Arhive pe categorii: anticipatie

Ghost in the Shell (2017)

Anul cinematografic 2017
– abundă deja de S.F.-uri despre humanoizi , creații artificiale adesea periculoase pentru Umanitate, uneori , însă, suferind pentru condiția lor de ființe ..mai altfel” Serialul,,Westworld” ne ține amintirea vie
– încă o acuzație de “whitewashing” (actori albi jucând rolurile unor personaje de altă rasă (ca în,,The Wall”, protagonist Matt Damon, în film chinezesc, turnat în China , despre Marele Zid ) și pentru casting-ul la filmul ,,Ghost în the Shell”.

scat-768x432

*Ghost în the Shell este un film american regizat de Rupert Sanders,adaptat de Jonathan Herman și Jamie Moss după manga futuristă cyberpunk (bandă desenată japoneză) cu același titlu din 1980 a lui Masamune Shirow. În rolul principal frumoasa Scarlett Johansson care o joacă pe maior Motoko Kusanagi , un cyborg de sex feminin .
*Ghost – Spirit (suflet)
Shell-,,ambalajul, carcasa”in care e adăpostit acest spirit și care face legătura între Spirit și exterior, prin conexiunile din rețea și pentru intrările și ieșirile fizice.
Ghost in the Shell = cyborg

Banda desenată ,,Ghost in the Shell „a mai fost adaptată într-un film de animație cu același titlu, regizat de Mamoru Oshii în 1995 , un film în care umorul lui Masamune Shirow dispare în favoarea unei atmosfere meditative .

Sinopsis

Într-o Japonie futuristă guvernată de INTERNET, maiorul Motoko Kusunagi , o femeie cyborg ultraperfecționată făcând parte dintr-o cyber-poliție supradotată pentru a lupta contra crimei informatice este bântuită de întrebări ontologice. În ziua în care secția ei e pe urmele lui ,, Puppet Master “, un hacker misterios și legendar a cărui identitate este necunoscută, tânăra polițistă este hotărâtă să între în corpul acestuia pentru a-i analiza sufletul în speranța că va găsi răspunsuri la întrebările ei existențiale.

sca-tmitmjg_1_a-768x404

Distribuția:Scarlett Johansson, Pilou Asbaek, Takeshi Kitano, Juliette Binoche, Michael Pitt.

Anunțuri

Aelita: Queen of Mars (1924)

Cât de fascinant mi s-a părut acest film SF.mut,din 1924 turnat în fostul URSS!

Până în 1916 s-au turnat doar scurt-metraje SF :primul a fost în 1902,, Le Voyage dans la Lune” al francezului Georges Méliès (primul realizator de film francez și deschizător de drumuri în arta filmului).Originalitatea lui Méliès în realizarea de filme va apărea odată cu folosirea trucajului: 1896 filmul Escamotage d’une dame (Dispariția unei doamne), apoi Le voyage dans la Lune”(Voiajul în lună), realizat în 1902.Peste 20 de ani,uitat și complet ruinat,genialul creator va sfârși prin a vinde flori în gara Montparnasse.
,,Aelita „este primul film de lung-metraj science-fiction sovietic mut realizat de Yakov Protazanov.

aelita-bograd-1927poster-810x570
Povestea debutează în decembrie 1921 când un mesaj radiofonic indescifrabil este transmis în lume .Inginerii Los și colegul și vecinul său Spiridonov proiectează în secret o navă spațială.Mesajul înflăcărează imaginația lui Los care e dornic să o cunoască pe Aelita,regina imaginată a planetei Marte.Aici Pe Pământ Los are o soție,Natașa care se ocupă de primirea refugiaților( !!!)
Scopul filmului e cusut cu ață albă :extinderea Revoluției proletare și pe Marte,contra unui regim totalitar aflat în faza capitalismului timpuriu.Paradoxul apare când Protanasov are unele,,scăpări” prin care Revoluția e incriminată datorită mizeriei pe care o generează:restricții alimentare,rechizitionarea forțată a locuințelor.

,,Aelita”este considerat drept primul SF din istoria cinemaului înaintea capodoperei de gen ,,Metropolis „a lui Fritz Lang ,Privit, însă,mai atent se constată că e de fapt un remake al filmului,, Voyage dans la Lune” a lui Meliès, condimentat cu propagandă comunistă.

b33a534edb78099ce4d9b60ffac6e7d6_w875_h600

Filmul are haz,mai ales dacă uităm că e doar o fantezie a lui Los,nu e film SF propriu-zis deoarece călătoria pe Marte este imaginară,dacă eliminăm tâmpeniile debitate în lanț (propagandistica vremii) și nu ne lăsăm dărâmați de finalul ridicol impus de cenzură.

https://mubi.com/showing/aelita-queen-of-mars/watch

 

Gardienii destinului (2011)

Adjustement bureau a avut premiera în România în 2011, a rulat în 2013 pe HBO iar dacă l-ați ratat, îl puteți vedea zilele acestea în reluare pe DigiFILM.  Filmul este o adaptare după povestirea SF a lui Philip K. Dick „Adjustment Team”.

The_Adjustment

Sub pretextul unei povești de dragoste între David Norris, un politician jucat de Matt Damon și Elise, o dansatoare interpretată de Emily Blunt, ajungem să cunoaștem o serie de personaje care fac ajustări în destinele oamenilor, pe care-i supraveghează. Un simplu sărut poate da peste cap toate intervențiile acestora, din cauza efectelor secundare.

Cu siguranță, mulți dintre noi simțim un impuls misterios în momentele cheie ale vieții, de a face o alegere sau alta – de aceea prind referirile la Planul inițial din acest film. Singura „invenție” tehnologică din toată povestea sunt acele caiete cu traseele destinului, care seamănă cu niște circuite electronice. Scenaristul și regizorul  George Nolfi a scris, până la acest film, scenariile pentru Ocean’s Twelve (2004) , The Sentinel (2006) și Ultimatumul lui Bourne (2007).

.

 

 

Dumitru Prunariu recomandă Gravity și Interstellar

Am publicat după TIFF 2016 o parte din interviul moderat de Mihnea Măruță la TIFF Lounge cu Dumitru Prunariu. Cei doi sunt cunoștințe mai vechi, un interviu din 2010 puteți găsi pe blogul lui Mihnea. Printre altele, s-a vorbit și despre filme (dacă tot suntem la un festival de film, a insistat moderatorul) la un moment dat.

Întrebat despre ultimele filme SF, primul (și ultimul, îndrăznesc să spun) cosmonaut român a remarcat Interstellar pentru noțiunile de astrofizică vehiculate (despre găurile negre) și Gravity pentru acuratețea reproducerii senzației trăite de cosmonaut în naveta spațială (rusească, în cazul lui Prunariu). A fost momentul în care m-am decis să văd Gravity (chit că nu sunt mare fan Bullock) și după vizionare, mă pregăteam să scriu o cronică – nu foarte entuziastă, dar o cronică – ceea ce înseamnă că filmul lăsase câteva urme.

O coincidență face ca tocmai în acel moment să primesc de la un colaborator mai vechi al blogului CeFilmeVad o cronică la… Gravity, mult mai minuțioasă decât ce intenționam eu să scriu. O interpretare în cheie creștină a SF-ului regizat de Alfonso Cuarópe care, din respect pentru Matei Schinteie, am așezat-o în pagină cu intenția să public cele două cronici în paralel – interpretarea sa creștină și cea puțin mai laică, a mea. Din lipsă de timp nu mi-am dus ideea până la capăt, așa că schițez câteva note pentru acea cronică viitoare:

SF-ul este un supragen, unul din cele mai complexe genuri filmice care reușeste să câteva genuri principale plus, ca o casă cu multe geamuri, câteva subgenuri. Eu văd în el două genuri principale, după cum realizatorul pune accentul pe prima sau pe cea de a doua literă. Există science SF-uri, despre lumi viitoare, dintr-o perspectivă (voit) științifică, și fantasy SF-uri, în care fundalul poate fi populat de roboți sau mașini zburătoare, dar cam atât – restul poveștii neavând nimic de-a face cu viitorul.

Cei mai mulți scenariști abordează genul ca un mariaj între epicul modern și filmul de acțiune (Star Wars sau Total Recall) dar SF-ul poate fi folosit și ca pretext pentru a scoate la iveală conflictele interioare (Tarkovsky de exemplu, în Solaris), acest aspect făcând din SF un supragen. Tot în cadrul science SF-ului aș încadra și subgenul distopicului, care este un film politic, încercând să răspundă la întrebarea: cum va fi organizată lumea în viitor?

Despre icoanele plutind în spațiu pe care le remarca Matei Schinteie în cronica sa, trebuie să recunosc că a trebuit să revăd Gravity ca să le observ (altfel decât ca element de decor) și pot să confirm că avea dreptate: da, ele sunt acolo. La bordul navetei sovietice, putem vedea o icoană of St. Hristophor (patronul călătoriilor) purtând pe umeri un copil (sau găsindu-l pe Hristos), icoană care este de altfel și una din cheile filmului. În stația spațială chinezească dr. Ryan (Bullock) vede un bodhisattva – simbolul buddhist al bucuriei și mulțumirii de sine, ca și al norocului și abundenței – așa că ia naveta stației și se întoarce pe Pământ, exagerându-și norocul (urcă în ea din mers, întrecându-l chiar pe Tom Cruise care, la bătrânețe, urcă pe avioane din mers).

Dar un simbol cultural purta și naveta americană, pe lângă fondul sonor – country music – remarcat de Matei Schinteie: jucăria Marvin the Martian privind printr-un telescop, asta pentru a întregi legăturile spirituale între credință, Dumnezeu, și povestea din Gravity. Ca și în viață, aceste obiecte care ne însoțesc funcționează pe două nivele: cel material și cel simbolic (mulți au icoane și semne în/pe mașină), iar autorul le folosește cu același scop, adunându-le în planurile multiple din GravityFinalul filmului, exceptând scena amintită cu urcarea în navetă din mers a fost, în rest, realist – chiar înălțător: amețești dacă e să pici într-o prăpastie, darămite să pici din cer. Faină și revenirea lui Kowalsky, chiar dacă a fost doar un vis – o proiecție însă a unui personaj excelent, care l-a urcat pe Clooney în topul preferințelor personale.

Ex machina (2015)

Într-o epocă în care filmele SF sunt considerate în general, pretext, pentru un potop de efecte numerice, în care abundă scenarii puțin verosimile Ex machina este un film care iese din clișee grație unui scenariu foarte original, o morală filozofică, mai degrabă tacită și unui estetism cizelat. Un thriller psyho-tehnologic rafinat, sobru, cerebral, care nu face rabat de la calitate.

ex-machina-oscar-isaac-alex-garland-lead-xlarge

Caleb este un programator selectat să participe la un proiect care prin *testul Turing să afle despre robotul de ultima generație, Ava, dacă are conștiință. Narațiunea este situată într-un spațiu închis, fortăreața high- tech, aflată în peisajul minunat din Alaska. Sosirea lui Caleb în clădire dă din primele momente o senzație de opresiune, de neîncredere prin misterele pe care le ascunde și prin Nathan, cam dubiosul proprietar al motorului de căutare Bluebook (gen Google). Fiind povestită la persoana I, privim aventura care se desfășoară concomitent sub ochii nostri cu mult interes..

ex-machina
Regia este în ton cu stilul ultramodern în care se desfășoară intriga. Titlul face referire la expresia,*Deus ex machina* care în filme exprimă ajutorul providențial. Aici, ex machina pare să îndemne la întrebari pasionante despre Om – creatorul mașinii, Dumnezeu – creatorul Omului. Protagoniștii poartă nume biblice: Ava – nume inspirat din Eva, Caleb – referință la unul dintre cei doisprezece exploratori trimiși de Moise să descopere Pământul Promis, Nathan – unul dintre profeții regelui David.

Filmul a fost turnat în Norvegia la Hotel Juvet  și în studiourile Pinewoods din Londra Soundtrack-ul le aparține lui Ben Salisbury și lui Geoff Barrow– nu au compoziții electronice: au compus o muzică bizară și fascinantă, reluând repetitiv unele motive melodice.

Ex machina a fost prezentat la deschiderea Festivalului internațional al filmului fantastic din Gérardmer unde a luat premiul juriului.

Premii la British Independent Film Awards 2015: cel mai bun film independent britanic, cea mai bună regie și scenariu, cel mai bun tehnician
Oscars 2016: Cele mai bune efecte vizuale.

*Testul Turing este un experiment din domeniul inteligenței artificiale care își propune să dea răspuns la întrebarea „Pot (sau vor putea) mașinile să gândească?”. A fost conceput de matematicianul și informaticianul britanic Alan Turing în 1950. Practic e vorba doar de mașini de calcul care pot fi programate astfel încât să se comporte mai mult sau mai puțin asemănător oamenilor, prin aceea că acceptă întrebări formulate într-un limbaj natural (nu de programare) și dau răspunsuri mai mult sau mai puțin rezonabile.

* Deus ex machina (în limba latinǎ) semnifica inițial coborârea pe scenă a actorilor ce intepretau zei, cu ajutorul unei macarale (mekhane), în timpul tragediilor antice grecești. În teatrul lui Euripide exista un personaj care rostea prologul (de regulă o zeitate), expunând acțiunea anterioară, uneori un rezumat al piesei, conferind credibilitate și dezambiguizând firul acțiunii. Tot zeii erau cei care anunțau, la sfârșitul piesei, viitorul personajelor. (vezi Friedrich Nietzsche – Nașterea tragediei din spiritul muzicii). Ulterior, tot la Roma, expresia și-a lărgit sensul și a început să desemneze orice rezolvare bruscă a unui conflict, prin intervenția proniei divine. În prezent expresia este folosită cu acest sens mai larg.