Toate articolele de Cosmin

Alien: Covenant (2017)

Ridley Scott revine cu o noua incursiune în franciza Alien cu Alien: Covenant, dupa prequel-ul din 2012 Prometheus. Când nava Covenant este trimisa sa colonizeze o planeta îndepărtată, iar echipajului îi este întrerupt somnul criogenic, aceștia decid sa cerceteze o planeta apropiata, neindentificatî, care pare sa asigure condițiile necesare pentru noua colonie. Si dupa cum ne-am obisnuit în seria Alien, lucrurile nu merg întocmai cum te astepți.

În Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, într-atât de mult încât prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans și horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde acțiunea ia locul suspansului, cu câteva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regulă, când o continuare încearcă să imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reușește să insufle un aer nou acestui film, și să recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decât o face în Prometheus.

Avem parte de o întoarcere a lui Michael Fassbender, în dublu rol, fiind elementul principal de legatură între acest film si cel din 2012, căruia i se alatura Katherine Waterston (Fantastic Beasts and Where to Find Them) si Danny McBride (This Is the End), iar din toată distribuția trebuie să spun că cel mai plăcut m-a surprins McBride, care ne-a obișnuit cu roluri amuzante și exagerate, dar care aici face dovada că poate fi un actor serios, de care te poți atașa, cu o interpretare plină de emoții credibile.

Aceasta noua intrare in serie dezvolta mai departe mitologia universului Alien si ne pune din nou in fata intrebarilor ridicate in Prometheus legate de originea umanitatii si rolul nostru in Univers, si o face mai bine decat oricare din filmele anterioare. Pentru pasionati, 20 Century Fox a scos un scurt-metraj ce precede filmul, si care face legatura intre evenimentele din Prometheus si Covenant, care nu consider ca este absolut necesar de vazut pentru a intelege ce se petrece, insa aduce un plus de informatie. Acesta se numeste Prologue: The Crossing.

Efectele speciale sunt de nota 10, iar noile design-uri de locatii si creaturi se imbina bine cu cele deja familiare, si impreuna cu coloana sonora ne introduc inca o data in acest spatiu extraterestru, dar atat de atragator. Cu exceptia a doua scene de actiune usor aglomerate, nici aici nu ducem lipsa de cadre terifiante, care sa ne tina lipiti de scaun, in special in a treia parte a filmului.

Alien: Covenant este un urmaș demn de franciza Alien, iar cu productia unei continuari deja anuntata să înceapă anul urmator (da, filmul lasa loc unei continuari evidente), pot spune ca merita vizionat în cinema, iar fanii genului horror-SF nu vor fi dezamagiti. Desi Prometheus nu a fost la nivelul standardelor seriei (exceptand Alien 3 si Resurrection), acest film mă face curios de direcția în care Ridley Scott vrea sa ducă povestea și cum va lega aceste prequel-uri de seria originala.

MV5BMDBkYWM3MmItYWNlYi00YWJiLTg0M2EtMzA5NDhhNDMwYjJiXkEyXkFqcGdeQXVyNjEwNTM2Mzc@._V1_SY999_CR0,0,673,999_AL_.jpg

Anunțuri

Guardians of the Galaxy Vol. 2 (2017)

In Guardians of the Galaxy Vol. 2 (Gardienii galaxiei Vol. 2) echipa formata din Star Lord (Chris Pratt), Gamora (Zoe Saldana), Drax (Dave Bautista), Baby Groot (Vin Diesel) si Rocket (Bradley Cooper) pleaca intr-o noua aventura, acum fiind deja o echipa, oarecum. Nu lipsesc replicile acide intre membri, glumele nonconformiste cu care ne-am obisnuit din prima parte si emotiile, accentul fiind din nou pus pe familie. Avem o continuare adecvata care sustine in continuare faptul ca nu se ia in serios, dar reuseste sa fie simpatica, cu un loc deosebit in peisajul filmelor cu super-eroi.

O noua aparitie de bun augur in distributie este Kurt Russell, in rolul lui Ego, tatal misterios al lui Peter Quill despre care aflam in finalul primului film. Nu pot sa trec cu vederea prima scena a filmului, asemanatoare in concept cu cea din Ant-Man, in care ne intalnim probabil cu cel mai bun efect de „intinerire” (efectul Benjamin Button daca vreti) realizat vreodata pe un actor. Kurt Russell si Chris Pratt fac echipa buna in scenele pe care le au impreuna, relatia lor fiind poate cea mai credibila si sensibila dintre toate celelalte.

MV5BMTUwNDc4MzMzNl5BMl5BanBnXkFtZTgwODg0MDIyMjI@._V1_SX1777_CR0,0,1777,935_AL_.jpg

Michael Rooker revine in rolul lui Yondu, si este neasteptat cea mai buna parte a filmului, un personaj secundar interesant despre a carui poveste aflam mai multe si care are o influenta importanta asupra echipei si a lui Peter. O alta parte buna este Baby Groot, de care scenariul nu abuzeaza si este acolo atat cat trebuie sa fie, asigurand umorul necesar sa detensioneze orice scena.

Awesome Mix Vol. 2 (a se citi „soundtrack”) nu este la fel de bun precum predecesorul, insa melodiile se potrivesc momentelor, iar cum sunt de acord cu folosirea muzicii ca personaj al actiunii, ramane in continuare un plus. Efectele speciale reprezinta din nou o realizare de top, cu noi design-uri fantastice, la propriu, locatii si dispozitive, si complementeaza scenele de actiune, fiind cel putin un motiv pentru care filmul merita urmarit pe un ecran cat mai mare.

Guardians Vol. 2 bifeaza toate subpunctule asteptate, umor, actiune, insa nu reuseste sa pluseze la poveste. Pana dupa prima jumatate a filmului simtim lipsa unei intrigi, ne sunt livrate glume, iar povestile inter-personale functioneaza sau nu. Filmul se bazeaza in continuare pe carisma personajelor si implicit a actorilor, insa oportunitatile deschise de o parte a doua nu sunt exploatate suficient.

Asteptarile erau mari, dat fiind si primul film al seriei care a luat lumea pe neasteptate, dar Vol. 2 nu dezamageste. Avem parte de toate elementele familiare si placute, de distractie, actiune si emotie, si chiar daca nu este superior predecesorului, este o experienta placuta, suficient cat sa fiu curios pentru partea a treia si prezenta lor in Avengers : Infinity War, cu premiera in mai 2018. Demn de mentionat faptul ca avem scene dupa distributia de final, cinci dupa numaratoare, si nu merita ratate.

MV5BNDhmNzE0YzktNGUzZC00MjQ5LTgyZGQtNWNhNGE2NjkxZWZmXkEyXkFqcGdeQXVyNDQzODM3Mzc@._V1_.jpg

Jaf cu stil (2017)

Cand Christopher Lloyd (Back To The Future) este cea mai buna parte intr-un film cu Morgan Freeman si Michael Caine este clar ca accentul nu se pune pe actorie, ci mai mult pe prezenta scenica a acestora. Iar cand trei nume ca ei decid sa faca o comedie despre oameni batrani à la The Intern sau Last Vegas asteptarile nu sunt foarte ridicate.

Dupa ce asista la un jaf armat, si in urma problemelor financiare cu bancile si taierea pensiilor de catre firma la care a lucrat o viata, Michael Caine (Joe) isi convinge vechii prieteni, Morgan Freeman (Willie) si Alan Arkin (Albert) sa dea o spargere sub pretextul ca nu au nimic de pierdut chiar daca ar fi prinsi, iar in urma unor mici ezitari acestia accepta.

Dintr-un motiv sau altul sunt un fan al filmelor cu spargeri de banci, dar nu atat de mult al comediilor, mai ales pentru ca majoritatea filmelor de gen ma dezamagesc dupa vizionare. Going in Style (Jaf cu stil) este o combinatie neinspirata intre cele doua stiluri, iar jaful reprezinta mai mult un motiv decat un scop real in cadrul scenariului. Majoritatea scenelor sunt sketch-uri cu cei trei facand glume despre batranete si avand reactii acide unul la adresa celuilalt, care surprinzator sunt amuzante in cele din urma, tot creditul fiind al actorilor, il locul carora daca ar fi fost alte nume din comedie probabil ca nu ar fi fost la fel de credibile.

Scena mea preferata ii surprinde pe cei trei „antrenandu-se” pentru marele jaf incercand sa fure dintr-un supermarket o intreaga lista de cumparaturi. Un motiv este probabil si faptul ca le da actorilor mai multa libertate sa se miste efectiv si sa iasa din monotonia de a sta jos si discuta banalitati (desi atunci cand urmaresc The Bachelorette – aur). Un element amuzant, dar putin folosit este, cum am mentionat mai devreme, Christopher Lloyd in rolul lui Milton, un batran senil cu replici atat de neasteptate si de senin livrate ca fura toate alea patru scene in care e prezent.

Momentele bune sunt prezente, dar prea putine si prea spatiate de scene de familie care nu te fac sa te atasezi de personajele secundare, scene ce nu avanseaza povestea si gag-uri care nu functioneza. Nu am regretat totusi vizionarea, probabil si pentru ca atinge doar o ora si 36 de minute, dar daca nimic din ce am spus nu v-a atras atentia nu este un film pentru voi.