Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

,,Ingredientele vieții”

Pentru  regizorul  și  scenaristul  Ang Lee  un cadru original, bucătăria, este foarte importantă, în filmografia sa simbolizând un loc sacru, un templu al unirii, plăcerii, fericirii, pasiunii și chiar al miracolelor …laice Emoji  Regizorul închide cu filmul ,,Eat Drink Man Woman”  trilogia sa de debut regizoral începută cu ,,Pushing Hands”  și ,,The Wedding Banquet “  în  care face o  introspecție a Familiei  care încearcă să se  adapteze  cerințelor vieții  într-o perioadă de contestare a convențiilor sociale și a valorilor familiale frământate de păstrarea tradițiilor, ritualurilor și dorinței de emancipare și modernitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

Dl. Chu  este un eminent chef  (bucătar), respectabil văduv care trăiește într-o casă mare din Taipei, Taiwan, împreună cu cele trei fiice ale sale nemăritate, pe care le-a crescut singur de șaisprezece ani. Degeaba încearcă să se refugieze în prepararea  meticuloasă a platourilor  cu mâncăruri sofisticate, o adevărată simfonie de culori și arome, el trebuie să se confrunte cu problemele fetelor, care au crescut și fiecare dintre ele este rebelă în felul  ei. Cea mai mare,Jen, profesoară la un liceu s-a convertit la creștinism , devenind cu adevărat habotnică, ceea ce a cam  ținut la distanță orice bărbat, iar ea este panicată că va rămâne domnișoară bătrână. Chien  este fiica mijlocie, foarte frumoasă, îngrijită , seducătoare ,  emancipată  și ambițioasă care lucrează la o companie unde i se face propunerea de promovare, dar ea dorește să zboare cât mai departe de cuibul părintesc ,la Amsterdam, să aibă afacerea ei, să devină independentă deși are un amant (ce-i drept cam ambiguu) pe punctul de a divorța de fosta soție și cu o idilă terminată sau nu,la activ. Ning, mezina este studentă și lucrează la un fast-food, spre oroarea tatălui ei.  Acest gineceu turbulent se complică o dată cu  apariția invazivă a văduvei Liang  foarte cochetă și băgăcioasă care se instalează în vecini împreună cu fiica ei Rachel Rong care e pe cale de a divorța și fetița ei. Și cum problemele se complică dl.Chu realizează că a început să-i dispară simțul gustului, care era un atu important în meseria sa.
Titlul filmului în limba engleză mi se pare cam bolovănos. De data aceasta traducerea în limba română este poetică, metaforică și sugestivă :,,Ingredientele vieții” , o  comedie dramatică .
Scena de generic a  filmului mi s-a întipărit în memorie . La început minuțiozitatea gesturilor  Dl.Chu  este impresionnantă. Mai încolo, o altă scenă ne prezintă cu brio prin filmări cu mișcări fluide și fine, atmosfera efervescentă  din bucătăria unui mare restaurant.  Dar , pentru niște gurmanzi europeni, scenele cu ,, preparandiseala” obosesc mai mult pe spectator decât pe vajnicul bucătar  trecut de prima tinerețe. Cărnuri strălucind sub diferite topinguri , legume sculptate cu finețe, paste și aluaturi, fripturi , fructe de mare, un festin al imaginii și al aromelor, toate ne fascinează prin măiestria dl.Chu.   Apoi vedem alternând scene de bucătărie de mare clasă cu scene de bucătărie din familie. Totul , prea detaliat, interminabil, încât, parcă ne simțim îndopați până ne piere și nouă gustul, pentru poveste.
Tema conflictului între generații poate părea răsuflată, dar mie îmi place abordarea,în care tatăl este copleșit ,depășit, în gestionarea problemelor de familie și chiar s-ar simți ușurat dacă fetele ar fi la casa lor.În fiecare duminică tatăl prepară un adevărat festin culinar , o ofrandă de iubire pentru fiicele sale. Masa la care se reunesc este un adevărat forum, unde se fac anunțuri și schimb de idei între membri familiei ( pentru că acolo se lucrează zilnic ….ca lumea,he,he!Emoji). Sunt momentele în care tatăl simte pulsul fiicelor sale, le cântărește poziția în această lume paradoxală. Gustul, excepțional,rafinat al D. Chu, care se pierde încet-încet simbolizează teama sa de moarte, golul unei vieți petrecute în scopul de a excela într-o artă perisabilă . Actorul  Sihung Lung este tulburător prin interpretarea sa cu emoția reținută.
Anunțuri

Agora

Filmul *,,Agora” (2009)  este o ficțiune istorică hispano-malteză realizată în 2009  de cineastul Alejandro Amenábar care tratează  tema conflictului dintre știință și religie în Alexandria antică.

* Agora în limba greacă, forum în limba latină, era o piață publică , centru al activităților politice, comerciale, religioase, festive, juridice.

 

Spoiler

Filmul ne prezintă devotamentul total pentru filozofia agnostică și științe al  Hypatiei (Rachel Weisz) aflată în căutarea cunoașterii și conflictul intern al celor doi bărbați din anturajul ei, sclavul tatălui ei , Davus (Max Minghella ) care are dreptul să asiste la cursurile ei și  Oreste (Oscar Isaac) , elevul ei de la școala neoplatonică din Alexandria, pe care ea o conduce și unde este profesoară . Cei doi bărbați sunt prizonieri a unei situații fără ieșire, iubirea pentru o femeie inaccesibilă și fanatismul crescând al societății. Hypatia predă teoriile lui Euclid și încearcă să aprofundeze modelul geometric a lui Ptolemeu pentru  a- înțelege legile exacte care  guvernează  Universul. Sclavul egiptean Davus fabrică o machetă a sistemului ptolemeic pentru a-și impresiona dascălul  de care este în taină îndrăgostit. După  ce Hypatia îi refuză avansurile, el se convertește la creștinism.   

Tocmai când Hypatia e pe cale să facă un pas important în înțelegerea cosmosului, reabilitând modelul heliocentric a lui Aristarh din  Samos (n. 310  î.Hr. – d. 230  î.Hr., un astronom și matematician grec, primul care a susținut că Pămantul se rotește în jurul Soarelui fiind ridiculizat pentru convingerile sale) și intuind că orbita planetelor trebuie să aibă formă de elipsă , situația politică ia o  turnură  dramatică. În acest context soarta Hypatiei ( născută între anii 355/360 era noastră, a decedat în anul 415 ) este pecetluită și cei doi bărbați  nu reușesc să o salveze de la moarte.  

Această prezentare necesită JavaScript.

Există puține mărturii contemporane despre Hypatia care s-au păstrat, dar  afirmațiile autorilor sunt adevărate .  Ea a devenit primul martir pentru știință și este încă un simbol al libertăţii de gândire.

Fondat pe istorie, filmul își ia libertatea de a da  frâu liber fanteziei, de unde apar și unele inadverdențe mai mult sau mai puțin vinovate față de adevărul istoric. Iată câteva dintre ele:
•      Nu s-au mai păstrat scrierile Hypatiei și nici eventualele descoperiri științifice, deci  cade teoria conform căreia fusese adepta heliocentrismului lui Aristarh ( primul care a presupus că Pămîntul se rotește în jurul axei sale și în jurul Soarelui).
•      Linșajul  Hypatiei a fost mult mai crâncen decât în film, ea a fost târâtă pe străzi până a murit. Filmul nu vorbește despre faptul că rebeliunea creștinilor și ,,lectia” exemplară aplicată Hypatiei au fost considerate de teologii creștini  de atunci , de ex. Socrate Scolasticul  în ,,Istoria Bisericii” (și cu multe secole mai târziu, în sec.VII   în ,,Cronica universală” a episcopului  Ioan de Nikiou) o pată pe  conștiința Bisericii .
•   Solidară cu mediul său, elita alexandrină păgână și creștină, Hypatia poate fi considerată datorită  statutul său social mai degrabă victimă a unei revolte populare și nu a faptului că era femeie de știință (erau pe vremea aceea în Alexandria și alte femei…savante).
•    Enciclopedia bizantină ,,Suda” din secolul X nu menționează existența sclavului Davus
•    De asemenea, Oreste devenit mai târziu prefect/guvernator al Alexandriei  este menționat ca fiind un bun prieten, fără a fi îndrăgostit de Hypatia, nu este  menționat  nici faptul că ar fi fost unul dintre elevii ei. Scena în care  cineva din auditoriu îi spune public că o dorește se pare că a existat și ca și în film  l-a ,,lecuit” demonstrându-și  impuritatea .
•    Hypatia nu  era celibatară ca în film unde ne-ar face să credem că ar fi fost virgină. Ea era soția  lui  Isidor Filozoful.
Parabolanii ( în greacă  „cei ce iși riscă viața  ”, pentru că se ocupau de obicei de  îngrijirea bolnavilor și  îngroparea lor) nu erau nici pe departe atât de sângeroși cum apar în  film.
  Biblioteca din Alexandria  fusese deja distrusă în mare parte cu secole înainte, în timpul războaielor civile romane, dar și a unor calamități naturale. Istoricul Ammianus Marcellinus ( 332 – 395), autorul operei istorice ,,Res gestae “afirma în lucrarea sa că pe vremea lui Biblioteca era în ruine .

 

Există , desigur, unele  asemănări  între sursele istorice și scenariul filmului :  
– Socrate Scolasticul (care a trăit aprox  între  anii 380-450) confirmă prin  lucrarea sa ,,Istoria ecleziastică”  cartea a VII-a, capit.15 că în Alexandria  exista o femeie numită Hypatia, fiica filozofului Theon care preda într-o școală de -a lui Platon și Plotin.
 – Personajul  Cyril (Sami Samir) este prezentat drept episcopul Alexandriei care a poruncit uciderea Hypatiei, lucru care a întinat imaginea acestuia , a Bisericii din Alexandria și a celor care se considerau creștini și al căror comportament scandalos, crime și alte acte reprobabile au găsit susținerea și încurajarea lui Cyril .
Tot în această lucrare e menționat și personajul  Synesios  din Cyrena (Rupert Evans ) ajuns episcop de Ptolemais care mărturisește admirația nemărginită pentru aceea care l-a ghidat pe drumurile cunoașterii. S-au păstrat și câteva epistole care dovedesc schimbul de opinii între Hypatia și Synesios.
–Oreste, convertit la creștinism,  devine prefect al Alexandriei.

Până la urmă acest film foarte controversat nu pentru calitățile cinematografice ci pentru modul de reflectare al virtuților și păcatelor oamenilor fie că erau păgâni închinându-se idolilor , fie creștini sau evrei, fie agnostici (atmosfera epocii fusese desigur mereu pe un butoi cu pulbere) este bine realizat prin estetica sa , prin calitatea scenografiei , interpretarea actoricească iar Rachel Weiss este foarte bună în rol, cu figura elegantă, spiritualizată, jucând cu naturalețe rolul unei femei de iubit și de admirat.

 

„Crooked House” 2017

Filmul Crooked House” este tradus la noi inexact „Crima din căsuța strâmbă” , deoarece căsuța pare mai mult un castel /conac și că lucrurile decurg aici foarte strâmb nu justifică minimalizarea clădirii nici folosirea unei metafore cam strâmbe și ea. Această casă în stil atipic ar putea fi interpretată drept ,,căminul chircit/gârbovit” de răutate, intrigi, izolare, îmi pare  mai sugestiv.

Totul este bizar în această casă, mai ales relațiile între personaje (tatăl Sophiei este medievist și a scris un singur scenariu pentru un film în care ar fi jucat soția, dar nimeni nu citește „partitura”  nimeni nu e curios cum merge interpretarea Magdei), mobíluri, alibiuri, duplicități, secretomanie vs. extrovertire. Aveam mari așteptări de la film în sensul atmosferei epocii,  atmosferei familiale, intrigii – a cărei mare maestră a suspansului Agatha Christie (filmul fiind adaptarea după romanul cel mai sumbru din cariera ei, cu titlul omonim) nu prea dezamăgeste.

Filmul are practic Emoji două vedete+un protagonist : pe fetița de 12 ani, Honor Kneafsey care o joacă pe Josephine cea precoce, minunat interpretată și pe mătușa Edith, interpretată de Glenn Close care la vârsta ei a reușit să fie o tipă cool  plină de viață și cu replicile la ea. Ar mai fi detectivul Charles Hayward, jucat de Max Irons, fiul renumitului  Jeremy Irons, care are privirea blazată a tatălui său, ceea ce i se potrivește pentru rolul tânărului dezamăgit care a ajuns din ambasador în Cairo, un simplu detectiv, cel care trebuie să se confrunte cu aroganța și respingerea pe care o suferise în trecutul apropiat din partea acestei bizare familii de bogătași. Charles nu a fost prea eficace, ce să mai spun de poliție! În final rufele murdare  sunt spălate în familie.

În 2011 s-a încercat prima adaptare a romanului ,,Crooked House” (unul din cele două romane ( & ,,Ordeal by Innocence”) ale Agathei Christie, pe care scriitoarea le consideră cele mai bune romane de suspans din cariera ei) în regia americanului Neil Labute, având în casting pe Gemma Arterton, Matthew Goode, Gabriel Byrne  , Julie Andrews . Adaptarea fusese scrisă de scenaristul serialului „Downton Abbey”, Julian Fellowes.

Proiectul nu s-a concretizat până în 2017 când  scenariul, remaniat  și cu contribuția lui Gilles Paquet-Brenner și Tim Rose Price, servește  filmului regizat  de Paquet-Brenner. Scenografia  fără a fi impresionantă reușește să recreeze atmosfera ,,so british,” prin decoruri, costume și morga  Emojipersonajelor.

Sinopsis

Acțiunea filmului se desfășoară în  Londra  și împrejurimi, în toamna anului 1947. Trei generații ale  familiei Leonides, englezi de origine greacă , locuiesc împreună într-o casă mare bizară, a  cărei conducere despotică este asigurată de întemeietorul clanului, milionarul  Aristide care a emigrat din Smirna  în Anglia. Cea de-a doua soție, Brenda, fostă dansatoare de cabaret este cu cincizeci de ani mai tânără. Bătrânul este găsit mort, otrăvit cu un medicament contra glaucomului. O moștenire considerabilă dă peste cap tot… familionul. Nepoata lui, Sophia, merge să  solicite ajutorul  detectivului  Charles Hayward  cu care avusese în trecut o relație de iubire terminată  brusc .
 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuția  Max Irons :   Charles Hayward , Stefanie Martini : Sophia, Christina Hendricks : Brenda, Gillian Anderson : Magda, Glenn Close : Lady Edith,  Terence Stamp : inspectorul  Taverne,  Amanda Abbington : Clemency Leonides,  Christian Mckay : Roger Leonides, Julian Sands : Phillip Leonides,   Honor Kneafsey : Josephine.

Muzica originală a filmului este compusă de Hugo de Chaire.

All the Money in the World (2018) – Cât de mult este suficient?

Un film înconjurat de discuţii după ce în urma acuzaţiilor aduse lui Kevin Spacey în finalul anului trecut regizorul Ridley Scott s-a văzut nevoit să îl înlocuiască pe acesta în rolul lui J. Paul Getty cu Christopher Plummer cu doar 5 săptămâni înaintea lansării, scenele sale fiind deja filmate, cu un trailer rulând în cinema. Iar spre surprinderea mea scenele cu personajul lui nu sunt deloc puţine. Ca urmare Plummer a fost încununat de nominalizări pentru rolul său. Şi pentru ca să fie meniul complet, în luna ianuarie s-au iscat discuţii referitoare la diferenţa imensă de salariu dintre Mark Wahlberg şi Michelle Williams pentru reluarea filmarilor.

MV5BMjA0OTE1Njg0NV5BMl5BanBnXkFtZTgwMjQwMjQ2NDM@._V1_SY1000_CR0,0,1503,1000_AL_Cu aşa „reclamă” All the Money in the World este un film ce trebuia văzut, iar prima impresie este că nu e deloc o pierdere de timp. Bazat pe evenimente reale, ne aruncă în viaţa familiei Getty în momentul în care John Paul Getty (Charlie Plummer) este răpit, iar bunicul său, cel mai bogat om al planetei, refuză să plătească rescumpărarea. Mama lui Paul (Michelle Williams), şi nora lui J. Getty, porneşte o luptă de convingere a acestuia în speranţa de a-şi salva copilul.

Ridley Scott face o treabă excelentă cu regia, nu uitaţi că omul asta are 80 de ani şi a tras 30% din film cu 5 săptâmâni până la lansare. Ritmul poveştii e potrivit, deşi m-aş fi putut lipsi de câteva scene la cele 2 ore şi 12 minute ale filmului. Calitatea regiei se vede şi în imagine, încă de la prima scenă de pe strazile Romei, ajutată şi de machiaj şi decorurile superbe.

Cel mai captivant personaj este de departe J. Getty, un amestec de egoism şi paranoia cu atât mai fascinant cu excentismul şi influenţa la pachet. Este uşor de văzut de unde nominalizările lui Christopher Plummer, însă interpretarea care ţine filmul în picioare în lipsa lui este cea a lui Michelle Williams, prea puţin menţionată. Incapabilă de a-l convinge să plătească recompensa pentru fiul ei, încearcă toate modalităţile posibile de a da de răpitorii acestuia, deşi aparent lipsită de ajutor, hotărâtă să nu cedeze.

Pentru toţi banii din lume este un film demn de numele lui Ridley Scott, cu teme actuale, cu toate că evenimentele se întamplă acum 40 de ani, care vorbeşte despre cum averea şi puterea pot înstrăina un om faţă de realitate şi de lucrurile care pentru toţi ceilalţi nu ar ridica niciun semn de întrebare.

Orbirea

Regizat de Michael Mailer după o poveste de Diane Fisher și adaptată de John Buffalo Mailer, cu Alec BaldwinDemi Moore și Dylan McDermott, Orbirea este o melodramă cu un scenariu previzibil și final plin de romantism. Actorii sunt cam penibili, cu excepția lui Alec Baldwin, singurul cât de cât credibil în acest melting-pot, tot prea melodramatic și el. Asta pentru că oricât ar încerca, nu-i iese decât o imitație nereușită a lui Robert de Niro în Parfum de femeie, pentru că oricât ar diferi datele problemei, tot cam acolo bate: acest Blind (2017) urmărește povestea unui scriitor orb care își redescoperă pofta de viață atunci când dă de (big surprise!) o nouă iubire.

Bill Oakland este un romancier faimos (de ce, nu prea reiese) care rămâne orb după un accident de mașină în care i-a murit soția de care tocmai se pregătea să divorțeze. Cam la asta se rezumă filmul: bogăție, faimă, șamd. Fără aceste ingrediente ar fi absolut nedigerabil. Așa… consumăm HBOuă ca să stingem apoi televizorul cu gândul că și bogații plâng, nu-i așa? Dar mai tare plâng eu pentru timpul pierdut cu el, fiindcă Orbirea” asta este genul de „film-țeapă”: cu actori buni, subiect ok, adică rețeta perfectă încât PARE bun – doar rezultatul e un fiasco total.

Dacă vreți să vedeți opusul, adică un film care PARE prost dar e suprinzător de reușit în mai toate scenele sale (la mine cam ăsta e criteriul după care aleg un film HBO: pornesc TV-ul random, și dacă mă prinde vreunul din filmele de pe tzâșpele canale de film, îl pornesc de la început de pe hboGO), vă recomand The Wizard of Lies, antidotul perfect la The Big Short și partener de nădejde pentru Margin Call. Mai ales că, vorba lui Costi Mărculescu:

Spală căcănăria cool, fancy, sexy și glorificantă pe care The Wolf of Wall Street a pus-o peste hoția bancherilor din Inperiul retard al Americii.