Arhive pe categorii: biografic

The Old Man and the Gun

O caldă comedie polițistă pe stil clasic, cu imagine clasică, și acțiune mutată în urmă cu patru decenii, într-o vară, undeva prin Texas. Un tip clasic se plimbă cu un pistol după el, iar un polițist (Cassey Affleck) ce tocmai a-mplinit patruzeci de ani se chinuie să-l prindă. Clișeu clasic.

Atâta doar că se bazează pe povestea adevărată a lui Forrest Tucker (Robert Redford), de la spectaculoasa evadare de la San Quentin, la vârsta de 70 de ani, până la și mai spectaculosul său șir de jafuri, fără precedent, care a încântat publicul, derutând complet oficialitățile vremii.

De remarcat jocul actorilor, care sporește credibilitatea unei vechi povești. După un prim jaf bancar demonstrativ, așa ca să ne dăm seama cu ce se ocupă protagonistul, miza filmului crește cu un al doilea jaf care are loc chiar în prezența polițistului, aflat întâmplător acolo cu copiii.

Prin comportamentul de gentleman (jefuiește bănci înarmat mai degrabă cu farmecul personal), spărgătorul texan la costum amintește de Banditul Whisky, cel mai cunoscut spărgător de bănci din Europa de Est, și totodată unul din filmele bune lansate în 2017.

Nu știu dacă acest film marchează momentul retragerii lui Robert Redford, dar ar fi o frumoasă ieșire de pe scenele marelui ecran pentru actorul american.

Reclame

Green Book 2018

,Green Book” este o comedie dramatică realizată în anul 2018 de către regizorul  Peter Farrelly , cu un scenariu  scris de același Farrelly  împreună  cu Brian Hayes Currie și Nick Vallelonga, fiul din realitate a lui Tony Vallelonga, scenariu inspirat după realitate,din interviurile luate lui Tony Vallelonga și Don Shirley  și din corespondența dintre  ultimul și soția sa. 
Titlul  filmului este luat după ,,The Negro Motorist Green Book” , un ghid  scris de Victor Hugo Green, la mijlocul secolului  XX.  pentru călătorii afro-americani, din care aceștia  aflau în care moteluri și restaurante  erau acceptați  (pentru a se evita astfel  provocările și tulburările interrasiale)

 

 

Acțiunea filmului are loc în anii 1960, în Statele Unite unde mișcările pentru drepturi civice au început să aibă ecou, dar  segregația rasială este încă puternică, în ciuda promulgării Legii drepturilor civile din 1964 care garanta protecția afro-americanilor  în exercitarea dreptului lor de vot, încuraja integrarea în școli și interzicerea segregării rasiale .

În acest context este urmărit turneul din zona Deep South (formată din cele șapte state care inițial au constituit Confederația , adică sudiștii :Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana, și Texas ) pe care îl va efectua în 1962, celebrul pianist de muzică clasică și de jazz,  artistul de culoare , dr. Don Shirley.

Această prezentare necesită JavaScript.

Tony Lip (născut  Frank Anthony Vallelonga), actor și scriitor ocazional, va fi persoana pe care Shirley o angajează  să-i fie șofer și bodyguard pe parcursul turneului  dincolo de Linia Mason-Dixon (denumită după astronomul englez Charles Mason și  geodezul englez Jeremiah Dixon , alcătuiește o graniță tradițională între Statele din Nord și Statele din Sud din SUA ).

 Născut în Bronx, Tony era uns cu toate unsorile, fusese și agent de pază prin diverse localuri și l-ar fi protejat pe Shirley de umilințe. Cei doi bărbați se vor confrunta cu tot ce ascunde mai urât sufletul omenesc, dar se vor întrema datorită generozității lor și a simțului umorului . Ei vor depăși împreună prejudecăți , descoperind un umanism comun. Această aventură adevărată care se anunțase dură, de două luni, din obligație,  a dat naștere,  pe viață, unei prietenii neobișnuite. 

Lungmetrajul „Green Book”, cu Viggo Mortensen, regizat de Peter Farrelly, a fost desemnat cel mai bun film al anului 2018 de prestigioasa asociație newyorkeză Național Board of Review (NBR), informează Variety, potrivit Mediafax.

Colette

Colette este filmul luptei pentru identitate a unei talentate autoare (jucată de Keira Knightley), împinsă de soțul ei Willy (un cunoscut broker literar al Parisului acelor vremuri, interpretat de Dominic West) să-și publice romanele sub numele acestuia. Scenariul și costumele redau cu succes atmosfera acelor ani de efervescență artistică.

col4Odată cu succesul, în Colette apare dorința de a-și face cunoscut talentul, sfidând astfel normele acelor vremuri. Ea crede inițial că este un partener egal, dar va realiza în cele din urmă că munca îi este, de fapt, furată și vândută. Deși reia întâmplări din urmă cu un secol, mesajul său rezonează cu situații și evenimente ale lumea contemporană, în special cu mișcarea Time’s Up, promovată de la începutul acestui an de mai multe celebrități de la Hollywood.

coletteÎn film apar multe personaje transgender, în rolul cărora sunt distribuiți actori care sunt și-au asumat această identitate sexuală și în viața reală, precum Rebecca Root (foto stânga), care joacă rolul jurnalistei Rachilde și Jake Graf, în rolul lui Gaston De Caillavet.

I think it’s very important to remember that, as an underrepresented minority, we should be getting those opportunities to portray people from our own experience.

Colette2După izbucnirea scandalului Harvey Weinstein, valurile mișcării #metoo au scos la iveală câte multe femei au avut de suferit, pe lângă hărțuirea sexuală, și de probleme în carieră din cauza bărbaților. Un film similar pe acest subiect a fost Big Eyes (2014), care nu a avut chiar așa mare impact însă, nici ca premii, nici în box office.

S-ar putea însă ca acest film, venit la apogeul mișcării Time’s Up, să aibă un impact semnificativ. Chiar dacă producătorii săi nu vor face prea mulți bani, Keira Knightley s-ar putea alege cu o nominalizare (acestea urmează să fie anunţate pe 22 ianuarie 2019) la premiile Academiei americane de film, după cele din 2015 (pentru rol secundar în The Imitation Game) și 2016 (rol principal în Mândrie și prejudecată).

First Man (2018)

„Românul de rând se gândește la Apollo (și la primii pași pe lună) 11 ca o parte din propria aventură” – aflăm după 2 ore de film. pentru că așa comentau crainicii TV americani aselenizarea transmisă în toată lumea direct în luna iunie 1969.

S-a estimat că audiența a fost de peste 400 de milioane de persoane. Niciodată atâta lume n-a fost conectată la vreun eveniment deodată.  Dar filmul nu este atât despre aventura în sine cât un biopic despre cine a fost Neil Alden Armstrong, un tată îndoliat și un soț bun, cu toate luptele sale interioare – care puteau să-i pună capăt carierei.

Tot ce credeam că știu despre acest cosmonaut, primul om pe lună, și toate poveștile din jurul aselenizării s-au limpezit după acest film regizat de Damien Chazelle pentru că mi-am dat seama că, ei bine, habar n-aveam de nimic. Pentru că filmul nu se axează exclusiv pe programului spațial Apollo ci pe misiunea piloților – în special a celui care a făcut primul pas, care a fost primul om pe lună.

După La la Land, Chazelle face din nou o echipă excelentă cu Ryan Gosling, bine susținut de pistruiata Claire Foy (surpriza acestui film) și de muzica excelentă a lui Justin Hurwitz. Prin jocul său, Gosling reușește să construiască un personaj credibil și să facă spectatorul părtaș la experiențele lui Neil Armstrong de dinainte de aselenizare – în special senzația apăsătoare că la fiecare pas te poți cufunda în necunoscut .

Poate că sărăcia imaginilor cu spațiul cosmic și puținele „noutăți” cu privire la misiunea Apolo 11 i-ar putea lăsa dezamăgiți pe fanii SF-ului clasic, dar First Man nu este așa ceva. În discuțiile cu Dumitru Prunariu de la TIFF, acesta aprecia filmele de gen (Gravity) tocmai pentru veridicitatea lor,  și pentru că reușeau să redea senzația de claustrofobie a celor care au călătorit zile întregi în neant țintuiți în niște cosciuge metalice.

În concluzie, un film spectaculos nu atât ca și tehnică cinematografică, ca imagine, cât ca poveste umană (o odisee interioară, mai degrabă) – grație scenariului inspirat și unghiului subiectiv de relatare a subiectului. Am mai scris despre film și aici.

,,Paterno”2018

Paterno este o producție HBO , în regia  lui  Barry Levinson, cunoscut pentru regia unor filme, precum Rain Man (1988), Good Morning, Vietnam (1987) sau Bugsy (1991).


Filmul de televiziune ,,Paterno “ este o adevărată poveste americană care evocă numele unui …campion , să zicem, absolut,  în numărul de victorii , și, anume , in succesul echipei de fotbal american studențesc Penn State Nittany Lions,  între 1966- 2011 : 409 victorii ( record istoric) și 136 de înfrângeri, având la cârmă, pe deja legendarul  antrenor Joe Paterno. Viața glorioasă a celui răsfățat cu numele de alint  JoePa are un deznodământ trist pentru antrenor , bănuit și/sau acuzat de o parte a publicului că a tăinuit și mușamalizat abuzurile sexuale cu caracter pedofil  exercitate de Jerry Sandusky, asistentul său timp de 33 de ani . Chiar dacă s-a delimitat de ,,isprăvile” acestuia, chiar dacă a afirmat că nu a realizat care era natura relațiilor acestuia cu adolescenții ,tot a căzut în disgrație.
Din păcate filmul nu clarifică cu nimic culisele acestui mare scandal care a dărâmat în câteva zile reputația construită timp de peste trei decenii atât a echipei de fotbal cât și a antrenorilor săi.
https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-12609243-fotbal-american-antrenorul-jerry-sandusky-declarat-vinovat-abuzuri-sexuale-impotriva-minorilor-fost-plasat-sub-monitorizare-risc-suicidar.htm?nomobile=

 

Al Pacino , destul de bine în rol, chiar dacă acaparează ecranul cu prezența sa permanentă și pune în umbră personajele secundare și pe cele episodice atât sunt de sumar schițate , încât par ridicole , mie nu mi-a transmis nici o emoție, mai degrabă indiferența , insensibilitatea sau teama de răspundere a unui  Joe Paterno prea obosit sau prea ramolit. Prezentat ca un filantrop și educator care a inculcat  principii  de viață sănătoase mai multor generații de jucători, i-a îndemnat să-și continue studiile la institute de învățământ superior, fără a face discriminări sociale, etnice, îmi dă impresia că se vrea un film reparatoriu pentru memoria apreciatului antrenor  Joe Paterno care nu a fost niciodată citat direct, nici măcar în calitate de martor, așa că în afară de acel du-te-vino al jurnalistei care își dă tot interesul, filmul e cam sărac în conținut, o scenografie debilă și o lipsă de ritm de care nu s-ar fi făcut vinovat nici măcar un film documentar pe această temă. Consider Oscarul cu care a fost onorat Al Pacino, un fel de omagiu pentru întreagă carieră?!
Poate un vag interes să trezească războiul financiar și politic în care sunt implicați responsabilii universităților americane, dat fiind banii pe care îi înghit programele anuale ale acestora.

Riley Keough (nepoata lui Elvis Presley) face ce poate în rolul Sarei Ganim de 23 de ani, jurnalistă de investigații ,aflată la început de drum profesional ; este prima care a scris un articol despre cazul Sandusky , a luat interviuri cu victimele . Ea a primit un Premiu Pulitzer.