Toate articolele de LazOrtansa

Black Butterfly (2017)

Avancronică: Black Butterfly (2017) este un film regizat de Brian Goodman , scenariul aparține lui Marc Frydman și Justin Stanley , în rolurile principale cu Antonio Banderas și Jonathan Rhys-Meyers. Alți interpreți: Piper Perabo, Abel Ferrara, Vincent Riotta, Nathalie Rapti Gomez, Randall Paul și Katie McGovern.

Filmul este un remake după filmul francez de televiziune cu același titlu, realizat în 2008 de Christian Faure , unul dintre puținele filme bune în care a jucat fostul fotbalist și actor Éric Cantona; o adaptare a thriller-ului psihologic scris de Hervé Korian.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis: în adaptarea americană, acțiunea se petrece într-un orăsel de munte în care au loc câteva răpiri și crime: se bănuiește că e ,,opera” unui criminal în serie. Paul (Banderas ) un scenarist aflat în pană de inspirație este disperat să nu-și ruineze cariera. După ce îl cunoaște la crâșmă pe Jack ( Jonathan Rhys-Meyers ) un pierde-vară care nu are unde să înnopteze Paul care a început să-l simpatizeze îi oferă găzduire.

Jack începe să se amestece tot mai mult în munca lui Paul, forțându-l să scrie și situația va degenera, cei doi bărbați lansându-se într-un joc periculos al neîncrederii în care Paul va deveni prizonier în propria-i locuință. Cei doi se suspectează reciproc, iar finalul va fi neașteptat.

Anunțuri

Water (2005)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă puteți imagina o societate  în care tradiții seculare sunt încă vii, încât femeile, chiar dacă sunt minore devin niște paria dacă rămân văduve?  Se spune despre India că este compusă din două Indii : țara  modernă,  cu crema savanților , cu rafinamentul cultural, vârful de lance în cursa înarmărilor nucleare din Asia  și o Indie …care nu contează decât  pentru a fi manipulată  religios : India celor mulți, săraci, infometați care nu ezită  să execute câte în lieder politic incomod.

2011-03-10-WaterDeepaMehta

 

Water (2005) este  un  film indo-canadian,  regizat de  Deepa Mehta , al treilea film  din trilogia  ,, Elements Trilogydin care fac parte ,, Fire” (1996)  și ,, Earth”(1998).

Acțiunea se desfășoară în 1938  , în India colonială, în momentul în care Gandhi părintele independenței  Indiei și inițiatorul miscărilor de revoltă nonviolente contra dominației britanice ajunge la putere  și denunță , printre altele, condiția văduvelor din India. Water a avut un succes  comercial internațional imediat și a fost bine primit de critică. Scriitorul de origine  indiană  Salman Rushdie a făcut și el o apreciere elogioasă la adresa regizoarei, pentru curajul de a aborda o astfel de temă cât și pentru mesajul filmului. El a marcat solidaritatea sa cu  Deepa Mehta în lupta contra forțelor oculte care  domină încă structurile mentale ale Indiei . Un succes  atât de mare a dus, în mod neobișnuit , la novelizarea  scenariului  lui  Deepa Mehta  în 2006  cât și la recrearea  în  2008  a  unui documentar ,, The Forgotten Woman”realizat de foto-jurnalistul Dilip Mehta.  

Apa, nume generic pentru râu  servește acestor femei să facă baie, să spele rufe, să-și spele morții,să se purifice de păcate,să se roage sau să-și găsească sfârșitul .

Imagini  superbe,  scene intense, adevăruri șocante și o zonă crepusculară  în relațiile interumane.

Sinopsis

Filmul începe cu scene incredibile: Chuyia o fetiță de 7 ani , cu o figură inocentă și liniștită  evident plictisită , urcată pe un căruț traversează o zonă rurală prăfuită. Ajunsă la destinație in orasul sfânt Banaras , micuța este anunțată  de tatăl ei că soțul de lângă ea (pe care nici   nu-l  cunoscuse  ) fiind mort , ea  va trebui de-acum să-și ducă zilele într-un  ashram (   mănăstire  hindusă) , alături de alte văduve de vârste diferite, între 18 și 80 de ani. Aici femeile umblă rase pe cap, îmbrăcate într-un fel de lințoliu alb (semn de doliu) , cerșesc pentru a avea o bucată de pâine și   în așteptarea morții se roagă mai tot timpul. Sosirea acestei  fetițe inocente și curioase  va tulbura spiritele în ashram  :  pensionarele stabilimentului având statutul lor în funcție de agresivitate și vârstă sunt invidioase pe văduvele tinere și mai ales sunt resemnate cu soarta lor cruntă.  Chuiya este simpatizată de Kalyani văduva cea mai frumoasă din casă și fetele se împrietenesc , povestesc și se joacă împreună aducând viață în atmosfera morbidă  din casă. Kalyani este trimisă cu regularitate peste podul râului, pe malul unde vin bărbații bogați să se …relaxeze și obligată să  se prostitueze pentru a contribui la întreținerea ashramului.Totul se schimbă însă , în momentul în care  Narayan , un tânăr avocat din casta superioară (precum era și Gandhi) , adept a lui Gandhi  se îndrăgostește de Kalyani , act care este împotriva tuturor regulilor și legilor vechi ale indienilor.Cele două prietene învață că trăiesc într-o societate misogină, a minciunilor, care reduce rolul femeii la acela de obiect la dispoziția bărbaților. Astfel sămânța nesupunerii și a revoltei pătrunde și în acest ,,templu”al umilinței feminine.

De remarcat calitatea  jocului actoricesc al femeilor  și faptul că văduvele nu sunt judecate, pentru că scopul filmului este să atace principiul inechității  în care răsare lumina speranței prin deșteptarea generației tinere.

E mare  și multă Mama India încât să mai aibă destule cotloane în care să ascundă multă vreme ipocrizia dogmatică prin care sunt încă vii și virulente discriminările sociale (de castă) și cele sexuale.

Filmul  deși nominalizat la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin a fost întâmpinat cu numeroase proteste în India ( a fost chiar interzis, s-a dat foc platoului de filmare).

 

Money Monster (2016)

Filmul Money Monster” denunță sistemul financiar dar și canalele de televiziune care preiau informații neverificate și mai ales derivele informației instantanee care se înscriu într-un crescendo urmând thriller-ul. Da, are toate ingredientele unui thriller hollywoodian fără a deveni greoi, moralizator, ca de exemplu „The Big Short” sau un manifest militant în pragul alegerilor prezidențiale americane. Chiar dacă simțim compasiune pentru tânărul disperat,  filmul ne amintește și de micii acționari , victime constante și nevinovate care-și riscă bruma de agoniseală.

Sigur, i se poate reproșa filmului că a trecut superficial peste o situație prea frecventă în lumea financiară în care numărul victimelor crește pe zi ce trece, că nu a pus pe tapet cu vehemență sistemul informatic sau nu a înfierat sistemul capitalist. Atunci ar fi fost alt film și nu neapărat mai bun! Un film (probabil involuntar) cinic, cu personaje egoiste, preocupate doar de rezolvarea crizei de moment din studio, ce să mai spunem despre clișeele cu hackerii sau cu lansarea de alerte !

336909_3edab5d7784b9e365a751b48ef08dd9b

Scenariul (Jamie Linden, Jim Kouf, Alan Di Fiore) e cam incredibil, montajul palpitant, jocul Juliei Roberts cam patetic, prestația foarte tânărului (26 de ani) Jack O’Connel e excelentă, așa cum îl cunoaștem din apreciatul serial britanic „Skins”, din filmele „Starred Up”, „Unbroken” (va juca în 2017 în „HHhH”, „Tulip Fever”).

3917206lpw-3927860-article-jpg_3543059_980x426

Filmul a fost prezentat în afara concursului de către regizoarea sa, Jodie Foster, la Festivalul de la Cannes 2016. Mesajul lui „Monster Money” nu ecranează acțiunea, nici suspansul instalat din primele minute, imediat după o parodie economică în care evoluează în mod constant personajul lui George Clooney, exuberantul Lee Gates care face divertisment ca mai apoi să prezinte rubricile emisiunii sale de info și știri din lumea finanțelor cu ponturi de investiție a banilor foarte sigure. Nu lipsește umorul satiric, dar acesta nu bagatelizează gravitatea mesajului.

Julia Roberts -Patty Fenn, George Clooney– Lee Gates , Jack O’ConnellKyle Budwell, Caitriona Balfe-Diane Lester, Dominic West- Walt Camby, Giancarlo Esposito- Marcus Powell

I, Daniel Blake (2016)

Un Ken Loach ajuns la senectute (80 de ani ) a simțit nevoia să spună tare ce-l frământă ,,Quo vadis ”…genus? Un film personal (se pare că asistăm tot mai des la producții personale ale seniorilor – vezi Scorsese cu „Hugo”, apoi în crescendo cu Silence) care nu vor să plece fără a anatemiza (pe bună dreptate) acea societate în care ei au dus-o, să fim sinceri, destul de bine.

La Festivalul de la Cannes din 2017, fără a fi favorit , I, Daniel Blake, a fost foarte bine primit de critici după proiecție, chiar dacă unii l-au judecat drept sărac, simplist, de un maniheism apropiat demagogiei și șantajului sentimental. A bănui de așa ceva un realizator care de decenii toarnă filme cu mijloace modeste și cu actori amatori frizează ridicolul, când Ken Loach nu se poate opune dezumanizării care ne trage în jos decât prin strigătul disperat din film,  un ULTIMATUM  în apărarea demnității umane și denunțarea absurdităților din societatea actuală.

Sinopsis: Pentru prima dată în viață Daniel Blake – un tâmplar  spre 60 de ani – este constrâns să apeleze la acordarea ajutorului social din cauza unor probleme cardiace. Deși medicul specialist  i-a interzis să lucreze, Blake se pomenește în situația absurdă de a căuta de lucru pentru a nu fi sancționat (să fiți atenți la acele chestionare alcătuite în așa fel încât problema lui de sănătate să fie mereu eludată !). Cu ocazia repetatelor sale ,,vizite” la job center, Blake o va întâlni pe Katie, o mamă (singură) cu cei doi copii care e nevoită să accepte o locuință la 450 km de orașul natal pentru a nu ajunge în plasament la Stat ca om al străzii.

i- blake

Prins între aberațiile societății, lui Blake nu îi mai rămâne decât o soluție tot aberantă :să încerce să primească alocația de șomaj, dovedind că a căutat de lucru, ceea ce medicul specialist îi interzice. Daniel are coloană vertebrală: nu revendică decât drepturile legale pentru care a muncit o viață, dar umilințele la care sunt supuși cei care cad victime groaznicului angrenaj nu sunt de tolerat. Cam târziu, Blake învață că pentru a cere și a obține trebuie să te remarci, să ieși din masa informă a turmei, așa că el, om decent, cu bun simț scrie pe ziduri ce îl doare, protestează în stradă, găsește suporteri și roțile se pun, enfin, greoi în mișcare. Pe de altă parte mai găsim la unele personaje compasiune, într-ajutorare și considerație.

Personajul Daniel Blake este simpatic, la fel și interpretul, nu trezește chiar compasiune ci acel eventual oftat adânc – „și la alții, nu doar la noi!”.

I,dblake

Finalul filmului poate părea fușerit sau din contră, un mesaj care contracarează eforturile lui Blake. Un film genul documentar social, radical, fără concesii?

i,blak

The Promise (2017?) este un film care înainte de a fi distribuit în cinematografe a obținut un record de comentarii negative, fiind vorba despre cel mai delicat subiect pentru turci și anume genocidul armenilor care a avut loc în perioada 1915-1916 (până în 1923,  când lucrurile s-au mai liniștit după expulzarea și a numeroși greci)!

Nici un film pe această temă nu a primit undă verde. De exemplu, în anii 1970 la Hollywood, MGM a început turnarea unui film cu Clark Gable în rolul principal, o adaptare a best-seller-ului lui Franz Werfel „Die vierzig Tage des Musa Dagh” 1933. În urma presiunilor diplomației turce, drepturile filmului au fost revândute, realizându-se în 1980 un film cu buget mic, care se găsește și azi pe youtube, aici:

Realizatorul armean Atom Egoyan a crezut că a găsit soluția cu filmul său ,,Ararat” în 2002. Studiourile Miramax au refuzat să distribuie filmul în urma presiunilor de pe Internet, trebuind să-și închidă site-ul. În 2015, canalul de televiziune France24 a difuzat un documentar comemorativ:

Armenia.png

Filmul hispano-american,,The Promise” realizat de irlandezul Terry George (căruia îi datorăm și cutremurătorul ,,Hotel Rwanda” 2004) este perceput de pro-turci, fără referire la calitățile artistice ale filmului, drept o sfruntată minciună istorică.

Sinopsis: Oscar Isaac, Charlotte Le Bon și Christian Bale formează un triunghi amoros incarnat de Michael, un medicinist armean (căsătorit cu o conațională bogată) care se îndrăgostește de Ana, de origine armeană, stabilită la Paris,o femeie sofisticată , iubita jurnalistului american Christopher.

Cei trei se întâlnesc pe timp de război, când Imperiul Otoman își agonizează ultimele zile și începe să ucidă armenii. Astfel, Michael ajunge într-un lagăr din care va evada .El se întoarce în satul lui natal, își ia soția însărcinată și se refugiază împreună în munți. Când află că Ana și Christopher sunt într-o unitate a Crucii Roșii din apropiere, Michael le cere să îi ajute familia să fugă, însă prea târziu, pentru că turcii incepuseră deja să treacă prin sabie armenii din satul său natal.

Se spune că în Turcia cine recunoaște genocidul armenilor e pasibil de închisoare. În alte țări nerecunoașterea Holocaustului evreiesc poate duce la același rezultat. Cât suntem de manipulați, chiar și cu istoria modernă !