Toate articolele de mariusoliviu

The Affair

Un film ocolit multă vreme din cauza subiectului oarecum sordid – până am aflat cumva că a luat două premii Emmy, ambele pentru rolurile principale. Ok, am zis: hai să vedem ce prestează. Și mi-am dat seama că nu e doar un film despre trădări în dragoste (love affair), ci despre cât de diferiți suntem, de fapt.

La naiba, mi-am zis, cât a progresat telenovela, cât s-a rafinat! Fiecare episod are cel puțin două perspective, a lui și a ei, iar asta te duce, după ce te obișnuiești, la un sens dincolo de subiectul serialului: fiecare dintre noi suntem actori principali în propriul nostru film, și dăm înțelesuri total diferite unor scene aparent simplu de interpretat.

Apoi vezi că nu e chiar așa simplu cum pare la prima vedere. Seria I m-a intrigat dar m-a prins, pentru ca seria a II-a să aibă un foarte bun sfârșit; am crezut chiar că e ultima – dar se pare că scenariștii nu și-au epuizat resursele. Aseară am găsit pe HBOgo primul episod din seria a III-a și am ajuns să scriu despre el. Așadar, o poveste de dragoste între un profesor/scriitor și o chelneriță, nu foarte lejeră (povestea), dar original tratată.

Protagoniștii cam enervanți, semn că au fost bine conturați de scenariști și puși în valoare de către actori. Pe scurt, o dramă de familie – iar familia asta se rupe și apar două, apoi trei și naiba știe unde va ajunge cu seria a III-a. Poate fi considerat și un serial de sezon, întrucât relația extramaritală debutează într-o vacanță, pe litoral.

Se pare că va fi și un sezon IV, așa că nu vă băgați dacă nu aveți vacanțe lungi 😉

Reclame

Limitless (serial TV)

Este sequel-ul TV al thriller-ului Limitless (2011) cu Bradley Cooper în rol principal. Din distribuție fac parte acum Jake McDorman (în rolul protagonistului), Jennifer Carpenter (Dexter), Mary Elizabeth Mastrantonio și… Bradley Cooper, starul filmului apărând în episodul pilot al serialului, chiar în rolul Eddie Morra, personajul jucat în film.

În serial, Eddie Morra este un personaj misterios, care dispare după ce-i prezintă noului personaj principal Brian (Jake McDorman) drogul NZT-48 și cum poate contracara efectele sale secundare. Cu ajutorul său, cele mai prostești acțiuni se vor dovedi cele mai inteligente momente ale vieții sale. Brian Sinclair va folosi medicația pentru a ajuta FBI la rezolvarea cazurilor.

Deşi aruncă nade spre un viitor mult mai complicat decât aventurile din episodul pilot, Limitless preferă să-şi joace eficient cărţile: regizorul Marc Webb (Uimitorul Om-Păianjen) preia metodele inventive ale lui Neil Burger din film (prezentarea vizuală a efectul drogului asupra minţii eroului sau travellingurile camerei pe străzi, prin ganguri și pe trotuare) și le amplifică. Implicarea lui Cooper în noua serie nu este singurul motive pentru care aceasta este un sequel.

„Dacă voiam să-l avem pe Cooper pe micile ecrane, nu mai era nevoie să găsim pe altcineva pentru rolul lui Eddie Morra. Dar cred că am fi ales această cale oricum, deoarece una din trăsăturile care atrag atât de mult la acest subiect este că motivul pentru care ți-ai dori pastilele NZT sunt infinite. Deci de ce n-am fi spus povestea interacțiunii unei alte persoane cu acest drog?” – a spus producătorul executiv Craig Sweeny.

Serialul preia inițial multe din premisele filmului, schimbându-le ușor: personajul principal nu este un scriitor ci un artist, cel care-i dă drogul moare și îl pune pe protagonist în fața unei alegeri, făcându-l să-și dea seama că treaba e groasă. În episodul doi se apare și fosta iubită, șamd. Ce dă farmec serialului este faptul că merge mai departe pe firul pastilelor NZT care măresc puterea creierului; în film nu era timp de așa ceva, accentul era pe conflict.

Acesta e și motivul pentru care povestea în sine (deși o știai) și mai ales consecințele sale te țin prins de ecran, chiar dacă nu mai ai aceeași actori de calibru din film. Ca spectator, este imposibil să nu te implici și să-ți imaginezi că ai deveni mai isteț peste noapte. Chiar și pentru atât, filmul are meritul de a-ți pune imaginația pe jar, devenind o experiență cinefilă antrenantă. Fără să fie vreun film zguduitor – nici pe departe – la sfârșit te lasă cu dorințe la indigo: „hmm, aș putea încerca o pastilă de-asta”.

So, google NZT. Au chiar apărut după film.

Wild Wild Country

Spectatorii care speră să înțeleagă mai bine filosofia lui Osho după ce-au urmărit documentarul Wild Wild Country, produs de Netflix, vor fi cu siguranță dezamăgiți.

Însă ei vor putea înţelege ceva mult mai important, cum sunt mecanismele de funcționare, dar şi pericolele pe care le ascunde un asemenea cult religios, indiferent de formele de libertate și de salvare pe care le promite, în orice spațiu și timp – afirmă Daniel Iftene în cronica dedicată documentarului pe http://www.pressone.ro.

În 1981, starea sănătăţii lui Osho, zdruncinată de climatul nefavorabil suportat în timpul şederii în Mumbai şi de astmul, diabetul şi unele alergii pe care acesta le avea, a fost atacată de o afecţiune degenerativă, care necesita o atenţie deosebită. El şi-a autoimpus o perioadă de tăcere, care a durat trei ani şi jumătate şi a plecat în USA “pentru a-şi îngriji sănătatea”.

Astfel, Osho se muta din Pune in Oregon pe 1 iunie 1984. Viaţa în Ashramul Poona se bucura de multă libertate sexuală (el primise atunci porecla de “Sex-guru”), dar şi de “eliberare a violenţei”, unele voci semnalând consumul de droguri şi prostituţia; sunt câteva dintre motivele pentru care autorităţile indiene au intervenit de mai multe ori, ameninţând cu acţiuni punitive.

wild3.jpgSerialul produs de Duplass Brothers Productions și regizat de frații Chapman și Maclain Way  pornește de la conflictul mai puțin cunoscut care s-a iscat între adepții celebrului guru indian și locuitorii unui oraș minuscul din Oregon, Antelope. Abia apoi are loc o întoarcere în timp care prezintă, prin vocea asistentei sale, Sheela, începuturile comunității de sannyasini.

Pentru că vorbește despre un episod ignorat până acum de istorie, pentru că este foarte bine realizat și pentru că pune o mulțime de probleme – precum trecerea atât de subtilă de la spiritualitate la violență – Wild Wild Country este un documentar care merită văzut.

 

Black Tide (2018)

Primul film văzut la TIFF, într-o locație neașteptată: „Fleuve noir” a rulat în prima zi de festival la Cinema Dacia din Mănăștur, un cinematograf de cartier excelent renovat, în timp ce la cinematograful-emblemă a Clujului rula „Domnișoara Paradis” – un alt film de pe lista mea, din secțiunea Supernova, în care joacă românca Maria Drăguș.

Dacă n-am avut noroc cu Foxtrot-ul din Gala de deschidere, care mi s-a părut prea trasă de păr de către organizatori (să asiști la două ore de discursuri, după un alt film și o zi de muncă) astfel că am abandonat, cu toată cinefilia – în schimb filmul franțuzesc regizat de Érick Zonca, după un scenariu bazat pe romanul lui Dror Mishani și adaptat de regizor și Lou de Fanget Signolet a fost o alegere bună.

Filmul la care am venit mai mult pentru Vincent Cassel, cunoscutul actor interpret al detectivului François Visconti (un rol asemănător cu cel făcut de Joaquin Phoenix în „You Were Never Really Here”), a dus în cele din urmă la descoperirea unui excelent personaj jucat de Romain Duris în rolul profesorului cu aspirații literare Yann Bellaile. Iar povestea polițistă, care la un moment părea chiar plicticoasă (probabil și din cauza duratei de două ore), a avut în cele din urmă reușite întorsături de situație.

Iată și prima mea recomandare din festival – o coproducție franco-belgiană cu un scenariu foarte reușit, adaptare a romanului unui traducător israelian care este, de asemenea, un specialist în istoria romanelor polițiste/crimă. Un film în care actorii din rolurile secundare au făcut roluri bune, uneori s-au străduit poate prea mult să-și contureze personajele, fără a-l putea însă eclipsa pe Romain Duris, într-un rol de excepție.

Westworld

Nu știu alții cum sunt dar eu, când vine vorba să aleg între două filme, îl nimeresc întâi pe cel mai prost. Cred că de-asta există blogurile de specialitate, ca să evităm greșeala asta în care picăm și să nu mai alegem filmele după subiect sau actori, ci după un criteriu mult mai simplu: dacă merită sau nu timpul pierdut.

Westworld propune multe teme de reflecție pornind de la un subiect, cel puțin aparent, simplu. Ajunși într-un parc tematic western, utilizatorii se bucură de o experiență virtuală greu de deosebit de lumea reală. Singurul detaliu care-i menține în avantaj este faptul că ei știu că e doar un joc, în timp ce androizii evoluați, numiți gazde, nu au conștiință de sine. De fapt, acest parc este doar fundalul filmului, care suscită interpretări și reușește să ridice întrebări.

Ce se întâmplă în seria a II-a când androizii evoluați reușesc să treacă de această condiționare? Observăm că gazdele inteligenței artificiale, chiar construite după chipul și asemănarea lor, sunt exact opusul oamenilor. Spre deosebire de oameni, care sunt ei înșiși doar când sunt offline, gazdele IA sunt vulnerabile online. Din partea a II-a a seriei, parcurile tematice se amestecă iar protagoniștii din WestWorld ajung și în SamuraiWorld.

O altă întrebare interesantă din primele episoade ale celei de-a doua serii sună așa: visele sunt doar zgomot de fond, nu sunt reale. Ce este real atunci? Doar ce este de neînlocuit. Lisa Joy și Jonathan Nolan au recunoscut că toate aceste întrebări și răspunsuri sunt rezultatul dialogurilor dintre ei despre IA. Subiectul inteligenței artificiale ocupă agenda internă a majorității companiilor din tehnologie, dincolo de business-planul la vedere.

Recent, Google a prezentat o tehnologie numită Duplex, asemănătoare cu Google Assistant de pe telefoane, în care computerul „învață” un domeniu, un subiect de discuție, și poate purta o conversație naturală cu o altă persoană. Această tehnologie a trecut testul Turing care testează dacă IA poate imita o persoană umană, suficient de bine pentru a nu fi recunoscută de partenerul de discuției. Alan Turing, unul dintre titanii informaticii, a propus ca testul să fie unul bazat pe dialog.

Un om comunică, prin mesaje text sau prin voce, cu un computer – fără a fi informat despre această situație. Când computerul îi răspunde la fel de bine, fluent și natural ca o persoană umană, iar subiectul testului nu-și poate da seama că vorbește cu o mașină, atunci se spune că acel computer trece testul Turing. Aici am ajuns, iar Westworld este despre ce implică toate astea.