indira Gandhi,  familia lui  Pi se hotărăște să emigreze în Canada . Urmărim în film  aventurile incredibile  ale tânărului Piscine Molitor Patel, care  supraviețuiește în mod miraculous,timp de 227 de zile unui naufragiu teribil  în mijlocul Oceanului, după ce vaporul în care călătorea din  India  spre Canada alături de familia  s-a scufundat.  Pi trebuie să învețe să supraviețuiască capriciilor imensului ocean.
*Piscine Molitor Patel  își însușeste o spiritualitate bogată pe care o sintetizează în mod strălucitor într-un sistem de credință personală și într-o viață de devoțiune copleșitoare prin profunzime și cu bătaie lungă. Aflat la limita psihică și morală  și pentru  a supraviețui  și a rezista atâta timp unui naufragiu  el are nevoie să nu cadă pradă apatiei ,să nu abandoneze nici o formă de rezistență care să-i țină mintea trează.  Iată, partenerul său, redutabilul tigru bengalez pe care-l numește Richard Parker , după câteva personaje notorii din istorie, este răul necesar care-i va ține toate simțurile în priză. Și   începe o ruletă rusească , jocul de noroc cu potențial mortal. Pi  ne dezvăluie prin metafore  fascinația și  misterele lumii,  formulează teorii proprii despre credință, convingeri și natura umană  și animală , despre înstinctul de supraviețuire,  Această odisee ieșită din comun, pe  parcursul căreia Pi  își va dezvoltă  ingeniozitatea , va face dovada  curajului său incredibil  care are o bază de cunoaștere solidă a lumii animale, a relațiilor între dominant și celălalt, ceilalți   E bine să-ți ții dușmanul aproape, să-l descifrezi și să-l supui , cum altfel,  decât luând  locul masculului alfa, delimitându-i teritoriul și  condiționarea  porțiilor de mâncare! Filmul este o poveste profund filozofică despre toleranță și prietenie care ne transportă  într-o altă lume concretizată prin  imagini onirice ne dau senzația că ne-am trezit după un vis minunat.
Actorul debutant Suraj Sharmaintra  a intrat cu naturalețe în pielea personajului (pentru vârsta din timpul naufragiului).  Pi se bucură de lucruri simple, precum un vechi manual de supraviețuire, și găsește alinare  în frumusețea magică a oceanului : nuanțele multicolore, bioluminescențe ale grandioaselor   bancuri de pești zburători, licărirea albastră a talazurilor oceanului și frumusețea unei balene cu cocoașă, care țâșnește spre suprafața oceanului . Dar natura nu este doar  fascinantă  ci și cruntă : irezistibil de frumoasă și în formele ei cele mai întunecate incredibil de nepăsătoare la suferințele micului Pi.
*Piscine Molitor Patel
Piscina Molitor a fost inaugurată la Paris  în 1929 şi a fost încă de atunci admirată pentru decoraţia somptuoasă. Johnny Weissmüller, viitorul Tarzan, de cinci ori medaliat olimpic, a dat aici lecţii de înot înainte de a deveni celebru la Hollywood. Personajul central al filmului ar fi fost botezat astfel de părinții săi.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Scenografia  este de o frumusețe vizuală copleșitoare: fotografia, alegerea culorilor cadrajele, totul este perfect ales pentru a vrăji spectatorul , câteva scene marine care ne taie respirația , precum imaginea nocturnă cu meduzele, sosirea balenelor, insula mangustelor, tonurile pastelate și atmosfera onirică a panoramelor, momente de o frumusețe rarisimă.
 

Ne ajută să  înțelegem  rolul terapeutic al inchipurii, al imaginației, al poveștii, în esentă, într-o situație de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care incearcă să dezgroape din subconștient cele mai ascunse gânduri,  ”Viata lui Pi” spune simplu că dacă vrei poți trăi într-o (și cu o) poveste: în felul acesta nu-ți pierzi mințile și poți trece mai departe peste o traumă. În același timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare, povestind despre atrocitățile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian și despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eșuarea pe  țărmul Mexicului. Se descifrează, astfel,  și episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigasă în timpul nopții: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în plantă carnivoră și fosforescentă. Așa că este nevoit să plece mai departe, până când reușește să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărtirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive-semnifică ieșirea din vis și intrarea în realitate. ”Alege ce poveste vrei să crezi”

Această prezentare necesită JavaScript.

Un moment superb de cinema ,o fabulă epică și fermecătoare de o bogăție nemaiauzită,o poezie de o subtilitate și emoție transcedentale.   Scenariul pe cât de abil pe atât de minunat este servit de o scenografie și o tehnică cinematografică la cote înalte pentru a ne îmbarca în vârtejul spectaculos al spiritualității și  în ciuda unor scene cam lungi   ne transpune  în mijlocul decorului în care un adolescent ,,liber”,dar forțat  să ia de unul singur  decizii
Forța și interesul filmului consta uin faptul că ne invită să credem sau nu povestea,care are două fațete, depinde cum privim ,,realitatea” . Muzica orchestrată de Mychael Danna,incredibilă și sublimă  este antrenantă și corespunde ambianței filmului   .

O combinatie de filmări reale și imagini de sinteză,o minunată poveste teologică de o putere emoționantă de excepție se deschide cu un generic drăguț cântă în tamila*

Mi s-a părut însă  supărător  că filmul are atâtea flash-back-uri, deasemenea voice-  off făcut când Pi este adult, parcă, sparge ritmul narativ atunci când conversează cu scriitorul  Filmul are un  sfârșit zdruncinător și un epilog  surprinzător .

Blade Runner 2049

La treizeci și cinci de ani de la Sf-ul, devenit cult , Blade Runner 1982,  de  Ridley Scott , bazat pe romanul  lui Philip Kindred Dick ,,Do Androids Dream of Electric Sheep?” s-a lansat filmul ,,Blade Runner 2049” cu Ridle Scott producător, regia Denis Villeneuve, distribuția  Ryan Gosling, Harrison Ford, pe post de ,,omologi”  din vremuri diferite.

Romanul a fost scris în 1968 când viitorul destul de apropiat în 1992, părea cam fără… viitor fiind prezentat într-un mod prăpăstios din cauza unor mari incertitudini geo-politice, a tensiunilor dintre cele două ,,lagăre”: capitalist și socialist.

Primele modele de androizi erau mai ușor de depistat datorită inteligenței lor limitate. Pe măsură ce tehnologia s-a îmbunătățit, vânătorii de recompense au fost obligați să facă teste de empatie pentru a-i deosebi pe oameni de androizi. Rick Deckard urmărește androizii renegați care și-au luat identități umane (adică nu mai sunt obedienți).

Blad Runner 1982 a impus o viziune și o estetică a viitorului, a unei lumi post apocaliptice oprimante, sumbre și reci. Mulți critici de specialitate consideră acest  film S.F. unul dintre cele mai mari  din sec. XX! Cu ce să vină actualul realizator, încercând să rămână fidel cumva primului film!

La ce s-a ajuns? La o copie onestă, dar săracă în idei, poate intenționat s-o fi renunțat la aspectul psihologic, social pentru că s-a ajuns în acea etapă a Omenirii -surogat în care sentimentele, compasiunea sunt eradicate? Ei, dar creierele sunt oare și ele setate pentru submediocritate?

Pe lângă intriga alambicată, lentoarea inutilă a unor scene, lungimea filmului ,2h40, rămâne în esență, rețeta veche. Villeneuve a pedalat atunci pe efecte vizuale:  urmărirea, vânarea replicantului vechi (om) de un vânător din nouă generație de replicanți , mai obedientă.

Ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” descoperă niște secrete, unul legat de o amintire din copilărie, altul de mult timp îngropat care îi  dă vagi speranțe dar și temeri deoarece are potențialul de a scufunda în haos această societate aflată în criză demografică. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scopul final de a-l găsi pe Rick Deckard, fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Scenografia  respectă și se inspiră, în mare, din prima versiune , desigur cu alte detalii, dar cam pe același calapod. Putem remarca o calitate a imaginii mult mai bună, decoruri mai înfricoșătoare și muzică mai pătrunzătoare. Operatorul șef Roger Deakins, creează o ambianță memorabilă, opresivă,copleșitoare (luminile gălbui ale interioarelor, ploile urbane torențiale) și, totuși… lipseste emoția și misterul tulburător din filmul de la 1982!

Intriga, în mod paradoxal, mai plată, deși, e adesea pompoasă și cam imbârligată, în ceea ce privește coerența și credibilitatea. Villeneuve ar fi dorit să rămână cât mai fidel operei originale al cărei scenariu din 1982, îngrijit de  Hampton Fancher (același+), este mai problematizat, mai profund, cu o pondere mai mare acordată intrebărilor despre legitimitatea existenței și a drepturilor replicanților, dar și rolului Rick Deckard, celebrul blade runner de atunci.

Dincolo de dimensiunea socială și politică, adevăratul subiect al primei ecranizări este unul actual de multă vreme: căutarea umanității într-un univers dezumani-zat. Personajele principale Ryan Gosling, care pare detașat dintr-un alt film, Harrison Ford, mult așteptat, apare spre sfârșitul filmului, marcat de vârstă (în rol).

Frumosul Jared Leto (considerat, la ora actuală, actorul de cinema cu cei mai frumoși ochi) este Niander Wallace savant, producător de replicanți, fondatorul Wallace Corporation. Aici are rol de orb care vede cu ajutorul unor aparate (optice?). Dar veți afla despre o iubire consumată trecut, ce păruse imposibilă și care nu a rămas fără urme, dar mai ales despre consecințele care pot fi hotărâtoare pentru viitorul coloniștilor din stațiile spațiale.

Human, Space, Time and Human

thumbnail
În plin scandal „mitu-it”, iată că ,,Human, Space, Time and Human” un film excesiv de …excesiv în violențe de toate „jănurile” s-a strecurat la Berlinala 2018, după ce organizatorii festivalului au anunțat că au eliminat toate filmele ale căror realizatori au mărturisit că au comis abuzuri sau agresiuni. No, pelicula-i ficțiunea!

Dar, se pare că viața bate filmul încă o dată, deoarece regizorul sud-coreean  Kim Ki-duk a recunoscut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin că a pălmuit o actriță în 2013, în timpul filmărilor, asumându-și responsabilitatea, dar fără să regrete „absolut deloc” cele întâmplate. Asta-i fricțiunea!

Filmul Human Space Time and Human realizat în 2017 a fost lansat la ediția a 68- a   Berlinalei din 2018, pe podiumul căreia regizorul a luat în primire un  Urs de  Argint în 2004, pentru „Samaritan girl”. Noul film cu un titlu ușor poetic care trasează de fapt capitolele care structurează  filmul este  o metaforă politică actuală / perenă și o alegorie biblică, un fel de anticipare apocaliptică . Titlul original  îmi sună ca o incantație ,,Inkan, gongkan, sikan grigo inkan „aka ,,The Time of Humans”.

Foamete, pierderea demnității (cavalerism, mai există !)

Ce vrea să fie miracolul cu levitația? Mântuirea?  Un nou Paradis?  Bye, bye, de la această Lume?

Resimțim o sursă difuză de neliniște de la începutul filmului. Prima noapte de croazieră este una fatidică în care se deschide cutia Pandorei și nimic nu mai trebuie supus legitimității pentru că absurdul s-a declanșat și nu cere permisiunea nimănui.

Omul este pradă a basic instincs, animat și de o formă de egoism, care duc, inevitabil, la catastrofă și anarhism fatal. Încercați să descoperiți  „Arca”, pasagerii ei  (un senator și odrasla sa, niște vagabonzi, câțiva tineri cool, un bătrân tăcut și foarte original, o fată și iubitul ei) și cum se joacă cineastul  cu mintea spectatorilor!

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.