Arhive pe categorii: crime

Eadweard (2015)

Eadweard” (2015) este un adevărat festin pentru amatorii și iubitorii de istorie a cinematografiei, fotografiei și animației. Un biopic consacrat unei figuri relativ puțin cunoscute – controversatul fotograf  Eadweard Muybridge – care, cu o febrilitate  vizionară, a reușit să realizeze descompunerea cinematografică a mișcării, cronofotografia. El este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea tehnicii fotografierii cu aparate de fotografiat multiple, menite a capta mișcarea și apoi a o prezenta sub formă animată, cu un aparat inventat de el însuși, zoopraxiscopul, înaintea inventării aparatelor de filmat cu bandă de celuloid.  Aceste tehnici i-au  adus azi renumele de  precursor al cinematografiei .

Din nou viața bate filmul ! Câteva amănunte despre temperamentul și viața aventuroasă a excentricului Eadweard Muybridge

d2eEadweard J. Muybridge (n. 9 aprilie 1830 – d. 8 mai 1904) a emigrat  în America în 1850, dornic de aventură: la început la New York, apoi la San Francisco, precum mulți  alți englezi  – în dorința de a găsi aur. Nu are stare de loc, fie că e la Chicago, în Alaska. în America Centrală și America de Sud  sau participant la Expoziția Mondială de la Paris.

Dar viața lui va deveni o aventură sub cele mai diferite aspecte, mai ales după ce în 1860 este lovit de o diligență, internat de urgență la spital în Texas, unde e în comă două săptămâni, apoi e trimis în Anglia pentru recuperare. Se spune că a devenit foarte irascibil, incapabil să se concentreze multă vreme, având ieșiri violente față de cei din jur, dar având o energie creatoare de nestăvilit: pune la punct prima mașină de spălat; în timpul recuperării se ocupă de teoria mișcării pe film  folosind animale de la o grădină  zoologică locală.

Pe măsură ce pasiunea lui a crescut, a început să fotografieze nuduri, corpuri diforme. Când faima a pus stăpânire pe viața sa profesională, viața lui personală s-a transformat în trădare, crimă (l-a ucis pe iubitul soției sale și a fost ultimul american achitat pentru acuzația de omucidere justificabilă). El încropește din 1884 albumul intitulat „Animal locomotion” care rămâne marea sa operă: descompunerea mișcării tuturor ființelor, femei, bărbați – adesea nud – păsări, câini, cămile, pantere, canguri, elefanți.

Albumul conține  aproape 20000 de planșe,  printre care apar unele secvențe stupefiante: un bărbat care plimbă un porc în lesă, o femeie goală care jonglează cu o cască colonială! Tablouri grațioase, animate de o viață proprie, stimulând adesea libido-ul. Fotografiile acestea vor inspira pe dadaiști, futuriști, constructiviști. Acest om a lăsat o moștenire care continuă să minuneze istoricii cinematografiei. Să reținem că a făcut fotografii ale orașului San Francisco și o panoramă de 360° devenită celebră, primele încercări de fotografie stereoscopică, realizând reportaje despre războiul Indian, cu peisaje uimitoare din Parcul Național Yosemite și a fost fotograful oficial al trupelor americane prezente în Alaska .

 

 

 

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Creațiile lui  Eadweard J. Muybridge nu au pierdut nici azi din magia pionieratului și meritul filmului este în special de a reflecta genialitatea artistică și inginerească a protagonistului  și  laturile obscure ale unui om puternic, dar ros de gelozie. 

Regia: Kyle Rideout
Scenariul: Josh Epstein și Kyle Rideout
Distribuția: Michael Eklund, Sara Canning, Torrance Coombs, Christopher Heyerdahl, Jodi Balfour, Charlie Carrick , Jonathon Young

Anunțuri

Dead Again (1991)

Dead again  AKA  Înviat din morți (1991) este un film  britanic.  Detectivul particular Mike Church este însărcinat de directorul unui orfelinat să descopere identitatea unei femei amnezice care a primit aici adăpost și care e bântuită de un coșmar prin care se simte amenințată cu moartea. Mike acceptă sprijinul unui fost psiholog  devenit băcan dar cum problemele filozofice nu-l ajută să comunice cu femeia apelează la un  anticar priceput…  la hipnoză.

Astfel, prin regresie hipnotică se descoperă nu vreo traumă din copilăria ei ci o viață anterioară când femeia fusese o violonistă celebră pe care soțul, și el un celebru dirijor de orchestră simfonică , a asasinat-o, iar mai apoi a fost executat. Pe parcursul anchetei se vor descoperi coincidențe tulburătoare, ramificații înspăimântătoare  între viața din trecut  și prezent.

O atmosferă Hitchcock-iană, cu turnúri horror captivează și fascinează .  Deznodământul este neașteptat, prea accelerat, prea încărcat: o  scenă frenetică gen ,,dansul foarfecelor” de Branaghian, poate dezamăgi cu acest final kitchos.

Filmul Dead again  a fost al doilea (după „Hamlet”) realizat de Kenneth Branagh, aflat atunci la vârsta de 31 de ani. Este un thriller clasic  cu un scenariu  semnat de Scott Frank. Aparent simplu, dar destul de întortocheat, bine stăpânit, pe-atunci foarte original, azi e poate cam învechit !  Această narațiune în paralel este bazată pe un concept tras de păr dar tratat cu seriozitate, chiar dacă flashback-urile fiind cam numeroase întrerup firul narativ.

Scenografia este perfectă definind bine cele două lumi: trecutul  prin imagini alb-negru , decoruri de epocă –exterioare – imagini nocturne cu sunete, mișcări care țin în suspans  – interioare – mobilier, costume, relații sociale) și prezentul  în imagini color.
Pentru a înțelege mai bine filmul e nevoie de atenție, mai ales la prima scenă cu tăieturile din ziare, cu prezența unui personaj cheie care va fi supraviețuitor al trecutului.
Sunetul amplifică fazele dramatice pe muzica lui Patrick Doyle

Distribuția  este de multe carate , începând cu jocul în dublu rol a  lui Kenneth Branagh, parteneră Emma Thompson (pe atunci soția actorului Branagh ) tot în dublu rol, Derek Jacobi , anticarul, personaje orchestrate de un reporter dubios, în rol Andy Garcia; un rol episodic este deținut de Robin Williams. Calitatea principală a  filmului, nu glumesc, este casting-ul!

Cu inima curată (2016)

Filmul Cu inima curată a lui Attila Till este un thriller comic  care abordează un subiect atipic într-o manieră personalizată: viața oamenilor cu dizabilități (aici) fizice , fără a le victimiza , ci din contra le prezintă ca pe niște ființe umane  autentice, cu dorințe, dureri, ambiții, cu calități și vicii, persoane care încearcă să dea un sens vieții, ca oricare dintre noi.

Regizorul pare să-și aroge dreptul de a se distanța de clișeele filmelor despre persoane cu dizabilități: nu e un film moralizator, nu melodramatizează, nu ironizează dar nici nu bagatelizează ci mai degrabă e un concentrat de energie și umor negru în care, la  granița între fantezie și realitate, nimic nu e ceea ce pare!

Filmul îi are protagoniști pe Zoli , un adolescent cu handicap motoriu încă din copilărie , care  este îndrăgostit de benzile desenate și vrea, ajutat de amicul său Barba papa să scoată un album BD . Băieții  speră ca  prin Artă să iasă din starea de prostație  datorată paraliziei si marginalizării sociale. La Centrul de Recuperare îl cunosc pe  Rupaszov, un fost pompier aflat și el în scaunul cu roțile. Acest Rupaszov este în solda  Mafiei și îi recrutează pe cei doi tineri formând un trio improbabil de asasini plătiți. De aici, totul o ia razna, fără a ne da timp să ne plictisim.      

Această prezentare necesită JavaScript.

Tonul filmului este dat de scena de deschidere , o scenă șocantă de bătaie generală între invalizi și gangsteri, potop de înjurături, un talmeș-balmeș de scaune răsturnate, de corpuri bătăioase,  de altele căzute pe jos sau inerte . Chiar dacă sau chiar de aceea unele scene ,,cam trase de păr”(scena  în care vedem cât de dificil e să părăsești discret locul crimei într-un scaun cu rotile) sunt condimentul necesar pentru a ne detașa de condiția specială a personajelor și pentru a urmări acțiunea.

Scenariul (scris tot de Attila Till care s-a ocupat într-o vreme de persoane cu handicap) și regia sunt mulțumitoare mai ales prin contrastul pe care îl oferă scenele de acțiune față de o anumită doză de melancolie în care domnesc criminalitatea, regretele, cunoașterea aproapelui.  Nu sunt prea bine dozate  elementele de comedie neagră, de dramă și de thriller (ritm  întrerupt, unele scene cam lungi).

Premii și festivaluri:
2016: Cairo IFF (Bronze Pyramid), Chicago IFF (Roger Ebert Award), Cottbus FF of Young East European Cinema (Award of the Ecumenical Jury, FIPRESCI Prize), Palic IFF (Special Mention), Thessaloniki IFF (Best Actor, Golden Alexander), BFI Londra, Karlovy Vary IFF

Jaf cu stil (2017)

Cand Christopher Lloyd (Back To The Future) este cea mai buna parte intr-un film cu Morgan Freeman si Michael Caine este clar ca accentul nu se pune pe actorie, ci mai mult pe prezenta scenica a acestora. Iar cand trei nume ca ei decid sa faca o comedie despre oameni batrani à la The Intern sau Last Vegas asteptarile nu sunt foarte ridicate.

Dupa ce asista la un jaf armat, si in urma problemelor financiare cu bancile si taierea pensiilor de catre firma la care a lucrat o viata, Michael Caine (Joe) isi convinge vechii prieteni, Morgan Freeman (Willie) si Alan Arkin (Albert) sa dea o spargere sub pretextul ca nu au nimic de pierdut chiar daca ar fi prinsi, iar in urma unor mici ezitari acestia accepta.

Dintr-un motiv sau altul sunt un fan al filmelor cu spargeri de banci, dar nu atat de mult al comediilor, mai ales pentru ca majoritatea filmelor de gen ma dezamagesc dupa vizionare. Going in Style (Jaf cu stil) este o combinatie neinspirata intre cele doua stiluri, iar jaful reprezinta mai mult un motiv decat un scop real in cadrul scenariului. Majoritatea scenelor sunt sketch-uri cu cei trei facand glume despre batranete si avand reactii acide unul la adresa celuilalt, care surprinzator sunt amuzante in cele din urma, tot creditul fiind al actorilor, il locul carora daca ar fi fost alte nume din comedie probabil ca nu ar fi fost la fel de credibile.

Scena mea preferata ii surprinde pe cei trei „antrenandu-se” pentru marele jaf incercand sa fure dintr-un supermarket o intreaga lista de cumparaturi. Un motiv este probabil si faptul ca le da actorilor mai multa libertate sa se miste efectiv si sa iasa din monotonia de a sta jos si discuta banalitati (desi atunci cand urmaresc The Bachelorette – aur). Un element amuzant, dar putin folosit este, cum am mentionat mai devreme, Christopher Lloyd in rolul lui Milton, un batran senil cu replici atat de neasteptate si de senin livrate ca fura toate alea patru scene in care e prezent.

Momentele bune sunt prezente, dar prea putine si prea spatiate de scene de familie care nu te fac sa te atasezi de personajele secundare, scene ce nu avanseaza povestea si gag-uri care nu functioneza. Nu am regretat totusi vizionarea, probabil si pentru ca atinge doar o ora si 36 de minute, dar daca nimic din ce am spus nu v-a atras atentia nu este un film pentru voi.

The Promise (2017?) este un film care înainte de a fi distribuit în cinematografe a obținut un record de comentarii negative, fiind vorba despre cel mai delicat subiect pentru turci și anume genocidul armenilor care a avut loc în perioada 1915-1916 (până în 1923,  când lucrurile s-au mai liniștit după expulzarea și a numeroși greci)!

Nici un film pe această temă nu a primit undă verde. De exemplu, în anii 1970 la Hollywood, MGM a început turnarea unui film cu Clark Gable în rolul principal, o adaptare a best-seller-ului lui Franz Werfel „Die vierzig Tage des Musa Dagh” 1933. În urma presiunilor diplomației turce, drepturile filmului au fost revândute, realizându-se în 1980 un film cu buget mic, care se găsește și azi pe youtube, aici:

Realizatorul armean Atom Egoyan a crezut că a găsit soluția cu filmul său ,,Ararat” în 2002. Studiourile Miramax au refuzat să distribuie filmul în urma presiunilor de pe Internet, trebuind să-și închidă site-ul. În 2015, canalul de televiziune France24 a difuzat un documentar comemorativ:

Armenia.png

Filmul hispano-american,,The Promise” realizat de irlandezul Terry George (căruia îi datorăm și cutremurătorul ,,Hotel Rwanda” 2004) este perceput de pro-turci, fără referire la calitățile artistice ale filmului, drept o sfruntată minciună istorică.

Sinopsis: Oscar Isaac, Charlotte Le Bon și Christian Bale formează un triunghi amoros incarnat de Michael, un medicinist armean (căsătorit cu o conațională bogată) care se îndrăgostește de Ana, de origine armeană, stabilită la Paris,o femeie sofisticată , iubita jurnalistului american Christopher.

Cei trei se întâlnesc pe timp de război, când Imperiul Otoman își agonizează ultimele zile și începe să ucidă armenii. Astfel, Michael ajunge într-un lagăr din care va evada .El se întoarce în satul lui natal, își ia soția însărcinată și se refugiază împreună în munți. Când află că Ana și Christopher sunt într-o unitate a Crucii Roșii din apropiere, Michael le cere să îi ajute familia să fugă, însă prea târziu, pentru că turcii incepuseră deja să treacă prin sabie armenii din satul său natal.

Se spune că în Turcia cine recunoaște genocidul armenilor e pasibil de închisoare. În alte țări nerecunoașterea Holocaustului evreiesc poate duce la același rezultat. Cât suntem de manipulați, chiar și cu istoria modernă !