Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

Operaţiunea „Cazinoul” (2017)

Oferta de comedii noi, sau cel putin comedii bune, pare ca devine din ce în ce mai mică în fiecare an, iar 2017 nu face exceptie. Cea mai noua aparitie in cinema din acest gen fiind The House, tradus la noi Operatiunea „Cazinoul”, in rolurile principale cu Amy Poehler (Parks and Recreation) si Will Farrell (Anchorman), ca doi parinti care dupa ce Primaria refuza sa le mai dea bursa pentru facultatea fiicei lor decid sa deschida un cazinou ilegal in casa unui prieten, in speranta ca vor face profit suficient intr-o vara cat sa plateasca taxa pentru facultate.

Este o premisa simpla si previzibila, asa încat calitatea filmului constă în calitatea umorului. Din pacate, acesta lasa mult de dorit. Will Farrell si Amy Poehler sunt doua nume apreciate in industria comediei, insa nu atat performantele lor sau ale colegilor de platou sunt problema, cat scenariul. Andrew Jay Cohen a fost co-scenarist pentru Neighbors 1 si 2, si are aici si rolul de regizor, pentru prima oară în cazul unui lung-metraj.

MV5BMTc0NDYwNzU2M15BMl5BanBnXkFtZTgwOTUxNDg0MTI@._V1_SY1000_CR0,0,674,1000_AL_

Avem parte de niste personaje caricaturale, de exemplu un Will Farrell căruia îi este frică de numere, acompaniate de glume reciclate si capabile sa ia cele mai proaste decizii. Genul comediilor care nu se iau în serios nu este deloc ceva nou (The Hangover), însă acestea pot fi excelente atata timp cat personajele sunt captivante, originale, si trec prin situatii inedite. Daca in schimb ideea nu este noua si nici personajele, avem parte de o ciorba reincalzita (The Hangover 2), cu cateva momente amuzante imprastiate in cele 90 de minute de sketch-uri SNL slabe.

Majoritatea replicilor amuzante îi apartin lui Jason Mantzoukas (Dirty Grandpa), în rolul lui Frank, cel care detine casa unde organizeaza cazinoul, probabil cel mai bine ales dintre actori. Spre final avem parte si de un cameo neasteptat (deci nu o sa va stric supriza in caz ca vreti sa aflati singuri cine este), si o cascadorie a acestuia care din cate am inteles a fost facuta chiar de actor, deci respect!

Sala a fost destul de plină, iar deseori am auzit râsete pe parcurs, semn ca românii încă mai apreciaza comedia indiferent de aspectul ei cinematografic, poate și pentru ca este mai multa nevoie de acest gen pe ecrane. Filmul rulează din 7 iulie în cinematografele de la noi.

 

Anunțuri

Cu inima curată (2016)

Filmul Cu inima curată a lui Attila Till este un thriller comic  care abordează un subiect atipic într-o manieră personalizată: viața oamenilor cu dizabilități (aici) fizice , fără a le victimiza , ci din contra le prezintă ca pe niște ființe umane  autentice, cu dorințe, dureri, ambiții, cu calități și vicii, persoane care încearcă să dea un sens vieții, ca oricare dintre noi.

Regizorul pare să-și aroge dreptul de a se distanța de clișeele filmelor despre persoane cu dizabilități: nu e un film moralizator, nu melodramatizează, nu ironizează dar nici nu bagatelizează ci mai degrabă e un concentrat de energie și umor negru în care, la  granița între fantezie și realitate, nimic nu e ceea ce pare!

Filmul îi are protagoniști pe Zoli , un adolescent cu handicap motoriu încă din copilărie , care  este îndrăgostit de benzile desenate și vrea, ajutat de amicul său Barba papa să scoată un album BD . Băieții  speră ca  prin Artă să iasă din starea de prostație  datorată paraliziei si marginalizării sociale. La Centrul de Recuperare îl cunosc pe  Rupaszov, un fost pompier aflat și el în scaunul cu roțile. Acest Rupaszov este în solda  Mafiei și îi recrutează pe cei doi tineri formând un trio improbabil de asasini plătiți. De aici, totul o ia razna, fără a ne da timp să ne plictisim.      

Această prezentare necesită JavaScript.

Tonul filmului este dat de scena de deschidere , o scenă șocantă de bătaie generală între invalizi și gangsteri, potop de înjurături, un talmeș-balmeș de scaune răsturnate, de corpuri bătăioase,  de altele căzute pe jos sau inerte . Chiar dacă sau chiar de aceea unele scene ,,cam trase de păr”(scena  în care vedem cât de dificil e să părăsești discret locul crimei într-un scaun cu rotile) sunt condimentul necesar pentru a ne detașa de condiția specială a personajelor și pentru a urmări acțiunea.

Scenariul (scris tot de Attila Till care s-a ocupat într-o vreme de persoane cu handicap) și regia sunt mulțumitoare mai ales prin contrastul pe care îl oferă scenele de acțiune față de o anumită doză de melancolie în care domnesc criminalitatea, regretele, cunoașterea aproapelui.  Nu sunt prea bine dozate  elementele de comedie neagră, de dramă și de thriller (ritm  întrerupt, unele scene cam lungi).

Premii și festivaluri:
2016: Cairo IFF (Bronze Pyramid), Chicago IFF (Roger Ebert Award), Cottbus FF of Young East European Cinema (Award of the Ecumenical Jury, FIPRESCI Prize), Palic IFF (Special Mention), Thessaloniki IFF (Best Actor, Golden Alexander), BFI Londra, Karlovy Vary IFF

The Comedian (2016)

Una din cele mai bune comedii apărute în 2016, cel puțin după premiul acordat de Hollywood Film Award, cu o notă surprinzător de mică pe Imdb, față de numele mari ce apar în film. După apariție, filmul a avut parte de reacții modeste, criticii apreciind că dincolo de câteva scene reușite, plotul nu a reușit să lege o poveste pe măsura protagoniștilor.

Dincolo de acest aspect, The Comedian e un film care merită văzut, chiar dacă nu este convingător cap-coadă pentru cineva ne-prins de subiect. Față de rolurile neconvingătoare din ultimii ani (vezi cazul Dirty Grandpa comentat de Piratul cinefil) aici Robert de Niro se achită excelent de sarcină și cu sprijinul lui Dany de Vito face un rol bun.

Ok, poate că povestea este rezolvată oarecum facil, sarcina lui Harmony Schiltz (interpretată de Leslie Man) expediind finalul spre o soluție ce dezamăgește. Dar nu romance-ul era ingredientul principal, ci tardiva recunoaștere a unui comedian de stand-up, al cărui succes este blocat din cauza, și în final eliberat / repus în valoare, datorită internetului.

The comedian este un film de nișă, care intră foarte bine în subtilitățile subiectului și ale personajului – care face bășcălie de tot, chiar și de viața lui, dar cu toate astea nu își bate joc de nimic din ceea ce este cu adevărat important. Și mai ales, nu este dispus să facă niciun compromis.

Robert de Niro intră perfect în rolul comicului insolent chiar și pentru standardele genului, care-și pierde răbdarea pentru că nu (mai) are timp să facă pe ipocritul. Meritul aparține și scenariului excelent, la care au contribuit nu mai puțin de 4 inși (Art Linson, Jeffrey Ross, Richard LaGravenese și Lewis Friedman), după o idee de Art Linson.

Un bărbat pe nume Ove

Un bărbat pe nume Ove este și titlul unei cărți de Fredrik Backman, tradusă din limba suedeză de Andreea Caleman și lansată la Bookfest 2017, unde Suedia a fost țara invitată.

Filmul regizat de Hannes Holm prezinta un bărbat dificil, dar până la urmă simpatic, pe nume Ove, concediat la 59 de ani. Fost președinte de asociație cu deformație profesională, care își supraveghează dar și îngrijește în felul său vecinii. Ove se va împrieteni cu cei mai noi veniți în micul său cartier rezidențial (doar nu vă imaginați că era președintele unei asociații de locatari de la bloc).

Iar atunci când printre noii-veniți se găsește o tânără soție de origine arabă, cu doi copii mici și încă unul pe drum, s-ar putea ca încercările lui Ove de a-și pune capăt singurătății să fie puțin deturnate. Merită văzut, mai ales pentru cei cu gânduri sinucigașe 🙂 ori pentru tinerii cu dificultăți în a-i înțelege (și aprecia) pe cei de vârsta a III-a.

Vorba vorbei: cine n-are bătrâni, să-și cumpere! Un film amuzant la început, apoi tot mai emoționant, pe măsură ce descoperi personajul. Rulează zilele acestea pe HBO/Cinemax.

O mostră de umor suedez care amintește de producția lui Roy Andersson, Un porumbel cugetând pe o ramură… 

 

Heaven can wait (1978)

Un film regizat de Buck Henry (cu două nominalizări la Oscar, pentru scenariul de la Absolventul și regia de aici) și Warren Beatty în care ultimul, care joacă și rolul principal, și-o caută cu lumânarea – după care filmul se transformă într-o fantezie romantică a aceluiași cu Julie Christie. Pe Buck Henry l-am mai remarcat ca scenarist în curajoasa încercare de adaptare a nuvelei lui Philip Roth, Umilirea – alături de tânăra Michal Zebede (scenarista serialului Devious Maids). Rezultatul: comedia erotică The Humbling și un rol excelent făcut de Al Pacino.

Raiul mai poate aștepta, cea de-a doua ecranizare a piesei lui Harry Segall, a avut nouă nominalizări la Premiile Oscar și a luat doar o statuetă, pentru cea mai bună scenografie. A luat în schimb trei Globuri de Aur, pentru cel mai bun film comedie/musical, cel mai bun actor în rol principal (Warren Beatty) și cea mai buna actriță în rol secundar – (Dyan Cannon).

Ca gen, filmul s-ar încadra mai degrabă la fantezie, jocul lui Warren Beatty fiind cel care-l duce întâi în zona filmului sportiv, apoi într-o fază comică, după care ideile ușor naive pe care marșează îl transformă într-o soap-opera despre destinul amoros care învinge până și moartea. În ciuda tuturor acestor dulcegării, la vremea respectivă filmul a fost foarte bine primit, fiind un succes de critică (ca dovadă numeroasele premii și nominalizări) și de public.

Succesul comercial al acestul film i-a permis lui Warren Beatty (care a contribuit și la scenariu) să-și finanțeze următorul film, Roșii (1981) tot la Paramount. Acest succes se datorează unui farmec aparte, chiar dacă ușor desuet și ideilor romantice (a recunoaște o persoană într-alta) și metafizice (suntem chiriași în propriile corpuri) pe care pelicula reușește să le materializeze.