,,Unplanned” (Neplanificat) – 2019

Politicile de planificare familială sunt totdeauna extrem de controversate, uneori chiar nocive:
fie că încurajează  avorturile, desconsiderarea familiei tradiționale, libertatea de a decide a individului, adesea încălcând flagrant drepturile altui individ,al altor categorii sociale, interesului marii majorități, acuzate de a fi retrograde , închistate, năclăite în prejudecăți

fie că, dimpotrivă, distrug destine prin forțarea legiferată a interzicerii avorturilor provocate, condamnarea divorțului dintre soți, impunerea sacro-sanctității unei anumite religii, descurajarea emancipării socio-culturale a femeilor.

Anul acesta, pe 25 ianuarie 2019, Statul New York a aprobat legea intitulată ,, Actul pentru Sănătatea Reproducerii „ care răstoarnă conceptele de „crimă” și „persoană”, permițând ca un avort să se facă până în luna a noua de sarcină, chiar și în absența unui medic. Stupefiant !

Acțiunea dă naștere (în statele dezvoltate) la reacțiune, astfel că propaganda în sens invers a fost îmbrățișată nu doar de credincioșii religioși (creștini), de opoziția politică, de unele canale de informare publică , dar și de sensibilizare a publicului  prin  filme  anti-avort  care, iată, răspândesc dezinformarea și construiesc o lume care este  imaculată, creștină (cred , ei! Emoji) și conservatoare.

Pe 29 martie 2019, în peste 1.000 de cinematografe din Statele Unite, a fost lansat filmul „Unplanned”, peliculă care are  la  bază  autobiografia  lui  Abby Johnson, fostă directoare a rețelei de clinici* Planned Parenthood, principala rețea de avorturi din SUA – care din susținătoare a avortului, s-a transformat în opozantă a acestuia, în momentul în care a văzut cum un copil se luptă pentru viață pentru a nu fi ucis în pântece și Abby Johnson a devenit chiar unul din liderii mișcării pentru viață și susținătoare a femeilor în criză de sarcină.

                                    Abby Johnson, 38 de ani   &  interpreta Ashley Bratcher

 

 

Filmul dezvăluie cum INCREDIBILUL moment de răscruce din viața eroinei a fost precedat de ani de speranțe înșelate, iar apoi a venit momentul de revelație. Multe din secretele întunecate ale Planned Prenthood și ale industriei de avorturi vor fi relevate celor care vor urmări filmul. „Nimeni nu va putea să spună că nu a știut după ce va vedea filmul”, a declarat Johnson. Teoretic se abuzează de scene sângeroase care invadează ecranul, pentru a convinge că avortul este nesănătos, lasă sechele psihice, infertilitate, regrete …eterne.

Filmul încearcă să  educe societatea , la fel ca și cei din tabăra adversă care încurajează comportamente sexuale deviante, pentru a crea un nou model de normalitate. Chiar dacă se aplică cu ostentație, din ambele ,,viziuni”, etichetări, aproape aș râde de unele paradoxuri: familiile hetero sunt, pentru unii, de domeniul trecutului, desconsiderate și nesănătoase, pe când cuplurile homosexuale luptă să aibă familie legalizată prin căsătorie Emoji. O, tempora, o, mores!

Proiectul cinematografic a stârnit reacții de împotrivire la Hollywood și de cenzură pe canale TV precum Travel Channel, Cooking Channel, Lifetime sau Hallmark, care au refuzat să îi facă publicitate (contra cost). De asemenea, Motion Picture Association of America a încadrat filmul „Unplanned” la categoria „R –restricted / acces restricționat”, categorie destinată de regulă filmelor ce conțin violență, limbaj vulgar, nuditate sau sex.

Totuși, acest film pro-viață a spulberat așteptările și se dovedește un mare succes, confirmat de cifrele de box-office și cele ale principalelor platforme care măsoară audiența și aprecierea publicului. Astfel, „Unplanned” a avut incasări de 6,1 milioane dolari în weekend-ul lansării, dublu față de previziunile specialiștilor.

„Suntem bucuroși de faptul că poporul american a răspuns cu acest sprijin masiv, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă în săptămânile următoare”, au declarat într-un comunicat de presă  co-regizorii  și  scenariștii  Chuck Konzelman și Cary Solomon. În prezent filmul a pierdut deja patru poziții în top!

 

 

 

* Planned Parenthood este cea mai mare rețea de susținere a avortului din lume, fiind finanțată parțial de la bugetul de stat al SUA. Fundația fondatorului Microsoft, Bill Gates, dar și Fundația Ford a miliardarului Buffet se numără printre donatorii acestei corporații.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.