The Shape of Water (Forma Apei) 2017

Cei care aveau în 1977 cel puțin 10 ani  își amintesc cu siguranță de omul-amfibie jucat de Patrick Duffy (cunoscut și din Dallas) în serialul TV „Man from Atlantis”. Era Om, un tânăr frumușel cu degetele palmate, respira prin branhii, se simțea în elementul său sub apă, iar pe uscat îl așteptau pericole din partea tereștrilor, începând chiar cu laboratorul în care a fost dus spre cercetare.

Sau poate ați văzut filmul „Omul-amfibie”, un SF sovietic din 1962, regizat de Vladimir Cebotariov, după celebrul roman scris în 1927 de scriitorul rus Aleksandr Beleaev.  Este vorba despre un tânăr, numit omul-pește, căruia în timpul copilăriei i-a fost transplantat un set de branhii de rechin care i-au salvat viața. Operațiunea a fost efectuată de către tatăl său, doctorul Salvator, om de știintă și chirurg. Experimentul a fost un succes, dar a limitat capacitatea tânărului de a interacționa cu lumea din afara oceanului care a devenit casa sa.

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul SF al lui Guillermo del Toro are protagonist(ă)o creatură încă necatalogată, dotată cu inteligență, care va da peste cap viața laborantei Elisa, o femeie mută, dar și codul de etică și deontologie profesională a unor cercetători dintr-un laborator ultrasecret guvernamental. Este un film mai rafinat, mai complex decât serialul cu omul din Atlantis, dar mai aproape de omul-pește  și  de „E.T.” a lui Spielberg, prin tratarea delicatului subiect al toleranței, al acceptării acelora care sunt altfel.

Un film fantastic, ancorat într-o acțiune  reală,  în epoca  Războiului  Rece  când  SUA  efectuau cu disperare  experimente dintre cele mai insolite. The Shape of Water este și o poveste universală despre iubirea absolută. Filmul dă cu tifla basmelor clasice și  înlătură multe din clișeele lor dulcege: Elisa nu este teribil de frumoasă, nici de inocentă; ea are un zâmbet care farmecă pe cel care o îndrăgește și are dorințe senzuale.

Regizorul mexican ne invită să descifrăm noi coduri ale poveștii moderne cu ajutorul unor noi repere, a unor cheițe la îndemâna cinefililor pasionați. Mutismul Elisei este contracarat de splendida muzică a lui Alexandre Desplat; exacerbarea  simțului  tactil   și  al  mirosului redau viziunea apei,  a iubirii din acest film impresionant,  pe care-l votez pentru premiile Oscar 2018!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;The Shape of Water (Forma Apei) 2017&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s