Fences (2016)

Sunt unii oameni născuți prea devreme, veniți pe dos pe lume sau veniți întregi într-o lume pe dos, care nu știu decât să se bată. Mai întâi cu propriul tată, apoi cu legea, apoi cu viața, cu destinul de gunoier, cu proprii copii, cu cei din jur. Au pierdut atât de mult și au greșit atât de mult încât aproape că nu mai au ce pierde și nu mai au ce să mai greșească. Nu mai știu decât să ridice garduri din spatele cărora să se bată pentru a nu pierde și resturile care le-au rămas.

În Fences, Troy Maxson este un om mare numai dincoace de gard. Aici este cel care impune reguli și care are o moralitate de fier. Aici are principii și aici își crește copiii cu dragostea aspră, parcă prea mult aspră și prea puțin dragoste. Aici este ”restul” lui care trebuie apărat: libertatea de a aduce în fiecare vineri 76 de dolari și 22 de cenți. Atât.

Dincolo de gard însă, Troy Maxson este un om pierdut. La fel de pierdut ca și câinele care latră furios din curte dar care se sperie atunci când i se deschide brusc poarta. Și de aceea se bate. Pentru dreptul de a-și ține poarta închisă și de a nu lăsa pe nimeni să intre. Sau să iasă. Nici măcar pe proprii copii.

Gardul este singurul lui succes: faptul că dincoace de el a pus haine în spatele unui copil, că i-a pus mâncare în burtă în fiecare dimineață și că i-a pus un acoperiș deasupra capului. Datoria, mândria și meseria lui. În rest, Troy a uitat cum se mai trăiește dincolo de gard.

Filmul personal al lui Denzel

Ce face Denzel Washington în Fences este egoism pur. Și-a făcut propriul lui film și s-a pus în el cu totul, așa cum un arhitect și-ar face propria lui casă și s-ar muta apoi în ea. Este un film nu doar de autor ci este aproape un film personal. El să joace, el să decidă, el să se bucure, el să îl trăiască. Și o face incredibil.

Rareori vezi filme în care, pe parcursul lor, actorii să joace din ce în ce mai bine. Aici așa e. Și el și Viola Davis joacă din ce în ce mai bine cu fiecare minut care trece. Și când credeai că mai bine nu se poate îți dai seama, stupefiat, că ba da, se poate. Monologurile de început nici nu se compară cu incredibila tensiune pe care o are Troy atunci când își dă copilul afară din casa lui, când îl trimite, forțat, dincolo de gard.

Fences este un film despre cât de incredibil de mult bine pot lăsa în urmă oamenii care au greșit, care s-au bătut și care au făcut garduri. În special tații.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Fences (2016)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s