De ce „Game of Thrones”?

Fantezia medievală produsă de HBO după saga lui George R.R. Martin Cântec de gheață și foc place multora, dar îi lasă indiferenți pe mulți cinefili „adevărați” care încă nu au dat încă în boala serialelor pentru TV. Iată mai jos motivele pentru care mă uit – cu invidie, recunosc – la acest serial:

vsSuccesul său inițial, ca și decizia de a-l produce, se explică prin numărul mare de fani pe care l-au avut scrierile americanului, un amestec de fantasy, horror și science fiction. Asta deși bătrânul George nu este decât un epigon al lui Tolkien, cel care a impus în literatura de gen teritoriul mitic numit Pământul din mijloc, o lume fizică îngemănată cu lumile nevăzute.

Deja de la finalul seriei a VI-a, autorul nu a mai putut ține pasul cu succesul serialului și cu viteza de filmare a celor de la HBO. El a continuat să furnizeze „ponturi” în calitate de consultant pentru producătorii David Benioff și D.B. Weiss dar a anunțat, în același timp, că The Winds of Winter nu va urma neapărat linia serialului. Trebuie să recunosc că din acest motiv, nu am mai privit cu aceeași încântare finalul seriei a VI-a, supoziția mea fiind că producătorii ar putea recurge la unele cinematografice pentru a dilua serialul.

tolkien3Invidia cu care privesc serialul ține de patriotismul local: impresia mea încă de la prima serie este că istoria Transilvaniei medievale oferă un material cel puțin similar, iar din acest motiv nu puteam să nu remarc acest serial versus lipsa filmelor istorice (și în general a filmului de gen) din cinematografia română a ultimei perioade. Chiar dacă un film istoric n-ar aduce premii la Cannes, sunt convins că ar face săli (atâtea câte mai avem) pline, iar dacă HBO are deja un mega-hit și încearcă acum genuri conexe (vezi Westworld), măcar CNC ori vreun festival de film (Râșnov?) ar putea organiza un concurs de scenarii pe această temă.

Despre (pen)ultima serie Games of Thrones

tolkien1Câte ceva și despre seria a VII-a: dacă spuneam că finalul seriei a VI-a aproape m-a dezamăgit, dintr-un fel de solidaritate cu creatorul George R.R. Martin, trebuie să admit că seria nou începută este (cel puțin până acum) una reușită. Asta poate și datorită acelor trucuri de care aminteam anterior: dacă bătrânul George nu se sfia să-și omoare vreun personaj din cele 9 familii aflate în competiția pentru tron și supraviețuire, fiindcă se găseau altele – copii legitimi ori bastazi – care să le ia locul, nici producătorii nu se lasă mai prejos.

După ce l-au înviat pe Jon Snow în seria a VI-a, reușesc să-l resusciteze și pe Jamie Lannister în cea de a VII-a. Rămas fără o mână, cel poreclit „regicidul” este la fel de viteaz, ba parcă și oleacă mai isteț, plus că are un ajutor de nădejde care-l scoate basma curată din cele mai dificile situație. Cam atât despre noul sezon, atrăgător vizual și filmat destul de relaxat, cu peisaje frumoase în debutul fiecărui episod și scene largi. Asta doar în debut însă, pentru că în continuare avem parte de ceva mai puțină acțiune în afara castelelor și multe scene de interior.

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;De ce „Game of Thrones”?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s