Suburra: La serie

La fel ca și Gomorra – mă refer la serial, nu la filmul din 2008 cu același titlu, în care a jucat Toni Servillo – Suburra: Blood on Rome duce la un alt nivel filmele cu mafioți. Acest serial de televiziune italian, care aparține și genului polițist, este inspirat de romanul cu același nume scris de Giancarlo De Cataldo și Carlo Bonini.

Acțiunea are loc la Roma (încă nu am reușit să-mi dau seama dacă Suburra este numele unui loc din sau vechea denumire a cartierului Ostia) iar regia primului episod aparține lui Michele Placido, celebrul interpret al comisarului Cattani. Serialul a fost realizat de Daniele Cesarano și Barbara Petronio pentru Netflix, fiind primul serial de televiziune original italian produs de compania americană. Pe lista producătorilor mai apar și Cattleya în asociere cu Rai Fiction și Bartleby Film.

Episoadele din primul sezon au avut premiera la nivel mondial pe 6 octombrie 2017, fiind difuzate apoi și la televiziunea italiană Rai 2 începând cu 2018. Dacă subiectul general pare a fi puterea și corupția din Roma, în cadrul crimei organizate – a politicienilor orașului și a Vaticanului – subiectul particular oferit publicului sunt complicațiile generate de un grup de tineri care își caută drumul în viață.

Doi dintre ei fac parte chiar din familii inamice – puternice, dar în care nu au loc să se dezvolte – iar pe parcursul serialului devin prieteni. Un personaj interesant este Samuraiul, mafiotul inteligent – o specie pe cale de dispariție – care aduce cu un șef de scară mai fioros, ce reușește până la un punct să-i folosească pe toți pentru interesele sale.

Chiar dacă a debutat mult mai târziu decât Gomora (care a anunțat deja sezonul al IV-a, chiar la sfârșitul acestei luni), serialul Subbura a scos deja două serii, ultima rulând chiar la finalul lunii februarie 2019.

Reclame

7 comentarii la &8222;Suburra: La serie&8221;

    1. Da, numai că Ostia (despre care am bănuit inițial că ar fi cartierul din nordul Colosseum-ului) este de fapt un district, mai degrabă o localitate situată la 35 de kilometri vest de Roma.

      Se întinde pe coasta tireniană şi este refugiul preferat al romanilor pentru weekendurile şi pentru vacanţele de vară. Lido di Ostia era un sat anonim până înainte de al doilea război. Bune și filmele astea, mai învățăm ceva geografie/istorie.

      Apreciază

  1. Am vazut ambele sezoane. Se lasă loc pentru al treilea sezon. Reusit. Țiganii lor sunt o copie îmbunătățită a alor nostrii. Nu este făcut in maniera clasică a filmelor cu organizare mafiotă. Captivant si actori buni. E peste La Piovra. Veti vedea acoti distribuiți in filmele de acest gen, L Onore…,La Piovra, La squadra antimafia, etc. De remarcat ca serialul este retinut in a prezenta scene intime tari spre deosebire de film care exagerează și devine cam sporco.

    Apreciază

    1. Filmul n-am reușit să-l văd până la capăt, sau nici măcar nu-mi amintesc finalul, așa de slab a fost. Se repetă aici situația cu Gommora, un film la fel puțin convingător dar un serial excepțional.

      Îl recomand, mai ales daca ti-a plăcut incursiunea în viața personajelor din Suburra. Cei din Napoli sunt și mai și, vorbesc cu ș ca noi iar acolo, în serialul despre mafia napoletană, deosebirile nu sunt așa evidente între clanurile țigănești și celelalte.

      Despre scenele intime „tari” – perversitatea este aici perspectiva; „La Piovra” este totalmente filmat din spatele polițistului antimafia, practic serialul ăla te forțează să ții cu personajul pozitiv.

      Aici nu mai știi cu cine să ții pentru că, pe lângă un antagonist puternic (chiar imposibil de învins), ai trei protagoniști (sau chiar mai mult de patru, după apariția lui Cinaglia și a celorlalți din „lumea bună”), fiecare cu problemele sale.

      Dar aici deja intrăm în detalii, și dacă ai văzut recent Suburra filmul, ar fi interesant un review.

      Apreciază

Lasă un răspuns la Kris Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.