Head in the Clouds

Postarea nu e despre filmul din 2004 cu Charlize Theron și Penélope Cruz ci despre episodul 9 din serialul Altered Carbon, despre care a scris Adriana-Ortansa mai pe larg aici. Pe când mă amuzam mai tare de stack-ul acela ca un diamant încapsulat într-o carcasă de HDD, aflu de existența Nectome, un startup american care pretinde că se pot salva conexiunile neuronale ale creierului unei persoane într-un computer.

altmanȘi, mai ales, că există 25 de persoane din lumea reală care au plătit 10.000$ ca să fie pe o listă de așteptare – printre ele și tânărul antreprenor Sam Altman din Silicon Valley, în imaginea alăturată. Denumirea firmei vine de la ConNectome (o hartă a memoriei), iar procesul presupune o îmbălsămare în detaliu microscopic a creierului, astfel încât acesta să poată fi ulterior simulat pe un computer, conform MIT Technology Review.

Ideea este că într-o bună zi, după atingerea singularității tehnologice (Ray Kurzwell afirmă că anul în care s-ar putea întâmpla asta ar fi 2045), oamenii de știință vor putea scana creierul astfel îmbălsămat și îl vor transfera pe un calculator sofisticat, într-un simulator. În felul acesta cineva foarte asemănător cu tine – deși nu chiar tu – ar putea mirosi din nou florile, de undeva dintr-un server unde va fi încărcat atunci când tehnologia o va permite.

Altered-CarbonAșa că numele acestui episod – Head in the Clouds – tradus mot-a-mot, poate însemna și cu creierul în cloud, nu neapărat cu capul în nori. Serial se vrea o replică la Westworld, însă diavolul stă în detalii: cu tot scenariul și vizualul interesant, actorii fac diferența, iar cei din Altered Carbon nu prea reușesc să compună personaje memorabile, pentru că majoritatea sunt lipsiți de carismă.

Sfatul meu legat de acest serial este că în momentul în care vă plictisește (eu m-am dat bătut la apariția surorii) puteți sări fără grijă la acest episod sau chiar la ultimul, ca să puteți face legătura cu sezonul doi. Conform informaţiilor publicate de cei de la Production Week, sezonul 2 este programat să intre în producție din octombrie 2018 în Vancouver. Am auzit că primul volum din trilogia Takeshi Kovacs (cel care dă și titlul serialului) e mai bun decât ecranizarea asta și e și singurul tradus la noi, deocamdată.

Până la reeditare, doritorii îl pot achiziţiona de aici.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.