Arhive pe categorii: biografic

Mad to Be Normal 2017

 

Când vorbesc despre genii simt un mare disconfort, eu fiind într-un …alt univers. Se întâmplă și de data aceasta, când vreau să îl prezint pe eroul central al filmului ,, Înnebunit să fii normal”, o personalitate uimitoare , fascinantă și în realitate, și mă întreb din nou ce este geniul în acel cocteil de inteligență, muncă pasionată și febrilă, energii (adesea…energizate cu tutun, alcool și alte mici păcate) debordante, autoritarism care poate?  îmbrăca forma altruismului care maschează un uriaș Ego? Departe de mine gândul de a bănui o formă rafinată de șarlatanism!

Este vorba despre  Ronald David Laing  (n. 1927-d. 1989medic psihiatru  considerat de unii o somitate în materie , etichetat de alții ,,o minte sclipitoare care a luat-o razna”.  Asociat al  Anti-psychiatry Movement cu  David Cooper & Allen Krebs , el respingea tratamentele psihiatrice standard  ce vedeau  afecțiunile mentale drept  un proces biologic și ignorau  aspectul social,  intelectual și cultural  al acestora.  El însuși fiind alcoolic și considerat  psihotic a susținut că schizofrenia era o teorie și nu un fapt și punea la indoială utilizarea medicamentelor neuroleptice.Totuși,  a inițiat administrarea de  LSD.

De citit neaparat prefața la cartea,, „Divided Self” – R.D. Laing „(1996) a lui  John Clay
https://www.alergicblog.ro/2011/08/divided-self-rd-laing/

neb6

Citat ,, Psihiatria ar putea fi, iar unii psihiatri sunt, de partea transcendenţei, a libertăţii autentice şi a adevăratei creşteri umane. Dar psihiatria poate fi cu uşurinţă o tehnică de spălare pe creier, de inducere a comportamentului ajustat, prin tortură nevătămătoare (preferabil). Astfel, aş dori să subliniez că starea noastră ‘normală’, ‘ajustată’, înseamnă prea des abdicarea extazului, trădarea adevăratelor noastre potenţialităţi, că mulţi dintre noi avem doar un prea mare succes în dobândirea unui fals sine, pentru adaptarea la false realităţi…”.
Probabil unul din cele mai clare exemple ale abordării lui Laing, poate fi văzut într-o întâmplare relatată în aceast carte , întâmplare prezentată şi în film:

Această prezentare necesită JavaScript.

În timp ce se afla încă în Chicago, Laing a fost invitat de catre nişte doctori să examineze o tânără fată diagnosticată ca schizofrenică. Fata era închisă într-o celulă antifonată, într-un spital special şi stătea acolo dezbrăcată. De obicei îşi petrecea toată ziua legănându-se încoace şi încolo. Doctorii i-au cerut lui Laing părerea. Ce ar face în cazul ei? Pe neaşteptate, Laing s-a dezbrăcat el însuşi complet şi a intrat în celula ei. Stătea acolo cu ea legănându-se în ritmul ei. După aproape douăzeci de minute ea a început să vorbească, ceea ce nu mai făcuse de câteva luni. Doctorii au fost uimiţi. ‘Nu v-a trecut niciodată prin minte să faceţi asta?‘ le-a spus Laing cu o nevinovăţie prefăcută (pag. 170-171)…

Această prezentare necesită JavaScript.


Filmele biografice ne prezintă mai mult sau mai puțin exact fapte, comportamente ale personajelor din realitate și desigur apropierea de ele în acest fel ne dezvăluie incomplet sau subiectiv ,,mecanismul complicat” al omului.  Filmul ,,Mad to Be Normal ”  dezvăluie  o parte din viața faimosului psihiatru  R.D.Laing  pe când lucra la  Kingsley Hall,  în estul Londrei, între anii 1960 și 1970,  unde a făcut mai multe experimente îndrăznețe pe oameni diagnosticați cu diferite afecțiuni mintale. Metodele lui revoluționare au implicat folosirea LSD -ului asupra pacienților și o formă de auto-vindecare cunoscută ca metanoia, provocând indignare și controverse în  lumea medicală și schimbând radical atitudinile și percepțiile  în  lumea întreagă despre sănătatea mintală .

,,Înnebunit să fii normal” – Mad to Be Normal(2017) este un film regizat de  Robert Mullan ,avându-i în distribuție pe : David Tennant, Elisabeth Moss, Gabriel Byrne, Michael Gambon, David Bamber, Olivia Poulet , Trevor White.

Anunțuri

Steve Jobs 2015

Am văzut cândva filmul intitulat sobru ,, Jobs” cu drăguțul  Ashton Kutcher în rolul titular . Filmul a trecut cam neobservat deși este un biopic despre o personalitate importantă,  fondatorul celei mai bogate firme din Istorie care a adus lumii  printre altele Macintosh, NeXT, iMac, iPod, iPhone, iPad.…
Mi s-a părut  cu niscai calități cinematografice, dar, cu un scenariu mai degrabă didacticist, din care școlerii să afle pas cu pas cum umbla, ce (nu) mânca, cum înjura și cât de nesimțit fusese părintele Apple dând la o parte colegi și prieteni mai valoroși decât el, însușindu-și ideile acestora, cu care se putea mai încolo perfectiona , (re)inventa .
Și acum filmul ,,Steve Jobs ” în care mi-am pus speranțe, cu prea arătosul`telectual  Michael Fassbender în rolul lui Jobs, regia Danny Boyle, scenariul  lui Aaron Sorkin fiind adaptarea excelentei  biografii scrise  de  Walter Isaacson. Cam atât, chiar dacă filmul e curățel e departe de a fi un salt calitativ față de varianta cu Kutcher. Ingrediente bune, bucătăreasa slabă ! Regizorul nu a știut ,,cum să dreagă busuiocul” scris de Aaron Sorkin (care primise  Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat la filmul ..Rețeaua de socializare „) încât filmul rămâne sub așteptări, lipsit de nuanțări, de subtilități, de surprize , mai degrabă rezultând un film  de duzină.Cum să înțelegem personajele și  evoluția Apple dintr-un caleidoscop cu tăieturi din ziarele  Macworld  și Time, expediat în  mai puțin de un minut?  Rămâne un film în care Jobs ca părinte pică examenele de tată , în ciuda scenelor lacrimogene de certuri, împăcări.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ,,Steve Jobs”ne introduce în atmosfera febrilă a trei  evenimente esențiale din  cariera și (mai puțin) din viața  lui Jobs, fiecare cu momentele sale de pregătire, tensiuni, trădări, emoții, drame, reușite ale companiei de produse electronice Apple Inc ale cărei baze au fost puse în 1976 de  Steve Jobs și Steve Wozniak  : Macintosh,  NeXT,  iMac.  Chiar dacă așteptam ceva mai mult, mai sofisticat? de la un film despre una dintre cele mai importante personalități a tehnologiilor moderne, filmul nu e rău pentru că îl putem cunoaște cumva pe acest geniu megaloman, oportunist , egoist care avea totuși o inimă, prietenia tandră pentru Steve Wozniak pe care-l trădează că așa ,,trebuie”, recunoștința față de Joanna Hoffman poate singura persoană care l-a înțeles și sprijinit și sigur singura femeie pe care a stimat-o,  poziția delicată față de-John Sculley, CEO al Apple, omul care în mai multe ocazii l-a salvat dar l-a și concediat !Sunt convinsă că Steve Jobs a fost un om foarte complex și complicat, cu momentele lui de visare și iubire .
În loc să surprindă aspecte esențiale din lupta lui Jobs cu problemele și provocările personale ne scufundăm într- un ghiveci convențional, mustind de patos,de scene care iau o turnură ridicolă pe caracterul infect al  IT-istului, din care reiese că era un uzurpator megaloman , perseverent ,cu o capacitate incredibilă de a hipnotiza interlocutorii ?!
Alegerea scenaristului de a ne face să-l cunoaștem pe Jobs prin prisma culiselor de la grandioasele prezentări mondiale și în premieră ale noilor produse, împreună cu colegii, patronul, fosta iubită și fiica sa, intrările / ieșirile furioase din lojă sunt scene absolut teatrale.
Doar prezentarea părții întunecate a personajului îi minimalizează contribuția vizionară și comercială, care ne-a adus în buzunare telefoane inteligente,tablete ,internetul ,muzica,stirile, totul la purtător. Da , era numit regele consumerismului, pentru el a consuma, a cumpăra însemna progres!
Nu au fost abordate multe aspecte legate de modul în care a fost conceput Apple  sau dezvoltarea numeroaselor echipamente ale  companiei. Un film printre filme: nu  este o biografie edificatoare, nu e o documentare pentru specialist și mai puțin pentru începători în ale information technology. Chiar și titlul filmului e lipsit de cea mai modestă fantezie
Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu
2016 · Aaron Sorkin
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar
2016 · Kate Winslet
Premiul Satellite pentru cel mai bun scenariu adaptat
2016 · Aaron Sorkin

,, Before the night falls “ 2000

În mai 1980, Fidel Castro  le face americanilor  un  ,,cadou” istoric  : permite  tuturor homosexualilor, alienaților mintali și persoanelor cu cazier  încărcat   să părăsească  Cuba. Acest act este numit ,, Exodul din golful  Mariel ” soldat cu ,,deportarea ”  în plin război rece,  prin  îmbarcarea spre Florida, a 125.000 de cubanezi  . Un procent ridicat al emigranților era compus din infractori  periculoși și criminali.  SUA  lui  Jimmy Carter  avea incă legi puritane care  marginalizau  homosexualii așa că alături de alți emigranți care s-au dovedit infractori /criminali periculoși,  homosexualii refugiați nu primeau  cetățenie numai după câțiva ani dacă  aveau o comportare exemplară .  
 Filmul ,, Before the night falls “ (tradus la noi complicat…de simplu ,,Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas”) este o adaptare fidelă a romanului pamflet autobiografic, cu același titlu (aici, original în spaniolă) ,,Antes de que anochezca” al scriitorului și poetului ,,blestemat” (prin analogie cu Verlaine,de exemplu ) Reinaldo Arenas  a cărui odisee surprinde principalele  etape din viața sa , marcată de sărăcie, de entuziasm revoluționar , deziluzii  ,, convertirea”?  la homosexualitate , mai apoi opoziția fată de regimul castrist  : convulsiile    țării sale care moștenise un tărâm al prostituției în care Fidel Castro a continuat să strângă  sistematic șurubul  până s-a ajuns la dictatură .  Reinaldo Arenas fusese mereu dominat de dorința de libertate , în special , artistică.   
 Filmul începe cu câteva scene uimitor de frumoase și sfâșietor de triste (un peisaj luxuriant, un luminiș, un copil de doi ani jucându-se în noroi)  însoțite ad litteram de primele fraze din romanul autobiografic toate acestea dau un ton direct și liric . Ar fi păcat să nu le contemplați !


 Filmul este în final o odă pentru Cuba și un pamflet  contra regimului castrist.
 Un film splendid sub aspect vizual în care adesea imaginile, contemplația și introspecția fac loc narațiunii .  O combinație de exaltare și neliniște ( scena  de pe plajă unde tineri ,,devianți” se hârjonesc și milițienii îi mitraliază , urmată de  groază, de perchizițiile în public și acasă, martori  falși și sperjururi, trimiteri la ocnă ) va domina atmosfera. Iar scena  tentativei de a evada cu un balon cu aer cald (montgolfier) din închisoarea  fortăreață  El Morro  (unde Arenas a fost  prizonier doi ani ) a unui deținut este  pe cât de  ilară  pe-atât  de sfâșietoare.


Javier Bardem își interpretează ireproșabil rolul,  și-a înțeles personajul (un amestec de candoare, amoralitate ) determinarea acestuia  de a scrie (,,această carte era singura dovadă că sunt viu” ),  identificarea scriitorului cu opera sa,  în ciuda unei vieți în care în afara unor relații erotice întâmplătoare, a excesului de euforizante , a rezistenței în timpul unor detenții, a vieții marginale în SUA   Arenas ,, a plutit  ” deasupra  celorlalți  oameni.

Scena imbarcării, compusă din montaje de actualităti, detalii de reconstituire, ne dau idee cam cum se emigrează din disperare. Memorabil este Reinaldo Arenas în metroul newyorkez cu ghiveciul în care ține o plantă verde (de-acasă din Cuba) de care nu se desparte,,nici mort” !

Acesta este un film bun, chiar dacă aș fi vrut ca momentele din istoria Cubei să fie mai detaliate nu doar trecute în revistă. Filmul este Reinaldo Arenas centrist și , de fapt, dictaturile și tirania au același algoritm indiferent de partea de lume unde se manifestă. Mesajul  filmului este  puterea eliberatoare a Artei,  Arta ca armă contra unui regim inuman.

Prezența unor guest stars este pe cât de neasteptată pe atât de plăcută: Sean Penn în rolul unui tăran cubanez și Johnny Depp mereu cu apariții inedite și extravagante, aici este un homosexual, travestit ,  prostituată ,,ciripitoare”,  mai apoi un locotenent al regimului

 

 Full movie

 

Kafka ,1992

Kafka , filmul regizat de  Steven Soderbergh după un scenariu de  Lem Dobbs  este o evocare a vieții lui Kafka prin opera sa .

Chiar dacă filmul e departe de biografia scriitorului , scenariul are marele merit de a fi recreat întregul univers kafkian din combinarea unor detalii din viața reală cu detalii din operele sale literare, din dezvoltarea temelor predilecte universului kafkian,  astfel Kafka devine un personaj fictiv trăind în lumea pe care și-a inventat-o.

Sinopsis
În Praga anului 1919 Kafka duce o viață, să-i zicem,  dublă: ziua este funcționar la o firmă de asigurări ,  noaptea un scriitor solitar și depresiv pradă unei societăți reci și absurde în care birocrația îi torturează existența.   După ce găsește trupul neînsuflețit a lui  Eduard Raban,  un coleg și cel mai bun prieten al său , el pornește în căutarea adevărului pătrunzând într-o lume marginală, periculoasă și misterioasă .

Această prezentare necesită JavaScript.


Filmul ne zugrăvește Praga gotică a misterelor,  angoaselor oprimării de toate felurile ( într-un splendid  alb-negru care amintește de ambianța operei lui Kafka) unde acesta bate drumurile,  bate la porți, vorbește cu personaje ieșite din imaginația sa și care poartă numele personajelor din scrierile sale.  Scopul lui Kafka este să pătrundă în straniul  Castel unde se fac experiențe secrete și dubioase.  Kafka are încredere doar în nihilista Gabriela , fosta prietenă a lui  Eduard și se pomenește implicat în gruparea anarhistă căreia îi aparține ea și care dorește să distrugă Castelul.  Kafka ajunge în misterioasa clădire, desoperind o lume suprarealistă , viu colorată.  Aici filmul e color!

Alegând titlul  Kafka Steven Soderbergh semnează un ,, biopic” original în care celebrează complexitatea operei literare a celebrului scriitor ceh Franz Kafka.  Acest film pare să fi deschis calea spre o nouă modă în cinema în care scriitorul devine personaj al ficțiunilor sale,  în care viața scriitorului se intersectează cu scrierile sale.  Mă gândesc în special la filmul The Hours”,,Orele”(2001) de Stephen Daldry unde Virginia Woolf  joacă într-un univers de triplă complexitate  : real, imaginar și opera literară .  Sau filmele  Swimming pool  (2003) ,,Piscina” de François Ozon și  Finding Neverland  (2005 ) ,,În căutarea Tărâmului de Nicăieri”.

Full movie

Umorul negru nu lipsește, nici emoția artistică: nu înțeleg cum un astfel de film nu a avut deloc succes comercial!

,,Mahler” (1974)

gus

L-am văzut ieri pe  Robert Powell (cel mai frumos și mai celebru Hristos al cinematografiei ) în filmul ,,Mahler” (1974)  în rolul titular care ne prezintă ultimele zile de viață ale compozitorului Gustav Mahler în 1911. Un Powell talentat și cam  firav, insignifiant (spre deosebire de adevăratul muzician) la distanță de doar 3 ani când da gata spectatorii cu apariția sa în miniseria tv ,,Isus din Nazareth”. Cât de mult contează echipa care lucrează direct la crearea unui personaj: regizorul, machiorii , operatorii !

Filmul ,,Mahler”e interesant, modern prin scenele onirice punctate cu fragmente din compoziții celebre ale lui Wagner, Mahler- prin flashback-urile în care își rememorează etape din viață : copilăria marcată de antisemitism și de violențele tatălui, clipele unice de bucurie și fericire când compune, iubirea și relațiile tumultoase cu soția sa Alma mai tânără cu douăzeci de ani decât el, convertirea de la iudaism la catolicism (pentru a-și asigura postul de Director al orchestrei Filarmonicii din Viena) moartea fratelui său și a fiicei sale. Întors dintr-un turneu epuizant în SUA, Mahler e în trenul spre Viena, unde după un leșin e bântuit de fantasme (întâlnirea mai mult decât neprotocolară cu împăratul Franz Joseph căruia îi cere postul de director, scena  frenetică cu simboluri naziste în care e protagonistă o walkirie în persoana  Cosimei Wagner, fiica lui Franz Liszt și soția lui Richard Wagner- aceasta, pentru a nu știrbi reputația soțului ei ceruse, în realitate, ca Mahler să fie concediat de la filarmonică) de coșmaruri  (,,vede”cum e înmormântat de viu, spre bucuria soției sale ! )

O scenă de început, în care o cabană unde Mahler obișnuise să compună ia foc , rezumă acest film fantasmagoric și în ,,contrapunct”, o metaforă a violenței creatoare și a destinului tragic al acestui mare artist prea puțin înțeles.
Regia: Ken Russell- filmul acesta este considerat cel mai bun film al său
Cu: Robert Powell , Georgina Hale
Nominalizare pentru Palme d’Or la Cannes în 1974                                                                    Grand Prix Technique la Cannes în 1974
Premiul pentru cel mai original scenariu britanic la Writer’s Guild of Great