Toate articolele de mariusoliviu

Repo Men (2010)

Un SF destul de reușit care a rulat la începutul lunii august pe Film Now (noua denumire a canalului Digi Film) cu Jude Law și Forest Whitaker în rolurile principale. Ideea filmului aduce cu cea din Repo! The Genetic Opera, dar nu putem spune că este vorba despre un remake, ci cel mult despre o altă adaptare, ceva mai puțin morbidă,  a aceleiași cărți.

The Genetic Opera (2008) a fost cunoscut mai degrabă pentru Zmeura de aur primită în 2009 de Paris Hilton pentru cea mai slabă actriță în rol secundar. Nici aici Jude Law nu este departe de a realiza o contra-performanță, fie pentru că  rolul nu prea i s-a potrivit, fie că a fost eclipsat de Forest Whitaker.

Ce surprinde la acest film este că, la doar 8 ani de la lansare, nu mai e deloc un SF, iar aluzia deloc străvezie la achizițiile în rate promovate de băncile care te ajută doar pentru a te putea mulge mai mult și mai bine este deja depășită. O altă idee actuală, susținută de ambii protagoniști – A job is a job – justifică absolut orice decizie ar lua ei sau șeful lor.

Am putea spune că acesta e, mai degrabă, firul roșu al filmului. Dacă nu-ți mai permiți să plătești, bunul este recuperat de „eroii” care și-au făcut din acest job o misiune. Finalul este cel care salvează filmul, altfel destul de liniar. Scenariul este adaptat după romanul Repossession Mambo, scris de Eric Garcia.

Regizor este Miguel Sapochnik, cunoscut anterior pentru Trainspotting (unde a funcționat ca art department runner), ulterior pentru Urzeala Tronurilor (din care a regizat câteva episoade) și mai nou pentru seria SF distribuită primăvara aceasta de Netflix, Altered Carbon.

A nu se confunda cu filmul-cult din 1984, Repo Man.

Reclame

La Casa de Papel

După finalul de sezon de la Billions am încercat să-l înlocuiesc cu Succesiunea, care până la urmă nu e un serial rău, dar debutează foarte lent, cu cele mai plicticoase personaje în prim-plan. Până la urmă am dat de acest serial spaniol contemporan, pe calapodul Ocean’s Eleven – o trupă de spărgători și inteligenți și simpatici, pen`că nu vor să fure bani de la oricine.

Așa că ajung tocmai la Monetăria regală a Spaniei… punct de la care mă feresc să fac spoiler. Ideea filmului e interesantă cel puțin în primele 10 episoade, care-i țin pe toți la un loc atâta timp, că te gândești că e mai degrabă un pretext pentru filmări ieftine, de interior. Dar personajele sunt bine conturate și actorii buni, așa că serialul reușește să mențină interesul și după ce te prinzi cum stau treburile.

c2

Seria se ține mai degrabă în scenariu, dpar pe parcurs ies la rampă personajele: Tokio (Úrsula Corberó) și Profesorul (Álvaro Morte) ne deschid apetitul, după care în jurul lor încep să se țeasă mai multe fire: o polițistă pe cât de divorțată, pe atât de ambițioasă; un lider (Berlin) cu multe secrete și prizonierii cu problemele lor. Se pregătește o nouă serie în 2019 așa că sigur veți mai auzi de el.

La casa… se poate compara cu „Prison break”, dar este mult mai spontan, și mai amuzant (comedie neagră). Ce-l face mai veridic însă e faptul că avem nu unul, ci mai mulți deștepți. De fapt, chiar dacă toată lumea are planuri ascunse, nimeni nu e luat de prost în filmul ăsta: toți își fac jocurile, atât cât sunt în stare, fără ca vreun personaj să stea în umbră ca să le pună în valoare pe celelalte.

Ba, ca să mă contrazic, sunt totuși vreo două gorile de la care aștept câteva surprize până la final. Bine că nu-s români 😉 că tot e plină Spania de concetățeni.

The Man Who Killed Don Quixote

Aterizat direct de la Cannes, unde a închis ediția din acest an, cel mai recent film al britanicului Terry Gilliam a fost, pentru câțiva cinefili prezenți la TIFF, o dezamăgire. Nu mă număr printre ei, mie filmul mi-a lăsat o stare de bine, chiar dacă pe parcurs nu aveai mereu senzația că urmărești o capodoperă – din cauza momentelor de parodie.

the

În ciuda „antecedentelor” regizorului (Regele pescarTideland), a faptului că e un proiect „de suflet” la care lucrează de mulți ani și a distribuției care încearcă să-l salveze (inclusiv actorul preferat de Bergman, Stellan Skarsgård), Omul care l-a ucis pe Don Quijote li s-a părut criticilor un amestec de poante răsuflate, presărate de comentarii politic flasce, sub masca unei auto-referențialități obositoare.

E uimitor cum un personaj cu atât de mult patos precum eroul lui Cervantes, poate să provoace atât de puțină emoție, susține Daniel Iftene în cronicile sale din pressone.ro, unde a preluat ștafeta de la clujeanul Ion Indolean. Acuma depinde și ce așteptări ai de la un film, cel puțin în acești ani în care bugetul dictează mai totul, eu unul eram convins că n-o să-i mai iasă chiar un Brazil.

Dar printre no-name-urile aduse la TIFF anul ăsta, filmul a fost unul chiar bun. A fost și un succes de public, ca dovadă că s-a mai cerut o proiecție. Am vrut să-l văd și numai pentru faptul că …Don Quixote devenise proiectul-obsesie al lui Gilliam, inţiat în 1998 şi pus pe tuşă de atunci în mai multe rânduri – amânări datorate unor cauze diverse (deteriorarea echipamentului la inundaţie, îmbolnărirea actorului principal, lipsa banilor).

terry-gilliam-adam-driverPrima dintre încercările ratate ale lui Gilliam cu acest proiect a fost surprinsă într-un documentar apreciat, Lost in La Mancha, apărut în 2002. În final a ieșit poate cel mai personal film al său, construit ca un amestec între povestea lui Quijote (bine jucat de Jonathan Price), născută la început de secol XVII, şi cea a ajutorului său, Sancho Panza, de această dată un publicitar modern, din secolul XXI, interpretat de Adam Driver (Kylo Ren and The High Sparrow are together).

Gilliam a declarat, după filmare, potrivit Le Figaro: „Să torn versiunea mea de Don Quijote era o obligaţie medicală – este ca o tumoare cerebrală pe care a trebuit să o extirpez!”. Nu vă luați după cârcotași, e de neratat, are de toate: e când film de Hollywood, când o interogare personală asupra artei, iar trecerea este atât de subtilă că nu o sesizezi.

Gomorra

Spre deosebire de Cosa Nostra (mafia siciliană apărută în mediul rural), Camorra este un fenomen urban. Acest tip de asociere criminală își are originile în orașul Napoli, la începuturile secolului al XIX-lea. Plecând din Napoli, Camorra s-a răspândit și în alte provincii din Campania, în special în Caserta, dar interesele ei economice legate de spălarea de bani murdari depășesc deja granițele Italiei.

Camorra a ajuns o organizație criminală nebuloasă cu circa 236 de clanuri și zeci de familii mai mult sau mai putin afiliate clanurilor, adesea rivale. Cifrele oficiale vorbesc despre 7.500 de inițiați, grupați în familii în cadrul cărora membrii feminini încep să dețină roluri din ce în ce mai importante în urma numeroaselor arestări și asasinate. Potrivit autorului celebrului roman „Gomorra”, Roberto Saviano, Camorra a asasinat din 1979 peste 3.600 de persoane.

După aceste cifre, Camorra a făcut mai multe victime decât oricare alta organizație, sau decât ETA si IRA reunite, ori mafia rusa, familiile albaneze, Brigăzile Rosii și toate atentatele comise în Italia în perioada „anilor de plumb `60-`80”. Locuitorii regiunilor Napoli și Caserta se confrunta zilnic cu violența, fiind siliți să se supună regulilor Camorrei. Altfel, sunt uciși fără milă, așa cum s-a întâmplat într-o localitate turistică din sudul Italiei, unde primarul ecologist a fost ucis în plină stradă.

Serialul prezintă din interior organizația mafiotă napolitană Camorra, din perspectiva lui Ciro, care la 30 de ani este mâna dreaptă a lui Pietro Savastano, nașul clanului. Când Don Pietro este ucis, rămâne un gol care trebuie umplut în lumea mafiotă din Napoli. Fiul lui, Genny, preia controlul, folosindu-se de ocazie ca să plătească neînțelegeri vechi. Epuizați din cauza războaielor și a presiunii puse de poliție, supraviețuitorii facțiunilor rămase fac pace.

Cum Avitabile mai stă în închisoare încă un an, Genny trebuie să conducă partea de nord a orașului Napoli (cartierele Scampia și Secondigliano). Ciro se răzbună, însă visele și familia îi sunt distruse. El se hotărăște să lase totul în urmă, pleacă în Bulgaria și începe să lucreze pentru cunoscutul traficant de droguri Valentin. Însă până la urmă Ciro e nevoit să se întoarcă iar în Napoli, unde leagă un parteneriat cu tânărul și ambițiosul Enzo Sangue Blu.

Sclipirea din ochii lui Ciro, care dispăruse la un moment dat, reapare. Cu ajutorul lui, Enzo învață cum să fie un șef adevărat și să ia ce i se cuvine, adică zona istorică Forcella. Este o perioadă de schimbări drastice pentru toată lumea. La un moment dat au început ca traficanți de droguri de pe stradă – acum își întind tentaculele dincolo de orașul Napoli și granițele Italiei.

Serialul este o bună (și probabil unică) șansă de a cunoaște cartierele celebrului oraș, fără de care eu unul, cel puțin, n-aș fi auzit niciodată de Forcella și n-aș fi realizat ce mult seamănă mafioții lor cu rromii noștri.

 

The Affair

Un film ocolit multă vreme din cauza subiectului oarecum sordid – până am aflat cumva că a luat două premii Emmy, ambele pentru rolurile principale. Ok, am zis: hai să vedem ce prestează. Și mi-am dat seama că nu e doar un film despre trădări în dragoste (love affair), ci despre cât de diferiți suntem, de fapt.

La naiba, mi-am zis, cât a progresat telenovela, cât s-a rafinat! Fiecare episod are cel puțin două perspective, a lui și a ei, iar asta te duce, după ce te obișnuiești, la un sens dincolo de subiectul serialului: fiecare dintre noi suntem actori principali în propriul nostru film, și dăm înțelesuri total diferite unor scene aparent simplu de interpretat.

Apoi vezi că nu e chiar așa simplu cum pare la prima vedere. Seria I m-a intrigat dar m-a prins, pentru ca seria a II-a să se termine senzațional; seria a III-a, cam haotică, nu credeam că va duce undeva, dar reușește totuși să găsească un foarte bun sfârșit. Așa bun că am crezut chiar că e ultima – dar se pare că scenariștii nu și-au epuizat resursele. Aseară am găsit pe HBOgo primul episod din seria a IV-a și uite așa am ajuns să scriu despre el.

Așadar, o poveste de dragoste între un profesor/scriitor și o chelneriță, nu foarte lejeră, dar original tratată. Protagoniștii cam enervanți, semn că au fost bine conturați de scenariști și puși în valoare de către actori. Pe scurt, o dramă de familie – iar familia asta se rupe și apar două, apoi trei și naiba știe unde va ajunge cu seria a IV-a. Poate fi considerat și un serial de sezon, întrucât relația extramaritală debutează într-o vacanță, pe litoral.

Ținând cont că sunt patru sezoane, recomand să nu vă băgați dacă nu aveți vacanțe lungi 😉 mie mi-a mâncat câteva nopți!