Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Nopți lungi, dimineți scurte (2016) e o expresie ce descrie destul de bine modul de viață al unui tânăr din New York City-ul contemporan.

Încăpățânatul James (Shiloh Fernandez) s-a despărțit de iubita lui, dar la scurt timp după asta pare să realizeze că a fost un pas greșit, din moment ce încearcă s-o uite în brațele altor fete. În căutarea lui Katie (sau a ceea ce vor fi avut împreună), James are mai multe experiențe cu femeile înșirate în lungile sale nopți.

Dacă în primă fază pare c-o să asistăm la o serie destul de lungă de aventuri, unele trecătoare, altele părând ceva mai așezate, după câteva zile apare și tiparul: uneori ii este dor de Lorraine însă când se simte trist îi dă mesaje lui Rapunzel – iar aventurile nu mai par chiar întâmplătoare, fiind de fapt relații neterminate. Așa că filmul regizat de Chadd Harbold (How to Be a Man) se dovedește a fi în cele din urmă ceva mai mult decât simpla „examinare” a vieții sentimentale a unui băiat rău.

Pe parcursul scurtelor sale aventuri de noapte, personajul încearcă să se învăluie într-o aură de cuceritor al lui Natalie, Anna sau Lily, însă diminețile îi dezvăluie încetul cu încetul personalitatea reală, cea de fugar – de vânat, nu de vânător. Iar motivul îl vom descoperi abia la final: un mistery ceva mai soft, pe o structură de coming-of-age întârziat (nu l-am văzut ca o criză a playboy-ului gen Alfie, ci mai degrabă un debut festivalier – a și rulat la New Filmmakers New York Festival).

Un film despre care nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit (cel puțin la început), dar trebuie să recunosc că m-a surprins în final.

Anunțuri

La fille inconnue (2016)

Cosmin Matei a participat la avanpremiera filmului fratiilor Dardenne, distribuit din 24 martie de către Independenţa Film în cinematografele din toată ţara.

Cand la usa doctoritei Jenny Devin suna o femeie si ea refuza sa ii raspunda pe motiv ca programul s-a terminat de o ora, se declanseaza un lant de evenimente ce o va face sa se indoiasca de alegerile pe care le face in cariera si de responsabilitatile pe care si le asuma. Dupa ce in ziua urmatoare la usa ii bat doi politisti sa o anunte despre aceasta femeie care a murit, Jenny, macinata de remuscari, porneste in aflarea identitatii acesteia.

Un film cu o premisa cel putin interesanta, ce isi pierde din valoare in urma executiei. Ca actori nu ar fi de mentionat decat Adèle Haenel, in rol principal, care da mai multa greutate personajului, si reuseste sa te tina atent pe parcursul actiunii. Actorii secundari se descurca decent sa interpreteze, avand in vedere si lipsa de dezvoltare a personajelor, unele dintre ele cu decizii indoielnice.

In cautarea numelui acestei femei si a adevarului in legatura cu moartea sa, Jenny va acorda diverse consultatii medicale la domiciliu si va arata poza femeii oricarei persoane pe care o intalneste. Apasata de vina porneste o investigatie pe cont propriu, intr-o atmosfera partiala de film politist, pana la scurte urmariri cu masina. La un moment dat un detectiv chiar mentioneaza ca ancheta e treaba lor, de altfel politistii mai fiind prezenti in doar doua scene.

Filmul pune problema asumarii responsabilitatii si a ce inseamna o decizie corecta, lucru bine suprins in scenariu, in special in personajul doctoritei. Scenele tensionate sunt spatiate si desi povestea este interesanta nu se justifica durata de aproape doua ore. Cineva spunea la iesirea din cinema ”Drama la filmul asta e ca nu poti recupera cele 2 ore.” Nu sunt total de acord, este o drama buna, daca intr-adevar ai acel timp si starea necesara la dispozitie.

Money Monster (2016)

Filmul Money Monster” denunță sistemul financiar dar și canalele de televiziune care preiau informații neverificate și mai ales derivele informației instantanee care se înscriu într-un crescendo urmând thriller-ul. Da, are toate ingredientele unui thriller hollywoodian fără a deveni greoi, moralizator, ca de exemplu „The Big Short” sau un manifest militant în pragul alegerilor prezidențiale americane. Chiar dacă simțim compasiune pentru tânărul disperat,  filmul ne amintește și de micii acționari , victime constante și nevinovate care-și riscă bruma de agoniseală.

Sigur, i se poate reproșa filmului că a trecut superficial peste o situație prea frecventă în lumea financiară în care numărul victimelor crește pe zi ce trece, că nu a pus pe tapet cu vehemență sistemul informatic sau nu a înfierat sistemul capitalist. Atunci ar fi fost alt film și nu neapărat mai bun! Un film (probabil involuntar) cinic, cu personaje egoiste, preocupate doar de rezolvarea crizei de moment din studio, ce să mai spunem despre clișeele cu hackerii sau cu lansarea de alerte !

336909_3edab5d7784b9e365a751b48ef08dd9b

Scenariul (Jamie Linden, Jim Kouf, Alan Di Fiore) e cam incredibil, montajul palpitant, jocul Juliei Roberts cam patetic, prestația foarte tânărului (26 de ani) Jack O’Connel e excelentă, așa cum îl cunoaștem din apreciatul serial britanic „Skins”, din filmele „Starred Up”, „Unbroken” (va juca în 2017 în „HHhH”, „Tulip Fever”).

3917206lpw-3927860-article-jpg_3543059_980x426

Filmul a fost prezentat în afara concursului de către regizoarea sa, Jodie Foster, la Festivalul de la Cannes 2016. Mesajul lui „Monster Money” nu ecranează acțiunea, nici suspansul instalat din primele minute, imediat după o parodie economică în care evoluează în mod constant personajul lui George Clooney, exuberantul Lee Gates care face divertisment ca mai apoi să prezinte rubricile emisiunii sale de info și știri din lumea finanțelor cu ponturi de investiție a banilor foarte sigure. Nu lipsește umorul satiric, dar acesta nu bagatelizează gravitatea mesajului.

Julia Roberts -Patty Fenn, George Clooney– Lee Gates , Jack O’ConnellKyle Budwell, Caitriona Balfe-Diane Lester, Dominic West- Walt Camby, Giancarlo Esposito- Marcus Powell

Nu știu cum de-am sărit acest film care făcuse destule valuri în sezonul premiilor de anul trecut: fie că a scris (sau speram să scrie) altcineva despre el, fie c-au fost alte filme care m-au interesat și n-am avut timp să-l văd. Brooklyn (2015) rulează zilele acestea la HBO și am apucat să-l văd pe bucăți: întâi finalul (cel mai important dintr-un film), condus cu o mână sigură de regizorul John Crowley și jucat impecabil de Saoirse Ronan, marea speranță a cinematografiei (americano-)irlandeze.

Odată văzut finalul, motivația de a urmări și restul filmului dispare, că și cum ai începe o carte de la coadă la cap. Ori, dimpotrivă, îl poți urmări ca un obiect artistic, ceva mai mult decât o simplă ecranizare a firului epic. În cazul lui Brooklyn (știind ce știe protagonista), persistă întrebarea: De ce-ar mai juca ea tot acel joc? din moment ce știa că se va întoarce acasă, la noua ei casa, pe continentul de unde venise doar pentru o scurtă perioadă. În favoarea sa stă faptul că răspunsul nu este atât de simplu, Brooklyn (2015) nefiind despre alegeri, așa cum e prezentat pentru a spori curiozitatea cinefilului, nici (doar) un film despre revenirea acasă, ci unul despre confirmări (dacă mai era cazul) – despre a doua plecare de acasă.

Călătoriile nu sunt nici acum, în secolul vitezei, și erau cu atât mai puțin la mijlocul secolului trecut, ceea ce par. Odată ajuns într-un loc – cum sunt cele din trecut – acesta revine înapoi în forță, mânat de nostalgii. Iar protagonista nu se poate abține să nu afle cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi mers bine în Irlanda și n-ar fi fost nevoită să plece pe alt continent pentru a-și găsi o slujbă și o familie.Spre norocul lui Eilis, viața bate atât filmul, cât și fantomele imaginației sau iluziile noastre, așa că un mic incident o ajută să se rupă (iar) de trecut și să plece (iar) de acasă, ca să revină senină la noul său cămin de peste mări și țări.

Don’t Think Twice (2016)

Don’t Think Twice este o definitie impulsiva a improvizatiei si ne descrie sloganul fiecarui actor ce improvizeaza pe loc spre amuzamentul spectatorului. Acest film este o declaratie de iubire data acestei manifestatii artistice, personajele fiind prezentate ca fiinte creatoare de arta in ceea ce expun publicului.

Mai mult, intram in culisele vietii de comediant unde ni se arata experientele personale ce duc la actul final pe scena. Trupa este un loc intim dar de unde fiecare tinde spre ceva mai bun, acest fapt creeaza o stare conflictuala in cadrul grupului.

Pentru a lega acest film cu realitatile acestui spectacol in tara noastra, pot spune ca m-a facut interesat si as incerca sa merg la un asemenea eveniment chiar daca aceasta „arta” la noi pare putin involuata ( asa la o prima impresie).

dont_think_twice

Articol scris La-unison.ro