Toate articolele de mariusoliviu

Vendeur

Anunțuri

Goat (2016)

Un film cu buget redus pentru care regizorul Andrew Neal s-a ales cu o nominalizare la Sundance, Frăția este o combinație de „American Pie” cu „The Riot Club”. Protagoniști sunt doi frați de vârste apropiate, înscriși la același colegiu, astfel că vor ajunge în aceeași frăție.

g1

Mezinul Brad Land (Ben Schnetzer) își dorește să fie primit în frăția colegiului, cu toate că fratele mai mare Brett (Nick Jonas) nu este de acord, suspectând că în acel an selecția Phi Sigma Mu este mai riguroasă.

g4O ecranizare a cărții de memorii a lui Brad Land, Goat este un portret al fraternității, dar și al violenței masculinității. Tema este un fenomen (bullying) recunoscut în școlile de pretutindeni (pus în legătură de psihologi cu abuzurile din familie).

Regizorul nu pare interesat atât de „filmul întâmplărilor” cât să aducă în atenție atât abuzatul cât și cel care comite abuzul (care ar putea fi din rândul celor apropiați) iar scopul său, dezvăluit abia la final, este de a provoca o reflecție asupra abuzului.

Fără a fi vreo capodoperă, merită văzut. Mai jos, trailerul filmului:

 

Kwaidan (1965)

Că japonezii fac o treabă bună, o știm cu toții. Că au făcut o treabă bună și cu filmele, s-ar putea să nu știm chiar toți. Eu sunt fan filme japoneze și mai ales fan Akira Kurosawa, de când am văzut clasicele The Seven Samurai, Ran sau Akahige (Barbă Roșie). Sunt filme reprezentative pentru cinematografia niponă dar și mondială, cel puțin din punctul meu de vedere.

La filmul de azi am ajuns printr-un gif văzut pe tumblr.com m-a condus către Kwaidan, un film premiat la festivalul internațional de la Cannes, din 1965 – a luat premiul juriului sau ceva de genul. Fără legătură cu subiectul nostru, vreau să menționez că în același an, Neamul Soimăreștilor a fost cel mai bun film la Cannes la capitolul imagine. Asta ca să ne amintim că am avut și noi filme bune, măcar în trecut.

Sinopsis Kwaidan (1965): este un film format din patru povești, sau mai degrabă patru legende japoneze cu stafii, puse în practică.

Bani sau fericire?

Nu este dilema unei fete ci dilema unui soț, un Ion, varianta japoneză. Este un samurai însurat ce își iubește soția dar nu-și dă seama. Sătul de sărăcie o lasă în plata domnului și pleacă în alt oraș. Se căsătorește acolo cu fata unui înalt funcționar și primește banii doriți.

Acum e fericit, nu? Vezi dacă te uiți la film. Deși este un film japonez, se potrivește și proverbul românesc, ăla cu să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Povestea transmite un mesaj clar decizii luate prea târziu și despre ce alegi: bogăție sau fericire? Dacă faci compromisuri pentru una sau pentru alta, trebuie să-ți asumi și consecințele. Ion al nostru se întoarce să-și repare greșeala dar nimic nu mai seamănă cu ce știa el. Îl pedepsește mintea sau zeii săi?

Este o poveste bine închegată din care poți trage învățăminte clare. Clar este transmis un mesaj anti-aroganță, lacomie, egoism șamd.

Omerta, dacă ai zis că taci, așa să faci

Povestea asta seamănă extrem de bine cu basmele românești. Cel puțin peisajul de iarnă de aici eu am reușit să-l transpun destul de bine în zona Subcarpaților buzoieni, unde aveam bunicii. Dar și ideea în sine îmi aduce aminte de basme precum Povestea porcului.

Doi tipi, unul bătrân și unul de vreo 18 ani, sunt în pădure, la tăiat de lemne. Îi cam prinde viscolul, că era iarnă și ce să facă, se adăpostesc într-o căsuță. Acolo primesc o vizita și din doi rămâne doar unul. Acesta primește viața  cu o condiție: mucles, nicio vorbă despre ce se întâmplă, nimănui.

Va putea să-și țină gura? N-avea facebook sa dea repede duma mai departe dar… cine poate să țină un secret? Ar fi bine să poată, dacă e vorba de viață și de moarte. Povestea transmite o lecție clară despre ce înseamnă să-ți respecți cuvântul, despre onoare, despre hotărâre, despre „caracter” cum ar zice fotbaliștii, dacă ar înțelege filmele de genul.

Pirații din Caraibe, varianta japoneză

A treia poveste mi se pare că aduce  cu Pirații din Caraibe. Nu de alta dar e vorba de niște războaie pe mare între clanuri, lupte ce se soldează cu mulți decedați. Conform japonezilor, dacă soții au decedat atunci și soțiile ar trebui să meargă după ei, din onoare. Când într-un loc mor însă grămadă de oameni, locul acela devine un loc bântuit vreo câteva sute de ani.

Un ajutor de preot orb este cel care pân` la urma înțelege ce se întâmplă în zonă, asta pentru că are darul muzicii și niște skilluri foarte interesante. Dintr-o eroare, mai pierde niște simțuri. Asta pentru că cine l-a vopsit ca să-l apere, nu l-a vopsit cum trebuie, ca pe cei de la Carla’s Dreams.

Mesajul acestei povestiri… este unul mai complex aș zice. Este un mesaj multiplu, o dată avem plăcerea și pasiunea pentru ceea ce vrei să faci și ai skilluri, apoi, dacă faci o treabă, fă-o cum trebuie și până la capăt; fă-ți datoria, indiferent care o fi aia. Apoi, fii bun, fii pozitiv și se vor întâmpla chestii bune.

Lupta cu morile de vânt

Ultima povestire aduce un pic a Don Quijote, dar o altă variantă. Este o poveste mai ciudățică pe care vă las să o descifrați singuri: într-o cazarmă sunt cantonați, desigur, niște samurai. Unul dintre ei, deoarece n-o are pe Maria Vindecătoarea la dispoziție, are niște probleme cu niște spirite. Acestea tot vin și îl tot provoacă iar samuraiul nostru trebuie să lupte singur.

Ceilalți îl cred nebun, desigur, pentru că asta s-ar întâmpla și dacă tu, la muncă, te-ai opri din ce faci și ai începe să lovești în aer, la propriu. Cu cine se bate? Păi o să vezi dacă te uiți la film.

Ochiul critic

Per total, Kwaidan, este un film interesant, cu povești bine închegate ca o piftie serioasă. Sunt foarte interesante legendele, bine construite, cu detalii ce le dau consistență. De asemenea, scenariul este bine pus la punct, iar regia și jocul actoricesc sunt și ele pe măsură. Deși erau în ’65 și nu prea aveau mijloace tehnice, mi-au plăcut efectele speciale. Ploaia, zăpada, toate chestiile astea erau foarte reale (poate chiar au fost). Am avut parte de tablouri vivide, de contraste puternice și toate au contribuit la crearea unui film bun.

În altă ordine de idei, nu prea știu la ce stil să-l încadrez. Eu nu prea am văzut nimic horror în filmul ăsta, prea puține elemente. Da, se lucrează cu stafii dar nu sunt genul ala de stafii bad ci niște stafii de treabă. Să zicem că este oarecum un thriller, deși mai degrabă l-aș încadra într-o categorie nouă care să poarte numele predică în imagini.

Articol scris de InfraSunete, pe care îl găsești pe cineMatol.ro.

La Patota (2015)

la-patotaFiica unei unui influent judecător și a unei mame ipocrite, Paulina (Dolores Fonzi) este un personaj deosebit de franc.

Ea renunță la o carieră în drept pentru a se dedica predării într-un proiect al Ministerului justiției dintr-o regiune de la periferia Argentinei. În acest mediu străin, hipsterița Paulina se împrietenește cu o colegă – Laura, și cu localnica Vivi – iubita unui elev de-al său.

Nu știm dacă acțiunile personajului principal și personalitatea sa dificilă se datorează mamei care și-a părăsit familia sau tatălui autoritar – filmul nu își propune să exploreze adâncimi psihologice.

Discuția ei cu psiholoaga (care se întinde pe 3/4 din film) este doar un pretext pentru câteva explicații și flashbackuri. Asemeni Elephant-ului din 2003 al lui Gus van Sant, regizorul  reia câteva scene-cheie, din perspectiva diferitelor personaje.

p2Ce propune însă aici Santiago Mitre e un thriller social care explorează toate personajele implicate într-un act de agresiune, ca și modul în care violența poate declanșa diferite forme de justiție. Când e vorba de săraci, justiția nu caută adevărul, ci vinovați – susține Paulina.

Ea va merge până în pânzele albe, susținându-și angajamentele și continuând să le predea tinerilor, chiar și după ce este violată de o gașcă din care bănuie că fac parte și elevi de-ai ei. În ciuda traumei și a incapacității proprii de a înțelege ce se întâmplă, Paulina își susține mai departe teoriile cu care venise la periferie, chiar dacă în timp ajunge să își sacrifice atât iubitul cât și, în cele din urmă, chiar tatăl (Oscar Martínez).

Vidal stă la început în expectativă față de inițiativele fiicei sale, dar după ce aceasta devine victima propriilor convingeri, declanșează mecanismul implacabil al justiției. Dar ce te faci când victima este foarte încăpățânată și ține neapărat să și întruchipeze dreptatea, nu doar s-o predea?

The Deuce

HBO anunță un nou serial al cărui prim episod este deja disponibil pe platforma online hbogo, aici. Din ce-mi amintesc de la tenis, Deuce înseamnă egalitate (la 40), însă în limba engleză există mai multe sensuri ale acestui cuvânt: neșansă, usturime (la buzunar) sau chiar… drăcușor. Reclama primită pe email anunța o poveste a legalizării industriei porno, dar cel puțin din ce am văzut până acum, în episodul pilot încă nu este vorba despre așa ceva.

Cele 8 episoade ale primei serii vor fi difuzate lunea de la ora 20, începând din 11 septembrie. James Franco (care semnează și regia) și Maggie Gyllenhaal construiesc două personaje interesante (Frankie și Candy) despre care deși se presupune că, nu se știe încă unde și cum se vor intersecta. Atenția este îndreptată mai degrabă spre re-crearea atmosferei de la începutul anilor 1970 din Times Square (New York). 

The Deuce2

Momentele de „pionierat” ale industriei cotate la miliarde de dolari sunt mai degrabă hilare, cu câțiva pești care au câte 1-2 prostituate în „grijă”. Dincolo de subiectul comercial, serialul propune un șir de povești bine construite, personale, ce implică barmani, prostituate, proxeneți, polițisti și mafioți.

Peștii discută și despre politica americană, și la un moment dat, prin conectarea lor, toate aceste mici istorii vor încerca să arate cum printr-un efort motivat politic s-a făcut „curățenie” în aceste afaceri prin legalizare, scoțându-le din stradă și dând naștere unei industrii de miliarde de dolari. Un trailer aici: