Romulus & Remus

O reinterpretare în cheie istorică mai puțin livrescă a mitului fondator al Romei, Il primo re se abate de la standardele clasice ale filmului istoric. Eroul nu e chiar erou, după cum nici antagonistul nu e foarte evident – cel puţin în prima parte.

Povestea de început pare banală, focusându-se pe traseul celor doi frați, simpli păstori, răpiți după inundația Tibrului de cei din sângerosul Alba Longa. Dincolo de reconstituirea istorică, regizorul Matteo Rovere și echipa de producție se angajează într-un demers filologic asemănător celui încercat de Mel Gibson în Passion of Christ – jucat în aramaică, ebraică şi latină sau Apocalypto (limbajul maya yukatec).

Ce vorbesc actorii din Romulus & Remus este o proto-latină, un limbaj reconstituit de un grup de semiologi după artefactele rămase din mormintele datate în anii 800 înainte de Christos, când se presupune că au trăit fondatorii Romei. Scenele de luptă sunt şi ele destul de reuşite, şi aduc cu cele din Vikings sau Game of Thrones, aspect remarcabil pentru un film cu buget de doar 7.5 millioane de euro.

Adevăratul protagonist este Remus, jucat de Alessandro Borghi. Dintre cei doi fraţi, el este cel care are curajul să provoace zeii, chiar dacă plăteşte scump această aroganţă. Romulus  reaprinde focul sacru și devine noul lider al pagusului. Încercând să scape de profeție, Remus se îndreaptă spre Tibru cu un grup de oameni, dar este atacat de cavaleria celor din Alba Longa și va fi salvat de tribul rămas fidel lui Romulus.

Acesta traversează Tibrul și arde corpul lui Remus, jurând să construiască cel mai mare și mai puternic oraș din lume pe cenușa fratelui său. Romulus (jucat de Alessio Lapice) dă orașului numele Roma, iar pe parcursul creditelor de final, o hartă animată arată expansiunea teritoriului supus Romei până în perioada sa de vârf, sub împăratul Traian, în 117.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.