Toate articolele de LazOrtansa

„Rocco și frații săi”

Filmul „Rocco și frații săi”, realizat în 1960 de regizorul Luchino Visconti abordează o temă mereu actuală a emigrației interne regăsită nu doar în Italia, România, China, ci în toate țările în care există o diferență de nivel de trai evidentă  între regiuni prospere și regiuni subdezvoltate.În Italia , chiar și în prezent, în Sicilia și sudul țării rămas cu latifundiari,mafioți, primitivismul agrar își spune cuvântul și în prejudecăți sociale  foarte puternice. Acest film este cronica Italiei postbelice aflate la răscruce de drumuri , prezentată în manieră neorealistă aflată spre sfârșitul ei, dar Visconti conservă privirea documentară, prin decorurile imobilelor reci și sărăcăcioase, prin personajele ancorate în cotidianul precar și viitorul incert. .

 

Titlu original al acestei producții franco-italiene este „Rocco e i suoi fratelli” și ne prezintă, într-un amestec de puternic realism și emotivitate soarta unei familii emigrate din Italia meridională  în orașul Milano, transfer care provoacă tensiuni, drame și tragedii în familia condusă cu autoritate de văduva  Rosaria Parondi  care nu va reuși să-și strunească odraslele, fruste, naive, inocente, cu temperamente și vise  diferite , fiecare în felul ei cu probleme de adaptare la mediul urban modern. Feciorii Parondi : Rocco (Alain Delon), Simone (Renato Salvatori), Ciro (Max Cartier)  și Luca (Rocco Vidolazzi) + deja naturalizat milanez ,cel mai mare fecior, Vincenzo (Spýros Fokás), își vor clădi sau dărâma viitorul  incert.

Scenariul  : Luchino Visconti  și Vasco Pratolini,pe un subiect de Suso Cecchi d’Amico, după un extras din romanul ” Il ponte della Ghisolfa ” de Giovanni Testori (1958)

Distribuția: Annie Girardot,Alain Delon, Claudia Cardinale, Renato Salvatori, Katina Paxinou, Alessandra Panaro, Spiros Focás, Max Cartier, Corrado Pani . Figurile centrale ale filmului sunt Rocco și Simon, cei doi frați diferiți ca cele două fețe ale unei monede , legați și despărțiți de iubirea pentru aceeași femeie, Nadine. Interpretarea este naturală ,intensă , nouă, sub influența  Noului Val  în cinema.
Regia: Luchino Visconti
Muzica: Nino Rota Imaginea: Giuseppe Rotunno

În dorința de a asculta și părerea unui … inginerEmoji avizat, am deschis comentariul lui CTP. (Published on Feb 4, 2017) și „quelle horreur” și, ce erori de amator neinformat am găsit legat de actori, de roluri.   Mai corect ar fi  că Renato Salvatori nu a fost considerat vreodată etalon de frumusețe, Annie Girardot a avut o mulțime de alte roluri , nici aici, nici în alte filme nu a fost teatrală , a murit în 2011, soțul ei, Renato Salvatori murise deja în 1988. CTP nu s-a pregătit deloc pentru a face un comentariu bine articulat: vezi asemănările cu filmele românești, ci mai degrabă  un fel de  bârfă, cu amicii, la o cafea.

 

 

Reclame

Ted Gärdestad – povestea unui star , 2018

Drama unei scurte vieți expediată cam stângaci  într-un film care m-a provocat  să  aflu mai multe  despre  Ted Gärdestad , un tânăr artist suedez  foarte promițător. După citirea prezentării ,vă recomand să vă uitați la film, pentru că a fost bine interpretat de cântărețul și actorul  Adam Pålsson.

Un film despre  un star suedez  despre care nu am auzit până nu am văzut un biopic realizat despre el,  în 2018. Filmul nu este prea grozav, pentru că se se ocupă mai mult de problemele psihice ale tânărului talent, despre care interesându-mă (pe INTERNET) am aflat că fusese un copil precoce, foarte talentat. El apare pentru prima dată la televiziunea suedeză în 1962, cântând la acordeon, când avea doar șase ani. Peste patru ani primește un rol într-un serial de televiziune dedicat Crăciunului „En småstad vid seklets början”.

Ted este”actorul” mai mic

tedu

Frații Gärdestad

161202  KENNETH GÄRDESTAD   FOTO: PRIVAT  AVFOTOGRAFERING

În 1971  va  juca  într-un  film  american,  alături de celebritățile  Bibi Andersson, Robert Stack și James Farentino.  Paralel,  impresioneză și prin talentul său  la tenis , clasându-se pe locul secund, într-un turneu național, după marele  Björn Borg.

Să ghicim care este Borg?

tedi
La sfârșitul  aceluiași an Ted Gärdestad  debutează cu  solo-ul  ” Hela världen runt” , sub influența  muzicii  gospel, dar,  succesul  îi vine cu  al doilea  titlu  „Jâg vill hă en egen måne” ,compus la vârsta de 12 ani , fapt care atrage atenția publicului suedez : el  devine repede idolul tinerilor . Ted știe să cânte la pian,chitară,mandolină,ukulele , acordeon.

Björn Ulvaeus,  fostul soț al  Agnethei Fältskog și  Benny Andersson , fostul soț al  Anni-Fridei Lyngstad, toți patru  membri ai  celebrei  formații  ABBA,  sunt  producătorii  primelor sale albume.  Grupul  ABBA  îi cântă  și  majoritatea  corurilor.

 

Ted Gärdestad  compune  melodia  și  fratele  său Kenneth  scrie  versurile . La un moment dat își  pierde din strălucire, când , participând  la  trei  ediții  Eurovision,  la ultima,  se situează pe un loc modest. Dar aceste  „contra-performanțe” (nu le putem numi eșecuri) îl îndârjesc și pleacă cu fratele său, în 1977,  în turneu  la Hollywood, pentru a -și face o carieră internațională. Acolo înregistrează în limba engleză albumul  „Blue Virgin Isles„. Discul nu corespunde a șteptărilor  producătorilor  săi, la fel, aceeași  insatisfacție cu al doilea album  „I’d Rather Write a Symphony„.

Cover-umlo103rkcbmfukld7u27m6tc3-20170427131947.Medi_

La vârsta de numai 25  de ani, Ted Gärdestad decide să abandoneze  lumea muzicală. El revine în lumea teatrului,  dar mirajul copilăriei trecut,  el nu prea are succes nici  aici. Și ultimul  refugiu  pentru cei disperați  este scufundarea în  contemplare și meditație (de obicei,  religioasă), la vremea aceea  starul  fiind  guru-ul  indian  Osho  (atât de des citat pe internet ), pe numele său la naștere Chandra Mohan Jain, numit în anii 1960 Acharya Rajneesh, apoi Bhagwan Shree Rajneesh, apoi Osho în ultimii ani ai vieții , mare învățător de religii orientale, șaman vindecător . Ted  primește un nume nou  Swami Sangit Upasani, și se  îndepărtează  tot  mai mult  de  familie, părinți,  soție, copii , stabilindu-și  tabăra cu mișcarea mistică,  în Oregon. În 1986,  gruparea lui Osho este urmărită pentru fraude fiscale, violarea legilor imigrației . Familia reușește astfel  să-l scoată  pe Ted din gașcă , dar problemele sale psihice s-au agravat , încât ajunge și victima  unor calomnii ordinare: că ar fi fost complice la asasinarea  Premierului suedez  Olof Palme, că ar fi participat la jafuri de bănci  care s-au lăsat cu crime.  În 1990, prietenul său, cântărețul  Harpo , îl duce într-un turneu unde, nici în duet,   nu fac impresie.

Harpo

Harpo_2012.jpg

Totuși,  cariera lui Ted Gärdestad  se  relansează, compune,  prima dată,  după o întrerupere de 12 ani.  Ultimul album,” Äntligen på väg” scos în 1995, ale cărui cântece devin șlagăre, se recăsătorește,  primește  invitații  la emisiuni  televizate,  pornește în turnee. Totul pare în regulă,  când ,  spre stupefacția publicului,  în 22 iunie 1997,  se sinucide aruncându-se în fața  trenului.

Bombshell – 2019

Se pare că anul 2019 nu este unul foarte bun pentru Fox News, cel mai mare canal de știri prin cablu din SUA, nici pentru memoria lui Roger Ailes, cel ce a creat Fox News

Robert Ailes, mâna dreaptă a celui mai influent mogul din lume, Robert Murdoch, a creat din nimic cel mai puternic post de ştiri la ora actuală din Statele Unite, Fox News. Acest post a depăşit CNN şi este considerat canalul care poate influenţa rezultatul alegerilor.
Fox News l-a promovat continuu pe Donald Trump, reuşind să aducă în faţa televizoarelor peste 20 de milioane de americani la o dezbatere politică.

Controversatul magnat a murit la 18 mai 2017, la vârsta de 77 de ani, după ce în iulie 2016, a demisionat în urma unui scandal sexual, sfârşindu-şi astfel cariera de 20 de ani de ”rege” al celei mai profitabile reţele americane de televiziune.
Se pare că anul 2019 nu este unul foarte bun pentru Fox News, cel maimare canal de știri prin cablu din SUA, nici pentru memoria lui Roger Ailes, cel ce a creat Fox News

Avanpremieră

După ce postul TV Showtime a lansat în vara asta miniseria The Loudest Voice, în care Russell Crowe îl interpretează pe Ailes, iată că vom avea parte spre sfârşitul anului de Bombshell, un lungmetraj care va spune povestea din punctul de vedere al victimelor hărţuirii. Nicole Kidman o interpretează pe  Gretchen Carlson, fostă  prezentatoare de top, cea care a inițiat procesul împotriva lui Ailes, pentru că a hărţuit-o, şi după ce nu i-a răspuns la avansuri a decis să îi termine contractul . Robert Ailes va fi interpretat de  John Lithgow , în timp ce Charlize Theron o interpretează pe Megyn Kelly, jurnalistă americană și fost avocat al apărării corporative , Kate Mckinnon, Allison Janney, Connie Britton, Rob Delaney și Malcolm McDowell în rolul lui  Rupert Murdoch completează distribuția.

Regia  filmului este asigurată Jay Roach , scenariul  aparține lui Charles Randolph.
Se pare că  filmul Bombshell va fi lansat pe marile ecrane în 20 decembrie a.c.
Cum se pare că încă nu a apărut posterul acestui film ,  vă  prezint , o  mică curiozitate: afișele unor  filme , cu același titlu, de pe vremea când termenul  de bombă sexi  era în vogă , până în zilele  noastre,  când s-a mai vulgarizat.

Bombshell- 1933, 1955

 

bom

s-l300

Bombshell: The Hedy Lamarr Story -2017

Bombshell_-_The_Hedy_Lamarr_Story_(2017)_poster

 

 

Morte a Venezia / Moarte la Veneția

Zilele acestea am descoperit, întâmplător, pe Internet, o imagine splendidă care-mi părea cunoscută și mi-am amintit destul de greu  că ar putea fi o scenă ,pe atunci în alb-negru,din superbul  film „Moarte la Veneția” pe care îl văzusem cu câteva decenii în urmă: trecerea tulburătoare, în revistă, înainte de moarte ,a propriei vieți și a propriilor minciuni ale protagonistului; o experiență de neuitat ,o tragedie deja clasică, iubirea imposibilă !Filmul a fost conceput a fi o imensă frescă, totuși intimă, inteligentă, sensibilă , abordând nu doar un subiect puternic ci și teme universale, inspirate din  antichitate: nostalgia, dorința, remușcările,  moartea, Arta.
venice3

Filmul”Moarte la Veneția”se inspiră din nuvela (parțial autobiografică), cu același titlu scrisă de Thoma Mann și publicată în 1912. Un subiect pe gustul marelui regizor italian Luchino Visconti, dar sursă de inspirație și pentru compozitorii  Benjamin Britten și John Neumaier.

Visconti este, ca întotdeauna, un perfecționist care îmbină magic reconstiturea istorică (poate, cam exagerată atmosfera vizuală a epocii: costume ,eleganța manierelor, peisajele urban / lagunar  contribuind la contemplare și o răceală , detașare a personajelor) cu sublimarea Veneției decadente , melancolice sub amenințarea spectrului  profetic al Primei Conflagrații  Mondiale, metaforizat cu un zvon despre o epidemie de holeră.  Și, totul scăldat în adagietto-ul  simfoniei 5 a marelui compozitor romantic, Gustav Mahler ! Visconti se sprijină  pe solide referințe culturale Thomas Mann, Marcel Proust , Friedrich Nietzsche, Sigmund Freud
Imaginile superbe aparțin lui  Pasquale de Santi. Costumele elegante de sfârșit de secol,sunt elaborate de Piero Tosi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acțiunea se desfășoară în 1911, în plină Belle Époque într-o Veneție vizitată de vilegiaturiști din burghezia lipsită de griji și de ultimii reprezentanți ai aristocrației care încearcă să salveze aparențele. Într-un hotel de lux e cazat compozitorul de muzică clasică Gustav von Aschenbach, căruia medicul i-a recomandat Italia, pentru recuperarea fizică și psihică a slăbiciunilor datorate vârstei, lipsei de inspirație. Aici, pe plajă,  se simte tulburat de prezența unui tânăr, Tadzio, vlăstarul unei familii nobile poloneze. Tadzio, pare să încarneze idealul frumuseții eterate, ciudate, subtile, fine , ideal pe care compozitorul încercase cu disperare să îl exprime în creațiile sale !

Mie îmi plac filmele lui Visconti, în general; în particular , poate ar fi de observat că Visconti a tins spre perfecțiune, dar excesul de zel duce adesea la tensiunea contrariilor , la încărcătură +balast vs . fixitate +lipsa de nuanțe ; eleganță și lux vs. încorsetare sufocantă, puțin verosimilă. Acest amalgam  îl va însoți pe protagonist și ne va conduce și  pe noi, prin purgatoriul căutării sensului și adevărului, fără alte nuanțe .
Dialogurile sunt foarte puține, să spunem că ne lasă libertatea să bănuim, să construim în forul nostru interior un scenariu paralel care ne poate părea mai bun sau mai convenabil?
Cât despre interpretarea tânărului efeb care a răscolit simțurile compozitorului, mi-a părut, mai degrabă, un Tadzio frumușel, tânăr, dar departe de a fi icoana aureolată cu grație, naivitate, puritate :el a înțeles că a trezit interesul domnului în vârstă, și-l privește cu îndrăzneală, iscoditor, chiar dacă , poate,  nici nu-și da seamă în ce sens.   Figura  angelică disimulează tinerețea pierdută,viața înfrântă, moartea.  Moartea , în diferitele ei forme este capătul, care e adesea o eliberare de povară, iar agonia, drumul spre pace. Dar moartea este condiția necesară pentru viață și rațiunea însăși de a fi a Artei. Oricum , chiar dacă e firească,  moartea  ne pare tragică și grotescă. Poate e vorba nu atât despre moarte cât despre eșecul elanului vital, datorat unor dorințe păcătoase, unei pasiuni distuctive , elan care nu este în stare să-l reanimeze pe bărbat, doar să-l mai străbată o ultimă amețeală a unei dorințe „consumate” strict în fanteziile sale…

Nico, 1988

Nico, 1988”, film biografic despre solista trupei Velvet Underground, a deschis secțiunea ”Orizzonti” a Festivalului de la Veneția din  2018.

Viața enigmaticei Nico,idol al  scenelor anilor 1960-1980 ,pe numele real Christa Päffgen, nemțoaică născută în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, figură melancolică, tumultuoasă și violentă a underground-ului internațional,  solistă , timp de doi ani, a formației Velvet Underground, a devenit, în anul 2018, subiectul filmului ” Nico,1988”,  în  regia  italiencei  Susanna Nicchiarelli.

Filmul este un biopic, fără fard, un portret intimist, dacă vreți ,un cine-rock, un road-movie care surprinde ultimii  doi ani de viață ai cântăreței, înainte de tragicul său sfârșit din 1988, la vârsta de doar 49 de ani .Cu toate că fanii își amintesc de acea Nico din glorioasa sa tinerețe, filmul o surprinde în anii de după faimă ai acesteia, în care se confruntă cu dependența de heroină. O mare parte a filmului o vor reprezenta interviurile cu fiul artistei, Ari, și ultimul manager al acesteia, Alan Wise. Amintirea artistei va fi  însuflețită de către actrița de  origine  daneză  Trine Dyrholm, care a fost  câștigătoarea  premiului  Silver Bear (Ursul  Argintiu) la  categoria  „Cea Mai Bună  Actriță” din cadrul  Festivalului  Internațional  de Film de la Berlin  și locul al treilea în Danish Melodi Grand Prix.

Apropiindu-se de vârsta de 50 de ani, cântăreața &  compozitoarea Nico duce o viață singuratică în Manchester, departe de zilele fascinante din anii 1960 când era muza lui Warhol* (grafician, fotograf, pictor american și realizator de filme , personalitate a curentului artistic Pop Art din Statele Unite ) și vocalista trupei cult  The Velvet Underground. Nu prea îi mai pasă de  înfățișarea sau de cariera ei.  Ea susține concerte multumită noului său manager, Richard, care îi dă lui Nico imboldul de care avea nevoie ca să plece din nou în turneu prin Europa, Paris, Manchester, Praga, satele poloneze (unde are probleme cu miliția când încearcă să facă rost de droguri) , litoralul românesc . Ea se confruntă constant cu demonii ei (scena bombardamentului de la început și  recurentă, scenele in care o vedem purtând la ea un magnetofon, despărțirea de fiul ei, dependența de băutură, țigară, mâncare și droguri) și cu consecințele unei vieți haotice în timp ce își dorește să-și reconstruiască relația cu fiul ei a cărui custodie a pierdut-o cu mulți ani în urmă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acest fiu,  făcut dintr-o „conexiune”cam întâmplătoare cu actorul  francez  Alain Delon,  nu s-a bucurat decât de iubirea  bunicii din partea tatălui, care a văzut că băiețelul seamănă perfect cu fiul ei și l-a adoptat, părinții lui  fiind un tată care încă  nici  azi  nu-l recunoaște  legal și o mamă care l-a născut dependent de droguri.  Doar când Nico a apărut în brațe cu copilul la ușa mamei lui Alain, bunica a recunoscut trăsăturile fiului său și a fost de acord să-l crească, chiar și să-l adopte pe numele celui de-al doilea soț al ei, Boulogne,tatăl vitreg al actorului.  Nico a pierdut custodia fiului, dar a căutat prilejuri să poată vorbi cu el.  Băiatul neiubit de tată, nu prea, nici de mamă, a avut, pe parcursul vieții mai multe tentative de suicid. Povestea lui Nico, poate fi a unei o muziciene curajoase și care nu a făcut compromisuri, este o poveste a renașterii unei artiste, a unei mame, a femeii din spatele idolului.

Alain-Fabien Delon-25 de ani

Anthony Delon-54 de ani

Christian Aaron Boulogne-56 ani   delonii

Nico a murit în 1988 când și-a făcut concediul mult dorit împreună cu fiul său (care avea atunci 26 de ani), la Ibiza, într-un obscur accident de bicicletă, soldat cu un accident vascular?! În film nu apare deloc numele tatălui, doar că e francez, nu l-a recunoscut pe copilul născut  fără  știrea lui  și  pus plocon  în  brațele bunicii .

Cine  s-a ascuns în spatele  star-ului  Nico care a avut zile glorioase ca fotomodel, poetă, compozitoare , solistă muzicală ? Primim pe parcurs  răspunsul: un om  , o femeie, un suflet chinuit, o mamă,totuși. Nu mai este un personaj iconic, este un om pe cale să  se elibereze Filmul are un stil care nu se vrea grandios, ci  deschis, sincer , sfâșietor și  fidel realității.