Toate articolele de LazOrtansa

,,Paterno”2018

Paterno este o producție HBO , în regia  lui  Barry Levinson, cunoscut pentru regia unor filme, precum Rain Man (1988), Good Morning, Vietnam (1987) sau Bugsy (1991).


Filmul de televiziune ,,Paterno “ este o adevărată poveste americană care evocă numele unui …campion , să zicem, absolut,  în numărul de victorii , și, anume , in succesul echipei de fotbal american studențesc Penn State Nittany Lions,  între 1966- 2011 : 409 victorii ( record istoric) și 136 de înfrângeri, având la cârmă, pe deja legendarul  antrenor Joe Paterno. Viața glorioasă a celui răsfățat cu numele de alint  JoePa are un deznodământ trist pentru antrenor , bănuit și/sau acuzat de o parte a publicului că a tăinuit și mușamalizat abuzurile sexuale cu caracter pedofil  exercitate de Jerry Sandusky, asistentul său timp de 33 de ani . Chiar dacă s-a delimitat de ,,isprăvile” acestuia, chiar dacă a afirmat că nu a realizat care era natura relațiilor acestuia cu adolescenții ,tot a căzut în disgrație.
Din păcate filmul nu clarifică cu nimic culisele acestui mare scandal care a dărâmat în câteva zile reputația construită timp de peste trei decenii atât a echipei de fotbal cât și a antrenorilor săi.
https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-12609243-fotbal-american-antrenorul-jerry-sandusky-declarat-vinovat-abuzuri-sexuale-impotriva-minorilor-fost-plasat-sub-monitorizare-risc-suicidar.htm?nomobile=

 

Al Pacino , destul de bine în rol, chiar dacă acaparează ecranul cu prezența sa permanentă și pune în umbră personajele secundare și pe cele episodice atât sunt de sumar schițate , încât par ridicole , mie nu mi-a transmis nici o emoție, mai degrabă indiferența , insensibilitatea sau teama de răspundere a unui  Joe Paterno prea obosit sau prea ramolit. Prezentat ca un filantrop și educator care a inculcat  principii  de viață sănătoase mai multor generații de jucători, i-a îndemnat să-și continue studiile la institute de învățământ superior, fără a face discriminări sociale, etnice, îmi dă impresia că se vrea un film reparatoriu pentru memoria apreciatului antrenor  Joe Paterno care nu a fost niciodată citat direct, nici măcar în calitate de martor, așa că în afară de acel du-te-vino al jurnalistei care își dă tot interesul, filmul e cam sărac în conținut, o scenografie debilă și o lipsă de ritm de care nu s-ar fi făcut vinovat nici măcar un film documentar pe această temă. Consider Oscarul cu care a fost onorat Al Pacino, un fel de omagiu pentru întreagă carieră?!
Poate un vag interes să trezească războiul financiar și politic în care sunt implicați responsabilii universităților americane, dat fiind banii pe care îi înghit programele anuale ale acestora.

Riley Keough (nepoata lui Elvis Presley) face ce poate în rolul Sarei Ganim de 23 de ani, jurnalistă de investigații ,aflată la început de drum profesional ; este prima care a scris un articol despre cazul Sandusky , a luat interviuri cu victimele . Ea a primit un Premiu Pulitzer.

Reclame

,,Widows (Văduvele)”2018

Avanpremiera

Widows (Văduvele) este un film polițist cu un casting de bază feminin. Filmul ne poartă în culisele gangurilor din Chicago. În urma unei ,, lovituri” ratate, patru gansteri își pierd viața dar nu sunt absolviți de datoriile de ….onoare din lumea lor dură și revanșardă. Patru văduve care nu au avut nimic în comun se pomenesc că le leagă lupta pentru a supraviețui datoriilor lăsate de foștii lor soți. Deci, ele sunt cele care preiau ștafeta de la decedații lor și acțiunea, suspansul au drum liber!
Regizat de Steven Rodney „Steve” Mcqueen  (n. 9 octombrie 1969) ,filmul este un thriller emoționant și modern , ticsit  de  corupție și crime ;iar unde sunt femei nu poate lipsi pasiunea! Scriitoarea Gillian Flynn și cineastul Steve Mcqueen au scris împreună un  scenariu  bazat pe serialul de televiziune britanic cu titlu omonim . Castingul este remarcabil :Viola Davis Cynthia Erivo Michelle Rodríguez Elizabeth Debicki Liam Neeson Colin Farrell Robert Duval.

ast-300x300

Caleașca de aur – 1953

Această prezentare necesită JavaScript.

,,Caleașca de aur” este un film franco-italian realizat în 1953 de Jean Renoir,  fiul celebrului pictor impresionist Pierre-Auguste Renoir. Filmul face parte, alături celebrul film ,,French Cancan”  si de ,,Elena și bărbații”  din  trilogia  renoiriană consacrată lumii spectacolului, fiind considerat un film cheie în cinematografia regizorului francez. Adaptarea comediei într-un singur act ,, Le Carrosse du Saint-Sacrement ” de Prosper Mérimée  (,,Caleașca Sfântului Sacrament „) nu a fost deloc ușoară. Renoir transformă textul original pentru a deveni  un omagiu al Commediei dell `Arte , o reflecție asupra teatrului și a aparențelor .  Alegerea actriței  Anna Magnani a părut la vremea aceea destul de excentrică, pentru că vedeta italiană excelase în filme neo-realiste italiene, în special în roluri puternice de femeie din popor. Dar se pare că tocmai temperamentul ei vulcanic, capacitatea de a se transpune în roluri dificile au contribuit la savoarea acestei comedii sofisticate, frivole și pentru noi, aparent, desuete. Vom descifra la fiecare pas o filozofie despre rolurile din societate, despre manipulare , despre ,, Vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Filmul care se voia mai mult social și politic devine  metafizic,  prezentând granițele imaginare,  mai mult, prăpastia , dintre lumea  marii nobilimii de la Curtea viceregelui sud-american, superficiale, îmbuibate, arogante și membri trupei de teatru itinerante; o frontieră între teatru și viață. Și unde încetează jocul și începe realitatea și mai ales de care parte se află fericirea? E o întrebare esențială pentru Renoir.  Soundtrack-ul filmului este  inspirat din   seria celor patru concerte de muzică barocă a lui Antonio Vivaldi  ,,Anotimpurile” 
Filmul este o premieră  exclusiv europeană în Technicolor, fără contribuție americană .

Full movie in english

Maud Lewis: „Privesc printr-o fereastră viața înrămată„

Un film care m-a impresionat prin realizarea sobră, de bun simț, deloc ostentativă ori melodramatică, chiar dacă ne prezintă o dramă reală, este Maudie.

Biopicul tratează viața creatoarei de pictură naivă Maud Lewiscare a murit  în 1970, săracă și a cărei operă artistică a reintrat  în atenția  publicului și  criticilor de artă datorită  acestui film,  încât  azi  operele sale sunt vândute la  licitație.  Maud Lewis a trăit între anii 1903-1970  în Noua Scoție, Canada, cu un handicap  fizic grav și evolutiv datorat unei artrite juvenile degenerative.

Filmul ne prezintă traseul neobișnuit al destinului acestei femei firave, sensibile, vulnerabile, a cărei familie a tratat-o prea protector, sufocând-o cu mila prin care era oprită de la orice încercare de a-și depăși condiția. La vârsta de 34 de ani  ea rămâne  fără părinți,  iar fratele ei o plasează la o mătușă care nu o primește cu brațele  deschise.

Maud este umilită mereu  de mătușă,  de frate, de  vecini, încât  răspunde  fără ezitare  la un anunț , aflat la magazin,  în care un fermier caută o menajeră.  În ciuda a toți  și a toate  Maud Dowley  (pe numele de fată) dorește  enorm să se emancipeze  intelectual și fiind foarte determinată va reuși  chiar și  în căsuța izolată  de lume să  îmblânzească  un bărbat needucat, ursuz, rece și mitocan – care o va lua de nevastă.

Dorința ei cea mai mare – de a iubi  și de a  fi iubită  ,,oricât de puțin”  – se împlinește, reușind să treacă cu tact peste momentele de criză  inerente unei căsnicii atât de singulare. Nu vreau să insist prea  mult pe  analiza psihologică, o face  documentarul  Maud Lewis:  A World Without Shadows din 1976. Imagini din documentar

 

Regizoarea  irlandeză  Aisling Walsh  ne poartă în  universul  intim al  artistei care (în ciuda aparențelor) nu este deloc proastă. O anumită doză  de naivitate nu o împiedică să  distingă falsitatea oamenilor și are chiar curajul să-i pună la punct: mătușa,  fratele, chiar și viitorul soț primesc replici tranșante.

Femeie independentă, Maud se exteriorizează prin picturile ei, creația fiind un refugiu și un balsam pentru rănile existenței.  ,,Privesc printr-o fereastră viața înrămată” cugetă ea. Subiectele sale  sunt în același timp naive și frumoase:  flori, animale,  natură,  peisaje  maritime.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul câștigă pentru că nu încearcă să romanțeze viața acestei  femei atât de diferite  de mediul  în care a evoluat artistic, poate a prins mai multă încredere în sine, poate a simțit că nu toți oamenii sunt din același aluat: unii sunt fățarnici dar nu prea buni la suflet, alții sunt dintr-o bucată care mai trebuie șlefuită puțin! Emoji  Un film care, vrem / nu vrem, ne va lăsa o urmă nepieritoare în suflet…

În privința subiectului vreau să subliniez că personajul din film interpretat de Sally Hawkins  are o prezentă  fizică mai agreabilă decât adevărata Maud care era, însă, la fel de zâmbitoare  și plină de viață. Ethan  Hawke este  surprinzător  pentru rolul  unui  tip  butucănos (în toate rolurile era un frumușel finuț) și am impresia că-și exagerează interpretarea de morocănos.

Adevăratul domn Everett Lewis pare și el un bătrânel zâmbitor, chiar dacă nu știm cum arăta în momentele de furie Emoji. În film, relația de acceptare reciprocă,  de toleranță, nu  pare să fi  devenit o mare iubire – ci mai mult obișnuința de a nu mai fi  singur și de a avea  un ajutor.  Deci, un  cuplu  mai diferit, nu o relație ieșită din comun. Maud a învățat să deseneze  și să picteze  de la  mama ei car e voise să-i dea  o preocupare.

Presupun că nu bănuise că fiica ei va  deveni astfel celebră. Căsuța lor avea  o singură cameră, fără utilități elementare (apa, lumina, focul cu lemne fiind o treabă foarte anevoioasă pentru cineva cu sănătatea atât de fragilă),  dar cu un spațiu mare, de 10m x 11 m, care a devenit și / mai ales studioul artistei. Everett Lewis  (1893-1979) a  fost ucis  în 1979,  când  niște tâlhari  i-au devastat  locuința (probabil, presupuneau că ar fi avut valori în casă).

După 1990 s-a  pornit o promovare intensă a operei  lui Maud, începând cu strămutarea casei  în Halifax și transformarea clădirii în muzeu permanent.  Comemorarea vieții și a artei  lui Lewis a devenit  obiect  de  dispută  între  comunitate,  guvern  și  interesele corporatiste  pentru a modela ceea ce ea însemna pentru locația  (nu localitatea)  și provincia ei.

S-a promovat termenul de folk artist – artist popular, s-a încurajat acest gen de artă. Maud Lewis a intrat, post-mortem, în  istoria Artei canadiene pentru că a reprezentat, la un moment dat,  o imagine care putea  fi  exploatată, servind  diferite interese.

Elle

 

Filmul  ,,Elle”  thriller, dramă , comedie grotescă a  regizorului  Paul Verhoeven este inspirat de romanul ,, Oh „, scris in 2012 de prolificul  autor francez de origine armeană  Philippe Dijian .
Femeie de afaceri redutabilă , șefă respectată și temută în domeniul jocurilor video,  Michèle Leblanc se pomenește cu viața ei  atât  de  bine controlată până atunci ,  puternic dată peste cap, după  ce un tip mascat  pătrunde în  dormitorul  ei și o violează ,,cu sălbăticie” (stil, Stiri  PROTV). Un mascul dominant?  Cu ea?  Pentru  început chiar dacă încearcă să se controleze (simbolism transparent: strânge cioburile și în loc să sune poliția, comandă mâncare și-și așteaptă fiul la cină :mai rafinată scena  în care se îmbăiază) este totuși cuprinsă de un fel de paranoia: aude zgomote, își suspectează colegii , doarme cu un cuțit sub perină ,cumpără un spray paralizant, ia lecții de tragere cu pistolul, acționează  grabnic lovind mașina presupusului atacator, folosește spray-ul pe fostul soț care a  venit să o protejeze. Pisica are un rol cheie (!)Emoji, pentru unii, pare că știe multe în complicitate cu stăpâna , pentru alții ,e doar un martor impasibil.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă aș vrea să-i dau credite regizorului Paul Verhoeven aș enumera temele pe care le-am putea regăsi în acest film: despre caracterul inpenetrabil  al unor persoane, despre  granița dintre inocență și culpabilitate, dintre normalitate și nebunie , garnisite cu motivul  femeii dominante ,cu motivul  crizei de cuplu și al conflictului  părinte vs. copil.  Eu consider acest film doar un studiu de caz cum mai rar întâlnim în cotidianul nostru , dar care există în analele psihiatrilor, ale poliției. Așa că rezum subiectul  la modul în care poate o femeie gestiona un abuz sexual. Nu consider că filmul e relevant pentru feministe  sau, dimpotrivă , pentru antifeministi. De ce? Pentru că eroina nu  poate  fi considerată  un exponent al femeilor care trec printr-o astfel de experientă traumatizantă .  Michèle Leblanc e un  caz aparte, ea poartă  povara  unei  moșteniri  genetice deosebite : tatăl criminal  în serie, mama, trecută de 75 de ani, e nimfomană, fostul soț, un scriitor ratat de care divorțează la prima lui ieșire violentă (deșteaptă, femeie!), un fiu fără personalitate pe care-l tratează  ca pe un handicapat si care e manevrat  la rândul său  și de iubita care-i face copil  cu un altul. Deci, peste tot relatii disfunctionale . Dar femeia este nonconformistă , realistă și fără iluzii, vigilentă și cu nervi solizi, ea  dorește liniște sufletească, urăște tot ce-i amenință  acest confort, vrea să uite trecutul și chiar dă impresia că are o viață lină ,prozaică, ordinară . Dar în spatele acestor aparențe se află o armată de demoni care îi mai condimentează existența:  ironii,  vorbe răutăcioase, cuvinte care rănesc intenționat  ,aruncate colegilor, fostului soț, iubitei acestuia, amantului, soției amantului,  mamei sale,  fiului său, întreține relații intime cu soțul prietenei ei, e obsedată de fantezii sexuale.
Michèle  e o femeie alfa Emoji  pentru unii pe care îi domină ,îi ține la distanță, îi desconsideră.  Pentru specialiștii în boli mintale , probabil nu ar fi  o rara avis, pentru că se știe că unii psihopați par normali, sunt inteligenți , raționali (cu acea mică excepție care îi ține în azile sau sub tratament dacă sunt depistați la timp) , egoiști , nu iubesc pe nimeni, au complexe  pe care vor să le surmonteze …așa cum știu ei , se ofensează până în adâncul ființei lor dacă li se pare că  nu  sunt tratați cu respectul cuvenit,  ,,clocesc ” gânduri crude de răzbunare. După ce Michèle descoperă cine a fost  violatorul  ea se angrenează într-o relație tulbure , un amestec de atracție și repulsie care eliberează alți demoni care o poartă într-o zonă încă neexplorată,  abisală și periculoasă: un joc de-a șoarecele și pisica în care ea începe să aibă ascendență  asupra ,,călăului  “ ei.  Va ademeni, va trece de la reacțiile  explozive  la calmul ce prevestește  lovitura de grație, pe care o tot amână pentru a intensifica suspansul ! Un  personaj păcălit de atracția față de propriul agresor ajunge la un adevăr ce va arunca în aer viețile tuturor.În concluzie,filmul este în primul rând o reflecție asupra puterii obscure a psihopatului, a  Răului care poate zace în noi.