Harmonium 2016

Încă un film japonez surprinzător de frumos ,,Harmonium “ (jap.,,Fuchi ni tatsu„).  Încă un lung metraj al  tânărului  și cunoscutului regizor japonez  Koji Fukada, care se preocupă de aceeași temă majoră  pe care o regăsim și în celelalte filme ale sale (dar , aici, cu o abordare foarte sobră, seacă și o tonalitate incomodă) : singurătatea  individului   într- o lume în care valorile tradiționale ale unor instituții precum biserica și familia și-au pierdut mult din influență , încât nu mai pot camufla singurătatea intrinsecă a omului .
 ,,Harmonium” revizuieste, decantează cotidianul cel mai banal  perturbat, clătinat, zdruncinat  până la tragism.  În acest film familia nu are valoarea  consolatoare așteptată , fiecare personaj  confruntându-se  cu  propria-i singurătate . Inevitabil ,  fenomenul ,,ușilor închise”
 Koji Fukada explorează fragilitatea relațiilor  interumane cu  subtilitate și sensibilitate, abordând , pe lângă tema singurătății  și temele  imprevizibilității vieții, a răzbunării , a violenței mute, a sentimentului intim de culpabilitate un thriller psihologic  dincolo de bine și de rău .
 Regizorul își asumă până la sfârșitul filmului, fără ezitare , cu o coerență surprinzătoare, această viziune radicală și disperată asupra lumii .

Această prezentare necesită JavaScript.

Titlul  filmului ,,Harmonium,” îmi pare ironic -se referă la instrumentul muzical care seamănă cu o orgă mai mică, dar gândul ne duce și la armonie (fiind vorba de muzicalitate) și la bună înțelegere între persoane. Bătăile metronomului , cu toată ritmicitatea lor planează de la început ca un avertisment. Titlul original ,,Fuchi ni tatsu din limba japoneză înseamnă ,,Ține-te bine de margine (a prăpastiei) !” 
 Scenariul & scenografia: Narațiunea este scrisă  de  însuși  regizorul  Koji  Fukada.  Ea este împărțită în două etape,  la distanță de câțiva ani . Deși câteodată este eliptică , totuși narațiunea rămâne complexă și subtilă.  Atemporalitatea  locurilor (cartier semiindustrial, râu, biserică, clasă mijlocie) dă o dimensiune universală.  Foarte puține elemente nipone, mai exact asiatice (bolurile din care se mănâncă cu chopsticks-uri ), poate o scăpare a scenografiei ?
 Imaginea culorile sunt simboluri: alb (moarte, doliu , fantome, puritate ) și roșu (înaintea momentelor   inevitabile).
 Distribuția: În acest film care ne seduce prin comportamentul straniu al  protagoniștilor ajungem să înțelegem logica comportamentală  . Excelentul actor Tadanobu Asano  (Yakasa) , rigid ca un mort,  îmbrăcat ,  de preferință  în alb, reprezintă revenirea  trecutului cu secretele sale , culpabilitățile sale și revanșele sale. Din personaj secundar câștigă ,,teren” pe măsura desfășurării evenimentelor . Adesea foarte politicos , în ciuda zâmbetului , privirea lui impasibilă este totuși sumbră și rău prevestitoare , ranchiunoasă . De fapt chiar îi mărturisește lui Toshio că îl invidiază , ar vrea să fie în locul acestuia. Acest personaj dezvăluie dorințele secrete ale mamei , amintește tatălui vicii uitate, elimină orice dorință a fetei de a duce o viață tihnită  .
Actrița  Mariko Tsutsui (Akié )  excelează în rolul femeii complexe, reținute,  dar pasionale, nefericite, cu credința religioasă zdrobită, cu sentimentul copleșitor al vinovăției care a transformat-o într-o  ființă obsesiv compulsivă, distrusă  în infernul iubirii pentru fetița ei.
 Kanji Furutachi  (Toshio ) este tatăl cu aer absent, taciturn , foarte interiorizat care va oferi soției ,,surprize” pe care noi le cam bănuim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s