Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

,,Ingredientele vieții”

Pentru  regizorul  și  scenaristul  Ang Lee  un cadru original, bucătăria, este foarte importantă, în filmografia sa simbolizând un loc sacru, un templu al unirii, plăcerii, fericirii, pasiunii și chiar al miracolelor …laice Emoji  Regizorul închide cu filmul ,,Eat Drink Man Woman”  trilogia sa de debut regizoral începută cu ,,Pushing Hands”  și ,,The Wedding Banquet “  în  care face o  introspecție a Familiei  care încearcă să se  adapteze  cerințelor vieții  într-o perioadă de contestare a convențiilor sociale și a valorilor familiale frământate de păstrarea tradițiilor, ritualurilor și dorinței de emancipare și modernitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

Dl. Chu  este un eminent chef  (bucătar), respectabil văduv care trăiește într-o casă mare din Taipei, Taiwan, împreună cu cele trei fiice ale sale nemăritate, pe care le-a crescut singur de șaisprezece ani. Degeaba încearcă să se refugieze în prepararea  meticuloasă a platourilor  cu mâncăruri sofisticate, o adevărată simfonie de culori și arome, el trebuie să se confrunte cu problemele fetelor, care au crescut și fiecare dintre ele este rebelă în felul  ei. Cea mai mare,Jen, profesoară la un liceu s-a convertit la creștinism , devenind cu adevărat habotnică, ceea ce a cam  ținut la distanță orice bărbat, iar ea este panicată că va rămâne domnișoară bătrână. Chien  este fiica mijlocie, foarte frumoasă, îngrijită , seducătoare ,  emancipată  și ambițioasă care lucrează la o companie unde i se face propunerea de promovare, dar ea dorește să zboare cât mai departe de cuibul părintesc ,la Amsterdam, să aibă afacerea ei, să devină independentă deși are un amant (ce-i drept cam ambiguu) pe punctul de a divorța de fosta soție și cu o idilă terminată sau nu,la activ. Ning, mezina este studentă și lucrează la un fast-food, spre oroarea tatălui ei.  Acest gineceu turbulent se complică o dată cu  apariția invazivă a văduvei Liang  foarte cochetă și băgăcioasă care se instalează în vecini împreună cu fiica ei Rachel Rong care e pe cale de a divorța și fetița ei. Și cum problemele se complică dl.Chu realizează că a început să-i dispară simțul gustului, care era un atu important în meseria sa.
Titlul filmului în limba engleză mi se pare cam bolovănos. De data aceasta traducerea în limba română este poetică, metaforică și sugestivă :,,Ingredientele vieții” , o  comedie dramatică .
Scena de generic a  filmului mi s-a întipărit în memorie . La început minuțiozitatea gesturilor  Dl.Chu  este impresionnantă. Mai încolo, o altă scenă ne prezintă cu brio prin filmări cu mișcări fluide și fine, atmosfera efervescentă  din bucătăria unui mare restaurant.  Dar , pentru niște gurmanzi europeni, scenele cu ,, preparandiseala” obosesc mai mult pe spectator decât pe vajnicul bucătar  trecut de prima tinerețe. Cărnuri strălucind sub diferite topinguri , legume sculptate cu finețe, paste și aluaturi, fripturi , fructe de mare, un festin al imaginii și al aromelor, toate ne fascinează prin măiestria dl.Chu.   Apoi vedem alternând scene de bucătărie de mare clasă cu scene de bucătărie din familie. Totul , prea detaliat, interminabil, încât, parcă ne simțim îndopați până ne piere și nouă gustul, pentru poveste.
Tema conflictului între generații poate părea răsuflată, dar mie îmi place abordarea,în care tatăl este copleșit ,depășit, în gestionarea problemelor de familie și chiar s-ar simți ușurat dacă fetele ar fi la casa lor.În fiecare duminică tatăl prepară un adevărat festin culinar , o ofrandă de iubire pentru fiicele sale. Masa la care se reunesc este un adevărat forum, unde se fac anunțuri și schimb de idei între membri familiei ( pentru că acolo se lucrează zilnic ….ca lumea,he,he!Emoji). Sunt momentele în care tatăl simte pulsul fiicelor sale, le cântărește poziția în această lume paradoxală. Gustul, excepțional,rafinat al D. Chu, care se pierde încet-încet simbolizează teama sa de moarte, golul unei vieți petrecute în scopul de a excela într-o artă perisabilă . Actorul  Sihung Lung este tulburător prin interpretarea sa cu emoția reținută.
Anunțuri

The End of the F***ing World – 2017

Avanpremieră

The End of the F***ing World  este un serial gen comedie-dramă absurdă , bazat pe romanul grafic cu același titlu a lui Charles S.Forsman.  Sezonul I al serialului , compus din opt episoade a avut premiera în Regatul Unit la 24 octombrie 2017 și  a fost lansat la nivel internațional pe 5 ianuarie 2018,  exclusiv de Netflix.  Protagoniștii sunt niște tineri atipici : James (Alex Lawther) care se autoproclamă a fi psihopat (chiar a omorât animăluțe) și Alyssa (Jessica Barden ), o fire total opusă ,rebelă, grosolană și plictisită de cotidianul în care trăiește .

Această prezentare necesită JavaScript.


Cei doi adolescenți, fiecare la vârsta de 17 ani, sunt solitari și debusolați, După ce James ia legătura cu Alyssa (cică se preface că o place, dar ar avea intenția să o omoare, în stil raskolnikovian?), la propunerea fetei, cei doi se aventurează într-un road trip infernal, cu escapade ieșite din comun pentru a scăpa de neîncrederea în adulți ,de necazurile părinților, de confruntarea cu polițiștii .

,,I’m James,” a skinny British kid announces via voice-over in the first scene, as the word “JAMES” splashes across the screen in cockeyed red letters. “I’m 17, and I’m pretty sure I’m a psychopath.”

Sloganul acestui serial pare să fie ,,Orice iubire începe cu sfârșitul”

Scenariu Charlie Covell
Regia Jonathan Entwistle

On Body and Soul

Ce-a existat prima dată, iubirea sau îndrăgostiții? este genul de întrebare filozofică la care nu te-ai aștepta să găsești răspuns tocmai într-un abator din est. Și totuși filmul regizoarei maghiare Ildikó Enyedi exact asta face, pledând convingător pentru iubire. Comparația dintre trup și suflet are loc tot acolo, între rumegătoarele domestice – sacrificate la standarde europene – și cele sălbatice, care se ating la-nceput în vis, pentru ca apoi să-și ia avânt pentru a-și exprima sentimentele.

De regulă nu prea mă omor după filmele care le plac nemților (acesta a luat nu mai puțin de patru trofee la Berlinala 2017) – prea mult substrat politic, idei livrate frust, prea direct, prea puțin subtil după gustul meu. Nu a fost cazul acestui Despre trup și suflet, unul dintre cele mai sensibile filme văzute în ultimii ani, și o revenire (după aproape două decenii) a regizoarei maghiare la filmul de ficţiune, fără nicio legătură cu politicul.

Dialogul dintre doi amploaiați ai abatorului se leagă greu, în ciuda atracției evidente – pentru că așa e și-n viață, iar camera se apropie de ele așișderea: treptat, cu timiditate, întâi prin ferestre și uși deschise, abia apoi direct. Hainele și ținuta Máriei (Alexandra Borbély) ne-o arată ca pe-o ființă rece, excesiv de raţională în public, dar abia filmările din intimitatea sa ne dau ocazia să ne facem o idee despre blonda funcționară care-și face scenarii cu păpuşi și dialoguri între solniţă şi piperniţă.

On-Body-and-Soul

Cu toată atenția sa la detalii, regizoarea nu ajunge să-și caricaturizeze personajele, oprindu-se înainte de a explica mecanismelor din spatele anumitor gesturi sau comportamente excentrice – sarcină pe care o lasă, eventual, în seama spectatorilor. Ce face Ildikó Enyedi este de fapt o imprevizibilă poetizare, care-i reușește fără a pica în melodramă. Prin introducerea scenelor de realism magic, în acest demers deja clasic, despre nevoia de afecțiune, și despre vulnerabilități – ce duc, totuși, la formarea unui cuplu – îi iese un film ca o gură de aer proaspăt.

Totul curge în acest bizar Teströl és lélekröl apelând la jocul dintre planul cinematografic, uşor paradisiac, și cel al realităţii crude şi chiar sângeroase. În final, dramedia ungurească se ia de mână cu Homarul grecului Yorgos Lanthimos, pe ideea că singur e totuna cu mort, și face cumva să pună pe afiș și o ștampilă 18+. Dar rămâne totuși un film peste așteptări, tulburător până la ultimul cadru, cel cu pădurea goală. O mică dezamăgire, actrița văzută în realitate la TIFF, pe scenă, la finalul proiecției: modernă, degajată, banală. Nimic din personajul excentric din film 🙂

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.

 

Miracle on 34th Street – 1947

În fiecare an în preajma sărbătorilor (cu o oarecare extindere de cel puțin o lună înainte și după acestea) canalele televizoarelor programează filme tematice la care cred că ne uităm mai mult ca să ne relaxăm, să ne facem siesta sau pentru că suntem deprimați și lăsăm televizorul să meargă ore în șir în neștire. Desigur, asta dacă nu avem în preajmă prichindei al căror entuziasm, întrebări și observații trăznite să ne țină în priză!

Recompensată cu trei oscaruri, comedia dramatică Miracle on 34th Street, realizată în 1947, este conservată în biblioteca Congresului SUA.  Scenariul, scris  destul de inteligent, ne prezintă civilizația modernă  nevoită să facă față unei probleme neașteptate, Moș Crăciun: pentru copii el este o realitate, un personaj îndrăgit care le citește dorințele și distribuie la o dată fixă, în fiecare an, cadouri din sania magică trasă de reni.  Pentru adulți e doar o fantezie întreținută prin străduințele lor pentru cheltui, a sărbători! Devansând epoca, filmul critică exploatarea mercantilă a sărbătorilor de Crăciun, metodele comerciale agresive care au deturnat spiritul Crăciunului.

Kriss Kringle (interpret Edmund Gwenn) e în oraș, un bătrânel simpatic care se potrivește perfect descrierii moșului de la Polul Nord. Și pentru că marele magazin Cole’s (există în realitate!) avea nevoie de un Moș Crăciun iar el se potrivea perfect „descrierii postului” devine în scurt timp cel mai iubit om din New York. Susan (interpretată de minunata Nathalie Wood, pe atunci  avea 9 ani), o fetiță drăgălașă  și mama ei Doris Wagner (interpretată de eleganta Maureen O’Hara), manager la Cole’s, par a fi singurele care nu cred în Moș Crăciun. Nici managerii magazinul concurent nu cred și chiar înscenează moșului comiterea unei infracțiuni pentru a fi arestat sau închis într-un ospiciu. Dar, așa cum știm cu toții, Moș Crăciun există, iar de Crăciun, mai mult ca oricând, e timp pentru miracole.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Suntem antrenați, pe bune, într-o aventură insolită, în care adulții trebuie mereu să cântărească pro sau contra în tot ce-l privește pe Moș. De ce? Pentru că autointitulatul Moș Crăciun le dezvăluie o mulțime de greșeli de judecată și comportament pe care le fac și prejudecăți cărora le sunt tributari.

Filmul a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (Edmund Gwenn), pentru cea mai bună poveste originală (Valentine Davies) și pentru cel mai bun scenariu adaptat. A fost nominalizat și la premiul Oscar pentru cel mai bun film, dar acesta a fost câștigat de „Pactul cavalerilor” (regia Elia Kazan, cu Gregory Peck, Dorothy Mcguire și John Garfield).

Prima refacere cinematografică a filmului „Miracolul de pe Strada 34” din 1947, regizat de George Seaton care  s-a făcut cu titlu omonim în 1994, regizat de Les Mayfield  având în rolurile principale pe actorii Richard Attenborough (în rolul controversatului Kris Kringle, autointitulat Moș Crăciun) Mara Wilson, Elizabeth Perkins, Dylan Mcdermott și J. T. Walsh. este un film mai puțin apreciat.