”The Truth ”/ ”La Vérité ”, 2019

Prezentat în premieră la Festivalul  filmului de la Veneția , din august 2019   ”The Truth ” /”La Vérité ” ,  filmul dramatic franco-japonez realizat de regizorul   Kore-eda Hirokazu , cineastul nipon care a câștigat anul trecut Palme d’Or la Cannes, cu „Une affaire de famille „, a entuziasmat pe mulți, nu doar cu simpla prezență în program ci și după vizionare, când , chiar după ce i-a căzut  o stea, două, nu i-au pierit toți elogiatorii. Este primul film a lui  Kore-eda Hirokazu , realizat în afara Japoniei, cu staff-ul străin, într-o țară europeană …emancipată de secole, în moravuri și cu un alt temperament decât  stilul  reținut al nativilor din  Japonia.  Kore-eda și-a asumat niște riscuri, filmând  într-un mediu  străin, în altă limbă, cu colaboratori străini. I se reproșează regizorului că filmul este prea sentimental, tendință până acum străină lui. Dacă mă gândesc la rolul protagonistei, găsesc că este foarte tranșant, mai ales pentru o femeie, ceea ce nu e prea „larmoyant”. Chiar dacă personajele nu au un comportament reținut , ci vorbărie,  certuri,  eu nu i-aș imputa  regizorului  acest  aspect; franțuzoaicele nu sunt deloc  încuiate ! De exemplu, protagonista are replici  foarte dure, între  două  fumuri de țigară. Tema  predilectă a filmelor lui Kore-eda Hirokazu este familia: sub acest aspect regizorul rămâne el  însuși, chiar dacă profunzimea psihologică și filozofică a acestui film este discutabilă. În afara acestei tematici fetiș,  mai regăsim la regizorul nipon și  similarități la nivelul  ritmului , muzicii chiar   și a dialogurilor, cu alte filme ale sale. Intriga  filmului este declanșată odată cu citirea memoriilor , niște fake-uri pe care familia șocată , le va dezvălui .
Distribuția  este de elită și nu aș reproșa prea multe interpretării : Catherine Deneuve, Juliette Binoche, Ethan Hawke ,…

 

Sinopsis

Mare  star al  cinematografiei  franceze,  Fabienne cu o carieră  fabuloasă, este  foarte  iubită de public, până când , după ce o cheamă acasă,  la prezentarea memoriilor sale , pe fiica sa Lumir, o scenaristă auto-exilată , stabilită cu familia  ei  în Statele Unite , percepția fanilor  față de  vedetă se va schimba .  Relația mamă – fiică a fost totdeauna complicată, dar la reîntâlnirea celor doua femei, atmosfera devine tot mai tensionată: adevăruri ascunse, ranchiune nemărturisite, iubiri imposibile , ies la lumina zilei . Fabienne tocmai este în toiul filmărilor unui S.F., unde întruchipează rolul unei fete bătrâne a cărei mamă a rămas tânără pentru totdeauna. Realitate și ficțiune se întrepătrund, obligându-le , pe mamă și fiică să se regăsească.

În artă ca și în politică

GettyImages-1170698279-1024x683

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.