Arhive pe categorii: dragoste

filme de dragoste

L`Innocente (1976)

baab

L`Innocente este ultimul film al marelui regizor Luchino Visconti care și-a îndrumat echipa dintr-un scaun cu rotile. De fapt ultimele cadre ale filmului au fost trase după moartea acestuia, fapt care a influențat negativ critica de specialitate a vremii care  a considerat că maestrul „nu funcționase la întreaga lui capacitate” artistică făcând doar o melodramă romantică despre eleganța aristocrației.

După câțiva ani , cei mai mulți dintre ei și-au revizuit părerea regăsind în film o poveste intimistă, pe tema dragă lui Visconti (el însuși de obârșie aristocrată)chiar dacă  într-un fel autocritică și anume decăderea nobilimii  copleșită de alte cerințe ale unei lumi moderne, ale unei burghezii mult mai pragmatice și ale accesibilității la poziții sociale intelectuale și a celor de proveniență modestă. Filmul este o adaptare liberă după best-seller-ul omonim al scriitorului Gabriele D’Annunzio (Prinț de Montevoso, principal autor de romane despre decadentismul italian ) care reconstituie cu lux de amănunte (semnificative) anii 1900, film marcat  de amprenta marelui regizor: subiectiv cât îi cere nostalgia după lumea în care a copilărit, pe care cu durere o disecă cu multă obiectivitate.

Un film crepuscular în  ciuda tinereții protagoniștilor, a luminozității aproape idilice a satului italian și a opulenței balurilor high life-ului roman. Casa natală a lui Visconti:

Villa_Erba

Spre deosebire de scenografia monumentală cu care ne-au obișnuit filmele sale („Ghepardul”), acest ultim film este tot o construcție clasică, dar simplă, precisă, care pune mai mult accentul pe replici, pe ce ascund sau dezvăluie ele printre rânduri,  ajutându-ne să apreciem  profunda complexitate a narațiunii și a psihologiei personajelor care au pierdut simțul realității și alunecă pe panta autodistrugerii, inevitabila singurătate în care rămân doar cu ei înșiși.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

După ani de căsătorie în care soția nu a reușit să-i dea un moștenitor, timp în care el își vedea de afaceri și-și condimenta existența cu aventuri galante pasagere păstrând aparențele unei căsătorii fericite, Tullio Hermil, care altfel nu prea se pricepe  la nimic dar căruia îi place să le  pară superior tuturor, se află la un moment dat în situația în care, îndrăgostit de ultima amantă, descoperă că soția este apreciată de alți bărbați, are o frumusețe și o senzualitate mai provocatoare decât ultima ei rivală și iată vechea dilemă mereu… nouă: cu cine să rămână  în cele din urmă?

Cum îl va percepe soția (acum mai puțin naivă) după atâtea umilințe intime și publice pe acest monstru infatuat care se dovedește un om slab, manipulatorul oamenilor mai cumsecade asupra cărora își exersase voința de o vanitate nebună? Merită  văzut!

Personajul Tullio Hermil (actorul  Giancarlo Giannini ), exponent al aristocrației decadente se crede un om superior prin naștere, disprețuiește morala religioasă, se consideră un  liber -cugetător lipsit de prejudecăți dar nu e în stare să renunțe la aparențe ori să-și asume limitele și eșecurile, nu prea se pricepe la nimic, un  om de prisos sau lișnii celovec (simpatică traducerea engleză „superfluous man”) cum ar zice scriitorul rus Ivan Turgheniev.

Anunțuri

Dead Again (1991)

Dead again  AKA  Înviat din morți (1991) este un film  britanic.  Detectivul particular Mike Church este însărcinat de directorul unui orfelinat să descopere identitatea unei femei amnezice care a primit aici adăpost și care e bântuită de un coșmar prin care se simte amenințată cu moartea. Mike acceptă sprijinul unui fost psiholog  devenit băcan dar cum problemele filozofice nu-l ajută să comunice cu femeia apelează la un  anticar priceput…  la hipnoză.

Astfel, prin regresie hipnotică se descoperă nu vreo traumă din copilăria ei ci o viață anterioară când femeia fusese o violonistă celebră pe care soțul, și el un celebru dirijor de orchestră simfonică , a asasinat-o, iar mai apoi a fost executat. Pe parcursul anchetei se vor descoperi coincidențe tulburătoare, ramificații înspăimântătoare  între viața din trecut  și prezent.

O atmosferă Hitchcock-iană, cu turnúri horror captivează și fascinează .  Deznodământul este neașteptat, prea accelerat, prea încărcat: o  scenă frenetică gen ,,dansul foarfecelor” de Branaghian, poate dezamăgi cu acest final kitchos.

Filmul Dead again  a fost al doilea (după „Hamlet”) realizat de Kenneth Branagh, aflat atunci la vârsta de 31 de ani. Este un thriller clasic  cu un scenariu  semnat de Scott Frank. Aparent simplu, dar destul de întortocheat, bine stăpânit, pe-atunci foarte original, azi e poate cam învechit !  Această narațiune în paralel este bazată pe un concept tras de păr dar tratat cu seriozitate, chiar dacă flashback-urile fiind cam numeroase întrerup firul narativ.

Scenografia este perfectă definind bine cele două lumi: trecutul  prin imagini alb-negru , decoruri de epocă –exterioare – imagini nocturne cu sunete, mișcări care țin în suspans  – interioare – mobilier, costume, relații sociale) și prezentul  în imagini color.
Pentru a înțelege mai bine filmul e nevoie de atenție, mai ales la prima scenă cu tăieturile din ziare, cu prezența unui personaj cheie care va fi supraviețuitor al trecutului.
Sunetul amplifică fazele dramatice pe muzica lui Patrick Doyle

Distribuția  este de multe carate , începând cu jocul în dublu rol a  lui Kenneth Branagh, parteneră Emma Thompson (pe atunci soția actorului Branagh ) tot în dublu rol, Derek Jacobi , anticarul, personaje orchestrate de un reporter dubios, în rol Andy Garcia; un rol episodic este deținut de Robin Williams. Calitatea principală a  filmului, nu glumesc, este casting-ul!

The Wings of the Dove, 1997

The Wings of the Dove 1997,  tradus la noi  ,,Pasiune înșelătoare ” este un film adaptat după romanul  cu același  nume  al  scriitorului  Henry James.

pasi 

Tradus mot à  mot  ,, Aripile porumbiței” cartea  este centrată pe Millie ,  fata bolnavă incurabil, aflată pe moarte care își dorește mult să trăiască și să iubească. În  film  rolul cheie îl deține Kate Croy, o tânără aristocrată a cărei familie este ruinată financiar. Ea locuiește în (puțin spus) conacul unei mătuși, preocupată să-i asigure nepoatei un viitor liniștit printr-o căsătorie cu un om bogat. Dar Kate este îndrăgostită de Merton Densher,  un jurnalist sărac. La o petrecere Kate o cunoaște pe Millie Theale, o tânără și foarte bogată americancă . Află curând că aceasta suferă de o boală gravă și atunci  îi încolțește în minte un plan perfid  și nesănătos să-l arunce pe Merton în brațele frumoasei americance, aparent atât de fragile,  naive și evident lovite de ,, un coup de foudre” pentru acest Merton, stilat si cu privire romantică ca mai apoi , după moartea lui Millie să nu mai existe nici un obstacol pentru Kate ca să obțină atât …capra cât și varza😈.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când la sugestia lui Kate, Millie și însoțitoarea ei pleacă la Veneția pentru a se relaxa, Kate se oferă să le țină companie împreună cu Merton,  pe care, mai apoi părăsește proforma.  Un târg tacit cu avantaje de ambele părți  poate prinde viață în romantica Veneție: clipe de iubire pentru Millie,  bani pentru Merton ( y compris și Kate).  Va fi Merton insensibil la generozitatea și delicatețea lui Millie,  de fapt o  victimă consimțătoare ;  vor putea iubiții complota nestingheriți de vocea conștiinței?  Va putea Kate  sta liniștită că iubirea solidă pe care i-o oferise cinstitul și corectul Merton e de nezdruncinat?  Rămâne de văzut : deznodământul va face dreptate ?

Filmul are o linie narativă simplă spre deosebire de carte pe care am citit-o demult și mi s-a părut pe-atunci prea savantă și greoaie.  Filmul ne sugerează mai multe  teme  despre prietenie , devotament, presiunile convențiilor sociale în care impactul banilor se dovedește  pentru a nu știu câtă oară  ,,ochiul diavoluluil”  care pervertește relațiile între oameni.

Helena Bonham Carter a fost mereu (mai ales când era tânără) foarte bună în rolurile de femeie periculoasă cu înfățișarea ei de ingenuă fragilă, micuță și cu trăsături delicate.

Pierrot le Fou (1965)

Pierrot Nebunul pare a fi cel mai personal proiect al regizorului Jean-Luc Godard, un film realizat într-un moment de criză a relației sale cu muza și soția lui de atunci, Anna Karina.

Personajul central îl joacă de fapt pe Godard, rebelul permanent atât în viață cât și în artă, de unde tema esențială: evadarea dintr-o lume nebună, dominată de prostie, abrutizare, violență, oboseală. Ori, realitatea nu poate fi ignorată decât prin izolarea într-o lume proprie în care până la urmă funcționează aceleași pârghii – pentru că alienarea e în noi și putem schimba ceva doar mințindu-ne: lectura, arta, natura, iubirea devin monotone, nu sunt suficiente, inevitabil avem tangențe cu și ne lovim de ceilalți.

22507164785_b84447fac4_o.png
Ferdinand Griffon (poreclit de o fostă iubită Pierrot), căsătorit cu o femeie bogată și plictisit de mediul monden, găsește momentul să fugă cât mai departe pentru a trăi liber și a se ocupa doar de ce-i place: lectură, artă (reproduceri din albume).

Pe eterne teme iubire și moarte, Godard semnează un film excentric, colorat roșu/albastru, la propriu, și foarte poetic. Dialogurile devenite „cult”, șansonetele aparent improvizate, muzica pasională și tragică a lui Antoine Duhamel și imaginile puternice de la finalul filmului (care au azi o mai puternică rezonanță) duc în cele din urmă la tragedie.

Este unul din filmele lui Godard care oferă maximum de referințe la poezia modernă (multe citate din Rimbaud – „Un anotimp în infern”) și în același timp reflecții asupra picturii, de la Velasquez la Picasso. Unul dintre cele mai romantice filme din panoplia sa, combinat cu aventură, polițist, thriller, scene ludice, scene horror. Filmul este povestit în voice-off întrerupt mereu de dialogul celor doi eroi aflați undeva în alt spațiu/timp .

jean-luc_godard_anna_karina_belmondo_film_pierrot-le-fou-1965.jpg
Poate exista libertate în doi, poate dura iubirea în aceste condiții? Primul road-movie european în care urmărim ba ritmul frenetic al aventurilor, urmăririlor, ba comportamentul haotic al personajelor ,de-a lungul unui itinerariu bezmetic…

Godard folosește diferite tehnici de filmare: decupaje, montaje, telescopie, amestec de imagini-puburi, sloganuri publicitare – mult îndrăgite și regăsite mai târziu la Tarantino, schimbări de ritm; un film derutant, surprinzător, captivant, care nu te poate lăsa indiferent.

Această prezentare necesită JavaScript.

La ieșirea sa în cinematografe, „Pierrot Nebunul” a fost interzis tinerilor sub 18 ani datorită „anarhismului intelectual și moral”.

Éternité (2016)

Realizator: Tran Anh Hung, cu: Audrey Tautou, Mélanie Laurent, Bérénice Béjo, Jérémie Renier, Pierre Deladonchamps, Irène Jacob, Valerie Stroh, Arieh Worthalter, Philippine Leroy-Beaulieu

Tran Anh Hung  are o nouă abordare cinematografică: nu a turnat propriu-zis nici o scenă obișnuită de cinema ci doar cvasi-scene: situații trecătoare care se derulează, fără cap și coadă, antrenate inexorabil în trecerea ireversibilă a Timpului.

Puternic impresionat la lectura romanului L’Élégance des veuves al Aliciei Ferney, el speră să restituie spectatorului emoția deosebită pe care a resimțit-o la  citirea acestei cărți. Tran Anh Hung s-a născut în Vietnam de unde a emigrat în Franța la vârsta de 13 ani, singur, fără familie.

Romanul l-a impresionat prin prezentarea unor familii numeroase, cu rădăcini puternice, cu o genealogie care s-a „încăpățânat” să existe, chiar dacă transmisibilitatea s-a făcut pe linie feminină.

93b23da1edf62cc9db54ea8190798122cad9bf3afdd995d56fd0c40615fdc91d1cf424c2.jpg

Filmul semnalează redutabila transmisie a valorilor de la o generație la alta,autorul trasând imuabilul fir al vieții purtat pe linia feminină a mamelor și văduvelor.O frescă familială  emoționantă și subtilă care evoluează în jurul destinului a trei femei (jucate de Audrey Tautou, Bérénice Bejo et Mélanie Laurent) care ne vorbește despre copilărie,despre datorie,despre tandrețe,despre pierderea ființelor dragi .Cineastul ne propune să auzim și să înțelegem vocile interioare ale acestor ființe care se confruntă cu constrângerile și fatalitatea lumii noastre obscure

Tran Anh Hung folosește în film o voice off feminină care declamă textul original al romanului L’Élégance des veuves. Elementul cel mai… narativ este muzica aleasă cu precauție pentru a fi mai aproape de universul interior al personajelor, dar și pentru a menține spectatorul la o anumită distanță de dramele la care asistă. Muzica creează împreună cu off voice o concertare narativă inedită și emoționantă.
Imaginile sunt de o frumusețe copleșitoare, care îmi par chiar ireal de frumoase, de lucrate.
Regizorul are la activ două premii Leul de aur  pentru filmul Cyclo 1994, César pentru L’Odeur  de  la papaye verte + 13 nominalizări

Această prezentare necesită JavaScript.

Full movie

http://netflix.original4kfilm.com/3564574