Arhive pe categorii: dragoste

filme de dragoste

Pierrot le Fou (1965)

Pierrot Nebunul pare a fi cel mai personal proiect al regizorului Jean-Luc Godard, un film realizat într-un moment de criză a relației sale cu muza și soția lui de atunci, Anna Karina.

Personajul central îl joacă de fapt pe Godard, rebelul permanent atât în viață cât și în artă, de unde tema esențială: evadarea dintr-o lume nebună, dominată de prostie, abrutizare, violență, oboseală. Ori, realitatea nu poate fi ignorată decât prin izolarea într-o lume proprie în care până la urmă funcționează aceleași pârghii – pentru că alienarea e în noi și putem schimba ceva doar mințindu-ne: lectura, arta, natura, iubirea devin monotone, nu sunt suficiente, inevitabil avem tangențe cu și ne lovim de ceilalți.

22507164785_b84447fac4_o.png
Ferdinand Griffon (poreclit de o fostă iubită Pierrot), căsătorit cu o femeie bogată și plictisit de mediul monden, găsește momentul să fugă cât mai departe pentru a trăi liber și a se ocupa doar de ce-i place: lectură, artă (reproduceri din albume).

Pe eterne teme iubire și moarte, Godard semnează un film excentric, colorat roșu/albastru, la propriu, și foarte poetic. Dialogurile devenite „cult”, șansonetele aparent improvizate, muzica pasională și tragică a lui Antoine Duhamel și imaginile puternice de la finalul filmului (care au azi o mai puternică rezonanță) duc în cele din urmă la tragedie.

Este unul din filmele lui Godard care oferă maximum de referințe la poezia modernă (multe citate din Rimbaud – „Un anotimp în infern”) și în același timp reflecții asupra picturii, de la Velasquez la Picasso. Unul dintre cele mai romantice filme din panoplia sa, combinat cu aventură, polițist, thriller, scene ludice, scene horror. Filmul este povestit în voice-off întrerupt mereu de dialogul celor doi eroi aflați undeva în alt spațiu/timp .

jean-luc_godard_anna_karina_belmondo_film_pierrot-le-fou-1965.jpg
Poate exista libertate în doi, poate dura iubirea în aceste condiții? Primul road-movie european în care urmărim ba ritmul frenetic al aventurilor, urmăririlor, ba comportamentul haotic al personajelor ,de-a lungul unui itinerariu bezmetic…

Godard folosește diferite tehnici de filmare: decupaje, montaje, telescopie, amestec de imagini-puburi, sloganuri publicitare – mult îndrăgite și regăsite mai târziu la Tarantino, schimbări de ritm; un film derutant, surprinzător, captivant, care nu te poate lăsa indiferent.

Această prezentare necesită JavaScript.

La ieșirea sa în cinematografe, „Pierrot Nebunul” a fost interzis tinerilor sub 18 ani datorită „anarhismului intelectual și moral”.

Anunțuri

Éternité (2016)

Realizator: Tran Anh Hung, cu: Audrey Tautou, Mélanie Laurent, Bérénice Béjo, Jérémie Renier, Pierre Deladonchamps, Irène Jacob, Valerie Stroh, Arieh Worthalter, Philippine Leroy-Beaulieu

Tran Anh Hung  are o nouă abordare cinematografică: nu a turnat propriu-zis nici o scenă obișnuită de cinema ci doar cvasi-scene: situații trecătoare care se derulează, fără cap și coadă, antrenate inexorabil în trecerea ireversibilă a Timpului.

Puternic impresionat la lectura romanului L’Élégance des veuves al Aliciei Ferney, el speră să restituie spectatorului emoția deosebită pe care a resimțit-o la  citirea acestei cărți. Tran Anh Hung s-a născut în Vietnam de unde a emigrat în Franța la vârsta de 13 ani, singur, fără familie.

Romanul l-a impresionat prin prezentarea unor familii numeroase, cu rădăcini puternice, cu o genealogie care s-a „încăpățânat” să existe, chiar dacă transmisibilitatea s-a făcut pe linie feminină.

93b23da1edf62cc9db54ea8190798122cad9bf3afdd995d56fd0c40615fdc91d1cf424c2.jpg

Filmul semnalează redutabila transmisie a valorilor de la o generație la alta,autorul trasând imuabilul fir al vieții purtat pe linia feminină a mamelor și văduvelor.O frescă familială  emoționantă și subtilă care evoluează în jurul destinului a trei femei (jucate de Audrey Tautou, Bérénice Bejo et Mélanie Laurent) care ne vorbește despre copilărie,despre datorie,despre tandrețe,despre pierderea ființelor dragi .Cineastul ne propune să auzim și să înțelegem vocile interioare ale acestor ființe care se confruntă cu constrângerile și fatalitatea lumii noastre obscure

Tran Anh Hung folosește în film o voice off feminină care declamă textul original al romanului L’Élégance des veuves. Elementul cel mai… narativ este muzica aleasă cu precauție pentru a fi mai aproape de universul interior al personajelor, dar și pentru a menține spectatorul la o anumită distanță de dramele la care asistă. Muzica creează împreună cu off voice o concertare narativă inedită și emoționantă.
Imaginile sunt de o frumusețe copleșitoare, care îmi par chiar ireal de frumoase, de lucrate.
Regizorul are la activ două premii Leul de aur  pentru filmul Cyclo 1994, César pentru L’Odeur  de  la papaye verte + 13 nominalizări

Această prezentare necesită JavaScript.

Full movie

http://netflix.original4kfilm.com/3564574

 

The General (1926)

,,Mecanicul “ este cel mai renumit film al epocii cinemaului mut și unul dintre cele mai bune filme ale aceleași epoci.
Regia: Clyde Bruckman
Cu: Buster Keaton, Boris Karloff , Marion Mack
KeatonMack.PNG

Johnnie Gray ,mecanicul locomotivei„Generalul”aparținând Western & Atlantic Railroad”este îndrăgostit atât de locomotiva lui, cât și de frumoasa Annabelle Lee .Pentru că nu e luat pe front la izbucnirea Războiului Civil, așa cum își dorea, fiind socotit mai util ca mecanic,Annabelle refuză să se căsătorească cu el. Spionii unioniști o răpesc pe Annabelle, împreună cu locomotiva.Pentru a-i demonstra fetei că nu e un laș și că o iubește,Johnnie se lansează în urmărirea inamicului.

Buster Keaton, poreclit „Marele Chip de  Marmură”,deoarece era mereu sobru și imperturbabil oricât de amuzante sau grotești erau multe scene din filmele sale, a reușit singur să-și facă toate cascadoriile,incredibile acrobații ,,feroviare”,fără trucaje:un adevărat regal actoricesc Cele mai multe scene au fost filmate pe câmpul din Oregon,nu în studio, cu locomotive adevărate asemănătoare,construite la cererea sa.

Un umor sec care declanșează hohote de râs tocmai prin neutralitatea/inconștiența personajului(ca în desenele animate) față de gagurile pe care le ,,comite” cu o ironie permanentă a tonului și cu o inventivitate stupefiantă.

,,The General” este un film inspirat după fapte autentice:în aprilie 1862,un grup de spioni ai Uniunii (nordiștii)a capturat o locomotivă din Gara Big Shanty.

https://mubi.com/showing/the-general?lt=s7upupyo5c6ia24e25mko7bxo9wnk1jz57ildz1473753618&utm_content=the-general&utm_campaign=film_of_the_day&utm_source=newsletter&utm_medium=email

Shadows of Forgotten Ancestors (1966)

Între realism documentar și narațiune fantastică, filmul regizat de Serghei Paradjanov (după nuvela ,,Umbrele strămoșilor uitați„a scriitorului ucrainean Mihailo Koțiubinski) face un portret al ucrainienilor huțuli, prezentând nu doar mediul dur de viață, rivalitățile familiale brutale, dar și diferite aspecte din tradițiile acestora: costumele populare desuete, dialecte și muzică specifice, totul pe fondul unor eresuri copleșitoare.

În această lume atât religia cât și moartea veghează cu vigilență din primele secvențe. Foarte poetică legătura dintre om și natură: când plânge Maricika, afară plouă; când moare Ivan, copacii rămân desfrunziți; focul dispare o dată cu iubirea, rămânând doar cenușa. Expresia fețelor este modul prin care se comunică, se vorbește puțin.

Roșul sângeriu invadează ecranul, îmbrăcămintea, zăpada, ramurile copacilor, caii: un roșu sălbatic ca un permanent memento mori, o metaforă a crudului destin. Acțiunea filmului se petrece într-un mic sat huțul din Munții Carpați într-un timp neprecizat (ca în basme), o tragedia shakespeariană a unei iubiri imposibile, nu a lui Romeo și Julieta ci a tânărului Ivan pentru Maricika – al cărei tată îl omorâse pe al său.

Destinul tragic al protagoniștilor este implacabil: în căutarea lui Ivan, tânăra lui iubită are un accident și moare. Degeaba încearcă Ivan să se consoleze căsătorindu-se cu altă fată, dorul de Maricika îl va chinui și îi va otrăvi relația cu nevasta sa.

predki_long-1024x386-1024x386

Filmul este împărțit în douăsprezece capitole ca și lunile anului. Titlurile capitolelor apar scrise cu litere chirilice roșii pe fond negru. Numai ultimul capitol (Pietà) este scris cu litere latine albe pe fond negru:

  1. Carpații, uitați de Dumnezeu și de oameni, țara huțulilor.
  2. Ivan și Maricika.
  3. Câmpia.
  4. Singurătate.
  5. Mâine, primăvara.
  6. Ivan și Palagna.
  7. Viața de zi cu zi.
  8. Crăciun.
  9. Vrăjitorul.
  10. Cârciuma.
  11. Moartea lui Ivan.
  12. Pietà.

Filmul simplu, primitiv și intens are o poetică greu digerabilă pentru cei care nu se lasă copleșiți de forța imaginilor, pentru că da, stilul vizual, înflăcărat este hipnotic. Înlănțuirea repetitivă a unor imagini, ca-ntr-o perpetuă sarabandă, este realizată prin mișcări de cameră suple și obsesive. Desigur, i-am găsit și defecte acestui poem vizual, în sensul că nu prea apreciez inegalitățile de ritm, scenele prea îndelung repetitive, ca mai apoi să-mi pierd suflul, dar și capul, într-o euforie dionisiacă frenetică.

Filmul a obținut Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Mar del Plata (1965),  o medalie de aur la Festivalul Internațional de Film de la Salonic (1966) și Premiul special al juriului la Festivalul Unional de Film de la Kiev (1966).

shadows

Îl puteți vedea aici, pe platforma MUBI.

I Capture the Castle (2003)

Cine nu este blazat, indiferent de vârstă, va privi acest film (Castelul, în regia lui Tim Fywell, după un scenariu de Heidi Thomas, cu Romola Garai și Rose Byrne) fie purtat de aripile romantismului, fie cu indulgența celor care savurează eleganța cu care se fentează adesea ridicolul și ironia cu care se poate trece prin viață

Filmul este adaptarea  cinematografică după romanul (scris în 1948) I Capture the Castle a lui Dorothy Gladys „Dodie” Smith (1896 –1990) autoarea cărții pentru copii „The Hundred and One Dalmatians” din 1956, care a stat la baza filmului de animație și a filmului cu același titlu… pentru toate vârstele!

Acțiunea filmului se petrece în Suffolk (clasat de Guvernul britanic drept una din regiunile cu o frumusețe naturală deosebită) în anul 1930. Cassandra și sora ei Rose trăiesc într-un castel destul de ruinat în sânul unei familii excentrice acoperite de datorii.

Tatăl, scriitor lipsit de inspirație și cam iresponsabil, preocupat doar de propria-i persoană, aduce familia  într-o criză financiară, se pare, ireversibilă pentru că nu lucrează nimeni, iar copiii sunt cam de capul lor cu acest tată nepăsător și o mamă vitregă care îi părăsește pentru că nu poate gestiona comportamentul celor din jur. Universul familiei se clatină după ce doi tineri americani moștenesc castelul și locatarii actuali ar trebui să returneze datoriile acumulate.

art naomi7

În timp ce Casandra a sedus  deja un tânăr frumușel dar sărac de pe moșie, sora ei dornică să iasă din sărăcie cochetează cu cei doi americani și se agață de unul din ei. Proaspete și inocente la început, surorile vor cunoaște dorința, gelozia și vor cădea în propriile lor capcane. Povestea lor va continua cu suferințe pecuniare și de amor, cu umilințe, situații ridicole și cu maturizarea care va marca unele răsturnări de situație.

Vom întâlni referiri și /sau analogii cu scene biblice, picturi celebre, mari scriitori și poeți, piese de teatru, basme și legende cunoscute, muzica lui Debussy și melodia „Lovers” a lui  Richard Rodgers.

Atât cartea cât și filmul au avut un succes neașteptat, filmul fiind recompensat cu Premiul publicului pentru realizatorul Tim Fywel la Film by the Sea International Film Festival și Premiul pentru rol secundar acordat lui Bill Nighy la Los Angeles Film Critics Association Awards.