Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

Și ne iartă nouă datoriile noastre…

Spre deosebire de asiatici, pentru care munca aduce cu o datorie, pentru europeni recuperarea datoriilor poate fi o muncă. Iar când vine vorba de italieni „munca” asta capătă valențe nebănuite. Povestea din „Forgive Us Our Debts” este, aparent, una simplă.

Eroul principal, Guido (Claudio Santamaria) își duce traiul cam de azi pe mâine, după ce-și pierde jobul de magazioner: bea câte un pahare împreuna cu Rina (Flonja Kodheli), noua barmaniță din cartierul său de periferie din Roma, sau cu bătrânul profesor (Jerzy Stuhr) care îi este vecin și un personaj enigmatic. Relațiile din acest trio de cunoscuți evoluează lent, în paralel cu subiectul principal.

Antagonistul său este Franco (Marco Giallini), un experimentat recuperator. Înger în sânul familiei și demon la muncă, Franco își găsește echilibrul prin scurte spovedanii la biserică și prin sesiuni matinale de jogging pe aleile cimitirului din spatele blocului său. De fapt așa începe filmul „Rimetti a noi i nostri debiti”, cu o coloană sonoră inspirată, care-i însoțește pe cei doi, subliniind momentele importante ale acțiunii.

Franco trebuie să se ocupe de instruirea naivului Guido, iar combinația dintre cei doi este una  neconvențională: recuperatorul este un bărbat năbădăios și captivant, cu o atitudine de neconceput pentru învățăcel, iar acesta, cu tot caracterul său rezervat și solitar, devine pentru Franco o carte deschisă.

Nu doar profesorul vecin este interpretat de un actor din est, ci și femeile sunt, ca în filmele de început ale lui Kieślowski, blonde și estice – v. Agnieszka Żulewska, interpreta soției lui Franco. N-am mai auzit până acum de regizorul Antonio Morabito (a mai regizat în 2013 Il venditore di medicine), dar după acest film mi se pare un cineast de urmărit.

 

 

 

Reclame

Deadpool 2 (2018) – „Îmi place dubstep-ul”

The Merc With a Mouth, sau Deadpool, sau Ryan Reynolds revine pe ecrane după succesul neașteptat de mare care a fost Deadpool (2016) și este exact ce așteptam. În stilul caracteristic avem o comedie (pe alocuri neagră, foarte neagră) plină de referințe pop-culture, majoritatea direcționate către celelalte francize cu super-eroi, toate pe fondul unei povești ce are ca temă de data aceasta familia (față de prima parte în care tema principală a fost iubirea).

MV5BMjMzMjU2NTAxOV5BMl5BanBnXkFtZTgwMDAwNjQxMzI@._V1_SY1000_SX1000_AL_Și toate elementele sunt prezente la un potențial aproape maxim, mai puțin însăși povestea, baza pe care sunt construite toate scenele, fie ele de acțiune, comedie sau emoționale. Dar, după primul Deadpool, nici nu am intrat în sală așteptându-mă la un scenariu de Oscar („sloppy writing” cum ar zice chiar Deadpool).

Dacă prima parte a fost un risc pentru studiourile Fox, bugetul fiind unul redus, aici remarcăm din prima un interes crescut, atât prin cantitatea de efecte speciale și decorurile de amploare, cât și prin prezența unui mai mare număr de personaje – multe noi, multe apariții scurte (chiar și de câteva frame-uri). Din personajele nou introduse se remarcă Domino (Zazie Beetz) si Cable (Josh Brolin), a căror prezență dă oportunitatea unor interacțiuni interesante și amuzante cu Deadpool, dar care nu plictisesc nici în absența lui. Cable, promovat ca marele antagonist, nu se face însă simțit atât cât mi-aș fi dorit și este sub-utilizat având în vedere abilitățile sale și importanța pe care o are în universul X-Men.

La fel ca și în prima parte, reflectoarele sunt îndreptate asupra umorului care funcționează foarte bine, chiar mai bine pentru cineva investit în ce înseamnă benzi desenate și filmele inspirate din ele, iar violența este dusă la un cu totul alt nivel (aviz pentru persoanele mai sensibile), de cele mai multe ori motivată tot prin umor.

Puțin mai lung, puțin mai lucrat, însă nu la fel de memorabil, Deadpool 2 merită vizita în cinema chiar și pentru cineva care nu e la curent cu ultimele apariții Marvel sau DC, cu atât mai mult pentru cei care sunt. Și dacă sunteți, nu vă ridicați 2 minute de pe scaun, pentru că am văzut multe scene după credite, dar ce veți vedea aici le bate pe toate, o dovadă de auto-ironie neîntâlnită altundeva.

Je ne suis pas un homme facile

După 10 ani, actrița și regizoarea Eléonore Pourriat reușește să-și transforme scurt-metrajul Majorité opprimée din 2010, devenit viral, într-un foarte reușit film. Actorii sunt aproape aceiași, iar schimbările, aparent insesizabile, sunt de natură să țină publicul pe scaune în sala de cinema.

Actorul principal din scurt-metraj – Pierre Benezit (La banda Picasso) – devine aici prietenul și sfătuitorul lui Damien, interpretat de Vincent Elbaz. Scenariul capătă un supliment intrigă prin contribuția Arianei Fert, în vreme ce Eléonore Pourriat își asumă și aici regia. Iese o comedie reușită, ceva mai bună ca punctajul de 6.5 de pe Imdb.

Je ne suis pas un homme facile nu este nici mai rea, dar nici cu mult mai grozavă decât o comedie romantică oarecare. Dacă ar fi să-i găsesc un plus, este una cu idee (translatată de la short-movie-ul de mai sus) iar dacă te prinde vei zâmbi de la început până la sfârșit – filmul este o demonstrație.

Seducătoarea Alexandra (interpretată de Marie-Sophie Ferdane) este o frumusețe dominantă cu alură androgină pe care nimic nu pare s-o poată destabiliza. Nici măcar Damien – eroul filmului – care după întâlnirea cu ea, probează un vis contra-misogin, în continuarea primei lor întâlniri, și până la despărțirea de Alexandra.

Culmea, deși filmul este unul contra-misogin, rolul principal este acordat (deși demonstrativ) unui bărbat. Chiar dacă acesta devine obiect al iubirii feminine, rolul său în povestire este determinant (el salvează lumea, după ce o întoarce cu fundul în sus, în  timp ce eroina este pusă în fața alegerii dificile). Filmul este disponibil de luna aceasta pe Netflix.

 

Nollywood, oaza din ,,deșertul „african

Nollywood este al doilea producător de filme din lume (2000/an), după Bollywood și înaintea Hollywood-ului. Filmele sunt turnate în limbile africane majoritare , cam 1/2 în yoruba,1/3  sunt în engleză .
Temele filmelor sunt evanghelice, de iubire și mai nou au intrat și islamiștii pe fir. Sunt multe full movies pe youtube (se pot subtitra apăsând pe butonul CC. ) Aici avem un fragment mai scurt, filmele fiind de la 1/30 h-4 /30 h.

Filmarea unei singure producții durează  zece zile, iar bugetul este unul redus, între 20.000 si 40.000 de dolari. Din cauza vitezei cu care acestea sunt filmate, actorii nu au timp să își repete prea mult rolurile, totul fiind  făcut în mod spontan. Imaginile filmelor arată culisele filmului nigerian, de la vedete, până la regizori și cameramani (asta,zău, imi place la nebunie!) 

Nollywood_movie

,,The Wedding Party „(2016)-e o comedie romantică și primul film nollywoodian care a întrecut la încasări Hollywood-ul din primele două luni de la distribuire în săli.

Filmul a luat premiul de cel mai bun film la  Toronto International Film Festival , TIFF-ul canadian.

Nigeria este țara cu cea mai mare populație a continentului african.
Astăzi au fost 13 843 de nașteri (modificări în fiecare 4.411 sec.) și 4616 decese (modificări în fiecare 4.411 sec.) până la ora 17:25.

http://populatie.population.city/nigeria/
Nigeria are petrol și alte resurse economice importante, dar și peste 250 de etnii. Chiar dacă majoritatea populației este creștină, atacurile unor grupări islamice teroriste cum e Boko Haram, legi retrograde (căsătorii cu minori, mutilări sexuale) care mai dăinuie oficial dar și prostituția,cel mai neprotejat sector,criminalitatea,corupția , huntele militare care s-au perindat fără să reușească din atâtea surse de venituri  să  creeze o economie prosperă, fac din Nigeria țara cea mai periculoasă din lume.

https://www.libertatea.ro/stiri/atac-al-gruparii-boko-haram-nigeria-18-oameni-au-murit-si-83-au-fost-raniti-2202326
Sunt multe oferte de sejur și pentru români pe https://www.booking.com

Barry

Una din descoperirile lunii trecute în asteptarea noilor ediții din Miliards, Sillicon Valley și (luna asta) Westworld este o comedie neagră, un serial original HBO disponibil doar pe HBOgo. Nu am nici timp să scriu un eseu prelung despre el, așa că voi fi încerca să fiu succint:

Barry este genul de film absurd la care de regulă nu mă uit, pentru că are o premiză de care e total improbabil să te lovești în viață: un killer deprimat își descoperă întâmplător pasiunea pentru teatru în timp ce așteaptă un „subiect”. De aici curg o grămadă de întâmplări aiurea cu niște ceceni, în paralel cu adaptarea lui Barry la noua sa vocație. Aparent, suntem într-un absurd total.

Dar spre deosebire de grosul serialelor de azi în care toate se întâmplă în ultimul episod din sezon, iar până atunci trebuie să suporți tot felul de personaje de umplutură și mesaje ale propagandei progresiste, aici e totul clar din start: avem de-a face cu un singur tip cu damblaua lui, care se mai și îndrăgostește de o chelneriță.

În plus e și scurt (24 minute cu generic) așa că e numai bun de văzut seara 😉 În rolul principal este Bill Hader, care a creat și a produs serialul împreună cu Alec Berg (Silicon Valley). Dacă e destul de clar că nu prea ai cum să te identifici cu personalul, rămâne cealaltă variantă: fascinanta lume a teatrului din Los Angeles.

Sinopsis: șeful Fuches, îl trimite pe Barry într-o misiune în Los Angeles. Barry își urmărește victima la un curs de actorie și este atras de grupul de studenți și, în principal, de Sally, o colegă de curs. Barry hotărăște să înceapă o viață nouă în acestă comunitate, dar trecutul său nu îl lasă în pace. Primul episod poate fi urmărit aici.