Arhive pe categorii: distopie SF

Radius (2017)

Un film după o idee care s-a mai ecranizat, dar nu chiar așa subtil ca aici. Regia este semnată de Caroline Labrèche și Steeve Léonard după un scenariu scris tot de ei. Știu cel puțin trei filme bazate pe intriga asta (accidentul care schimbă totul), cu concluzii diferite: Final destination de la I (2000) și până la VI (nu poți fenta moartea) în care niște tineri observă după un accident că toți din jurul lui mor, apoi asta s-a mai făcut în Identity (2003) și în altele.

Despre actori: e un film făcut „din ochi” de Charlotte Sullivan, ca și de moaca suedeză a lui Diego Klattenhoff. Pe o anumită rază (Radius-ul din titlu) se întâmplă chestii. Un pic de spoiler, necesar: la un moment dat, după ce-a exterminat involuntar destule vietăți, protagonistul dă de-o tipă care nu moare, ba din contră. Și atunci toată povestea este ambalată SF-ist, dintr-un film de serie B trecând într-un gen mai pretențios.

O idee prăpăstioasă (adică total neștiințifică) devine o chestie futuristă despre ce naiba s-a întâmplat (blestem extraterestru? radiație satanică?) și mai ales despre cum să nu-i lichidezi pe toți cei din jur. Și iese ceva verry entertaining, fără mari profunzimi, fără scheme, twisturi și goblenuri emoționale. Un film numai bun pentru o noapte lungă la cabană, ca să nu mai auzi lătrat de câini și acoperișul scârțâind de la atâta zăpadă.

Reclame

Qeda (2017) – un SF minimalist

Qeda sau A Man Divided, un SF danez despre călătoria în timp, rulează zilele acestea pe Cinemax. Acțiunea (dacă putem numi așa derularea temporală a secvențelor) începe în 2095, când un dezastru ecologic a distrus planeta: nivelul oceanelor a crescut, iar apa dulce a dispărut – totul e otrăvit cu apă.

Fang Rung, șeful unei agenții secrete din Copenhaga, trece printr-o reproducere celulară și își trimite apoi alter ego-ul, cu nume de cod Gordon Thomas, înapoi în anul 2017. Gordon o va căuta pe Mona Lindkvist, ale cărei studii de cercetare au fost pierdute înainte să poată salva planeta.

q1Când Fang Rung pierde legătura cu Gordon, protocolul îi impune să se sinucidă ca să nu altereze viitorul, dar el alege să călătorească în 2017 ca să-și găsească alter-ego-ul celular, pe Gordon. Ce vor face acești doi bărbați divizați din unul singur, înainte ca echilibrul lumii să fie afectat pentru totdeauna?

Am postat ceva din sinopsisul acestui film cu care mi-am pierdut două ore înainte de Crăciun doar pentru că mi-a deschis apetitul pentru un SF bun și nou-nouț, așa că am dat de Upgrade (2018). Qeda a fost suficient de bun ca să mă țină atent în fotoliu (cu speculațiile sale pe tema călătoriei în timp) dar nu tocmai provocator or something.

Un film cu oareșce pretenții, totuși, cu niscaiva premii pe la festivaluri de profil, dar cam atât.  Bun doar în lipsă de altceva, pentru cinefili împătimiți. Merită să-l vedeți doar ca să vă dați seama cine-s Queda ăia, și eventual să vă distrați de Gardienii Timpului care nu ajung niciodată la timp. Cu totul altfel stă treaba cu Upgrade (2018), un film de serie B asumat.

Despre el în postarea următoare, ca să mărim numărul de vizualizări 🙂 obiectiv asumat decembrie.

Blade Runner 2049

La treizeci și cinci de ani de la Sf-ul, devenit cult , Blade Runner 1982,  de  Ridley Scott , bazat pe romanul  lui Philip Kindred Dick ,,Do Androids Dream of Electric Sheep?” s-a lansat filmul ,,Blade Runner 2049” cu Ridle Scott producător, regia Denis Villeneuve, distribuția  Ryan Gosling, Harrison Ford, pe post de ,,omologi”  din vremuri diferite.

Romanul a fost scris în 1968 când viitorul destul de apropiat în 1992, părea cam fără… viitor fiind prezentat într-un mod prăpăstios din cauza unor mari incertitudini geo-politice, a tensiunilor dintre cele două ,,lagăre”: capitalist și socialist.

Primele modele de androizi erau mai ușor de depistat datorită inteligenței lor limitate. Pe măsură ce tehnologia s-a îmbunătățit, vânătorii de recompense au fost obligați să facă teste de empatie pentru a-i deosebi pe oameni de androizi. Rick Deckard urmărește androizii renegați care și-au luat identități umane (adică nu mai sunt obedienți).

Blad Runner 1982 a impus o viziune și o estetică a viitorului, a unei lumi post apocaliptice oprimante, sumbre și reci. Mulți critici de specialitate consideră acest  film S.F. unul dintre cele mai mari  din sec. XX! Cu ce să vină actualul realizator, încercând să rămână fidel cumva primului film!

La ce s-a ajuns? La o copie onestă, dar săracă în idei, poate intenționat s-o fi renunțat la aspectul psihologic, social pentru că s-a ajuns în acea etapă a Omenirii -surogat în care sentimentele, compasiunea sunt eradicate? Ei, dar creierele sunt oare și ele setate pentru submediocritate?

Pe lângă intriga alambicată, lentoarea inutilă a unor scene, lungimea filmului ,2h40, rămâne în esență, rețeta veche. Villeneuve a pedalat atunci pe efecte vizuale:  urmărirea, vânarea replicantului vechi (om) de un vânător din nouă generație de replicanți , mai obedientă.

Ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” descoperă niște secrete, unul legat de o amintire din copilărie, altul de mult timp îngropat care îi  dă vagi speranțe dar și temeri deoarece are potențialul de a scufunda în haos această societate aflată în criză demografică. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scopul final de a-l găsi pe Rick Deckard, fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Scenografia  respectă și se inspiră, în mare, din prima versiune , desigur cu alte detalii, dar cam pe același calapod. Putem remarca o calitate a imaginii mult mai bună, decoruri mai înfricoșătoare și muzică mai pătrunzătoare. Operatorul șef Roger Deakins, creează o ambianță memorabilă, opresivă,copleșitoare (luminile gălbui ale interioarelor, ploile urbane torențiale) și, totuși… lipseste emoția și misterul tulburător din filmul de la 1982!

Intriga, în mod paradoxal, mai plată, deși, e adesea pompoasă și cam imbârligată, în ceea ce privește coerența și credibilitatea. Villeneuve ar fi dorit să rămână cât mai fidel operei originale al cărei scenariu din 1982, îngrijit de  Hampton Fancher (același+), este mai problematizat, mai profund, cu o pondere mai mare acordată intrebărilor despre legitimitatea existenței și a drepturilor replicanților, dar și rolului Rick Deckard, celebrul blade runner de atunci.

Dincolo de dimensiunea socială și politică, adevăratul subiect al primei ecranizări este unul actual de multă vreme: căutarea umanității într-un univers dezumani-zat. Personajele principale Ryan Gosling, care pare detașat dintr-un alt film, Harrison Ford, mult așteptat, apare spre sfârșitul filmului, marcat de vârstă (în rol).

Frumosul Jared Leto (considerat, la ora actuală, actorul de cinema cu cei mai frumoși ochi) este Niander Wallace savant, producător de replicanți, fondatorul Wallace Corporation. Aici are rol de orb care vede cu ajutorul unor aparate (optice?). Dar veți afla despre o iubire consumată trecut, ce păruse imposibilă și care nu a rămas fără urme, dar mai ales despre consecințele care pot fi hotărâtoare pentru viitorul coloniștilor din stațiile spațiale.

Repo Men (2010)

Un SF destul de reușit care a rulat la începutul lunii august pe Film Now (noua denumire a canalului Digi Film) cu Jude Law și Forest Whitaker în rolurile principale. Ideea filmului aduce cu cea din Repo! The Genetic Opera, dar nu putem spune că este vorba despre un remake, ci cel mult despre o altă adaptare, ceva mai puțin morbidă,  a aceleiași cărți.

The Genetic Opera (2008) a fost cunoscut mai degrabă pentru Zmeura de aur primită în 2009 de Paris Hilton pentru cea mai slabă actriță în rol secundar. Nici aici Jude Law nu este departe de a realiza o contra-performanță, fie pentru că  rolul nu prea i s-a potrivit, fie că a fost eclipsat de Forest Whitaker.

Ce surprinde la acest film este că, la doar 8 ani de la lansare, nu mai e deloc un SF, iar aluzia deloc străvezie la achizițiile în rate promovate de băncile care te ajută doar pentru a te putea mulge mai mult și mai bine este deja depășită. O altă idee actuală, susținută de ambii protagoniști – A job is a job – justifică absolut orice decizie ar lua ei sau șeful lor.

Am putea spune că acesta e, mai degrabă, firul roșu al filmului. Dacă nu-ți mai permiți să plătești, bunul este recuperat de „eroii” care și-au făcut din acest job o misiune. Finalul este cel care salvează filmul, altfel destul de liniar. Scenariul este adaptat după romanul Repossession Mambo, scris de Eric Garcia.

Regizor este Miguel Sapochnik, cunoscut anterior pentru Trainspotting (unde a funcționat ca art department runner), ulterior pentru Urzeala Tronurilor (din care a regizat câteva episoade) și mai nou pentru seria SF distribuită primăvara aceasta de Netflix, Altered Carbon.

A nu se confunda cu filmul-cult din 1984, Repo Man.

Fahrenheit 451 – 2018

Chiar dacă  noua adaptare  a romanului  distopic  a lui  Ray Bradbury nu se ridică, poate, la nivelul filmului realizat de François Truffaut, prin faptul că nu este atât de subtilă și complexă în redarea organizării sociale și a chestiunilor ideologice, filmul  lui  Ramin Bahrani ne prezintă o America a viitorului în care roboții controlează îndeaproape viața oamenilor, cărțile sunt prohibite, istoria este  trucată și aceleași informatii sau reclame  sunt prezentate peste tot, fără oprire, pe  monitoare , un fel de  Facebook, Live foarte activ, plin de like-uriEmojiCe ar aduce nou  Bahrani sunt temele  singurătății omului modern într-o societate de ,,singles”, în care relațiile se rezumă la un fel de facebook-ism  , provocările  cu care omul se confruntă  la tot pasul, neîncrederea în ceilalți, nesiguranța de sine.  Dar ce însemnau în anii`60 și cum înțelegem  în prezent noțiunile de libertate, teroare , egalitate : libertinism, amoralitate, frici induse în mentalul nostru (atacuri teroriste din partea ,,celorlalti”, potențiale epidemii , catastrofe naturale), egalitate doar între ,,dulăi”, nu și pentru ,,căței”? Par cunoscute aceste simptome, le trăim de ceva vreme și la resimțim tot mai acut pe zi ce trece!
Guy Montag , un pompier tânăr începe să se îndoiască de misiunea lui și a colegilor săi când realizează că nu au mers niciodată să stingă vreun  foc, ci , a trebuit ca ei să vegheze mereu ca focul să ardă. Guy devine și mai bănuitor când asistă la martirajul unui colecționar de cărți. După ce vine în contact cu o grupare care s-a autoexilat, pentru a ocroti conținutul cărților salvate , Guy resimte pentru prima dată  ce înseamnă să-ți pese de tot ce societatea a pus la index : organizare,  idei propri, solidaritate, altruism, prietenie, spirit de sacrificiu pentru ceea ce ai optat să realizezi în viață. Guy Montag a început să înțeleagă altfel viața, mai ales după ce, întâmplător,  citește cartea lui Dostoievski,, Insemnări din subterană” (n.n.considerat de unii  primul roman existențialist).

Cartea este excelentă,adaptarea cam riscantă și  scenariul, am putea spune, puțin credibil  pentru americani, elvețieni, mai credibil pentru chinezii care au avut de pătimit și cu Revoluția culturală ,dar,  se refac din toate forțele și oricât de ciudat, verosimil pentru noi, zombii obedienți la ordonanțe mincinoaseEmoji .
Scenografia  este dominată de NEOane orbitoare și totul este ultratehnicizat pentru a fi siguri că ne aflăm în viitor.Un futurism greu de suportat vizual, atât de plictisitor pentru că nu prezintă prea mare interes pentru narațiunea în sine, nici pentru construcția ideatică. Imaginea este îngrijită și secvența de debut e memorabilă . Distribuția e și ea …politically correct ; multirasială , iar personajul cel mai rău e alb la față, negru la sufletEmoji . Interpreții sunt   Michael B. Jordan, Michael Shannon,Sofia Boutella , Khandi Alexander , Lilly Singh , Martin Donovan ,Grace Lynn Kung, Andy Mcqueen, Dylan Taylor.

Recenzie roman:http://or-zar1.over-blog.com/2018/06/roman-fahrenheit-451-scris-in-1953-de-ray-bradbury.html

Analiza filmului din 1966: https://cefilmevad.blog/2016/07/08/fahrenheit-451/