Toate articolele de LazOrtansa

All Good Things – 2010

Încă o dată  realitatea depășește ficțiunea ! Un caz de-a dreptul cutremurător, acela a lui  Robert Durst, născut în 1943 (în filmul ,,All Good Things” se numește  David Marks– în interpretarea lui Ryan Gosling, pe-atunci în vârstă de 30 de ani) , un tânăr bogat (fiul magnatului în imobiliare, Seymour Durst) care este suspectat în 1980 de triplă omucidere a făcut vâlvă în istoria New York-ului pentru că nu a fost rezolvat nici până azi, deși relațiile  inculpatului cu victimele  fuseseră apropiate:soția,  cea mai bună prietenă a tipului, jurnalistă și scriitoare, un vecin . Robert Durst a fost diagnosticat  schizofren de către medici (de fapt și mama lui avusese  probleme de labilitate psihică: s-a sinucis aruncându-se de la etajul șapte al reședinței familiale, pe când Robert avea doar 7 ani!). Implicațiile acestuia în cele trei crime nu au fost dovedite decât la 5 ani după  ce filmul ,,All Good Things” rulase în cinematografe.

PS
In anul 2015 Robert Durst este de acord să filmeze pentru documentarul  ,,The Jinx”,  de la HBO. La final merge la toaletă și uită că are microfonul deschis.  Sambătă, 14 martie  2015 e arestat. A fost reținut  tocmai când se pregătea să fugă în Cuba. A fost ridicat dintr-un hotel, având asupra sa un pistol de 38 mm și acte false.  Duminică, 15 martie, documentarul e difuzat și întreaga lume află grozăvia : bogătaşul Robert Durst a recunoscut din greşeală că a ucis două femei şi a tăiat în bucăţi un vecin Emoji

http://stirileprotv.ro/stiri/international/detalii-socante-in-cazul-milionarului-din-sua-acuzat-ca-a-ucis-trei-oameni-robert-durst-se-pragatea-sa-fuga-in-cuba.html

jinx
Filmul ,, All Good Things „ este un follow-up al documentarului ,,Capturing the Friedmans(2003) în regia  lui Andrew Jarecki
Documentarul ,,Capturing the Friedmansprezintă pe Friedmani, o familie aparent obisnuită de evrei educați și  înstăriti, a cărei viată este  întoarsă pe dos după ce capul familiei, Arnold, și cel mai tânăr dintre fii , Jesse,  sunt acuzați de  pedofilie și de o serie de crime  înfiorătoare. 

Acest documentar a lui  Andrew Jarecki a fost considerat tendenționist, deoarece inculpații și-au clamat nevinovăția și mai ales după  sinuciderea  în pușcărie a lui Arnold Friedman , realizatorul, se pare, a luat-o pe panta subiectivismului.
Și cum asemănări și coincidențe sunt frecvențe în viață, Andrew Jarecki a găsit o altă sursă reală  în care inculpatul nu poate fi  ,,dovedit” desi probe indirecte duc la el ca autor a trei crime. Cu filmul ,, All Good Things”,  documentaristul  Andrew Jarecki ( ,,Capturing the Friedmans „) își face intrarea în cinemaul de  fictiune.

Această prezentare necesită JavaScript.


Filmul ,,All Good Things” este inspirat de viața lui Robert Durst (cum am precizat la începutul comentariului )  fiul înstărit al unui mogul într-ale imobiliarelor din New York. Durst a fost suspectat, dar niciodată condamnat pentru uciderea soției sale Kathleen McCormack , care a dispărut în 1982, însă nu a fost găsită niciodată,a prietenei lui  Susan Breman  și a vecinului său Morris Black ( imediat după crimă, Durst s-a mutat în Texas, unde a pretins că este o femeie mută, cu numele de Dorothy Ciner ) Se spune că Lumea-i mică, dar nu atunci când cauți acul în carul cu fân, ca și pe Elodia noastrăEmoji
Scenariul original a fost gândit de Jarecki  împreună cu Marc Smerling și Marcus Hinchey și a fost scris de Smerling și Hinchey.
“In construcția filmului am folosit câteva dintre elementele extraordinare din cazul lui  Durst pe post de schelet și inspirație pentru această dramă despre dragoste și  obsesie. Pentru că e imposibil să știm exact ce s-a întâmplat, nu am încercat să transpunem istoria cazului, ci am încercat să capturăm emoția și complexitatea acestui mister nerezolvat care a fost ținut departe de ochii publicului ani de-a rândul.” a declarat regizorul Andrew Jarecki.

Anunțuri

Aventurierii

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ,,Aventurierii” a plăcut mult la vremea lui pentru că avea pentru vremea aceea un subiect inedit: tinerețea dornică de afirmare, de libertate, încrezătoare în propria valoare, care prin forța împrejurărilor se avântă în necunoscut căutându-și drumul dincolo de cel dinainte trasat. Este socotit capodopera regizorului  Robert Enrico, prin aspectul poetic și idealist . Filmul, de la care pleci visător, este adaptarea romanului omonim scris de José Giovanni, un imn închinat ultimelor spații ale libertății pe care consumerismul societății moderne le acaparează ineluctabil. Avem o prietenie solidă și alte ingrediente atractive: distracții tinerești (vezi dansurile sălbătice pe ritmuri africane ) , o fată iubită în taină, acrobații aviatice, curse de mașini, plonjări subacvatice, căutare de comori , bătăi , lupte și împușcături în insula fortăreață Fort Boyard– pe bune,  încă era o fortificație părăsită până în 1990 când a devenit locația jocului televizat care-i poartă numele . Manu (Alain Delon) face looping-uri peste Champs-Elysées și încearcă să treacă în zbor cu avionul pe sub Arcul de Triumf , Roland (Lino Ventura) speră să bată recordul mondial de viteză la concursul de dragster, Laetitia (Joanna Shimkus) face metaloplastie, sculptează compoziții ciudate din carcase de mașini abandonate și ar vrea să  facă o expoziție personală de succes. Eșecul îi face pe acești prietenari să resimtă ce înseamnă să fii marginalizat! Așa că în speranța de a se reface pornesc în căutarea unei comori aflate într-un avion prăbușit în mare, undeva pe țărmul Congo-ului.

Povestea picarescă va lua o altă turnură spre tragic odată cu venirea la bord a pilotului epavei , Serge Reggianni.
Mesajul  filmului este unul atemporal și umanist : Visele trebuie trăite cu intensitate, fără rezerve și  fără a pierde din vedere că prețul poate să fie uneori foarte mare. In ciuda unor momente tragice,  filmul rămâne, în ansamblu , cu o aură de fericire și libertate!
Imaginea  aparținând operatorului  șef   Jean Boffety și  muzica  compozitorului  François de Roubaix întregesc frumusețea nostalgică a filmului!

,,Ghepardul „

Filmul  ,,Ghepardul ” a fost mult timp socotit o capodoperă cinematografică (scena balului final, cea mai lungă scenă de bal din istoria cinemaului, cam  45`, considerată scenă cultă ), regizorul  Luchino Visconti ( care a trecut cu ușurință  de la neorealismul din ,,Rocco și frații săi ”, la fresce istorice, socio-politice ale unor epoci de tranziție, după care nimic nu va mai fi ca înainte ), forța și geniul cinemaului italian & Tomaso di Lampedusa, un monstru  al literaturii italiene. Iată ingredientele de bază pentru un film remarcabil, care , totuși, nu ar fi scăpat , în timp , prăfuielii .
Azi,  filmul original  din 1963, reconstituit color, a căpătat o viață nouă , nepierzând nimic din calitățile sale, dimpotrivă epatând prin somptuozitate, prin finețea detaliilor vizuale cât și a ansamblului epocii unei aristocrații rafinate și patinate.

Filmul, adaptarea primelor șase părți ale romanului ,,Il Gattopardo “ a lui Lampedusa, prezintă începutul declinului unei familii de nobili sicilieni în timpul unificării Italiei , pe la mijlocul secolului al XIX-lea și ascensiunea burgheziei pe scena politică a Italiei .
Noua clasă în ascensiune, prin comportamentul ei dezinhibat se ,, trădează “ nu doar prin respectul pentru titlurile nobiliare (deși, mai târziu, cam peste tot în Europa, aceste titluri se puteau cumpăra cu foarte mulți bani și relații ) și o anume neînțelegere a stilului de viață ultraconservator, ci și prin afișarea parvenitismului, impertinenței, lipsei de bun gust, preocupărilor excesive în a face afaceri.

Cum în film accentul nu se prea pune pe campaniile lui Garibaldi , campanii militare care au permis construirea unei Italii unite, vom avea un tablou mai complet al epocii prin prezentarea personajelor aparținând lumii vechi și lumii noi și a acelora care-și vor pregăti  viitorul chiar la această răspântie în istoria Italiei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Încep cu sfârșitul filmului , celebra scenă a balului care pentru unii spectatori pare nesfârșită, pentru alții, chintesența mesajului viscontian:

–scena finală a unui spectacol elegant în culori, costume, mișcări , muzică,  în care valsul prințului Don Fabrizio cu Angelica este un adevărat ,, cântec de lebădă ” după care se lasă cortina
– viziunea lucidă, crepusculară a  Prințului de Salina, observatorul tăcut și demn al abdicării unei părți a aristocrației istovite, pentru a ceda locul noii forțe dinamice, pragmatice, aceea a burgheziei
gh2
Prințul de Salina, Don Fabrizio (Burt Lancaster) este un nobil latifundiar aparținând epocii feudale în destrămare. Are 47 de ani, dar este un venerabil al clasei sale datorită carismei lui. Pentru el revoluția, idealurile tinerilor par prostești,chiar nefirești. El domină prin prestanță zona, familia și acum vede cu luciditate cum vechea sa scară a valorilor pierde din certitudini.

Această prezentare necesită JavaScript.

Don Calogero Sedara este primarul comunei  Donnafugata în care familia prințului avea o reședință vastă de vacanță și unde s-a retras pentru a fi departe de agitația politică din Palermo. Invitat la o cină dată de Prințul de Salina în cinstea notabilităților din regiune, Don Calogero vine însoțit de frumoasa lui  fiică Angelica, de care Tancredi , înconjurat aici de renumitele femei siciliene care poate au alte daruri decât frumusețea, se îndrăgostește lulea. Prințul chiar constatase ,, Frecvența mariajelor între verișori nu prea favorizează frumusețea”  înțelegând de ce Tancredi nu o încurajează pe verișoara   Concetta Salina care suferă de dragul lui , dar justificând și desele vizite ale Prințului la Casele de toleranță. Don Calogero  aproape că ar inspira milă , atât este de obtuz în fața rafinamentului aristocratic .
gh4
Tancredi Falconeri, nepotul Prințului de Salina  (Alain Delon) este un tânăr care deși provine din vechea familie nobiliară este entuziast la orice schimbări, se înrolează în ,,Cămăsile roșii”, numele dat voluntarilor lui Giuseppe Garibaldi din Italia de sud, mai apoi trădând revoluția intră în armata ducelui de Savoia și prin mariajul cu bogata fată a lui Don Calogero își consolidează poziția financiară și politică …sans gêne !

Această prezentare necesită JavaScript.

Angelica Sedara (Claudia Cardinale ),  frumoasa fiică a lui  Don Calogero Sedara este la fel de tupeistă ca și tatăl ei, bazându-se și pe faptul că strălucește în anturajul aristocratic , chiar dacă la un moment dat în timpul cinei râde franc, da, și cam… vulgar, când Tancredi îi descrie lupta de pe front, încât, câțiva meseni  părăsesc sala. Flatată de privirile și complimentele bărbaților , ea nu ezită să-l încurajeze pe unchiul lui Tancredi care are o slăbiciune pentru femeile senzuale, stârnind gelozia și  jena tânărului .

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuția: Burt Lancaster (Don Fabrizio , Prinț de Salina), Claudia Cardinale (Angelica Sedara  ), Alain Delon (Tancredi Falconeri,  nepotul prințului), Paolo Stoppa (Don Calogero Sedara, tatăl Angelicăi ),  Romolo Valli (Părintele Pirrone), Terence Hill (Contele Cavriaghi), Pierre Clémenti (Francesco Paolo ) , Giuliano Gemma ( general  garibaldian).
Full movie, subtitrat (servere 1-2)

,,Eclipsa “ 1962

Filmul  ,,Eclipsa “ al regizorului  italian Michelangelo Antonioni, este poate cel mai reușit din trilogia antonioniană ,,L’avventura”  ,, La notte „,, L’eclisse”.  Temele recurente apar și aici: singurătatea, lipsa de comunicare , plictiseala , vidul sufletesc (existențial), dezumanizarea . Viziunea din ,,Eclipsa” reformulează prin simboluri , foarte exigent din punct de vedere estetic și formal, o mare parte a fricilor noastre.

Rătăcirile boeme ale Monicăi Vitti  prin orașul atât de impersonal (scene  similare   revăzusem acum câteva săptămâni, tot cu aceeași actriță în filmul ,,Deșertul Rosu”) sunt impregnate de letargie, când sufocantă,  când de o lene senzuală. Vittoria (Vitti), mereu plictisită, mereu în căutare de altceva și mereu abulică , întruchipează alienarea.
Un personaj în opoziție cu ea este  Piero (Alain Delon, la 27 de ani ), tânărul foarte atrăgător, cam afemeiat care se ,,lasă ”repede sedus de această femeie deprimată, cu certitudinea că o va face să se simtă bine (deși nu prea îi pasă ). Dar el este un tip de acțiune, ambițios, însetat de putere materială și de poziție socială, trăsături care o descurajează și o îndepărtează de el. Vom urmări scene dinamice, haotice, zgomotoase  de pe arena loteriei violente a  Bursei  (așa era în anii `60 !),  inima lumii contemporane , unde  Piero evoluează ca operator făcând cele mai diferite speculații pe piața valorilor.
Cele două personaje , totuși , nu diferă prea mult : fac parte din burghezie , urmărind ambele, în feluri diferite , confortul și siguranța  materială, fără iubire, fără altruism.
Și am putea caracteriza  Orașul   în construcție, în urbanizare galopantă , ca pe al treilea personaj al filmului, cel mai important simbol  în care  Vittoria și  Piero evoluează diferit: Vittoria este inhibată  de orașul modern, pentru ea un loc amenințător, al anonimatului , unde se simte străină, dezorientată, plictisită, dar Piero este cel care funcționează excelent în acest mediu ; de unde un dezacord ireconciliabil între cei doi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un montaj  final de secvențe uimitoare dă sens filmului , în care Vittoria și Piero nu mai apar,scurta eclipsă a relației lor s-a consumat și nu ne mai distrage de la esența de la mesajul profetic a lui Antonioni,  în care oamenii își continuă repetitiv  viața, nepăsători la ce-i înconjoară, la risipă , la distrugerea resurselor si energiilor, la avertismentul apocalipsei  !

Distribuția: Alain Delon (Piero), Monica Vitti (Vittoria), Francisco Rabal

Premiul special al juriului la Festivalul Filmului de la Cannes din 1962

 Full movie  https://ok.ru/video/85898562055

Masacrul din Nanking

Acum două seri  am văzut  și   partea a II-a din documentarul despre masacrul de la Nanking, din China anului 1937. Cu doi ani înainte de începerea oficială a celui de-al doilea război mondial, în timpul campaniei sale de cucerire a Chinei , armata  imperială japoneză  a invadat  orașul Nanking, capitala de atunci a Chinei.  Au urmat valuri de crime : soldații chinezi făcuți prizonieri sunt omorâți prin împușcare, înjunghiere, sau arși de vii ,  atrocități  fără precedent în istorie asupra populației civile , execuții în stradă prin decapitare, violuri asupra femeilor și fetelor încheiate invariabil cu mutilarea femeilor și uciderea lor, toate sub pretextul descoperirii soldaților ascunși.   În centrul acestor carnagii, câteva persoane își vor risca viața pentru a crea așa-numita Zonă de securitate , pentru a  ține jurnale , a face filmări pe viu  care să  ajungă  cunoscute în  lume.  Un mic grup de emigranți europeni și americani, oameni  de afaceri , misionari  vestici,  profesori  ,  formau  Zona de Siguranță Nanking,  pentru protejarea , cu riscul propriilor vieti, a civililor din oraș,  de forțele japoneze. O atenție deosebită i se acordă lui  John Rabe, un om de afaceri german (nazist!) ce a organizat Zona de Siguranță Nanking, Bob Wilson,  un chirurg ce a rămas în oraș pentru a avea grijă de victime, și  Minnie Vautrin, o educatoare misionară, ce a acordat îngrijiri miilor de femei din Nanking.  Masacrul  este descris de asemenea și prin prezentarea  interviurilor originale ale supraviețuitorilor chinezi,  ce-și spun propriile povești, precum și  declarațiile soldaților japonezi ce au participat la violențe.Desigur acest film nu  rulat niciodata in Japonia !

 

 A fost pentru mine și probabil și pentru alții care au urmărit miniseria, o experiență cutremurătoare despre cruzimea sălbatică exercitată asupra populației civile chineze: familii  întregi răpite ,violate, cu mic și mare, torturate, desfigurate de grupuri de soldații japonezi, la îndemnul superiorilor militari și politici.  Doar din Nanking , în doar 6 săptămâni , armata japoneză a omorât peste 200 de mii de oameni, răpind alte zeci de mii de  civili.  Văzusem acum câțiva ani experimentul din Manciuria și credeam că am idee ce s-a întâmplat. Din păcate, m-am înșelat, bestialitatea celor pe care nu-i mai putem numi oameni depășește imaginația oricărei persoane normale care a trăit/ trăiește departe de astfel de orori în masă. Hitleriștii chiar par a fi fost depășiți  ,,profesional”  & moral !

Documentar  realizat de Bill Guttentag și Dan Sturman

Adaptare după romanul ,, The Rape of Nanking ” de Iris Chang