I, Daniel Blake (2016)

Un Ken Loach ajuns la senectute (80 de ani ) a simțit nevoia să spună tare ce-l frământă ,,Quo vadis ”…genus? Un film personal (se pare că asistăm tot mai des la producții personale ale seniorilor – vezi Scorsese cu „Hugo”, apoi în crescendo cu Silence) care nu vor să plece fără a anatemiza (pe bună dreptate) acea societate în care ei au dus-o, să fim sinceri, destul de bine.

La Festivalul de la Cannes din 2017, fără a fi favorit , I, Daniel Blake, a fost foarte bine primit de critici după proiecție, chiar dacă unii l-au judecat drept sărac, simplist, de un maniheism apropiat demagogiei și șantajului sentimental. A bănui de așa ceva un realizator care de decenii toarnă filme cu mijloace modeste și cu actori amatori frizează ridicolul, când Ken Loach nu se poate opune dezumanizării care ne trage în jos decât prin strigătul disperat din film,  un ULTIMATUM  în apărarea demnității umane și denunțarea absurdităților din societatea actuală.

Sinopsis: Pentru prima dată în viață Daniel Blake – un tâmplar  spre 60 de ani – este constrâns să apeleze la acordarea ajutorului social din cauza unor probleme cardiace. Deși medicul specialist  i-a interzis să lucreze, Blake se pomenește în situația absurdă de a căuta de lucru pentru a nu fi sancționat (să fiți atenți la acele chestionare alcătuite în așa fel încât problema lui de sănătate să fie mereu eludată !). Cu ocazia repetatelor sale ,,vizite” la job center, Blake o va întâlni pe Katie, o mamă (singură) cu cei doi copii care e nevoită să accepte o locuință la 450 km de orașul natal pentru a nu ajunge în plasament la Stat ca om al străzii.

i- blake

Prins între aberațiile societății, lui Blake nu îi mai rămâne decât o soluție tot aberantă :să încerce să primească alocația de șomaj, dovedind că a căutat de lucru, ceea ce medicul specialist îi interzice. Daniel are coloană vertebrală: nu revendică decât drepturile legale pentru care a muncit o viață, dar umilințele la care sunt supuși cei care cad victime groaznicului angrenaj nu sunt de tolerat. Cam târziu, Blake învață că pentru a cere și a obține trebuie să te remarci, să ieși din masa informă a turmei, așa că el, om decent, cu bun simț scrie pe ziduri ce îl doare, protestează în stradă, găsește suporteri și roțile se pun, enfin, greoi în mișcare. Pe de altă parte mai găsim la unele personaje compasiune, într-ajutorare și considerație.

Personajul Daniel Blake este simpatic, la fel și interpretul, nu trezește chiar compasiune ci acel eventual oftat adânc – „și la alții, nu doar la noi!”.

I,dblake

Finalul filmului poate părea fușerit sau din contră, un mesaj care contracarează eforturile lui Blake. Un film genul documentar social, radical, fără concesii?

i,blak

Anunțuri

Un gând despre &8222;I, Daniel Blake (2016)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s