Cum să (nu) faci un film

Din lipsă de fonduri, sau din lipsă de experiență, se pare că noi, românii, nu prea suntem buni la filmele de gen, adică: SF, fantasy, acțiune sau horror. Abia relativ recent a fost abordată zona mistery-thriller rural prin Câini, în regia lui Bogdan Mirică.

Fondurile contează: filmele se fac în primul rând cu BANI și cu ACTORI, apoi cu REGIZORI și SCENARIȘTI. Doar că neavând bani nu poți plăti actorii cum se cuvine, iar mai nou, regizorii sunt și scenariști. Hai să revedem reproșurile (chiar formale) aduse filmelor românești:

– primul este legat de sunet; toată lumea îl ridică și este unanim acceptat: sunetul din filmul românesc este prost de slab (sic!). Nu că n-am avea scule sau ingineri de sunet, poate că avem probleme la post-procesare, dar mai este un aspect ignorat de aproape toată lumea: nu (mai) avem actori de cinema. În condițiile în care se fac 15 filme pe an, din ce să trăiască și ei? Așa că regizorii lucrează cu materialul pe care-l au la dispoziție și recrutează dintre actorii de teatru. Care au dicție de teatru, nu de film.

– al doilea ține de mizerabilism; mergem la cinema îmbrăcați de stradă, și vrem să vedem povești frumoase, ori cel puțin frumos ambalate. Ne-am săturat să vedem cum actorii își mănâncă supa în maieu, ori în cămașa de lucru, după ce și-au pus haina pe cuier. Însă acest reproș ascunde și câtăva (nu multă) ipocrizie: uităm că oamenii sunt, totuși, oameni, și dincolo de hainele de duminică. Și refuzăm să ne punem întrebări ce țin de condiția noastră umană. Mergem la film să ne relaxăm și atât – să ne facem, ieftin, terapia la mall.

– prea ne-am concentrat exclusiv pe filmele de festival. Filmele de festival nu au priză la public. Iar majoritatea filmelor noastre „de cinema” sunt scurtmetraje care au fost lungite pentru a putea intra în cinematografe; și au fost lungite în graba, așa că tot la buget ne întoarcem, ca nu sunt bani sa turnam un film în 2-3 luni. La noi, dacă filmările durează 20 de zile e mult.

– al patrulea și nu neapărat cel din urmă reproș ține, dincolo de castingul slab – nu e de ajuns să ai un actor / doi buni, dacă personajele secundare strică tot – de lipsa atât a povestitorilor, a celor capabili să scrie în timp util (nu la 25 de ani după) scenarii care să surprindă realități, cât și a scriitorilor (specializați) de dialoguri. În absența povestașului, riscăm să ne-ntoarcem la filmul ideologic, cu mesaj politic (politically correct) care ne asigură (doar) premii la festivaluri. A quoi bon? Iar dialogurile par de cele mai multe ori puse acolo cu mâna. Dacă mai și sună prost, vezi sunetul (sic!), s-a dus totul. De la țăranii din filmele comuniste care debitau replici într-o română perfect literară nu s-a schimbat mare lucru.

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Cum să (nu) faci un film&8221;

  1. Sper ca românii să nu producă niciodată filme thriller, filme care nu sunt deloc necesare ci doar smintitoare… Sunt atâtea subiecte interesante și folositoare… de exemplu viețile unor sfinți contemporani sau filme de istorie recentă de la care ai de învățat… Mult succes tuturor realizatorilor și nu uitați că în veșnicie veți merge cu ceea ce realizați acum !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s