Kwaidan (1965)

Că japonezii fac o treabă bună, o știm cu toții. Că au făcut o treabă bună și cu filmele, s-ar putea să nu știm chiar toți. Eu sunt fan filme japoneze și mai ales fan Akira Kurosawa, de când am văzut clasicele The Seven Samurai, Ran sau Akahige (Barbă Roșie). Sunt filme reprezentative pentru cinematografia niponă dar și mondială, cel puțin din punctul meu de vedere.

La filmul de azi am ajuns printr-un gif văzut pe tumblr.com m-a condus către Kwaidan, un film premiat la festivalul internațional de la Cannes, din 1965 – a luat premiul juriului sau ceva de genul. Fără legătură cu subiectul nostru, vreau să menționez că în același an, Neamul Soimăreștilor a fost cel mai bun film la Cannes la capitolul imagine. Asta ca să ne amintim că am avut și noi filme bune, măcar în trecut.

Sinopsis Kwaidan (1965): este un film format din patru povești, sau mai degrabă patru legende japoneze cu stafii, puse în practică.

Bani sau fericire?

Nu este dilema unei fete ci dilema unui soț, un Ion, varianta japoneză. Este un samurai însurat ce își iubește soția dar nu-și dă seama. Sătul de sărăcie o lasă în plata domnului și pleacă în alt oraș. Se căsătorește acolo cu fata unui înalt funcționar și primește banii doriți.

Acum e fericit, nu? Vezi dacă te uiți la film. Deși este un film japonez, se potrivește și proverbul românesc, ăla cu să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Povestea transmite un mesaj clar decizii luate prea târziu și despre ce alegi: bogăție sau fericire? Dacă faci compromisuri pentru una sau pentru alta, trebuie să-ți asumi și consecințele. Ion al nostru se întoarce să-și repare greșeala dar nimic nu mai seamănă cu ce știa el. Îl pedepsește mintea sau zeii săi?

Este o poveste bine închegată din care poți trage învățăminte clare. Clar este transmis un mesaj anti-aroganță, lacomie, egoism șamd.

Omerta, dacă ai zis că taci, așa să faci

Povestea asta seamănă extrem de bine cu basmele românești. Cel puțin peisajul de iarnă de aici eu am reușit să-l transpun destul de bine în zona Subcarpaților buzoieni, unde aveam bunicii. Dar și ideea în sine îmi aduce aminte de basme precum Povestea porcului.

Doi tipi, unul bătrân și unul de vreo 18 ani, sunt în pădure, la tăiat de lemne. Îi cam prinde viscolul, că era iarnă și ce să facă, se adăpostesc într-o căsuță. Acolo primesc o vizita și din doi rămâne doar unul. Acesta primește viața  cu o condiție: mucles, nicio vorbă despre ce se întâmplă, nimănui.

Va putea să-și țină gura? N-avea facebook sa dea repede duma mai departe dar… cine poate să țină un secret? Ar fi bine să poată, dacă e vorba de viață și de moarte. Povestea transmite o lecție clară despre ce înseamnă să-ți respecți cuvântul, despre onoare, despre hotărâre, despre „caracter” cum ar zice fotbaliștii, dacă ar înțelege filmele de genul.

Pirații din Caraibe, varianta japoneză

A treia poveste mi se pare că aduce  cu Pirații din Caraibe. Nu de alta dar e vorba de niște războaie pe mare între clanuri, lupte ce se soldează cu mulți decedați. Conform japonezilor, dacă soții au decedat atunci și soțiile ar trebui să meargă după ei, din onoare. Când într-un loc mor însă grămadă de oameni, locul acela devine un loc bântuit vreo câteva sute de ani.

Un ajutor de preot orb este cel care pân` la urma înțelege ce se întâmplă în zonă, asta pentru că are darul muzicii și niște skilluri foarte interesante. Dintr-o eroare, mai pierde niște simțuri. Asta pentru că cine l-a vopsit ca să-l apere, nu l-a vopsit cum trebuie, ca pe cei de la Carla’s Dreams.

Mesajul acestei povestiri… este unul mai complex aș zice. Este un mesaj multiplu, o dată avem plăcerea și pasiunea pentru ceea ce vrei să faci și ai skilluri, apoi, dacă faci o treabă, fă-o cum trebuie și până la capăt; fă-ți datoria, indiferent care o fi aia. Apoi, fii bun, fii pozitiv și se vor întâmpla chestii bune.

Lupta cu morile de vânt

Ultima povestire aduce un pic a Don Quijote, dar o altă variantă. Este o poveste mai ciudățică pe care vă las să o descifrați singuri: într-o cazarmă sunt cantonați, desigur, niște samurai. Unul dintre ei, deoarece n-o are pe Maria Vindecătoarea la dispoziție, are niște probleme cu niște spirite. Acestea tot vin și îl tot provoacă iar samuraiul nostru trebuie să lupte singur.

Ceilalți îl cred nebun, desigur, pentru că asta s-ar întâmpla și dacă tu, la muncă, te-ai opri din ce faci și ai începe să lovești în aer, la propriu. Cu cine se bate? Păi o să vezi dacă te uiți la film.

Ochiul critic

Per total, Kwaidan, este un film interesant, cu povești bine închegate ca o piftie serioasă. Sunt foarte interesante legendele, bine construite, cu detalii ce le dau consistență. De asemenea, scenariul este bine pus la punct, iar regia și jocul actoricesc sunt și ele pe măsură. Deși erau în ’65 și nu prea aveau mijloace tehnice, mi-au plăcut efectele speciale. Ploaia, zăpada, toate chestiile astea erau foarte reale (poate chiar au fost). Am avut parte de tablouri vivide, de contraste puternice și toate au contribuit la crearea unui film bun.

În altă ordine de idei, nu prea știu la ce stil să-l încadrez. Eu nu prea am văzut nimic horror în filmul ăsta, prea puține elemente. Da, se lucrează cu stafii dar nu sunt genul ala de stafii bad ci niște stafii de treabă. Să zicem că este oarecum un thriller, deși mai degrabă l-aș încadra într-o categorie nouă care să poarte numele predică în imagini.

Articol scris de InfraSunete, pe care îl găsești pe cineMatol.ro.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Kwaidan (1965)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s