Arhive pe categorii: distopie SF

Blade Runner 2049

La treizeci și cinci de ani de la Sf-ul, devenit cult , Blade Runner 1982,  de  Ridley Scott , bazat pe romanul  lui Philip Kindred Dick ,,Do Androids Dream of Electric Sheep?” s-a lansat filmul ,,Blade Runner 2049” cu Ridle Scott producător, regia Denis Villeneuve, distribuția  Ryan Gosling, Harrison Ford, pe post de ,,omologi”  din vremuri diferite.

Romanul a fost scris în 1968 când viitorul destul de apropiat în 1992, părea cam fără… viitor fiind prezentat într-un mod prăpăstios din cauza unor mari incertitudini geo-politice, a tensiunilor dintre cele două ,,lagăre”: capitalist și socialist.

Primele modele de androizi erau mai ușor de depistat datorită inteligenței lor limitate. Pe măsură ce tehnologia s-a îmbunătățit, vânătorii de recompense au fost obligați să facă teste de empatie pentru a-i deosebi pe oameni de androizi. Rick Deckard urmărește androizii renegați care și-au luat identități umane (adică nu mai sunt obedienți).

Blad Runner 1982 a impus o viziune și o estetică a viitorului, a unei lumi post apocaliptice oprimante, sumbre și reci. Mulți critici de specialitate consideră acest  film S.F. unul dintre cele mai mari  din sec. XX! Cu ce să vină actualul realizator, încercând să rămână fidel cumva primului film!

La ce s-a ajuns? La o copie onestă, dar săracă în idei, poate intenționat s-o fi renunțat la aspectul psihologic, social pentru că s-a ajuns în acea etapă a Omenirii -surogat în care sentimentele, compasiunea sunt eradicate? Ei, dar creierele sunt oare și ele setate pentru submediocritate?

Pe lângă intriga alambicată, lentoarea inutilă a unor scene, lungimea filmului ,2h40, rămâne în esență, rețeta veche. Villeneuve a pedalat atunci pe efecte vizuale:  urmărirea, vânarea replicantului vechi (om) de un vânător din nouă generație de replicanți , mai obedientă.

Ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” descoperă niște secrete, unul legat de o amintire din copilărie, altul de mult timp îngropat care îi  dă vagi speranțe dar și temeri deoarece are potențialul de a scufunda în haos această societate aflată în criză demografică. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scopul final de a-l găsi pe Rick Deckard, fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Scenografia  respectă și se inspiră, în mare, din prima versiune , desigur cu alte detalii, dar cam pe același calapod. Putem remarca o calitate a imaginii mult mai bună, decoruri mai înfricoșătoare și muzică mai pătrunzătoare. Operatorul șef Roger Deakins, creează o ambianță memorabilă, opresivă,copleșitoare (luminile gălbui ale interioarelor, ploile urbane torențiale) și, totuși… lipseste emoția și misterul tulburător din filmul de la 1982!

Intriga, în mod paradoxal, mai plată, deși, e adesea pompoasă și cam imbârligată, în ceea ce privește coerența și credibilitatea. Villeneuve ar fi dorit să rămână cât mai fidel operei originale al cărei scenariu din 1982, îngrijit de  Hampton Fancher (același+), este mai problematizat, mai profund, cu o pondere mai mare acordată intrebărilor despre legitimitatea existenței și a drepturilor replicanților, dar și rolului Rick Deckard, celebrul blade runner de atunci.

Dincolo de dimensiunea socială și politică, adevăratul subiect al primei ecranizări este unul actual de multă vreme: căutarea umanității într-un univers dezumani-zat. Personajele principale Ryan Gosling, care pare detașat dintr-un alt film, Harrison Ford, mult așteptat, apare spre sfârșitul filmului, marcat de vârstă (în rol).

Frumosul Jared Leto (considerat, la ora actuală, actorul de cinema cu cei mai frumoși ochi) este Niander Wallace savant, producător de replicanți, fondatorul Wallace Corporation. Aici are rol de orb care vede cu ajutorul unor aparate (optice?). Dar veți afla despre o iubire consumată trecut, ce păruse imposibilă și care nu a rămas fără urme, dar mai ales despre consecințele care pot fi hotărâtoare pentru viitorul coloniștilor din stațiile spațiale.

Reclame

Repo Men (2010)

Un SF destul de reușit care a rulat la începutul lunii august pe Film Now (noua denumire a canalului Digi Film) cu Jude Law și Forest Whitaker în rolurile principale. Ideea filmului aduce cu cea din Repo! The Genetic Opera, dar nu putem spune că este vorba despre un remake, ci cel mult despre o altă adaptare, ceva mai puțin morbidă,  a aceleiași cărți.

The Genetic Opera (2008) a fost cunoscut mai degrabă pentru Zmeura de aur primită în 2009 de Paris Hilton pentru cea mai slabă actriță în rol secundar. Nici aici Jude Law nu este departe de a realiza o contra-performanță, fie pentru că  rolul nu prea i s-a potrivit, fie că a fost eclipsat de Forest Whitaker.

Ce surprinde la acest film este că, la doar 8 ani de la lansare, nu mai e deloc un SF, iar aluzia deloc străvezie la achizițiile în rate promovate de băncile care te ajută doar pentru a te putea mulge mai mult și mai bine este deja depășită. O altă idee actuală, susținută de ambii protagoniști – A job is a job – justifică absolut orice decizie ar lua ei sau șeful lor.

Am putea spune că acesta e, mai degrabă, firul roșu al filmului. Dacă nu-ți mai permiți să plătești, bunul este recuperat de „eroii” care și-au făcut din acest job o misiune. Finalul este cel care salvează filmul, altfel destul de liniar. Scenariul este adaptat după romanul Repossession Mambo, scris de Eric Garcia.

Regizor este Miguel Sapochnik, cunoscut anterior pentru Trainspotting (unde a funcționat ca art department runner), ulterior pentru Urzeala Tronurilor (din care a regizat câteva episoade) și mai nou pentru seria SF distribuită primăvara aceasta de Netflix, Altered Carbon.

A nu se confunda cu filmul-cult din 1984, Repo Man.

Fahrenheit 451 – 2018

Chiar dacă  noua adaptare  a romanului  distopic  a lui  Ray Bradbury nu se ridică, poate, la nivelul filmului realizat de François Truffaut, prin faptul că nu este atât de subtilă și complexă în redarea organizării sociale și a chestiunilor ideologice, filmul  lui  Ramin Bahrani ne prezintă o America a viitorului în care roboții controlează îndeaproape viața oamenilor, cărțile sunt prohibite, istoria este  trucată și aceleași informatii sau reclame  sunt prezentate peste tot, fără oprire, pe  monitoare , un fel de  Facebook, Live foarte activ, plin de like-uriEmojiCe ar aduce nou  Bahrani sunt temele  singurătății omului modern într-o societate de ,,singles”, în care relațiile se rezumă la un fel de facebook-ism  , provocările  cu care omul se confruntă  la tot pasul, neîncrederea în ceilalți, nesiguranța de sine.  Dar ce însemnau în anii`60 și cum înțelegem  în prezent noțiunile de libertate, teroare , egalitate : libertinism, amoralitate, frici induse în mentalul nostru (atacuri teroriste din partea ,,celorlalti”, potențiale epidemii , catastrofe naturale), egalitate doar între ,,dulăi”, nu și pentru ,,căței”? Par cunoscute aceste simptome, le trăim de ceva vreme și la resimțim tot mai acut pe zi ce trece!
Guy Montag , un pompier tânăr începe să se îndoiască de misiunea lui și a colegilor săi când realizează că nu au mers niciodată să stingă vreun  foc, ci , a trebuit ca ei să vegheze mereu ca focul să ardă. Guy devine și mai bănuitor când asistă la martirajul unui colecționar de cărți. După ce vine în contact cu o grupare care s-a autoexilat, pentru a ocroti conținutul cărților salvate , Guy resimte pentru prima dată  ce înseamnă să-ți pese de tot ce societatea a pus la index : organizare,  idei propri, solidaritate, altruism, prietenie, spirit de sacrificiu pentru ceea ce ai optat să realizezi în viață. Guy Montag a început să înțeleagă altfel viața, mai ales după ce, întâmplător,  citește cartea lui Dostoievski,, Insemnări din subterană” (n.n.considerat de unii  primul roman existențialist).

Cartea este excelentă,adaptarea cam riscantă și  scenariul, am putea spune, puțin credibil  pentru americani, elvețieni, mai credibil pentru chinezii care au avut de pătimit și cu Revoluția culturală ,dar,  se refac din toate forțele și oricât de ciudat, verosimil pentru noi, zombii obedienți la ordonanțe mincinoaseEmoji .
Scenografia  este dominată de NEOane orbitoare și totul este ultratehnicizat pentru a fi siguri că ne aflăm în viitor.Un futurism greu de suportat vizual, atât de plictisitor pentru că nu prezintă prea mare interes pentru narațiunea în sine, nici pentru construcția ideatică. Imaginea este îngrijită și secvența de debut e memorabilă . Distribuția e și ea …politically correct ; multirasială , iar personajul cel mai rău e alb la față, negru la sufletEmoji . Interpreții sunt   Michael B. Jordan, Michael Shannon,Sofia Boutella , Khandi Alexander , Lilly Singh , Martin Donovan ,Grace Lynn Kung, Andy Mcqueen, Dylan Taylor.

Recenzie roman:http://or-zar1.over-blog.com/2018/06/roman-fahrenheit-451-scris-in-1953-de-ray-bradbury.html

Analiza filmului din 1966: https://cefilmevad.blog/2016/07/08/fahrenheit-451/

Human, Space, Time and Human

thumbnail
În plin scandal „mitu-it”, iată că ,,Human, Space, Time and Human” un film excesiv de …excesiv în violențe de toate „jănurile” s-a strecurat la Berlinala 2018, după ce organizatorii festivalului au anunțat că au eliminat toate filmele ale căror realizatori au mărturisit că au comis abuzuri sau agresiuni. No, pelicula-i ficțiunea!

Dar, se pare că viața bate filmul încă o dată, deoarece regizorul sud-coreean  Kim Ki-duk a recunoscut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin că a pălmuit o actriță în 2013, în timpul filmărilor, asumându-și responsabilitatea, dar fără să regrete „absolut deloc” cele întâmplate. Asta-i fricțiunea!

Filmul Human Space Time and Human realizat în 2017 a fost lansat la ediția a 68- a   Berlinalei din 2018, pe podiumul căreia regizorul a luat în primire un  Urs de  Argint în 2004, pentru „Samaritan girl”. Noul film cu un titlu ușor poetic care trasează de fapt capitolele care structurează  filmul este  o metaforă politică actuală / perenă și o alegorie biblică, un fel de anticipare apocaliptică . Titlul original  îmi sună ca o incantație ,,Inkan, gongkan, sikan grigo inkan „aka ,,The Time of Humans”.

Foamete, pierderea demnității (cavalerism, mai există !)

Ce vrea să fie miracolul cu levitația? Mântuirea?  Un nou Paradis?  Bye, bye, de la această Lume?

Resimțim o sursă difuză de neliniște de la începutul filmului. Prima noapte de croazieră este una fatidică în care se deschide cutia Pandorei și nimic nu mai trebuie supus legitimității pentru că absurdul s-a declanșat și nu cere permisiunea nimănui.

Omul este pradă a basic instincs, animat și de o formă de egoism, care duc, inevitabil, la catastrofă și anarhism fatal. Încercați să descoperiți  „Arca”, pasagerii ei  (un senator și odrasla sa, niște vagabonzi, câțiva tineri cool, un bătrân tăcut și foarte original, o fată și iubitul ei) și cum se joacă cineastul  cu mintea spectatorilor!

Black Mirror, sezonul 1 – Imnul național

Un serial SF aflat deja de la sfârșitul anului trecut la cel de-al patrulea sezon și care mi-a scăpat sistematic. Seria a IV-a mi-a trecut prin fața ochilor pe Netflix cu o tema Star Trek care m-a făcut să-l ingnor, nefiind pasionat de retro-SF. Uitasem de preferința britanicilor pentru distopii.

Abia când am citit că seria a migrat de la Channel 4 spre Netflix, după ce a făcut furori explorând anxietățile lumii moderne precum dependența de tehnologie și efectele secundare generate de această adicție, am realizat că e de fapt o satiră science fiction și m-am decis să văd primul episod. Imnul național e un mini-thriller social sau politic, depinde cu cine te identifici.

O parabolă pe dos a epocii Twitter, episodul arată cum viața poate fi și dificilă pentru cei puternici. Acum că informațiile sunt diseminate cu viteza rețelelor informatice, opinia publică a devenit (aparent) mai puternică dar și mai ușor de influențat. Nu m-a dat pe spate, dar nici nu m-a dezamăgit, așa că am să-l urmăresc în continuare. Am înțeles că odată ce a granițele britanice și-a ajuns în State, ca o „serie originală Netflix” continuată de americani, devine mai neomogen, iar stilul și dinamica variază mult.

Dar până atunci sper că mai e, și oricum n-am de gând să vizionez chiar 4 serii. Black Mirror are puține de spus despre cum am ajuns aici și cine suntem, arătând că, de fapt, secolul XXI o ia de la capăt cu spaimele, iar sub staniolul progresist este înfășurat de fapt un regres. Cinematografia propusă e o experiență mai personală, cu mult conținut atât în cadru, cât și dincolo de aparențe.