Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Aproape ca un preambul al unui western clasic, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017, r. Martin McDonagh) este una dintre cele mai intunecate comedii din ultima vreme, cu Frances McDormand în rolul unei anti-eroine, enervate și nemulțumite de incapacitatea forțelor de ordine în găsirea și pedepsirea celor care i-au ucis fiica. Ancorat în una dintre cele mai bune interpretări ale lui Frances McDormand, filmul ne duce în iad și înapoi pentru a ne oferi o reprezentare texturată a durerii și a culpabilității într-o comunitate.

t1Trei panouri publicitare abandonate scheletic, consumate și sfâșiate de trecerea violentă a timpului – imaginea unui cimitir al umanității rămas neutilizat de peste treizeci de ani – dau naștere unei povești fascinante. Ele prind viață în momentul în care Mildred Hayes (McDormand) le închiriază pentru a-și exprima furia și durerea resimțite pentru că violul și uciderea fiicei sale, în urmă  cu șapte luni, rămân nerezolvate. Pe panourile publicitare, pe un fundal roșu-sânge, Mildred comandă trei rînduri rigide: „violată în timp ce moare”, „și încă nu au loc arestări?”, „de ce, șerif Willoughby?”

Willoughby (Woody Harrelson) se află la conducerea poliției locale, un grup compact de rasiști brutali (ei nu torturează „negrii”, ci doar ”persoane de culoare”), dar este foarte empatic față de Mildred, chiar dacă este frustrat de acțiunile ei. Sentimentul său este în mare parte împărtășit de locuitorii orașului, inclusiv de preotul local. Chiar și fiul lui Mildred, Robbie (Luke Hedges), îi reproșează mamei sale că a dezgropat vechi agonii. Pentru Mildred, aceste sentimente nu sunt vechi, rămân proaspete și dureroase.

Multe răsturnări de situații și, similar unei pelicule anterioare a lui McDonaghIn Bruges (2012), omenirea este un câmp murdar, cu fluxuri de simpatie predispuse la schimbare în cadrul interacțiunilor individuale. Într-adevăr, Three Billboard este de departe cea mai complexă, inteligentă și pretențioasă lucrare a regizorului. În mod fundamental, nu există oameni buni sau răi în lumea lui McDonagh, ci oameni reali care fac lucruri bune și rele.

t2Toate personajele se transformă de la caricaturi la ceva mai complex în timp ce filmul înaintează. McDormand aduce o furie captivantă unui film care continuă să amuze și să surprindă. Comedia și groaza sunt probabil cel mai bine echilibrate de Sam Rockwell în rolul unui polițist rasist, care trăiește încă acasă cu mama lui și abuzează de puterea sa pentru a-și satisface masculinitatea fragilă.

Harrelson și Rockwell se potrivesc aproape ca yin și yang, se completează reciproc în timp ce se află pe ecran, până la un punct de frustrare totală care te va face să oftezi dezaprobator. În timp ce narațiunea rămâne destul de simplistă, McDonagh se concentrează pe Mildred și suferința ei, păstrând totodată umorul întunecat care i-au reușit întotdeauna atât de bine.

Frances McDormand domină ecranul, filmul e cel mai bun atunci când cinismul său ascuțit lovește scurt, înlocuit doar de disperarea pură provocată de agonia inimaginabilă a pierderii fiicei. Cea mai mare parte a umorului filmului vine prin ea și este chiar impresionantă.

Scenele de comedie nu sunt inovatoare, dar își fac bine treaba. Cea mai interesantă este relația lui Mildred cu șeriful Willoughby, deoarece ambii par să împărtășească o înțelegere și apreciere reciproce. Mildred are un scop, nu renunță în a și-l duce la îndeplinire, luând atitudine cu intensitate la modul în care oamenii  reacționează la panourile publicitare. Pe de altă parte, interpretarea lui Harrelson este un fel de prezență calmă, amuzantă și destul de dramatică, funcționând bine și menținând publicul de ambele părți ale luptei.

Rasismul, homofobia, ignoranța, ura, persecuția, hărțuirea: toate acestea sunt explorate în film, fără ca acesta să devină o secundă moralizator.

Există momente foarte serioase în film care sunt ușor subminate de faze de umor și totuși acest lucru nu le diminuează impactul. Three Bilboards reprezintă o combinație uimitoare de întuneric și umor: hilar și teribil, neliniștit și distractiv, rău și emoțional.

Three Bilboard este mai puțin un film făcut cu dragoste decât unul făcut cu furie, dar găsește momente de sinceritate pentru a ajuta la juxtapunerea urâtului cu frumosul. Scenariul lui McDonagh este unul extrem de îndrăzneț, iar actorii cred clar în fiecare cuvânt din el, și cu toate acestea, pe McDormand ți-o vei aminti când va fi gata filmul. Acest lucru și finalul cu o deschidere strălucită, ne dau toate elementele pentru a ne imagina propriul happy end – cel puțin așa ar trebui să ni-l dorim cu toții!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.