Arhive pe categorii: biografic

,,Paterno”2018

Paterno este o producție HBO , în regia  lui  Barry Levinson, cunoscut pentru regia unor filme, precum Rain Man (1988), Good Morning, Vietnam (1987) sau Bugsy (1991).


Filmul de televiziune ,,Paterno “ este o adevărată poveste americană care evocă numele unui …campion , să zicem, absolut,  în numărul de victorii , și, anume , in succesul echipei de fotbal american studențesc Penn State Nittany Lions,  între 1966- 2011 : 409 victorii ( record istoric) și 136 de înfrângeri, având la cârmă, pe deja legendarul  antrenor Joe Paterno. Viața glorioasă a celui răsfățat cu numele de alint  JoePa are un deznodământ trist pentru antrenor , bănuit și/sau acuzat de o parte a publicului că a tăinuit și mușamalizat abuzurile sexuale cu caracter pedofil  exercitate de Jerry Sandusky, asistentul său timp de 33 de ani . Chiar dacă s-a delimitat de ,,isprăvile” acestuia, chiar dacă a afirmat că nu a realizat care era natura relațiilor acestuia cu adolescenții ,tot a căzut în disgrație.
Din păcate filmul nu clarifică cu nimic culisele acestui mare scandal care a dărâmat în câteva zile reputația construită timp de peste trei decenii atât a echipei de fotbal cât și a antrenorilor săi.
https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-12609243-fotbal-american-antrenorul-jerry-sandusky-declarat-vinovat-abuzuri-sexuale-impotriva-minorilor-fost-plasat-sub-monitorizare-risc-suicidar.htm?nomobile=

 

Al Pacino , destul de bine în rol, chiar dacă acaparează ecranul cu prezența sa permanentă și pune în umbră personajele secundare și pe cele episodice atât sunt de sumar schițate , încât par ridicole , mie nu mi-a transmis nici o emoție, mai degrabă indiferența , insensibilitatea sau teama de răspundere a unui  Joe Paterno prea obosit sau prea ramolit. Prezentat ca un filantrop și educator care a inculcat  principii  de viață sănătoase mai multor generații de jucători, i-a îndemnat să-și continue studiile la institute de învățământ superior, fără a face discriminări sociale, etnice, îmi dă impresia că se vrea un film reparatoriu pentru memoria apreciatului antrenor  Joe Paterno care nu a fost niciodată citat direct, nici măcar în calitate de martor, așa că în afară de acel du-te-vino al jurnalistei care își dă tot interesul, filmul e cam sărac în conținut, o scenografie debilă și o lipsă de ritm de care nu s-ar fi făcut vinovat nici măcar un film documentar pe această temă. Consider Oscarul cu care a fost onorat Al Pacino, un fel de omagiu pentru întreagă carieră?!
Poate un vag interes să trezească războiul financiar și politic în care sunt implicați responsabilii universităților americane, dat fiind banii pe care îi înghit programele anuale ale acestora.

Riley Keough (nepoata lui Elvis Presley) face ce poate în rolul Sarei Ganim de 23 de ani, jurnalistă de investigații ,aflată la început de drum profesional ; este prima care a scris un articol despre cazul Sandusky , a luat interviuri cu victimele . Ea a primit un Premiu Pulitzer.

Reclame

Maud Lewis: „Privesc printr-o fereastră viața înrămată„

Un film care m-a impresionat prin realizarea sobră, de bun simț, deloc ostentativă ori melodramatică, chiar dacă ne prezintă o dramă reală, este Maudie.

Biopicul tratează viața creatoarei de pictură naivă Maud Lewiscare a murit  în 1970, săracă și a cărei operă artistică a reintrat  în atenția  publicului și  criticilor de artă datorită  acestui film,  încât  azi  operele sale sunt vândute la  licitație.  Maud Lewis a trăit între anii 1903-1970  în Noua Scoție, Canada, cu un handicap  fizic grav și evolutiv datorat unei artrite juvenile degenerative.

Filmul ne prezintă traseul neobișnuit al destinului acestei femei firave, sensibile, vulnerabile, a cărei familie a tratat-o prea protector, sufocând-o cu mila prin care era oprită de la orice încercare de a-și depăși condiția. La vârsta de 34 de ani  ea rămâne  fără părinți,  iar fratele ei o plasează la o mătușă care nu o primește cu brațele  deschise.

Maud este umilită mereu  de mătușă,  de frate, de  vecini, încât  răspunde  fără ezitare  la un anunț , aflat la magazin,  în care un fermier caută o menajeră.  În ciuda a toți  și a toate  Maud Dowley  (pe numele de fată) dorește  enorm să se emancipeze  intelectual și fiind foarte determinată va reuși  chiar și  în căsuța izolată  de lume să  îmblânzească  un bărbat needucat, ursuz, rece și mitocan – care o va lua de nevastă.

Dorința ei cea mai mare – de a iubi  și de a  fi iubită  ,,oricât de puțin”  – se împlinește, reușind să treacă cu tact peste momentele de criză  inerente unei căsnicii atât de singulare. Nu vreau să insist prea  mult pe  analiza psihologică, o face  documentarul  Maud Lewis:  A World Without Shadows din 1976. Imagini din documentar

 

Regizoarea  irlandeză  Aisling Walsh  ne poartă în  universul  intim al  artistei care (în ciuda aparențelor) nu este deloc proastă. O anumită doză  de naivitate nu o împiedică să  distingă falsitatea oamenilor și are chiar curajul să-i pună la punct: mătușa,  fratele, chiar și viitorul soț primesc replici tranșante.

Femeie independentă, Maud se exteriorizează prin picturile ei, creația fiind un refugiu și un balsam pentru rănile existenței.  ,,Privesc printr-o fereastră viața înrămată” cugetă ea. Subiectele sale  sunt în același timp naive și frumoase:  flori, animale,  natură,  peisaje  maritime.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul câștigă pentru că nu încearcă să romanțeze viața acestei  femei atât de diferite  de mediul  în care a evoluat artistic, poate a prins mai multă încredere în sine, poate a simțit că nu toți oamenii sunt din același aluat: unii sunt fățarnici dar nu prea buni la suflet, alții sunt dintr-o bucată care mai trebuie șlefuită puțin! Emoji  Un film care, vrem / nu vrem, ne va lăsa o urmă nepieritoare în suflet…

În privința subiectului vreau să subliniez că personajul din film interpretat de Sally Hawkins  are o prezentă  fizică mai agreabilă decât adevărata Maud care era, însă, la fel de zâmbitoare  și plină de viață. Ethan  Hawke este  surprinzător  pentru rolul  unui  tip  butucănos (în toate rolurile era un frumușel finuț) și am impresia că-și exagerează interpretarea de morocănos.

Adevăratul domn Everett Lewis pare și el un bătrânel zâmbitor, chiar dacă nu știm cum arăta în momentele de furie Emoji. În film, relația de acceptare reciprocă,  de toleranță, nu  pare să fi  devenit o mare iubire – ci mai mult obișnuința de a nu mai fi  singur și de a avea  un ajutor.  Deci, un  cuplu  mai diferit, nu o relație ieșită din comun. Maud a învățat să deseneze  și să picteze  de la  mama ei car e voise să-i dea  o preocupare.

Presupun că nu bănuise că fiica ei va  deveni astfel celebră. Căsuța lor avea  o singură cameră, fără utilități elementare (apa, lumina, focul cu lemne fiind o treabă foarte anevoioasă pentru cineva cu sănătatea atât de fragilă),  dar cu un spațiu mare, de 10m x 11 m, care a devenit și / mai ales studioul artistei. Everett Lewis  (1893-1979) a  fost ucis  în 1979,  când  niște tâlhari  i-au devastat  locuința (probabil, presupuneau că ar fi avut valori în casă).

După 1990 s-a  pornit o promovare intensă a operei  lui Maud, începând cu strămutarea casei  în Halifax și transformarea clădirii în muzeu permanent.  Comemorarea vieții și a artei  lui Lewis a devenit  obiect  de  dispută  între  comunitate,  guvern  și  interesele corporatiste  pentru a modela ceea ce ea însemna pentru locația  (nu localitatea)  și provincia ei.

S-a promovat termenul de folk artist – artist popular, s-a încurajat acest gen de artă. Maud Lewis a intrat, post-mortem, în  istoria Artei canadiene pentru că a reprezentat, la un moment dat,  o imagine care putea  fi  exploatată, servind  diferite interese.

,,I,Tonya” 2017

În filmul ,,I,Tonya” este prezentat destinul tumultuos al patinatoarei americane Tonya Harding, campioană națională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei de patinaj artistic , celebră pentru  Triple Axel pe care îl reușise cu trei ani înainte . În anul 1994 am putut urmări la știrile TVR  scena în care Nancy Kerrigan , rivala de atunci a Tonyei  a fost agresată în vestiare cu un baston telescopic, în timpul campionatului de patinaj artistic din Detroit. care i-a rănit un  genunchi , chiar înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Lillehammer, Norvegia. Tonya Harding , acuzată că a comandat agresarea rivalei sale a devenit personificarea cruzimii din sportul profesionist, a violenței cotidiene, a  deziluziilor care distrug cariera și viața, a nedreptății care lovește mai rău decât  daunele produse  într-un moment fatidic. Și a curs …multă cerneală în uriașul scandal mediatic ! Harding a fost exclusă din Federația Americană de patinaj artistic și cariera ei total distrusă.  În realitate Tonya Harding a fost reabilitată după  ce s-a dovedit (?) că Jeff Gillooly , pe atunci primul ei  soț , a fost cel care împreună cu niște amici a organizat agresarea lui  Nancy Kerrigan. Tonya s-a văzut nevoită să se reorienteze profesional : a încercat să facă o carieră în wrestling, apoi în box.
Povestea  de viață a Tonyei  fost transformată în  scenariu  de film de Steven Rogers.  Filmul este alert, distractiv și antrenant, un  mocumentar  folosind efectele falsului documentar  postmodernist : personaje ,,intervievate ”  își dau părerea , adresându-se ,,direct” spectatorilor, în fața camerei ,în mijlocul unei scene de ficțiune   în care realizatorii au încercat să fie detașați, dar subiectivismul lor (de altfel asumat) este evident ! Scenaristul  Steven Rogers  și regizorul  Craig Gillespie se situează foarte clar de partea Tonyei Harding versus Nancy Kerrigan (jucată de actrița  Caitlin Carver),  care era mai  în ton cu imaginea puritană  pe care americanii ar fi  adorat-o  (fără a avea vreo vină în scandalul declanșat) care  este ignorată în film , unde apare , fugitiv, în patru scene fără dialog, într-un film, altfel, foarte … vocal.  Nici nu i se dă cuvântul, ca celorlalte personaje care depun mărturie. Filmul este nedrept cu Kerrigan, pentru că la vremea aceea Harding avea cea mai ridicată cotă de simpatie în fața  americanilor,  imediat după Bill Clinton și   în ciuda faptului că făcea parte din categoria…stigmatizată ,,white trash”,  admiratorii  gustau din plin atitudinea rebelă, cel mai adesea vulgară, a Tonyei.
Prezentul film redeschide vechi răni și după atâția ani de la scandal, de pedepse nemeritate(?),  chiar dacă Tonya cu firea ei furibundă a alimentat setea de violență a mamei sale, mai apoi a celor  trei  soți care au ,,pus-o la punct” pentru atitudinea ei sfidătoare și neîmblânzită).
Realizatorul filmului dorește o reabilitare a Tonyei prin prisma mediului din care provine, a atmosferei încărcate de abuzuri din partea unei mame prea autoritare,egoiste și violente exemplificând , încă o dată cum mediul în care ne naștem și ne petrecem copilăria își pune amprenta pe personalitatea noastră, pe modul în care în care suntem percepuți de societate, pe prejudecățile care pot înfrâna acceptarea în rândul elitelor în ciuda unor merite profesionale de excepție. Mult blamata corectitudine politică este făcută praf prin cuvintele Tonyei care se plânge de statutul ei ,de atitudinea de a fi ignorată/disprețuită de juriu și public, de piedicile pe care le-a întâlnit la orice pas îndepărtând-o de orice șansă de a intra în elita patinajului artistic .
Realitatea:Tonya Harding -Nancy Kerrigan
I,T 2
Tonya din realitate–Tonya din rol (Margot Robbie)

I.T3
Nancy Kerrigan,din rol (Caitlin Carver)
i,t 7
Un merit al filmului mi se pare  faptul că nu a vrut să ne încânte cu spectacolul artistic al patinajului artistic, cum s-a întâmplat, de exemplu în ,,Valea Soarelui” cu Sonja Henie .  În ,,I,Tonya” se pune accent pe prim-planuri ale patinatoarelor și nu pe scene largi, cum le vedeam la televizor. Desigur, pentru a vedea bine Triple Axel (recreat digital!) și alte virtuozități pe gheață era nevoie de …virtuozitate interpretativă. Frumoasa actriță Margot Robbie , care a avut un rol complex , a acceptat să fie urâțită și machiată vulgar pentru a semăna cu Tonya și s-a pregătit cu multă grație pentru numerele de patinaj, a fost multinominalizată & premiată doar  la  AACTA și la Premiul Critics’ Choice . Regret că nu a fost , totuși,  mai recompensată. De exemplu, Allison Janey , în rolul doamnei LaVona Golden , încarnarea halucinantă a mamei hardcore a Tonyiei , a fost o apariție remarcabilă, dar cam supraevaluată, pentru că machiajul grozav aparține echipei de make up, replicile ei aparțin scenaristului,. A primit șapte premii, printre care Oscar, Globul de Aur, BAFTA, SAG. În rolul soțului Tonyei , Jeff Gillooly , actorul de origine română   Sebastian Stan ,  în ciuda fizionomiei sale plăcute și blânde reușește o interpretare veridică de bărbat care își abuzează consoarta.

Această prezentare necesită JavaScript.

,,I,Tonya” imită  în multe feluri  filmele lui Scorsese cu camera mobilă, personajele devia(n)te, umorul negru, reconstruirea epocii , narațiunea omniprezentă, multiplicarea secvențelor pe muzică de rock clasic ZZ Top’s „Sleeping Bag”

Fratello sole, sorella luna

Fratello sole, sorella luna este un biopic italiano-britanico-american realizat în 1972,  în regia lui Franco Zeffirelli, care se concentrează pe anii de tinerețe ai  sfântului Francisc de Assisi,  întemeietorul ordinului franciscan (unul dintre cele mai importante ordine călugărești din biserica catolică). Acest film de o rară frumusețe celebrează întâlnirea dintre realizatorul pasionat de Evanghelie și Francisc de Assisi care a scris ,,Cântarea fratelui soare” / ,,Cântarea făpturilor.” 

Un film nominalizat la Oscar 1973 pentru cea mai bună regie și cel mai bun decor. Într-un mod foarte original Zeffirelli transmite un mesaj clar anti-instituționalizare, anti-război, într-o adaptare foarte hippie a acestei vieți exemplare. Itinerariul inițiatic a lui Francisc se leagănă pe baladele duioase ale folk-istului Donovan  asemănător căutărilor mistico-naturiste ale anilor `60-`70, transmițând un mesaj de IUBIRE.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

La începutul secolului al XIII-lea Francesco Bernardone, în vârstă de 18 ani, fiul unui negustor prosper, pornește în război pentru a apăra orașul Assisi împotriva mai marii cetăți Perugia. La întoarcerea acasă este foarte bolnav și epuizat. Treptat se vindecă , dar nu mai este cel de odinioară, hedonistul care își petrecuse timpul, înainte de bătălie, prin taverne, în petreceri cu beții și femei! Credința în Cristos îi transformă total viata.

Francisc descoperă mizeria care îl inconjoară, suferința celor care muncesc pentru bogătași ca tatăl său. În fiecare manifestare a naturii vede mila lui Dumnezeu și Francisc are grijă să nu rănească niciun animal, insectă sau plantă. El renuntă la bogății, la familie,la prietenii de desfrâu și la prietenii de arme și pornește la reconstruirea Bisericii din postura de „cel mai sărac dintre săraci”. Curând, în jurul său se strâng mulți oameni care doresc să formeze un nou Templu Spiritual pe Pământ.

Prima parte a filmului e de-a dreptul seducătoare prin lirism, poezie și cântec, decoruri pale care reflectă o epocă în care frumusețea colinelor înverzite, măreția palatelor, eleganța costumelor, sinceritatea baladelor coexistau  în paralel sau se întretăiau cu mizeria ulițelor, foametea, sărăcia lucie .

Din păcate, filmul stagnează destul de repede și-și pierde subtilitatea, devenind destul de propagandist pro creștinismul catolic vis -a- vis de orice altă credință. Chiar l-aș bănui pe Zeffirelli de un renghi pe care-l joacă instituției bisericii, mai ales că abundența cântecelor bisericești devine greoaie și sunt denunțate opulența și bogățiile Bisericii, se menționează că Biserica face zile grele celor care se opun ordinii prestabilite și orice războaie (chiar și cele religioase) fac victime inocente.

In memoriam Stephan Hawking ,,The Theory of Everything”

In memoriam Stephan Hawking
Azi,14 martie 2018 s-a ridicat la stele eminentul fizician Stephan Hawking.
,,Sunt sigur că handicapul meu are o legătură cu celebritatea mea. Oamenii sunt fascinați de contrastul între capacitățile mele fizice foarte limitate și natura extrem de vastă a universului pe care îl studiez”, declară omul de știință contemporan ,cel mai celebru din lume.
,,Teoria întregului “ 2014 ( The Theory of Everything) este un film britanic despre prima parte a vieții savantului Stephan Hawking . Filmul este o adaptare pentru ecran făcută de Anthony McCarten a memoriilor primei soții a savantului , Jane Wilde care a împărțit efectiv cu el 25 de ani de căsnicie .Titlul face referire la ceea ce fizicienii numesc teoria întregului care ar uni ipotetic ansamblul regulilor fizicii moderne,în special a Teoriilor gravității (infinit de mari) cu regulile fizicii cuantice(infinit de mici)
 Spoiler!
În 1963, Stephen Hawking (Eddie Redmayne) studiază astrofizica la Universitatea din Cambridge unde o întâlnește pe studenta la litere Jane Wilde (Felicity Jones). Deși excelează la matematici și fizică Stephen nu și-a definitivat subiectul tezei , îngrijorând prietenii și profesorii. După ce asistă la o conferință  a matematicianului Roger Penrose despre găurile negre, el înțelege că acestea ar putea avea un rol în nașterea Universului. Astfel se decide asupra subiectului tezei sale de doctorat care va fi despre timp.In  perioada cercetărilor, mușchii lui Stephen încep să cedeze. În cele din urmă el cade pe scări și se lovește la cap. La spital află că suferă de boala neuronului motor, care în viitor îl va împiedica să vorbească, să înghită, sau să-și miște corpul. Medicii îi transmit că mai are doar doi ani de trăit. Stephen se închide în sine, concentrându-se pe munca sa, în timp ce Jane își exprimă sentimentele sale de dragoste pentru el și chiar dacă starea lui de sănătate se inrăutățește, femeia este decisă să combată boala împreună cu soțul ei .Se căsătoresc și au un copil ,pe Robert .

Această prezentare necesită JavaScript.


Stephen își susține doctoratul, iar teoria legată de formarea Universului cu ajutorul găurilor negre este considerată genială. În timp ce sărbătorea cu Jane și prietenii săi, Stephen își dă seama că nu mai poate merge și începe să folosească un scaun cu rotile.În curând cuplul va avea și o fetiță, pe Lucy. Cariera lui Stephen merge bine ,cu  o teorie despre vizibilitatea găuirlor negre, devenind un fizician recunoscut la nivel mondial. Fiind nevoită să aibă grijă de copii și de un  soț tot mai fragil, Jane nu reușește să lucreze la teza ei de doctorat și devine frustrată; Stephen înțelege că ea are nevoie de ajutor. Jane se alătură corului bisericii, unde îl întâlnește pe văduvul Jonathan (Charlie Cox). Ea și Jonathan devin prieteni apropiați, ea angajându-l ca profesor de pian pentru fiu. Jonathan devine prietenul întregii familii, susținându-l pe Stephen  , pe Jane și se joacă cu copiii.
Când Jane îl naște pe Timothy , mama lui Stephen o întreabă dacă bebelușul nu este al lui Jonathan. Jane este stupefiată; Jonathan a auzit conversația, iar când sunt singuri cei doi își recunosc sentimentul de dragoste reciprocă. Jonathan încearcă să stea departe de familie, dar Stephen îl vizitează pentru a-l convinge că Jane are nevoie de el. Jonathan și Jane iau copiii la camping, în timp ce Stephen este invitat la un concert în Bordeaux, unde se  îmbolnăvește de preumonie. La spital, doctorii sunt nevoiți să-i facă o traheostomie, care îl va lăsa mut. Jane  este de acord cu operația. Stephen învață de la asistenta Elaine (Maxine Peake) să comunice din nou cu ajutorul unei table. El primește un calculator cu sintetizator vocal, pe care îl folosește pentru a scrie o carte, A Brief History of Time,” care devine un best-seller internațional.
Stephen  o anunță pe Jane că a fost invitat în America pentru a accepta un premiu și că o va lua pe Elaine cu el.  În acel moment cei doi cad de acord asupra divorțului. Stephen se indrăgosteste în State de Elaine, iar Jane și Jonathan se reîntâlnesc. La premiere Stephen vede un student în timp ce își scapă stiloul.  În acel moment el își imaginează că se ridică și că i-l poate da înapoi, dar totul este o iluzie. El susține un discurs despre om. Stephen o invită pe Jane să o intalnească pe Regina Elisabeta a II-a, petrecând o zi fericită alături de ea și de copii, la Palatul Buckingham .

Premii

Oscar
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
BAFTA
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Cel mai bun scenario adaptat
Anthony McCarten
Cel mai bun film al anului
Anthony McCarten, James Marsh, Eric Fellner, Lisa Bruce, Tim Bevan
Screen Actors Guild Awards
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Golde Globe
Cel mai bun actor într-o dramă
Eddie Redmayne
Cea mai bună muzică
Jóhann Jóhannsson

Viața lui Stephen Hawking a fost un exemplu de superioritate intelectuală și sufletească , de combinație surprinzătoare între rigorile științei și poezia vieții,o minunată istorie a timpului.

Un spirit atât de puternic poate că va călători la infinit , în timp și spațiu!