Vikings sezonul V – la final

La sfârșitul lunii decembrie s-a reluat sezonul V, iar ultima parte a acestuia (episoadele 11-20) se difuzează în fiecare joi pe History. În seara asta de la orele 21 rulează episodul 18 – Baldur, în care urmărim lui aventurile lui Hvitserk, Flokki și Ubbe. Dacă în prima parte a seriei V din Vikings luptele dintre fii lui Ragnar mi s-au părut cam ilogice și haotice, acum totul pare să capete sens, iar personajele să prindă contur.

După dispariția liderului, triburile de vikingi se dezbină, dar fii săi își găsesc în cele din urmă, fiecare, propria direcție. Curioasă decizia de a rupe sezonul 5 în două calupuri a câte 10 episoade, atât de depărtate încât ultimul din prima parte părea a lăsa multe semne de întrebare și istorii neterminate.

Însă, cum firele narative se complicaseră, este clar că a fost nevoie de o distanță pentru că fiecare sezon (iar mai nou și jumătățile) aduce câte  ceva nou, câte un element care-l face din ce în ce mai interesant. În acest sezon apare încă un fiu al lui Ragnar – Magnus, făcut în timpul captivității din Wessex – iar un personaj episodic afirmă: toți (vikingii) suntem fii lui Ragnar Lothbrok!

Personajele sunt complexe și carismatice, iar scenele de luptă la fel de reușite. O senzație persistentă după moartea lui Ragnar, care a devenit mai clară din această a doua jumătate a sezonului V, este că Vikings devine un fel de Games of Thrones, prin împrăștierea eroilor principali. Dacă în primele sezoane am urmărit ascensiunea eroului Ragnar Lothbrok, intrat în legendă ca descendent direct al lui Odin, zeul războiului, firul principal s-a desprins în atât de multe fire disparate încât nu mai știi ce să urmărești.

Constructorul de corăbii Floki e pe cale să moară și el, dar renaște spiritual și ajunge într-un ținut izolat, trăgând după el, asemeni lui Noe, câteva familii. Acest mit fondator al Islandei putea constitui, desigur, un film separat. La fel și legenda ascensiunii lui Björn Ironside, despre care nu știm cum de nu mai ajunge odată rege al Suediei: de vină or fi numeroasele neveste pe care le schimbă, sau fiindcă e fugărit de Ivar, ori fiindcă stă în umbra lui Ubbe.

Reclame

3 comentarii la &8222;Vikings sezonul V – la final&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.