Bad Times at the El Royale / Vremuri grele la El Royal

Bad Times at the El Royale” este un thriller cam sincopat (și puțin psihopatEmoji) care nu te lasă nici să mori nici să trăiești, prin numeroasele poteci pe care se împrăștie acțiunea într-o temporalitate încâlcită și tot atâtea indicii,unele false, care te obligă să te uiți la film până la capăt, mai ales, pe parcurs , când nu doar comportamentul personajelor se radicalizează, dialogurile au subînțelesuri și imaginea nu te lasă indiferent; începi să crezi că  știi cum stau lucrurile, dar, de fapt ești încă în faza de decantare a temelor și simbolurilor.
Tema principală a filmului este dualismul spiritului uman și duplicitatea comportamentală care se macină între  bine și rău, cu mesajul regizorului  Drew Goddard, deopotrivă, scenarist  și producător, că oamenii nu sunt eminamente buni sau răi, că  oricine poate fi, la un moment dat, din anumite cauze sau motive, capabil de fapte surprinzătoare, dar și dedublarea în aparențe și  esențe.

„Bad Times at the El Royale” are  loc în anul 1969 și ne transpune într-un hotel , glorios odinioară, ajuns acum un lăcaș ruinat și murdar.Clădirea se ridică  pe granița dintre statele California și Nevada, unde șapte străini  cu secrete  întunecate, petrec o noapte …de pomină!  O atmosferă dubioasă și un loc și mai dubios,,- Ce cauți părinte, aici, nu este pentru dumneata?!” Acest loc amintește ceva între Agatha Christie- Zece negri mititei, Alfred Hitchcock-Psycho , David Lynch – Mulholland Drive,Twin Picks,Tarantino-  Pulp fictionEmoji?

 

18021_1   bade
https://cefilmevad.files.wordpress.com/2019/07/jeff.jpeg?resize=668%2C668  https://cefilmevad.files.wordpress.com/2019/07/chris-hemsworth-bad-times-el-royale-dance.gif?resize=668%2C668
Scenariul este destul de încâlcit, vei fi surprins de twisturile violente ale filmului, chiar dacă toate firele epice converg într-un final și până la urmă pricepi perfect șirul evenimentelor. Evoluția intrigii este diseminată nu doar de indicii, de numeroasele flash-back-uri, ci și de temele  secundare: răzbunarea, căința, izbăvirea, perseverența, aspirațiile. La recepția hotelului unde strălucirea a dispărut, îi regăsim pe preotul Daniel Flynn (Jeff Bridges),cântăreața de muzică soul, ratata Darlene Sweet (Cynthia Erivo), vânzătorul Laramie Seymour Sullivan (Jon Hamm),tânăra hippiotă Emily Summerspring (Dakota Johnson), , sora ei Rose (Cailee Spaeny), managerul hotelului cu sindrom de stres post-traumatic Miles Miller (Lewis Pullman) și enigmaticul Billy Lee (Chris Hemsworth), un guru (psihopat),cu un abdomen și mișcări de stripper, iar Xavier Dolan, apare în film în rolul unui impresar fără scrupule . Personajele sosesc la motel din motive diferite, fiecare cu câte un secret …rușinos sau chiar oribil , fiecare cu un scop solid, și ajung să se cunoască, reciproc,constrânși de imprejurări, pentru că  se trezesc captivi în El Royale, nevoiți să-și dezvăluie și să-și rezolve problemele în loc să mai fugă de ele.Jocul actoricesc a lui Jeff Bridges  este nuanțat, în fine, copleșitor. Se remarcă  Cynthia Erivo, al cărei personaj o cântăreață subapreciată , e dezarmant prin sinceritate, verticalitate și doza de inocență, în ciuda unui trecut care i-a marcat sufletul. Actrița interpretează live  pasajele muzicale !Jon Hamm se comportă nefiresc,dar, personajul lui joacă un rol! Dakota Johnson,cam la fel de pierdută în spațiu ca în toate filmele în care joacă, Chris Hemsworth, greu de recunoscut, dezvăluind un arsenal de abilități actoricești.

Etapizarea pe capitole a scenariului, al căror titlu este înscris pe un carton negru este un mod destul de original de a permite alternarea mai multor puncte de vedere ,cunoașterea mai profundă a personajelor care devin rând pe rând suspecte și bineînțeles a complexității narațiunii ne  încurcă la început,dar va contribui pe parcurs la focalizarea interesului față de fiecare personaj în parte. Chiar dacă pare o improvizație, fiecare actor va surprinde în  twisturile violente ale filmului, lăsându-și amprenta în acest thriller feroce. Scena din fața oglinzii unidirecționale*, în care cântăreața camuflează munca secretă a preotului este edificatoare in prezentarea  duplicității personajelor.

*   funcţionează  ca oglinzile din camerele de interogatoriu,de fapt, geamuri care permit supravegherea din exterior a celui interogat fără ca acesta să ştie ce se petrece în afara încăperii. E nevoie ca două condiţii esenţiale să fie îndeplinite pentru ca o asemenea oglindă să funcţioneze corect :1.camera unde se desfăşoară interogatoriul trebuie să fie iluminată mai puternic faţă de camera observatorului din spatele oglinzii. 2. cantitatea de metal aplicată pe spatele oglinzilor folosite pe post de ferestre în aceste camere este doar jumătate din cât se foloseşte în mod uzual la confecţionarea unei oglinzi. Acest aspect face ca o parte din lumină să se reflecte înapoi în camera de interogatoriu, cealaltă ajungând în camera exterioară, unde se află observatorul.
 Sa fim atenţi la alte metafore / simboluri :ploaia purificatoare, numele în registru,faptul ca fiecare personaj are un plan,e preocupat, și altfel de cum se comportă în fața celorlalți.Contrastele destul de evidente sunt si ele o modalitate artistică : motelul e amplasat chiar pe granița dintre statele California și Nevada; în punctul culminant, personajele sunt obligate să aleagă între roșu și negru la jocul de ruletă; producătorul muzical (Xavier Dolan) pentru care lucrează Darlene (Cynthia Erivo) îi oferă două variante pentru continuarea carierei; toate personajele au dublă identitate; una dintre ultimele scene tratează o spovedanie care se desfăsoară fix pe granița California-Nevada, din holul motelului. Până și titlul filmului pune în contrast gravitatea evenimentelor, cu prestigiul locului. Descoperim vulnerabilitatea, temerile, alianțe circumstanțiale care ne încurcă și mai mult previziunile.
 Acest film ne oferă câteva cadre superbe,cu o paletă de culori foarte atent și inspirat selectată:camera,  îmbrăcămintea Darlenei, scenele exterioare din parcare,un  sound-track foarte bun,de atmosferă.
Reclame

Un comentariu la &8222;Bad Times at the El Royale / Vremuri grele la El Royal&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.