Arhive pe categorii: distopie SF

Planeta maimuțelor: Revoluția

Franciza „Planeta maimuțelor” este de fapt un reboot (cu mijloace tehnice moderne) al seriei Planet of the Apes, având rolul unei povești inițiale pentru o nouă serie de filme. Comparativ cu seria originală, ideea este similară cu cea din al patrulea film din Conquest of the Planet of the Apes (1972), dar nu este un remake direct al aceluia.

Dacă pentru scenariul primului episod al francizei, Invazia, era creditat regizorul Rupert Wyatt împreună cu Rick Jaffa și Amanda Silver, la Revoluție alături de cei doi apare și Mark Bomback. Asemeni primei părți, nici „Dawn of the Planet of the Apes” nu este vreo minunăție de film sau un blockbuster care să te prindă indiferent dacă-ți place sau nu subiectul, prin calitățile sale intrinseci (nu că n-ar încerca să facă asta, ca orice film 20th Century Fox).

Odată ce ai acceptat însă convenția, subiectul poate ajunge să te captiveze, chiar dacă ipotezele științifice de la care pornește sunt discutabile. De exemplu, este puțin probabil ca un virus să provoace mutații doar asupra creierului, așa cum se întâmplă la primatele din franciză. În cazul oamenilor (acei puțini 1:500 care supraviețuiesc într-un San Francisco post-apocaliptic), aceștia par dintr-un alt film: să zicem din Poștașul, dar din păcate fără Kevin Costner.

Lăsând așadar la o parte faptul că subiectul este unul pentru kinderi, el mai este și tratat destul de facil, chit că încearcă să ridice câteva probleme cum ar fi leadership, încredere şi convieţuire. Dar asta nu poate compensa lipsa elementelor originale din scenariu, ce-ți lasă impresia ca ai mai văzut filmul ăsta de câteva ori, chiar dacă nu-ți dai seama exact unde. Aici „Dawn of the Planet of the Apes” este chiar down.

d1

Revoluția este un sequel mai puțin reușit al Invaziei – dar să nu disperăm, urmează  Războiul, așa că peste acesta putem trece cu vederea!

 

Anunțuri

Lumea roboților (1973)

Filmul original după care s-a făcut remake-ul recent lansat Westerworld (TV series 2016) este o adaptare a romanului cu același nume scris de Michael CrichtonTema centrală a cărții, reluată în scenariul adaptat chiar de către autor, este relația dintre realitatea trăită și cea creată, lumea artificială concepută de om. La momentul apariției, tema parcului de distracţii pentru cei cu bani, un fel de Disneyland pentru adulții care-și permit o vacanță ca-n filme, populată cu mașinării super performante, capabile să le satisfacă orice dorință a vizitatorilor, mi-a amintit de Cassargoz, nuvela lui CTP premiată în 1985 Concursul Naţional de SF.

westworldcoverDacă nuvela inginerului (pe atunci) Cristian Tudor Popescu pornea de la tema lumii văzute ca teatru, ajungând până la descoperirea protagonistul că nu doar clădirea din care evadează, ci tot oraşul Tebrida și întreaga lume cunoscută de el nu ar fi decât alte Lumi Virtuale din jocul fostului său coleg, romanul doctorului Michael Crichton pleacă de la o premisă ceva mai domoală: nu oamenii sunt obiectul cruzimii, ci roboții. Cu toată aparenta simplificare, și această premisă a lumii ca film duce tot la auto-referențialitate, după explorarea temei SF-iste a roboților (frica noastră de tehnologie și pericolele dezvoltării unor dispozitive avansate și greu de controlat, după model uman).

Ce se păstrează aici din romanul original este perspectiva mai multor personaje, inclusiv a roboților, ca și privirea condescendentă aruncată de aceștia din urmă asupra lumii (oamenilor).

Westworld (1973) Blu-ray Screenshot
Westworld (1973) Blu-ray Screenshot

Spre deosebire de serialul regizat de Jonathan Nolan & Lisa Joy însă, filmul original nu se rezumă la un singur univers narativ (respectiv, Vestul sălbatic) abordând mai multe (Evul mediu, perioada romană), ceea ce îi dă ocazia explorării unei teme mai puțin distopice, filozofice chiar: raportul între lumea creată de Dumnezeu și universurile artificiale create de om pentru propriile scopuri. Cum s-a ajuns de la un SF cu pretenții în genul său (lungmetrajul original), la un interesant (plin de efecte speciale), dar mult mai puțin pretențios serial distopic?

O să încerc să răspund după câteva episoade. Deocamdată, sunt curios câtă lume a văzut filmul original, ca să știu cât pot spoilări 🙂 Filmul cu Yul Brinner, Walter Benjamin și James Brolin este disponibil pe HBOgo, aici. Tot pe HBOgo se poate urmări, fără abonament, și primul episod ale serialului – remake lansat recent. Despre acesta puteți citi pe noua noastră publicație CeFilmeVăd.Eu

.

Who Are You, Polly Maggoo? (1966)

Film de pe platforma,,Mubi”

Regia și scenariul: William Klein

Un film satiric, foarte inteligent,despre modă și televiziune ,cu umor negru bine dozat,cu un scenariu solid.
Filmul începe în forță::primele scene sunt teribile,delirante și bine filmate.Chiar de la început descifrăm o societate a mimetismului a multiplicării,fete cu aspect identic,corul aprobator (deocamdată,în lumea modei,mai târziu vom avea imaginea de ansamblu a societății).Locația prezentării de modă este într-o ruină(așa cum e azi foarte la modă să se țină evenimente în castele patinate de vreme),ținutele fetelor sunt futuriste,mai degrabă metaloplastii.Filmul lui William Klein este o combinație subtilă de docuficțiune.discurs politic,critică.Suntem cuceriți de fluiditatea montajului,de dinamisul imaginilor:nu avem scene banale,totul e cuprins de o febrilitate nebună și captivantă prin jocul unor actori care știu,,meserie”: Jean Rochefort ,Dorothy McGowan, Philippe Noiret,Samy Frey,Fernando Arrabal, Ivan Nabokoff, Joanna Shimkus.

Această prezentare necesită JavaScript.

Citiți continuarea pe noua noastră platformă:cefilmevăd.eu- Who Are You, Polly Maggoo? (1966)  +Full Movie

Top 10 distopii ce merită văzute

Distopia sau contra-utopia reprezintă antiteza unei societăți perfecte, utopice. O societate distopică se caracterizează printr-o formă de opresiune sau control social. Distopia este poate unicul mijloc de a transmite – ambalate artistic – avertismente asupra viitorului. Iată un câteva din cele mai interesante distopii care merită văzute, apărute (mai ales) în ultimii ani (7 filme din cele 10):

  1. The Lobster (2015) – o lume în care nu poți trăi singur
  2. Matrix (1999) – o lume paralelă
  3. Code 46 (2003) – când memoria va putea fi controlată
  4. The Postman (1997) – o lume fără comunicare
  5. The Fountain (2016) – în căutarea Pomului vieții
  6. Brazil (1985) – o lume obsedată de informații
  7. The Zero Theorem (2013) – o lume fără sens, de același regizor
  8. Fahrenheit 451 (1966) – o lume fără cărți
  9. Children of Men (2006) – o lume a adulților, lipsiți de copii
  10. The Lord of the Flies (1990) – o lume a copiilor, fără adulți

În afara topului – adică nu pierdeți mare lucru dacă nu le vedeți…

  1. Atlass Shrugged  – o lume fără… trenuri, deși se vrea un manifest libertarian
  2. The Cloud Atlas (2012) – despre cum o faptă bună reverberează în viitor, sau cum una rea ne duce înapoi cu o generație

Și ca să vedeți ce influență au aceste filme, iată mai jos un scurt filmuleț făcut de BBC:

The Zero Theorem (2013)

Mi-aș fi dorit să văd în Teorema zero o distopie, chiar și una mai ușurică, dar n-am reușit din cauza lui Purcărete. Să mă explic: filmul lui Gilliam nu e deloc lipsit de miză, doar că, filmat în România, e și fușerit și impregnat de realism – în același timp.

De ce spun realism? Pentru că la studiourile Media Pro din București avea loc în 2012 cea mai scurtă filmare a lui Terry de la „The Life of Brian”, cu cel mai mic buget, mai mic chiar decât cel pentru primul său film independent – „Jabberwocky” (1977). Așa că toată treaba este făcută pe repede-nainte iar ce nu reușește Gilliam (și nu prea avea cum, în astfel de condiții) la nivel de concept, îi iese parțial – doar la nivel vizual.

Numai că, din păcate, tocmai ce-i place lui și-l inspiră (animatorul legendarei trupe Mony Python se declara îndrăgostit de București), are pentru noi un aer cunoscut, impregnat de realism, și un stil regoconoscibil, aducând cu imaginile lui Purcărete din Undeva la Palilula. Bine, să zicem un Purcărete aflat într-o perioadă mai albastră decât al lui Gilliam dar oricum – suficient ca să ne strice cheful de SF.

the zero.jpg

Așa că, odată lămuriți de ratarea teoremei, a teoriei și a mizei, nu rămâne decât să ne bucurăm de jocul minimalist al lui Christoph Waltz (abia venit de la filmările lui Django Unchained), în rolul lui Qohen Leth, de revederea cu suava Mélanie Thierry (drăguță chiar și-n rolul vampei Banshley) din Legenda pianistului de peste ocean, de un Matt Damon orwellian (Conducerea) cu sediul la Ateneu, pentru care va fi plătit chirie mai mult de un leu, ori când o recunoaștem pe Dana Rogoz în fata cu pizza.

zero-theorem

Cele mai reușite scene (cele care salvează, cel puțin la nivel vizual, producția turnată în fostele studiouri Buftea, azi Media Pro) sunt cea cu doctorii, care amintește nițel de Silly Job Interview-ul celor de la Monty Python, imaginea abisului și întâlnirea virtuală – în mintea ta din mintea mea, cum o spune Banshley.

zeroȘi cam asta e tot, o combinație cyber-punk de Idiocracy și Blade Runner, departe de Brazil, cam cât e România de America de Sud. De văzut, totuși, mai ales în perioada Untold, ca să vă dați seama cu ce aduce scena aceea fistichie 🙂