Arhive pe categorii: docufiction

Steve Jobs 2015

Am văzut cândva filmul intitulat sobru ,, Jobs” cu drăguțul  Ashton Kutcher în rolul titular . Filmul a trecut cam neobservat deși este un biopic despre o personalitate importantă,  fondatorul celei mai bogate firme din Istorie care a adus lumii  printre altele Macintosh, NeXT, iMac, iPod, iPhone, iPad.…
Mi s-a părut  cu niscai calități cinematografice, dar, cu un scenariu mai degrabă didacticist, din care școlerii să afle pas cu pas cum umbla, ce (nu) mânca, cum înjura și cât de nesimțit fusese părintele Apple dând la o parte colegi și prieteni mai valoroși decât el, însușindu-și ideile acestora, cu care se putea mai încolo perfectiona , (re)inventa .
Și acum filmul ,,Steve Jobs ” în care mi-am pus speranțe, cu prea arătosul`telectual  Michael Fassbender în rolul lui Jobs, regia Danny Boyle, scenariul  lui Aaron Sorkin fiind adaptarea excelentei  biografii scrise  de  Walter Isaacson. Cam atât, chiar dacă filmul e curățel e departe de a fi un salt calitativ față de varianta cu Kutcher. Ingrediente bune, bucătăreasa slabă ! Regizorul nu a știut ,,cum să dreagă busuiocul” scris de Aaron Sorkin (care primise  Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat la filmul ..Rețeaua de socializare „) încât filmul rămâne sub așteptări, lipsit de nuanțări, de subtilități, de surprize , mai degrabă rezultând un film  de duzină.Cum să înțelegem personajele și  evoluția Apple dintr-un caleidoscop cu tăieturi din ziarele  Macworld  și Time, expediat în  mai puțin de un minut?  Rămâne un film în care Jobs ca părinte pică examenele de tată , în ciuda scenelor lacrimogene de certuri, împăcări.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ,,Steve Jobs”ne introduce în atmosfera febrilă a trei  evenimente esențiale din  cariera și (mai puțin) din viața  lui Jobs, fiecare cu momentele sale de pregătire, tensiuni, trădări, emoții, drame, reușite ale companiei de produse electronice Apple Inc ale cărei baze au fost puse în 1976 de  Steve Jobs și Steve Wozniak  : Macintosh,  NeXT,  iMac.  Chiar dacă așteptam ceva mai mult, mai sofisticat? de la un film despre una dintre cele mai importante personalități a tehnologiilor moderne, filmul nu e rău pentru că îl putem cunoaște cumva pe acest geniu megaloman, oportunist , egoist care avea totuși o inimă, prietenia tandră pentru Steve Wozniak pe care-l trădează că așa ,,trebuie”, recunoștința față de Joanna Hoffman poate singura persoană care l-a înțeles și sprijinit și sigur singura femeie pe care a stimat-o,  poziția delicată față de-John Sculley, CEO al Apple, omul care în mai multe ocazii l-a salvat dar l-a și concediat !Sunt convinsă că Steve Jobs a fost un om foarte complex și complicat, cu momentele lui de visare și iubire .
În loc să surprindă aspecte esențiale din lupta lui Jobs cu problemele și provocările personale ne scufundăm într- un ghiveci convențional, mustind de patos,de scene care iau o turnură ridicolă pe caracterul infect al  IT-istului, din care reiese că era un uzurpator megaloman , perseverent ,cu o capacitate incredibilă de a hipnotiza interlocutorii ?!
Alegerea scenaristului de a ne face să-l cunoaștem pe Jobs prin prisma culiselor de la grandioasele prezentări mondiale și în premieră ale noilor produse, împreună cu colegii, patronul, fosta iubită și fiica sa, intrările / ieșirile furioase din lojă sunt scene absolut teatrale.
Doar prezentarea părții întunecate a personajului îi minimalizează contribuția vizionară și comercială, care ne-a adus în buzunare telefoane inteligente,tablete ,internetul ,muzica,stirile, totul la purtător. Da , era numit regele consumerismului, pentru el a consuma, a cumpăra însemna progres!
Nu au fost abordate multe aspecte legate de modul în care a fost conceput Apple  sau dezvoltarea numeroaselor echipamente ale  companiei. Un film printre filme: nu  este o biografie edificatoare, nu e o documentare pentru specialist și mai puțin pentru începători în ale information technology. Chiar și titlul filmului e lipsit de cea mai modestă fantezie
Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu
2016 · Aaron Sorkin
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul Satellite pentru cel mai bun scenariu adaptat
2016 · Aaron Sorkin
Anunțuri

Pecore in erba, 2015

Pecore in erba („Dragoste arzătoare”) este  primul lung-metraj al cineastului italian  Alberto Caviglia (31 de ani), prezentat la Mostra din Veneția 2015. Acțiunea filmului se derulează la Roma în cartierul Trastevere. Locuitorii de aici tocmai au aflat cu stupoare că un oarecare Leonardo Zuliani a dispărut fără urmă. Dar cine a fost acest tip carismatic care a înnebunit mulțimile atât de derutate și derutante care-l deplâng din motive diverse, uneori antagonice?

Un geniu, un  creator de succes de benzi desenate, un designer vestimentar vizionar, autor al unui best-seller pentru copii, activist pentru drepturile omului? Cu ajutorul experților și celebrităților din toată lumea, filmul  urmărește viața  lui Leonardo ajutându-ne în căutarea și interpretarea noastră a unui diagnostic psiho-social?!

,,Pecore in erba” este un *mocumentar suprarealist care tratează de o manieră satirică problema antisemitismului: un experiment extrem despre prejudecăți datorate ipocriziei și despre manipulările  ieftine  făcute  de mass-media.  Regizorul a recurs la stilul documentar-ironic pentru a da o notă de veridicitate unor întâmplări absurde. Filmul este  o viziune distopică a prezentului.

* pseudo-documentar, parodie

Titlul, care în limba italiană înseamnă  „Oi în iarbă”  este tradus în limba română „Dragoste arzătoare”  de la numele unei truse prin care , în filmoamenii își puteau exhiba public uraTitlul în italiană este anagrama unei expresii  umilitoare și grotești folosite de fasciștii italieni „Ebreo trippone crepa” (evreule gras crapă ) .

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Personajul principal este Leonardo Zuliani (interpretat de: Davide Giordano) un personaj naiv,  inconștient de amploarea consecințelor actelor sale. Viața lui aruncă o lumină clară asupra unui  personaj cheie al timpurilor noastre: antisemitul  (contra evreilor și arabilor) ale cărui idei se radicalizează promovându-l în poziția unui guru carismatic și venerat.  Subiectul atât de delicat este tratat pe tonul unui  umor subversiv în scopul de a crea o viziune originală asupra problemelor fundamentale ale societății noastre.

Alberto Caviglia a reușit să facă  un casting insolit  aducând în film actori, jurnaliști și alte personalități publice cunoscute în Italia pentru a sprijini cumva realismul acestui mocumentar . Filmul are o viziune distopică asupra realității actuale, dar regizorul a afirmat că de fapt așa stau lucrurile și el nu a făcut decât să accentueze, să amplifice această stare dându-i o alură de neverosimilitate, de absurd comic.

Full movie in italiano

Water (2005)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă puteți imagina o societate  în care tradiții seculare sunt încă vii, încât femeile, chiar dacă sunt minore devin niște paria dacă rămân văduve?  Se spune despre India că este compusă din două Indii : țara  modernă,  cu crema savanților , cu rafinamentul cultural, vârful de lance în cursa înarmărilor nucleare din Asia  și o Indie …care nu contează decât  pentru a fi manipulată  religios : India celor mulți, săraci, infometați care nu ezită  să execute câte în lieder politic incomod.

2011-03-10-WaterDeepaMehta

 

Water (2005) este  un  film indo-canadian,  regizat de  Deepa Mehta , al treilea film  din trilogia  ,, Elements Trilogydin care fac parte ,, Fire” (1996)  și ,, Earth”(1998).

Acțiunea se desfășoară în 1938  , în India colonială, în momentul în care Gandhi părintele independenței  Indiei și inițiatorul miscărilor de revoltă nonviolente contra dominației britanice ajunge la putere  și denunță , printre altele, condiția văduvelor din India. Water a avut un succes  comercial internațional imediat și a fost bine primit de critică. Scriitorul de origine  indiană  Salman Rushdie a făcut și el o apreciere elogioasă la adresa regizoarei, pentru curajul de a aborda o astfel de temă cât și pentru mesajul filmului. El a marcat solidaritatea sa cu  Deepa Mehta în lupta contra forțelor oculte care  domină încă structurile mentale ale Indiei . Un succes  atât de mare a dus, în mod neobișnuit , la novelizarea  scenariului  lui  Deepa Mehta  în 2006  cât și la recrearea  în  2008  a  unui documentar ,, The Forgotten Woman”realizat de foto-jurnalistul Dilip Mehta.  

Apa, nume generic pentru râu  servește acestor femei să facă baie, să spele rufe, să-și spele morții,să se purifice de păcate,să se roage sau să-și găsească sfârșitul .

Imagini  superbe,  scene intense, adevăruri șocante și o zonă crepusculară  în relațiile interumane.

Sinopsis

Filmul începe cu scene incredibile: Chuyia o fetiță de 7 ani , cu o figură inocentă și liniștită  evident plictisită , urcată pe un căruț traversează o zonă rurală prăfuită. Ajunsă la destinație in orasul sfânt Banaras , micuța este anunțată  de tatăl ei că soțul de lângă ea (pe care nici   nu-l  cunoscuse  ) fiind mort , ea  va trebui de-acum să-și ducă zilele într-un  ashram (   mănăstire  hindusă) , alături de alte văduve de vârste diferite, între 18 și 80 de ani. Aici femeile umblă rase pe cap, îmbrăcate într-un fel de lințoliu alb (semn de doliu) , cerșesc pentru a avea o bucată de pâine și   în așteptarea morții se roagă mai tot timpul. Sosirea acestei  fetițe inocente și curioase  va tulbura spiritele în ashram  :  pensionarele stabilimentului având statutul lor în funcție de agresivitate și vârstă sunt invidioase pe văduvele tinere și mai ales sunt resemnate cu soarta lor cruntă.  Chuiya este simpatizată de Kalyani văduva cea mai frumoasă din casă și fetele se împrietenesc , povestesc și se joacă împreună aducând viață în atmosfera morbidă  din casă. Kalyani este trimisă cu regularitate peste podul râului, pe malul unde vin bărbații bogați să se …relaxeze și obligată să  se prostitueze pentru a contribui la întreținerea ashramului.Totul se schimbă însă , în momentul în care  Narayan , un tânăr avocat din casta superioară (precum era și Gandhi) , adept a lui Gandhi  se îndrăgostește de Kalyani , act care este împotriva tuturor regulilor și legilor vechi ale indienilor.Cele două prietene învață că trăiesc într-o societate misogină, a minciunilor, care reduce rolul femeii la acela de obiect la dispoziția bărbaților. Astfel sămânța nesupunerii și a revoltei pătrunde și în acest ,,templu”al umilinței feminine.

De remarcat calitatea  jocului actoricesc al femeilor  și faptul că văduvele nu sunt judecate, pentru că scopul filmului este să atace principiul inechității  în care răsare lumina speranței prin deșteptarea generației tinere.

E mare  și multă Mama India încât să mai aibă destule cotloane în care să ascundă multă vreme ipocrizia dogmatică prin care sunt încă vii și virulente discriminările sociale (de castă) și cele sexuale.

Filmul  deși nominalizat la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin a fost întâmpinat cu numeroase proteste în India ( a fost chiar interzis, s-a dat foc platoului de filmare).

 

I, Daniel Blake (2016)

Un Ken Loach ajuns la senectute (80 de ani ) a simțit nevoia să spună tare ce-l frământă ,,Quo vadis ”…genus? Un film personal (se pare că asistăm tot mai des la producții personale ale seniorilor – vezi Scorsese cu „Hugo”, apoi în crescendo cu Silence) care nu vor să plece fără a anatemiza (pe bună dreptate) acea societate în care ei au dus-o, să fim sinceri, destul de bine.

La Festivalul de la Cannes din 2017, fără a fi favorit , I, Daniel Blake, a fost foarte bine primit de critici după proiecție, chiar dacă unii l-au judecat drept sărac, simplist, de un maniheism apropiat demagogiei și șantajului sentimental. A bănui de așa ceva un realizator care de decenii toarnă filme cu mijloace modeste și cu actori amatori frizează ridicolul, când Ken Loach nu se poate opune dezumanizării care ne trage în jos decât prin strigătul disperat din film,  un ULTIMATUM  în apărarea demnității umane și denunțarea absurdităților din societatea actuală.

Sinopsis: Pentru prima dată în viață Daniel Blake – un tâmplar  spre 60 de ani – este constrâns să apeleze la acordarea ajutorului social din cauza unor probleme cardiace. Deși medicul specialist  i-a interzis să lucreze, Blake se pomenește în situația absurdă de a căuta de lucru pentru a nu fi sancționat (să fiți atenți la acele chestionare alcătuite în așa fel încât problema lui de sănătate să fie mereu eludată !). Cu ocazia repetatelor sale ,,vizite” la job center, Blake o va întâlni pe Katie, o mamă (singură) cu cei doi copii care e nevoită să accepte o locuință la 450 km de orașul natal pentru a nu ajunge în plasament la Stat ca om al străzii.

i- blake

Prins între aberațiile societății, lui Blake nu îi mai rămâne decât o soluție tot aberantă :să încerce să primească alocația de șomaj, dovedind că a căutat de lucru, ceea ce medicul specialist îi interzice. Daniel are coloană vertebrală: nu revendică decât drepturile legale pentru care a muncit o viață, dar umilințele la care sunt supuși cei care cad victime groaznicului angrenaj nu sunt de tolerat. Cam târziu, Blake învață că pentru a cere și a obține trebuie să te remarci, să ieși din masa informă a turmei, așa că el, om decent, cu bun simț scrie pe ziduri ce îl doare, protestează în stradă, găsește suporteri și roțile se pun, enfin, greoi în mișcare. Pe de altă parte mai găsim la unele personaje compasiune, într-ajutorare și considerație.

Personajul Daniel Blake este simpatic, la fel și interpretul, nu trezește chiar compasiune ci acel eventual oftat adânc – „și la alții, nu doar la noi!”.

I,dblake

Finalul filmului poate părea fușerit sau din contră, un mesaj care contracarează eforturile lui Blake. Un film genul documentar social, radical, fără concesii?

i,blak

The Promise (2017?) este un film care înainte de a fi distribuit în cinematografe a obținut un record de comentarii negative, fiind vorba despre cel mai delicat subiect pentru turci și anume genocidul armenilor care a avut loc în perioada 1915-1916 (până în 1923,  când lucrurile s-au mai liniștit după expulzarea și a numeroși greci)!

Nici un film pe această temă nu a primit undă verde. De exemplu, în anii 1970 la Hollywood, MGM a început turnarea unui film cu Clark Gable în rolul principal, o adaptare a best-seller-ului lui Franz Werfel „Die vierzig Tage des Musa Dagh” 1933. În urma presiunilor diplomației turce, drepturile filmului au fost revândute, realizându-se în 1980 un film cu buget mic, care se găsește și azi pe youtube, aici:

Realizatorul armean Atom Egoyan a crezut că a găsit soluția cu filmul său ,,Ararat” în 2002. Studiourile Miramax au refuzat să distribuie filmul în urma presiunilor de pe Internet, trebuind să-și închidă site-ul. În 2015, canalul de televiziune France24 a difuzat un documentar comemorativ:

Armenia.png

Filmul hispano-american,,The Promise” realizat de irlandezul Terry George (căruia îi datorăm și cutremurătorul ,,Hotel Rwanda” 2004) este perceput de pro-turci, fără referire la calitățile artistice ale filmului, drept o sfruntată minciună istorică.

Sinopsis: Oscar Isaac, Charlotte Le Bon și Christian Bale formează un triunghi amoros incarnat de Michael, un medicinist armean (căsătorit cu o conațională bogată) care se îndrăgostește de Ana, de origine armeană, stabilită la Paris,o femeie sofisticată , iubita jurnalistului american Christopher.

Cei trei se întâlnesc pe timp de război, când Imperiul Otoman își agonizează ultimele zile și începe să ucidă armenii. Astfel, Michael ajunge într-un lagăr din care va evada .El se întoarce în satul lui natal, își ia soția însărcinată și se refugiază împreună în munți. Când află că Ana și Christopher sunt într-o unitate a Crucii Roșii din apropiere, Michael le cere să îi ajute familia să fugă, însă prea târziu, pentru că turcii incepuseră deja să treacă prin sabie armenii din satul său natal.

Se spune că în Turcia cine recunoaște genocidul armenilor e pasibil de închisoare. În alte țări nerecunoașterea Holocaustului evreiesc poate duce la același rezultat. Cât suntem de manipulați, chiar și cu istoria modernă !