Arhive pe categorii: erotic

,,The Girlfriend Experience” 2016-2017

,,Experiențele unei escorte” este un serial de televiziune straniu bazat pe straniul film cu același nume  ,,The Girlfriend Experience,”din 2009, a lui  Steven Soderbergh, reprofilat în ultima vreme pe seriale de televiziune (mai ieftine decât filmele pentru marele ecran) . 

Subiectul este dat de titlu și anume stilul de viață al escortelor, dame de companie – ce le definesc , ce au în comun , ce au foarte personalizat în funcție de …operatori , condiții de lucru ;  felul în care această ocupație de amator sau profesionistă se poate implica în cele mai înalte sfere ale societății, poate manipula sau să fie manipulată. Un  anturaj asumat din plin, o dorință de explorare a simțurilor și a spiritului  într-un cadru profesional,  escortele își exersează profesia cu discreție, sub acoperirea anonimatului, din diferite motive, financiare, experimentale sau de plăcere. Viața  prostituatelor de lux a fost subiect apreciat din cele mai vechi timpuri ale societății nu doar din plăcerea de a bârfi ci și ca reprezentare artistică în pictură, muzică , literatură și nu s-a demodat cu timpul, așa că e un bun subiect și în  cinema.  Să te vinzi  ,,cu cap”/ ,,cu talent” a fost întotdeauna un comportament  blamat în public și invidiat în secret. Ce talente poate avea o escortă de lux față de o prostituată banală ? Ce servicii poate oferi?  Pe lângă ,, talent” pentru această ocupație, ea trebuie să aibă fie o gamă largă de servicii , fie servicii exclusiviste, o cunoaștere bună a psihologiei ,să poată deveni parteneră de conversație sau asistentă medico-psihologică.

Serialul are deocamdată două sezoane, primul de 13 episoade, al doilea de 14 episoade .
În primul sezon, realizat  de Amy Seimetz, am urmărit evoluția Christinei Reade (Riley Keough), o ambitioasă studentă la drept, în Chicago-Burnham și stagiară la  firma de avocatură   Kirkland & Allen,  unde atrasă de relațiile tranzacționale se dovedește eficientă până când , la sugestia unei colege, se hotăreste să-și folosescă și altfel…talentele. Ea este introdusă de  Avery  în lumea  celor cu bani. Aceasta, înainte de a-i prezenta primul client,  îi descrie beneficiile ,,postului” si faptul că trebuie să ofere mai mult decât trupul : o companie plăcută, înțelegătoare și să-și deschidă bine urechile !

Dorind să își asigure independența financiară Christine începe o afacere… independentă,  aceea  de escortă,  care îi va aduce venituri importante și iluzia unui trai luxos și exclusivist. Greu de jonglat  cu trei vieți diferite : studentă  & stagiară , activități clasice pentru o tânără gata să între în viața activă, dar și o identitate falsă,  aceea a tinerei  Chelsey, escortă  de lux, sexy și rasată care își vinde corpul și serviciile clienților bogați, cei mai mulți însurați și ușor șantajabili.  Este cam mult chiar si pentru Chelsey, care are capul pe umeri , este bine organizată , neîncrezătoare în alții  si vrea cu tot dinadinsul sa urce treptele unei societăti ostile si  închise.  Dar, ca în orice afacere , când nu se joacă corect (ea se filmează, clandestin , cu clienții, șantajează) totul ia o întorsătură subversivă.  Departe de a-i aduce libertatea la care a aspirat , demersul ei o izolează , o închide,  îi distruge identitatea. Granița dintre ceea ce relevă alegerile sale și ceea ce îi este impus în urma greșelilor pe care le face este destul de subțire,  încât e discutabilă implicarea ei și evoluția ei psihică. Prezentarea cât mai brutală a ghinioanelor lui Chelsey se face prin acumularea secvențelor erotice, adesea inutile , fără a crea un profil coerent al eroinei ,  punându-ne în situația voaiorului și distrăgându-ne de la  interpretarea filmului.  Rolul Christine Reade este interpretat de Riley Keough, o nepoată a Priscillei și a lui Elvis Presley , fiica mai mică a Lisei Marie Presley și a lui  Danny Keough.

Spectatorul va descoperi , pe parcurs, ce femeie este Christine/Chelsey și împreună cu ea , lumea glacială din mediul afacerilor de orice fel. Serialul este cam destabilizant pentru spectatorii obișnuiți cu efuziunile sentimentale .

1920x1080

Sezonul doi nu mai continuă povestea Christinei, care nu prea mai avea ce să ne spună. Castingul este cu totul altul și narațiunile diferite. Vom urmări două story-lines care se desfășoară la Washington  și în New Mexico .
De-acum putem vorbi de o antologie produsă de Steven Soderbergh și Philip Fleishman.
Prima story-line scrisă și regizată de Lodge Kerrigan  le urmărește pe Erica Myles (Anna Friel), directoarea unui comitet politic al republicanilor și Anna Garner (Louisa Krause) o talentată antrepenoare, care se vor confrunta atât pe plan profesional cât și pe plan intim .
A doua story-line scrisă și realizată de Amy Seimetz va urmări soarta Briei Jones (Carmen Ejogo), o fostă escortă de lux integrată  în programul de protecție al martorilor pentru a scăpa de o relație abuzivă. După rezolvarea cazului ea este strămutată  în New Mexico, unde o duce și pe  fata  ei vitregă. Acolo, cum obiceiul devine a doua natură, Bria își reîncepe activitatea de damă de lux cu riscul de a-și compromite noua identitate , fata și pe Mareșalul U.S.(Tunde Adebimpe) răspunzătoare de securitatea ei.
Anunțuri

L`Innocente (1976)

baab

L`Innocente este ultimul film al marelui regizor Luchino Visconti care și-a îndrumat echipa dintr-un scaun cu rotile. De fapt ultimele cadre ale filmului au fost trase după moartea acestuia, fapt care a influențat negativ critica de specialitate a vremii care  a considerat că maestrul „nu funcționase la întreaga lui capacitate” artistică făcând doar o melodramă romantică despre eleganța aristocrației.

După câțiva ani , cei mai mulți dintre ei și-au revizuit părerea regăsind în film o poveste intimistă, pe tema dragă lui Visconti (el însuși de obârșie aristocrată)chiar dacă  într-un fel autocritică și anume decăderea nobilimii  copleșită de alte cerințe ale unei lumi moderne, ale unei burghezii mult mai pragmatice și ale accesibilității la poziții sociale intelectuale și a celor de proveniență modestă. Filmul este o adaptare liberă după best-seller-ul omonim al scriitorului Gabriele D’Annunzio (Prinț de Montevoso, principal autor de romane despre decadentismul italian ) care reconstituie cu lux de amănunte (semnificative) anii 1900, film marcat  de amprenta marelui regizor: subiectiv cât îi cere nostalgia după lumea în care a copilărit, pe care cu durere o disecă cu multă obiectivitate.

Un film crepuscular în  ciuda tinereții protagoniștilor, a luminozității aproape idilice a satului italian și a opulenței balurilor high life-ului roman. Casa natală a lui Visconti:

Villa_Erba

Spre deosebire de scenografia monumentală cu care ne-au obișnuit filmele sale („Ghepardul”), acest ultim film este tot o construcție clasică, dar simplă, precisă, care pune mai mult accentul pe replici, pe ce ascund sau dezvăluie ele printre rânduri,  ajutându-ne să apreciem  profunda complexitate a narațiunii și a psihologiei personajelor care au pierdut simțul realității și alunecă pe panta autodistrugerii, inevitabila singurătate în care rămân doar cu ei înșiși.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

După ani de căsătorie în care soția nu a reușit să-i dea un moștenitor, timp în care el își vedea de afaceri și-și condimenta existența cu aventuri galante pasagere păstrând aparențele unei căsătorii fericite, Tullio Hermil, care altfel nu prea se pricepe  la nimic dar căruia îi place să le  pară superior tuturor, se află la un moment dat în situația în care, îndrăgostit de ultima amantă, descoperă că soția este apreciată de alți bărbați, are o frumusețe și o senzualitate mai provocatoare decât ultima ei rivală și iată vechea dilemă mereu… nouă: cu cine să rămână  în cele din urmă?

Cum îl va percepe soția (acum mai puțin naivă) după atâtea umilințe intime și publice pe acest monstru infatuat care se dovedește un om slab, manipulatorul oamenilor mai cumsecade asupra cărora își exersase voința de o vanitate nebună? Merită  văzut!

Personajul Tullio Hermil (actorul  Giancarlo Giannini ), exponent al aristocrației decadente se crede un om superior prin naștere, disprețuiește morala religioasă, se consideră un  liber -cugetător lipsit de prejudecăți dar nu e în stare să renunțe la aparențe ori să-și asume limitele și eșecurile, nu prea se pricepe la nimic, un  om de prisos sau lișnii celovec (simpatică traducerea engleză „superfluous man”) cum ar zice scriitorul rus Ivan Turgheniev.

Love (2015) – 3Dex for the people

Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) ar putea contrazice această încadrare de gen.

Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este ceva mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri) cât și o destinație (țintind spre melancolia iubirilor pierdute).

Regizorul francez (născut argentinian) face aici un film englezesc pentru toată lumea (din ce în ce mai mult vorbitoare de engleză, în continuare mare amatoare de porn), permițând experienței vizuale să ocupe planul prim, pentru a-și putea exprima în cel secund propriile concepții despre cinema, viață și sexualitate. Nu este singurul compromis pe care-l face Noé, care a recunoscut inclusiv despre Irreversible, cel mai cunoscut film al său, c-a plecat cu alte intenții, scenariul pe care-l avea la dispoziție atunci fiind Enter the Void

Poziționarea sa incertă (recunoscut de francezi ca fiind al lor, întrucât locuiește și se alimentează de la sursă, dar ușor de repudiat – la o adică – datorită originii sale) cât și oportunitatea de-a-și fi găsit o parteneră de viață la fel de puțin interesată de convenții ca și el (Lucile Hadzihalilovic, împreună cu carea scris scenariul pentru Enter the Void) l-au pus pe Gaspar Noé în postura favorabilă de a putea experimenta cinemaul 3D (exploatat grandios de industria de la Hollywood în Gravity) pe teritoriu european, cu bani europeni.

Și, cu această ocazie, să amendeze atitudinea cinematografiei faţă de sex, una oarecum nedreaptă, ținând cont că genul porn este unul dintre cele mai accesate pe internet, într-o vreme acesta stând la baza unei adevărate industrii a casetelor video. Adevărul este că mai nou, poţi umple ecranul cu cadavre și chiar sânge și să iei premii Oscar (dacă te numești Tarrantino) ori să o faci în stil post-modern (dacă ești Sion Sono), însă un act sexual prezentat explicit duce la controverse care pot merge până la interzicerea filmului în Europa. Ceea ce Noé probabil că abia aștepta – pentru publicitate.

Dar să vedem reacțiile spectatorilor după premiera de pe Croazetă: