SOLARIS – două ecranizări distante

Preambul: Scriind rândurile de mai jos îl am în minte şi pe cititorul care nu a văzut filmele şi/sau nu a citit cartea: încerc să nu deconspir lucrurile (să nu-i răpesc plăcerea vizionării sau lecturării), formulând chestiunile astfel încât lui să-i anime curiozitatea, dar ele să fie înţelese rezonant mai ales de cel care a citit/văzut ‘Solaris’.

Cu cât ne imersăm mai adânc în lectura romanului „Solaris” (Stanlislaw Lem, 1961) cu atât ne convigem că el este greu de transpus în film (mult mai greu decât majoritatea operelor literare ecranizate), din multe considerente: curge lent şi meditativ, foloseşte multe recursuri bibliografice, acţiunea este relativ săracă şi dificil decupabilă de contextul descriptiv. Iar ‘materialul’ gnoseologic – cu ale sale dezbateri ştiinţifice şi etice din gândurile lui Kris Kelvin (eroul narator al romanului) sau din dialogurile cu celelalte personaje – ridică şi el serioase probleme la transpunerea în film artistic.

sol

Avem deci un context ce ne provoacă să vizionăm cu paradoxală curiozitate (paradoxală prin dialectica de scepticism şi optimism implicată) cele două încercări de ecranizare a romanului SOLARIS: cea sovietică (1972, regizor Andrei Tarkovski, cel care în 1979 reuşea prin „Călăuza” o ecranizare magistrală a cărţii „Picnic la marginea drumului” scrisă de fraţii Arkadi şi Boris Strugaţki), şi cea americănească (2002, regizor Steven Soderbergh, producător James Cameron).

Versiunea americană

Din perspectivă modernă (economică, capitalistă), o oră şi treizeci de minute constituie durata ideală, aşa că filmul lămureşte spectatorul destul de repede asupra contextului spaţio-temporal. Chiar dacă – spre deosebire de firul epic ceva mai contorsionat al ecranizării ruseşti – vedem aici de la-nceput respectându-se secvenţialitatea din roman, realizatorii filmului american operează câteva abateri de la povestea originară: schimbă două-trei personaje; motivaţiile expansiunii cosmice sunt unele mai actuale (economicul surclasează ştiinţificul); fizica atomică devine aici mecanică cuantică (deşi, dacă ar fi scris romanul cu un deceniu mai târziu, Stanislaw Lem – pasionat cum era de filosofie şi de fizică – ar fi recurs şi el la bozoni şi cuarci în locul neutrinilor pentru a destabiliza substanţa extraterestră).

sol2Modificările de personaje, deşi surprinzătoare pe alocuri, nu sunt neinspirate, ele aducând o echilibrare a ponderilor (inclusiv din perspective de ‘corectitudine politică’) şi chiar rezolvări interesante. De exemplu, Snaut/Snow, aici afectat mental, ne apare mai pitoresc, adăugând un pic de sare-şi-piper atmosferei apăsătoare. Şi, apropo de atmosferă, vom observa cum coloana sonoră – amintind de cea de pe nava din ‘Odiseea Spaţială 2001’ – susţine dramatismul poveştii ecranizate. De asemenea, remarcăm, la imaginea de film, folosirea intensă a filtrelor-efect specifice cinematografiei actuale (inclusiv acel obsedant filtru albastru-maron[1]).

sol1O altă abatere, de această dată destul de indigestă pentru cel ce, lecturând romanul, s-a lăsat fascinat de tulburătoarea chestiune a nepotrivirii dintre inteligenţa noastră şi cea extraterestră: în carte, oceanul planetei Solaris este un personaj central, un substrat cheie pentru toată povestea. Or, filmul american îl ignoră, aproape-ratând miza SF principală: incompatibilitatea inteligenţelor la întâlnirea dintre civilizaţii cosmice.

Filmul aduce o notă în plus: erotismul. Deşi cam reţetardă, sugestia sexuală folosită în ecranizare este nu doar acceptabilă, ci şi cumva reparatorie. Pentru că, citind cartea te cam aştepţi ca erotismul să transpară printre rânduri, ca un liant normal al relaţiei bărbat-femeie – relaţie esenţială în povestea SOLARIS –, iar un cititor modern ar putea reproşa platonismul tratării originare. (Plusăm şi cu filmogenia scenelor erotice: compunerea cadrelor statice, folosirea clar-obscurului, a luminilor şi culorilor).

sol3

[1] Filtru numit uneori „Teal and Orange”

autor: Mircea Băduţ – eseu publicat în volumul ‘DonQuijotisme AntropoLexice’, Editura Europress, 2017; citiți continuarea pe cefilmevad.ro

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;SOLARIS – două ecranizări distante&8221;

  1. Am văzut amândouă ecranizărilor dupa Lem, mie personal Tarkovsky mi a plăcut mai mult decât Solarisul american.
    Cum pot procura cele doua filme.
    Mulțumesc
    Christos a inviat

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s