Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

Blackklansmann

Probabil filmul cu cele mai multe șanse la Oscar în 2019, în ciuda nominalizărilor strânse de Favorita (9 la număr) față de numai 6 pentru Agent provocator. Marele premiul al juriului la Cannes spune însă ceva despre acest film. Povestea e genială: un poliţist afro-american din Colorado, Ron Stallworth, reuşeşte să se infiltreze în Ku Klux Klan şi devine căpetenia filialei locale.

Ce poate fi mai absurd? Filmul lui Spike Lee scoate în evidență discrepanța dintre negrii si albii Americii, una care dăinuie de foarte multă vreme. Altfel, dincolo de subiectul tezist, o comedie surprinzător de lejer jucată. Pe cât de firești apar și sunt interpretate  atitudinile rasiste ale unor polițiști, colegi cu Ron, la fel de firești (și cu atât mai surprinzătoare) vin și reacțiile absolut normale din partea detectivilor cu care ajunge să lucreze.

Fiul lui Denzel Washington, John David, face un rol de parcă n-ar fi jucat în  NFL și ar fi trăit doar prin studiouri. Bun spre foarte bun. Poate și datorită lui Adam Driver cu care se completează, deoarece Flip Zimmerman este un doppelganger. Mă opresc înainte să fac spoiler, pentru că misiunea lor e prea amuzantă ca s-o dau de gol.

Într-o scenă din film apare și Harry Belafonte rememorând linșajul lui Jesse Washington; bazat pe o poveste adevărată, scenariul comprimă romanul scris de Ron Stallworth și îi amplifică dramatismul, prin alegeri cum ar fi originea evreiască a partenerului – dublură, sau trimiterea la Polul Nord a membrilor „militari” ai clanului.

Reclame

The Favourite

Filmul meu favorit la premiile Oscar din acest an. Chiar dacă la Globurile de aur a luat doar un premiu din trei nominalizări, și anume pentru rol principal feminin – Olivia Colman. The Favourite este un film lung, care te ține cu sufletul la gură, grație unui casting excelent.

fav4Actrița care face rolul reginei Anne este pusă în valoare de cele două favorite Sarah (interpretată de magnifica Rachel Weisz, devenită o actriță – fetiș a lui Lanthimos, pare-se) și Abigail – Emma Stone face aici un rol de Oscar. Cum ambele sunt nominalizate pentru rol secundar, sunt convins că filmul va puncta și aici, ca și la costume, scenografie, regie.

Filmul vine în continuarea problematizării relațiilor din The Lobster, împinsă, la fel ca și acolo, spre absurd. Mult mai evidentă aici ironia mușcătoare, mixată cu nebunia specifică unei case regale, dar și tragedie, și una peste alta, multa emoție. O bijuterie cinematografică, cu o scene aparent minore făcute minuțios, o imagine superbă și un dozaj atent al intensității.

Emma Stone stars in Fox Searchlight Pictures' "THE FAVOURITE."De excepție rolul făcut de Emma Stone, care începe ușor în rolul verișoarei favoritei, pentru ca jocul ei să prindă apoi un alt suflu, pe măsura ascensiunii personajului. Indiewire scrie despre film: „The Favourite” raises Yorgos Lanthimos’ wicked humor to a royal power, iar The Guardian se întreabă în ce măsură „limbajul murdar” din scenariu îi va afecta șansele de Oscar.

Emma Stone crede că această imagine unei femei competitive, bitchy chiar, este o narativă deja tradițională a poveștilor de la Hollywood. Cățeaua, vampa… și lista continuă, creează o ficțiune. Totul merge apoi spre clișeu, adică într-un loc sigur. „Și e un clișeu”, continuă Stone, într-un mic moment de epifanie, pentru că sunt povești scrise de bărbați. În mare parte, femeile din filme se luptă împotriva unui bărbat…

… iar asta este, pentru un bărbat, o chestie sexy! o completează Rachel Weisz. ”Uită-te la cățelușele astea cum se luptă pentru mine! E o fantezie, împlinirea dorinței de a fi dorit de femei, atât de mult încât acestea să fie gata să se omoare una pe cealaltă. O poți chiar înțelege, din acest punct de vedere”. Despre The Favourite am mai scris aici.

 

In Good Company (2004)

Un film pe care l-aș putea adăuga în lista mea de filme despre vânzări, deși… ăsta e doar un subiect, pentru că agenții fac o singură vânzare, spre final, iar povestea e mult mai romanțată decât ar fi putut să fie, de fapt.

Dan (Dennis Quaid) este un bărbat de vârstă mijlocie, director de vânzări al unei publicații de 20 de ani. Genul tipului care știe ce vrea să facă, și care crede în misiunea lui. Are o căsnicie reușită și două fete la vârsta adolescenței. Cea mai mare, Alex (Scarlett Johansson), vrea la altă facultate, așa că tatăl își ia, ca orice american middle-class, o a doua ipotecă – nimic nou până aici.

Doar că, pe nesimite, viața sa așezată e dată peste cap când „Sports Illustrated”, pentru care lucrează el, este cumpărată de către o multinațională, iar poziția lui de lider este preluată de un yuppie pe nume Carter (Topher Grace). Carter are 26 de ani și are doar câteva noțiuni superficiale în domeniul vânzărilor. Are abilități de corporatist, știe ce vor șefii, dar în rest nu are pic de experiență.

Conflictul dintre generații dintr-o companie, între personaje precum Carter și Dan, putea fi subiectul acestui film – de altfel prima ne lasă chiar cu impresia asta, Carter ajungând, după câteva scene scurte, să ocupe biroul lui Dan. Avem parte de o serie de dialoguri elocvente și întrezărim ceva din psihologia „micii companii” înghițită de corporație.

Cei care se regăsesc pe pista asta falsă vor fi putin dezamăgiți în a doua jumătate a filmului, pentru că Weitz, după ce surprinde „cu garda jos” câteva personaje din aceasta lume, pare să abandoneze subiectul, realizând poate că a pus față în față două generații de yuppies, și subiectul nu merită o dezvoltare, cât un final… didactic. Adică, dacă-mi permiteți să fac un pic de SPOILER, filmul nu se termină bine, dar nici nu se termină rău.

Așa că disputa dintre cei doi planează lin, acțiunea curge firesc și până la urmă avem o poveste de dragoste, salvată de câțiva actori înzestrați. Toată povestea cu vânzarea brandului intră în derizoriu când „Sports Illustrated” este plasată mai departe, altei companii, iar protagoniștii sunt nevoiți să facă altceva sau același lucru.

Deși vechiuț și ușor didactic în final, Șef, și puțin mai mult! (închipuiți-vă, sub acest titlu retro a rulat filmul în cinematografele de la noi) reușește să te pună puțin pe gânduri. Până la urmă, dintr-o privire asupra universului capitalist global, Weitz scoate un sitcom liberal-umanist, ceea ar putea trece chiar drept o performanță, dacă nu ar fi aici un pic prea mult sirop. Bine, poate nici nu poți evita asta când o ai pe Scarlett Johansson în distribuție.

Ca să spunem totuși lucrurilor pe nume, după ce am evidențiat părțile bune, să recunoaștem că filmul nu taie prea adânc și ratează astfel miza, pentru a încerca să fie în același timp și amuzant, și fermecător. In Good Company se vrea a fi despre transformarea lui roboțelului corporatist Carter în om, dar din păcate ce lipsește e adevărata dramă sau suspans, deoarece scenariul îl face să-și mărturisească nesiguranța chiar de la început.

În plus Weitz, care a scris și scenariul, face câteva greșeli schimbând ritmul filmării și acest aspect pare că lasă filmul să se dilueze, dar acestea sunt greșelile unui regizor mult prea atașat de personajele și actorii săi. Din rechinii corporatiști ce amenințau să muște unul din celălalt, cei doi sfârșesc asemenea peștișorului din „poveste”, singuri în acvariu.

Tag (2018)

O producție pentru corporatiști, cu Jeremy Renner, Jon Hamm, Ed Helms, Isla Fischer care – by the way – este sotia lui Sacha Baron Cohen. Filmul este bazat pe o poveste adevarat publicata în Wall Street Journal despre un grup de prieteni care o luna in fiecare an joaca Leapșa sau Dă-o mai departe. 

Povestea adevarată este și mai grozavă decât filmul asa ca va recomand să o citiți, iar motivul pentru care au continuat să joace acest joc și în viata adulta este acela de a ramane in contact, de a se revedea măcar pe parcursul acelei luni din fiecare an, iar premisa este deosebită.

În lumea actuala din pacate pierdem de multe ori contactul cu prieteni buni din liceu sau facultate, iar daca mai pastram legatura este eventual prin facebook. Filmul este simpatic, scenele amuzante sunt multe si reusite, multor critici nu le-a plăcut, dar eu cred ca merita sa-i dati o sansa… iar cu ocazia asta va dau și o leapșă, la rubrica de comment să scrieti filmul și serialul care v-a placut cel mai mult în 2018 🙂

Holmes & Watson

Super-simpatic, amuzant, reușit… cu Will Ferrell, John C. Reilly și Ralph Fiennes. De asemenea, cu Steve Coogan si Rob Brydon, pe aceștia sper că îi știti macar din seria de filme The Trip – care are trei parti, urmeaza un short review despre asta.

Dar să ne întoarcem la Holmes și Watson. Știu ca Will Ferrell nu e pentru toata lumea, eu am văzut aproape toate filmele lui și mie îmi plac, mai ales cele în care joacă cu prietenul lui John C Reilly care este un actor complet, capabil de un registru extrem de larg de roluri. Filmul e plin de surprize amuzante, de la aparitii surpriza, momente muzicale si multe altele…

Extrem de reusit… bine, Will Ferrell este oarecum un produs Saturday Night Live. și el iubeste umorul absurd pe alocuri, trebuie sa ai un gust pentru asa ceva… Dacă vreti sa va relaxati, vedeti-l. Potrivit pentru o iesire la Cinema la Mall, e chiar filmul ideal pentru asa ceva…nu cred ca o sa regretati.

O privire extrem de fresh si funny asupra celui mai legendar detectiv al tuturor timpurilor. Spoilere nu dau și nici synopsis nu mi-a plăcut vreodată să fac. E bun, e peste ultimele filme ale lui Will… merită… sper că v-am convins…