120 battements par minute

Nu cred c-aș fi mers la acest film dacă n-ar fi fost „Grand prix”-ul de la Cannes ca o etichetă acolo, pe afiș. „120 Beats Per Minute” e un film ușor didactic al regizorului francez Robin Campillo, care în primă fază pare că documentează activismul mișcării pariziene Act Up.

c2Plasate la începutul anilor ’90, când SIDA făcea deja victime de zece ani, acțiunile militanților care își multiplică lupta contra indiferenței generale par mult mai avansate, din instrumentarul anilor 2000. Filmul a mai luat, pe lângă Marele premiu, Queer Palm și premiul FIPRESCI, așa că am rezistat cu eroism în sală vreme de două ore și jumătate.

c3Partea „artistică” e justificată prin apariția, pe fundalul ședințelor și acțiunilor de pe teren, a relațiilor dintre activiștii mișcării – altfel, filmele despre SIDA au oricum tragismul lor, deoarece eroii mai și mor. Mulți tineri în sală, spre deosebire de următorul film: You Were Never Really Here unde am văzut alt gen de public. Cumva, dincolo de mesajul politic pe care vor să-l transmită prin tot ce fac, personajele își dezvăluie și latura umană, printr-un demers ușor forțat nedus până la capăt (doar așa, ca să arătăm și partea mai puțin strălucită a vieții lor).

Singurul moment cât de cât liric al unui personaj este persiflat char de către acesta: Sean se strâmbă și declară la sfârșit că „nu s-a schimbat nimic”.

Tot restul filmului îl contrazice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s