Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

Caleașca de aur – 1953

Această prezentare necesită JavaScript.

,,Caleașca de aur” este un film franco-italian realizat în 1953 de Jean Renoir,  fiul celebrului pictor impresionist Pierre-Auguste Renoir. Filmul face parte, alături celebrul film ,,French Cancan”  si de ,,Elena și bărbații”  din  trilogia  renoiriană consacrată lumii spectacolului, fiind considerat un film cheie în cinematografia regizorului francez. Adaptarea comediei într-un singur act ,, Le Carrosse du Saint-Sacrement ” de Prosper Mérimée  (,,Caleașca Sfântului Sacrament „) nu a fost deloc ușoară. Renoir transformă textul original pentru a deveni  un omagiu al Commediei dell `Arte , o reflecție asupra teatrului și a aparențelor .  Alegerea actriței  Anna Magnani a părut la vremea aceea destul de excentrică, pentru că vedeta italiană excelase în filme neo-realiste italiene, în special în roluri puternice de femeie din popor. Dar se pare că tocmai temperamentul ei vulcanic, capacitatea de a se transpune în roluri dificile au contribuit la savoarea acestei comedii sofisticate, frivole și pentru noi, aparent, desuete. Vom descifra la fiecare pas o filozofie despre rolurile din societate, despre manipulare , despre ,, Vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Filmul care se voia mai mult social și politic devine  metafizic,  prezentând granițele imaginare,  mai mult, prăpastia , dintre lumea  marii nobilimii de la Curtea viceregelui sud-american, superficiale, îmbuibate, arogante și membri trupei de teatru itinerante; o frontieră între teatru și viață. Și unde încetează jocul și începe realitatea și mai ales de care parte se află fericirea? E o întrebare esențială pentru Renoir.  Soundtrack-ul filmului este  inspirat din   seria celor patru concerte de muzică barocă a lui Antonio Vivaldi  ,,Anotimpurile” 
Filmul este o premieră  exclusiv europeană în Technicolor, fără contribuție americană .

Full movie in english

Reclame

,,Contractul desenatorului „( The Draughtsman’s Contract ) Atenție,spoiler!

Filmul excentricului  regizor  Peter Greenaway  ,, Contractul desenatorului ( The Draughtsman’s Contract )” face parte din filmele care trebuie văzute cel puțin de două ori pentru a-i  înțelege  miza și  semnificațiile .
Filmul prezintă  aristocrația  britanică  din sec. XVII- lea,  trufașă,  vicioasă și lipsită de orice norme morale.

Atenție, spoiler!

Vara anului  1694 . Domnul  Neville,  un pictor  peisagist  frumușel,  tânăr și  arogant  este angajat de  doamna Herbert, soția unui  bogat  proprietar de pământ, să schițeze 12 tablouri cu moșia soțului ei  (un bogătaș care-și iubește moșia  mai  mult  decât  pe  propria soție) , sub pretextul că vrea să-i ofere consortului  un cadou de  împăcare  când  se va întoarce acasă. Contractul  semnat  se extinde  dincolo  de  cazare,  bani și  desene, oferindu-i  artistului  relații  intime cu soția și  fiica moșierului.  Domnul  Neville va descoperi  prea târziu  dedesubturile  acestui  contract  pervers  dar  prea avantajos.
Artistul  își  stabilește locul de unde va schița  fiecare tablou,  pretinzând ca nimeni  să nu apară în peisaj cât timp  lucrează , pentru a nu  conturba sau  modifica scena ; de fiecare dată când reia lucrul  vrea să găsească  totul  identic : la aceeași  oră, aceeași  lumină.  În ciuda precauțiunilor,  el va  observa cu  perplexitate câte un element străin care s-a strecurat în peisaj.  La început vrea să înlăture  aceste mici  diferențe  dar, apoi , intrigat  de faptul că ele  ar  putea  semnifica  ceva, se  hotărăște să  le integreze  în desene.  Doamna Talmann,  fiica  familiei Herbert  face  un al doilea  contract  în care ea  plasează  indicii pentru a-l zăpăci și mai mult pe Neville.  După ce tablourile  sunt  terminate, contractul expirat,  pictorul trebuie să plece,  fără a fi  aflat reacția  domnului Herbert  la vederea desenelor.  Între timp,  calul lui Herbert  se întoarce  singur  la moșie ,  iar după căutări prin pădurea prin care ar fi trebuit să treacă, corpul lui  este  descoperit ,,întâmplător” în șanțul cu apă din parc.  Spre ghinionul  lui, Neville  ,,cazat”  la o moșie din vecini , va face o ultimă  vizită  doamnei  Herbert.

După ce tablourile  sun t terminate,  în fiecare din ele se observă câte un  detaliu care indică  o crimă ; în timp  ce actele sexuale prevăzute în contract  sunt arătate  în toată brutalitatea lor,  complotul  și  crima  sunt  subiacente  contractului.

Această prezentare necesită JavaScript.


,,Contractul desenatorului „(1982)  este un film  greu de  încadrat  într-un  gen anume: psihologic, polițist, reflecție asupra Artei-  însoțite de o galanterie prețioasă & ridicolă .
Scenariul  prinde forma riguroasă a unei compoziții geometrice, vedem instrumentul  prin care privește  Neville, care servește decupajului  cadrelor  de perspectivă, iar sistematizarea lor este punctată de muzica obsedantă a lui Michael Nyman.
Intriga filmului pare simplistă , dar , este relativ complicată și ne captivează pentru că trebuie să fim foarte concentrați  să descoperim  anumite  indicii. Emoji
Distribuția  este bună,  iar interpretul  lui  Neville reușește să fie enervant, ciudat , ca mai apoi să-l compătimim când ne dăm seama că a fost de la început  victima unei mașinațiuni. Observăm o mecanizare  în executarea ,,datoriilor” artistice și  sexuale.  Această rigiditate a formalismului  o regăsim în precizia maniacală a timpului  consacrat desenelor, în preocuparea pentru cadrajele geometrice,chiar și …evoluția personajelor  în aceste cadre este, paradoxal, statică . În ciuda aparențelor , victima pactului ,,faustian” nu este doamna Herbert, ci artistul, care se simte  în elementul său,  un seducător poruncind, aruncând ,,aroganțe” tuturor.  Doar că cel…folosit este  el.   De fapt, Neville  este disprețuit pentru originea sa modestă, pentru parazitism  (talentul artistic nu era apreciat în acea societate). Deci este  suspectul  ideal.

Scenografia  este tributară pasiunii  lui  Greenaway pentru pictură,  Impărțită în cinci acte, voit lipsită de consistență, constă în:
1.Semnarea contractului cu doamna Herbert – Neville  se crede  bărbatul irezistibil  care dictează condițiile
2.Executarea primelor șase crochiuri și observarea unor  detalii stranii+ vestea  morții domnului Herbert
3. Executarea următoarelor  șase desene și un nou  contract prin care d-na Talmann, fiica familiei  Herbert vrea să-l ,,protejeze” Emoji pe Nelville de anumite suspiciuni
4 Bătălia în care se pare că toată lumea vrea să se debaraseze de  contracte și de  desene
5.Revenirea la moșie a lui  Nelville și moartea sa.

Arta realizatorului pare calculată geometric cu instrumentele de măsură ale pictorilor, care evaluează perspectiva – descompunerea imaginii în pătratele, cu grile verticale cu frontalitatea,cu acordurile unei  muzici  contemporane  neo- baroce,  anti-sentimentale  și cu statismul glacial .
Există o particularitate sistematică între contract și cadraj : un fel de rigiditate aritmetică Filmările cu camera fixă sau lateral, prin travelling, menținând cadrajul frontal: pictorul vis- a -vis de desenul său. De ex. scena banchetului și a certei dintre soții Talmann în dormitorul  lor sunt adevărate lecții de iluminare : unduirea laterală a luminii creează oblici printr-o fereastra situată în stânga.

Simbolismul  unor cuvinte  și  imagini  este  realizat prin  metafore  mitologice.  Mama și fiica ,  rămase  însărcinate  de la pictor,  sunt asociate mitologic  rodiei Persefonei, pentru a masca intențiile lor criminale din contract.  Spectatorului  îi  revine  rolul de a descifra și de a reconstitui  tâlcuri, indicii.
Contractul e forma  iar asasinatul  este  fondul  unei intrigi  în care crima va rămâne nepedepsită ( lăsând spectatorii să facă pe detectivii ),  iar  adulterul e  legalizarea  moștenirii prin  asigurarea  unui  urmaș ,,legitim”.  În concluzie , am putea spune că  subiectul   filmului este  ,,orbirea”  în fața  realității   sau capacitatea / incapacitatea  de a distinge realitatea  de iluzie.

Filmul este o capodoperă  în  toate  privințele, chiar  dacă  unii  spectatori  și o parte a criticii de specialitate  minimalizează valoarea filmului.
Regia: Pețer Greenaway
Scenariul: Pețer Greenaway
Distribuția: Anthony Higgins (Neville), Hugh Fraser (Talmann), Anne-Louise Lambert (Mrs Talmann), Dave Hill (Herbert), Janet Suzman (Virginia Herbert), David Meyer (Poulenc brother), Tony Meyer (Poulenc brother), Nicholas Amer (Parkes), Suzan Crowley (Mrs Pierpont), Lynda La Plante (Mrs Clement), Michael Feast (The Statue), Neil Cunningham (Thomas Noyes), David Gant (Seymour), Alastair Cumming (Philip), Steve Ubels (Hoyten)

Și ne iartă nouă datoriile noastre…

Spre deosebire de asiatici, pentru care munca aduce cu o datorie, pentru europeni recuperarea datoriilor poate fi o muncă. Iar când vine vorba de italieni „munca” asta capătă valențe nebănuite. Povestea din „Forgive Us Our Debts” este, aparent, una simplă.

Eroul principal, Guido (Claudio Santamaria) își duce traiul cam de azi pe mâine, după ce-și pierde jobul de magazioner: bea câte un pahare împreuna cu Rina (Flonja Kodheli), noua barmaniță din cartierul său de periferie din Roma, sau cu bătrânul profesor (Jerzy Stuhr) care îi este vecin și un personaj enigmatic. Relațiile din acest trio de cunoscuți evoluează lent, în paralel cu subiectul principal.

Antagonistul său este Franco (Marco Giallini), un experimentat recuperator. Înger în sânul familiei și demon la muncă, Franco își găsește echilibrul prin scurte spovedanii la biserică și prin sesiuni matinale de jogging pe aleile cimitirului din spatele blocului său. De fapt așa începe filmul „Rimetti a noi i nostri debiti”, cu o coloană sonoră inspirată, care-i însoțește pe cei doi, subliniind momentele importante ale acțiunii.

Franco trebuie să se ocupe de instruirea naivului Guido, iar combinația dintre cei doi este una  neconvențională: recuperatorul este un bărbat năbădăios și captivant, cu o atitudine de neconceput pentru învățăcel, iar acesta, cu tot caracterul său rezervat și solitar, devine pentru Franco o carte deschisă.

Nu doar profesorul vecin este interpretat de un actor din est, ci și femeile sunt, ca în filmele de început ale lui Kieślowski, blonde și estice – v. Agnieszka Żulewska, interpreta soției lui Franco. N-am mai auzit până acum de regizorul Antonio Morabito (a mai regizat în 2013 Il venditore di medicine), dar după acest film mi se pare un cineast de urmărit.

 

 

 

Deadpool 2 (2018) – „Îmi place dubstep-ul”

The Merc With a Mouth, sau Deadpool, sau Ryan Reynolds revine pe ecrane după succesul neașteptat de mare care a fost Deadpool (2016) și este exact ce așteptam. În stilul caracteristic avem o comedie (pe alocuri neagră, foarte neagră) plină de referințe pop-culture, majoritatea direcționate către celelalte francize cu super-eroi, toate pe fondul unei povești ce are ca temă de data aceasta familia (față de prima parte în care tema principală a fost iubirea).

MV5BMjMzMjU2NTAxOV5BMl5BanBnXkFtZTgwMDAwNjQxMzI@._V1_SY1000_SX1000_AL_Și toate elementele sunt prezente la un potențial aproape maxim, mai puțin însăși povestea, baza pe care sunt construite toate scenele, fie ele de acțiune, comedie sau emoționale. Dar, după primul Deadpool, nici nu am intrat în sală așteptându-mă la un scenariu de Oscar („sloppy writing” cum ar zice chiar Deadpool).

Dacă prima parte a fost un risc pentru studiourile Fox, bugetul fiind unul redus, aici remarcăm din prima un interes crescut, atât prin cantitatea de efecte speciale și decorurile de amploare, cât și prin prezența unui mai mare număr de personaje – multe noi, multe apariții scurte (chiar și de câteva frame-uri). Din personajele nou introduse se remarcă Domino (Zazie Beetz) si Cable (Josh Brolin), a căror prezență dă oportunitatea unor interacțiuni interesante și amuzante cu Deadpool, dar care nu plictisesc nici în absența lui. Cable, promovat ca marele antagonist, nu se face însă simțit atât cât mi-aș fi dorit și este sub-utilizat având în vedere abilitățile sale și importanța pe care o are în universul X-Men.

La fel ca și în prima parte, reflectoarele sunt îndreptate asupra umorului care funcționează foarte bine, chiar mai bine pentru cineva investit în ce înseamnă benzi desenate și filmele inspirate din ele, iar violența este dusă la un cu totul alt nivel (aviz pentru persoanele mai sensibile), de cele mai multe ori motivată tot prin umor.

Puțin mai lung, puțin mai lucrat, însă nu la fel de memorabil, Deadpool 2 merită vizita în cinema chiar și pentru cineva care nu e la curent cu ultimele apariții Marvel sau DC, cu atât mai mult pentru cei care sunt. Și dacă sunteți, nu vă ridicați 2 minute de pe scaun, pentru că am văzut multe scene după credite, dar ce veți vedea aici le bate pe toate, o dovadă de auto-ironie neîntâlnită altundeva.

Je ne suis pas un homme facile

După 10 ani, actrița și regizoarea Eléonore Pourriat reușește să-și transforme scurt-metrajul Majorité opprimée din 2010, devenit viral, într-un foarte reușit film. Actorii sunt aproape aceiași, iar schimbările, aparent insesizabile, sunt de natură să țină publicul pe scaune în sala de cinema.

Actorul principal din scurt-metraj – Pierre Benezit (La banda Picasso) – devine aici prietenul și sfătuitorul lui Damien, interpretat de Vincent Elbaz. Scenariul capătă un supliment intrigă prin contribuția Arianei Fert, în vreme ce Eléonore Pourriat își asumă și aici regia. Iese o comedie reușită, ceva mai bună ca punctajul de 6.5 de pe Imdb.

Je ne suis pas un homme facile nu este nici mai rea, dar nici cu mult mai grozavă decât o comedie romantică oarecare. Dacă ar fi să-i găsesc un plus, este una cu idee (translatată de la short-movie-ul de mai sus) iar dacă te prinde vei zâmbi de la început până la sfârșit – filmul este o demonstrație.

Seducătoarea Alexandra (interpretată de Marie-Sophie Ferdane) este o frumusețe dominantă cu alură androgină pe care nimic nu pare s-o poată destabiliza. Nici măcar Damien – eroul filmului – care după întâlnirea cu ea, probează un vis contra-misogin, în continuarea primei lor întâlniri, și până la despărțirea de Alexandra.

Culmea, deși filmul este unul contra-misogin, rolul principal este acordat (deși demonstrativ) unui bărbat. Chiar dacă acesta devine obiect al iubirii feminine, rolul său în povestire este determinant (el salvează lumea, după ce o întoarce cu fundul în sus, în  timp ce eroina este pusă în fața alegerii dificile). Filmul este disponibil de luna aceasta pe Netflix.