Arhive pe categorii: anticipatie

Annihilation (2018)

Avanpremieră: Annihilation este adaptarea romanului omonim, publicat în 2014 (care va deveni o trilogie, în curs de scriere încă) a lui Jeff VanderMeer,  laureat al prestigiosului premiu Nebula pentru cel mai bun roman. Scenariu și regie Alex Garland (vezi „Ex machina”)

giphy
Un biolog, interpretat de Natalie Portman, împreună cu o echipă din care mai fac parte un psiholog, un geolog și un antropolog, toate femei, pornesc în căutarea soțului primei, dispărut într-o expediție. Explorarea sitului straniu numit «Area X» din care acesta nu s-a mai întors, este captivantă și înfricoșătoare deoarece legile naturii par să funcționeze aici puțin diferit, având faună și floră total neobișnuite. Această zonă, abandonată de 30 de ani, este una izolată de restul civilizației și echipa de cercetători de acum constituie a douăsprezecea expediție din zonă din ultimii ani. Din expedițiile precedente nu prea sunt informații, membri lor fiind fie sinucigași, fie dispăruți sau loviți de forme agresive de cancer și alte traumatisme. Casting: Lena – Natalie Portman, soțul dispărut – Oscar Isaac, Tessa Thompson – Gina Rodriguez.

Anunțuri

SOLARIS – două ecranizări distante

Preambul: Scriind rândurile de mai jos îl am în minte şi pe cititorul care nu a văzut filmele şi/sau nu a citit cartea: încerc să nu deconspir lucrurile (să nu-i răpesc plăcerea vizionării sau lecturării), formulând chestiunile astfel încât lui să-i anime curiozitatea, dar ele să fie înţelese rezonant mai ales de cel care a citit/văzut ‘Solaris’.

Cu cât ne imersăm mai adânc în lectura romanului „Solaris” (Stanlislaw Lem, 1961) cu atât ne convigem că el este greu de transpus în film (mult mai greu decât majoritatea operelor literare ecranizate), din multe considerente: curge lent şi meditativ, foloseşte multe recursuri bibliografice, acţiunea este relativ săracă şi dificil decupabilă de contextul descriptiv. Iar ‘materialul’ gnoseologic – cu ale sale dezbateri ştiinţifice şi etice din gândurile lui Kris Kelvin (eroul narator al romanului) sau din dialogurile cu celelalte personaje – ridică şi el serioase probleme la transpunerea în film artistic.

sol

Avem deci un context ce ne provoacă să vizionăm cu paradoxală curiozitate (paradoxală prin dialectica de scepticism şi optimism implicată) cele două încercări de ecranizare a romanului SOLARIS: cea sovietică (1972, regizor Andrei Tarkovski, cel care în 1979 reuşea prin „Călăuza” o ecranizare magistrală a cărţii „Picnic la marginea drumului” scrisă de fraţii Arkadi şi Boris Strugaţki), şi cea americănească (2002, regizor Steven Soderbergh, producător James Cameron).

Versiunea americană

Din perspectivă modernă (economică, capitalistă), o oră şi treizeci de minute constituie durata ideală, aşa că filmul lămureşte spectatorul destul de repede asupra contextului spaţio-temporal. Chiar dacă – spre deosebire de firul epic ceva mai contorsionat al ecranizării ruseşti – vedem aici de la-nceput respectându-se secvenţialitatea din roman, realizatorii filmului american operează câteva abateri de la povestea originară: schimbă două-trei personaje; motivaţiile expansiunii cosmice sunt unele mai actuale (economicul surclasează ştiinţificul); fizica atomică devine aici mecanică cuantică (deşi, dacă ar fi scris romanul cu un deceniu mai târziu, Stanislaw Lem – pasionat cum era de filosofie şi de fizică – ar fi recurs şi el la bozoni şi cuarci în locul neutrinilor pentru a destabiliza substanţa extraterestră).

sol2Modificările de personaje, deşi surprinzătoare pe alocuri, nu sunt neinspirate, ele aducând o echilibrare a ponderilor (inclusiv din perspective de ‘corectitudine politică’) şi chiar rezolvări interesante. De exemplu, Snaut/Snow, aici afectat mental, ne apare mai pitoresc, adăugând un pic de sare-şi-piper atmosferei apăsătoare. Şi, apropo de atmosferă, vom observa cum coloana sonoră – amintind de cea de pe nava din ‘Odiseea Spaţială 2001’ – susţine dramatismul poveştii ecranizate. De asemenea, remarcăm, la imaginea de film, folosirea intensă a filtrelor-efect specifice cinematografiei actuale (inclusiv acel obsedant filtru albastru-maron[1]).

sol1O altă abatere, de această dată destul de indigestă pentru cel ce, lecturând romanul, s-a lăsat fascinat de tulburătoarea chestiune a nepotrivirii dintre inteligenţa noastră şi cea extraterestră: în carte, oceanul planetei Solaris este un personaj central, un substrat cheie pentru toată povestea. Or, filmul american îl ignoră, aproape-ratând miza SF principală: incompatibilitatea inteligenţelor la întâlnirea dintre civilizaţii cosmice.

Filmul aduce o notă în plus: erotismul. Deşi cam reţetardă, sugestia sexuală folosită în ecranizare este nu doar acceptabilă, ci şi cumva reparatorie. Pentru că, citind cartea te cam aştepţi ca erotismul să transpară printre rânduri, ca un liant normal al relaţiei bărbat-femeie – relaţie esenţială în povestea SOLARIS –, iar un cititor modern ar putea reproşa platonismul tratării originare. (Plusăm şi cu filmogenia scenelor erotice: compunerea cadrelor statice, folosirea clar-obscurului, a luminilor şi culorilor).

sol3

[1] Filtru numit uneori „Teal and Orange”

autor: Mircea Băduţ – eseu publicat în volumul ‘DonQuijotisme AntropoLexice’, Editura Europress, 2017; citiți continuarea pe cefilmevad.ro

Whitewashing – Noul val de critică

Când credeai că nimic nu avea să se întâmple cu privire la maşina de făcut filme a americanilor, te trezesti că ochiul critic al specialiştilor s-a trezit la realitate. Pe lângă faptul că industria cinematografică americană suferă la nivel de originalitate (ceea ce nu îi afectează profiturile), vedem că nu se fereste să copieze neinspirat anumite proiecte străine originale. Plus că are tupeul să „albească” protagonistul care joacă rolul principal.

Ultimul film arătat cu degetul este Ghost in the Shell, în care Scarlett Johansson joacă caracterul japonez Motoko Husanagi, o inlocuire rasială ce şi-a atras critici din toate părţile; a fost trecut cu vederea destul de uşor pentru că este vorba de un un remake.

Un alt film care a suferit anul acesta din cauza unor asemenea critici este The Great Wall, unde Matt Damon este făcut cu ou şi cu oţet pentru că a aceeptat să joace într-un film în totalitate asiatic în afară de personajul său. Desigur o mai avem pe Tilda Swinton care joacă rolul asiatic în Doctor Strange, acest lucru nu a oprit succesul Marvel.

Aceste replici acide vor schimba într-un fel atitudinea celor care produc filme? Eu cred că mai este o cale lungă până când va exista o asemenea corectitudine în ceea ce privește distribuţia actorilor.

Ghost in the Shell (2017)

Anul cinematografic 2017
– abundă deja de S.F.-uri despre humanoizi , creații artificiale adesea periculoase pentru Umanitate, uneori , însă, suferind pentru condiția lor de ființe ..mai altfel” Serialul,,Westworld” ne ține amintirea vie
– încă o acuzație de “whitewashing” (actori albi jucând rolurile unor personaje de altă rasă (ca în,,The Wall”, protagonist Matt Damon, în film chinezesc, turnat în China , despre Marele Zid ) și pentru casting-ul la filmul ,,Ghost în the Shell”.

scat-768x432

*Ghost în the Shell este un film american regizat de Rupert Sanders,adaptat de Jonathan Herman și Jamie Moss după manga futuristă cyberpunk (bandă desenată japoneză) cu același titlu din 1980 a lui Masamune Shirow. În rolul principal frumoasa Scarlett Johansson care o joacă pe maior Motoko Kusanagi , un cyborg de sex feminin .
*Ghost – Spirit (suflet)
Shell-,,ambalajul, carcasa”in care e adăpostit acest spirit și care face legătura între Spirit și exterior, prin conexiunile din rețea și pentru intrările și ieșirile fizice.
Ghost in the Shell = cyborg

Banda desenată ,,Ghost in the Shell „a mai fost adaptată într-un film de animație cu același titlu, regizat de Mamoru Oshii în 1995 , un film în care umorul lui Masamune Shirow dispare în favoarea unei atmosfere meditative .

Sinopsis

Într-o Japonie futuristă guvernată de INTERNET, maiorul Motoko Kusunagi , o femeie cyborg ultraperfecționată făcând parte dintr-o cyber-poliție supradotată pentru a lupta contra crimei informatice este bântuită de întrebări ontologice. În ziua în care secția ei e pe urmele lui ,, Puppet Master “, un hacker misterios și legendar a cărui identitate este necunoscută, tânăra polițistă este hotărâtă să între în corpul acestuia pentru a-i analiza sufletul în speranța că va găsi răspunsuri la întrebările ei existențiale.

sca-tmitmjg_1_a-768x404

Distribuția:Scarlett Johansson, Pilou Asbaek, Takeshi Kitano, Juliette Binoche, Michael Pitt.

Aelita: Queen of Mars (1924)

Cât de fascinant mi s-a părut acest film SF.mut,din 1924 turnat în fostul URSS!

Până în 1916 s-au turnat doar scurt-metraje SF :primul a fost în 1902,, Le Voyage dans la Lune” al francezului Georges Méliès (primul realizator de film francez și deschizător de drumuri în arta filmului).Originalitatea lui Méliès în realizarea de filme va apărea odată cu folosirea trucajului: 1896 filmul Escamotage d’une dame (Dispariția unei doamne), apoi Le voyage dans la Lune”(Voiajul în lună), realizat în 1902.Peste 20 de ani,uitat și complet ruinat,genialul creator va sfârși prin a vinde flori în gara Montparnasse.
,,Aelita „este primul film de lung-metraj science-fiction sovietic mut realizat de Yakov Protazanov.

aelita-bograd-1927poster-810x570
Povestea debutează în decembrie 1921 când un mesaj radiofonic indescifrabil este transmis în lume .Inginerii Los și colegul și vecinul său Spiridonov proiectează în secret o navă spațială.Mesajul înflăcărează imaginația lui Los care e dornic să o cunoască pe Aelita,regina imaginată a planetei Marte.Aici Pe Pământ Los are o soție,Natașa care se ocupă de primirea refugiaților( !!!)
Scopul filmului e cusut cu ață albă :extinderea Revoluției proletare și pe Marte,contra unui regim totalitar aflat în faza capitalismului timpuriu.Paradoxul apare când Protanasov are unele,,scăpări” prin care Revoluția e incriminată datorită mizeriei pe care o generează:restricții alimentare,rechizitionarea forțată a locuințelor.

,,Aelita”este considerat drept primul SF din istoria cinemaului înaintea capodoperei de gen ,,Metropolis „a lui Fritz Lang ,Privit, însă,mai atent se constată că e de fapt un remake al filmului,, Voyage dans la Lune” a lui Meliès, condimentat cu propagandă comunistă.

b33a534edb78099ce4d9b60ffac6e7d6_w875_h600

Filmul are haz,mai ales dacă uităm că e doar o fantezie a lui Los,nu e film SF propriu-zis deoarece călătoria pe Marte este imaginară,dacă eliminăm tâmpeniile debitate în lanț (propagandistica vremii) și nu ne lăsăm dărâmați de finalul ridicol impus de cenzură.

https://mubi.com/showing/aelita-queen-of-mars/watch