Una pura formalità (1994)

Filmul Una pura formalità (O simplă formalitate) care pare un thriller polițienesc cu ușile închise se transformă în duel verbal, în replici insinuante sau acuzatoare, în capcane. Un comisar intră în mintea presupusului criminal care va fi obligat să-și examineze viața și identitatea.

Tema elucidării unei crime este pretextul pentru o speculație filozofică, un proces de conștiință, o încercare de a se autoînțelege sau un purgatoriu tarkovskian, un sentiment zdrobitor al culpabilității kafkiene, absurdul care pătrunde brusc în viață sau ,,un chin” reciproc sartrian în spațiul închis al unei camere sordid polițienești  (și câte alte trimiteri am mai surprins!)

Asistăm la desfășurarea unei dialectici bine construite de comisar care îl apropie pe  ,,inculpat” de adevăr (iar pe noi ne bagă într-o ceață mai densă): un schimb bizar de replici prin momentele de derapaj ale inspectorului, în general sobru și sarcastic care devine volubil și expert în citate care abundă cam fără rost și interlocutorul său derutat și derutant, amnezic dar panicat,bâiguitor de fraze eliptice și contradictorii.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Jocul personajelor este bun chiar dacă duelul verbal e cam lung. Polanski în rolul inspectorului de poliție calm , tenace care s-a cultivat pentru a-și disimula decepția de a fi un ratat, Depardieu în rolul lui OnOff, scriitorul tulburat de demoni interiori , care se isterizează, care încearcă să –si suporte decăderea așternând pe hârtie durerile și singurătatea.  Decorurile  lui Giuseppe Tornatore din acest film sunt suprarealiste, surprinzător de sinistre,chiar dacă scenele de început sunt în pădure (aici efectele vizuale-noroiul diluvian,prim planul cu gura tevii unei arme și  efectele sonore-pistolul care se descărcă,  cântecul cucuvelei, respirația sacadată a unui fugar  ), mai apoi cu tipul arestat care e adus într-o clădire sinistră, izolată în care se află comisariatul, cu pereții îmbibați de ploaie, cu găleți în care e captată apa din tavan, cu mobilier vechi, minimalist unde începe meciul indoor.
Intenția regizorului pare să ne proiecteze într-un univers sordid, cu personaje dubioase, un scriitor amnezic, confuz în toate și inspectorul de poliție nemilos care gestionează un interogatoriu gen hipnoză regresivă. Nici sunetul nu e de colo, ci are un rol emoțional: spre sfârșit muzica lui Ennio Moriconne printr-un crescendo bine orchestrat urmat de o liniște perturbată de scurgerea ritmată în găleți a apei de ploaie și pac! declicul capcanei pentru șoareci pun la încercare nervii pentru punctul culminant peste care se suprapune finalul incert . De amintit că melodia  lui Morricone e pe versuri de Tornatore și interpretată vocal de însuși Depardieu.

Dar tot ce se întâmplă în fața ochilor noștri se pare că nu e real.  E o adevărată provocare în a nu ne lăsa ,,duși” de diferitele efecte cinematografice dar și personajul OnOff, scriitorul cu nume ciudat gen InspirăExpiră, îmi sugerează oboseala existențială, acel ,,capăt al puterilor”. OnOff ne dă multe alte indicii:
 -de mai multe ori afirmă că acest loc și aceste personaje nu pot  exista, că nu i se întâmplă lui acest arest ,nici interogatoriul
 -nu funcționează telefonul, nu își poate cere un avocat
 -spune că nu mai scrie de câțiva ani dar la perchiziție (dacă a fost efectuată?) se găsește un roman în lucru
 -are un comportament absurd (scenele din baia comisariatului)
 -nu își amintește deloc ( sau se preface ) ce a făcut în ultimele ore
 -nu are acte de identitate
 -nu-și poate justifica fuga noaptea prin pădure pe ploaia torențială
 -comisarul îi cunoaște mai bine biografia și i-a citit toate operele
 -biografia se dovedește cu totul falsă -OnOff  ,, Ziarele, fotografiile , telejurnalele, interviurile au rolul să ascundă adevărul despre noi”.
 -răspunsurile la interogatoriu se cristalizează după câteva acte de violenţă

– teoria punctului virtual (punct din spaţiu în care se întîlnesc prelungirile razelor luminoase care au venit în contact cu un sistem optic -oglindă, lentilă) prin care OnOff  explică cum ,,undeva , se poate ca ceea ce nu e real să  existe.”  : o lume paralelă , o parabolă?

-la sfârșit nu există nici un proces -verbal

Ce ar putea fi adevărat în toată povestea:

– adevărată biografie
-vizita femeii iubite
-succesul real al scriitorului

-personajul Faubin care i-a marcat viața

-pierderea simțului realității

 – alunecarea pe panta autodistrugerii

-inevitabila singurătate în care rămâne doar cu el însuși

-decăderea morală


Scriitorul se va fi liniștit odată cu multe clarificări ale proceselor sale de conștiință? Oricum îi mulțumește inspectorului că l-a tratat cu profesionalism. Impresionantă este scena în care Depardieu, la pământ, este ,,liber” să stea pe spate cu abdomenul expus … în toată splendoarea sa, precum gângania kafkiană.

Giuseppe Tornatore ,,Primarily  it is   a story about anxiety, this modern state of mind . And on how to resolve this anguish of spirit. It is also a reflection on the moments of our lives that escape us. The human being, through a refined mechanism of self-defense, forgets the painful experiences. I focused on this minute moment when consciousness slips from one dimension to another without realizing it”.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s