„A torinói ló” – Calul din Torino (2011)

Calul din Torino este un film de artă, departe de șabloane, cu o abordare insolită a existenței  în esențele ei, care ne fascinează și captivează cerebral și mai puțin emoțional prin imaginea austeră alb/negru în stilul lui Rembrandt, de o expresivitate pur cinematografică. Meritul este al directorului de imagine Derzsi János.

Motivul muzical a lui Víg Mihály ne  trimite pase care să ne bage în transă. Oricum, rămânem câteva clipe aiuriți  după vizionarea filmului. După ce a realizat acest experiment cinematografic, regizorul maghiar Béla Tarr (n. 1955) a spus că nu va mai face filme, întrucât nu are ce să mai spună nou și nu vrea să se repete sau să-și copieze propriul stil:

During these 34 years of filmmaking, I’ve said everything I want to say. I can repeat it, I can do a hundred things, but I really don’t want to bore you. I really don’t want to copy my films. That’s all.

Acest ultim film al său  a câștigat Ursul de argint la „Berlinale” în 2011. Calul din Torino este o parabolă despre sfârșitul lumii, șase părți ale unui tablou în alb/ negru  despre Desfacerea Lumii  în șase zile,  în faza lipsei de comunicare interpersoanale: sfârșitul tacit (care are semnale) al lumii vii.  Nu știm ce anvergură are  Sfârșitul:  este Apocalipsa unei comunități sau a Omenirii? Sau Apocalipsa  interioară a lui Béla Tarr ?!

Filmul reprezintă dorința  regizorului  Béla Tarr & a coregizoarei  Hranitzky Ágnesca, ca și a scenaristului  László  Krasznahorkai de a aduce o nouă modernitate cinematografiei, prea ancorate, consideră ei,  în realitatea superficială.  Și totuși, filmul pornește de la  o anecdotă:  în ianuarie 1889 filozoful german  Friedrich Nietzsche  a îmbrățișat pe stradă,  suspinând, în semn de protest, un cal pe care vizitiul îl biciuia pentru că animalul era sleit de puteri.  După acest incident, Nietzsche a trăit restul vieții sale în disperare și nebunie, s-a pomenit la azilul de nebuni, unde a vegetat timp de 11 ani, până la moartea sa în 1900!

the turin horse 2

 Atenție, urmează SPOILER!

„Calul din Torino” se desfășoară într-un loc ,,uitat de lume” și… de Dumnezeu. În primele scene , dezarmant de frumoase și dureroase, un căruțaș își mână din toate puterile calul pe un vânt strașnic.  Ajunși cu greu acasă, cei doi  sunt întâmpinați de fiica moșului care își ajută tatăl invalid să dea jos căpăstrul de pe cal și să se schimbe de haine. Fata pune la fiert cartofi, apoi familia cinează în liniște și merge la culcare.

Turinhorse

A doua zi toți se trezesc devreme și rutina continuă zilnic, cam la fel,  doar că de la o zi la alta vântul e mai încrâncenat, ființele tot mai neputincioase. Cele mai emoționante momente sunt acelea în care calul zace în grajd și știm că nu mai are de trăit, vestea că apa din fântână a dispărut, la fel a dispărut și orașul din vecinătate! Calul este primul care își dă  duhul lăsând tată și fiică fără ajutorul aceluia cu care își procurau cele trebuincioase. Bătrânul și fata realizează că nu au unde să se adăpostească , așa că spre sfârșit doar stau, ronțăie ultimii cartofi (cruzi) și… se lasă întunericul.

Personajele nu sunt eroii filmului, ele dau impresia a fi fost alese aleatoriu, de unde, poate lipsa noastră de compasiune. Oare trezesc în noi teama primară, resemnarea sau indiferența  în fața inevitabilului?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s