Heaven (2002)

În momentul în care crezi că ai văzut tot Kieślowski, apare un film ca ăsta și te pune pe gânduri. Asta chiar dacă afli că nu e regizat de polonez (doar scenariul a fost scris de cei doi Krzysztof, Kieślowski şi Piesiewicz) ci de Tom Tykwer (Run Lola Run), şi nu e vorba de un singur film, ci mai parcă de două filme lipite cumva într-unul singur.

Să zicem că, din scenariul iniţial, pe masa de lucru a regizorului Tykwer rămâne povestea prinderii Philippei (diafană aici Cate Blanchett), învăţătoarea englezoaică cu soţ italian, neluată în seamă de carabinieri. Femeia decide să-şi facă singură dreptate şi ajunge în biroul criminalului, unde plasează o bombă. Printr-o conjunctură nefericită, în explozie mor oameni nevinovaţi.

Arestată şi distrusă la aflarea veştii, Philippa este ajutată de tânărul ofiţer de poliţie cu nume în oglindă cu al său – Filippo (Giovanni Ribisi). Până aici am fost în filmul lui Kieslowski, drama unei lumi prin care nimeni nu poate trece nevinovat, iar valorile umane – dreptatea, responsabilitatea, libertatea sau dragostea – stau sub semnul răului.

Fără a fragmenta povestea, pelicula semnată de Tykwer are o dimensiune corectă (mă disperă filmele ce trec de o oră şi jumătate) şi totuşi ia destule pauze de respiraţie: observăm strada din perspectiva personajelor, turnul din curtea poliţiei, vânzătoarea închizând magazinul pentru a se iubi cu lăptarul în maşină preţ de-o ştire, şamd. Dar amprenta lui Kieslowski e acolo: intersecţiile nebănuite ale personajelor ce par să meargă în direcţii diferite, faptele dintr-o lume cu reverberaţii într-alta, totul până la povestea romantică, uşor neplauzibilă, dintre cei doi, poliţistul tânăr şi profesoara criminală.

O jumătate de oră de Kieslowski pentru o oră de Tom Tykwer pare un troc corect, ambii fiind foarte autori de cinema veritabil. Dar ultima jumătate de oră din pelicula ieşită din aceste minţi, combinate, nu ştii ce e, ce poate fi, poezie pură sau doar film. Personajele ies din viaţa lor ţinută în frâu până atunci şi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ies dintr-o lume (a marelui oraş) şi intră în alta, aparent idilică, ca viata unei localităţi din vârf de deal (Montepulciano).

Filmul face parte dintr-o trilogie (Heaven, Hell, and Purgatory) inspirată de Divina Comedie a lui Dante. Doar scenariul lui `Heaven` a fost dus la bun sfârşit de cei doi Krzysztof, Kieślowski şi Piesiewicz, până la moartea primului. Despre acest film a scris mai pe larg Adriana-Ortansa aici. Celelalte două existau doar ca script, constând, la moartea lui Kieślowski, în treizeci de pagini de treatment.

Piesiewicz a terminat singur scenariile, întâi pentru Hell — regizat de bosniacul Danis Tanović și lansat în 2005, cu Emmanuelle Béart în rolul principal, în timp ce Purgatory, despre un fotograf ucis în războiul bosniac, a rămas neprodus. În 2007, Ibo Kurdo şi Stanislaw Mucha au regizat Nadzieja (Hope), după un scenariu scris tot de Piesiewicz, aşa că acest film închide trilogia. La sfârşit rămâi cu cel puţin două întrebări: cât de sus poate zbura un elicopter (se pare că între 5 şi 12 km) şi de ce nu poţi face aşa şi în viaţa reală: să te ridici şi să cobori când vrei, de unde vei…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.