Capace

Probabil că nu vă vine să credeți, dar „Capace” este titlul unui film regizat de Sorin Marin. Regizat, vorba vine, pentru că aflu de pe internet, că Sorin Marin este… inginer.

c3Asta nu-nseamnă că n-ar fi putut regiza un film, dacă are talent și cunoștințe, cinematografice, desigur, nu printre cineaști, dar să aibă ce regiza, adică un scenariu.

Or, textul folosit a fost scris tot de el. Și tot n-ar fi o problemă, dar a fost aprobat și, firește, finanțat de CNC. Și-atunci mă-ntreb, ce punctaj a avut ca regizor, dacă e inginer!? Cum de a aprobat CNC un astfel de scenariu, când altele sunt respinse ani la rând, iar când ajung filme, sunt filme ca lumea! Ca să nu vă mai pierdeți timpul căutând, vă spun ce am găsit eu:

Sorin Marin are vreo 59 de ani și a fondat Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, care se desfășoară în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe.

Și ce și-a zis el, văzând atâtea filme proaste, de ce să nu facă și el unul?! Nu pe banii lui, desigur! Și l-a făcut (praf)! Dar să trecem la obiect, adică la subiect. Și-mi pun problema „ce a vrut să spună” autorul? Că regizor nu e! Păi scrie în sinopsis: povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.

c1N-ar fi rău, numai că în film nu se vede câtuși de puțin că e bogat și puternic, nu rezultă de ce e singur, iar conducerea autoritară se rezumă la tonul categoric față de partenerii lui, nu față de concurență, și lipsa de scrupule nu depășește limbajul trivial: suntem cu chiloții în vine și p…la sculată! Ivanov n-a zis-o cu puncte-puncte!

Nu aflăm nimic despre afacerile sale, doar de niște speculații la bursă, și asta pe vorbe, nu pe imagini, subiect fabulos în multe filme străine, dar penibil în economia noastră de piață și filmul lui Sorin Marin, „Capace”. Mai ales că, oricâtă imaginație ai avea, o asociere între jocul cu capace de bere al unor puști de cartier, cu „jocul” la bursă nu poate fi decât penibilă. Mai ales că nu există elemente în secvențele cu puști care să localizeze acțiunea în timp, cu vreo 30 de ani în urmă.

Recunoașterea „personajelor” este de-a dreptul imposibilă, nici măcar după nume, și nici după „vocabular”, deși un puști îi spune altuia: ești un labagiu, un mare labagiu! Așa că nici nu se pune problema recunoașterii personajelor după „trăsăturile de caracter”, câtă vreme „intriga”, atât în trecut cât și în prezent, este sub nivelul pueril, ca și imaginea filmului, încadratura ș.a.m.d.

Ideea este că băieții au crescut, unul dintre ei ajungând mare medic. Atât de mare, că numai după EKG stabilește că fostul său coleg de gașcă are nevoie de un transplant de inimă și unul de ficat, eventual cu schimbarea cuzineților. Nici măcar coronarografie nu i-a făcut, să vadă și spectatorul ce e aia! Astfel, îl trimite pe Ivanov în deltă, să bea și să fumeze liniștit acolo, să nu se mai streseze cărând pietre de moară la bursă. În acest timp, moartea să-l caute derutată la domiciliul stabil din București!

Dar Ivanov, n-am reținut numele personajului, trece mai întâi pe la rude și cunoștințe, pentru orice eventualitate. Astfel, ajunge la bătrâna sa mamă. Aici, Sorin Marin pune placa, mai nou, DVD-ul cu reproșuri din partea bătrânei, respectiv clișeul clasic. Pe canapea era o pisică albă cu pete negre. De fapt, motan, care se apropie  prietenoasă(os) de Ivanov pentru a fi alintată(tat). Aici, cu puțin bun-simț cinematografic, nu cine știe ce finețuri, pisica trebuia să sară pe pereți la venirea străinului, că doar nu-l mai văzuse de când era de-o palmă. Pisica, nu Ivanov!

Tot în acest context, după 5 ani, o vizitează pe o duduie la un spital. Acolo lucra! Am crezut că-i e fiică, dar mai târziu avea să spună că n-a fost însurat, iar toți copii lui au fost… avortați. Putea fi o iubită, dar aceasta avea o fetiță și un bărbat. Mai rămâne să-i fi fost soră, dar nu e sigur! Sorin Marin reușește să coboare sub acest nivel de exprimare când e vorba de ilustrarea simptomelor gravei boli a personajului său. Astfel, Ivanov gâfâie și transpiră în baie, în fața oglinzii, dezbrăcat. Ba chiar cade în cap. Cameramanul nu prinde momentul, iar cascador n-a avut, așa că-l arată pe Ivanov direct pe gresie, în fundul gol.

Dacă ar fi fost fundul lui Schwarzenegger în tinerețe, mai mergea, dar așa, momentul nu mărește dramatismul, nu stârnește hazul, ci doar frizează penibilul. După o astfel de căzătură, rezultatul nu poate fi doar un simplu plasture pe frunte. De regulă, hematomul format coboară lent și învinețește tot ochiul. Dar ar fi fost necesar un machiaj mai complicat!

Chiar dacă Sorin Marin n-a trecut pe la școala de film, ar fi trebuit măcar să vadă filmele prezentate în festivalurile organizate de el, sau măcar să fi fost ca spectator în cinematografe. Ar fi observat că, dacă într-un ghiveci pui morcovi și ceapă, poți pune și fasole verde, dar nu poți pune ananas! Într-un film, toate cele se leagă organic. Nu plouă, decât dacă vrea scenaristul/regizorul. O pisică nu traversează strada, decât cu acordul acestora. Dacă personajul se îmbolnăvește de inimă, trebuie s-o facă cu un rost. Dacă merge în deltă să întâlnească  oameni simpli și obiceiuri străvechi, cum scrie în sinopsis, acestea/aceștia trebuie să fie cu dedicație.

Subtilă, cât mai subtilă, dar să fie! Obiceiul ca oamenii… simpli să bată în tigăi, cratițe și oale pe ulițe, eventual în… capace de oale, nu e elocvent, chiar dacă e străvechi! Și, totuși, nu pot spune că-i cel mai prost film românesc. Am o listă foarte lungă…

*guest-post by Doni Mirodoni

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s