Anihilare

Annihilation este un SF ciudat, ecranizarea unei cărți premiate pe care n-am citit-o, dar am dat o căutare pe google în urma căreia m-am lămurit cum că autorul său Jeff VanderMeer este reprezentativ pentru genul weird SF. Filmul te duce cu gândul la „Picnic la marginea drumului”, cam aceeași idee, doar ca mai…. modern și în același timp mult mai schematic în desfășurare.

Spre scuza romanului science fictionhorror al americanului VanderMeer, am notat că acesta este doar primul volum al trilogiei Southern Reach, iar următoarele sunt din ce în ce mai bune. Cât despre ecranizare, dacă ați citit cartea fratilor Arkadi și Boris Strugatki sau ați văzut „Călăuza” lui Tarkovski, nu prea are sens să vă pierdeți vremea cu Anihilarea, pentru că în afară de o actriță bună (Natalie Portmann) nu aduce nimic nou pe ecran.

Filmul este încadrat în genul SF horror, în realitate e un soi de pastiluță ambiguă pentru noua generație: ne temem că ăia ajunși aici cu un meteorit or să ne invadeze ADN-ul, dar după ce-i distrugem ne dăm seama că nu prea știm ce aveau de gând, de fapt, și ne trece așa o vagă senzație de remușcare, după ușurarea că i-am distrus noi pe ei și nu viceversa.

De văzut doar dacă n-aveți somn și vă lipsesc senzațiile tari. Eu unul am cam adormit la el. Recomand de pe Netflix un film mai ieftin dar cinstit, cum este OA. Sau, din aprilie, am înțeles că bagă seria Monty Python, iar până atunci puteți revedea Brazil de Terry Gilliam. Măcar o să vă distrați.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Anihilare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s