Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.

 

Anunțuri

,,Aurora Borealis-Northern Light” (Aurora Borealis – Északi fény )


Regizoarea  Mészáros Márta  a permis ca pe parcursul carierei sale literare și cinematografice complexe și angajate să intrăm într-un mod intim și profund în frământările politice și sociale ale societății maghiare.  În ultimul său film ,, Aurora Borealis – Északi fény ” ea abordează prin intermediul vieții unei femei ,rănile ireparabile cauzate de război,  într-o Europa fărâmițată. De altfel  sunt temele care au preocupat-o  de-a lungul  întregii cariere: condiția femeii în societate,  explorarea originilor și a trecutului și efectele regimului stalinist asupra indivizilor .

Regizoarea Mészáros Márta  afirmă că filmul este inspirat din interviuri cu victime / martori , a unor fapte abominabile săvârșite în epoca stalinistă- în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică din anii`50 – dar și din experiențele traumatizante din propria-i tinerețe. Mă întrebam de ce familia regizoarei a plecat în 1935-1946 din Ungaria în URSS. Tatăl ei  fiind un  sculptor foarte talentat,  nu s-a simțit destul de apreciat în Occident? Și așa a plecat cu familia direct  în … ,, gura leului.”  Stalin se debarasa rapid de admiratorii săi din străinătate, considerând că au ales să vină în URSS ca spioni și fără explicații îi aresta și îi întemnița /executa  fără a stârni vâlvă. Tatăl,  Mészáros László  este considerat mort din 1945 (la vârsta de 40 de ani) dar e posibil să fi fost executat mult mai devreme, poate imediat după arestarea în 1938. Familia a revenit în Ungaria în 1946 (?)
Dacă a dorit să pună cărțile pe masă, regizoarea nu ar fi trebuit să înceapă, într-un jurnal / interviu, cu saga propriei familii ? Pentru că în timpul revoluției maghiare din 1956 își lua diploma de regizor în Moscova?
Nu m-ar fi interesat trecutul ei dacă nu ar fi venit la vârsta de 86 de ani cu un film confesie, în care așteptăm , vorba ungurului  ,,să toarne apă curată în pahar”!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai mult decât cercetarea secretelor din trecutul  lui  Pogány Mária important este că s-au spus lucrurile trecute sub tăcere atâtea decenii : cum întâmplări istorice care au avut efect asupra întregii societăți au obligat pe mulți indivizi să ia hotărâri morale traumatizante care au  influențat adânc destine, relații interumane. Astfel de pete negre din istorie au fost și violurile săvârșite de armata sovietică,, eliberatoare” . Mesajul filmului este universal : doar studiind trecutul, punându-l pe tapet cu cele mai dureroase și rușinoase episoade, confruntându-ne cu prejudecățile semenilor noștri, iertând si iertându-ne, ne eliberează de povara minciunii ,a falsității și doar așa putem spera la un nou început  în care să ne construim pas cu pas o viață normală, fără coșmaruri.

Scenariul  filmului , scris de Márta Mészáros, Éva Pataki și Zoltán Jancsó o are în centru pe  Olga  care află că trecutul familiei sale ascunde minciuni și secrete pe care vrea neapărat să le elucideze pentru a fi capabilă să-și facă ordine în viață .
Filmul face autopsia relațiilor mamă-fiică, a crizei identitare, a  dilemei de a ține secret fapte grave  sau a le confesa cu întârziere , după ce viața în neadevăr a marcat deja destinul.
Din păcate  filmul este împânzit de clișee care reflectă prea puțin generoasa viziune a realizatorilor:
– filmul are probleme de ritm și de dramaturgie, unele scene sunt prea lungi  și/sau  prea insignifiante și superflue(cum și-a schimbat caracterul fostul soț a lui Olga ,rol care dacă ar fi scos nici nu prea ar conta;
 – nu creează suficientă tensiune,deși material narativ este;
 – alternarea scenelor din prezent cu cele din trecut îmi pare stângace

Sinopsis
Olga, fiica lui Pogány Mária și-a dat seama în ultimul timp că ceva nu este în ordine legat de de viața ei,după ce îi trec prin mână fotografii vechi  făcute după al doilea Război Mondial, apoi, scrisori, desene. Dacă nu e adevărat că e fiica austriacului despre care a crezut toată viața că este tatăl ei ,oare ce mai ascunde Mária? Mama ei este foarte bătrână și bolnavă și Olga nu vrea să rămână cu atâtea semne de întrebare despre identitatea ei încât o descoase cu insistență pe mama sa .

Acțiunea  filmului se desfășoară alternativ în două perioade, prezentul cu cercetările Olgăi și trecutul, cu  tinerețea ,viața mamei sale, Maria în anii postbelici.  
 
Un film despre acele minciuni mai mari sau mai mici care apar probabil în fiecare familie; importantă este  granița unde acele adevăruri nu trebuie neapărat aduse la lumină ,  pentru a putea trăi o viață …normală și  acele adevăruri care  trebuie dezvăluite pentru ca minciunile să nu ne otrăvească existența. Este, metaforic  ,,efectul fluturelui „,câte vieți datorită unor condiții inițiale au marcat destinul unor oameni în întreaga lume și cum a schimbat total și profund  identitatea unora , încât ar părea că nu se mai pot schimba. Olga este foarte  reținută,probabil destinul ei  a fost  pecetluit de un trecut încă neelucidat,care o face să simtă că ceva nu este în ordine,să simtă obstacolde netrecut în a avea încredere în ceilalți,e închistată ,încordată,nu simte acea adiere a libertății care ne insuflă încrederea în noi și în ceilalți.Da,chiar și față de mama ei.De aceea și relația cu Antonio , soțul ei , un tip relaxat, cu temperament meridional nu a fost de durată .
  Olga (Tóth IldikóMária, bătrână (Törőcsik Mari)/Mária, tânără, Törőcsik Franciska .

,,I,Tonya” 2017

În filmul ,,I,Tonya” este prezentat destinul tumultuos al patinatoarei americane Tonya Harding, campioană națională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei de patinaj artistic , celebră pentru  Triple Axel pe care îl reușise cu trei ani înainte . În anul 1994 am putut urmări la știrile TVR  scena în care Nancy Kerrigan , rivala de atunci a Tonyei  a fost agresată în vestiare cu un baston telescopic, în timpul campionatului de patinaj artistic din Detroit. care i-a rănit un  genunchi , chiar înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Lillehammer, Norvegia. Tonya Harding , acuzată că a comandat agresarea rivalei sale a devenit personificarea cruzimii din sportul profesionist, a violenței cotidiene, a  deziluziilor care distrug cariera și viața, a nedreptății care lovește mai rău decât  daunele produse  într-un moment fatidic. Și a curs …multă cerneală în uriașul scandal mediatic ! Harding a fost exclusă din Federația Americană de patinaj artistic și cariera ei total distrusă.  În realitate Tonya Harding a fost reabilitată după  ce s-a dovedit (?) că Jeff Gillooly , pe atunci primul ei  soț , a fost cel care împreună cu niște amici a organizat agresarea lui  Nancy Kerrigan. Tonya s-a văzut nevoită să se reorienteze profesional : a încercat să facă o carieră în wrestling, apoi în box.
Povestea  de viață a Tonyei  fost transformată în  scenariu  de film de Steven Rogers.  Filmul este alert, distractiv și antrenant, un  mocumentar  folosind efectele falsului documentar  postmodernist : personaje ,,intervievate ”  își dau părerea , adresându-se ,,direct” spectatorilor, în fața camerei ,în mijlocul unei scene de ficțiune   în care realizatorii au încercat să fie detașați, dar subiectivismul lor (de altfel asumat) este evident ! Scenaristul  Steven Rogers  și regizorul  Craig Gillespie se situează foarte clar de partea Tonyei Harding versus Nancy Kerrigan (jucată de actrița  Caitlin Carver),  care era mai  în ton cu imaginea puritană  pe care americanii ar fi  adorat-o  (fără a avea vreo vină în scandalul declanșat) care  este ignorată în film , unde apare , fugitiv, în patru scene fără dialog, într-un film, altfel, foarte … vocal.  Nici nu i se dă cuvântul, ca celorlalte personaje care depun mărturie. Filmul este nedrept cu Kerrigan, pentru că la vremea aceea Harding avea cea mai ridicată cotă de simpatie în fața  americanilor,  imediat după Bill Clinton și   în ciuda faptului că făcea parte din categoria…stigmatizată ,,white trash”,  admiratorii  gustau din plin atitudinea rebelă, cel mai adesea vulgară, a Tonyei.
Prezentul film redeschide vechi răni și după atâția ani de la scandal, de pedepse nemeritate(?),  chiar dacă Tonya cu firea ei furibundă a alimentat setea de violență a mamei sale, mai apoi a celor  trei  soți care au ,,pus-o la punct” pentru atitudinea ei sfidătoare și neîmblânzită).
Realizatorul filmului dorește o reabilitare a Tonyei prin prisma mediului din care provine, a atmosferei încărcate de abuzuri din partea unei mame prea autoritare,egoiste și violente exemplificând , încă o dată cum mediul în care ne naștem și ne petrecem copilăria își pune amprenta pe personalitatea noastră, pe modul în care în care suntem percepuți de societate, pe prejudecățile care pot înfrâna acceptarea în rândul elitelor în ciuda unor merite profesionale de excepție. Mult blamata corectitudine politică este făcută praf prin cuvintele Tonyei care se plânge de statutul ei ,de atitudinea de a fi ignorată/disprețuită de juriu și public, de piedicile pe care le-a întâlnit la orice pas îndepărtând-o de orice șansă de a intra în elita patinajului artistic .
Realitatea:Tonya Harding -Nancy Kerrigan
I,T 2
Tonya din realitate–Tonya din rol (Margot Robbie)

I.T3
Nancy Kerrigan,din rol (Caitlin Carver)
i,t 7
Un merit al filmului mi se pare  faptul că nu a vrut să ne încânte cu spectacolul artistic al patinajului artistic, cum s-a întâmplat, de exemplu în ,,Valea Soarelui” cu Sonja Henie .  În ,,I,Tonya” se pune accent pe prim-planuri ale patinatoarelor și nu pe scene largi, cum le vedeam la televizor. Desigur, pentru a vedea bine Triple Axel (recreat digital!) și alte virtuozități pe gheață era nevoie de …virtuozitate interpretativă. Frumoasa actriță Margot Robbie , care a avut un rol complex , a acceptat să fie urâțită și machiată vulgar pentru a semăna cu Tonya și s-a pregătit cu multă grație pentru numerele de patinaj, a fost multinominalizată & premiată doar  la  AACTA și la Premiul Critics’ Choice . Regret că nu a fost , totuși,  mai recompensată. De exemplu, Allison Janey , în rolul doamnei LaVona Golden , încarnarea halucinantă a mamei hardcore a Tonyiei , a fost o apariție remarcabilă, dar cam supraevaluată, pentru că machiajul grozav aparține echipei de make up, replicile ei aparțin scenaristului,. A primit șapte premii, printre care Oscar, Globul de Aur, BAFTA, SAG. În rolul soțului Tonyei , Jeff Gillooly , actorul de origine română   Sebastian Stan ,  în ciuda fizionomiei sale plăcute și blânde reușește o interpretare veridică de bărbat care își abuzează consoarta.

Această prezentare necesită JavaScript.

,,I,Tonya” imită  în multe feluri  filmele lui Scorsese cu camera mobilă, personajele devia(n)te, umorul negru, reconstruirea epocii , narațiunea omniprezentă, multiplicarea secvențelor pe muzică de rock clasic ZZ Top’s „Sleeping Bag”

Anihilare

Annihilation este un SF ciudat, ecranizarea unei cărți premiate pe care n-am citit-o, dar am dat o căutare pe google în urma căreia m-am lămurit cum că autorul său Jeff VanderMeer este reprezentativ pentru genul weird SF. Filmul te duce cu gândul la „Picnic la marginea drumului”, cam aceeași idee, doar ca mai…. modern și în același timp mult mai schematic în desfășurare.

Spre scuza romanului science fictionhorror al americanului VanderMeer, am notat că acesta este doar primul volum al trilogiei Southern Reach, iar următoarele sunt din ce în ce mai bune. Cât despre ecranizare, dacă ați citit cartea fratilor Arkadi și Boris Strugatki sau ați văzut „Călăuza” lui Tarkovski, nu prea are sens să vă pierdeți vremea cu Anihilarea, pentru că în afară de o actriță bună (Natalie Portmann) nu aduce nimic nou pe ecran.

Filmul este încadrat în genul SF horror, în realitate e un soi de pastiluță ambiguă pentru noua generație: ne temem că ăia ajunși aici cu un meteorit or să ne invadeze ADN-ul, dar după ce-i distrugem ne dăm seama că nu prea știm ce aveau de gând, de fapt, și ne trece așa o vagă senzație de remușcare, după ușurarea că i-am distrus noi pe ei și nu viceversa.

De văzut doar dacă n-aveți somn și vă lipsesc senzațiile tari. Eu unul am cam adormit la el. Recomand de pe Netflix un film mai ieftin dar cinstit, cum este OA. Sau, din aprilie, am înțeles că bagă seria Monty Python, iar până atunci puteți revedea Brazil de Terry Gilliam. Măcar o să vă distrați.

Betty Boop nu îmbătrânește

Vă mai amintiți, desigur, iubitori ai desenelor animate , de Betty Boop , bruneta cea drăgălașă și plină de nuri , prima cuconiță din desenele animate și prima  doamnă din cinema care a fost precursoarea modei femeii picante , al cărei sex-appeal a fost întrecut ceva mai târziu de șarmul  formelor blondinei  Marilyn Monroe ?!

Creată de Max Fleischer și Grim Natwick, Mrs Betty Boop a fost gândită ca o caricatură a artistei  Helen Kane (1904- 1966), o solistă care a ieșit în evidență prin stilul său aparte de ținută scenică și interpretare. Se consideră că și Clara Bow ar putea fi o sursă de inspirație a  celor doi artiști.

După rolul de succes din filmul mut „It” (1927), unde interpretează rolul unei adolescente nonconformiste, ea a devenit cunoscută ca „fata It”, It reprezentând apelativul femeii tinere și fără prejudecăți.

Betty Boop este unul dintre cele mai longevive personaje din istorie, imaginea sa ingenuă și totodată sexi rămânând întipărită de-a lungul timpului în sufletele persoanelor de orice vârstă, din întreaga lume. În mod oficial, vârsta ei este de 16 ani, exact la granița între copil și adult. Vocea gingașă, aproape pițigăiată vine în contrast complet cu celebra ei costumație formată dintr-o rochie neagră scurtă, fără bretele, care adesea ba i se ridică prea sus, ba îi cade în partea de sus, jartiera vizibilă și o pereche de pantofi negri  mititei.

La începutul anilor ’30, personajul Betty Boop a fost criticat pentru că era prea sexy, moment în care creatorul său a decis să renunțe la jartiera de pe picior. Însă, datorită faptului că acest accesoriu făcea deja parte din personalitatea lui Betty, publicul a fost revoltat, cerând ca jartiera să reapară pe piciorul stâng al personajului.

Cunoașteți celebra scenă în care rochița divei Marilyn Monroe este ridicată de vânt? Această scenă îi aparține , de fapt, lui Betty Boop, în minutul 4:32, în filmul „Betty Boop’s Ups and Downs”, din anul 1932.

Influența pe care această B.B. a animației a avut-o  și încă o are asupra femeilor care vor să emane aceeași senzualitate inocentă de care dă dovadă îndrăgitul personaj, rămâne la fel de mare , fiind  și  azi  egeria care îi inspiră pe creatorii multor firme de produse de cosmetică și îmbrăcăminte.

Minunat film ,,Cenușăreasa”

Vizionare plăcută Emoji !