Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Morte a Venezia / Moarte la Veneția

Zilele acestea am descoperit, întâmplător, pe Internet, o imagine splendidă care-mi părea cunoscută și mi-am amintit destul de greu  că ar putea fi o scenă ,pe atunci în alb-negru,din superbul  film „Moarte la Veneția” pe care îl văzusem cu câteva decenii în urmă: trecerea tulburătoare, în revistă, înainte de moarte ,a propriei vieți și a propriilor minciuni ale protagonistului; o experiență de neuitat ,o tragedie deja clasică, iubirea imposibilă !Filmul a fost conceput a fi o imensă frescă, totuși intimă, inteligentă, sensibilă , abordând nu doar un subiect puternic ci și teme universale, inspirate din  antichitate: nostalgia, dorința, remușcările,  moartea, Arta.
venice3

Filmul”Moarte la Veneția”se inspiră din nuvela (parțial autobiografică), cu același titlu scrisă de Thoma Mann și publicată în 1912. Un subiect pe gustul marelui regizor italian Luchino Visconti, dar sursă de inspirație și pentru compozitorii  Benjamin Britten și John Neumaier.

Visconti este, ca întotdeauna, un perfecționist care îmbină magic reconstiturea istorică (poate, cam exagerată atmosfera vizuală a epocii: costume ,eleganța manierelor, peisajele urban / lagunar  contribuind la contemplare și o răceală , detașare a personajelor) cu sublimarea Veneției decadente , melancolice sub amenințarea spectrului  profetic al Primei Conflagrații  Mondiale, metaforizat cu un zvon despre o epidemie de holeră.  Și, totul scăldat în adagietto-ul  simfoniei 5 a marelui compozitor romantic, Gustav Mahler ! Visconti se sprijină  pe solide referințe culturale Thomas Mann, Marcel Proust , Friedrich Nietzsche, Sigmund Freud
Imaginile superbe aparțin lui  Pasquale de Santi. Costumele elegante de sfârșit de secol,sunt elaborate de Piero Tosi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acțiunea se desfășoară în 1911, în plină Belle Époque într-o Veneție vizitată de vilegiaturiști din burghezia lipsită de griji și de ultimii reprezentanți ai aristocrației care încearcă să salveze aparențele. Într-un hotel de lux e cazat compozitorul de muzică clasică Gustav von Aschenbach, căruia medicul i-a recomandat Italia, pentru recuperarea fizică și psihică a slăbiciunilor datorate vârstei, lipsei de inspirație. Aici, pe plajă,  se simte tulburat de prezența unui tânăr, Tadzio, vlăstarul unei familii nobile poloneze. Tadzio, pare să încarneze idealul frumuseții eterate, ciudate, subtile, fine , ideal pe care compozitorul încercase cu disperare să îl exprime în creațiile sale !

Mie îmi plac filmele lui Visconti, în general; în particular , poate ar fi de observat că Visconti a tins spre perfecțiune, dar excesul de zel duce adesea la tensiunea contrariilor , la încărcătură +balast vs . fixitate +lipsa de nuanțe ; eleganță și lux vs. încorsetare sufocantă, puțin verosimilă. Acest amalgam  îl va însoți pe protagonist și ne va conduce și  pe noi, prin purgatoriul căutării sensului și adevărului, fără alte nuanțe .
Dialogurile sunt foarte puține, să spunem că ne lasă libertatea să bănuim, să construim în forul nostru interior un scenariu paralel care ne poate părea mai bun sau mai convenabil?
Cât despre interpretarea tânărului efeb care a răscolit simțurile compozitorului, mi-a părut, mai degrabă, un Tadzio frumușel, tânăr, dar departe de a fi icoana aureolată cu grație, naivitate, puritate :el a înțeles că a trezit interesul domnului în vârstă, și-l privește cu îndrăzneală, iscoditor, chiar dacă , poate,  nici nu-și da seamă în ce sens.   Figura  angelică disimulează tinerețea pierdută,viața înfrântă, moartea.  Moartea , în diferitele ei forme este capătul, care e adesea o eliberare de povară, iar agonia, drumul spre pace. Dar moartea este condiția necesară pentru viață și rațiunea însăși de a fi a Artei. Oricum , chiar dacă e firească,  moartea  ne pare tragică și grotescă. Poate e vorba nu atât despre moarte cât despre eșecul elanului vital, datorat unor dorințe păcătoase, unei pasiuni distuctive , elan care nu este în stare să-l reanimeze pe bărbat, doar să-l mai străbată o ultimă amețeală a unei dorințe „consumate” strict în fanteziile sale…

Reclame

Nico, 1988

Nico, 1988”, film biografic despre solista trupei Velvet Underground, a deschis secțiunea ”Orizzonti” a Festivalului de la Veneția din  2018.

Viața enigmaticei Nico,idol al  scenelor anilor 1960-1980 ,pe numele real Christa Päffgen, nemțoaică născută în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, figură melancolică, tumultuoasă și violentă a underground-ului internațional,  solistă , timp de doi ani, a formației Velvet Underground, a devenit, în anul 2018, subiectul filmului ” Nico,1988”,  în  regia  italiencei  Susanna Nicchiarelli.

Filmul este un biopic, fără fard, un portret intimist, dacă vreți ,un cine-rock, un road-movie care surprinde ultimii  doi ani de viață ai cântăreței, înainte de tragicul său sfârșit din 1988, la vârsta de doar 49 de ani .Cu toate că fanii își amintesc de acea Nico din glorioasa sa tinerețe, filmul o surprinde în anii de după faimă ai acesteia, în care se confruntă cu dependența de heroină. O mare parte a filmului o vor reprezenta interviurile cu fiul artistei, Ari, și ultimul manager al acesteia, Alan Wise. Amintirea artistei va fi  însuflețită de către actrița de  origine  daneză  Trine Dyrholm, care a fost  câștigătoarea  premiului  Silver Bear (Ursul  Argintiu) la  categoria  „Cea Mai Bună  Actriță” din cadrul  Festivalului  Internațional  de Film de la Berlin  și locul al treilea în Danish Melodi Grand Prix.

Apropiindu-se de vârsta de 50 de ani, cântăreața &  compozitoarea Nico duce o viață singuratică în Manchester, departe de zilele fascinante din anii 1960 când era muza lui Warhol* (grafician, fotograf, pictor american și realizator de filme , personalitate a curentului artistic Pop Art din Statele Unite ) și vocalista trupei cult  The Velvet Underground. Nu prea îi mai pasă de  înfățișarea sau de cariera ei.  Ea susține concerte multumită noului său manager, Richard, care îi dă lui Nico imboldul de care avea nevoie ca să plece din nou în turneu prin Europa, Paris, Manchester, Praga, satele poloneze (unde are probleme cu miliția când încearcă să facă rost de droguri) , litoralul românesc . Ea se confruntă constant cu demonii ei (scena bombardamentului de la început și  recurentă, scenele in care o vedem purtând la ea un magnetofon, despărțirea de fiul ei, dependența de băutură, țigară, mâncare și droguri) și cu consecințele unei vieți haotice în timp ce își dorește să-și reconstruiască relația cu fiul ei a cărui custodie a pierdut-o cu mulți ani în urmă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acest fiu,  făcut dintr-o „conexiune”cam întâmplătoare cu actorul  francez  Alain Delon,  nu s-a bucurat decât de iubirea  bunicii din partea tatălui, care a văzut că băiețelul seamănă perfect cu fiul ei și l-a adoptat, părinții lui  fiind un tată care încă  nici  azi  nu-l recunoaște  legal și o mamă care l-a născut dependent de droguri.  Doar când Nico a apărut în brațe cu copilul la ușa mamei lui Alain, bunica a recunoscut trăsăturile fiului său și a fost de acord să-l crească, chiar și să-l adopte pe numele celui de-al doilea soț al ei, Boulogne,tatăl vitreg al actorului.  Nico a pierdut custodia fiului, dar a căutat prilejuri să poată vorbi cu el.  Băiatul neiubit de tată, nu prea, nici de mamă, a avut, pe parcursul vieții mai multe tentative de suicid. Povestea lui Nico, poate fi a unei o muziciene curajoase și care nu a făcut compromisuri, este o poveste a renașterii unei artiste, a unei mame, a femeii din spatele idolului.

Alain-Fabien Delon-25 de ani

Anthony Delon-54 de ani

Christian Aaron Boulogne-56 ani   delonii

Nico a murit în 1988 când și-a făcut concediul mult dorit împreună cu fiul său (care avea atunci 26 de ani), la Ibiza, într-un obscur accident de bicicletă, soldat cu un accident vascular?! În film nu apare deloc numele tatălui, doar că e francez, nu l-a recunoscut pe copilul născut  fără  știrea lui  și  pus plocon  în  brațele bunicii .

Cine  s-a ascuns în spatele  star-ului  Nico care a avut zile glorioase ca fotomodel, poetă, compozitoare , solistă muzicală ? Primim pe parcurs  răspunsul: un om  , o femeie, un suflet chinuit, o mamă,totuși. Nu mai este un personaj iconic, este un om pe cale să  se elibereze Filmul are un stil care nu se vrea grandios, ci  deschis, sincer , sfâșietor și  fidel realității.  

Doubles Vies (2019)

După reuşita dramă feminină din Clouds of Sils Maria (2016), scenaristul-regizor francez Olivier Assayas revine cu aceeaşi Juliette Binoche pe afiş, dar într-o comedie de moravuri (masculină). Pentru că deşi apar mai multe personaje feminine interesante, drama şi competiţia este între personajele masculine.

Bine jucat de Vincent Macaigne, protagonistul Leonard apare ca un scriitor cam naiv, ale cărui romane sunt de fapt autoficţiuni străvezii, rememorări romanțate ale aventurilor sale personale. Antagonistul este chiar editorul său, Alain (mai discret în rol Guillaume Canet), un personaj lejer doar aparență, în realitate plin de îndoieli cu privire la viitorul cărților în lume, ca și al său în mica, dar prestigioasa editură pariziană.

d2Juliette Binoche face şi ea un rol aparent mai palid în Selena – ca actriță și soție a lui Alain. Totuși, în cele din urmă avem noroc cu ea și personajele secundare din „elita” intelectuală de bloggeri / asistenți care dau puțină culoare filmului prin dialogurile de la masă. Chiar dacă nu mănâncă în mod exasperant supă (cum se întâmplă în filmele românești), majoritatea scenelor sunt discuții de interior, în case sau localuri.

Dar asta nu deranjează în momentul în care mergi la film în cunoștință de cauză, ca la o producție pentru publicul cult – una care-și cam înțeapă propriul public. Apropo de public, în sala în care l-am văzut eu, la Multiplex, eram doar patru persoane. Și, cum spuneam, deși într-un rol palid, Juliette Binoche salvează puțin filmul de la disputa surdă dintre cei doi, ba chiar devine un fel de arbitru spre final.

Într-un film cam lejer, de vară, sunt camuflate totuși câteva teme actuale: lectura care se mută online, bloggerii care iau locul autorilor de formație clasică, post-adevărul. Dacă e să interogheze ceva, ar fi prețiozitatea intelectuală și moralitatea transcrierii propriei vieți în cărți sau scenarii de film (totuși actrița „reală” Juliette Binoche e mai greu accesibilă decât cea din film, trebuie să iei legătura cu agentul ei).

Un film bun, de văzut până la capăt tocmai datorită mizelor multiple, desigur dacă poți trece peste evidentele incompatibilități de cuplu ale personajelor (cei tineri și superficiali cuplați cu serioși/bătrânicioși). Pentru cei implicați în domeniu, o incursiune savuroasă și malițioasă în lumea editorilor francezi contemporani, presărată cu discuții pertinente despre publicarea digitală – care amenință sau nu suflul literar.

„Destul de bun indiferent cum l-ai privi, deși acesta este un simptom al condiției pe care o investighează, anume îngâmfarea elitei culturale” – A.O. Scott, New York Times.

Cardinalul-2019

Filmul ,”Cardinalul” al  regizorului  Nicolae Mărgineanu  se află în post-producție . Știm foarte puțin, dar esențial, despre acest film dedicat memoriei tatălui său , reputatul psiholog Nicolae Mărgineanu care a făcut 16 ani de închisoare comunistă, ca deținut politic. Regizorul avea , la liberarea părintelui său, 26 de ani, o vârstă la care înțelegi ce se întâmplă și rămâi marcat de dorința ca adevărul să fie aflat, trecutul să nu fie uitat și să nu se repete, ca atitudinea contemporanilor să fie de combatere a ciumei roșii care nicidecum nu a fost anihilată, și până nu demult, avea o față mai greu de recunoscut.

Mulți dintre noi știm, am auzit de la familiile noastre, prin ce a trecut populația acestei țări în anii de după cel de-al Doiles Război Mondial, când am fost…aruncați pradă în lagărul socialist , da , așa se numeau țările aflate sub puterea sovietică. Occidentul era „lagărul” capitalist (ce le mai plăcea celor de la putere să folosească acest termen!)

Filmul, după cum bănuiți din titlu, prezintă atitudinea de distrugere a Bisericii și a figurilor sale reprezentative, una din metodele cele mai subversive de  anihilare, alături de a altor intelectuali de marcă , a sufletului si minților luminate ale neamului.  În anii 1950 conducătorii  Bisericii greco-catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici, decât a celei ortodoxe (de fapt, și în U.R.S.S., multe biserici au fost dărâmate sau transformate în grajduri!) .Alături de mari politicieni români, personalitățile religioase din Transilvania sunt declarate, ele, subversive, dușmani ai poporului. În fața chinurilor , delațiunii fratricide , mijloacelor de dezumanizare dintre cele mai perfide, opțiunea nu poate fi decât convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică  episcopul  Iuliu Hossu , care, prin curaj, verticalitate , devine un model și o călăuză pentru ceilalți preoți. Filmul este povestea sa și a tovarășilor săi de suferință.

Regie: Nicolae Mărgineanu  – Scenariu: Bogdan Adrian Toma – Scenografia:  Nicodim Dumitru- Coloana sonoră:Cornel Țăranu – Distribuție:  Radu Botar, Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Maria Ploae, Cristi Iacob,Radu Brânzaru

Se pare că din  toamnă , octombrie 2019, filmul va rula in cinematografe

„Irishman” / Irlandezul: Asasinul mafiei

Martin Scorsese revine pe un teren pe care-l stăpânește la perfecție și anume în tagma gangsterilor care i-a adus, pe bune,un succes cinematografic peren. Este vorba de mult așteptatul ,,Irishman„care prezintă o poveste din lumea crimei organizate din America de după război, relatată de un asasin mafiot. Membru al sindicatului, asasin al Mafiei, el reface firul evenimentelor ce au dus la moartea sindicalistului  și  gangster-ului  Jimmy Hoffa*, fiind bănuit la acea vreme de implicarea sa în uciderea acestuia.

Aici,câteva detalii despre Hoffa , de pe wikipedia – https://ro.wikipedia.org/wiki/Jimmy_Hoffa

*James Riddle „Jimmy” Hoffa (n. 14 februarie 1913    – dispărut pe30 iulie 1975 ,   declarat oficial decedat  în 1982  a fost  un sindicalist american

Hoffa a deținut diverse funcții la International Brotherhood of Teamsters între 1932 și 1975, fiind președinte general în perioada 1958 – 1971. A jucat un rol important în dezvoltarea acestei confederații sindicale, care în timpul președinției sale, a devenit cea mai mare uniune sindicală nord-americană, ajungând la peste 1,5 milioane de membri. A fost condamnat pentru mită  și fraudă în 1964, arestat în 1967 și condamnat la 13 ani de închisoare. Cu toate acestea nu a demisionat din funcția de președinte al Teamsters decât în 1971. Demisia sa a făcut parte dintr-o înțelegere cu președintele SUA, Richarf Nixon.  înțelegere prin care Hoffa era scutit de pedeapsa cu închisoarea. Hoffa a fost văzut pentru ultima dată în iulie 1975 la un restaurant din suburbiile  Detroit-ului ,numit Machus Red Fox Frank Sheeran, lider sindical de rang inferior, a recunoscut că l-a ucis pe Hoffa, împușcându-l prin spate   cu două focuri de armă, după care l-a incinerat. 

Hoffa a fost oficial declarat mort în 1982, la a șaptea aniversare a dispariției sale. Ulterior, cercetările efectuate de poliție și de FBI au dezvăluit faptul că Hoffa, datorită dorinței sale de a reveni la putere, devenise indezirabil pentru cercurile mafiote, care doreau controlul fondurilor IBT.

Cu un  scenariu  semnat de Steve Zaillian („Schindler’s List”), acest film este o adaptare a cărţii de non-ficţiune a lui Charles BrandtI Heard You Paint Houses : Frank ‘The Irishman’ Sheeran and the Inside Story of the Mafia, the Teamsters, and the Final Ride by Jimmy Hoffa” (2003)

Din  distribuţie  fac parte Al Pacino, în rolul lui Jimmy Hoffa, Joe Pesci în rolul Russell Bufalino – şeful unui clan mafiot din Pennsylvania, şi Robert De Niro, în rolul mâinii lor drepte,  Frank „The Irishman” Sheeran .În alte roluri : Bobby Cannavale,Harvey Keitel ,Anna Paquin.

Bugetul filmului se învârte undeva în jurul sumei de 200 milioane $, o sumă vehiculată de obicei la marile blockbustere, dar justificată dacă ne gândim că filmul a beneficiat de o muncă extensivă pe partea de efecte speciale, fiind nevoie de întinerirea mai multor actori, inclusiv a lui De Niro. Totul pentru că acțiunea filmului are loc pe parcursul mai multor decade, spunându-ne povestea vieții lui  Sheeran  în slujba mafiei.(https://facemfilm.ro/trailere/the-irishman-martin-scorsese)

Filmul va fi prezentat la Festivalul de Film din New York   în  27 septembrie , 2019.