Silence (2016)

Unele filme sunt sunt pur și simplu opere de artă. Construcție, montaj, scenariu, filmare, joc actoricesc, totul este făcut pentru a te transforma din simplu spectator în consumator de artă. Sunt multe de acest fel. Și sunt capodopere. Silence însă nu este un astfel de film. Scorsese nu mai este preocupat (doar) de artă pentru că nu mai are de dovedit nimic. Nu are nevoie nici măcar de vedete în film. Are nevoie doar de imagine și scenariu. Uneori și scenariul poate lipsi.

Silence nu e (doar) un film de artă. E și o meditație. Și e un film profund personal al lui Scorsese. E ceva între el și Doamne-Doamne. Noi doar ne întâmplăm prin zonă, ca spectatori al acestui dialog mut și încrâncenat.

„Vei duce la îndeplinire cel mai dureros act de iubire care a fost vreodată făcut”

Nu e un film, e un eseu. E un scurt tratat de epistemologie a credinței (dacă mi se îngăduie termenul). Este mai puțin film și mai mult o foarte-foarte bună lucrare de filosofie. Filosofie, nu dogmatica și nici măcar etică. Pentru că e despre valori, despre rostul lor și despre viață, nu despre creștinism.

Vei duce la îndeplinire cel mai dureros act de iubire care a fost vreodată făcut” i se spune personajului principal de un Personaj și mai principal. Și trebuie să o faci în tăcere. Să nu vorbești despre el. Să nu știe nimeni de el. Niciodată. Nici măcar oamenii pentru care ai făcut-o.

Pe lângă imagine și scenariu, ambele excelente, Scorsese se mai bazează doar pe cei doi actori din rolurile principale. Nu foarte cunoscuți actori, însă cu pedigree: Andrew Garfield (îl vedeți în rolul naivului și idealistului student al lui Robert Redford din Lions for Lambs și, puștan, a lucrat cu Terry Gilliam în The Imaginarium of Doctor Parnassus) plus Adam Driver (îl vedeți în Frances Ha, în Inside Llewyn Davis al fraților Coen sau mai recent, în Războiul stelelor). Deci sunt buni.

Excelenta meditație care, din întâmplare, este pe peliculă. Dar nu din întâmplare e a lui Scorsese. Si da, este peste Last temptations. E mai mult pictură decât film, și mai mult meditație decât pictură. Și, bineînțeles, e ceva personal între Scorsese și Personajul Principal, ceva la care noi doar asistăm.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Silence (2016)&8221;

  1. Filmul a mai fost ecranizat și în 1971, într-o producție japoneză adaptată și ea după romanul omonim a lui Shûsaku Endo devenit, drept urmare, un bestseller, considerat de Graham Green(alt torturat de conflictele de conștiință) ,,unul dintre cele mai bune romane ale vremii” (anii`60). Puternic influențat de maestrul său Akira Kurosawa, pe care-l consideră îngerul păzitor , Scorsese, frământat de multă vreme de rostul credinței, de îndoială, de sentimentul de culpabilitate, de umilința drept panaceu …universal descoperă compasiunea care redă demnitatea, mai ales în proprii-i ochi ! Ajuns la vârstă la care poate decanta sentimente folosind drept pretext religia și încă pe aceea cu fața cea mai umană, creștinismul , filmul este (așa cum spuneai în articol ) unul profund personal al lui Scorsese.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s