Toate articolele de LazOrtansa

,,Contractul desenatorului „( The Draughtsman’s Contract ) Atenție,spoiler!

Filmul excentricului  regizor  Peter Greenaway  ,, Contractul desenatorului ( The Draughtsman’s Contract )” face parte din filmele care trebuie văzute cel puțin de două ori pentru a-i  înțelege  miza și  semnificațiile .
Filmul prezintă  aristocrația  britanică  din sec. XVII- lea,  trufașă,  vicioasă și lipsită de orice norme morale.

Atenție, spoiler!

Vara anului  1694 . Domnul  Neville,  un pictor  peisagist  frumușel,  tânăr și  arogant  este angajat de  doamna Herbert, soția unui  bogat  proprietar de pământ, să schițeze 12 tablouri cu moșia soțului ei  (un bogătaș care-și iubește moșia  mai  mult  decât  pe  propria soție) , sub pretextul că vrea să-i ofere consortului  un cadou de  împăcare  când  se va întoarce acasă. Contractul  semnat  se extinde  dincolo  de  cazare,  bani și  desene, oferindu-i  artistului  relații  intime cu soția și  fiica moșierului.  Domnul  Neville va descoperi  prea târziu  dedesubturile  acestui  contract  pervers  dar  prea avantajos.
Artistul  își  stabilește locul de unde va schița  fiecare tablou,  pretinzând ca nimeni  să nu apară în peisaj cât timp  lucrează , pentru a nu  conturba sau  modifica scena ; de fiecare dată când reia lucrul  vrea să găsească  totul  identic : la aceeași  oră, aceeași  lumină.  În ciuda precauțiunilor,  el va  observa cu  perplexitate câte un element străin care s-a strecurat în peisaj.  La început vrea să înlăture  aceste mici  diferențe  dar, apoi , intrigat  de faptul că ele  ar  putea  semnifica  ceva, se  hotărăște să  le integreze  în desene.  Doamna Talmann,  fiica  familiei Herbert  face  un al doilea  contract  în care ea  plasează  indicii pentru a-l zăpăci și mai mult pe Neville.  După ce tablourile  sunt  terminate, contractul expirat,  pictorul trebuie să plece,  fără a fi  aflat reacția  domnului Herbert  la vederea desenelor.  Între timp,  calul lui Herbert  se întoarce  singur  la moșie ,  iar după căutări prin pădurea prin care ar fi trebuit să treacă, corpul lui  este  descoperit ,,întâmplător” în șanțul cu apă din parc.  Spre ghinionul  lui, Neville  ,,cazat”  la o moșie din vecini , va face o ultimă  vizită  doamnei  Herbert.

După ce tablourile  sun t terminate,  în fiecare din ele se observă câte un  detaliu care indică  o crimă ; în timp  ce actele sexuale prevăzute în contract  sunt arătate  în toată brutalitatea lor,  complotul  și  crima  sunt  subiacente  contractului.

Această prezentare necesită JavaScript.


,,Contractul desenatorului „(1982)  este un film  greu de  încadrat  într-un  gen anume: psihologic, polițist, reflecție asupra Artei-  însoțite de o galanterie prețioasă & ridicolă .
Scenariul  prinde forma riguroasă a unei compoziții geometrice, vedem instrumentul  prin care privește  Neville, care servește decupajului  cadrelor  de perspectivă, iar sistematizarea lor este punctată de muzica obsedantă a lui Michael Nyman.
Intriga filmului pare simplistă , dar , este relativ complicată și ne captivează pentru că trebuie să fim foarte concentrați  să descoperim  anumite  indicii. Emoji
Distribuția  este bună,  iar interpretul  lui  Neville reușește să fie enervant, ciudat , ca mai apoi să-l compătimim când ne dăm seama că a fost de la început  victima unei mașinațiuni. Observăm o mecanizare  în executarea ,,datoriilor” artistice și  sexuale.  Această rigiditate a formalismului  o regăsim în precizia maniacală a timpului  consacrat desenelor, în preocuparea pentru cadrajele geometrice,chiar și …evoluția personajelor  în aceste cadre este, paradoxal, statică . În ciuda aparențelor , victima pactului ,,faustian” nu este doamna Herbert, ci artistul, care se simte  în elementul său,  un seducător poruncind, aruncând ,,aroganțe” tuturor.  Doar că cel…folosit este  el.   De fapt, Neville  este disprețuit pentru originea sa modestă, pentru parazitism  (talentul artistic nu era apreciat în acea societate). Deci este  suspectul  ideal.

Scenografia  este tributară pasiunii  lui  Greenaway pentru pictură,  Impărțită în cinci acte, voit lipsită de consistență, constă în:
1.Semnarea contractului cu doamna Herbert – Neville  se crede  bărbatul irezistibil  care dictează condițiile
2.Executarea primelor șase crochiuri și observarea unor  detalii stranii+ vestea  morții domnului Herbert
3. Executarea următoarelor  șase desene și un nou  contract prin care d-na Talmann, fiica familiei  Herbert vrea să-l ,,protejeze” Emoji pe Nelville de anumite suspiciuni
4 Bătălia în care se pare că toată lumea vrea să se debaraseze de  contracte și de  desene
5.Revenirea la moșie a lui  Nelville și moartea sa.

Arta realizatorului pare calculată geometric cu instrumentele de măsură ale pictorilor, care evaluează perspectiva – descompunerea imaginii în pătratele, cu grile verticale cu frontalitatea,cu acordurile unei  muzici  contemporane  neo- baroce,  anti-sentimentale  și cu statismul glacial .
Există o particularitate sistematică între contract și cadraj : un fel de rigiditate aritmetică Filmările cu camera fixă sau lateral, prin travelling, menținând cadrajul frontal: pictorul vis- a -vis de desenul său. De ex. scena banchetului și a certei dintre soții Talmann în dormitorul  lor sunt adevărate lecții de iluminare : unduirea laterală a luminii creează oblici printr-o fereastra situată în stânga.

Simbolismul  unor cuvinte  și  imagini  este  realizat prin  metafore  mitologice.  Mama și fiica ,  rămase  însărcinate  de la pictor,  sunt asociate mitologic  rodiei Persefonei, pentru a masca intențiile lor criminale din contract.  Spectatorului  îi  revine  rolul de a descifra și de a reconstitui  tâlcuri, indicii.
Contractul e forma  iar asasinatul  este  fondul  unei intrigi  în care crima va rămâne nepedepsită ( lăsând spectatorii să facă pe detectivii ),  iar  adulterul e  legalizarea  moștenirii prin  asigurarea  unui  urmaș ,,legitim”.  În concluzie , am putea spune că  subiectul   filmului este  ,,orbirea”  în fața  realității   sau capacitatea / incapacitatea  de a distinge realitatea  de iluzie.

Filmul este o capodoperă  în  toate  privințele, chiar  dacă  unii  spectatori  și o parte a criticii de specialitate  minimalizează valoarea filmului.
Regia: Pețer Greenaway
Scenariul: Pețer Greenaway
Distribuția: Anthony Higgins (Neville), Hugh Fraser (Talmann), Anne-Louise Lambert (Mrs Talmann), Dave Hill (Herbert), Janet Suzman (Virginia Herbert), David Meyer (Poulenc brother), Tony Meyer (Poulenc brother), Nicholas Amer (Parkes), Suzan Crowley (Mrs Pierpont), Lynda La Plante (Mrs Clement), Michael Feast (The Statue), Neil Cunningham (Thomas Noyes), David Gant (Seymour), Alastair Cumming (Philip), Steve Ubels (Hoyten)

Reclame

L`Amant double

Un film pe care l-am văzut cam de două ori, chiar dacă prima dată a fost cam de pe la  a doua jumătate, încât, parțial Emoji, am reușit să-l înțeleg …în mai multe feluri. Este vorba de L`Amant double în regia lui  François Ozon (ehei,  îmi aduce aminte de cântecul ,,Dragostea din tei” care are un text ,,înălțător”, spre deosebire de povestea din film care tinde din toate părțile spre ,,profondeurs”).

Filmul este inspirat din romanul The Lives of The Twins (1987) al prolificei  scriitoare  americane  Joyce Carol Oates (în iunie face 80 de ani) scris sub pseudonimul Rosamond Smith.  Această producție franco-belgiană din 2017 este un thriller psiho-erotic recomandat doar adulților.

Filmul tratează teme incitante: lipsa de încredere,  duplicitatea și la propriu și la figurat (dualitatea chiar și a gemenilor univitelini?), teoria geamănului dominant-psihopat sofisticat și manipulator (nu e telenovelă, dar se pare că motivul romantic  geamăn bun & geamăn malefic mai are succes) adevăruri trunchiate, imaginea în oglindă, minciuni și bineînțeles suspiciuni, atracția și repulsia,   fragilitatea mentală cu fantezii bizare și adesea periculoase când erotismul scapă de sub control, cu plăcerea de a încălca tabuuri , atracția morbidă pentru nefiresc. Totul într-un  creuzet în care chiar dacă alchimistul nu obține piatra filozofală  , pe spectatori îi transformă  în filozofi! Emoji

 

 

Subiectul  filmului pornește de la ideea derutantă că imaginile ne pot înșela. Asistăm , ca de obicei, în filmografia marelui Ozon, la două filme la preț de unul : cel care prin niște piruete abile etalează „poantele”, și cel care le disimulează, rezervat  celor mai exigenți. Emoji Acest spectacol este  o iluzie vizuală care îi permite regizorului  să se infiltreze  în subconștientul personajelor sale, de altfel foarte ambigue și imprevizibile (de ex.:când Chloe realizează că cei ,,doi ” bărbați se doresc mai mult decât o doresc pe ea)Emoji .  În acest periplu crud, brutal, cineastul își disecă eroii cu o precizie de chirurg, conform părerii  sale despre omenire, despre o lume fragilă, seducătoare, nevrozată și  incurabilă.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Scenografia  filmului îmi pare destul de bine aleasă chiar dacă ne servește… pe tavă simbolurile  prin elementele arhitecturale care îi conferă filmului acele calități excentrice asociate thriller-ului la nivel elaborat vizual: în fundal Parisul, galeria de artă contemporană cu exponate bizare, un fel de prelungire a salonului ,,deliciilor”al fermecătorului geamăn seducător.

Distribuția  este bună, pentru că a ales actori care sunt frumoși (astfel mai taie din beția unora la scenele prea fiebinți: Jérémie Renier-face față cu brio rolului dublu și dacă , la început, Paul era într-o tandrețe răvășitoare cu Chloe, aceasta devine tensionată, nefirească în fața versatului Louis care o derutează, o amețește, o stăpânește. Cu prezența acestui geamăn malefic, relațiile din triunghiul amoros devin abisale (nu mă gândeam la Triunghiul Bermudelor! Emoji). Marine Vacth, altfel  destul de androgină  în acest rol , este exact ce trebuie: o femeie torturată de simțuri care, în ciuda eforturilor de a fi foarte seducătoare, e mai degrabă un mecanism (controlat de Louis). Jacqueline Bisset, încă foarte faină la vârsta ei!

 

Human, Space, Time and Human

thumbnail
În plin scandal „mitu-it”, iată că ,,Human, Space, Time and Human” un film excesiv de …excesiv în violențe de toate „jănurile” s-a strecurat la Berlinala 2018, după ce organizatorii festivalului au anunțat că au eliminat toate filmele ale căror realizatori au mărturisit că au comis abuzuri sau agresiuni. No, pelicula-i ficțiunea!

Dar, se pare că viața bate filmul încă o dată, deoarece regizorul sud-coreean  Kim Ki-duk a recunoscut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin că a pălmuit o actriță în 2013, în timpul filmărilor, asumându-și responsabilitatea, dar fără să regrete „absolut deloc” cele întâmplate. Asta-i fricțiunea!

Filmul Human Space Time and Human realizat în 2017 a fost lansat la ediția a 68- a   Berlinalei din 2018, pe podiumul căreia regizorul a luat în primire un  Urs de  Argint în 2004, pentru „Samaritan girl”. Noul film cu un titlu ușor poetic care trasează de fapt capitolele care structurează  filmul este  o metaforă politică actuală / perenă și o alegorie biblică, un fel de anticipare apocaliptică . Titlul original  îmi sună ca o incantație ,,Inkan, gongkan, sikan grigo inkan „aka ,,The Time of Humans”.

Foamete, pierderea demnității (cavalerism, mai există !)

Ce vrea să fie miracolul cu levitația? Mântuirea?  Un nou Paradis?  Bye, bye, de la această Lume?

Resimțim o sursă difuză de neliniște de la începutul filmului. Prima noapte de croazieră este una fatidică în care se deschide cutia Pandorei și nimic nu mai trebuie supus legitimității pentru că absurdul s-a declanșat și nu cere permisiunea nimănui.

Omul este pradă a basic instincs, animat și de o formă de egoism, care duc, inevitabil, la catastrofă și anarhism fatal. Încercați să descoperiți  „Arca”, pasagerii ei  (un senator și odrasla sa, niște vagabonzi, câțiva tineri cool, un bătrân tăcut și foarte original, o fată și iubitul ei) și cum se joacă cineastul  cu mintea spectatorilor!

The Pleasure Garden (1925)

Acum vreo doi ani au fost restaurate nouă  filme mute  realizate  între 1925 și 1929 de inegalabilul cineast  Alfred Hitchcock, care sunt dorite de fanii săi dar vizionate mai mult în cadrul unor festivaluri unde, în general, spectatorii sunt cinefili pricepuți! Aceste filme sunt prețioase, în primul rând, pentru că sunt o raritate, sunt foarte…vizuale și ne dezvăluie începuturile „în meserie” ale marelui regizor. 

În 26 mai 2018  publicul  TIFF  va putea viziona la  Castelul  Bánffy  de la Bonțida  pelicula  ,,Grădina plăcerilor” (1925), primul film oficial al  maestrului suspansului , regizorul  Alfred Hitchcock , după ce a avut câteva filme neterminate dar și un short și un lung-metraj  care s-au pierdut.  Filmul mut va fi acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties.

Cu titlul original The Pleasure Garden, filmul pe care îl voi prezenta pe scurt, are prea puține în comun cu mult mai  celebrul triptic ,,The Garden of Earthly Delights” a pictorului  Hieronymus Bosch (deși alegerea titlului nu-mi pare cu totul întâmplătoareEmoji…)  și face parte din primele  melodrame hitchcockiene, un stil pe care îl va abandona rapid pentru realizări mai robuste în care își va dovedi gustul pentru  creațiile horror !

,,Grădina plăcerilor” este adaptarea romanului lui  Oliver Sandys și ne poartă în lumea strălucitoare și pestriță a  music-hall-ului. Este o dramă  în jurul a două cupluri care cunosc trădarea,  minciunile, abandonul.  Pentru că filmul  nu are dialog vorbit,  iar decorurile sunt puține, îmi pare că și azi poate impresiona prin puterea sentimentelor!

Chiar dacă  filmul  e melodramatic și foarte moralist (,,se purtau” la acea vreme astfel de opere artistice), cu acțiunea ușor previzibilă, observăm, totuși, că sunt surprinse destul de complex  relațiile între personaje  iar acțiunea este bine stăpânită și destul de captivantă. Are și umor (uneori involuntarEmoji, datorită mijloacelor rudimentare, de pe atunci, ale scenografiei).

Musai să remarcăm câteva procedee de avangardă paralelismul divergențelor (evoluția și soarta cuplurilor),  punerea în abis (scenele de la început când trupurile fetelor sunt urmărite cu privirea hulpavă, prin lentilele ochelarilor domnilor cam… trecuți. Un voaieurism destul de ludic și cu atât mai pervers și în scena în care fetele se dezbracă înainte de culcare și   camera face un du-te vino  de la una la cealaltă interpretă.

Actorii chiar joacă bine,  într-o gamă  largă de  trăiri, tandrețe, erotism, disimulare și  se prefigurează câteva constante ale filmelor de mai târziu : nelipsita blondă diafană, scara spiralată care provoacă renumitul ,,vertigoEmoji,  ambianța tulbure. Remarcăm câteva planuri remarcabile și o idee  promițătoare de  montaj .

,,Aguirre, the Wrath of God” (Aguirre,mânia lui Dumnezeu)

 

Cineastul german Werner Herzog este cunoscut drept reprezentantul cel mai important al noului val german. În 1968 câștigă la Berlinala, trofeul Ursul de argint cu primul său lung-metraj ,, Lebenszeichen (Semne de viață)În 2017 ia* Carrosse d’Or , premiul anual decernat de Societatea Franceză a Realizatorilor de filme, pentru regizorii care au contribuit substanțial la  înnoirea şi evoluţia cinemaului recompensându-i pentru calităţile inovatoare ale filmelor  realizate de ei, pentru îndrăzneala artistică şi pentru intransigenţa   în arta regizorală şi în activitatea de producţie. Actorul fetiș a lui Herzog a fost Klaus Kinski pe care l-a distribuit din primele sale filme: ,,Aguirre, the Wrath of God”,, Nosferatu the Vampyre”,, Woyzeck,” ,,Fitzcarraldo” și ,,Cobra Verde„.  După moartea lui Kinski, în 1991,  i-a dedicat acestuia un documentar retrospectiv sub titlul ambiguu ..My Best Fiend (or My Favorite Enemy)”.

* Carrosse d`Or este un trofeu al cărui nume aduce un omagiu filmului omonim a lui  Jean Renoir.  ,,În 2018, pentru a 50-a sa aniversare şi a 50-a ediţie a secţiunii Quinzaine des Realisateurs, SRF este mândră să salute un cineast de excepţie şi o sursă de inspiraţie nepieritoare”, au anunţat într-un comunicat reprezentanţii SRF. Cu această ocazie va fi organizată în prezența lui Martin Scorsese la Cannes , pe 9 mai , o proiecție a filmului „Mean Streets”

                                       
Filmul ,,Aguirre, the Wrath of God”  (Aguirre, mânia lui Dumnezeu) este povestea conchistadorului basc , Lope de Aguirre, supranumit El Loco (Nebunul) inspirată în special din cronicile lui Gaspar de Carvajal , cu diferența că în film eroul se pierde pe Amazon  Celebru pentru cruzimea sa și rebeliunea contra autorității regelui Felipe al II-lea al Spaniei Aguirre este perfect întruchipat de prea puțin agreabilul Kinski, căruia astfel de roluri de nevricos îi veneau ca o mănușă ! Filmările au avut loc la Cuzco(Peru), iar pe Amazon au fost foarte riscante.

Această prezentare necesită JavaScript.

În anul 1560, un grup de conchistadori spanioli bărboși, îmbrăcați în armură, comandați de Don Pedro de Ursua, coboară de pe crestele amețitoare și abrupte ale Anzilor Cordilieri, pătrunzând în virgina junglă amazoniană înconjurat de lame, de șiruri de indieni legați în lanțuri,  niște femei,  cai, un servitor negru, porci, găini și tunuri . Ei își propun să cucerească miticul regat Eldorado, sfidând autoritatea regelui Felipe al II-lea ,dar si a detașamentului trimis de acesta sub conducerea lui Pizzarro . Foarte curând o nouă ,,aripă”a expeditiei va prelua autoritatea și gestiunea misiunii sub conducerea  uzurpatorului  Aguirre , a cărui sete de putere deviază rău de la aventura unor simpli căutători de aur.

Un trailer foarte frumos,click

https://content.video.imedia.ro/storage/movie/k3/lz/ue/1d2bk3lzue_ogg_720p_1384164576.ogv

 

Condițiile de lucru de atunci au fost dure: un film turnat în inima junglei, unde malaria este un lucru obișnuit, confortul precar, un regizor fanatic nepăsător la pericolele la care este expus întregul staff. Pericolele au fost realmente mari atât pentru actori cât și pentru operatori, iar ,,vajnicul” Kinski s-a isterizat la culme de teama vârtejurilor , refuzând să filmeze. Disputa s-a terminat cu un armistițiu doar după ce Herzog a amenințat că-și va împușca protagonistul. Francis Ford Coppola și Terrence Malick sunt adepții declarați ai acestei capodopere. Această afinitate este vizibilă atât în filmul ,, Apocalipsa acum” (1979) cât și în filmul regizorului Terrence Mallick ,, Lumea nouă” (2005 ).

 

Folosind jurnalul scris de preotul acestei expediții, călugărul Gaspar de Carvajal, filmul este o genială parabolă despre putere, despre fascinația și forța ei de distrugere, de autodistrugere. În fruntea cuceritorilor săi,  Aguirre nu merge (doar) spre aur, ci spre putere și glorie;  el își imaginează că la capătul încercării va dobândi puritatea sublimă și nu vede, orbit de nebunia sa, că nu va culege decât singurătate și neant. ,, Când eu, Aguirre, voi dori ca păsările să se prăbuşească moarte la pământ, păsările se vor prăbuşi moarte la pământ”.

Un film despre pedepsirea nesăbuinței de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, fie despre negarea Puterii Divine, despre negarea existenței sale , despre dorința orgolioasă a omului de a fi Supraomul !  Coborând ca niște zei din ceruri, pentru băstinașii neștiutori, trupa de gherilă a lui Aguirre va ajunge în infernul necruțător , fără glorie, doar o simplă materie pe care Natura urmează să o prelucreze.
„Nu există armonie în univers” – afirmă Werner Herzog, încercând să formuleze această filozofie în toată opera sa  în modurile cele mai poetice.  Rafinamentul acestei idei a fost indicat de șirul capodoperelor începând cu ,, Aguirre, mânia lui Dumnezeu ” până la filmul,,   Fitzcarraldo”.
 Full movie: https://www.youtube.com/watch?time_continue=499&v=8u2tooYxicE