Un top personal al filmelor anului 2017

Recunosc că în 2017 m-am concentrat mai mult pe filmografia românească și în mod special pe scurtmetraje, astfel încât din producțiile internaționale ale anului nu am reușit să văd atât de multe pe cât aș fi vrut. Cu toate acestea, un top sincer, personal si foarte subiectiv al filmelor anului 2017, cu bune și cu rele, ar arăta cam așa:

1. Mother! – De departe, marele favorit în topul anului. Încă de la primele momente în care mi s-a dezvăluit alegoria biblică, mi-a și sărit gândul la Dogville al lui Lars von Trier. Dacă ești în căutarea unui thriller, nu ai nimerit bine aici. Aronofsky jongleaza cu mituri biblice, spune povestea Genezei și a păcatului originar, apoi a lui Cain si Abel și a Rastignirii, urmate în final de Apocalipsă, asa cum nu a mai facut-o nimeni pana acum.

Nu se reține de la cadre grotești, morbide și manipulează simbolurile cu un talent de veritabil maestru suprarealist, iar Javier Bardem a fost cea mai bună alegere pe care o putea face. Filmul acesta este, fără îndoială, unul din categoria celor care nu îți vor da pace, în fața căruia te vei revolta și vei fi oripilat intens înainte de a ajunge la mesianismul mesajului său.

2. Dunkirk – Filmul anului după părerea multora, eu aș putea spune că e un film sublim aproape fără protagoniști, unde războiul și coloana sonoră își joacă propriul rol. Mai multe despre Dunkirk am spus aici.

3. On body and soul – Foarte bun, neobișnuit, insolit și tulburător, o poveste erotică în registru ușor suprarealist, în care protagoniștii descoperă că au avut amândoi, de multă vreme, același vis nocturn, în care el este un cerb, iar ea este căprioara lui. Frumoasă metafora abatorului și, în mod bizar, minim dezagreabilă – în ciuda scenelor cumplite cu vitele aflate în fața morții sau a valurilor de sânge din decor. O poveste năucitoare despre sufletele-pereche, despre aparenta libertate și despre aparenta încătușare.

4. The Beguiled – Despre vulnerabilitate, invidie și gelozie dublate, în mod bizar și straniu, de consecvență și solidaritate feminină. Foarte bună Nicole Kidman, i-am resimțit oarecum vibe-ul din Cold Mountain.

5. Victoria and Abdul – Un film bazat pe o poveste reală, despre prietenia morganatică, interzisă și care a revoltat aristocrația britanică, dar o prietenie sinceră, extrem de strânsă și înduioșătoare dintre regina Victoria și Abdul, un dascăl indian din colonii. Judy Dench  este delicioasă și coboară de pe piedestal o regină, transformând-o într-o doamnă tristă, însingurată în pragul morții, vulnerabilă și sensibilă, umană.

6. Octav – Aparent, o clasică rețetă Hallmark cu clișee idilice goale de conținut, însă plină de cadre superbe, în care domină grațiosul și sublimul vizual, auditiv și emoțional. Totul este executat în registru ludic, proiecția în trecut a protagonistului se realizează mereu în și prin joacă. Discutabilă din punctul meu de vedere este interpretarea copiilor (nu înțeleg de ce regizorii români nu știu să lucreze deloc cu copiii, iar rezultatele sunt, cel mai adesea, reacții stângace, mimici necredibile sau emoții nesincere). Final superficial și usor inconsecvent, însă, trăgând linie, l-am acceptat ca pe o gură de aer proaspăt în contextul încrâncenărilor, încruntărilor, dramelor, nemulțumirilor și violentei care domină la modul saturativ majoritatea scenariilor românești.

7. Unforgettable – Un thriller destul de previzibil, care nu are cum să nu te ducă cu gândul la Fatal Attraction,cu Michael Douglas și Glenn Close. Comparația, desigur, nu îl avantajează deloc.

8. Gifted – O fetiță-geniu al matematicii este disputată de tutori, un film înduioșător şi emoționant  despre greșelile pe care le putem face din dorinţa de protecție sau din iubirea fără discernământ. Foarte realistă și credibilă interpretarea micuței Mckenna Grace.

9. Thelma Un horror elaborat cu un ușor mesaj religios, despre consecințele abandonului moralei creștine și credinței în favoarea îndoielii sau a desfrâului. Posesiunea demonică a Thelmei este potențată de prezența senzuală a Anjei, pentru care simte o atracție fizică si emotională inexplicabile și cu care va duce propriul război pe parcursul întregului film.

10. It – Dacă ar fi fost să mă las pradă primului impuls, aş fi oprit filmul înainte de jumătate, din cauza abuzului de jumpscares groteşti, de înjurături și limbaj scabros excesiv al puştilor sau de umor discutabil şi nelalocul lui, plasat în scene nepotrivite. După gustul meu, un horror de calitate are drept primă regulă respectarea cu sfinţenie a sintagmei „less is more”, dozarea decentă a CGI-urilor și alternarea discretă a credibilului cu neverosimilul, regulă pe care nu am regăsit-o deloc aplicată aici. Prefer oricând versiunea din 1990 cu John Ritter si Annette O’Toole.

 

Din păcate, nu am reuşit să văd (încă) Un pas în urma serafimilor si The Square, iar din producțiile anului 2016 pe care am reușit să le văd abia în 2017, o ordine personală ar arata așa:

1. Moonlight – Scos din contextul Oscar, context care ar focaliza discuția strict pe conținutul social politically correct, care a atras după sine multe dezamăgiri, eu una socotesc că a fost un proiect reușit și emoționant, o poveste dramatică a unui destin damnat, cu promiscuitate, cu suferință și decizii grele. Însa Best Movie mi s-a parut, totuși, cam mult.

2. Silence – De departe o confesiune sinceră și surprinzătoare, mărturisirea de credința a lui Scorsese, un proiect grandios și destul de reușit despre misionarismul creștin în Japonia secolului XVII, însă cu adresabilitate mult prea restrânsă, destinat unui public mult prea de nișă, lucru care îi diminuează mult din succesul – zic eu – cuvenit.

3. Manchester By The SeaExcepțional. Despre auto-inculpare fără dramatism hollywoodian inutil care l-ar fi aruncat în derizoriu. Cel mai european film american al anului, aș completa eu.

4. Lion – Saroo: Drumul către casă – Excesiv de melodramatic pentru gustul meu, aș fi preferat o abordare ceva mai realistă și mai temperata a ideii de căutare și de regăsire. M-am pomenit singura insensibilă într-o sală de cinema plină de oameni lăcrimând. Îmi pare rău, nu m-a mișcat.

5. Arrival – Profund și elaborat prin inserțiile științifice din spectrul psihologiei, comunicării și limbajului, printre puținele filme de anticipație all times care m-au emoționat, eu nefiind deloc un fan al genului. Despre acest film a scris și Marius aici.

6. La La Land – Un omagiu insolit adus artei cinematografice,cu eforturi majore pentru construcția naratiunii-pretext despre urmarea visului, o idee frumoasă dar care pe mine nu m-a convins, cam plină de stridențe în încercarea lui Chazelle de a plăcea cu orice preț demersul său. Ceva îi lipseste din punctul meu de vedere și am senzația unei ușoare supraevaluări. Mi-a plăcut mai mult Whiplash.

7. Florence Foster Jenkins – O exploatare reușită a grotescului-înduioșător, care te face sa o îndrăgești subit pe Florence ca personaj atipic și plin de tare, însă onest, ingenuu și nevinovat, la care suspectezi un oarecare autism emoțional, dar care te transforma rapid într-un aliat și te îndeamnă să îi demonizezi fără cruțare detractorii și manipulatorii. Mai pe larg, recenzia Adrianei-Ortansa aici.

8. Sieranevada – Și aici mă nedumerește abordarea cinematografică în manieră obositoare, veristă, de la lumini și sunet până la scenariu ori la filmarea zgâlțâită cu camera mobila și ma face să ma întreb, o dată în plus, de ce aș vrea să văd întruna, pe peliculă, realitatea explicită de pe stradă, ori dramele familiale scabroase din apartamentul vecin, indiferent care ar fi sensul mesajului dorit a mi se transmite.          De la a 7-a artă ma încăpățânez să aștept cu totul altceva.

9. Câini – Scene dure, exces de sânge, scenariu absolut neverosimil într-o premieră de thriller romanesc, însa un Vlad Ivanov mai diabolic și mai memorabil decât oricând. Mai pe larg despre neajunsurile filmelor românești aici.

10. Toni Erdmann – Cu un mesaj limpede despre rezistența prin umor în fața alienării corporatiste, însă mult prea diluat cu scene în care nu se întamplă nimic și care cresc inutil și disconfortant dimensiunea filmului.

Ergo, acestea fiind zise, aștept cu multă curiozitate Globurile și nominalizările la Oscar și trag nădejde într-un 2018 cinematografic spectaculos și memorabil.

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Un top personal al filmelor anului 2017&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s