Limitless (2011)

Primul film difuzat în 2018 de postul  PROTV (care va fi cumpărat în curând de chinezi, după cum se zvonește în online) a fost thrillerul  SF tradus la noi ca „Dincolo de limite” – în regia lui Neil Burger și notat cu 7.4 puncte de IMDB. Cinemagia îl noteaza cu 8.3/10. În  film joaca actorii ca: Robert De Niro, Bradley Cooper și  Abbie Cornish.

Inspirat de romanul  SF „The Dark Fields” al lui Alan Glynn, care vine cu o tema destul de nouă: inteligenta indusă artificial de o pastila minune, NZT – pastila care încă nu are nume de strada, deoarece este de abia ieșită dintr-un laborator clandestin și testată doar pe câteva persoane, Limitless îl are ca personaj principal pe tânărul scriitor în devenire Eddie Morra (Bradley Cooper) care se confrunta cu o acuta lipsă de inspirație.

Mai mult, nu este publicat de nicio editură, dar atunci când fostul sau cumnat îi oferă spre testare un medicament neomologat care-i permite să-si folosească întregul potențial al creierului sau, Eddie se transforma într-un tip hiper-inteligent. Funcțiile sale cerebrale se amplifică, devenind mai rapid, mai carismatic, mai intuitiv – atâta vreme cât se afla sub influența acestei substanțe de origine necunoscută.

Amintindu-și instantaneu tot ceea ce a citit, a văzut sau a auzit vreodată, învață orice limbă străină într-o zi, termină de scris o carte în 4 zile, învață sa cânte la pian în 3 și rezolvă orice ecuație matematică complicată. Eddie Morra are de gând să profite de această hiper-inteligență , deoarece are o grămadă de pastile la îndemână. Cariera de scriitor nu-l mai mulțumește și se orientează rapid spre  bursa de pe Wall Street unde câștigă de pe o zi pe alta o mulțime de bani.

Eddie face cunoștință cu  magnatul speculațiilor financiare Carl Van Loon (interpretat de Robert De Niro), care-l angajează, atras fiind de abilitățile supranaturale ale tânărului. Din echipa magnatului mai face parte însă și un alt consumator de NZT. Ca orice medicament, și aceasta, deși revoluționar, are efecte adverse severe. În căutare de alte pastile magice, dătătoare de genialitate, Eddie Morra atrage pe urma sa asasini, care au testat și ei drogul.

Povestea este axată strict pe registrul exterior de tip thriller, cu implicaţii financiare, legale şi criminale, fără să pătrundă suprafața personajelor decât la nivelul efectelor fiziologice secundare (vomismente, tulburări psiho-afective, factori de dependenţă) – poate doar relația lui Eddie cu frumoasa sa iubită să intre puțin în intimitatea personajelor.

Cu toate astea, filmul  în sine și consecințele sale te captivează, astfel încât îl urmărești până la capăt (la asta contribuie și mișcările rapide ale camerei de filmat). Deși pornit pe o idee SF pură, Limitless este până la urmă un thriller în care acțiunea se desfășoară rapid, iar acesta este unul dintre punctele forte al filmului: pe cât de rapid se fac conexiunile în creierul lui Eddie, pe atât de rapid evoluează evenimentele.

Un alt punct forte al filmului îl reprezinta prestația lui Bradley Cooper, un actor talentat și frumușel, a cărui prestație devine cu fiecare film devine din ce în ce mai convingătoare. Guest- post by Corina – angel radios

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Limitless (2011)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s